Sclavii lui Dumnezeu

Creştinismul ca mitologie

2012-01-20T20:38:00.001+02:00

Îmi amintesc cum stăteam şi reflectam adânc la semnificaţiile miturilor pe care le citeam pe vremea când eram copil. Pot să-mi amintesc de exemplu de mitul adunării de la Mecona din mitologia greacă, acela în care se povesteşte cum oamenii au fost adunaţi la porunca lui Zeus într-un oraş numit Mecona, pentru a le fi stabilite îndatoririle faţă de zei.

Acolo, titanul Prometeu, ocrotitorul omenirii, a tăiat conform legendei un taur şi l-a împărţit în două grămezi astfel: într-o grămadă a pus carnea şi a acoperit-o cu maţele, stomacul şi fierea taurului, în timp ce în cealaltă a pus oasele, coarnele şi copitele şi le-a acoperit cu grăsime. Apoi l-a invitat pe Zeus să aleagă grămada sa, cea care va fi folosită pentru sacrificii, iar Zeus a ales desigur, grămada mai mare şi mai arătoasă, adică cea făcută din oase, coarne şi copite.

Ştiam foarte bine că este doar o poveste, că nu există nici zei, nici titani, ştiam că fulgerele sunt fenomene naturale dar aceste chestiuni erau laterale semnificaţiilor poveştii respective. Acest mit furniza imediat explicaţia pe care o aveau vechii greci pentru faptul că atunci când sacrificau animale păstrau pentru ei părţile mai gustoase şi mai nutritive în timp ce zeii trebuiau să se mulţumească cu fumul care se ridica prin arderea câtorva oase şi a câtorva bucăţi de grăsime.

Însă principala concluzie care pot fi extrasă din această anecdotă rezidă în motivul artistic al celor două grămezi de carne, motiv care ne notifică despre puterea aparențelor și mai cu seamă despre puterea acestor aparențe de-a ne decepționa. Morala poveștii este amplificată prin statura personajului care cade pradă decepției - este Zeus, cel mai mare dintre zei, și dacă acesta se poate înșela într-un mod stupid făcând confuzie între esență și aparență, atunci cu atât mai mult se pot înșela muritorii de rând. Totodată este bine de reținut că a deține foarte multă putere nu te face înțelept.

Nu există absolut nimic în conținutul poveștii care trebuie să fie în mod necesar adevărat pentru ca cineva să priceapă despre ce e vorba, la fel cum într-o fabulă este irelevant faptul că animalele nu cunosc limbajul uman. Acest lucru este valabil pentru orice pildă inclusă în tradiţia creştină şi dacă acea pildă are una sau mai multe semnificaţii care pot fi extrase ele vor fi extrase indiferent de faptul că personajele sunt fictive sau reale. Considerând creştinismul ca fiind mitologie nu se pierde nimic din valoarea acestei tradiţii ci dimpotrivă, se câştigă foarte multe. Ca cineva să realizeze ce anume se pierde atunci când considerăm că creştinismul este adevărat este suficient să se întrebe ce ar avea de câştigat dacă în povestirea adunării de la Mecona s-ar considera că Zeus şi cu Prometeu sunt nişte fiinţe care au existat în realitate sau mai există. Din punctul de vedere al semnificaţiei mitului acest amănunt este insignifiant însă din punctul de vedere al medicului psihiatru el face diferenţa între sănătate mintală şi demenţă.

Există într-adevăr nişte oameni care chiar au de pierdut de pe urma trecerii religiei creştine în domeniul mitologiei. Aceştia sunt popii şi politicienii. Popii vor fi lipsiţi de obiectul şarlataniei lor iar politicienii vor fi presaţi foarte puternic să aibă o prestaţie satisfăcătoare pentru o populaţie care nu e învâţată să gândească în termeni de stăpân şi sclav. În ultimă instanţă această presiune le va ridica chiar lor atât standardul de viaţă cât şi pe cel de umanitate însă mi se pare că ambele categorii sociale sunt în situaţia unui alcoolic care ştie că alcoolul nu e bun şi că nu o mai poate duce mult astfel însă amână de pe o zi pe alta decizia pe care trebuie să o ia şi care este inevitabilă.

Aceşti oameni vicioşi trebuie să fie ajutaţi să lase viciul deoparte şi trebuie ajutaţi de către persoanele sobre. De aceea mă tot gândesc cum să fac să le dau o mână de ajutor cât mai consistentă posibil. Cred că toţi ar trebui să ne gândim la asta.

Propagandă ateistă

2011-12-22T16:28:00.004+02:00

Există pe internet zeci dacă nu sute de mii de site-uri în limba engleză în cadrul cărora este prezentat cu lux de amănunte ce înseamnă ateism, există nenumărate dezbateri între teişti şi atei, şi în acest context se poate ca cineva să întrebe la ce mai foloseşte cantitatea deja respectabilă de texte scrise în limba română pe aceeaşi temă.

Ei bine, este foarte uşor de văzut la ce foloseşte, imaginându-ne cum ar arăta acest mediu informaţional dacă s-ar elimina deodată toate aceste texte, daca ar dispărea printr-o minune de-a dreptul dumnezeiască toată blogosfera ateistă şi orice site care menţionează ateismul altfel decât la modul peiorativ. Un prim efect al fi acela că orice individ care ar căuta informaţii despre religie în limba română ar ajunge invariabil pe un site unde se face îndoctrinare religioasă şi astfel potenţialul de-a fi cunoscut adevărul în această chestiune ar fi foarte redus.

Mai important este însă faptul că orice blog ateist, orice discuţie în care un ateu se manifestă, orice videoclip regizat de către un ateu prezintă dovada irefutabilă a existenţei ateilor în România, a existenţei unei comunităţi ateiste în România. Eu ştiu că noi oamenii, nu suntem animale raţionale ci animale emoţional-raţionale şi sociale, mai ştiu în ce mediu am evoluat să supravieţuim şi deci ştiu cât de importantă este comunitatea pentru majoritatea oamenilor. Faptul că există o astfel de comunitate este inestimabil; să ne gândim doar cât de dispusă este o persoană să afirme vreun adevăr incomod pentru un grup atunci când se simte cu desăvârşire singură.

Pentru mine a mă integra într-o comunitate este mai puţin important; pentru mine important este promovarea adevărului şi desfiinţarea minciunilor chiar cu preţul excluderii din vreo comunitate. Este atât de important acest lucru deoarece în mod neparadoxal tot un animal social sunt şi eu, dar ştiu că minciunile colective de tipul celor creştine nu fac bine pe termen lung nici unei comunităţi şi nici unei societăţi, nu pot sa-mi facă mie bine, nici altora, iar cine nu se pronunţă împotriva lor este de fapt un animal antisocial.

Minciunile religioase pot fi avantajoase unora pe termen scurt, ele însă vor fi pe termen lung detrimentale tuturor. Minciuna colectivă religioasă îi ajută pe unii să se eschiveze de la abordarea unor probleme care necesită rezolvare urgentă, îi ajută să uite de acele probleme însă mai devreme sau mai târziu ei vor trebui să dea piept cu ele. Mai ales în această ţară este nevoie de mai mult respect pentru adevăr şi mai puţină toleranţă pentru minciunile colective, aşa cum am avut toţi ocazia să constatăm de exemplu în cazul bacalaureatului.

Este adevărat că poate fi plăcut să te detaşezi de realitate şi să uiţi efectiv de lucrurile care te deranjează, însă această plăcere nu are cum să dureze la nesfârşit. Plăcerea care poate să dureze la nesfârşit este doar plăcerea de-a nu te minţi pe tine însuţi, de-a fi onest şi de-a fi într-o relaţie coerentă cu mediul înconjurător.

De aceea, ţin să mulţumesc oricărei persoane care a contribuit la promovarea raţionalismului, a ştiinţei şi a gândirii critice în detrimentul gândirii magice de tip religios. Unii au scris pe bloguri, alţii au comentat pe marginea unor articole din publicaţiile online sau pe forumuri. Unii au activat din poziţia unor asociaţii, alţii au dezbătut cu credincioşii pe unde au apucat, în mediul virtual sau cel real.

Am văzut o categorie de atei care s-au apucat să facă câte ceva şi care probabil în lipsa feedback-ului şi-au pierdut motivaţia şi au renunţat. Conform statisticilor efectuate tendinţa de secularizare din România este foarte puternică, încrederea în instituţia bisericii în descreştere şi mai mult, această tendinţă se va menţine şi în viitor. Desigur, dinamica fenomenului religios este foarte complexă iar ceea ce facem noi aici pe internet sau prin afara lui constituie doar o variabilă a ecuaţiei, însă nu văd de ce şi-ar pierde cineva motivaţia de-a ridiculiza şi de-a expune absurdităţile religioase, mai ales în cadrul unui efort colectiv.

Acest efort colectiv trebuie să ofere baza socială şi intelectuală pe care se poate ridica în România o persoană publică sau un grup de persoane publice care să expună minciunile religioase şi nu la modul la care se face acum - criticând cu perdea biserica şi ocolind complet religia. Critica bisericii şi a religiei din prezent este într-adevăr mult mai pregnantă decât acum vreo 5 ani, când era mai degrabă inexistentă, însă chiar şi aşa este insuficientă. Trebuie să fie atacată frontal şi religia, trebuie să fie atacate doctrinele ei iraţionale precum şi problema existenţei vreunui Dumnezeu şi adevărul este că dacă cea mai mare şi mai gogonată minciună colectivă nu este desfiinţată atunci slabe şanse sunt să le desfiinţăm şi pe celelalte. Există în societate o piaţă a ideilor, iar în cadrul acestei pieţe trebuie să existe oameni care promovează gândirea raţională căci pe cea defectuoasă o promovează destui. A profita de naivitate şi de prostia omenească este o afacere foarte profitabilă şi trebuie să admitem că există oameni care trăiesc de pe urma ei şi care vor să se asigure că afacerea rămâne la fel de profitabilă. Nu ne putem numi civilizaţi până când chiar şi aceşti profitori au să înţeleagă că faptul în sine de-a ţine oamenii în prostie - este cea mai mare prostie posibilă.

Dacă ne uităm la trendul istoric religia este într-un declin vertiginos şi acum în secolul XXI avem tehnologia necesară desfiinţării atât religiei precum şi altor ideologii a căror existenţă se bazează pe izolarea informaţională. Izolarea informaţională nu mai este posibilă şi trebuie să profităm la maxim de acest fapt. Problema nu este dacă religia creştină va muri sau nu, au decedat altele înaintea ei şi va deceda şi ea, problema este cât de repede îşi va găsi obştescul sfârşit şi cât de repede va fi aşezată în rândul surorilor sale la capitolul mitologie. Pentru că suntem atei şi ne place viaţa, vă invit să conlucrăm la desfiinţarea ei în aşa fel încât să simţim efectele desfiinţării religiei în timpul vieţii noastre chiar dacă toate generaţiile viitoare vor profita de pe urma acestui fapt. Vă invit să-i facem mormânt lui Dumnezeu şi să-i punem şi cruce. O cruce pe care să scrie:

Aici nu odihneşte vreun rob al lui Dumnezeu, ci Dumnezeu însuşi. Să-i fie ţărâna uşoară!

Expansiunea BOR

2011-12-06T17:58:00.005+02:00

În contextul în care populaţia României scade odată cu numărul de şcoli şi spitale, există totuşi o industrie care prosperă; aceasta este industria producătoare de popi. Imediat după incidentele din '89, BOR a intrat într-o expansiune continuă şi nu s-a mai oprit. Avantajul de-a avea autonomie faţă de stat permite bisericii majoritare să producă popi pe bandă rulantă şi să construiască şi biserici pentru acei popi fără nici un fel de constrângere din partea pieţei de pseudoservicii religioase.

Dacă serviciile ar fi fost reale şi ar fi funcţionat măcar după mecanismul cererii şi ofertei, atunci ai fi văzut poate vreun sondaj de opinie în care oamenii să fie întrebaţi dacă mai vor popi şi biserici peste numărul celor care există deja. În lipsa acestui mecanism însă, BOR poate produce câţi popi doreşte şi apoi poate şi construi biserici pentru ei, toate pentru o mai bună şi eficientă extragere a sevei din populaţie.

Există un nume pentru structurile care se dezvoltă în acest mod în interiorul unui organism, iar acel nume este cancer. În caz că pacientul nu este trimis imediat la raze în aşa fel încât tumoarea bisericească să intre în remisie, ne putem aştepta pe viitor la lucruri aberante şi absurde.

După câte văd eu, BOR are drept ţintă o ţară în care să existe cea mai mare densitate de popi pe cap de locuitor. Cel puţin trei popi pe cap de locuitor, unul pentru slujba de dimineaţă, unul pentru prânz şi altul pentru vecernia de seară. Probabil BOR o să vrea vrea să monteze nişte gherete cu popi prin parcurile publice şi pe la intersecţii, să angajeze nişte popi de lift şi nişte popi de restaurant care să binecuvânteze omul la cap în timp ce mănâncă. Poate vor să inventeze preotul voiajor, care să însoţească omul peste tot pe unde se duce, astfel încât să-l poată spovedi şi să-i poată ierta păcatele în timp real. Aceşti nătărăi au de gând să facă popi de jucărie pentru băieţi şi călugăriţe de jucărie pentru fetiţe ca nu cumva copiii să se joace jocuri laice. Atât de popită, protopopită şi răspopită are să fie această ţară încât toţi ne vom simţi ca nişte turişti pe muntele Athos.

Ce să mai spui despre febra turbată de-a construi biserici peste tot pe unde n-ai nevoie de ele? Păi nu era mai simplu să facă nişte biserici pentru uz personal, cu altar şi catapeteasmă care se pot instala direct în casă, o cruce pentru acoperiş şi un clopoţel cu care să scoţi vecinii din pepeni trâmbiţând sus şi tare faptul că tu eşti religios? Eu n-am nici o problemă cu faptul că oamenii se duc la biserică; din partea mea să se ducă toţi în biserica mă-sii cu creştinismul lor cu tot, dar să se ducă în biserici făcute pe banii lor, nu pe ai altora.

De ce se întâmplă acest lucru la noi şi prin ţările civilizate nu? În principiu este vorba de guvernanţi nătângi care nu au un răspuns serios la problemele sociale, deci recurg la anestezierea nemulţumirii prin religie şi nu prin politici care vizează cauzele acelei nemulţumiri. Pe lângă asta, prestaţia lor nătângă nu îi poate legitima moral ca guvernanţi, şi apelează din nou la biserică şi pentru această chestiune. Biserica fără ajutorul perpetuu pe care-l primeşte din partea mass-media şi a guvernanţilor s-ar scufunda rapid acolo unde-i e locul, adică în Evul Mediu.

Nu spun că guvernanţii sunt nătângi şi neghiobi ca să jignesc, este doar o constatare a faptului că în secolul XXI avem nevoie urgentă de tehnicieni, de ingineri, cercetători şi intelectuali, nu de popi. Popii sunt buni numai la îndrugat minciuni de spre universuri paralele şi realităţi alternative în care curge lapte şi miere, sau foc şi pucioasă, după caz. Popii nu cunosc nimic din ceea ce ne poate folosi în viitorul apropiat, ce să mai vorbim de cel îndepărtat. Ce au să facă popii în deceniile viitoare atunci când ne vom confrunta cu penurie de resurse, cu probleme sociale şi de mediu? Au să facă o sfeştanie? Au să se roage la Dumnezeu pentru ieftinirea petrolului? Este absurd şi este ruşinos pentru orice deţinător de creier că nu se manifestă împotriva acestei aberaţii medievale.

Mai spun că avem nevoie de intelectuali, eventual produşi pe internet, deoarece aceştia pe care-i avem acum cu greu se pot numi intelectuali. Nu sunt decât nişte nevertebrate lipsite de testicule, de la care te poţi aştepta să spună adevărul doar dacă acel adevăr nu deranjează status quo-ul. Iar adevărurile ce nu deranjează status quo-ul nici măcar nu merită a fi spuse.

De ziua naţională, antinaţionalist

2011-12-01T14:10:00.000+02:00

A fi naţionalist înseamnă a fi aderent la o ideologie care susţine un criteriu de divizare al comunităţilor umane pe baza etniei. Acum, daca vrea cineva să ma întrebe de ce nu consider că naţiunea română e în vreun fel mai presus de alte naţiuni, de ce etnia română nu merită vreun premiu special, pot doar să arăt cu degetul înspre afară, fără alte explicaţii şi să consider că am demonstrat teza. Nu merităm nici un premiu special pentru că suntem români.

Pe de altă parte, nu consider nici că alte naţiuni sunt mai presus de noi şi deci nici că acelea ar merita premii speciale şi asta este o poziţie pe care chiar şi naţionaliştii fanatici mi-ar cere sa o justific, deoarece până şi ei ştiu că mănâncă rahat cu polonicul atunci când afirmă că românii sunt mai breji decât alţii.

Desigur, norvegienii, suedezii şi danezii sunt mai civilizaţi decât noi şi au un nivel de trai mult mai ridicat, englezii şi evreii au dat oameni de ştiinţă renumiţi, germanii au avut mari filozofi, francezii artişti şi putem continua astfel, însă o întrebare rămâne:

există ceva ce ţine de a fi norvegian şi te face civilizat, există ceva ce ţine de a fi german şi te face filozof, ceva ce ţine de-a fi englez şi te face om de ştiinţă? Nu, nu există. Există condiţii şi interacţiuni deosebit de complexe între condiţiile geopolitice care determină soarta naţiunilor şi destinul cetăţenilor din cadrul acelor naţiuni. Un copil de etnie norvegiană crescut în România poate foarte bine să ajungă vânzător la barul de la colţ, la fel cum un copil român crescut în Norvegia poate ajunge medic sau programator mult mai uşor decât s-ar fi întâmplat acelaşi lucru aici. Faptul că gândesc în limba română nu mă face pe mine prost, la fel cum faptul de-a gândi în limba franceză nu face pe cineva automat deştept. Suntem toţi oameni, dar dacă am fi seminţe, cei dintre noi care cresc pe terenuri mănoase ar naştere la plante luxuriante cu multe fructe, la fel cum cei din deşert ar da naştere la nişte plante mai pipernicite şi mai sărace.

În cei mai corecţi termeni, nu poţi compara pe unii cu ceilalţi poate decât într-un cadru static, înţepenit în timp, deoarece pe termen lung de prea multe ori apele s-au revărsat prin deşerturi în timp ce terenurile mănoase au fost secătuite în această rotaţie amestecată a culturilor şi civilizaţiilor. Să ne gândim de exemplu la greci, la măreţia Greciei antice şi la criza economică a Greciei actuale.

Odată cu fenomenul globalizării şi cu accesul la informaţie, diferenţele dintre posibilităţile la care au acces oamenii se uniformizează şi asta se întâmplă din cauza accesului la educaţie, din cauza accesului la aceleaşi informaţii. Diferenţe există şi vor exista însă pe termen lung tendinţa de uniformizare este clară, şi în acest context al ei a promova ideologiile naţionaliste este pur şi simplu contraproductiv. Cei care vor promova aşa ceva vor avea de pierdut invariabil.

Trăim într-o lume complexă şi dinamică, o lume care este o piaţă a ideilor şi a valorilor. A te izola de ea din cauză că valorile şi ideile tale sunt mai bune decât valorile şi ideile altora pentru că sunt ale tale, constituie în sine imbecilism cu premeditare. Ideile şi valorile nu sunt bune pentru că sunt ale unora sau ale altora ci doar dacă transpuse în practică dau rezultate excelente, situaţie în care acestea trebuie adoptate. Corupţia e o idee la fel de proastă în orice ţară ar fi promovată sau tolerată, în timp ce tranzistorul va funcţiona excelent oriunde pe planeta asta, indiferent de etnia celui care l-a inventat.

Eu sunt un cetăţean al planetei, n-am nevoie să fiu naţionalist român, n-am nevoie să mă izolez intelectual de cultura şi civilizaţia întregii omeniri ca nu cumva să simt că-mi pierd identitatea. Dacă vrea cineva să se declare naţionalist român cu adevărat şi dacă mai vrea să fie luat în serios atunci trebuie să facă un lucru foarte simplu. Să renunţe la a utiliza tot ceea ce nu este exclusiv de sorginte românească. Să înceapă dacă se poate cu televizorul, internetul şi radio-ul, adică mijloacele prin care se împrăştie propaganda naţionalistă.

Evoluţie sau creaţie?

2011-11-21T09:04:00.014+02:00

Există actualmente un grup de oameni care provine aproape exclusiv din rândul credincioşilor creştini şi care nu crede în adevărul teoriei evoluţioniste. Am să încerc să arăt de ce aceştia se află într-o mare greşeală care le poate afecta viaţa într-un mod decisiv, şi am să fac acest lucru pe limba lor:

Întotdeauna evoluţionismul provoacă, nelinişteşte, şi mulţi oameni au trecut printr-o perioadă de frământări, înainte de-a accepta dreapta credinţă în teoria evoluţionistă. Până şi Charles Darwin s-a îndoit multă vreme de adevărul evoluţiei, chiar dacă lui i se revelase acest adevăr într-un mod privat pe vremea când hălăduia prin pustietatea Insulelor Galapagos. El nu a fost convins pe loc ci a ţinut morţiş să demonstreze adevărul evoluţiei crescând porumbei timp de mai mulţi ani şi selectându-i după anumite trăsături. Teoria evoluţionistă a schimbat viaţa a milioane de oameni, şi ţi-o poate schimba şi ţie dacă îţi vei deschide inima şi vei lăsă la o parte pentru un moment orice fel de îndoială.

Ca să înţelegi evoluţionismul trebuie să crezi că este adevărat, să vrei să crezi că este adevărat, să te rogi cu ardoare să ţi se reveleze adevărul, la fel cum şi mie mi s-a revelat cînd m-am uitat prin atlasul botanic şi prin cel zoologic, ce-i drept, fără să mă rog prea mult.

Uite-te la virusuri, la streptococi şi stafilococi, la viermi şi paraziţi, la ploşniţe, purici şi ţânţari, uite-te cum se măncâncă animalele unele pe altele şi cum mor în chinuri groaznice, cum ai putea să crezi că vreun dumnezeu a lăsat lucrurile astfel? Uite-te la păsărele, la floricele, la albinuţe şi la căţelandri, la ursul polar şi la ursul panda, cum ai putea să crezi că aceste vieţuitoare minunate au apărut aici deodată prin magie? Este ca şi cum ai crede că un om ar apărea pe planetă dintr-un accident, dar noi ştim că pentru ca omul să apară este nevoie ca părinţii lui să lucreze din greu şi în repetate rânduri pentru a-l concepe, să transpire efectiv muncind la conceperea lui dintr-un spermatozoid şi un ovul. Noi ştim că omul nu ajunge să existe deodată, ci stă în burta mamei sale vreo nouă luni, timp în care îi dă acesteia dureri de şale, apoi se naşte, e mic, idiot, căcăcios şi plângăcios şi te scoate din toţi pepenii, mai apoi ajunge adolescent şi începe să se certe cu tine şi abia după aceea se maturizează, dar lucrul ăsta nu se întâmplă deodată, pocnind din degete, sau în timpul somnului din vreo coastă, ci într-un timp lung de peste 20 de ani printr-o evoluţie graduală.

Există multe minuni care atestă adevărul evoluţiei şi mulţi oameni sfinţi care mărturisesc acest adevăr, oameni care au văzut fosile şi apariţia unor specii noi, oameni care au primit revelaţia evoluţiei din morfologie şi biologie moleculară, din embriologie şi distribuţia geografică a organismelor. Noi trebuie să ne încredem în spusele acestora, fără să ne gândim că ar putea să greşească deoarece ei sunt nişte sfinţi oameni de ştiinţă, nişte autorităţi în domeniul lor care ştiu mai bine decât noi despre ce vorbesc.

De asemeni nu trebuie să punem la îndoială cuvântul cărţilor sfinte, cum sunt Originea Speciilor a lui Darwin sau Gena Egoistă a lui Dawkins, căci dacă am pune la îndoială cuvântul cărţilor sfinte, atunci cum am mai putea să spunem că sunt sfinte?

Desigur, nu avem nevoie de cărţi sfinte, nici de profeţi şi nici de minuni, este suficient să ne uităm la un schelet de maimuţoi şi la unul de om, să vedem că sunt aproximativ identice şi lucrurile sunt clare, însă adevărul este că anumite detalii tehnice şi cunoştinţe ne scapă. Adevărul este că raţiunea noastră nu poate pricepe cum stă treaba cu ADN-ul şi cu bazele lui heterociclice azotate, purinice şi pirimidinice şi că nu putem cunoaşte absolut toate mecanismele evoluţiei şi toată biochimia pe care se întemeiază.

Iar prin părţile pe unde nu ne ajută mintea, noi trebuie să avem credinţă în evoluţie, credinţă neştirbită, şi în evoluţie şi în sfinţii ei parinti, Darwin, Haeckel şi cu ceilalţi oameni de ştiinţă. Noi nu trebuie sa punem la îndoiala adevărul evoluţiei deoarece exista un dragon invizibil în ceruri, un dragon evoluat prin selecţie supranaturală, care o sa ne ardă cu focul lui întru eternitate dacă blasfemiem împotriva sfintei evoluţii. Dacă însa vom apăra sfânta credinţă în evoluţie, atunci au să ne crească aripi printr-o mutaţie ADN şi vom putea zbura până în ceruri unde o sa avem o viaţă eternă în sânul dragonului invizibil iar acolo vom avea tot ceea ce ne vom dori să avem.

În numele lui Darwin, al lui Wallace şi al sfântului Dawkins - Archaeopteryx!

Design inteligent sau design stupid?

2011-11-11T06:22:00.013+02:00

Când credincioşii se uită la natură au impresia că aceasta este rezultatul unui proiect inteligent iar eu cand mă uit la natura umană şi văd cum face selecţie observaţională îmi dau seama că daca este rezultatul vreunui proiect, atunci e vorba de un proiect stupid. Totuşi, a te uita în realitate şi a te concentra doar pe ceea ce te face să te simţi bine excluzând lucrurile care nu te fac să te simţi bine nu e singura chestiune care mă determină să nu pot crede în designul inteligent. Mai sunt si bolnavii de epilepsie. Dacă e vorba de vreun proiect inteligent, atunci de ce există bolnavi de epilepsie?

Şi dacă tot există bolnavi de epilepsie atunci de ce se urcă pe statuia lui Hristos să se roage de el sa-i scape de epilepsie? Nu este epilepsia un dar de la Dumnezeu? Şi chiar dacă n-ar fi, nu se pot ruga la el din orice poziţie? Iar odată ce s-au urcat de ce pică de pe statuie şi îşi rup oasele, nu putea proiectantul supranatural să le faca oasele mai elastice şi capacităţile de căţărare mai performante în aşa fel încât să poată cădea de pe statuia lui fiu-so de mai multe ori fără să aibă probleme?

Nu poate să-mi răspundă nimeni la aceste întrebări, deci nu există nici un Dumnezeu. S-au cel puţin aşa ar arăta argumentaţia ateistă dacă ar fi o reflexie în oglindă a argumentaţiei teiste. Credincioşii se uită la o chestie, văd că funcţionează în anumite situaţii şi trag de aici concluzia că există Dumnezeu. Păi dacă e pe-aşa, mă uit şi eu la altă chestie, văd că nu funcţionează în anumite situaţii şi trag concluzia că nu există Dumnezeu.

Ca de exemplu ochiul uman. Teiştii îl citează pe Darwin care a spus:

"Să presupui că ochiul, cu toate planurile inimitabile pentru a ajusta focalizarea în funcție de diferite distanțe, pentru a admite diferite niveluri de lumină și pentru corectarea aberațiilor sferice și cromatice, ar fi putut fi format datorită selecției naturale, pare, mărturisesc sincer, de o absurditate uriașă.”

Apoi, uită să treacă mai departe şi să continue citatul, probabil din cauza unor defecţiuni ale memoriei care este de altfel proiectată de către dumnezeul cel inteligent:

"Ratiunea imi spune ca daca se poate arata existenta a numeroase gradatii de la un ochi simplu si imperfect la unul complex si perfect, fiecare stadiu fiind folositor posesorului sau, dupa cum cu siguranta se si intimpla; apoi daca ochiul variaza mereu si variatiile se mostenesc, ceea ce de asemenea se intimpla in mod neindoielnic; si daca astfel de variatii sint folositoare oricarui animal in conditii de viata schimbatoare, atunci dificultatea de a crede ca un ochi perfect si complex ar putea fi format prin SELECTIE NATURALA, desi pare de neinvins pentru imaginatia noastra, nu ar trebui considerata ca subminindu-ne teoria."

Cert este că teiştii se uită adânc la construcţia ochiului şi se minunează de pefecţiunea acesteia, uitând să se mire în acelaşi timp de defecţiunea creierelor lor teiste. Intr-adevăr, ochiul este o piesă de tehnologie naturală care funcţionează binişor în anumite limite dar care într-un cadru mai larg este o tehnologie de cea mai proastă factură. Dacă n-ar fi fost aşa nu am mai fi construit microscoape, telescoape, spectroscoape, telescoape în infraroşu şi nici ochelari de soare. Ochiul uman are acces la o bandă extrem de redusă din spectrul electromagnetic; dacă am fi avut vedere microscopică de exemplu, am fi putut observa micile vietăţi care ne-au decimat şi ne-au ucis sistematic în chinuri groaznice de când existăm.

Există varietăţi de ochi de păsări şi de insecte care ridiculizează capacitaţile ochiului uman în materie de rezoluţie sau de cadre pe secundă. Din cauza asta ne este şi foarte greu să prindem nişte nenorocite de muşte. În comparaţie cu capacităţile pe care ar fi putut să le aibă, ochiul uman este unul handicapat, şi handicapat foarte grav. Imaginea pe care ne-o oferă despre realitate este una trunchiată şi este trunchiată extrem de grosier dar, în capul credinciosului căcatul şi mucii sunt o dovadă pentru existenţa lui Dumnezeu, deci cum n-ar fi şi ochiul la fel de dovadă?

În viziunea teistă există lucruri perfecte iar asta se întâmplă din cauza unui scurtcircuit cerebral. Există mecanisme sau obiecte care sunt perfecte în anumite situaţii la anumite activităţi, la fel cum un ciocan este perfect pentru bătut cuie. El nu este perfect pentru vopsit uşa, nici pentru reparat procesoare şi nici pentru curăţat cartofi. Este un fapt simplu al lumii în care trăim şi nu pricep cum oamenii sunt atât de limitaţi în cogniţie încît să nu observe acest fapt. Cert este că limitarea lor este una dintre sursele mele de frustrare şi totodată o dovadă împotriva oricărui fel de proiect inteligent. Despre proiect inteligent vom putea vorbi abia după ce vom ajusta prin tehnologie şi ştiinţă toate biasurile de cogniţie, toate erorile inerente construcţiei creierului şi toate limitările simţurilor noastre aşa cum am făcut doar într-o mică măsură pănă acum. Până atunci, se pare că ne urcăm pe statui şi ne rugăm la fiinţe mitologice să ne scape de epilepsie.

Religia, inutilă şi nocivă

2011-10-28T14:46:00.007+03:00

De fiecare dată când un om execută o acţiune, este aşteptat de către ceilalţi ca respectiva acţiune să poată fi justificată raţional, este aşteptat să poată fi invocat cel puţin un motiv serios pentru executarea acelei acţiuni. Doar în virtutea acestei convenţii sociale fundamentale poate exista societatea în forma în care există şi fără aceasta am asista la un spectacol în care situaţiile conflictuale fără ieşire ar fi pe post de regulă. În orice situaţie conflictuală şi în orice dispută, cel care aduce argumente şi justificări raţionale câştigă, iar cel care nu e capabil să o facă pierde. Doar astfel este posibil ca o societate cu un grad de complexitate atât de ridicat cum este cea umană să poate funcţiona, doar prin aducerea oricăror afirmaţii pe un tărâm comun al justificărilor raţionale.

Totuşi, există nişte oameni care ţin morţiş să treacă peste aceste convenţii, nişte oameni teribil de neconvenţionali şi de anticonformişti în acest sens, oameni care nu vor să respecte aceste reguli stabilite şi testate de nenumărate ori cu succes. Ei sunt oamenii religioşi, oameni care îşi permit să treacă peste obligaţia de-a justifica raţional unele dintre acţiunile lor, spunând că motivaţia din spatele lor este una de factură religioasă.

Evident, dacă pentru aceleaşi fapte ar avea şi o justificare raţională, dacă ar avea un argument corect care să demonstreze necesitatea acelei fapte, atunci justificarea de tip religios ar fi inutilă, din moment ce oricine acceptă justificarea raţională. O justificare de tip religios există numai şi numai atunci când nu există o justificare raţională.

Nu ai nevoie de vreo justificare de tip religios pentru a mânca, pentru a construi o şcoală sau un spital, nu ai nevoie de vreo justificare religioasă pentru a te spăla pe mâini, pentru a-ţi învăţa copiii etică sau pentru a face tot posibilul să convietuieşti în societate în linişte şi pace. Cea raţională este cât se poate de suficientă. Nevoie de justificările religioase ai doar atunci când e vorba să tai bucăţele din organele genitale ale copiilor, să arzi pe rug vreo presupusă vrăjitoare, să ţii sclavi, să construieşti temple religioase din bani publici, să nu avortezi un copil malformat, mai pe şleau, tot felul de activităţi care nu admit sub nici o formă vreo justificare raţională.

Prin urmare, religia este inutilă în cazul unei acţiuni care poate fi justificată logic, şi este nocivă atunci când în baza ei este permisă executarea unei acţiuni care nu admite o justificare logică. Cei ce pretind un tratament special pentru afirmaţiile şi activităţile religioase care privesc realitatea obiectivă precum şi sfera publică, dau doar dovadă de obrăznicie şi numai religia îşi permite să fie atât de obraznică. Pretenţia de-a te eschiva de la cenzura raţională la care este supusă orice afirmaţie nu poate fi altceva decât obrăznicie şi tupeu, iar aceste pretenţii trebuie să fie tratate aşa cum sunt tratate obrăznicia şi tupeul, nicidecum altfel.

Este adevărat că există o serie de afirmaţii şi de comportamente în cazul cărora am decis toţi că nu vom cere justificări, însă acelea ţin de domeniul privat şi de preferinţele personale. Nu vom cere justificări pentru faptul ca unuia îi place un tip de muzică şi nu altul, pentru faptul că vrea să mănânce sarmale şi nu ardei umpluţi sau pentru modul în care se tunde, dar să fim serioşi, religioşii nu vorbesc despre lucrurile astea. Materiile pe care trebuie să le studieze copiii la şcoală sau statutul femeii în societate nu sunt chestiuni private, aşa cum nici vârsta Pământului sau originea omului nu ţin de preferinţele personale.

Invocarea "justificării religioase" de fapt nu este decât o tehnică de diversiune de tip red herring menită să ne distragă atenţia de la iraţionalitatea afirmaţiilor şi activităţilor religioase. În viziunea religioasă, o femeie nu poate avorta deoarece viaţa e sfântă, şi este sfântă deoarece este dată de către Dumnezeu, un dumnezeu pe care nu-l poţi contacta sub nici o formă să-l întrebi de ce e viaţa sfântă. Ori aceasta nu este decât o tehnică retorică prin care religiosul îşi atribuie în mod abuziv dreptul de-a decide în locul femeii (cuplului).

Religia este haina în care se îmbracă oamenii atunci când vor să evite filtrul raţiunii şi să acţioneze contrar lui. Ea poate aduce unele beneficii unora pe un termen scurt, dar pe termen lung ne va aduce mari deservicii tuturor.

Închinăciunea

2011-10-17T23:20:00.003+03:00

Închinăciunea este una dintre practicile ritualice din religia creştină, un gest cu desăvârşire dezgustător, o relicvă a feudalismului care încă prosperă în Republica Semifeudală Română. Indiferent de afilierea religioasă sau de credinţa în vreun Dumnezeu, cetăţenii acestei ţări se închină de zor pe unde apucă, ori în faţa popilor, ori în faţa vreunor dumnezei imaginaţi de creierele lor spălate cu detergentul creştin.

Poziţia pe care o are trupul în cadrul acestui gest ritual nu este întâmplătoare. Privirea în pământ şi capul în faţă semnifică supunerea totală. Unul dintre primele reflexe pe care le avem atunci când suntem atacaţi este să ne apărăm cutia craniană de eventualele lovituri şi nu degeaba se întâmplă astfel ci din cauză că creierul este cel mai important organ şi trebuie protejat cu orice preţ. Ei bine, în postura închinăciunii, tocmai capul este pus în cea mai expusă poziţie cu putinţă, arătând astfel obedienţa totală a sclavului faţă de stăpân.

De fapt, nici nu trebuie să teoretizăm prea mult rădăcinile antropologice ale acestui gest; este suficientă o scurtă trecere prin istorie a instanţelor în care unii oameni trebuiau să se pună în genunchi în faţa altora şi o să vedem că este vorba doar de relaţii de genul aceleia dintre stăpân şi sclav, dintre senior şi vasal, dintre cel ce subjugă şi cel subjugat.

Cei care nimeresc în cadrul vreunui ritual religios prin virtutea interacţiunilor sociale şi sunt obligaţi să se închine, să se pună în poziţia de sclav, consideră că nu au opţiuni. Îmi amintesc că am fost cu mama acum ceva vreme la o înmormântare a unei verişoare de-a ei. Odată intraţi în biserică a ajuns popa la un pasaj la care toţi s-au lungit pe podea ca nişte şerpi de casă şi în picioare am rămas doar eu cu mama. Era chiar să ma bufnească râsul chiar şi în acele circumstanţe în care ar fi trebuit să fiu sobru. Aveam în faţă un tablou în care o mătuşă de-a mea mai habotnică o trăgea pe mama de fustă din poziţia culcat şi-i spunea să se pună în genunchi, iar mama răspundea că are reumatism şi că nu poate să îngenuncheze că o dor oasele. Bineînţeles pe mine n-au cutezat să mă tragă de pantaloni şi să-mi spună să fac vreo genoflexiune pentru slava şi mărirea lui Dumnezeu, poate mă supăram şi îi exorcizam pe toţi de creştinism.

Suntem în secolul XXI, şi există o chestie numită declaraţia drepturilor omului care scrie ceva de genul:

1. Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele în spiritul fraternitatii.

4. Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Ei bine, înţelege cineva de ce este necesar să jucăm acest teatru sclavagist, de ce este necesar să simulăm că suntem sclavii popilor sau sclavii lui Dumnezeu? Închinăciunea nu este nimic altceva, decât declaraţia de vasalitate a unui om. Poate că nu are în prezent efectele pe care le avea în Evul Mediu însă cel puţin la nivelul conştiinţei, a nu te pune în genunchi în ciuda smiorcăielilor unor rude creştinizate la cap spune ceva despre tine.

Spune că eşti un om demn şi că nu accepţi declaraţiile de vasalitate nici sub formă de teatru. Tot jucând de mii de ani acest teatru absurd în faţa copiilor noştri îi vom face să creadă că într-adevăr oamenii nu sunt egali în drepturi, că există nişte stăpâni şi nişte sclavi, că noi suntem sclavii şi că popii sunt stăpânii. Îi vom face să creadă că aşa este normal, ca nişte exponenţi ai minciunii sfruntate şi ai ipocriziei extreme să ne conducă iar apoi ne vom mira de ce şi prin alte foruri de conducere tot mincinoşi şi ipocriţi sunt puşi în funcţii de răspundere şi nimeni nu e scandalizat de asta.

Opera socială a bisericii

2011-09-22T20:40:00.004+03:00

Se întâmplă să tot apară prin discuţii ca argument pro religie faptul că biserica ar fi artizana unei opere sociale, mai exact că biserica ar depune activităţi pentru ajutorarea celor săraci. Şi pe undeva, te-ai aştepta ca o instituţie care se ocupă în mod tradiţional cu prezentarea unor minciuni gogonate pe post de adevăruri, o instituţie ce are drept istorie o lungă succesiune de eşecuri, la nivel filozofic, moral şi social, să conţină şi vreo parte pozitivă din moment ce încă mai stă în picioare. Dacă însă biserica are vreo parte pozitivă atunci aceasta cu siguranţă nu constă în aşa zisa ei operă socială care de fapt nu este operă ci o piesă de teatru absurd înscenată pentru deplina prostire a populaţiei.

În primul şi în primul rând biserica nu poate ajuta material pe nimeni deoarece ea nu desfaşoară activitaţi productive. Defrişarea pădurilor ajunse în proprietatea ei prin donaţii din partea statului nu contează ca activitate productivă ci tot ca o formă de parazitism pe resursele ţării. Preoţii şi celelalte specii clericale nu muncesc defel şi ca atare toate resursele financiare de care dispun aceştia sunt provenite din munca altora; singura muncă pe care o depun clericii constă în activitatea neobosită de splălare a creierelor.

Ceea ce face biserica s-ar numi act caritabil doar în momentul în care acei bani care ajung la nenorociţi ar fi produşi prin vânzarea legumelor şi fructelor produse în serele şi livezile muncite de popi, patriarhi şi episcopi, dar noi ştim că acele sere şi livezi nu există şi nu vor exista niciodată. Ceea ce face biserica s-ar putea numi act caritabil dacă acei bani care ajung la nenorociţi ar fi produşi din vânzarea tehnologiilor inventate de teologi şi apologişti religioşi în institutele de cercetare teologică, dar noi ştim că acele tehnologii nu există şi nici nu vor exista vreodată.

Aşa zisa operă caritabilă a bisericii nu constă decât în acapararea continuă de fonduri de la stat şi de la populaţie, reţinerea celei mai mari părţi din ele întru exagerata umflare a burţii clerului şi folosirea restului pentru ajutorarea câtorva nenorociţi. Oare dacă aş solicita de la stat şi de la cetăţeni câteva miliarde de euro, aş păstra partea leului pentru mine, şi cu restul aş ajuta nişte săraci mi s-ar duce vestea de mare binefăcător? Ba, dimpotrivă, dacă s-ar întâmpla chiar să funcţioneze acest scenariu aş fi numit probabil şarlatanul secolului şi asta doar din cauză că şarlatania mea ar fi prizoniera unui secol, nu una întinsă pe parcursul mileniilor aşa cum e cazul bisericii.

De fiecare dată când reprezentanţii bisericii apar prin mass media şi se laudă cu opera lor socială nu fac decât să expună gradul extrem de neruşinare, ipocrizie şi cinism la care pot să ajungă slujitorii lui Dumnezeu, în fapt slujitori ai unui stil parazit de viaţă.

    Tot aceştia militează împotriva planificării familiale şi a avortului, astfel militând pentru familii sărace dar cu copii mulţi şi numesc asta pro-life. Tot aceştia sunt responsabili de îndoctrinarea religioasă şi numesc această spălare pe creier educaţie morală. Tot aceştia dau pilde despre "virtutea" de-a fi sărac în timp ce îşi strâng averi de miliarde. Ei bine, această situaţie nu este deloc întâmplătoare având în vedere că instituţia pe care o reprezintă este fundamentată pe cea mai mare decepţie a umanităţii, aceea că există un dumnezeu.

    Vom trăi într-o lume mai bună doar atunci când aceşti specialişti ai decepţiei vor fi recunoscuţi ca ceea ce sunt, când nu vor mai fi trataţi ca repere morale şi când vor fi sfătuiţi prieteneşte să se apuce să facă ceva util şi să lase minciunile şi şmecheriile deoparte.

Raiul creştin

2011-09-15T12:55:00.003+03:00

Aşa după cum ştim toţi în religia creştină după ce mori ajungi în Rai şi acolo trăieşti fericit o eternitate. Vom arăta deci pentru doritorii de Rai cam cum arată un tablou sumar al acestui loc de veci:

1. Atunci când eşti în Rai şi vine cineva la tine să-ţi înşire tot felul de parascovenii, imbecilisme şi platitudini de care nu eşti interesat sub nici o formă şi de care nu vei fi interesat vreodata, te vei simţi invariabil fericit.

2. Dacă eşti în Rai şi prietena te înşeală cu prietenul tău cel mai bun vei tresălta de fericire.

3. În Rai vei putea să-ţi dai cu ciocanul peste ouă, sa le strângi la menghină, să le freci cu peria de sârmă iar apoi să le bagi în spirt şi singurul lucru pe care-l vei simţi va fi fericirea deplină.

4. În caz că te plimbi prin Rai, calci într-un rahat de câine, aluneci şi-ţi spargi nasul, vei fi un om fericit.

5. În Rai vor fi fericiţi toţi cei cu puţa mică. Şi ei dar, ciudat, şi femeile lor.

6. În Rai până şi creştinii vor fi fericiţi.

7. Dacă vine cineva îţi pocneşte un pumn în faţă fără motiv şi-ţi dă apoi şi un şut în fund vei simţi un acut sentiment de fericire.

8. În Rai nu contează de unde vii şi unde te duci, dacă faci stânga sau dreapta, dacă urci sau cobori, dacă mergi sau stai; oriunde eşti şi oriunde ai ajunge eşti la fel de fericit.

9. Pe Pământ dacă bei, te îmbeţi însă după ceva timp de trezeşti din beţie. În Rai dacă bei, te îmbeţi dar când te trezeşti, te trezeşti tot beat. De fericire.

10. În Rai Hristos va putea fi biciuit, bătut în cuie pe cruce, scuipat de populaţie, sodomizat de o herghelie de unicorni roz şi se va simţi extrem de fericit. La fel de fericiţi vor fi şi părinţii lui, Dumnezeu şi cu Maria, atunci când îl vor vedea lăţit pe cruce şi executat de herghelia de unicorni.

11. Din Rai vei putea să te uiţi la etajul inferior, în Iad, unde se află copii nebotezaţi, Nietzsche, Angelina Jolie, eu, Socrate, Richard Dawkins, vrăjitoare şi femei musulmane care vor fi rupte în bucăţi, mâncate, desfigurate, dezintegrate şi violate de toţi dracii şi te va încerca fericirea. Te vei uita cum urlă de durere în perpetuitate şi vei fi fericit. Din Rai te poţi uita fericit la chinurile groaznice ale copiilor tăi păcătoşi sau eretici şi vei face asta pentru eternitate.

12. În Rai poţi în sfîrşit să mănânci rahat la propriu şi nu doar să-ţi placă ci să fii şi fericit pe deasupra.

13. Tot acolo vei fi fericit de fiecare dată când vezi autişti, cretini, idioţi, imbecili sau alţi săraci cu duhul. Care, evident, fiind săraci cu duhul sunt şi ei fericiţi.

14. În Rai nu există grade de fericire, întotdeauna eşti fericit în gradul maxim în care poţi fi fericit. Eşti la fel de fericit dacă mănânci un grapefruit sau daca-ţi rozi unghiile; dacă faci sex cu Miss Univers sau cu o păpuşă gonflabilă hermafrodită şi dezumflată; dacă asculţi Bach sau vreo unghie scrijelind tabla, dacă ai hemoroizi, reumatism, tuberculoză ori platfus.

15. La fel de fericit eşti dacă citeşti poezie sau dacă asculţi demagogie politică, dacă îţi miroase a lavandă sau a ouă clocite, dacă bei un vin de Porto sau hipoclorit de sodiu, dacă-l priveşti pe Hristos pe cruce sau tabloul lui Stalin.

16. În cadrul Cupei Campionilor Creştini care se desfăşoară în Rai, cei care sunt eliminaţi în grupe sunt la fel de fericiţi ca cei care iau cupa, iar în meciurile de box creştin sunt fericiţi deopotrivă învingătorii cât şi perdanţii.

17. În Rai, vei fi fericit să te întâlneşti şi să vorbeşti faţă în faţă cu posesorii moaştelor pe care le-ai pupat în viaţa ta creştină.

18. Dacă eşti în Rai şi te mănâncă-n fund nu contează dacă te scarpini sau nu, vei fi la fel de fericit. Dacă îţi curg mucii din nas, nu contează dacă-i ştergi sau nu, vei fi la fel de fericit.

19. Acolo dacă te duci la un copil mic şi-i iei jucăria nu se supără pe tine, este imposibil să enervezi pe cineva oricât te-ai chinui; nu poţi nici să faci glume pe seama cuiva şi nici să dai ţeapă că nu se supără nimeni.

20. Nu contează ce faci, ce gândeşti ce crezi, ce ţi se întâmplă, în ce companie eşti, singura stare pe care poţi s-o încerci este fericirea, astfel încât dacă s-ar putea să simţi şi altceva ai putea să juri că începe să te plictisească toată afacerea asta.

Cât despre mine, eu am asigurat în Iad un loc călduţ, ba chiar fierbinte aş putea să spun. E clar că nu e fericirea din Rai, însă din câte am înţeles, chinurile Iadului sunt diversificate şi destul de deosebite, astfel încât experimentarea lor ar putea să fie chiar distractivă dintr-un anumit punct de vedere.

Dumnezeu ca explicaţie

2011-08-31T03:20:00.009+03:00

Fiinţele umane sunt dotate cu o sumedenie de emoţii pe care le pot experimenta, însă mie cea mai fascinantă dintre ele mi se pare curiozitatea. Curiozitatea este motorul care generează învăţarea, investigaţia şi explorarea, temelia pe care se clădesc şi se exersează principalele facultăţi intelectuale ale omului. Nu este greu de observat că un nivel scăzut de curiozitate va genera subdezvoltare intelectuală, în timp ce unul foarte crescut se va traduce prin cunoştinţe vaste, solide şi autentice.

Evident că ideologiile care sunt divorţate de realitate au dezvoltat nişte mecanisme de apărare în faţa curiozităţii native a speciei umane şi religia nu face excepţie. Poate fi constatat acest fapt de fiecare dată când religioşii îl aduc pe Dumnezeu ca explicaţie pentru o întrebare validă.

Se poate să fie pusă în discuţie cauza formării Universului, sursa moralităţii, explicaţia pentru diversitatea formelor de viaţă, vreun presupus miracol care ar fi avut loc sau cine ştie ce dezastru natural iar răspunsul religioşilor este invariabil "Dumnezeu". Însă acesta nu reprezintă un răspuns adecvat ci un scurtcircuit al creierului. Orice răspuns cu valoare explicativă diferită de zero prezintă implicit modul în care se desfăşoară lucrurile.

Dacă teoria Big Bangului explică modul în care a evoluat Universul într-un întreg compendiu plin de ecuaţii şi de ilustraţii, teoria religioasă fentează orice explicaţie afirmând că Universul a fost făcut de Dumnezeu prin magie. Nu se explică nimic. Dacă evoluţionismul explică modul în care s-a dezvoltat viaţa pe această planetă în mai multe compendii, chiar arătând cum se desfăşoară procesul de diversificare a speciilor, teoria religioasă fentează orice explicaţie afirmînd că vieţuitoarele au fost create de Dumnezeu, evident, prin magie. Magia însă nu este o explicaţie decât pentru preşcolari. Dacă oamenii de ştiinţă au dezvoltat modele serioase care explică punctual modul în care ajunge să se manifeste un cutremur, mintea scurtcircuitată de religie are bineînţeles un răspuns la dispoziţie. Dumnezeu a cutremurat pământul. Cum? Prin magie.

Explicaţiile magice prind însă la preşcolari, nu la adolescenţi şi în nici un caz la oameni maturi. Să ne imaginăm că la şcoală ni s-ar spune că integrala cutare are rezultatul pe care-l are din cauze magice, că stomacul face digestia într-un mod misterios şi că gheaţa este solidă din motive care depăşesc orizontul cunoaşterii umane. Că munţii se încreţesc prin magie şi că mareele au loc din cauze misterioase. Ei bine, n-ar fi asta o şcoală ca-n poveste? Oare cum ar arăta un extemporal la care elevul poate răspunde la toate întrebările cu doar două răspunsuri: magie şi mister...

Şi totuşi avem de-a face cu oameni maturi care prezintă pseudoexplicaţii magice şi mai şi au pretenţia să fie luaţi în serios. Acestora le-a fost amputată curiozitatea şi le-a fost defectat mecanismul de investigaţie a realităţii de către religie; astfel au ajuns să-şi mascheze ignoranţa prin cuvântul "Dumnezeu" şi să se mai şi simtă satisfăcuţi cu faptul că ei au o explicaţie. Aş vrea să văd măcar un singur religios, popă sau teolog care să explice cum a dat Dumnezeu drumul la Big Bang, cu ecuaţii şi ilustraţii, nu cu magie şi mister şi atunci poate că am să consider că religia este altceva decât fraudă intelectuală şi deziluzie.

Însă până atunci poate să vină cineva şi să mă întrebe ce am cu religia. Am ce am cu religia din cauză că deturnează curiozitatea umană în cazul unor întrebări existenţiale care definesc fiinţa umană. Am ce am cu religia deoarece este declarată împotriva curiozităţii chiar de la primul capitol, acela în care Adam şi Eva sunt pedepsiţi pentru faptul de-a fi curioşi. Am ce am cu religia din cauză că îşi imbecilizează efectiv victimele şi nu-mi place să trăiesc printre oameni imbecilizaţi. Am ce am cu religia deoarece dă nişte răspunsuri false unora dintre cele mai importante întrebări care se pot pune şi maschează acest lucru spunând că rezolvă o criză existenţială.

Ce suntem, de unde venim, unde ne ducem şi care este sensul vieţii? Un copil poate fi îndreptat să caute singur răspunsurile prin investigaţie intelectuală onestă, aflând în timpul procesului de căutare informaţii adevărate despre ce este viaţa şi despre istoria Universului. Acelaşi copil poate fi minţit cu anacronicele prostii religioase, astfel fiind oprit din căutare şi din procesul de informare. Iar dacă mă intrebaţi pe mine care este scopul vieţii, răspunsul este evident: scopul vieţii este să te intrebi în perpetuitate.

Iluzia liberului arbitru

2011-08-14T23:00:00.003+03:00

Liberul arbitru reprezintă capacitatea omului de-a avea control conştient şi independent asupra acţiunilor, deciziilor şi alegerilor sale; aşa sună o definiţie uzuală a conceptului.

Conform cunoaşterii ştiinţifice actuale, conceptul de liber arbitru nu are corespondenţă în realitate, mai exact, nu există decât în imaginaţia noastră. Este clar că tuturor ni se pare că deţinem liber arbitru însă aceasta este doar o iluzie care ar trebui să fie încadrată la capitolul erorilor de cogniţie.

Credinţa în existenţa liberului arbitru reprezintă o excelentă mostră de gândire dezirativă, deoarece nu-i aşa, este foarte neplăcut să ne gândim că funcţionăm ca nişte maşini dar este foarte confortabil să ne gândim că avem control asupra gândurilor şi deciziilor noastre. Din păcate pentru gândirea dezirativă, adevărul nu rezidă în ceea ce este plăcut sau în ceea ce este neplăcut şi trebuie să avem în vizor sunt următoarele lucruri:

dacă ne-am fi născut în Grecia Antică am fi crezut în Zeus şi Apollo, dacă ne-am fi născut în India am fi crezut în Shiva şi Vishnu, dacă ne-am fi născut în Arabia Saudită am fi crezut în Allah şi Mahomed iar dacă ne-am fi născut în Scandinavia vikingilor am fi crezut in Odin şi Thor. O asemenea expoziţie a realităţii atestă într-un mod indubital că cel puţin credinţele religioase nu reprezintă o alegere ci sunt impuse asupra individului de cultura în care trăieşte. Nici nu ar avea cum să fie altfel având în vedere că aceste credinţe religioase nu se intersectează cu realitatea, dacă s-ar intersecta atunci nu ar mai exista o asemenea diversitate de religii şi superstiţii.

Bineînţeles, nu doar ideile religioase sunt importate din mediul înconjurător ci toate ideile pe le susţinem şi acest lucru este uşor de observat atunci când vedem că susţinem doar idei consistente cu cele ale mediului în care trăim şi nicidecum altele. Este clar că în mediul în care trăim vom ajunge invariabil să susţinem că un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dezlocuit, vom ajunge să cunoaştem limba maternă, să gândim cu ajutorul conceptelor existente în limba maternă şi nu cu ajutorul unor concepte de care n-am auzit niciodată. Tot ceea ce face şi ce gândeşte un om într-o viaţă este explicabil prin materialul său genetic şi prin mediul în care a avut posibilitatea să se manifeste acel material genetic, fără să fie nevoie de nici un fel de agenţie supranaturală aşa cum este cea a liberului arbitru.

Mai interesant este de abordat ceea ce presupune lipsa liberului arbitru la nivel practic. În principiu toţi oamenii sunt interesaţi în a avea experienţe cât mai pozitive şi ca atare fac investiţii majore în căutarea acestor experienţe. Însă deciziile pe care le pot lua şi experienţele pe care le pot avea sunt prizoniere fără drept de apel ale mediului în care trăiesc respectivii.

Un sclav din Roma Antică nu ar fi putut să experimenteze bungee jumping poate decât o singură dată în viaţă, împăratul Bizanţului, Ioan al VIII-lea Paleologul, nu ar mai fi experimentat moartea a două soţii dacă ar fi avut la îndemână câteva flacoane de tetracilină, iar Albert Einstein nu ar mai fi scos teoria relativităţii în lipsa exprimentelor şi teoriilor altor colegi ai săi. Majoritatea cetăţenilor Evului Mediu n-au avut niciodată experienţa citirii unei poezii. Nu doar experienţele pe care le avem dar şi deciziile pe care le luăm depind tot de mediul exterior. Bunăoară unui român din secolul XIV nu i s-ar fi ivit niciodată ocazia de-a decide la ce facultate dă, la fel cum unui român din secolul XXI nu i s-a ivit ocazia de-a decide dacă pleacă din faţa cotropirii turceşti sau rămâne.

Asta nu înseamnă că acele decizii pe care le luăm nu contează, chiar dacă ele depind de mediu. În fapt, acestea sunt singurele care contează şi, putem să luăm decizii care să afecteze mediul exterior într-un mod pozitiv sau să ignorăm complet mediul şi să fim preocupaţi de viaţa noastră interioară sau strict de propria persoană. Mediul în care trăim acum este determinat de noi într-o măsură semnificativă, este un mediu social prin excelenţă, mediul care ne pune în faţa unor decizii şi nu în faţa altora. Mediul social determină deciziile pe care va trebui să le luăm, decizii care la rândul lor vor determina mediul social, într-o spirală care poate duce la o societate avansată şi civilizată sau la un holocaust planetar.

Acestea nu sunt nişte lucruri pe care doar geniile le pot pricepe însă mă uit la semenii mei cu consternare şi văd cum înţeleg ei să afecteze mediul social în care trăiesc: prin lipsa completă de preocupare pentru acest mediu. Tocmai de aceea am scris aceste rânduri, cine ştie, poate reuşesc să determin pe vreunul să se preocupe mai mult de realitatea exterioară şi mai puţin de cea interioară, realitate interioară care este dependentă de cea exterioară într-o proporţie maximă.

Se pare că majoritatea oamenilor doresc să fie fericiţi, şi ar fi bine să înţeleagă faptul că există medii care predispun la fericire şi medii care predispun la nefericire şi în acest context fiecare individ ar trebui să se întrebe ce face el pentru a genera un astfel de mediu, în afară de jocurile pe calculator, filmele, mâncarea, băutura şi preocuparea narcisistă pentru propria persoană, care în mod ironic, este principala piedică în construcţia unui mediu ce predispune la fericire.

Reţetă pentru mâncare creştin-ortodoxă

2011-07-12T19:37:00.000+03:00

Pentru toţi credincioşii ortodocşi care vor să îşi satisfacă plăcerile culinare iată aici o reţetă pentru o mâncare ce poate fi realizată foarte uşor în orice biserică.

Ingrediente:
- 2 kg moaşte de sfânt
- 5 l apă sfinţită
- 200 ml ulei de mir
- 1 bucată anafură
- 1 porţie de sfântă cuminecătură

condimente:

- smirnă
- tămâie

Într-o cristelniţă se introduc moaştele cu apa sfinţită şi se fierb uşor la focul câtorva lumânări. Se amestecă din 5 în 5 minute cu o cruce mai lungă, timp în care se spun nişte rugăciuni. După ce carnea de moaşte începe să se desprindă de pe oase, se toarnă în cristelniţă uleiul de mir şi anafura şi se dă în clocot la flăcările Iadului. Când apa sfinţită s-a evaporat în cea mai mare parte şi a mai rămas doar pe fundul cristelniţei, se adaugă la compoziţie şi sfânta cuminecătură (trupul şi sângele lui Hristos) şi se lasă la rumenit. În acest timp se ia o Biblie de pe undeva şi se face vânt cu ea pe deasupra mâncării ca să nu prindă miros de afumătură.

Odată ce am ajuns aici, mâncarea noastră creştin-ortodoxă este aproape gata şi acum putem lua o cădelniţă pentru a împrăştia din belşug cu smirnă şi tămâie pentru aromă.

Se serveşte lângă catapeteasmă cu colivă pe post de garnitură.

Amin şi poftă bună!

Preoţi pedofili, acum şi la noi

2011-07-07T03:34:00.001+03:00

Încrederea populaţiei în Biserica Catolică a scăzut drastic în urma multiplelor scandaluri de pedofilie din perioada recentă. În urma colectării statisticilor s-a ajuns la concluzia că un preot catolic are probabilitatea de-a abuza sexual copii de 20 pana la 200 de ori mai mare decat un individ aparţinând altor categorii sociale.

Dimensiunile prostiei umane se relevă într-adevar a fi de necuprins atunci când luam în calcul faptul că este nevoie de preoţi pedofili pentru a descreşte încrederea populaţiei în Biserica Catolică, având în vedere istoria acestei organizaţii criminale.

Diagnosticul de abuz este impartit in mare între pedofilie si efebofilie, mai exact între abuzul copiilor şi cel al adolescenţilor. Iată că nici România nu este scutită de existenţa acestei categorii de oameni ţicniţi, şi aflăm despre nişte popi de-ai noştri care, în rând cu alţi clienţi ai unei reţele de proxeneţi au făcut exact ceea ce colegii lor catolici au demonstrat că ştiu face foarte bine. Se pare totuşi că ai noştri sunt mai pricepuţi la negocieri:

"Preot : Eee! Şi... mie mi-a zis c-a vorbit cu voi că cereţi prea mult... 2 milioane e prea mult
Ştefan: A zis că-i mult două milioane?
Preot: Da! Da, da... nu ţi-am zis şi ţie şi prima dată? Să lăsaţi şi voi mai ieftin, măi!
Ştefan: Păi dacă i se pare doi inşi 2 milioane mult?!!
Preot: Aa, amândoi? Nu ştiu, poate... (n.n. se aude soneria unui telefon)
Ştefan:Hai că, uite, mă sună pe ăstălalt nişte părinţi! Mai vorbim, da?
Hai...hai că... te-am pupat!"

2 milioane pentru doi băieţi care au fost racolaţi de către proxeneţi exact din acel mediu în care biserica susţine că-şi desfăşoară opera socială. Cum şi-a desfăşurat preotul opera socială în cazul adolescenţilor proveniţi dintr-un mediu defavorizat? I-a futut în cur - ori pe banii enoriaşilor ori pe banii statului - care astfel au ajuns în mâna proxeneţilor. Poate în viziunea tovarăşului popă, a fute în cur reprezintă operă socială. Iar în caz că s-a ofilit careva din cauză că am folosit sintagma "futut în cur" în loc de "întreţinut relaţii sexuale cu un minor" poate să se veştejească şi apoi să se usuce din punctul meu de vedere. În anumite contexte folosirea cuvintelor dure este justificată, altminteri acestea nu ar mai fi existat în vocabular şi exact acesta este unul din contextele în care nu pot fi folosite eufemisme de genul "a întreţinut relaţii sexuale". I-a futut în cur, sper că e clar.

Acum, există ceva în neregulă cu situaţia asta, în afară de ceea ce este evident în neregulă. Poţi auzi că un electrician sau un şofer au abuzat copii sexual, poţi auzi că un director comercial a făcut acelaşi lucru sau poţi să auzi că un borfaş de strada mare s-a pretat la aceeaşi nemernicie şi parcă e o diferenţă faţă de cazul în care auzi de popă. Electricianul, şoferul, directorul comercial sau borfaşul, au luxul de-a nu fi obligaţi de natura ocupaţiei lor să dea lecţii în continuu altora despre ce este moral şi ce nu, aceştia nu au pretenţia că instituţia din care fac parte îi ajută pe nenorociţi sau că ei ar avea vreo conduită morală superioară. Popii da. Gradul de ipocrizie pe care trebuie să-l deţină un popă pedofil este mult mai mare decât cel pe care l-ar deţine un borfaş pedofil, şi poate că borfaşul chiar ar avea suficiente procese de conştiinţă încât măcar să nu mai dea altora lecţii de moralitate. La popă nu s-a întâmplat.

Acesta este unul dintre oamenii care vine şi le explică enoriaşilor că nu e frumos ca femeile să vină rujate la biserică, că homosexualitatea e un păcat, că ateii sunt sursa de imoralitate din societate, că trebuie să te abţii de la poftele sexuale iar dacă înjuri o să te audă Dumnezeu şi o să te pedepsească.

Nu e ca şi cum în momentul acesta s-ar fi descoperit că popii mustesc de ipocrizie, acest fapt este înscris în zicala "Să faci ce zice popa, nu ce face popa", o mostră de înţelepciune populară şi de prostie în acelaşi timp. Dacă ştim toţi că popii sunt ipocriţi atunci de ce ne comportăm ca şi când n-ar fi?

Teoria evoluţiei şi orientarea intelectuală

2011-06-29T21:36:00.003+03:00

Din teoria evoluţiei se desprinde o idee de bază, aceea că lucrurile evoluează de la simplu la complex, şi pe măsură ce înaintăm pe săgeata temporală ne putem aştepta să găsim lucruri din ce în mai complexe, interacţiuni şi relaţii din ce mai complicate între entităţile existente. De la aminoacizi se ajunge la proteine, acizi nucleici, protocelule, organisme unicelulare, creştini, bacterii, apoi la organisme pluricelulare, nevertebrate, vertebrate, peşti, amfibieni, reptile şi mamifere, mamifere aşa cum suntem noi, căci nu ştiu dacă a reuşit cineva să observe că femeile noastre produc lapte pentru a-şi hrăni progeniturile exact la fel ca celelalte mamifere. Direcţia evoluţiei este clară. Cel puţin e clară pentru aceia care o cunosc.

Aceeaşi idee este la fel de valabilă şi în cazul comunităţilor şi societăţilor umane. În trecut au existat exclusiv comunităţi de culegători - vânători care trăiau în peşteri şi colibe, a căror viziune despre Cosmos se limita doar la câteva generaţii în timp şi la un cerc cu raza de câţiva kilometri în spaţiu. Lumea acestora era posedată de spirite necunoscute, de frica faţă de forţe ale naturii pe care nu ştiau cum să le controleze, aveau o speranţă de viaţă de maxim 30 de ani şi o cultură care nu este numită primitivă din motive neîntemeiate. Toată tehnologia acestor oameni se rezuma la obiecte de genul arcurilor cu săgeţi, a suliţelor şi cuţitelor de piatră.

Pentru comparaţie, viziunea despre Cosmos a civilizaţiei actuale se întinde înapoi în spaţiu-timp până la 13 miliarde de ani de ani şi până la 10^100 (10 urmat de 100 de zerouri) de ani în viitor. Avem fotografii ale unor galaxii a căror lumină a ajuns în telescoapele trimise de către noi în spaţiu într-un interval de timp de 13, 2 miliarde de ani, şi care a a parcurs o distanţă atât de mare încât capacităţile creierului uman sunt insuficiente chiar şi pentru a o imagina. Nu mai trăim în colibe ci în nişte zgârie nori la care aborigenii se uită la fel cum ne uităm noi la navele spaţiale din Star Trek. Tehnologia din prezent, construită pe baza cunoaşterii structurii subatomice nu ar putea fi calificată de către înaintaşii noştri decât ca o formă de magie ocultă. Mai nou, ştim că Universul nu este un glob de sticlă tapiţat în interior cu câteva luminiţe, ci o vastă imensitate cu peste 170 de miliarde de galaxii a câte 10 - 130 miliarde de stele.

În ciuda realităţii şi a faptului că orice om care nu este senil poate observa direcţia în care a evoluat societatea umană, există anumiţi indivizi a căror minte este sucită de religie şi care văd lucrurile exact pe dos. Pentru aceştia sursa supremă de informaţii este reprezentată de cărţi şi mituri care au luat naştere în timpul copilariei speciei umane, cărţi şi mituri create de către unii dintre cei mai ignoranţi oameni care au existat vreodată pe faţa pământului.

Cunoaşterea extrem de redusă, falsă şi arhaică, existentă în vremuri demult apuse, este considerată cunoaşterea supremă, o cunoaştere izvorâtă adeseori din halucinaţiile şi pareidoliile unor ciobani care au trăit acum 2000 de ani. Şi această viziune primitivă despre lume aste acceptată în locul informaţiilor pe care le deţinem în prezent despre specia noastră şi despre Univers, informaţii care au fost produse în urma unor eforturi intelectuale susţinute şi în urma a sute de mii de experimente executate cu precizie, abnegaţie şi inventivitate de către oameni de ştiinţă adevăraţi. Ba, mai mult, teoriile ştiinţifice actuale sunt malformate de către religioşi în aşa fel încât să se poată potrivi cu sfintele scripturi ale ignoranţei, iar atunci când nu se potrivesc sub nici o formă, sunt negate cu o dexteritate care i-ar face invidioşi pe cei mai ţicniţi dintre psihopaţi.

Cei ce cunosc teoria evoluţiei pot foarte uşor să-şi imagineze existenţa unei civilizaţii umane peste 200 de ani. Ba chiar şi peste 1000 de ani sau peste 100 000 de ani. Gândiţi-vă cum ar putea arăta civilizaţia umană peste 100 000 de ani, mai ales având în vedere stadiul la care se prezenta în urmă cu 1000 de ani, atunci când religia domina societatea şi ce s-a realizat doar în această scurtă perioadă. Ar arăta foarte frumos, mai ales dacă se va reuşi eliminarea mentalităţilor şi comportamentelor demonstrabil nocive. Ei bine, un religios nu poate să-şi imagineze decât o o singură direcţie în care pot evolua lucrurile, aceea profeţită în scripturile lor - apocalipsa. Pentru aceşti oameni îndobitociţi de religie nu există un viitor al civilizaţiei, există doar o apocalipsă care pândeşte după colţ şi ca urmare nu simt imboldul de-a construi împreună cu ceilalţi ceva pentru viitor.

Religia poate suci intelectul unui om şi îi poate întoarce privirea într-un punct prin care am trecut acum 2000 de ani şi cu cât se va reuşi mai repede eliminarea acestui anacronism intelectual, cu atât mai repede lucrurile vor evolua înspre mai bine. Nu avem nevoie de valorile pe care le-au dictat strămoşii noştri în ignoranţa lor cruntă, nu avem nevoie de valorile epocii bronzului aplicate în epoca contemporană, avem nevoie de cele mai bune produse ale intelectului uman iar religia este departe de-a fi cea mai bună ideologie după care îşi poate organiza cineva viaţa. În fapt, oricare dintre noi poate inventa chiar acum o religie mai bună decât cele clasice. Şi asta ar trebui să ne dea de gândit.

De ce este utilă credinţa în Moş Crăciun

2011-06-23T19:07:00.001+03:00

Există o dezbatere destul de hazlie care îl vizează pe Moş Crăciun. Unii părinţi sunt de părere că e drăguţ să le spui copiilor că există un moş care intră pe horn şi le aduce jucării dacă sunt cuminţi, că este o tradiţie simpatică şi aşa mai departe, iar alţii susţin că dacă îţi minţi astfel copilul acela îşi va pierde încrederea în părinţi şi în ceilalţi oameni.

Eu unul sunt clar pentru poziţia care susţine îndoctrinarea copiilor cu credinţa că există Moş Crăciun. Cel puţin în societatea în care trăim actualmente, toţi copiii trebuie învăţaţi că există un moşneag îmbrăcat în roşu, care călătoreşte într-o sanie zburătoare trasă de nişte reni zburători, şi care intră pe horn în noaptea de Crăciun şi le lasă jucării lângă brad dacă au fost cuminţi, jucării pe care le scoate din sacul lui magic. Ba, pe deasupra mai trebuie învăţaţi că şi ei şi ceilalţi copii nu au fost născuţi de mamele lor ci au fost aduşi de barză.

Trebuie să fie minţiţi astfel pentru a realiza un fapt esenţial, acela că este posibil să fie minţiţi de părinţii lor, de toate rudele lor şi de toţi cei cu care intră în contact, este posibil să fie minţiţi atât de tare încât să nu-şi dea seama cât de mincinoasă este minciuna. Trebuie să primească o lecţie care să-i înveţe câte ceva despre propria lor naivitate şi să conştientizeze că întreaga societate poate orchestra o conspiraţie împotriva lor, incluzând şcoala şi deci statul, o conspiraţie care să-i facă să creadă lucruri absurde.

Şi apoi, într-un târziu, când vor descoperi cum au fost deziluzionaţi de către toţi cei în care au încredere şi le-a fost arătat adevărul de către un străin, atunci li se poate spune că această minciună colectivă le-a fost servită tocmai pentru a învăţa o lecţie dură, accea de-a consulta întotdeauna dovezile care certifică sau nu o afirmaţie indiferent de sursa informaţiei. Iar sentimentul avut în momentul constatării propriei deziluzii precum şi ridicolul aferent să le rămână în cap pentru foarte multă vreme deoarece minciunile despre moşi crăciuni şi berze care aduc copii nu sunt singurele care îşi fac de lucru prin spaţiul public. Am mai văzut noi şi altele despre alţi moşnegi care se ocupă cu magia şi care te pedepsesc sau te răsplătesc în funcţie de gradul de "cuminţenie".

Ba, câteodată se poate întâmpla ca toţi cei care te inconjoară să te mintă şi să te dezinformeze fără a intenţiona, aşa cum fac atunci când susţin că democraţia este cel mai bun sistem de guvernământ care poate exista, ca atare oricând este util să apreciezi singur singur ceea ce este adevărat fără să te bazezi pe părerile altora.

A gândi, într-adevăr necesită ceva efort intelectual însă în cazul în care n-o faci rişti să ajungi creştin şi să crezi la vârste înaintate în existenţa unor fiinţe imaginare numite Hristos şi Dumnezeu doar pentru că nu ţi-a spus nimeni din timp că este doar o farsă organizată de noi toţi pentru a vedea cât de naiv eşti. Să nu uităm că şi prin alte ţări se fac astfel de farse numai că nu cu Moş Crăciun şi Iisus ci cu Mahomed şi Allah şi le făceau şi grecii antici cu Zeus, Hades şi Apollo.

Morala religioasă

2011-06-15T23:20:00.003+03:00

Mai toate speciile de paraziţi religioşi se trezesc dând lecţii de moralitate altora în conformitate cu ceea ce cred ei că ar reprezenta moralitatea. Lăsând la o parte faptul că aşa-zisa morală religioasă este defectă, ea reprezentând suma concepţiilor unor triburi arhaice despre moralitate, modalitatea prin care religioşii înţeleg să impună în societate aceste reguli de comportament este capabilă să facă oameni perfect decenţi şi sănătoşi la cap să se comporte aşa cum numai un psihopat ar fi în stare să o facă. Pe scurt, religia îi învaţă pe oameni cum să se comporte ca nişte psihopaţi.

Religioşii cred că ceea ce este moral poate fi determinat doar prin apelul la autoritatea dumnezeului la care se închină, fără nici nu fel de preocupare pentru o eventuală suferinţă produsă altor indivizi. Cred că dacă Dumnezeu (autoritatea) spune că o anumită acţiune este morală, atunci aceea chiar este.

Ori, dacă într-o clasă un profesor le spune elevilor că le permite să bea Pepsi de faţă cu el, toţi elevii vor bea Pepsi de faţă cu profesorul conştienţi că acest lucru nu va produce suferinţă nimănui. Dacă însă profesorul le spune elevilor că le permite să spargă sticla de Pepsi în capul colegilor de bancă, doar elevii cu risc ridicat de psihopatie vor efectua această acţiune. Elevii sănătoşi la cap şi deci dotaţi cu empatie vor identifica foarte repede faptul că această acţiune va produce suferinţă colegului de bancă şi în cel mai bun caz vor crede că profesorul a glumit, deşi ar putea presupune la fel de bine că acesta a luat-o razna. Unde s-a mai văzut profesor care să le spună copiilor că au voie să-şi spargă capetele unii altora şi cum ar fi privit un astfel de profesor?

Diferenţa dintre elevii normali şi cei psihopaţi se rezumă la o condiţie esenţială, preocuparea pentru suferinţa altor fiinţe umane, condiţie esenţială care este eludată de morala aşa zis religioasă, o morală de tip psihotic.

O regulă de interacţiune între membrii unui grup poate provoca mai multă, mai puţină suferinţă sau nici un fel de suferinţă, iar aceasta se întâmplă fie că acea regulă este dictată de către mine, de către tine, de către Hitler sau de către Dumnezeu. Crede cineva că dacă Dumnezeu porunceşte să-ţi jupuieşti copilul şi nevasta de vii aceia nu vor suferi? Sau crede cineva că dacă Hitler porunceşte să-i dai nevestii un buchet de flori şi copilului o bomboană aceia nu se vor bucura? Dacă este cineva care crede aceste lucruri să lase internetul îndată şi să se ducă să navigheze pe la spitalele de psihiatrie.

Iar daca există cineva care susţine că moralitatea nu ar trebui să aibă ca idee centrală preocuparea pentru eliminarea suferinţei din societate şi pentru modul în care noi oamenii putem convieţui în linişte şi pace, acela este rugat să facă drumuri tot la spitalele menţionate mai sus. Un asftel de om chiar ar putea să afirme că o societate în care ne schingiuim unii pe alţii în mod continuu este una morală deoarece este posibil să servească vreunui scop mai înalt.

Exact aşa cum 1 + 1 = 2 indiferent de cine face afirmaţia iar porcii în mod natural nu zboară chiar dacă ar zice-o Einstein, la fel şi regulile de comportament din cadrul unui grup social pot provoca suferinţă sau nu indiferent de cine afirmă respectiva regulă. Poate să vină nu doar Dumnezeul creştin, ci toţi dumnezeii imaginaţi vreodată de specia umană, să facă o coaliţie divină şi să afirme toţi în cor că cine munceşte în ziua sabatului trebuie să fie omorât, şi întreaga lor omnipotenţă şi omniscienţă nu va face această regulă să fie altceva decât o aberaţie arhaică, ba încă una crudă şi absurdă, demnă doar de minţile oamenilor abrutizaţi prin religie (Exod 31:14 - 15).

Nu există morală religioasă, creştină, ateistă, budistă, musulmană sau hindusă, aşa cum nu există matematică religioasă, creştină, ateistă, budistă, musulmană sau hindusă. Regulile de comportament din cadrul unui grup pot aduce acel grup la autoextincţie într-un mod cât se poate de atroce posibil sau pot crea un climat favorabil dezvoltării şi bunăstării materiale şi spirituale a fiecărui membru. Exact la asta servesc acele reguli, pe care noi le stabilim şi doar noi, nu vreun dumnezeu sau altul, căci mă întreb dacă nu cumva a observat careva până acum faptul că am modificat acele reguli în mod constant, încă le mai modificăm şi le vom modifica şi în viitor.

Acestea nu sunt nişte lucruri pe care le pot înţelege doar geniile, ba mai mult, le înţeleg şi elevii din clasa I, aceia care nu vor sparge sticla de Pepsi în capul colegilor chiar dacă profesorul lor le spune să o facă. Şi totuşi, oameni care sunt chipurile maturi, care se numesc religioşi şi pe deasupra mai sunt şi mândri de asta, afirmă că fundamentul setului de reguli pe baza cărora trebuie să trăim în societate este cunoscut de ei dintr-o carte în care ni se explică de ce este moral ca părintele sa-şi ucidă copilul neascultător şi cum sacrificiul uman, ideea centrală a religiei lor, este nu doar ceva acceptabil ci pe deasupra o cărămidă de bază a moralităţii:

Avem în secolul XXI probleme mult mai grave de rezolvat şi principala problemă este aceea că moralitatea cu care suntem dotaţi noi toţi din născare a evoluat să servească convieţuirii unor grupuri foarte restrânse în care toţi indivizii se cunoşteau şi erau rude de un grad mai mic sau mai mare. Ea nu ne mai ajută în cadrul societăţilor masive în care trăim acum şi a grupurilor de milioane de indivizi necunoscuţi în sânul cărora ne petrecem timpul. Acesta este motivul pentru se consideră că suferinţa oamenilor din aceeaşi ţară, din acelaşi oraş sau din acelaşi bloc este pe lista de priorităţi cu mult sub nevoia impetuoasă de-a juca nişte jocuri video, de-a achiziţiona ultimele textile apărute pe piaţa modei sau de-a consulta cele mai noi ştiri despre pseudovedetele promovate de mass media care în opinia mea ar putea face carieră doar într-un concurs al nonvalorilor absolute. Singurul motiv pe baza căruia nu acţionăm concertat pentru a elimina suferinţa din lumea în care trăim este faptul că nu-i cunoaştem pe suferinzi şi că nu sunt rudele noastre. Suntem detestabili!

Şi, în acest context, în care există probleme mult mai grave care ar trebui să capteze atenţia colectivă, noi nici măcar n-am depăşit faza în care aceşti clovni religioşi sunt trimişi să se manifeste acolo unde trebuie s-o facă, în epoca bronzului, epoca de unde cică-şi extrag ei moralitatea. În loc de asta, avem parte de popi, patriarhi şi ipocriţi de meserie care umplu spaţiul public cu porcării evadate din nişte civilizaţii tribale şi care cuvântă prin presă şi pe la TV cu maximă nesimţire şi cu un tupeu exuberant despre cum au aflat ei ce e moral şi ce nu-i şi despre cum noi trebuie să executăm ceea ce afirmă ei. În caz că nu vom sfârşi la fel de rău ca celelalte 99% din speciile de animale existente pe planeta asta, boscorodeala lor anacronică va umple până la refuz muzeul prostiei şi nemerniciei umane şi asta va fi singura ei utilitate, poate doar un set de lecţii pentru generaţiile viitoare.

Credinţa în viaţa după moarte

2011-06-07T14:50:00.001+03:00

Adeseori se întâmplă să mi se pună în vizor faptul că unii oameni ar avea nevoia de-a crede că mai există ceva după moarte. Este ca şi cum mi s-ar zice că unii oameni au nevoie să creadă că au fost predestinaţi să se însoare cu Angelina Jolie, că au nevoie să creadă că vor câştiga la loterie, că au nevoie să creadă că sunt cavaleri jedi, sau că ar avea nevoie să creadă că porcul zboară şi pisica latră. Eu oricum nu-mi pot imagina cum poate fi considerată sănătoasă nevoia de-a crede fantasmagorii. Această nevoie este rezervată în mod tradiţional celor care se îndeletnicesc cu halucinaţiile prin spitalele de nebuni.

Mi se mai spune că oamenii au nevoie de nişte mecanisme psihologice care să-i ajute să suporte suferinţa care poate surveni în cazul decesului unei persoane dragi sau care să le poată anestezia frica ancestrală de moarte.

Să ne imaginăm că există un medicament care poate elimina complet o astfel de suferinţă. Să ne imaginăm că unei persoane i-a murit copilul şi că ar putea lua medicamentul minune care scapă de suferinţă. Că s-ar putea întâmpla să îţi moară copilul, să iei medicamentul şi să nu mai simţi nici un fel de durere.

În acest context, dacă se întâmplă să-ţi moară copilul, nu-i nici o problemă, iei pastila şi te duci grăbit la piaţă deoarece tocmai ai rămas fără zarzavaturi. N-ai vrea ca un fapt divers precum moartea acelui copil să te conturbe în drumul spre piaţă. Dacă mâine iţi moare şi soţia, nu-i nici o pagubă; iei medicamentul şi te duci din nou la piaţă dezinvolt şi binedispus, poate doar puţin stresat de faptul că de data asta nu mai sunt brânzeturi în frigider. Iar când îţi moare şi celălalt copil, iei medicamentul din nou, deoarece poate ai de plătit nişte facturi la curent şi gaze şi nu e bine să arăţi suferind la ghişeu.

Evident, eu nu mi-aş administra un astfel de medicament. Nu vreau să spun ce fel de om trebuie să fie acela care ar dori să modifice semnificaţia trecerii în nefiinţă a unei persoane apropiate în aşa fel încât să nu-i mai pese deloc.

Dacă moartea unei persoane nu ar mai însemna nimic şi nu ar avea nici o valoare, cum am putea atunci să valorăm viaţa? Cum ar arăta o lume în care absolut nimeni nu ajunge să fie nefericit de pe urma dispariţiei persoanelor cu care interacţionează, o lume în care moartea este un lucru insignifiant? Va fi o lume în care şi viaţa este la fel de insignifiantă. Iar această lume pe care o propun religioşii este o lume propice mai multor atrocităţi; de fapt, nivelul atrocităţilor existente într-o societate este corelat cu modul în care este privită viaţa în acea societate şi cu cât viaţa este mai devalorizată, cu atât atrocităţile par mai puţin şocante.

De altfel vocabularul religios este cât se poate de relevant în această privinţă. Atunci când moare cineva, se spune că s-a dus pe lumea cealaltă. Nu se spune că s-a pierdut ceva unic, faptul este exprimat ca şi cum ar fi vorba de o călătorie. Ca şi cum ar fi emigrat din România în Elveţia. Şi dacă asta nu era de ajuns, nu numai că în opinia religioşilor omul mort nu e mort, pe deasupra se mai şi duce într-o lume în care curge lapte şi miere, în lumea perfectă. Singura concluzie logică ce se poate deriva din această idee este că ar trebui să ne sinucidem în masă ca să ajungem toţi în împărăţia cerurilor. Noroc că ideea este atât de absurdă încât nu poate fi crezută decât într-un anumit grad; atunci când este crezută în gradul maxim ştim foarte bine ce se întâmplă:

Nu numai că se devalorizează viaţa altora din prisma credinciosului dar devalorizează şi propria viaţă a credinciosului din moment ce acesta îşi imaginează că mai are o şansă la existenţă. Ştim toţi cum ne comportăm atunci când avem de exemplu o şansă unică la câştigarea unui concurs şi cum ne folosim de ea spre deosebire de cazul în care avem două sau mai multe şanse. Ştim cât preţ punem pe un show dacă ştim că-l putem viziona o singură dată în viaţă spre deosebire de cazul în care îl putem viziona de mai multe ori. Exact acelaşi proces cognitiv intră în funcţiune şi în cazul în care este întreţinută ideea unei existenţe alternative şi acesta este motivul pentru care cei care cred în şanse mai multe la existenţă îşi permit să-şi bată joc de ea şi în consecinţă de ei înşisi.

Îşi permit să fie abrutizaţi şi trataţi ca nişte vite, deoarece, cred ei, or să pună mâna după moarte pe piciorul lui Dumnezeu. Îşi permit să trăiască într-o societate şi să nu abordeze problemele acelei societăţi deoarece îşi imaginează că vor avea şansa să fie fericiţi cu altă ocazie. Adevărul este că această credinţă, bazată pe frica de suferinţă în faţa morţii a întreţinut de zeci de ori mai multă suferinţă şi nefericire de-a lungul vremii decât a reuşit să eludeze. Un om care ştie că are o singură şansă pentru a fi fericit nu îşi tolerează nefericirea fără să acţioneze în aşa fel încât să se asigure că va face uz de acea şansă. Credinţa în viaţa după moarte permite tolerarea unor probleme atât în mediul social cât şi la nivel individual care altfel ar fi abordate şi rezolvate. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care obscena credinţă în viaţa după moarte trebuie desfiinţată.

Cât despre mine, găsesc că este o virtute aceea de-a crede doar propoziţii adevărate indiferent de plăcerea sau durerea care o provoacă, iar a te minţi pe tine însuţi reprezintă o lipsă obscenă de onestitate şi de respect pentru propria-ţi persoană.

Dovezi pentru existenţa lui Dumnezeu

2011-05-30T20:21:00.000+03:00

Îşi mai aminteşte cineva cum este atunci când avem dovezi despre existenţa unui anumit fenomen şi ce presupune asta? De exemplu, dovezile pentru existenţa curentului electric pot fi consultate de către orice doritor. Mai mult, toţi cei care îşi permit, deţin nişte electrocasnice care funcţionează cu ajutorul curentului electric, şi toţi ştim ce se întâmplă dacă ne băgăm degetele în priză, iar daca există cineva care neagă existenţa curentului electric poate fi conectat la reţea pentru a constata pe propria piele cât de tare există acest curent electric. Tocmai pentru că avem dovezi că există, că se manifestă în anumite moduri şi cu anumite efecte, lumea este împânzită de cabluri, echipamente electrice, centrale atomoelectrice, hidrocentrale şi termocentrale şi altele din aceeaşi categorie.

Oare în ce lume am trăi dacă ar exista dovezi că există dumnezeul creştin, exact aşa cum avem dovezi că există curent electric? Să ne gândim că am avea dovezi serioase că există o forţă supranaturală undeva prin cer sau peste tot, o forţă căreia chiar îi pasă de noi, ne iubeşte, dar ne va face să suferim crunt pentru eternitate în cazul în care nu-i luăm indicaţiile în serios. Să ne gândim că orice om de pe această planetă ar putea consulta dovezile pentru existenţa dumnezeului creştin.

Crede cineva că ar exista unul singur care să nu citească Biblia în această situaţie? Nu de alta dar ar fi fost puse în joc fericirea supremă şi suferinţa supremă. Eu aş spune că nu. Dacă ar exista cu adevărat dovezi pentru existenţa lui Dumnezeu toată lumea ar cunoaşte Biblia în amănunt. Cele mai multe departamente ştiinţifice ar fi fost ocupate cu cercetarea dorinţelor lui Dumnezeu şi cu studiul Bibliei, nu cu montat sateliţi pe orbită, privitul galaxiilor îndepărtate sau inginerie genetică. Corpul principal de studiu prin şcoli ar fi religia, cu cel puţin 10 materii, iar ştiinţele naturale şi literatura ar fi fost pe post de sport sau muzică. Majoritatea tabloidelor ar avea cel puţin 5 pagini ocupate doar de Dumnezeu, nu de pseudovedete autohtone iar la televizor ni s-ar fi servit creştinism pe pâine 24 de ore din 24, nu divertisment de prost gust. Pe scurt, religia creştină ar fi principala preocupare a speciei umane. Astfel ar fi arătat lumea dacă ar fi existat o singură dovadă serioasă pentru existenţa acestui Dumnezeu.

Guvernele ar fi investit sume imense pentru descoperirea unor tehnologii care să faciliteze comunicarea cu Dumnezeu iar teocraţia ar fi fost considerată la nivel mondial forma perfectă de guvernământ. Majoritatea oamenilor de ştiinţă si majoritatea cetăţenilor din ţările nordice ar fi fost trataţi prin ospicii ca fiind paranoici sau schizofrenici şi nu ar mai fi existat hinduism, Islam sau budism ci doar creştinism. Aşa ar fi trebuit să arate lumea dacă ar fi existat o singură dovadă concludentă pentru existenţa dumnezeului creştin.

Însă nu vedem că se întâmplă aceste lucruri, vedem că principala direcţie culturală a naţiunilor civilizate este constituită din ceea ce se numeşte ştiinţă şi nu din religie. Ar trebui să credem că deţinătorii de microscoape şi de telescoape au capacităţi de-a investiga realitatea inferioare capacităţilor unor popoare primitive care nu ştiau nici pe mâini să se spele? Ar trebui să credem că cei de acum 2000 de ani aveau tehnologii văzătoare de dumnezei şi draci la care noi nu putem avea acces? Sau ar trebui să tragem concluzia evidentă, aceea că erau teribil de ignoranţi în comparaţie cu noi şi că pretenţiile lor de cunoaştere ar trebui să ne stârnească cel mult râsul?

Este clar - dovezile pentru existenţa lui Dumnezeu - nu există!

Dacă ar fi existat una singură am fi aflat până acum de ea, aşa cum am aflat despre curent electric, despre atomi, molecule şi unde radio, despre germeni, bacterii şi virusuri, despre găuri negre, pulsari, supernove şi stele neutronice. În condiţiile în care secole de-a rândul biserica a dictat ceea ce se învaţa în şcoli şi a avut monopol total asupra culturii cred că ar fi rezonabil să considerăm că ar fi putut să popularizeze acele presupuse dovezi până acum. Nu a reuşit să o facă nu din cauză că nu ar fi avut puterea şi influenţa necesară ci din cauză că acele dovezi nu au putut fi produse.

Nu există nici o ideologie care să îşi fi demonstrat falsul şi nocivitatea cu consecvenţa cu care a reuşit religia să o facă şi ar fi cazul ca în prezent cei ce au pretenţia de a dicta viaţa şi comportamentul altora pe baza unor afirmaţii să prezinte dovezi pentru acele afirmaţii. Oare cum ar fi dacă eu aş pretinde de la toţi cetăţenii să îngenuncheze în faţa mea şi să-mi doneze 10% din veniturile lor şi apoi aş solicita exact acelaşi tratament ca cel de care se bucură clericii? Aş fi cel mult luat în râs şi astfel trebuie să se întâmple cu orice individ care are pretenţii de tipul celor religioase. Societatea modernă nu are nici un motiv justificat de-a purta în continuare această trenă de primitivisme şi de fabulaţii ale unor oameni din vechime, căci este ca şi cum încă am avea în secolul XXI vrăjitoria instituţionalizată sau alchimia predată în şcoli. Nu este acceptabil aşa ceva.

Nu trebuie să asculţi manele ca să fii manelist

2011-05-19T21:39:00.003+03:00

Deşi suntem înconjuraţi de totul felul de obiecte, pe care le cumpărăm şi le utilizăm zilnic, puţină lume îşi ia un răgaz pentru a filozofa puţin pe tema acestor obiecte. Am să o fac eu, din moment ce deţin nişte recorduri teribil de negative la numărul de obiecte pe care le am în proprietate şi ca atare îmi vine mult mai uşor să o fac.

Valoarea obiectelor are două componente, pe care eu le numesc valoare utilă şi valoare socială.

Când vorbesc de valoare utilă, mă refer în cazul îmbrăcăminţii la faptul că este practic să fii îmbrăcat; textilele respective apără organismul de frig, de soare sau de incidente de natură mecanică. Totodată hainele reprezintă o modalitate de-a-ţi arăta individualitatea, statutul social, apartenenţa la un anumit grup, la o anumită direcţie culturală sau la o anumită categorie socială. Atunci când vedem pe cineva complet îmbrăcat în negru în miezul verii tragem imediat concluzia că ori este foarte ţicnit, ori aparţine vreunui ordin monahal. Ei bine, în asta constă valoarea socială a obiectelor, în concluziile pe care le trag ceilalţi despre un individ bazându-se pe obiectele deţinute de către acesta.

Orice obiect are valoare utilă şi are valoare socială în anumite proporţii, care în principiu sunt imposibil de cuantificat. În ceea ce priveşte valoarea utilă a unui obiect, foarte puţine afirmaţii se pot face despre eventualele relaţii de ordine dintre valorile utile ale acelor obiecte. Este posibil să întâlnim în viaţă situaţii în care din punct de vedere strict practic a deţine o rangă este mult mai avantajos decât a deţine o maşină, situaţii în care este mult mai avantajos să deţii o maşină sau situaţii în care deţinerea unui telefon mobil poate fi vitală. În ceea ce priveşte valoarea socială a obiectelor lucrurile stau altfel. Putem afirma de exemplu cu un grad ridicat de certitudine că o foarfecă are o valoare socială mai mică decât un telefon mobil, care la rândul lui are o valoare socială mai mică decât o maşină. Nu de alta, dar nu o să vedem prea des indivizi care se laudă cu foarfecile lor spre deosebire de cazurile destul de dese în care vedem indivizi care se laudă cu telefoanele lor, cazuri mult mai rare faţă de acelea în care alţi indivizi îşi expun ostentativ maşinile pe care le deţin.

Tot ca exemplificare, bijuteriile au foarte multă valoare socială şi valoare utilă aproape nulă în timp ce bunurile de utilitate publică (poduri, străzi, parcuri) au valoare socială aproape zero şi valoare utilă maximă. Atunci când plătim pentru un inel nu plătim pentru a ţine o sârmă pe un deget ci pentru că apărem altfel cu el pe mână în ochii altora, iar când plătim pentru o bormaşină plătim pentru capacitatea ei de-a da găuri şi nimic mai mult.

Din păcate specia umană este într-o continuă competiţie pentru statut social şi în contextul în care există o competiţie, în scurt timp gradul de sofisticare al mijloacelor angajate în susţinerea competiţiei va ajunge la paroxism. Este o lege a evoluţiei aceea care îmi permite să profeţesc astfel. Ştim din experienţă că oamenii nu s-au rezumat la a se ucide unii pe alţii cu pietre, săgeţi sau măciuci, deşi acestea funcţionau destul de bine; nu s-au rezumat la a se eviscera reciproc cu ajutorul săbiilor medievale, nu s-au liniştit până când nu au construit bombe nucleare, arme biologice şi rachete ghidate prin satelit. Toate aceste minuni ale tehnologiei sunt efectele competiţiei înarmării şi sunt construite pentru acelaşi motiv pentru care era confecţionată o spadă din Evul Mediu, motivul de-a suprima alte fiinţe umane şi nicidecum altul.

În ceea ce priveşte prezentul subiect, în caz că vom înţelege pe viitor să purtăm competiţia pentru statut social în aceiaşi termeni, este inevitabilă dotarea tuturor obiectelor de care facem uz cu o anumită valoare socială iar apariţia WC-ului încrustat cu cristale Swarovsky şi a hârtiei igienice poleită cu aur este doar o chestiune de timp.

Chiar dacă pentru mine asemenea obiecte sunt doar nişte crunte aberaţii rezultate din nişte instincte scăpate de sub control, există destui oameni care nu doar că le-ar considera valori, dar nici măcar nu ar fi satisfăcuţi cu a deţine un singur exemplar din fiecare ci vor dori mai multe. Astfel, cei care vor deţine cel puţin două WC-uri încrustate cu cristale Swarovsky şi cel puţin 10 de suluri de hârtie igienică poleită cu aur se vor simţi superiori faţă de sclavul nefericit şi inferior care are un singur WC încrustat şi un singur sul de hârtie igienică poleită cu aur. Mult mai nefericit decât aceştia doi va fi unul care are WC-ul încrustat cu nişte cristale de calitate mai proastă şi care costă mai puţin, sau care are hârtia igienică placată doar cu argint şi nu cu aur 24k, deoarece el va fi situat mai jos pe scara socială. Evident, conform cu această "logică", campionul frustrării absolute va fi cel care deţine un WC simplu şi funcţional fără nici un fel de brizbrizuri precum şi hârtie igienică pe măsură.

Aceste comportamente poartă denumirea generică de manelism şi sunt incriminate de majoritatea cetăţenilor în timp ce sunt profesate cu sfinţenie de către aceeaşi majoritate. Diferenţele între ceea ce se poate observa prin versurile acelui gen muzical şi ceea ce se poate observa la români în general nu rezidă decât în formă şi nu în fond; la nivel de esenţă este vorba de acelaşi proces cognitiv şi aceleaşi dorinţe şi aspiraţii, ele diferă doar la modul în care sunt manifestate. Oamenii au trecut de mult de limita în care cumpără produse şi servicii pentru că au propriu-zis nevoie. Singura nevoie pe care doresc să şi-o satisfacă este aceea de-a fi priviţi altfel de către ceilalţi şi au decis că singurul mod prin care pot face asta nu constă în a-şi modifica în vreun fel propria persoană ci doar prin consumul exuberant de produse şi servicii.

Ei totuşi nu vor reuşi să ajungă vreodată la statutul social al lui Marcus Aurelius, împăratul roman care din acea poziţie putea fi considerat fără mari probleme stăpânul lumii din acea vreme, om care avea tot ceea ce îşi putea dori. Iată câteva gânduri ale acestui om:

In everything you do, as a Roman and as a man, resolve yourself to do those things with dignity and humanity. Avoid being selfish, careless, or unreasonable. Do not try to impress others or think of yourself too highly. And do not let your thoughts turn to unhappiness. See how few things a man needs to master for his days to be peaceful and holy.

The happiness of your life depends on the quality of your thoughts. So guard your thoughts and take care not to entertain any notions that are unsuitable to virtue or reason.

Ateu intolerant

2011-05-03T23:58:00.006+03:00

Mi s-a reproşat recent cum că aş fi intolerant faţă de credinţele religioase şi recunosc că aşa este, însă nu recunosc faptul că această intoleranţă a mea nu e justificată. În primul rând, singurul nivel la care sunt intolerant faţă de creştini este acela al conversaţiei, ba chiar sunt împotriva oricărui alt tip de persecuţie deoarece această religie ţicnită a dezvoltat în timp nişte mecanisme care o fac să prospere şi să prindă rădăcini mai adânci proporţional cu nefericirea şi cu gradul în care se simt persecutaţi apartenenţii ei la nivel fizic.

Mi se pare totuşi ofensator faptul că nişte oameni în a căror carte sfântă scrie că cei ca mine trebuie ucişi cu pietre (versiunea veche) şi torturaţi în cele mai groaznice chinuri (versiunea nouă) pretind din partea mea toleranţă pentru inepţiile pe care le debitează fără ruşine dar cu mult spor. Mai exact, pretind din partea mea ca atunci când ei spun că există dumnezei şi draci eu ar trebui să nu replic că mănâncă rahat ci că mănâncă doar răhăţel.

Răhăţel, răhăţel - dar când se strânge tot răhăţelul, se adună prin şcoli şi intră în cap la copii, atunci când statul investeşte sume imense în acest răhăţel, atunci când milioane de oameni sunt deposedaţi de bani pe baza acestui răhăţel, el devine un mare căcat.

Nu-mi amintesc care este ultima dată la care a pretins cineva toleranţă din partea mea faţă de credinţa conform căreia există spiriduşi, goblini sau orci, dar mi se tot cere să fiu tolerant faţă de credinţa în existenţa dumnezeilor, îngerilor, dracilor şi a oamenilor-jedi numiţi în religia creştină sfinţi.

Totodată, nu văd de ce un om ar cere ca credinţele lui în existenţa gravitaţiei, în heliocentrism, legea lui Arhimede sau evoluţionism să fie tolerate în vreun fel când toate acestea corespund cu realitatea, sunt demonstrabile şi oricine poate să constate adevărul sau falsul lor. Dacă această religie creştină este adevărată, de ce ar mai necesita toleranţă din partea celor care o critică?

Dimpotrivă, nu reuşesc să-i înţeleg pe oamenii care nu tratează aceste credinţe iraţionale exact ca pe restul credinţelor iraţionale. Ori creştinismul este adevărat, ori este fals. În caz că este fals, atunci:

- botezurile sunt degeaba

- cununiile religioase sunt degeaba

- înmormântările, tot degeaba

- rugăciunile, inutile

- pomenile - la fel de inutile

- slujbele religioase - un teatru de prost gust

- construcţia bisericilor - o imensă idioţenie

- religia în şcoli - copii minţiţi în mod sfruntat pe banii noştri

- facultăţile de teologie - un caraghioslâc

- seminariile teologice - o bazaconie medievală

- pupatul moaştelor - o înşelăciune

- taxele percepute pentru "serviciile" religioase - idem

- cimitirele - împroprietărirea temporară a unor persoane decedate

- îndoctrinarea religioasă - o oroare

- personalul clerical - o haită de paraziţi

- propaganda împotriva minorităţilor sexuale - o sursă inutilă de nefericire pentru acei oameni

- propaganda pro-life - propagandă pentru suferinţă şi sărăcie

- credinţa în viaţă după moarte - o credinţă în cai verzi pe pereţi

- averea bisericii - o sumă imensă de bani folosită pentru îndobitocirea populaţiei

- intruziunea religiei în politică - o aberaţie feudală

- religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

A se nota că oricare dintre manifestările sociale revendicate de religie pot avea loc fără religie. Oamenii pot oricand să celebreze naşterea unui copil şi să dea o petrecere fără să li se afirme că acela s-a născut păcătos, pot oricând să se bucure de căsătoria unor tineri fără ca un popă să-i spună miresei că este o fiinţă inferioară şi trebuie să fie o maşină de produs prunci, oamenii se pot întâlni oricând pentru a comemora moartea unei persoane apropiate fără popi şi referinţe la superstiţii primitive şi imbecile. Oamenii chiar pot să-şi iubească aproapele şi să fie caritabili fără să fie ameninţaţi cu personaje invizibile şi psihopate care îi vor face să sufere o eternitate.

Cât despre adevărul creştinismului şi faptul că vreuna din acţiunile prezentate mai sus ar fi justificate în vreun fel, cred că am aşteptat destul. Religioşii n-au dus lipsă de bani, de putere sau de alte lucruri pentru a produce o singură dovadă că există vreun dumnezeu, acela pe care sunt întemeiate toate doctrinele şi pretenţiile lor. Am fi crezut că în 2000 de ani ar fi reuşit să producă vreo dovadă pentru adevărul unui set de doctrine de la care au pretenţia de-a dicta în amănunt reguli de comportament în societate, politici publice, pe cine omorâm şi pe cine lăsăm în viaţă, unde investim bani şi ce predăm prin şcoli. Eu zic că e destul. Au fost produse dovezi pentru fapte mult mai nesemnificative în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să interacţionăm pe această planetă pentru a ne fi mai bine tuturor, aşa cum sunt dovezile pentru existenţa celor 170 000 000 000 de galaxii din Univers, iar printre acestea nu s-a găsit nici o urmă de dumnezei sau de draci. Eu am căutat chiar şi sub preşul din faţa uşii dar tot nimic n-am găsit. Mi se pare raţional şi de bun simţ ca nişte oameni care au pretenţia de-a dicta politici publice să aibă la mână ceva mai mult decât halucinaţii, anecdote şi texte mitologice din antichitate.

Ca atare nu văd cum este justificată toleranţa în secolul XXI faţă de credinţe cu nimic mai presus decât cele în vampiri şi fantome şi nu văd de ce ar fi trataţi la nivel conversaţional acestea într-un mod diferit din moment ce sunt la fel de paralele cu realitatea. Nu numai atât, dar pe deasupra mai şi consider că orice om care ţine cât de puţin la abordarea în mod raţional a problemelor cu care ne confruntăm noi toţi are datoria de-a exprima public faptul că mitologia din epoca bronzului trebuie să fie tratată ca ceea ce este. Mitologie.

Religie, obedienţă şi sclavagism

2011-04-27T21:06:00.005+03:00

Se întâmplă că în această societate a noastră a fi ascultător reprezintă o valoare. De exemplu, majoritatea părinţilor doresc să aibă copii "ascultători". În limba română verbul a "asculta" este echivocabil între cele două sensuri pe care le poate avea:

1. a asculta cu sensul de a auzi ce spune o persoană

2. a asculta cu sensul de-a auzi ce spune persoana respectivă şi de-a executa ceea ce s-a auzit.

Engleza este mai darnică cu noi şi ne oferă cuvinte diferite pentru ambele sensuri ale verbului; în engleză avem "to listen" pentru primul sens şi "to obey" pentru al doilea. Ne-a parvenit şi nouă termenul "obedient" probabil prin filiera franceză din latinescul obediens, ~ntis. Despre acest sens al ascultării numit obedienţă trebuie să vorbim acum.

Pentru a afla ce înseamnă de fapt această obedienţă vom folosi o tehnică pe care o numesc eu "reducere la extremă". Ca atare să ne imaginăm obedientul perfect, suprem şi absolut. Un astfel de specimen nu ia nici un fel de decizie, doar execută ceea ce dictează stăpânul său. Obedientul suprem nu are nici un fel de idee proprie, este echivalentul unui instrument cu formă umană, al unei maşini; nu este cu nimic mai presus decât un computer clasic care execută programele dictate de către utilizatorul său după placul acestuia. Este însă mai prejos decât un sclav deoarece sclavul măcar poate să-şi urască stăpânul, să se răscoale sau să se sinucidă. Obedientul suprem nu deţine nici măcar aceste opţiuni de lux, creierul lui este astfel circuitat încât să asculte şi să se supună fără să crâcnească; nu este om şi nici măcar animal. Este un trup de om lipsit de creierul său, creier care a fost deturnat de către stăpânii săi prin îndoctrinare repetată pentru a fi folosit pentru scopurile acestora. Un căţel al lui Pavlov care nu mai poate muşca şi nici măcar lătra. O prelungire corporală a creierului stăpânului.

De fiecare dată când se pretinde obedienţă din partea cuiva se pretinde transformarea acelei persoane într-un instrument şi i se cere să renunţe la propria capacitate de-a gândi. Se pretinde transformarea momentană a acelei persoane în simulacrul de individ prezentat mai sus. Dacă i s-ar pretinde supunerea în virtutea unui fapt care poate fi justificat logic de ce să i se mai pretindă supunere în loc să i se justifice logic? Dacă o acţiune este justificată sub aspect logic şi raţional atunci cum mai este relevantă supunerea?

În fapt, chiar se pot detecta ideologiile nocive care promovează comportamente nejustificabile raţional după gradul de supunere pe care îl necesită din partea aderenţilor. Cu cât mai iraţională este acea ideologie cu atât obedienţa şi necesitatea suspendării judecăţilor critice devin mai necesare.

Pe lângă faptul că această obedienţă este dezumanizantă, ea vine la pachet cu altă oroare - evadarea din faţa responsabilităţii. Odată ce omul se consideră un instrument şi nu acţionează în baza unei decizii pe care a luat-o el ci în baza unei decizii luate de altcineva, instinctele lui spun că responsabilitatea se află pe umerii celor care au luat decizia respectivă nu pe ai săi. Şi astfel obedientul, instrumentul, devine capabil de-a comite orice fel de atrocitate pe care o dictează stăpânul său, începând de la torturi inimaginabile sau de la uciderea copiilor şi a femeilor însărcinate şi până la genocid. În procesul de la Nurenberg au fost condamnaţi vreo 24 de inşi, ca şi cum doar acei 24 de inşi au fost responsabili pentru toate crimele de război comise de către germani în timpul numitului război. E de-a dreptul stupid să crezi că 24 de oameni pot aduce singuri la îndeplinire ceea ce a făcut maşina de război nazistă. Totuşi la proces au fost condamnaţi 24 de oameni, nu a fost condamnată ideologia nazistă nici cea a obedienţei pe care se bazează orice maşină de război şi nici erorile de logică, căci dacă ar fi fost condamnate şi acestea la moarte aşa cum au fost condamnaţi cei 24, le-ai fi vazut studiate în prezent prin şcoli în aşa fel încât oamenii să se poată apăra de efectele lor, dar acest lucru nu se întâmplă pe nicăieri, nici măcar în ţările civilizate. Ceea ce se poate întâmpla şi chiar se întâmplă sunt alte atrocităţi, care într-adevăr nu ajung nici de departe la nivelul celor din timpul nazismului, dar de care toţi se pot spăla pe mâni argumentând că ei doar au executat ordine. Au renunţat la propriul creier şi la responsabilitate şi au executat ordine fără să gândească. Într-adevăr, a nu gândi este o crimă împotriva propriei fiinţe dar şi împotriva altora.

Mi se pare cel puţin ironic faptul că teologii se folosesc de dogma liberului arbitru pentru a scăpa de problema răului în timp ce religia pe care o promovează are ca principal scop aservirea psihică a credincioşilor şi eliminarea totală a ceea ce ei numesc liber arbitru. Ascultând muzică religioasă asculţi un singur cântec, acela al obedienţei, un cântec al sclavagismului mental; sentimentul de renunţare la creier iese prin toţi porii religiei, a dogmelor religioase şi a anecdotelor de prin cărţile sfinte, iar când spun despre religioşi că sunt sclavii lui Dumnezeu, nu cuvântul "sclavii" este o metaforă ci celălalt. În fapt unii dintre ei chiar au recunoscut că sunt sclavii lui Dumnezeu, şi pe deasupra mai erau şi încântaţi de asta. Dumnezeu este o metaforă pentru un grup de indivizi care se folosesc de această obscenă construcţie culturală pentru a-şi menţine o pepinieră de sclavi controlaţi prin cap, nu de alta, dar cei care sunt controlaţi prin trup sunt mult mai greu de întreţinut.

Îndoctrinarea religioasă

2011-04-20T21:04:00.001+03:00

Pe la această oră se ştie destul de bine că aproape toţi că cei care s-au născut în Grecia antică au crezut în Zeus şi Apollo, cei care se nasc în Arabia Saudită cred în Allah şi Mahomed, cei din India în Khali şi Krishna, cei din România în Hristos şi Yahve, iar cei din ţările nordice nu prea cred în nici unul dintre aceştia deoarece pe lângă faptul că nu sunt învăţaţi să creadă aceste bazaconii ca fiind adevărate mai au şi parte de educaţie serioasă în acest sens. La fel de bine se ştie că toate aceste creaturi ale imaginaţiei numite zei, există în aceeaşi măsură în care există Greuceanu, Darth Vader, Superman sau alte personaje de basm şi ficţiune.

Este un fapt incontestabil, acela că progeniturile oamenilor vor adopta cea mai mare parte a doctrinelor unei culturi indiferent de gradul de intersecţie al acestora cu realitatea. Aş fi fost fericit dacă s-ar fi întâmplat aşa doar în cazul religiei însă o scurtă trecere prin istorie ne arată fără echivoc capacitatea extraordinară a creierelor umane de-a persista fără probleme într-o ignoranţă atât de crasă, încât la distanţe foarte scurte de timp, de mai puţin de 50 de ani, ne speriem de ceea ce au crezut înaintaşii noştri. Eu unul sunt şocat chiar şi de ceea ce cred contemporanii mei.

Lăsând la o parte religia, avem o colecţie impresionantă de atrocităţi executate de propria noastră specie şi de absurdităţi pe baza cărora primele au fost justificate. Sclavagism, Holocaust, tortură, nazism, iobăgie, Hiroshima şi Nagasaki sau femeia considerată animal de casă în cea mai mare parte a istoriei scrise. Pe la vremea când acestea s-au întâmplat, existau raţionalizări pentru ele iar oamenii chiar purtau discuţii şi chiar găseau justificări pentru ele, la fel cum găsesc justificări şi raţionalizări pentru actualele ţicneli ale societăţii. În loc ca raţiunea să troneze asupra iraţiunii constatăm că prima este folosită cu deosebit zel pentru a o justifica pe cea de-a doua.

Nu ar fi drept şi nu ar reprezenta o dovadă de onestitate a noastră să ne întrebăm dacă nu cumva păcătuim faţă de raţiune la fel cum au păcătuit toţi până în ziua de azi? Sau credem că noi avem ceva special care ne împiedică să ne înşelăm asupra unor chestiuni esenţiale, la fel cum au crezut şi ceilalţi?

   Ar fi drept, ar fi şi onest, şi benefic dar se pare că ar fi şi cam greu. Cât de benefic ar fi fost, se poate estima dacă ne gândim la statutul avut de femei în societate până nu demult, statut care a transformat specia umană într-o entitate foarte grav handicapată şi lipsită de aportul intelectual al aproximativ jumătate dintre membrii ei, iar dacă cineva nu înţelege ce înseamnă asta trebuie să ia tot patrimoniul cultural al numitei specii, să elimine jumătate din el şi apoi să-şi imagineze unde am fi fost astăzi în acel context.

   Toate atrocităţile comise de specia umană împotriva ei însăşi sunt fructele unor ideologii false care nu sunt neapărat de sorginte religioasă dar sunt bazate în mod exclusiv pe tehnici retorice, falsităţi logice şi negarea realităţii. Religia are şi ea o parte a leului în colecţia de comportamente masochiste ale speciei însă de la distanţă, cea mai mare atrocitate pentru care este responsabilă constă în războiul peren pe care îl duce cu gândirea de tip sceptic. Religia promovează acceptabilitatea la nivel social al credinţelor schizofrenice, refuzul intenţionat al informaţiilor ştiinţifice şi încrederea în idei care par plăcute dar care sunt demonstrate ca fiind false şi absurde. Religia promovează negarea realităţii şi scufundarea adevărului într-o mocirlă teologică construită pe deformarea limbajului prin modificarea sensului cuvintelor.

    Această religie este rădăcina tuturor relelor şi a minciunilor sfruntate deoarece construieşte fundamentul psihologic pe care pot prospera celelalte ideologii la fel de false şi depărtate de realitate. Dacă este acceptabil social în secolul XXI ca un individ să nege în public faptul că teoria evoluţiei este adevărată fără să i se recomande automat mai multe drumuri către spitalul de psihiatrie aceasta se întâmplă din cauza religiei. În momentul în care o asemenea aberaţie este permisă şi tolerată, care mai este justificarea unui om pentru a nu permite şi a nu tolera credinţa conform căreia femeia nu ar trebui să aibă dreptul la vot? Cum putem face discriminare între absurdul uneia şi absurdul celeilalte? Ar crede cineva că un regiment de indivizi care gândesc raţional s-ar fi sinchisit de cretinismele îndrugate de Hitler sau de cretinismele pe care le îndrugă în prezent teologii? Eu unul i-aş fi recomandat lui Hitler un consult serios la cap şi le recomand călduros şi teologilor acelaşi lucru.

    Aşa arată situaţia şi concluzia este simplă: religia, această schizofrenie socială organizată, trebuie să fie exterminată foarte rapid, din toate direcţiile şi din rădăcini, iar asta nu o să vină din partea statului sub nici o formă. Statul este constituit din nişte sisteme organizaţionale care în cea mai mare parte a lor beneficiază din plin de iraţionalitatea, ignoranţa şi prejudecăţile produse şi promovate de căre religie. Nu fără motiv vedem îndoctrinare religioasă în şcoli, bani turnaţi cu nemiluita în conturile bisericilor şi exonerarea popilor de la datoria de-a da seamă pentru colaborările lor cu anumite regimuri dictatoriale.

    Exterminarea acestei plăgi psihologice numită religie poate veni doar din partea comunităţii oamenilor care gândesc liber, nu din partea celor care au avut nenorocul să fie îndoctrinaţi şi care au pierdut controlul minţii lor. Poate veni din partea unor oameni care sunt cu adevărat responsabili pentru ceea ce fac pe aceasta planetă şi pentru care a trăi nu înseamnă o lungă pregătire pentru vreo viaţă imaginată după moarte, aşa cum au fost învăţaţi să-şi imagineze semenii noştri, ci nevoia impetuoasă de-a lăsa un lucru bun şi util posterităţii.

Marketing religios

2011-04-16T16:54:00.001+03:00

Adeseori în viaţa de zi cu zi, când discuţi cu alţi oameni sau când citeşti o carte, pe creierul tău pot apărea ocazional pete de logică sau de cultură generală.

Pentru ca acestea să dispară cu desăvârşire foloseşte detergentul Dumnezeu - spală creierul perfect.

Dacă vrei să ai cel mai spălat creier foloseşte cu încredere detergentul marca Dumnezeu.

Pentru ca toată familia ta să aibă creierul perfect plat şi spălat foloseşte-l pe Dumnezeu de fiecare dată.

    Detergentul Dumnezeu a fost creat şi rafinat după o formulă străveche in epoca bronzului de către şamanii şi magicienii noştri, special pentru a-ţi spăla creierii, ţie şi copiilor tăi. Această formulă magică este atât de potentă încât acţionează chiar şi ulterior spălării, protejându-ţi ţesătura neuronală de orice fel de tentativă de gândire critică şi de obiectivitate.

Spre deosebire de alţi detergenţi obişnuiţi, acesta vine întotdeauna la promoţie: trei dumnezei într-unul la acelaşi preţ, sub forma pachetului Sfânta Treime Promoţională. Îl poţi achiziţiona în România din imensa noastră reţea de magazine care numără peste 18 000 de unităţi, iar mai nou copiii tăi îşi pot curăţi creierele de logică şi de raţiune chiar şi la şcoală cu ajutorul lui Dumnezeu. Te invităm deci în mult prea multele noastre magazine bisericeşti unde poţi primi ca bonus şi câteva dintre balsamurile noastre cu aromă de ~~lămâie~~ tămâie care imprimă gândirii un puternic miros de ignoranţă.

Nu uita că agenţii noştri de vânzări sunt întotdeauna alături de tine, dar mai ales în cele mai importante momente ale vieţii, naşterea, căsătoria şi moartea, atunci când sunt gata să ţi-l vândă pe Dumnezeu pentru un preţ cât mai ridicat posibil.

Pentru comenzi online poţi accesa 24 de ore din 24 site-ul nostru!

Emil Boc are cruciuliţe la creier

2011-04-13T19:15:00.002+03:00

Întrebat care este motivul pentru care Guvernul a decis suplimentarea fondurilor alocate bisericilor, primata numită Emil Boc, actualmente prim ministru al României, a răspuns astfel:

“Eu cred că şi bisericile trebuie sprijinite în România. Fără credinţă în Dumnezeu, nici dumneavoastră şi nimeni din ţara asta nu poate face nimic”

Aceste fonduri au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. În caz că există cineva care nu ştie ce anume este acest fond şi la ce foloseşte o să citez din lege:

    Art. 30.
   (1) În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
  (2) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe baza de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

A se nota că sintagma "cheltuielile urgente sau neprevăzute" reprezintă doar un înlocuitor pentru "dăm bani când vrem noi la cine vrem noi, dar o facem în aşa fel încât să pară că e justificat, măcar la nivel lingvistic".

Trecând mai departe la analiza perlei teocrate a lui Emil Boc, observăm că el crede că bisericile trebuie să fie sprijinite în România. Nu ştie, doar crede. Nu trebuie să prezinte dovezi pentru adevărul afirmaţiei, deoarece credinţa lui în sprijinirea bisericilor este mare şi neştirbită de istorie, de logică, realitate sau de bunul simţ. Apoi ne spune că fără credinţă în Dumnezeu, nimeni din ţara asta nu poate face nimic, fără să precizeze despre care dumnezeu e vorba. Este vorba despre Allah, Thor, Vişnu, Quetzalcoatl, Yahve, Thor, Khali sau despre Krishna, Zamolxe, Hades, Poseidon şi Odin? Dacă eu cred în toţi cristoşii, dumnezeii şi paştele mamii lor de teocraţi nesimţiţi se pune sau nu?

Lăsând acestea la o parte, afirmaţia este în mod evident o manifestare a unor halucinaţii, deoarece un necredincios ca mine poate să cureţe cartofi, să joace ţurca sau să se uite le filme fără nici un fel de credinţă în vreun dumnezeu. Ba chiar pot să fiu ateu şi sa mă duc în fiecare zi pe plantaţie să muncesc, ca să mă taxeze statul şi să aibă Emil Boc de unde da bani la biserici. Uitându-ne sumar la ţările cu nivel ridicat de trai putem observa cum credinţa în dumnezei şi draci este cel puţin irelevantă în ceea ce priveşte dispoziţia unui om de-a acţiona în vreun fel, dar sincer vorbind este cu desăvârşire nocivă imboldului de-a acţiona cu succes pentru o cauză serioasă.

Altă aberaţie cruntă conţinută în afirmaţia premierului este semnul de identitate pus între banii daţi pentru construcţia bisericilor şi credinţa în Dumnezeu. Chiar dacă sunt corelate, România a ajuns la un număr de biserici atât de mare încât construcţia altora nu îi poate face pe oameni mai cretini decât sunt de fapt. Conform statisticilor, ţara noastră e cea mai credinciosă din Europa, iar lui Boc i se pare că nu e destul de credincioasă. Probabil pe viitor o să investească în achiziţionarea de 20 de milioane de cruci pe care o sa ni le introducă la toţi în cur de mai multe ori, ca să intre credinţa în Dumnezeu mai adânc în noi.

Deci Boc a considerat că cea mai urgentă cheltuială a statului român în situaţia de faţă este investiţia în construcţia de biserici, care ar trebui să facă poporul mai credincios, iar poporul devenind mai credincios să rezolve astfel situaţia tristă în care se află.

În realitate, nevoile băneşti urgente se află în altă parte, orice fel de investiţie în biserici nu o sa-i facă pe români mai stupizi decât sunt, PDL-ul va avea aceeaşi soartă pe care a avut-o şi PNŢCD-ul, iar problemele României nu vor fi rezolvate decât atunci când aceşti teocraţi turbaţi vor dispare din administraţia statului.

P.S. Cine votează cu PDL este handicapat mintal. Nu, nu spun asta ca să jignesc pe cineva, vorbesc serios şi nu folosesc termenul de handicapat cu vreo conotaţie peiorativă. Valabil şi pentru cei care ar vota cu PSD sau PNL, partide care ar face exact acelaşi lucru dacă ar fi în locul actualilor guvernanţi.

Apelul la majoritate - III

2011-04-08T19:12:00.001+03:00

Nereuşind să mă răcoresc destul criticând apelul la majoritate în primele două articole, (primul şi al doilea) iată că îl scriu şi pe cel de-al treilea. În acesta voi prezenta o foarte sumară colecţie de idei din cale afară de ţicnite, idei care au fost sau sunt crezute de către numere impresionante de oameni.

1. Ştiaţi bunăoară că printre canadienii secolului XVI era foarte răspândită ideea conform căreia testiculele de castor sunt bune pentru contracepţie? Le uscau, le puneau în alcool şi apoi beau "ceaiul". Nu ştim numărul de sarcini prevenite pe această cale, însă ştim că femeile care ingerau soluţia puternic alcoolizată de testicule de castor măcar trăgeau o beţie cruntă.

2. Imediat după aducerea lor în Europa, roşiile au fost cultivate pe post de plante ornamentale. A durat ceva vreme până când un deştept s-a prins că se mănâncă fructele, nu florile sau frunzele. Ceilalţi le ţineau probabil în glastre aşa cum ţinem noi acum muşcatele deoarece aşa văzuseră la vecini.

3. Doar până acum câteva sute de ani, majoritatea problemelor de sănătate de la nivelul capului, de la migrene şi până la probleme psihice serioase, erau tratate printr-un procedeu numit "trepanaţie". Acesta consta în a da o gaură în craniul pacientului pentru ca spiritele rele să aibă pe unde ieşi sau pentru a se elimina o presupusă presiune intracraniană. Toată lumea făcea trepanaţii pentru că toată lumea făcea trepanaţii; dacă funcţiona sau nu, se pare că era irelevant. Bineînţeles că pacientul găurit în cap nu o mai ducea mult dar asta era pusă pe seama altor evenimente magice sau duhuri necurate.

4. Probabil majoritatea speciei umane crede în prezent în faptul că există viaţă după moarte, deşi toate dovezile arată cu degetul spre faptul că omul mort e mort de-a binelea. Situaţia acestei credinţe iraţionale este ceva mai ciudată deoarece oamenii, chiar dacă afirmă credinţa în viaţă după moarte, adeseori se comportă ca şi cînd nici ei nu cred ce spun. De exemplu la o înmormântare creştinească ai fi crezut că ar trebui să sară toţi în sus de bucurie pentru norocul proaspătului decedat de-a păşi în viaţa eternă însă când te uiţi la ei bocesc de crapă şi pietrele cimitirului. Aceeaşi situaţie şi cu războaiele religioase sau cele purtate de oameni religioşi. Dacă tot cred în viaţă eternă atunci de ce se mai omoară? Mie mi s-ar părea inutil.

5. Tot prin vremuri nu foarte de mult apuse, mercurul era privit ca un panaceu. Aveai diaree, luai mercur, aveai bronşită, luai tot mercur, erai impotent, se rezolva evident, cu mercur. Clar că oamenii habar nu aveau cât de toxică este substanţa, căci dacă ar fi avut habar nu s-ar mai fi chinuit să vindece orice cu mercur timp de 1000 de ani. Ar fi putut să-l folosească la termometru ca să ia temperatura bolnavului însă toată lumea susţinea că tratamentul cu mercur funcţionează în baza apelului la majoritate.

6. Prin anii 1500 în Anglia, una dintre cele mai răspândite substanţe folosită în tratamentele de înfrumuseţare era pişatul de căţelandru. Acesta era un produs de lux şi doar doamnele din înalta societate şi-l permiteau. Se frecau cu mai sus numitul pişat pe faţă, se spălau pe dinţi, făceau baie în el ori îl administrau oral. A se nota că respectivele fiinţe nu sunt diferite la nivel genetic de ceea ce există în prezent că doar specia umană n-a evoluat deloc în 500 de ani. Ceea ce a evoluat a fost societatea şi din cauza asta nu ne mai frecăm feţele cu pişat de căţel ci cu creme şmechere pe care le găsim recomandate în revistele pentru femei astfel: avem poza unei cutii cu respectivul produs aşezată lângă poza unei femei frumoase. Corelaţia implica cauzalitate deci e clar că femeia respectivă e frumoasă din cauză că s-a dat cu smacsul din cutia care este afişată lângă poza ei.

7. 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. Sunt mulţi, aproape 10 000 000. Şi numărul lor nu arată decât puterea deziluziei şi a prostiei colective. Adeseori cetăţenii din această categorie împing în faţă apelul la majoritate de fiecare dată când au ocazia pentru a-şi susţine părerile nefondate.

8. În străvechea Mesopotamie se credea că pentru ca o femeie să fie fertilă trebuie să facă o excursie până la templul zeiţei Iştar şi să facă sex cu un necunoscut imediat ce se mărita. Astfel, proaspetele mirese se aşezau prin jurul templului şi aşteptau să vină un necunoscut să le abordeze, iar dacă aceasta se întâmpla, nu aveau dreptul să-l refuze. Da, este vorba tot de specia Homo Sapiens, aia din care facem noi parte. Până şi un câine dacă ar fi putut gândi s-ar fi stricat de râs la auzul acestora, neexplicându-şi cum pot fi atât de degenerate şi stupide unele animale (oamenii). Adică te însori şi-ţi trimiţi femeia să facă sex cu altul? Această metodă superbă de augmentare a fertilităţii a rezistat doar în baza faptului că toţi indivizii din comunitate credeau că funcţionează.

9. Una dintre cele mai savurate metode de distracţie de pe vreme romanilor era uciderea unor fiinţe umane de către alte fiinţe umane sau de către animale. Lupte cu gladiatori sau uciderea creştinilor în arenă. Să ne imaginăm că în lipsa tehnologiei cinematografice, a cascadorilor şi a actorilor, romanii se uitau la măcelul din arenă cu aceeaşi implicare emoţională cu care ne uităm noi la "Braveheart", fără să le treacă prin cap că e ceva neregulă cu genul ăsta de distracţie. Le-ar fi trecut prin cap că e ceva în neregulă cu distracţia lor în aceeaşi măsură în care ne-ar trece nouă prin cap că e ceva în neregulă cu vizionarea de filme cu conţinut violent şi asta din cauză că era o chestiune acceptată la nivel cultural de către toţi.

10. La un anumit moment din istoria omenirii 99% dintre oameni credeau că Pământul e plat. Asta în condiţiile în care curbura planetei este observabilă de pe orice munte mai înalt sau de pe malul mării. Toată lumea ştia că Pământul e plat, iar cei care ar fi susţinut altceva erau anihilaţi social sau executaţi direct.

11. Foarte mult timp oamenii au crezut că bolile sunt provocate de mirosuri urâte făcând din nou confuzie între corelaţie şi cauzalitate. Măcar bolnavii care mureau în chinuri groznice o făceau într-un cadru mai parfumat, însă dacă i-ar fi trecut unuia prin cap că toţi ceilalţi se înşeală, mai ales având în vedere tabloul realităţii, poate că s-ar fi apucat chiar să facă investigaţii serioase.

12. Credinţa în vrăjitorie, actualmente susţinută doar de câteva culturi retardate de prin Africa era pe post de regulă în Europa Evului Mediu. Persoana suspectată în cazul acesta chiar era testată prin aruncarea în apă; dacă plutea atunci rezulta că e vrăjitoare şi urma execuţia, dacă nu plutea atunci rezulta că nu e vrăjitoare, dar de înecat se îneca. Era de ajuns ca comunitatea să te suspecteze de vrăjitorie ca să ai semnat certificatul de deces.

13. În materie de largime a colecţiei de idei tembele considerate ca fiind adevărate nimeni nu întrece marile religii. Cantitatea de absurd integrată într-un sistem de idei este direct proporţională cu nevoia acelui sistem de idei de-a produce decepţie colectivă. Putem observa asta uitându-ne la prescripţiile religiilor abrahamice relativ la necredincioşi sau eretici. Aceştia trebuie exterminaţi de urgenţă, cu toate că teoretic vor fi pedepsiţi întru eternitate. Adevărul este definit ca fiind ceea ce corespunde cu realitatea iar religiile sunt atât de depărtate de realitate încât este imposibil să nu fie corodate de critici justificate. Pentru ca procesul de coroziune să fie eliminat este necesar ca toţi apartenenţii la cultul respectiv să creadă doctrinele respective. În momentul actual, pentru religie există o singură opţiune, aceea de-a dispare. Iar acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, după cum criticile la adresa ei vor fi mai susţinute sau nu.

Am fi crezut că după o lungă istorie a speciei presărată cu iraţionalitate colectivă şi idei teribil de false considerate de către majoritate ca fiind adevărate, adeseori extrem de nocive si pentru susţinătorii lor şi pentru ceilalţi, ne-am fi lecuit de acest defect ereditar. Nu se întâmplă dintr-un motiv simplu, din cauză că apelul la majoritate este ceva acceptabil social. Este acceptabil social ca în susţinerea unei idei să se facă referire la numărul de indivizi care îl susţin ca şi cum acest fapt ar fi o dovadă pentru adevărul respectivei idei. Din punct de vedere strict logic, apelul la majoritate este un hering roşu, o tehnică de diversiune menită să scape individul de la prezentarea dovezilor pentru afirmaţiile pe care le face. Nu există nici un fel de diferenţă la nivel formal între propoziţiile următoare:

Cred că există dumnezei şi draci deoarece şi ceilalţi cred.

Cred că Pământul e plat deoarece şi ceilalţi cred.

Mă duc în arenă la spectacolul cu gladiatori deoarece şi ceilalţi fac la fel.

Cred că vrăjitoria e reală deoarece şi ceilalţi cred.

În mod paradoxal, leacul pentru apelul la majoritate este el însuşi. Oamenii se vor feri să-l facă doar dacă va ajunge să fie inacceptabil social, iar asta se va întâmpla când un grup social foarte solid îl va expune ca ceea ce este. Nu este imposibil deloc; să nu uităm că până în 1971 în Elveţia, era acceptabil social să consideri femeile fiinţe inferioare, deci cetăţeni de mâna a doua fără drept de vot. Acum nu mai e acceptabil social şi ca atare au dreptul să voteze.

Apelul la majoritate - II

2011-04-05T19:36:00.000+03:00

Unii ar fi crezut că mi-am vărsat toată frustrarea pe apelul la majoritate în articolul în care am arătat că este de fapt un apel la prostia generală, dar mai am de spus câte ceva despre acesta. În acel articol am tratat chestiunea oarecum din punct de vedere empiric însă acum a venit vremea unei altfel de analize a conceptului de majoritate.

Atunci când vorbim de majoritate, teoretic toată lumea ştie ce înseamnă asta, însă practic nu prea se ştie iar cei care fac uz de apelul la majoritate ştiu chiar mai puţin decât ceilalţi ce anume reprezintă "majoritatea". Chiar dacă nu e clar ce înseamnă, puturoşii intelectual folosesc conceptul cu o siguranţă care ţine de nesimţire.

1. Conceptul de majoritate vine "la pachet" cu antonimul său, "minoritatea". Acestea două se completează reciproc şi formează "totalitatea". Problemele intervin în momentul în care trebuie să stabilim de unde începe şi unde se termină acest tip de discriminare pe baza numărului. În cadrul unei totalităţi reprezentată prin 100%, majoritar reprezintă orice procent între 51% si 99% iar minoritar orice procent între 1% şi 49%. Tupeul celor care propun apelul la majoritate ca un procedeu valid de-a extrage concluzii variază direct proporţional cu procentul în care se regăseşte în totalitate majoritatea pe care o propun ei. Tupeul deci, este unul extraordinar în cazul unei majorităţi de 90%, dar destul de slăbuţ în cazul uneia de 60%. Dacă faptul că mai mulţi susţin o opinie reprezintă o dovadă pentru corectitudinea acelei opinii, atunci tot ei trebuie să explice care este limita de la care cei mulţi sunt atât de mulţi încât ceilalţi nu mai contează. Este acea limită 51%, 60%, 75% sau cât?

2. O altă situaţie care nu este conştientizată atunci când se face apelul la majoritate este aceea în care, deşi un anumit număr de oameni e majoritar în cazul unui grup, el este minoritar în cazul altuia. De exemplu, creştinii ortodocşi sunt majoritari în rândul românilor dar minoritari în Europa. Mai mult, creştinii în general sunt minoritari în cazul în care avem în vedere întreaga specie:

În particular, orice fel de sectă creştină (catolicism, mormonism, ortodoxie, etc) reprezintă o minoritate în cadrul populaţiei globale. Ca atare, atunci când se mai trezeşte vreunul să explice că doctrina lui e adevărată deoarece o majoritate susţine asta, i se punctează că pe lângă faptul că toţi aceia sunt stupizi, mai sunt şi o minoritate la nivel mondial; este posibil ca altă dată să fie mai reţinut în a exprima astfel de idioţenii.

3. Deoarece nu ma pot trata acest subiect la modul serios prea mult timp, iată cum funcţionează apelul la majoritate în cadrul unui grup de patru indivizi. Gheorghe crede că porcii zboară deoarece aşa cred şi Maria, Nicu şi cu Vasilica. De ce crede Maria că porcii zboară? Pentru că aşa cred şi Gheorghe, Nicu şi cu Vasilica. Care, Vasilica, crede exact acelaşi lucru deoarece este crezut de către Gheorghe, Maria şi Nicu. Iar Nicu n-a văzut porci zburând pe nicăieri însă crede că e adevărat din cauză că i-au spus că cred ceilalţi trei. Mai pe scurt, toţi cred pentru că toţi cred şi fiecare crede din cauză că oricare celălalt crede. Nici unul dintre ei nu are vreun alt motiv să creadă în afară de faptul că oricare dintre ei crede. Ei cred pentru că cred.

Zilnic vedem la televizor (nu eu, că nu deţin aşa ceva) nişte oameni plătiţi din banii noştri să ne reprezinte interesele, oameni care fac apel la majoritate şi la popularitate în mod repetat şi care susţin că pe baza acestora trebuie implementate politici publice. Întrebarea mea e simplă: îi plătim din banii noştri ca să-şi manifeste iraţionalitatea sau să ia decizii informate? Dacă tot îi vedem că îşi manifestă în mod deschis iraţionalitatea, atunci de ce-i mai votăm?

Cum se fac statistici în România

2011-03-29T23:35:00.006+03:00

Trebuie conştientizat faptul că foarte multe politici publice sunt bazate pe date rezultate din statistici şi că "argumentarea" acelor politici publice conţine datele provenite din respectivele statistici. Totuşi, de la datele unor statistici şi până la adevăr este o cale foarte lungă, întortocheată şi plină de capcane lingvistice plantate de către autorii studiilor în discuţie, nişte adevăraţi torţionari ai limbajului.

Iată cum sună concluzia unui studiu executat de către IRES despre percepţia publică a şcolii româneşti în ceea ce priveşte prezenţa religiei în şcoli:

"Prezenţa religiei în şcoli este considerat un act necesar. Numai 25% dintre români susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă , în timp ce 72% sunt în dezacord cu această opţiune."

Întrebarea la care au trebuit să răspundă cetăţenii a fost următoarea:

Sunteţi de acord cu afirmaţia: Promovarea unui cult religios în şcoli trebuie interzisă?

La aceasta 25% au răspuns da, 72% nu, iar 3% s-au abţinut. Plecând de la aceste date a fost trasă concluzia conform căreia prezenţa religiei în şcoli este un act necesar. Să vedem cum:

1. Întrebarea nu adresează subiectul în dispută, adică orele de religie, ci o chestiune care conţine mai multe comportamente printre care se încadrează şi orele de religie. Mai exact, orele de religie se încadrează la promovarea unui cult religios în şcoli dar nu epuizează complet plaja semantică a conceptului de promovare a unui cult religios. Acesta mai poate include o slujbă la început de an, sfinţirea unei şcoli, afişarea unei icoane în sălile de curs, prozelitism religios făcut de profesori sau de către elevi, etc. Doar de aici prin echivocarea "orelor de religie" cu "promovarea unui cult religios" o parte din opoziţie este desfiinţată şi aici mă includ şi eu, deoarece fiind pentru libertate de expresie nu pot afirma că doresc să-i fie interzis unui coleg să-mi vorbească despre Iisus Hristos şi să susţin în acelaşi timp că nu sunt un ipocrit nesimţit. Pe de altă parte unul dintre sloganurile mele este "Lăsaţi creştinii să vină la mine!" că doar vin pe socoteala lor. Păcat că nu mai sunt la şcoală căci m-aş fi distrat copios cu ei.

Situaţia este echivalentă cu aceea a unui studiu în care se întreabă cetăţenii dacă sunt de acord cu interzicerea consumului de droguri, după care li se pune în faţă faptul că tocmai au renunţat la alcool şi tutun deoarece şi acestea sunt droguri (ceea ce oricum este adevărat).

2. Mai departe trecem la semnificaţia termenilor "interzis" şi "impus". Problema promovării unui cult religios poate fi exprimată prin două întrebări care la nivel logic vizează aceeaşi chestiune, însă la nivel emoţional generează răspunsuri diferite:

a) - Sunteţi de acord că promovarea unui cult religios în şcoli trebuie interzisă?

b) - Sunteţi de acord că promovarea unui cult religios în şcoli trebuie impusă?

În cazul variantei a se face apel puternic la frica religioşilor de-a le fi excluse anumite manifestări religioase în timp ce în cazul b se face apel la frica nereligioşilor de-a fi obligaţi să participe la manifestări pe care aceştia le detestă. În cazul acelora care nu au o părere clară despre subiect, dacă întrebarea este pusă sub forma a vor adera la poziţia pro-religie iar dacă întrebarea este pusă sub forma b vor adera la poziţia anti-religie. Acest comportament este bazat pe faptul că toţi oamenii vor dori să aibă cât mai puţine interdicţii şi cât mai puţine lucruri impuse, deoarece acestea consistă într-o restrângere a puterii lor de decizie. De aici tendinţa de-a răspunde negativ la ambele formulări. Ca atare poziţia unui individ faţă de un anumit subiect poate fi modificată pe baza tendinţei spre libertate decizională doar folosind un tip de exprimare care maschează un apel la frică. Întrebarea pusă sub o formă netendenţioasă ar suna cam aşa:

x) - Sunteţi de acord cu promovarea unui cult religios în şcoli?

3. Ei bine, după ce întrebarea a fost echivocată înspre poziţia pro-religioasă şi s-a făcut şi apel mascat la frică, avem procentele, adică datele studiului. Ce facem cu ele? Evident, tragem concluzia. Iar concluzia este bazată pe un non sequitur grosolan. Chiar dacă toţi repondenţii ar fi afirmat că nu sunt de acord cu interzicerea promovării unui cult religios în şcoli nu rezultă de pe nicăieri că doresc opusul, adică promovarea cultului respectiv, aşa cum dacă nu eşti de acord cu interzicerea fumatului in spaţii publice nu înseamnă că o să consideri că fumatul este necesar în spaţiile publice. La fel, dacă nu eşti de acord cu interzicerea consumului de alcool nu înseamnă că în opinia ta este necesar ca toţi să stea beţi de dimineaţa şi până seara. Minciuni sfruntate împinse în faţă cu mult tupeu şi multă nesimţire.

Această statistică este irelevantă pentru o eventuală decizie care s-ar lua în cazul predării religiei deoarece consistă într-o altă eroare logică, apelul la majoritate. Chiar dacă am lua de bună propoziţia eronată conform căreia 72% dintre români consideră necesară religia în şcoli, de aici nu rezultă decât că 72% dintre români sunt tembeli, anacronici, sau spălaţi pe creier, nu că este necesară religia la şcoală. Necesară este studierea ştiinţei la biserică, aia este necesară. După mintea acestor primate, dacă 72% din populaţie (în loc de 42%) ar fi de acord cu geocentrismul ar trebui să studiem la şcoală despre Soare şi cum se învârte el în jurul Pământului.

Deci religia e necesară în şcoli din cauză că unii fac echivocări, apel mascat la frică, non sequitur şi apel la turmă. Iată ce mai aflăm de pe site-ul lor:

"Activitatea IRES este ghidată de valori precum integritatea, obiectivitatea, calitatea şi, nu în ultimul rând, imparţialitatea. Cercetatorii IRES ţintesc atât atingerea celor mai relevante subiecte, cât şi tratarea lor în cel mai obiectiv mod posibil. IRES nu işi va asuma o poziţie partizană în nici un sens şi nu va servi scopurile niciunei alte organizaţii, de orice natură."

Uite unde se ascundeau integritatea, obiectivitatea şi nu în ultimul rând imparţialitatea. Astfel de specimene, care îşi folosesc capacităţile intelectuale (dezvoltate, trebuie să recunosc) pentru a imbeciliza populaţia mie îmi provoacă scârbă. Nu mai scriu nimic că îmi vine să vomit şi nu vreau s-o fac pe tastatură.

Apelul la majoritate - I

2011-03-25T00:20:00.003+02:00

Apelul la majoritate este un tip de inferenţă calificată ca fiind eroare logică şi încă una de foarte tristă amintire. Esenţa acestui procedeu ilogic constă în adoptarea unei poziţii doar din cauză că mulţi alţii o adoptă, însă faptul că mulţi oameni adoptă o poziţie nu spune nimic despre corectitudinea respectivei poziţii.

Această metodă de-a ataşa o valoare de adevăr unei propoziţii se bazează pe credinţa conform căreia este imposibil ca atât de mulţi oameni să se afle în eroare. Credinţa iraţională în imposibilitatea erorii colective izvorăşte din refuzul de-a accepta un fapt simplu: majoritatea oamenilor sunt dezinformaţi şi proşti. Iată un grafic care arată distribuţia inteligenţei şi a gradului de informare într-o populaţie:

Nu doar inteligenţa şi gradul de informare variază conform cu graficul de mai sus ci aproape toate proprietăţile definite analog acestora; la fel arată şi distribuţia greutăţii, a înălţimii sau religiozităţii în cadrul populaţiei religioşilor.

În ceea ce priveşte prostia populaţiei, în intervalul (μ - 3σ, μ - 2σ) se află retardaţii şi cei care au ca profesie absolută incultura, aproximativ 2,5% din populaţie.

În intervalul (μ - 2σ, μ + 2σ) avem grosul populaţiei format din pseudoculţi slab informaţi, 95% din populaţie. Aceştia pot fi observaţi peste tot şi nu poţi scăpa de ei oriunde te-ai duce, tocmai pentru că sunt atât de mulţi. Din această categorie faci parte tu, prietenii, rudele şi colegii tăi, şi spun asta deoarece prezentul articol este îndreptat către toţi cetăţenii, nu către publicul meu obişnuit.

Publicul meu obişnuit (listat în mare parte la blogroll) face parte din categoria aflată în intervalul (μ +2σ, μ + 3σ), reprezintă tot 2,5% din populaţie şi consistă în oameni educaţi, informaţi şi sceptici, care sunt în stare să judece cu propriul cap şi să consulte dovezile fără să se bazeze pe părerile şi credinţele imensei turme de pseudoculţi dezinformaţi. Faptul că religia este unul dintre hobby-urile noastre este însă doar coincidental; există oameni la fel de educaţi ca ateii militanţi dar care au altfel de preocupări.

E bine să precizez aici că acea curbă are forma din imagine indiferent de ţară sau de epocă. La fel arăta şi în Evul Mediu. Ceea ce într-adevăr diferă sunt sistemele de referinţă. De exemplu, proştii din Evul Mediu erau mai proşti decât proştii actuali, iar elita Evului Mediu era mult mai dezinformată decât elita actuală. Mai mult, există o majoritate de oameni care actualmente cunosc mult mai multe decât cunoşteau elitele Evului Mediu. Orice elev de generală care ştie că alchimia e o parascovenie caraghioasă îi este superior lui Isaac Newton în această privinţă.

O altă precizare pe care trebuie să o fac este aceea că doctrina determinismului genetic este una falsă. Într-adevăr omul se naşte cu nişte predispoziţii genetice însă modul în care acele predispoziţii se vor manifesta depinde de mediu în asemenea măsură încât îl poate face pe un individ să-i fie superior lui Isaac Newton din aproape toate punctele de vedere, în ciuda faptului că acela este dotat genetic pentru ştiinţe mult mai prost decât Newton. În ceea ce priveşte dezvoltarea unei fiinţe umane mediul social este esenţial iar acel mediu este creat de către noi, nu de altcineva. Proştii cei mulţi sunt creaţia unui sistem antieducaţional, care incriminează gândirea critică, diversitatea de opinii şi proslăveşte obedienţa, autoritarismul şi instinctul de turmă.

A considera că părerea majorităţii despre o anumită chestiune este corectă doar din cauză că acest grup este foarte mare, echivalează cu a considera că pseudocultura şi slaba informare caracteristică majorităţii populaţiei reprezintă o bază solidă pentru a determina adevărul. Iar aceasta reprezintă în sine o dovadă pentru prostie şi pentru dezinformare.

În mod cert majoritatea populaţiei nu este o sursă bună pentru extragerea de adevăruri şi principii de comportament. Singurele surse certificate pentru extracţia de adevăruri sunt raţionamentele corecte şi dovezile empirice, nu o majoritate, nu o minoritate nici vreun alt grup, decât dacă acel grup respectă regulile raţionamentelor corecte şi consultarea obiectivă a dovezilor. O informaţie nu trebuie acceptată pentru ca vine de la X sau de la Y, indiferent cine este X, cine este Y şi indiferent de numărul lor.

Pe scurt, cine se ia după proşti, este un dobitoc. În caz că nu vrei să te iei după proşti, ci după deştepţi, n-ai nimerit bine deoarece trebuie să ai un criteriu eficient pentru a-i separa pe unii de alţii şi ai ajuns de unde ai plecat, la modul în care poţi stabili dacă pretenţiile unora sau a altora sunt justificate. Tot trebuie să raţionezi corect, să cunoşti regulile raţionamentelor corecte, tehnicile de propagandă şi de manipulare, erorile de logică şi să consulţi întotdeauna dovezile empirice.

O societate în care apelul la majoritate este considerat un comportament acceptabil este constituită din oi, nu din oameni. Toată lumea ştie acest lucru însă este dureroasă recunoaşterea lui. Chiar dacă este dureros, totuşi adevărul trebuie spus şi acceptat:

Drept urmare iniţiez campania numită "ADEVĂRUL NU ESTE O INSULTĂ!" care s-ar putea materializa deocamdată în felul următor:

Nu este acceptabil social să spui că majoritatea oamenilor sunt idioţi însă acesta este adevărul. Atunci când se face un apel la majoritate care întâmplător dă rezultatul corect, se punctează în mod politicos faptul că este un procedeu ilogic. Atunci când se invocă pe baza apelului la majoritate o tâmpenie sinistră care este crezută de majoritate prin deziluzie în masă trebuie răspuns în mod adecvat astfel:

"Toţi cei care cred tâmpenia asta sunt idioţi, iar cel mai mare idiot eşti tu, deoarece te iei după alţi idioţi"

Propuneri pentru reforma creştinismului

2011-03-16T18:02:00.004+02:00

Iată aici o mică listă a unor idei care mi-au trecut prin cap în legătură cu reformarea religiei creştine, idei pe care le consider de bun simţ:

1. Se ştie că Mântuitorul a suferit pe cruce pentru noi şi din cauza asta crucea este un sfânt obiect de cult. Se uită însă, că la suferinţa Mântuitorului au contribuit totodată biciul, cuiele, ciocanul şi coroana de spini. Propun deci ca şi acestea să fi declarate obiecte de cult, la fel de sfinte, şi să fie purtate de către credincioşi agăţate la gât de un lanţ. De asemeni, propun să fie construite şi câteva biserici cu ciocane în vârful turlelor.

2. Credinţa creştină se propagă cel mai eficient speriindu-i şi ameninţându-i pe copii cu chinurile Iadului. Dar nu este singurul lucru cu care pot fi speriaţi copiii. Propun deci ca pe viitor, cei care nu vor să-l accepte pe Iisus Hristos ca mântuitor să fie ameninţaţi că nu li se va mai da voie afară să se joace mijita sau şotron, că vor fi trimişi la colţul de ruşine, că nu le mai dăm voie la calculator, că îi punem să strângă scamele de pe jos şi nu le mai cumpărăm Topi Top, vată de zahăr şi îngheţată. Dacă nici aşa nu merge putem să-i speriem cu Bau Bau, Omul Negru, sau le spunem că or sa-i fure ţiganii.

3. Propun să fie canonizaţi de urgenţă următorii sfinţi şi următoarele sfinte pentru servicii incontestabile aduse promovării dreptei religii creştine: Sfânta Îndoctrinare Religioasă, Sfânta Naivitate, Sfânta Insecuritate Socială, Sfântul Bias Cognitiv, Sfânta Pareidolia, Sfânta Selecţie Observaţională, Sfânta Inchiziţie, Sfântul Stat Teocrat, Sfântul Intelligent Design, Sfintele Surori Superstiţia şi Gândirea Magică, şi nu în ultimul rând, Sfinţii mucenici Apelul la Ignoranţă şi Apelul la Turmă.

4. Din întâmplare avem nişte prenume care desemnează faptul că purtătorul lor este un creştin; acestea sunt Cristian şi Cristina. Dar noi ştim că creştinismul este de mai multe feluri şi ca atare ne trebuie nume şi pentru denominaţiile specifice: Cristian Catolicul şi Cristina Baptista; Mormonel şi Mormoneea, Cristian după calendarul vechi şi Cristian după calendarul nou, Cristina Adventista şi Cristina Metodista, Ortodoxel, Reformel şi Protestantu'.

5. Preoţii creştini trebuie să cunoască învăţăturile din Sfintele Evanghelii, dar să nu uităm că Iisus Hristos s-a ocupat şi cu tâmplăria; propun deci ca popii să înveţe şi tâmplăria - nu ar fi rău pentru ei să cunoască o meserie.

6. Biserica trebuie să stabilească mai devreme sau mai târziu dacă Sfânta Cuminecătură este de post sau nu, căci dacă e doar pâine atunci e de post, dar dacă e carnea şi sângele lui Hristos rezultă că e de dulce. Trebuie să ştim acest lucru ca nu cumva să mâncăm carne în post şi să păcătuim. De mult mă întreb cum se poate împărtăşi un vegetarian şi tot nu reuşesc să-mi explic.

7. Că tot veni vorba de post. În timpul postului ne abţinem de la mâncare pentru a ne concentra mai mult pe spirit şi pentru a trece trupul într-un plan secund, refuzând satisfacerea acestei nevoi fiziologice. Mai există şi alte nevoi fiziologice de la care ne putem abţine pentru a intra în comuniune mai adâncă cu Dumnezeu. Propun deci să ţinem post şi de la a face pipi, iar atunci când ne vine să ne satisfacem această nevoie fiziologică să mai strângem puţin din picioare, mai topăim puţin prin cameră ca să mai amânăm momentul satisfacerii nevoii, exact aşa cum facem atunci când este ocupat la WC. Astfel, abţinându-ne de la pipi, ne vom controla mai bine pornirile trupului şi ne vom axa mai mult pe nevoile spirituale.

8. De Paşte, ştim că Iisus a murit, apoi a înviat după trei zile şi de aceea de modificăm formula obişnuită de salut cu binecunoscutele "Hristos a înviat! / Adevărat c-a-nviat!" Propun deci ca în cele trei zile în care Mântuitorul a fost mort să schimbăm formula de salut într-un mod adecvat şi să ne spunem: "Hristos a decedat! / Adevărat c-a decedat!"

9. În timpul slujbei pentru cununia religioasă de spune de 3 ori: "Se cunună robul lui Dumnezeu Florin cu roaba lui Dumnezeu Mirandolina...", dar este mai bine să spunem acest lucru de 333 de ori, deoarece 333 este un număr mult mai magic decât 3, având în componenţa lui pe 3 de exact 3 ori. Este de trei ori mai magic, adică magic de magic. Tot cu ocazia asta, miresei i se spune să se înmulţească ca Rahela, însă Rahela a avut doar doi copii, pe Iosif şi pe Beniamin. Mult mai bine ar fi dacă miresei i s-ar ura să se înmulţească ca iepurii sau ca ciupercile după ploaie.

10. Cu ocazia ultimei plăgi venite asupra Egiptului, Dumnezeu a cerut israeliţilor să taie un miel şi să mânjească uşile caselor cu sângele acestuia pentru ca îngerul morţii să poată deosebi pe Israel de Egipt. De atunci a rămas obiceiul cu tăierea mielului de Paşte, însă noi în secolul XXI putem lăsa sângele în interiorul mielului şi putem folosi alte substanţe roşii pentru a ne mânji uşile de Paşti. Se pot utiliza cu succes salata de sfeclă roşie sau sucul de tomate, iar pentru carne se poate face un drum până la supermarket în vederea achiziţionării de găini congelate şi mezeluri Campofrio.

11. Religia creştină spune că imediat ce este fecundat, ovulul are suflet. Ba, sunt unii care susţin că ovulul şi cu spermatozoidul sunt nişte semisuflete care devin unul în momentul concepţiei. Motto-ul unui adevărat creştin trebuie să fie: "nici un suflet nebotezat", fie el semisuflet sau întreg. În acest context ar fi de dorit ca femeile să vină la biserică în special în perioada menstruaţiei şi să lase tampoanele lângă cristelniţă pentru a fi botezate, deoarece pot conţine ovulul. Mult mai important este ca bărbaţii să aducă la sfânta biserică toţi spermatozoizii pe care îi produc, pentru a fi şi aceştia botezaţi şi binecuvântaţi de preot. Altfel ar fi o pierdere de miliarde de miliarde de suflete pentru religia creştină.

12. Avem în această ţară o problemă cu artrita reumatoidă de care suferă foarte multe persoane, persoane care trebuie să meargă la biserică şi să se pună în genunchi în faţa preotului. Pentru a scuti aceste persoane de suferinţă şi pentru a satisface dorinţa preoţilor de-ai vedea pe toţi oamenii îngenuncheaţi am putea investi în cercetarea din domeniul opticii, pentru descoperirea unor ochelari care distorsionează imaginea în aşa mod încât, uitându-te prin ei, toţi oamenii să apară îngenuncheaţi. În caz că unii preoţi nu vor dori să poarte aceşti ochelari, putem face altă mişcare pentru a ne uita la ei de jos în sus, astfel încât să fie satisfăcuţi: ne întoarcem cu fundul la preot şi ne băgăm capul între picioare.

Mă opresc la 12 deoarece 12 e număr magic, vezi cei 12 apostoli, cele 12 seminţii ale Israelului, cele 12 degete pe care le au cei cu polidactilie, cele 12 luni ale anului şi cele 12 ore împlinite de când n-am mai mâncat.

Parteneriatul stat - biserică este pro-ateism

2011-03-14T17:06:00.000+02:00

Unii dintre susţinătorii secularismului din această ţară au abordat tema parteneriatului dintre stat şi culte în câteva articole care sunt listate aici. Atmosfera generală exprimată în aceste articole este una negativistă însă eu am să fac un mic exerciţiu de perspectivă pentru a arăta că dracul teocrat nu este atât de negru pe cum pare.

Aşa după cum ne-au obişnuit, guvernanţii noştri privesc lucrurile pe termen scurt şi foarte scurt, fiind probabil incapabili să gândească nişte politici care să aibă efect în viitorul îndepărtat. Nici măcar nu trebuie să gândească, mai ales că nu le place această activitate; ar putea foarte bine să se uite prin ograda vecinilor suedezi, norvegieni sau danezi ca să vadă cum se face treaba. Ei însă, preferă să se inspire de la colegii lor de specie din Arabia Saudită, confundând sursa bunăstării de acolo (petrolul) cu sistemul teocratic şi antiuman existent.

Legea în sine este una obscenă, deoarece dă o mare parte din buget în administrarea celor care se ocupă în mod tradiţional cu practicile oculte, invocarea spiritelor, a morţilor şi spălarea pe creier a viilor. Unde anume se intersectează capacitatea de boscoroditor al aberaţiilor biblice cu cea de asistent social mie îmi scapă. Se intersectează în schimb banii publici cu setea neostoită de expansiune a BOR . Cei care depind de protecţia socială se pot aştepta în acest context la protecţie socială postmortem sau la protecţie socială de tip creştin-ortodox conformă cu versetul:

1 Petru 4:12:

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.

Actualmente, chiar dacă gradul de încredere al populaţiei în biserică este în scădere, el este de trei ori mai mare decât gradele de încredere pe care le au românii în instituţiile preşedinţiei, guvernului şi parlamentului însumate, nu luate separat. În caz că Traian Băsescu va promulga legea, responsabilitatea protecţiei sociale va coborî treptat de pe umerii guvernului şi se va urca pe umerii bisericii. Pe de altă parte, presiunea socială exercitată asupra reprezentanţilor bisericii este mult mai puternică decât cea exercitată asupra reprezentanţilor statului, din cauză că aceştia susţin că nu sunt nişte mamifere ordinare supuse greşelii, minciunii, avariţiei sau ipocriziei, ci papagalii lui Dumnezeu pe Pamânt.

Mai mult, în cazul promulgării legii, infracţiunile bisericeşti vor creşte şi se vor înmulţi mai abitir decât poporul lui Israel în Biblie. Presa de orice tip, inclusiv tabloidele, abia aşteapta să scrie materiale despre fapte şi întâmplări cu conotaţii negative şi ameninţătoare, care se pliază atât de bine pe circuitele neuronale ale românilor subculţi. În nici un caz nu ar putea să iasă rău pentru ateism, dar va ieşi din cale afară de rău pentru cei care depind de protecţia socială. Dacă se promulgă legea, statul o să pună cruce bisericii şi slujitorilor ei. Capitalul de încredere existent în prezent în biserică va descreşte mult mai rapid decât a făcut-o până acum.

Totuşi, nu sunt atât de cinic şi de sarcastic încât să îmi doresc să treacă această lege infamă, doar pentru că pe baza suferinţei unor nefericiţi biserica o să piardă câteva procente. În materie de cinism şi sarcasm nu pot spera că o să ajung vreodată să mă compar cu statul român şi cu BOR, două organizaţii care pozează în apărătoare ale intereselor cetăţenilor din a căror bani trăiesc şi care sunt specializate doar în a ieşi bine în poze, pe cheltuiala noastră.

Încrederea în biserică la români

2011-03-07T22:50:00.007+02:00

Conform acestui sondaj de opinie aflăm că încrederea românilor în biserică a scăzut de la 89,3% în ianuarie 2009 până la 81,9% în ianuarie 2011. Faptul că încrederea în biserică a scăzut e un lucru bun, însă procentul până la care a scăzut este de-a dreptul sinistru. Dintre toate instituţiile menţionate acolo, biserica se detaşază clar, şi la procentul de încredere şi la obiectul activităţii.

Poliţia şi cu armata pot să te mintă că au grijă de securitatea ta; guvernul poate să te mintă că are grijă de administrarea taxelor pe care le plăteşti la stat pentru anumite servicii; justiţia poate să te mintă că îţi face dreptate, parlamentul că votează legi care sunt utile populaţiei şi nu parlamentului. Probabil că utilitatea acestor instituţii a devenit aici parţial o minciună din cauza incompentenţei celor care le reprezintă, însă ideea de principiu în baza cărora funcţionează nu este fundamental tembelă. Ca dovadă stau alte state în care instituţiile respective chiar îşi fac treaba, şi din cauză că îşi fac treaba sunt şi foarte reduse numeric.

Spre deosebire de minciunile acestora, minciunile bisericii - în care românii au cea mai mare încredere - nu sunt absurde doar transpuse în practică ci fundamental imbecile. Dintre toate instituţiile ţării, românii au cea mai mare încredere în cea mai mincinoasă dintre ele, aceea care te învaţă că există un individ invizibil în ceruri care a lăsat vorbă printr-o carte scrisă în epoca bronzului că trebuie să plăteşti bani la popi ca să-ţi boteze copiii - şi la suprafaţă prin băgarea în cristelniţă, şi înăuntru prin spălarea creierului cu dogmele creştine. Trebuie să-i botezi pe toate părţile până le intră în cap faptul că trebuie să aibă încredere în cea mai gogonată minciună existentă în spaţiul public, cea promovată de biserică.

Individul invizibil şi indivizibil, care constă într-un tată, într-un duh şi într-un fiu, a mai lăsat vorbă că dacă nu plăteşti bani la popi atunci când vrei să te aşezi la casa ta cu o persoană de care ţi-a plăcut, o să te prăjească la foc încins pentru eternitate, deoarece te iubeşte. Dacă se întâmplă să mori şi să scapi de toată parascovenia religioasă poţi să te consideri fericit; rudele tale nu au scăpat. Conform spuselor bisericii, trebuie să plătească şi de data asta la popi ca nu cumva invizibilul din cer, degrabă vărsător de sânge nevinovat să nu-şi facă de cap cu defunctul.

A face pe un om nevinovat să creadă ca adevărate aceste minciuni sfruntate sunt adevărate reprezintă o oroare iar a face campanie împotriva lor, o onoare. Spaţiul public este invadat din toate părţile de minciuni de tot felul, ticluite cât mai frumos posibil, însă minciuna bisericească este minciuna supremă şi până când aceasta nu va fi desfiinţată sunt slabe şansele ca celelalte să-şi afle obştescul sfârşit sub asediul gândirii critice. Odată ce aceasta îşi va găsi locul în rândul altor mituri - crezute ca fiind la fel de adevărate - minciunile despre Zeus, Apollo, Thor, Isis sau Osiris, poate că specia umană îşi va recunoaşte istoria şi va realiza cât de uşor este produsă halucinaţia în masă, cu scopul evident al eliminării ei în perspectivă.

Creştinismul este împotriva familiei

2011-02-28T12:22:00.003+02:00

Astăzi ne vom ocupa succint de nomenclatura religioasă în ceea ce priveşte personalul clerical şi zeii creştini. Popii nu se numesc doar popi ci şi părinţi; călugăriţele sunt măicuţe, Dumnezeu este "tatăl ceresc", călugării sunt fraţi, popii mai renumiţi sunt numiţi sfinţi părinţi, iar tovarăşul Daniel Ciobotea e supranumit patriarh. Ceva este în neregulă aici. Cum pot fi călugăriţele maici când teoretic ar trebui să fie virgine? Un popă este părintele meu? Imposibil; tata nu e pop şi nici mama popă. Dacă Dumnezeu e tatăl nostru atunci cine este mama noastră? Astfel de întrebări pot fi puse mult şi bine iar religioşii nu pot decât să deraieze în metafizica metaforică a meandrelor irealităţii.

Aceasta nu este decât o altă tehnică religioasă de-a deturna în folosul ei terminologia folosită în cadrul familiei. Terminologia familială evocă destul de multe şi puternice sentimente în cazul oricărui individ, deoarece părinţii sunt sursa primară de informaţii, de hrană, afecţiune şi securitate. Majoritatea nu conştientizează acest fapt tocmai din cauza încărcăturii emoţionale care îi leagă de familie. Pe de altă parte, amintirile din frageda pruncie, de pe vremea când pruncul nici nu ştia să vorbească sunt foarte bine stocate prin creier ca orice informaţii care sunt esenţiale pentru supravieţuire.

Deci cu informaţii, hrană, afecţiune şi securitate este asociat termenul de părinte care, printr-o nefericită întâmplare a ajuns să fie revendicat de religia creştină (printre altele). O tehnică de manipulare evoluată nu numai în creştinism ci în majoritatea cultelor de acest tip, care inversează sensurile cuvintelor şi le folosesc pentru propria expansiune.

Iată versetele relevante din Evanghelie care decretează desfiinţarea familiei biologice şi înlocuirea ei cu familia creştină:

Matei 12:47 - 50:
    Atunci cineva I-a zis: "Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine."
Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: "Cine este mama Mea, şi care sunt fraţii Mei?"
Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: "Iată mama Mea şi fraţii Mei!
Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă."
Matei 10:37:
    Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Creştinismul e un fel de înjurătură la adresa speciei care spune că maică-ta nu e maică-ta, iar taică-tu nu e taică-tu. Maică-ta e Hristos, iar pe post de taică-tu sunt Dumnezeu şi cu popii. Astfel, printr-o mârşavă manipulare lingvistică, recunoştinţa şi respectul datorat celor care cu adevărat te-au conceput şi au avut grijă de tine sunt adjudecate popilor, cei care nici nu te-au conceput şi nici altă grijă nu au decât să te introducă în turma de credincioşi care nu doar întâmplător este numită turmă, ci pentru că în cadrul ei există material de muls.

Ceea ce religiile au înţeles cu mult înainte ca psihologia să apară a fost faptul că manipulând cuvintele pot manipula gândurile oamenilor şi prin urmare acţiunile lor; o chestiune simplă derivată din faptul că oamenii gândesc în cuvinte. Ca şi când răul n-ar fi fost destul, de la religioşi au învăţat şi celelalte tipuri de şarlatani culminând cu apariţia unei întregi industrii de manipulare a cuvintelor, numită marketing. Singurul lucru pe care îl poate face un om pentru a se feri de aceşti specialişti ai decepţiei este să fie la fel de specialist ca ei şi să se întrebe de două ori ce înseamnă un cuvânt, în ce context este folosit şi cu ce scop.

Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie - teologie şi teocraţie?

2011-02-22T06:57:00.005+02:00

În prezent în România există peste 30 de facultăţi, institute sau departamente de teologie, în instituţii de stat sau private. Ele sunt după caz ortodoxe, greco-catolice, penticostale, baptiste sau reformate. Aceasta nu trebuie să ne mire deoarece în cazul teologiei - arta de-a perora despre personaje mitologice - oricine poate vorbi despre acele personaje aşa după cum şi le imaginează. Dacă şi chimia ar funcţiona la fel şi nu ar avea un obiect de studiu real atunci am putea vorbi despre chimia cea dreaptă numită ortodoxă, chimia reformată, penticostală, chimia de ziua a şaptea sau chimia după calendarul vechi şi acestea doar la noi în ţară, prin altele ar exista facultăţile de chimie musulmană (de mai multe specii) de chimie hindusă, raeliană, budistă, iudaică sau jainistă.

Din fericire hidrogenul sulfurat are acelaşi miros pestilenţial pentru noi toţi, astfel că părerile subiective sunt irelevante; ştim toţi un lucru clar - că e acolo ceva care pute rău şi că i se spune hidrogen sulfurat. În cazul religiilor e o situaţie mai deosebită: oricărui religios îi miroase apetisant propria religie, iar toate celelalte îi put a minciună sfruntată, şarlatanie şi spălare pe creier. Din perspectiva ateistă, evident, stau toţi cu nasul adânc cufundat într-un mare căcat.

Conform acestui studiu, în 1991, cele 4 institute teologice existente la momentul respectiv au trecut în administraţia statului, mai exact au început să fie finanţate de către stat în urma unui protocol semnat între BOR şi statul român. Aceste institute teologice au evoluat prin selecţie supranaturală, transformându-se din 4 în 30 şi înmatriculând în prezent 10 000 de studenţi, cam de 4-5 ori mai mult decât numărul de studenţi înmatriculaţi la filozofie şi de un infinit de ori mai mult decât numărul de studenţi înscrişi la facultatea de gândire critică, existentă în România cam în aceeaşi măsură în care există dumnezeii şi dracii ortodocşi.

Cu aceşti 10 000 de vajnici cercetători ai paradoxului Sfintei Treimi constând într-un singur dumnezeu care îşi este sieşi tată şi, fiu, mamă şi bunic, victimă şi călău, statul român urmăreşte ceea ce statele civilizate nici nu şi-au imaginat că se poate face: descoperirea tehnologiei supreme - dumnezeul creştin. Aş putea recunoaşte fără mare greutate că aceasta este cea mai îndrăzneaţă investiţie pe care au făcut-o guvernele de după '90. Nu s-au încurcat cu investiţii în educaţie, în infrastructură, în tehnologie sau în cercetarea bazată pe filozofia naturalistă ci au investit direct în cercetarea căilor dumnezeieşti care pot scoate poporul din sărăcie în viaţa de după moarte.

Ăştia da guvernanţi cu viziune şi strategie pe termen lung. Nici chiar faptul că în 2000 de ani teologii n-au produs nici un argument pentru existenţa lui Dumnezeu nu i-a descurajat.

Mărturia pe care o lasă aceşti guvernanţi generaţiilor viitoare (dacă vor mai exista) este mârşăvia adusă la rang divin. Nişte adevăraţi dumnezei ai lipsei de scrupule - oameni cărora cetăţenii (idioţi) le-au încredinţat adminstrarea unor fonduri pentru a fi folosite pentru binele nostru al tuturor, şi care în secolul XXI, în loc să folosească acele fonduri pentru necesităţile urgente ale populaţiei le-au trimis în neantul unor discuţii sterile despre creaturi mitologice şi în pregătirea unor specialişti în spălarea de creiere. Au realizat probabil că orice fel de investiţie în educaţie adevărată ar fi dus în mod direct la abdicarea lor forţată şi la menţionarea lor doar la orele de literatură drept exemple din realitate ale tipologiei politice reprezentate de Nae Caţavencu.

Societatea de consum versus timp liber

2011-02-15T13:52:00.008+02:00

Deoarece se întâmplă să am nişte timp liber o să mă întreb dacă s-a întrebat cineva de ce unii copaci sunt atât de înalţi. Deşi acest fapt pare a fi derizoriu sau trivial, nu este chiar aşa şi chiar admite o explicaţie. Nu, nu este vorba despre Dumnezeu; ca de obicei, explicaţia corectă se numeşte evoluţie prin selecţie naturală. Una dintre resursele esenţiale supravieţuirii acestor vietăţi (cu care noi suntem înrudiţi mai mult decât s-ar crede) este lumina. Accesul la lumină însă, este restricţionat din motive de spaţiu, iar penuria de spaţiu are drept cauză existenţa în vecintătatea imediată a altor vieţuitoare de acelaşi tip.
În acest context, orice arbore care din anumite motive are acces la un spaţiu mai larg de expunere a frunzelor la soare va fi în mod clar avantajat faţă de ceilalţi şi ca atare populaţia de arbori cu acces mai larg la lumină va domina în timp în cadrul populaţiei totale. Accesul preferenţial la lumină, făcându-se pe verticală şi nu pe orizontală, avantajează întotdeauna pe cei mai înalţi. Astfel, arborii cu trunchiurile mai lungi ajung în urma unei evoluţii care durează ceva mai mult de 6000 de ani să constituie regula în pădurile ecuatoriale.

Acum, dacă orice arbore care este mai înalt decât ceilalţi se va reproduce preferenţial, cum se face că totuşi înălţimea arborilor este limitată? Ei bine, nu s-au descoperit arbori infiniţi din motive destul de întemeiate. Unul dintre ele ţine de evoluţia lemnului, iar altul de consumul de energie necesar pentru a ridica apa de la nivelul solului până la înălţimea la care se află coroana şi deci frunzele. Vorbim aici de câteva găleţi de apă ridicate cam la 40 m, şi dacă îşi imaginează cineva că e vreo treabă uşoară poate să ia două găleţi de apă şi să urce cu ele până la etajul 10 al vreunui bloc obscur.

În ceea ce priveşte devenirea unui copac deci, necesitatea de-a fi cât mai înalt posibil este contrabalansată de consumul de energie care creşte proporţional cu înălţimea la care se află coroana şi limitată de duritatea maximă la care poate ajunge trunchiul. Ceea ce am ilustrat mai sus se numeşte principiul puterii maxime, aplicat pe nişte bieţi copaci.

Bineînţeles cei care nu pricep şi nu vor să priceapă teoria evoluţiei se vor uita la copaci şi se vor minuna de perfecţiunea lor, iar eu nu disput faptul că sunt frumoşi, mai ales că, evoluând specia umană din creaturi care chiar trăiau prin copaci, este normal să i se pară aşa. Sunt însă foarte departe de-a fi perfecţi în ceea ce priveşte vreun criteriu al eficienţei consumului de resurse. Spaţiul disponibil pentru fotosinteză este acelaşi, îndiferent de înălţimea la care este situată bolta pădurii. Ar fi putut să fie situată la 10 m înălţime şi toţi arborii ar fi avut acces la lumină în aceeaşi măsură în care ar fi avut dacă ar fi fost situată la 5 m, la 100 m, la 1000 m sau la 100 km. (cu nişte mici aproximaţii, irelevante dealtfel, rezultate din forma planetei - care este sferică şi nu plată, aşa cum scrie în Sfânta Scriptură). Consumul de resurse necesar pentru a susţine coroana la o înălţime de 50 de m pe de altă parte, este imens în comparaţie cu consumul resurselor necesar pentru a susţine aceeaşi coroană la 5 m. Cine nu mă crede poate să facă experimentul cu găleţile, menţionat ceva mai sus. Astfel, copacii au ajuns în situaţia în care, datorită competiţiei pentru accesul la lumină au acelaşi acces la lumină însă plătind un preţ imens şi inutil.

Dacă ar avea creiere s-ar vorbi între ei şi ar construi o soluţie pentru a mai reduce din propria înălţime şi deci din efortul inutil pe care îl fac zilnic pentru a pompa acele găleţi cu apă la înălţime. Aceasta este o propoziţie falsă. Oricine poate să-şi dea seama că este falsă, uitându-se la vieţuitoarele dotate cu creier numite oameni, care se comportă identic cu copacii din pădure. Nu e vorba de acces la lumină, nici de pompat apă la înălţime şi nici de resursele pe care le folosesc arborii, însă în principiu este vorba de acelaşi proces. Competiţia pentru resurse, transpusă în competiţie pentru statut social generează tot felul de comportamente inutile care nu îi ajută să supravieţuiască mai bine ci doar face uz extensiv de resurse, începând cu resursele naturale şi terminând cu cea mai scumpă resursă a speciei, care este timpul liber. Acel timp liber care este absolut necesar unei anume activităţi numită gândire.

Prozelitismul religios

2011-02-03T08:25:00.008+02:00

O alterare de natură organică sau funcţională a stării normale a unui organism (uman sau animal) se numeşte boală. Religia este o boală. Aceasta îl face pe pacient să se comporte iraţional, să pretindă că are halucinaţii şi că vede obiecte care nu există, să nege realitatea şi evoluţia prin selecţie naturală, să facă investiţii în servicii imaginare, să voteze doar pe cei care pretind că suferă de aceeaşi boală, să stea în genunchi în faţa altor mamifere şi să le pupe mâinile în loc să stea drept în faţa oricui, să dea cu limba peste stârvuri de om expuse prin biserici, să aştepte să i se rezove problemele de către nişte duhuri mitologice, să se abţină de la sex, alimentaţie normală sau să consume pâine cu vin crezând că de fapt consumă carne cu sânge.

    Nu cu foarte mult timp în urmă, bolnavii îi ucideau şi îi torturau pe cei care sufereau de o formă mai uşoară a afecţiunii (eretici) sau pe oamenii sănătoşi (atei), şi considerau că femeile reprezintă o specie inferioară, fără drept la educaţie sau la proprietate. Din fericire în prezent, aceste simptome ale bolii sunt considerate infracţiuni şi pedepsite prin lege, deşi mai corect ar fi fost ca respectivilor bolnavi să li se administreze şi un tratament urgent cu logică, epistemologie şi cultură generală. Probabil că multă lume se va scandaliza din cauza faptului că numesc religia o boală, însă cum poate fi considerat normal comportamentul unor indivizi care decid să-l ucidă pe altul pentru simplul fapt că acela nu îi crede?
    (Vasile nu ne crede; ce facem cu el, îl spânzurăm sau îl ardem în piaţă?)
    Sau presupunând totuşi prin absurd că acesta este vreun comportament normal, atunci cum se cheamă când doi oameni se abţin de la a face sex chiar dacă au şi unde, şi cu cine, şi cu ce? Dacă nici asta nu este o boală atunci SIDA înseamnă sănătate curată.

Religia este o maladie culturală cu specific naţional, regional şi iraţional şi de aceea, infestaţii din România se manifestă la modul creştin-ortodox, cei din ţările arabe la modul musulman, cei din India la modul hindus, iar istoria este plină de prezenţa multelor şi diferitelor tulpini ale virusului, fiecare în luptă directă cu celelalte pentru resursa primară (umanitatea) în conformitate cu principiul selecţiei naturale. Tocmai din cauză că aproape fiecare dintre ele caută să le aducă pe celelalte la extincţie, societatea a trebuit să se adapteze şi să împiedice războaiele şi persecuţiile de tip religios prin adoptarea statului secular, stat care are menirea de-a le apăra pe religii unele de altele.

Ca şi când acestea nu ar fi fost destule, boala religioasă mai este şi foarte infecţioasă şi se transmite cel mai des de la părinte la copil. Dar nici asta nu ajunge, aşa că religioşii sunt obligaţi de virusul care le-a posedat creierul să infesteze pe oricine altcineva prin intermediul prozelitismului religios. Să ne imaginăm că nu vorbim despre religie ci despre sifilis. Comparaţia nu e deloc deplasată. Cum ar suna deci conversaţia următoare în acest caz?

- Salut, suntem de la Asociaţia Internaţională a Bolnavilor de Sifilis; vreţi să vă dăm şi vouă?

- Nu, mulţumim, ne simţim bine aşa cum suntem.

- Copiii voştri nu doresc?

- Nu, şi ei se simt bine sănătoşi.

- Poate o mică infecţie la şcoală, la ora de contactare a sifilisului?

- Nu credem, de fapt i-am retras de la acea oră şi ar fi bine să fie scoasă din programă.

- Dar ştiţi că voi aţi fost creaţi de către Marea Bacterie, Treponema Pallidum, care vă iubeşte şi o să vă tortureze pentru eternitate dacă nu vă contaminaţi şi voi?

- Acesta este un apel la frică, ilogic. Şi nici nu am văzut dovezi cum că aşa s-ar fi întâmplat, se poate să aduceţi dovezi? Ştiinţa modernă spune că am evoluat prin selecţie naturală din alte forme de viaţă.

- Evoluţia este doar o teorie, nu s-au văzut pe nicăieri peşti care să respire aer sau care să poată merge pe uscat. Iar dovezile pentru existenţa şi divinitatea Supremei Bacterii există în cartea sfântă a Asociaţiei, pe care au scris-o nişte barbari prin epoca bronzului, fiind inspiraţi direct de către Marea Bacterie.

etc...

Dacă ar fi fost vorba de aşa ceva, toată lumea s-ar fi crispat imediat şi s-ar fi întrebat de ce statul promovează infestarea la scară naţională acordând o gamă foarte largă de privilegii acestei asociaţii în loc să investească de urgenţă în cercetare pentru descoperirea unor medicamente. Medicamente care sunt deja descoperite şi foarte eficiente în cazul religiei - educaţie ştiinţifică şi dezbateri publice. Statul însă, are de câştigat de pe seama religiei, deoarece odată îmbolnăviţi de creştinism, indivizii incep să deteste această viaţă şi să aştepte bunăstare şi nivel de trai decent după moarte, ceea ce convine de minune politicienilor incompetenţi care nu sunt în stare să ofere celor care i-au votat acel trai decent, şi deci recurg la înlocuirea realitatăţii triste cu speranţe deşarte şi prostie generalizată.
Trăim într-o lume bolnavă care totuşi este de vreo 200 de ani în curs de însănătoşire. În ciuda faptului că statul sprijină propagarea acestei maladii sociale prin sprijinirea prozelitismului religios, ceva s-a schimbat. Probabil sistemul imunitar a intrat în funcţiune.

Fundamentalismul creştin

2011-01-27T19:11:00.005+02:00

După ce am discutat într-o postare anterioară despre "fundamentalismul ateist" a venit vremea să abordez şi tema fundamentalismului religios, şi pentru că trăim într-o ţară creştină este normal să vorbim despre fundamentalismul de tip creştin.

Ca şi cel ateist, fundamentalismul creştin nu poate exista, însă din nişte motive complet diferite. Pentru a respecta prescripţiile dogmei creştine ar trebui să fie posibil ca acestea să fie respectate însă realitatea arata altfel. Biblia creştină este o colecţie de idei dintre care unele sunt de-a dreptul caraghioase şi teribil de anacronice, idei care se contrazic între ele, idei care nu pot fi transpuse în practică sub nici o formă, sau care sunt atât de imorale încât ar speria orice specimen uman sănătos la cap, din orice epocă.

Unele dintre preţioasele norme de comportament din VT produc invariabil amuzamentul oricărui om civilizat. Iată aici un trio fantastic:

Deuteronomul 22:11 Să nu porţi o haină ţesută din felurite fire, din lână şi in unite împreună.

Deuteronomul 22:12 Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.

Deuteronomul 23:13 Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară.

Ca să fii un adevărat fundamentalist creştin ar trebui să renunţi la mai tot ceea ce înseamnă îmbrăcăminte în prezent şi să te îmbraci doar cu haine ţesute exclusiv din in, cânepă sau sintetice, inclusiv lenjeria de pat care necesită fără doar şi poate ciucuri pe la colţuri, şi să te plimbi prin centrul oraşului cu lopata în spate, căci nu ştii când se întâmplă ca perfecţiunea creaţiei divine să se manifeste în tine prin procesul numit excreţie. Acestea încă, sunt doar caraghioase însă nu imposibil de respectat, şi îi sfătuiesc pe compatrioţii creştini să se apuce să respecte cu sfinţenie aceste porunci dumnezeieşti deoarece în ţara asta există o adevarată penurie de umor adevărat.

Trecând mai departe, există o sumedenie de prescripţii care se neagă în mod flagrant unele pe altele. Cam tot ceea ce există în NT neagă poruncile din VT, în timp ce le certifică irevocabil, de exemplu prin versetele următoare:

Matei 5:17-19

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

Poruncile Vechiului Testament încep promiţător, cu interdicţia de-a ucide dar se sfârşesc nu prea frumos cu poruncile pentru uciderea apostaţilor şi a celor care îşi caută de lucru prin ziua sabatului, a falşilor profeţi, vrăjitoarelor, femeilor care comit adulter, a homosexualilor, blasfemiatorilor, prezicătoarelor, victimelor violurilor sau a copiilor neascultători. Din fericire, o mare parte din acestea sunt în prezent trecute la capitolul infracţiuni, pedepsite prin lege şi considerate atrocităţi sălbatice. Noul Testament vine cu o altă gamă de prescripţii, care dacă ar fi luate literal ar duce la desfiinţarea economiei, a comerţului şi a societăţii aşa cum există ea în prezent, şi ar întoarce-o în timp undeva înaintea apariţiei agriculturii. Nimeni nu poate supravieţui donându-şi bunurile altora, bunuri pe care nu ar trebui să le producă deoarece Hristos îi instruieşte pe credincioşi să trăiască precum păsările cerului şi să nu se gândească la ziua de mâine, deoarece nu-i aşa, Dumnezeu are grijă. Setul de dogme creştine este o sumă de propoziţii contradictorii sau imposibile şi ca atare nu poate constitui sub nici o formă un model de comportament.

Ca cineva să-şi imagineze că este fundamentalist creştin ar trebui să fie un psihopat dotat cu multiple personalităţi, un suprem Dr Jeckyl & Mr Hide încrucişat cu Hitler, Buddha, Dan Puric şi un om de Neanderthal. Evident, genetica nu a dat un astfel de rateu major şi nici nu se va întâmpla foarte curând. Tot ceea ce pot să facă cei care se numesc creştini, este să aleagă din Biblie câteva dintre poruncile prin care nu ţipă absurdul în gura mare şi să le respecte ocazional, doar într-o anumită măsură şi în funcţie de situaţie, astfel devenind toţi creştini ultraliberali. Antireligioşii ca mine nu ar avea nimic împotriva religiei dacă aceasta nu ar veni să împiedice modalităţile de-a separa iraţionalul de raţional, adevărul de fals, moralul de imoral, irealitatea de realitate şi să genereze în rândul majorităţii adepţilor comportamentele anacronice şi nocive pe care le generează. Credincioşii sunt obligaţi să ia în serios anumite idei din corpul doctrinar şi să le refuze pe altele, fără să aibă un instrument intelectual serios care să-i ajute să decidă pe care dintre ele trebuie să le ia în serios şi pe care nu. Astfel putem observa o gamă foarte largă de comportamente în sfera creştinismului, de la oameni civilizaţi care susţin secularismul şi pentru care religia e într-adevăr ceva personal, până la cristofascişti habotnici iraţionali şi antisociali care doresc instaurarea unei dictaturi creştine.

Păcatul originar al creştinismului este Biblia, această carte antică pe care se bazează şi care se pretinde a fi o colecţie imuabilă de adevăruri absolute ce nu poate fi supusă criticii şi cu atât mai puţin reformei. În timp ce ştiinţa are ca obiectiv principal păstrarea ideilor adevărate şi utile şi eliminarea celor false ori contrautile, religia se clădeşte pe conservarea întregului set de idei, indiferent de adevărul sau utilitatea lor. Iar acest păcat originar constituie motivul pentru care creştinismul va fi izgonit din grădina societăţii umane, mai devreme sau mai târziu. Nu trebuie să plângem, au mai existat câteva zeci de mii de religii sau ideologii care au păţit la fel.

Dezbaterea teism - ateism

2011-01-11T18:49:00.004+02:00

Probabil că doar oamenii din cale afară de inculţi sau orientaţi în irealitate mai susţin faptul că în România nu există o problemă deosebit de gravă cu incultura. De fapt incultura este doar o faţetă a problemei; cel puţin la fel de gravă este problema cu pseudocultura, care reprezintă nu lipsa unui corp de cunoştinţe utile şi adevărate ci existenţa unuia care conţine informaţii mincinoase, inutile sau contrautile indivizilor. Evident, componentele pseudoculturii nu au cum să nu foloseasca nimănui, există destule segmente ale populaţiei care au de profitat de pe urma informaţiilor mincinoase.

Este clar că este nevoie de cultură adevărată, şi aici nu mă refer la ceea ce este considerat în spaţiul românesc ca fiind cultură ci la fizică, chimie, biologie, zoologie, antropologie, geografie, geologie, sociologie, psihologie, astrofizică, cosmologie, istorie (dacă se poate adevărată), evoluţionism şi cel mai important - logica şi epistemologia, fundamentul tuturor celorlalte.

Este imposibil ca toate acestea să fie cunoscute de către un singur om la nivel academic însă cunoştinţele de bază din aceste domenii lipsesc majorităţii compatrioţilor noştri, câteodată cu desăvârşire. Acestea sunt importante nu doar pentru a cunoaşte cum funcţionează lucrurile pe lumea asta, ci şi pentru viziunea individului despre realitate, despre specia umană, locul unui individ în cadrul ei şi locul acestei specii în Univers. Fără cunoştinţele menţionate, nu avem decât oameni cu mentalitate de Ev Mediu, care vor înţelege să se comporte şi să acţioneze în societate în conformitate cu o viziune anacronică despre realitate, una medievală, pe baza căreia vom putea construi eventual absolutism monarhic şi minuni inginereşti care datează de acum 500 de ani.

Dezbaterea teism - ateism este cea mai simplă metodă de-a pune în discuţie toate domeniile de cunoaştere pe care le-am enumerat şi doar în cadrul acesteia o să vedem o astfel de desfăşurare de forţe şi de armament intelectual, adus pentru susţinerea uneia sau a celeilalte cauze. Nu doar coincidental se întâmplă astfel, ci datorită faptului că în această dezbatere este discutat întregul tablou al realităţii, unul care adesea este corelat cu emoţii puternice de susţinere sau dezaprobare din partea ambelor facţiuni. Este o luptă între două viziuni despre realitate, deci este o luptă dură şi controversată; eu însă promovez această dezbatere şi o caut în caz că nu se întâmplă, mai ales din cauză că erorile de cogniţie şi cele de logică nu vor fi discutate prea curând în cadrul unei campanii de informare a populaţiei. Acestea nu avantajează nici statul şi nici vreun agent economic, a căror activitate se bazează pe tehnicile de marketing care sunt poate doar cu puţin mai prejos decât cele folosite în îndoctrinarea religioasă. Diferenţa esenţială între unele şi altele este dată doar de natura serviciilor care sunt vândute: pe de-o parte serviciile economice mai mult sau mai puţin "reale" şi de cealaltă vânzarea serviciilor religioase care în mod clar sunt frauduloase şi a produsului numit "Dumnezeu".

A atenţiona un om că greşeste atunci când greşeşte şi că este iraţional atunci când este, nu reprezintă nicidecum un act antisocial chiar dacă aşa dă impresia, ci un act de cultură menit să îmbunătăţească prestaţia intelectuală a acelui individ. Este ceva ce trebuie să se întâmple şi este prin excelenţă un act de solidaritate. Lipsa lui constituie decizia informată a unuia de-a-şi lăsa colegul de specie să persiste în eroare şi iraţionalism. Aş spune că cei care fac asta sunt egoişti, antisociali şi pe termen lung îşi produc lor înşişi un deserviciu prin acea preferinţa a lor - materializată în decizia de-a trăi într-un mediu plin de oameni dezinformaţi sau slabi informaţi.

Ar fi frumos ca în viitor, studiul mecanismelor prin care religia a ajuns să fie cea mai mare deziluzie a omenirii va constitui un obiect special de studiu, însă mai şi trebuie să ajungem acolo. Dezbaterile publice prezente pe internet datorită noului val de ateism reprezintă doar primul pas în această întreprindere. Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul, viitor care nu este doar întâmplător, aşa cum dictează viziunea medievală despre viaţă, ci poate fi afectat de acţiunile fiecăruia dintre noi.

Blasfemia e sfântă!

2011-01-05T16:36:00.000+02:00

Pe parcursul anului trecut tot mai mulţi indivizi au nimerit din greşeală pe acest blog antireligios. Chiar dacă nici unul nu a întrebat ce vrea să însemne sloganul "blasfemia e sfântă", momentul este potrivit pentru a explica de ce l-am ales pe acesta şi nu pe altul.

La o privire superficială pare doar o afirmaţie de tip umoristic, pe care am produs-o eu pentru a desacraliza religia, la fel ca pe multe altele. În fapt, chiar m-am gândit adânc în prealabil la ce înseamnă "sfânt", şi oricât de adânc m-am gândit tot nu am reuşit să fiu satisfăcut cu vreuna din definiţiile pe care le-am avut la dispoziţie. Acestea suferă ori de redundanţă, ori de echivocare ilogică sau alte tehnici teologice menite să înceţoşeze gândirea.

Însă după situaţiile în care oamenii consideră că este adecvat să folosească această noţiune, pot să-mi dau seama cam ce reprezintă. Reprezintă o poziţie pe care şi-o asumă, şi care constă în faptul că nu vor tolera criticarea sau defăimarea unui anume principiu, acela care este considerat sfânt.

În ceea ce mă priveşte, printre principiile la care ţin foarte mult se numară cel al libertăţii de exprimare şi cel al gândirii critice. Dacă aş spune că ceva este sfânt pentru mine, atunci acestea sunt sfinte. Iar acestea presupun faptul că nu există autoritate absolută; fie ea de sorginte ştiinţifică, religioasă sau statală. Până la urmă toate sunt în fapt de sorginte umană şi ca atare supuse erorilor, erori care nu pot fi expuse decât prin blasfemierea acestor autorităţi.

În timp ce calitatea de sfânt implică o interdicţie, blasfemia este noţiunea antitetică, cea care vine să desfiinţeze aura de "sfinţenie" din jurul oricărui principiu. Acestă aură de sfinţenie nu este decât un scut al ideilor şi ideologiilor defecte menit să le protejeze de critici. De ce au nevoie de scut? Pentru că sunt defecte. Metoda ştiinţifică promovează blasfemia pe scara largă sub forma a ceea ce se numeşte peer review. Imediat ce un om de ştiinţă avansează o ipoteză nouă sau nişte rezultate interesante, ceilalţi sunt invitaţi să pună la îndoială adevărul şi sfinţenia spuselor lui, să-l trateze ca şi cum ar fi un nimeni. Blasfemia este o sărbătoare a spiritului critic şi o manifestare a ataşamentului faţă de adevăr.

În cealaltă parte, pe vremea când religioşii erau la putere, blasfemiatorii şi alte specii de eretici erau torturaţi într-un mod sălbatic şi executaţi în public. Asta arata doar putregaiul şi subrezenia fundamentelor pe care stă religia; toate poruncile şi ameninţările teribile din cărţile "sfinte" dovedesc în mod direct şi fără echivoc falimentul dogmelor religioase şi frica lor patologică de critică.

Adevărul nu se sperie nici de blasfemie şi nici de spirit critic, minciunile da. În consecinţă, susţin cu putere principiul sfintei blasfemii şi îi invit pe cei cărora nu le este frică de adevăr să-l aplice după cum găsesc de cuviinţă.

P. S. Dumnezeu e cel mai turbat psihopat existent în ficţiune.

Sărbătorile de iarnă şi consumul de carne

2010-12-26T23:39:00.006+02:00

Probabil că în perioada sărbătorilor, nimeni nu se gândeşte la o comparaţie între hrana de sorginte vegetală, cea de sorginte animală şi activităţile la care consumul acestora predispune în mod colateral.

Dacă e să acceptăm "teoria creaţionistă" care spune că Universul cu om cu tot a fost creat în şase zile de către un duh, vom ajunge la concluzia că mâncăm porcul pentru a sărbători materializarea acelui duh sub forma unui individ numit Cristos, materializare numită "concepţie imaculată". Totuşi, comunitatea ştiinţifică, dovezile şi logica trimit către o altă explicaţie, numită evoluţionism de către oamenii civilizaţi şi darwinism de către propagandiştii religioşi care doresc să denigreze explicaţia insinunând că este doar teoria obscură a unui individ numit Darwin. La fel cum ar numi relativitatea - einsteinism iar heliocentrismul - copernicism.

Conform evoluţionismului, specia umană a evoluat din nişte creaturi care îşi duceau traiul acum câteva milioane bune de ani prin coroanele copacilor din Africa. Dacă ne uităm la maimuţele actuale care fac acelaşi lucru în prezent o să observăm că activitatea de-a consuma vegetale durează foarte mult timp. Substanţele nutritive găsite în vegetale sunt distribuite uniform în coroana copacilor şi astfel, consumul lor duce la răspândirea uniformă a membrilor grupului în mediul în care se hrănesc. Consumul de frunze şi fructe prin copaci aşadar, nu este o activitate care predispune la socializare, ba dimpotrivă, în momentul în care elementele nutritive se găsesc într-o cantitate nesatisfăcătoare se poate ajunge la altercaţii dacă membrii grupului nu păstrează o anumita distanţă între ei asfel încât fiecare să aibă acces la o "parcelă" mai consistentă.

Spre deosebire de vegetalele din junglă, sursele de proteine sunt dispuse într-un mod cât se poate de eterogen. Iar sursa de proteine care poate să fie un porc, o antilopă sau o zebră, necesită pentru a fi obţinută conlucrarea mai multor indivizi din grup. Primele maimuţe care au coborât din copaci şi au început să consume carne, trebuiau în mod necesar să acţioneze în haită pentru a doborî o asfel de pradă. Aceste primate nu aveau nici viteza ghepardului, nici vederea nocturnă a leopardului, nici forţa leului sau anduranţa hienelor, trebuiau deci să suplinească prin număr şi strategie. Drept urmare, la specia umană vânatul nu a putut evolua ca o activitate solitara ci în mod necesar a fost una socială, la fel ca la multe alte specii de mamifere carnivore cum sunt lupii, leii şi hienele. Din moment ce prada era doborâtă în colectiv, la fel era şi mâncată; deci şi consumul de carne a ajuns să fie o activitate la fel de socială. Odată ce mâncarea a devenit un ritual care ţine de socializare, au apărut şi formele ei aberante pe care le putem observa în prezent: oameni care mănâncă deşi nu le este foame. Sunt absurd eu sau situaţia este absurda?

Latura socială a consumului de carne se poate observa în prezent la cimpanzei, care atunci când se hrănesc cu fructe sau frunze o fac separat, însă în rarele ocazii cînd reuşesc să ucidă vreun inamic din alt clan, îl mănâncă împreună. La fel fac şi creştinii când se hrănesc cu carnea şi sângele lui Iisus Hristos, se adună toţi la biserică pentru a consuma acele bunătăţi, nu le mănâncă singuri şi în secret.

Când carnivorele doboară o pradă mai mare, este destulă hrană pentru toţi; nu numai că proteinele au o valoare nutritivă superioară, dar până la apariţia frigiderului, acea cantitate de hrană nu putea fi stocată în aşa fel încât să nu se deprecieze, deci se mânca pe săturate şi cât mai mult posibil atunci când era ucis animalul deoarece mai târziu carnea se altera. Acest instinct ancestral de-a ucide un animal şi de-a mânca pe rupte poate fi observat manifestându-se în epoca modernă, de exemplu sub forma sărbătorilor de iarnă. Evident că odată cu apariţia agriculturii vânatul a început să constituie din ce în ce mai puţin din totalul de hrană al speciei şi a fost înlocuit treptat de carnea animalelor domesticite. Chiar şi acestea însă trebuiau să fie mâncate foarte rapid după ce erau sacrificate, din acelaşi motiv al lipsei metodelor de refrigerare. Tot din cauza asta sacrificarea porcului se face iarna, deoarece iarna nefiind ca vara, oferă o metodă naturală de refrigerare.

Dar astăzi suntem în secolul XXI. Avem mai toţi frigidere. Putem tăia porcul şi mânca rezonabil, fără să ne speriem că o să se strice carnea. Nu asta se întâmplă însă. Oamenii, mânaţi de instinctele primitive se adună în grupuri şi încep să consume carne şi să socializeze. Şi să consume. Şi să consume până vomită, în combinaţie cu sângele lui Hristos consumat la fel de excesiv. Şi apoi să consume din nou, ca şi când ar urma cea mai neagră foamete posibilă. Acest instinct de-a mânca multă carne odată este sculptat de evoluţia prin selecţie naturală în aşa fel încât să fie eficient în cazul unor primitivi din savana africană acum câteva milioane de ani, nu în cazul mediului nutritiv din secolul XXI. Este de fapt chiar contraproductiv, având în vedere apelurile la salvare din această perioadă.

La nivel evolutiv 10 000 de ani înseamnă mai nimic, de aceea instinctul acesta va rămâne. Nu pot să neg că există o anumită fascinaţie în a prăji pe înserate nişte bucăţi de carne pe o grămadă de cărbuni. Totuşi nu este doar o chestiune instinctuală ci a devenit şi una socială şi culturală, de aceea m-am obosit să scriu acest articol. Instinctele de care dispunem şi care au fost şlefuite în milioane de ani sunt greu de controlat, însă ceea ce ţine de cultură nu este imposibil de depăşit. Ca atare îi sfătuiesc pe concetăţeni să încerce să nu cadă pradă festivalului îmbuibării care poartă numele de "sărbători de iarnă" şi să consume alimente în mod moderat după câtă foame le este, nu după cum ar mânca un om primitiv în aceeaşi situaţie. Nu vă e frică, frigiderul o să aibă grijă de tot ceea ce n-aţi putut mânca acum.

Poftă bună!

Ateismul fundamentalist

2010-12-20T20:54:00.005+02:00

În orice ideologie, există tendinţe şi curente diferite. Dintre acestea există două care se deosebesc în mod clar: fundamentalismul şi liberalismul. În timp ce fundamentaliştii îi acuză pe liberali de "liberalism", liberalii îi acuză pe fundamentalişti de "fundamentalism", iar această situaţie provine din faptul că fundamentalismul sau liberalismul considerate izolat nu spun nimic despre o eventuală judecată de valoare care se poate face asupra lor.

Fundamentalismul reprezintă o atitudine care atacă orice abatere de la doctrinele şi practicile considerate esenţiale într-un sistem religios, politic, educativ etc. Aceasta însă, nu ne spune nimic despre acele doctrine. Dacă acele doctrine sunt viabile atunci fundamentalismul este de dorit; dacă acele doctrine nu sunt viabile atunci liberalismul este de dorit. În ceea ce priveşte metoda ştiinţifică sau drepturile omului, respectarea principiilor pe care sunt întemeiate acestea două este chiar de dorit şi nu degeaba s-au creat mai multe mecanisme care să vegheze la respectarea întocmai a acelor principii. În ceea ce priveşte religia creştină, fundamentalismul este de evitat pe cât de mult posibil, deoarece principiile biblice nu-şi mai găsesc aplicarea în epoca contemporană şi sper că uciderea copiilor neascultători nu era aplicabilă nici pe vremea când au fost scrise nesfintele scripturi. Ca atare, în dezbaterea fundamentalism - liberalism, ceea ce contează de fapt sunt fundamentele, nu fundamentalismul.

Luând în considerare acum fundamentele, adeseori văd nu numai prin presă, sintagma "ateism fundamentalist" - sintagmă care este un nonsens. Ateismul nu are cum să fie fundamentalist deoarece nu este o ideologie şi nici nu are doctrine ci reprezintă doar lipsa de credinţă în dogmele bazaconice religioase, iar lipsa de credinţă nu este o doctrină. Ca atare, sintagma este la fel de întemeiată ca următoarele: necolecţionar de timbre extremist, nebăutor de alcool fanatic sau fundamentalist nemicrobist. În aceeaşi măsură sunt justificate şi asocierile lingvistice de genul: necolecţionar de timbre liberal, nebăutor de alcool liberal şi nemicrobist liberal, adică deloc.

Cei care promovează în mediul informaţional această confuzie sunt ori rău intenţionaţi ori dezinformaţi. Cei mai mulţi dintre atei nu sunt preocupaţi sub nici o formă de fenomenul religios, şi chiar daca eu nu sunt de acord cu poziţia lor, asta nu înseamnă că ei nu există. Ceea ce se incriminează atunci când se vorbeşte de ateism fundamentalist, este de fapt antiteismul. Acesta într-adevăr are doctrine (acelea conform cărora religia este falsă şi nocivă) iar ideologiile de tip antiteist pot varia într-adevăr între fundamentalism şi liberalism. Totuşi, ceea ce este clar, este că majoritatea ateilor nu sunt şi antiteişti iar confuzia provine dintr-o presupunere implicită - aceea că o ideologie despre care se crede că este falsă trebuie să fie combătută. Dacă toată lumea ar respecta acest principiu, atunci într-adevăr toţi ateii ar deveni automat antiteişti şi ar putea fi acuzaţi în acest context de vreun tip de extremism sau fundamentalism.

Acest blog l-am deschis tocmai pentru a promova principiul enunţat mai sus, iar până când am să reuşesc să-i transform pe toţi ateii în atei antireligioşi îi poftesc pe amatorii de propagandă creştină să găsească alte metode de demonizare a adversarului.

Marea Piramidă, în deconstrucţie semantică

2010-12-16T17:33:00.004+02:00

Dacă cineva doreşte să se informeze în legătură cu Marea Piramidă de la Gizeh, va găsi nenumărate referinţe care vizează valoarea acestei construcţii din punct de vedere arhitectural, măiestria constructorilor ei şi multele recorduri pe care aceasta le-a deţinut sau încă le deţine. Este una dintre cele şapte minuni ale lumii, şi singura încă existentă.

Totuşi lucrurile au valoare sau nu, după contextul în care este situată discuţia. Din punct de vedere arhitectonic, este într-adevăr una dintre minunile lumii, mai ales raportat la tehnologia disponibilă lumii antice şi nici eu nu am să neg aceasta. Însă pentru a avea o perspectivă corectă asupra unui fapt, acesta trebuie încadrat într-un context care să conţină ceva mai mult decât aspectul estetic. Trebuie avut în vedere de exemplu scopul acestei construcţii, iar în ceea ce priveşte scopul, Marea Piramidă este un monument funerar construit pentru vestitul faraon Keops.

Se pare că nimic nu este în neregulă până aici. În afară de faptul că vestitul faraon Keops era doar un mamifer, iar astfel monumentul funerar pentru vestitul faron Keops devine un depozit aberant de mare pentru hoitul unui mamifer care putea foarte bine să fie oferit hienelor spre nutriţie. Priviţi-l:

Hoitul mamiferului era depozitat în interiorul acestei construcţii megalitice în vederea vieţii de după moarte după ce în prealabil i se scoteau intestinele, ficatul şi stomacul şi erau depozitate în nişte vase care rămâneau lângă hoit. Creierul însă, era considerat ca fiind neimportant în viaţa de apoi de către vechii egipteni şi ca atare era scos pe nas cu o sîrmă şi dat la gunoi. Să nu uităm deci care este motivul pentru care aceste mormane imense de pietre erau ridicate: pentru hoitul fără creier al unuia care susţinea că este fiul Soarelui, dar nu avea destul de mult creier încât să-şi dea seama că gândeşte cu creierul, nu cu ficatul, stomacul sau cu inima.

Se speculează că undeva între 30 000 şi 50 000 de oameni au pus piatră peste piatră până la 6 000 000 de tone pentru mormântul tovarăşului Keops - doar un individ din epoca bronzului care habar nu avea pe ce lume trăieşte. Ce poate fi mai stupid decât atâta? Cum să nu ţi se pară ridicol un asemenea efort şi o asemenea desfăşurare de forţe pentru un asemenea scop cu desăvârşire inutil? Prostia umană este cu atât mai mare, cu cât manifestarea ei în realitate este mai amplă. Din acest punct de vedere eu zic că am dreptate să rebotez Marea Piramidă în "Marea Piramidă a Prostiei Umane".

Zeci de mii de oameni puşi să muncească timp de zeci de ani, practic pentru nimic.

Este într-adevăr uşor să arăţi absurdul acestei construcţii din prisma cunoştinţelor actuale, dar în apărarea egiptenilor vine faptul că acela era nivelul maxim de cunoştinţe la care ajunseseră şi încă era unul dintre cele mai ridicate în lume în acea perioadă. Atât ştiau şi ca atare s-au comportat în conformitate cu ceea ce ştiau. Nu aveau de unde să ştie că ceea ce fac este inutil şi nici nu existau la acea vreme informaţii care să afirme altceva.

Ar fi cu desăvârşire absurd să vedem în secolul XXI exact aceeaşi desfăşurare de resurse pusă în slujba unor scopuri la fel de ridicole ca cele prezente în epoca bronzului. Din păcate absurdul ne urmăreşte şi în prezent şi cel puţin în ţara noastră putem observa cum proliferează febra construcţiei de biserici - temple pentru un zeu inexistent. Orice resursă folosită pentru construirea unei biserici şi nu a unui institut de cercetare sau a unei autostrăzi este o ofensă adusă raţiunii şi utilităţii publice, o ofensă adusă oricărui om care nu trăieşte în epoca bronzului. Resursele materiale folosite pentru ridicarea templelor bisericeşti nu au cum să mai ajungă vreodată în situaţia în care să aducă beneficii reale populaţiei, decât dacă se vor tranforma bisericile în locuinţe aşa cum au început să facă olandezii. De ce totuşi să nu construim direct locuinţe, dacă tot este penurie? De ce să nu se construiască infrastructură daca tot nu există?

Ar trebui ca dezbaterea teism - ateism să ţină prima pagină a tuturor ziarelor deoarece faptul că există sau nu vreun dumnezeu nu este ceva ce nu are efect în realitate. Are un efect major în realitate prin imensele sume de bani - cel mai des vărsate de la la buget - sume de bani care sunt folosite cum trebuie dacă există dumnezeul creştin ortodox, sau sunt aruncate în neant dacă nu există. Orice om ar trebui să vrea să ştie dacă banii lui sunt folosiţi pentru ceva util sau nu. Iar presa, statul şi biserica se feresc de această dezbatere ca dracul de tămâie şi creştinismul de logică.

În ţările civilizate oamenii chiar au înţeles că acest subiect controversat care este religia trebuie dezbătut, şi în timp ce în Marea Britanie există dezbateri publice între vestitul Christopher Hitchens şi fostul prim ministru, Tony Blair, în România bagă toţi teocraţii capul în pământ ca nişte struţi ce sunt pentru a evita întrebarea care rezultă în mod natural: Pentru ce facem aceste lucruri? Ca să râdă urmaşii nostri de noi şi să se minuneze de cât de proşti am fost?

Propagandă creştină în Adevărul

2010-12-08T15:48:00.009+02:00

Adevărul, are mai multe feţe, aşa după cum aflăm din publicaţia cu acelaşi nume. Iată cum înţelege să prezinte Adevărul (teoretic obiectiv, practic nu prea) o ştire despre fiul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă:

"Andrei Plăcintă, ateu şi profanator"

Acesta este titlul, titlu care nu conţine şi cuvântul "homosexual"; faptul că ar fi homosexual este observat doar în url-ul articolului, nu şi în titlu. Să vedem cum arată această ştire de mare şi urgent interes naţional:

"Fiul fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a ajuns iar în atenţia publicului după ce a făcut un scandal monstru azi-noapte. Tânărul, drogat fiind, şi-a bătut prietena, a avariat două maşini şi a încercat să calce cu maşina un martor. Andrei a devenit cunoscut după ce a a postat pe contul de Facebook poze cu însemne satanice, în care profana o troiţă dar şi în care se săruta cu alţi băieţi."

Prima chestiune care ne frapează este faptul că tânărul homosexual şi-a bătut prietena, fapt care îl face să fie un tânăr homosexual cu prietenă; un concept la fel de logic ca acela de dumnezeu iertător şi drept. Lăsând aceste aspecte insignifiante deoparte, publicaţia în discuţie ne prezintă un individ care în mod clar nu stă deloc bine la capitolul moralitate şi la prevederea consecinţelor acţiunilor sale, însă nu vedem în titlu o exprimare de genul: Andrei Plăcintă prost crescut (la propriu) sau Andrei Plăcintă infractor, sau Andrei Plăcintă bătăuş sau Andrei Plăcintă scandalagiu; vedem Andrei Plăcintă ateu, ca şi cum ateismul este calitatea definitorie a lui Andrei Plăcintă.

Aceasta este o tehnică de propagandă bine cunoscută, folosită şi în publicitate sub numele de propagandă prin asociere sau prin transfer. Ataşând unui specimen imoral calitatea de ateu este denigrată astfel calitatea de ateu. La fel de bine puteau să scrie în loc de ateu - pletos, pesedist, pitic, porcar sau păpuşar - pentru a denigra aceste categorii sociale. Titlul articolului face o asociere între ateism şi imoralitatea protagonistului, ca şi cum ateismul ar fi sursa imoralităţii. Ori ateismul reprezintă doar necredinţa în dumnezei şi draci, nimic altceva.

În ceea ce priveşte corelaţia dintre ateism şi infracţionalitate iată ce spune o statistică efectuată în SUA: Din numărul total de puşcăriaşi care au făcut obiectul studiului, 0,21% au fost atei, iar restul religioşi. În condiţiile în care populaţia de atei din SUA variază între 8 si 16%, dacă ateismul nu ar avea nici un fel de efect asupra moralităţii, atunci în închisori ar trebui să fie între 8-16% atei, însă ei sunt de fapt 0,21%. Asta înseamnă pe scurt că ateii din state au o şansă de 50 de ori mai mică de-a fi încarceraţi în comparaţie cu religioşii. De ce se obţine acest rezultat nu se ştie exact, se poate doar specula.

Conform altui studiu executat pe baza indicatorului global de pacifism, cele mai pacifiste ţări sunt cele cu procent ridicat de atei, în timp ce ţările de la coada clasamentului sunt acelea cu grad de religiozitate foarte mare:

Acel indicator conţine printre altele numărul de conflicte interne şi externe, gradul de încredere în ceilalţi cetăţeni, gradul în care sunt respectate drepturile omului, numărul de omucideri, de crime violente şi de persoane încarcerate. Deci corelaţie inversă între ateism şi imoralitate. Cu toate că realitatea spune altfel, religioşii perseverează în aplicarea unei alte tehnici de propagandă numită demonizarea inamicului şi atacă ateismul de câte ori au ocazia cu scopul de a-şi promova agenda prozelitistă sub forma dihotomiei: ateu - rău, creştin - bun. Ori, aceste lucruri nu spun nimic despre moralitatea ateilor, ci spun multe despre moralitatea celor care fac acest tip mârşav de propagandă.

Se va întreba cineva în acest context ce e cu atacurile ateilor împotriva prelaţilor şi a înaltelor feţe bisericeşti şi dacă nu cumva este un comportament identic cu cel al religioşilor. Nu este acelaşi lucru deoarece ateismul nu are nici un fel de dogmă la bază şi ca atare nu are nici vreun fel de reţetă pentru moralitate. Ca ateu, trebuie să accept faptul că există alţii la fel de atei ca mine şi care pot fi ucigaşi, violatori, hoţi, muncitori ai câmpului, frizeri, poeţi, filozofi sau măturători de stradă. Moralitatea ateilor provine în general din etică, filozofie, biologie şi teoria jocurilor, cunoştinţe cu care se pare că domnul Plăcintă nu s-a întâlnit prea des. Ateii nu susţin pe baza ateismului lor că sunt deţinătorii modului în care trebuie să se comporte un om în societate, religioşii, nu numai că susţin asta (pe baza religiei lor), dar mai doresc şi să impună acele reguli asupra noastră ,aşa cum făceau nu cu mult timp în urmă cu ajutorul rugului din piaţa publică sau a spânzurătorii.

Iar în momentul în care aceşti oameni le dictează altora ce este moral şi ce nu, în timp ce ei încalcă regulile pe care le promovează, trebuie expuşi ca ceea ce sunt, după caz: impostori, ipocriţi, mincinoşi sau dezinformaţi. Revenind la subiectul principal al articolului, să-şi imagineze cineva cum ar sta lucrurile dacă de fiecare dată când cineva comite o boacănă, presa i-ar menţiona confesiunea religioasa sau lipsa ei. Guvernul de creştini condus de creştinul ortodox Boc vrea să taie salariile şi pensiile. Creştinul ortodox Traian Băsescu a înjurat o ziaristă. Un creştin ortodox beat şi-a violat fata în vârstă de 9 ani. Doi studenţi creştini de la medicină au ucis un om, l-au tranşat şi apoi l-au băgat în portbagajul maşinii. Dacă lucrurile ar sta aşa ,în maxim o lună i-ar fi ruşine oricărui om să mai afirme că e creştin.
Drept concluzie, să-i fie ruşine autoarei articolului din Adevărul, în primul rând pentru subiectul abordat, care este demn de a fi menţionat pe hârtii igienice numite "Libertatea" "Click" sau "Can Can" şi apoi pentru modul în care a înţeles să abordeze subiectul. Ruşine, ruşine, ruşine!

Religia şi medicina

2010-12-04T14:31:00.001+02:00

Citind un articol al lui LazyPawn în care este abordat mitul sacrificiului lui Cristos, am dat peste următorul comentariu lăsat de un creştin:

[...] cu adevarat oamenii hidosi moral sunt dintre cei “cu carte”, cu acces la resurse materiale peste medie si fara credinta : astia sunt prototipul omului hidos la costum, care e parfumat la exterior dar e plin de putoare in interiorul sufletului [...]

Ei bine, acest comentariu care parcă este importat din scrierile senile ale lui Petre Ţuţea corelează nivelul de cultură şi pe cel economic al unui medic neurolog cu "hidoşenia morală". Cineva se poate întreba de ce ar avea ceva de împărţit propagandiştii religioşi cu angajaţii sistemului sanitar.

Dintotdeauna credinţa în bazaconiile religioase s-a intersectat cu medicina într-un mod combativ iar istoria comună a religiei şi medicinei are un loc deosebit în cadrul confruntării dintre raţiune şi ignoranţă. Medicina actuală reprezintă un corp destul de larg al cunoaşterii umane şi împreună cu ştiinţele conexe ei a contribuit într-un mod decisiv la prăbuşirea religiei de pe înaltul piedestal al ignoranţei pe care se afla acum ceva vreme şi din înălţimea căruia avea pretenţia de-a ordona total vieţile oamenilor.

S-ar putea discuta despre modul în care studiul anatomiei umane a spulberat ideea că omul are o natură diferită de cea a animalelor şi că funcţionează pe alte principii,

despre cum psihiatria a arătat că nu există oameni posedaţi de draci,

despre cum psihologia a evidenţiat mecanismele prin care religia acaparează minţile oamenilor bazându-se pe manifestările iraţionale ale creierului,

despre cum microbiologia şi patologia au arătat că bolile infecţioase nu sunt pedepse ale divintăţii ci sunt produse de microorganisme,

sau despre cum genetica şi embriologia au aşezat pe o bază incontestabilă evoluţionismul atât de drag clericilor şi credincioşilor deopotrivă.

S-ar putea discuta despre cum cercetările din domeniul medicinei au scăzut într-un mod cât se poate de considerabil nevoia de religie prin eliminarea fricii de moarte, care prin secolele ignoranţei domina întreaga societate şi despre cum poveştile despre vindecări miraculoase au fost înlocuite de vindecări reale. S-ar putea menţiona cum medicina e eliminat suferinţa psihică pe scară largă, eliminând moartea pe aceeaşi scară şi astfel reducând drastic numărul de persoane apropiate care mureau în toate poziţiile şi în toate chinurile posibile.

Însă nu doresc să discut punctual aceste lucruri despre care pot fi scrise sute de articole, ci tabloul general al relaţiei dintre medicină şi religie. Iar din acest tablou general o idee clară poate fi desprinsă: aceea că religia prosperă pe suferinţa fizică şi psihică a oamenilor în timp ce medicina vine să extermine această suferinţă. Religia este cancer pentru medicină în aceeaşi măsură în care medicina este cancer pentru religie. Ambele producţii culturale îşi dispută rolul de medicament pentru suferinţă; religia prin ocultism, şamanism, misticism şi promisiuni ale eliminării suferinţei după moarte, iar medicina prin cercetări ştiinţifice, anestezice, vaccinuri şi antibiotice. Vracilor, şamanilor, popilor le sunt opuşi chirurgii, pediatrii şi psihiatrii. Atât de mult a avansat psihiatria încât ar putea să-l aducă la realitate chiar şi pe unul ca Iisus Hristos.

În ceea ce priveşte suferinţa umană, medicina şi religia îşi dispută publicul consumator; şi ca într-o economie de piaţă există concurenţă între acestea două. Desfiinţarea pretenţiilor vracilor religioşi de către medicina modernă i-a adus pe aceştia la faliment, iar asta se poate observa prin campaniile antivaccinuri pe care le desfăşoară cu ardoare şi prin denigrarea actului medical. Ori din prostie crasă ori din mârşăvie o fac, conştienţi că orice sector al populaţiei care nu apelează la serviciile medicale va apela la serviciile vracilor de toate speciile, de la preoţii vânzători de moaşte până la homeopaţi, acupuncturişti şi ozonoterapeuţi.

Eu unul rămân credincios, nu în Hristos, ci în medicina modernă şi aştept cu nerăbdare medicamentele pentru creştinism şi iraţionalism.

Omul în centrul Universului

2010-11-30T21:22:00.000+02:00

Pentru că anul e pe sfârşite am putea să vedem ce s-a mai întâmplat pe planetă în decursul acestuia. Ei bine, s-au născut 127 279 089 de copii şi au murit 55 612 181 de oameni, s-au vândut 261 471 356 de computere şi s-au publicat 918 566 de cărţi.

126 858 de specii au ajuns la extincţie, iar 19 873 de oameni au murit de foame, în timp ce 10 091 009 de copii cu vârsta până în 5 ani n-au reuşit să treacă mai departe în viaţă. Au avut loc 42 093 925 de avorturi şi 579 629 de femei au murit la naştere. Tot în decursul acestui an s-au sfârşit din cauza malariei 922 607 indivizi, din cauza cancerului 6 948 381 iar din cauza accidentelor de maşină 1 191 908.

Astăzi, până la ora la care am preluat statisticile de pe internet s-au născut 165 462 de copii, au murit 115 989 de oameni şi s-au vândut 2 366 680 de celulare.

Anual, au loc în medie cam 15 cutremure cu magnitudinea într 7 şi 7,9 grade, unul cu magnitudinea mai mare de 8 şi cam 130 cu magnitudinea între 6 şi 7 grade.

În acest context mai larg, naşterea unui copil, căsătoria, moartea unei persoane apropiate sau achiziţia unui automobil nu reprezintă nimic ieşit din comun, ci dimpotrivă un fapt cât se poate de probabil şi de anost. Ţine de viziunea omului asupra vieţii şi a locului în care trăieşte. Această viziune însă variază de la o extremă la cealaltă; de la una care include începuturile Universului în spaţiu-timp şi până la cea în care piatra filozofală este reprezentată de ultima bârfă din vecini sau de modul în care a pierdut echipa favorită de fotbal.

Există oameni a căror viaţă se învârte în jurul acestor "evenimente" şi a căror viziune despre Univers include doar câţiva kilometri pătraţi şi face uz de foarte puţini neuroni. Aceştia încă nu au promovat din Evul Mediu. Pot fi observaţi zilnic înjurând în trafic, citind în metrou presa de scandal, purtând discuţii cu un grad de imbecilitate ridicat şi valorificând într-un mod extrem nişte lucruri de care chiar şi banalul se sperie.

Ei au fost violaţi în creiere de religie, de mass media, de şcoala de proastă calitate, de stat şi de un mediu cultural evoluat în aşa fel încât să să transforme indivizii în surse de venituri pentru alţii, la fel de "vizionari" ca primii. Metoda de discriminare între valoare şi nonvaloare în societatea actuală este banul. Dacă ceva produce bani, atunci este o valoare, daca nu produce este o nonvaloare. Pe baza acestei reţete s-a ajuns la specularea celor mai primitive instincte ale specimenelor umane, deoarece acestea sunt şi cele mai uşor de speculat şi pe spinarea lor se fac bani cel mai eficient. Foarte puţine servicii se adresează raţiunii; majoritatea inventează nevoi artificiale şi fac apel la frică sau lipsă de securitate cu singurul scop de a se vinde.

Religia vrea să te facă să crezi că ai nevoie de ea; statul te invaţă să crezi că nu eşti în stare să îţi administrezi singur câştigurile, că eşti imatur şi nu poţi să ai grijă singur de tine; iar reclamele te lovesc inconştient, producându-ţi nevoi pe care nu ai fi crezut că o să le ai vreodată. Toate aceste se adreseaza unor oameni care se cred centrul Universului, şi care ridica la rang de problemă esenţială absolut orice bazaconie din spaţiul adiacent lor. Iar marea problemă este că acele grupuri de oameni care sunt interesate de a-şi vinde produsele, sunt la fel de interesate de-a crea şi de-a menţine piaţa pentru acele produse din a căror vânzare câştigă. Toate acele grupuri depind în mod direct de gradul de scepticism şi de gândirea critică a eventualilor cumpărători; cu cât aceştia sunt mai naivi şi mai inculţi, cu atât serviciile bazaconice se vând mai bine şi ca atare nu vor promova altceva decât viziunea homocentristă, pseudocultura şi incultura. Un individ care este bine pus la punct cu tehnicile de manipulare s-ar simţi foarte repede agresat de această reclamă omniprezentă care transmite acelaşi tip de mesaj:

Tu eşti centrul Universului, iar noi venim în ajutorul nevoilor tale.

(în traducere: "vrem să fii prost ca să-ţi tocăm banii şi timpul; îţi spunem noi de ce ai nevoie şi de ce nu, n-ai voie să gândeşti singur)

Detaşat privind lucrurile, aceasta este doar o cale pe care a evoluat societatea umană; însă astfel mult timp nu mai poate continua; trebuie să ajungă la extincţie şi această "ramură evolutivă". Deci să-i facem mediul advers propovăduind scepticismul şi gândirea critică fără să fim plătiţi, doar ne facem în primul rând un serviciu nouă. Şi o plăcere totodată.

Creştin versus ateu în viaţa reală

2010-11-18T01:10:00.010+02:00

Viaţa reală este aceasta în care acţionăm şi luăm decizii, spre deosebire de cea imaginară, existentă doar în capul credincioşilor în supranatural care preferă din motive obscure să înlocuiască realitatea cu irealitatea, probabil din pură invidie faţă de oamenii care au halucinaţii sau dintr-un instinct exacerbat de competiţie cu aceştia.

Creştinul va pune pe seama unor agenţi supranaturali câteva din lucrurile care se întâmplă în realitate, eliminând explicaţiile naturaliste dacă acestea există şi totodată va trebui să accepte că există nişte probleme care se manifestă sau se vor manifesta în "mediul s upranatural" şi care necesită rezolvare prin acţiuni care sunt executate în mediul natural. Evident, nici un creştin nu va reuşi să ajungă la performanţa negativă de-a pune pe seama supranaturalului tot ceea ce i se întâmplă; există grade diferite de creştinism, trebuie să recunoaştem. Acest mod de gândire îl va determina pe creştin să ia decizii greşite pentru rezolvarea unor probleme reale şi decizii inutile şi detrimentale lui pentru rezolvarea problemelor imaginare.

În prima categorie de probleme, acelea care sunt reale, se pot include bolile, seceta, inundaţiile, mai toate catastrofele, lipsa de resurse financiare (şi eventual intelectuale), accidentele şi cam tot ceea ce poate fi considerat problemă. Mulţi credincioşi îşi vor explica aceste situaţii prin vestitele clişee: ne-a bătut Dumnezeu; suntem prea păcătoşi, nu există plăci tectonice şi gândirea teleologică ne spune că tot ceea ce se întâmplă se întâmplă din cauza lui Dumnezeu (sau Satana) care nu au un hobby mai mare decât lupta lor eternă pentru sufletele oamenilor. Nici măcar nu le-ar trece prin cap că plăcilor tectonice le pasă de ei în aceeaşi măsură în care îi pasă unui bolovan care se rostogoleşte pe o pantă dacă trece sau nu peste vreun muşuroi de furnici. Acestea fiind problemele şi acestea fiind explicaţiile ataşate lor, deciziile rezultă într-un mod logic; trebuie să fie influenţate entităţile supranaturale în aşa fel încât prin voia lor problemele să dispară. Iar pe baza deciziilor se efectuează acţiunile: rugaciuni, exorcizări, excursii pentru pupatul moaştelor, construcţia de biserici, pocainţă şi altele din această categorie, acţiuni care ar fi produs numai beneficii speciei umane daca aceasta ar fi fost formată exclusiv din şamani şi popi.

Cât despre problema imaginară, inventată de religia creştină - arderea în focul etern - soluţia pentru rezolvarea ei vine evident, tot din religie. Aşa cum se spune, creştinismul centrează şi tot el dă cu capul; el inventează probleme şi tot el le rezolvă (cel mai des contra cost). Cum le rezolvă? Obligându-l pe credincios să se abţină de la activităţi normale care nu produc nici un fel de deservicii necredincioşilor: mâncare, sex, (blasfemie?), să investească în acţiuni cu desăvârşire ridicole aşa cum sunt ritualurile religioase, să-şi desfacă buzunarele prin biserici, şi să facă prozelitism şi propagandă ca nu cumva vreun alt individ să se prăjească prin focul Iadului. Bine că avem nişte legi acum în epoca modernă care îi împiedică să ne tortureze şi să ne ardă prin pieţe ca să ne purifice şi să ne salveze sufletele eretice.

Într-adevăr, ateismul nu presupune absolut nimic în afară de necredinţa în dumnezei şi draci, dar de regulă ateismul vine la pachet cu naturalismul, adică, pe lângă faptul că exclude dumnezeii mai exclude şi supranaturalul. Orice adept al filozofiei naturaliste este implicit ateu iar cel puţin neo-ateismul, cunoscut şi sub numele de "noul ateism" este o mişcare care are la bază filozofia naturalistă. Din start, acea problemă inventată de creştinism care este echivalentă cu tortura psihică - frica turbată de Iad - a fost exclusă. La fel de exclus este şi timpul pierdut cu rugăciuni şi ritualuri religioase, iar banii pentru plata acestor piese de teatru absurd vor rămâne în buzunarul omului care a muncit acei bani în loc să se ducă la nişte personaje care ar trebui să încerce măcar odată munca cinstită.

Odată ce supranaturalul a fost exclus, tot ceea ce se întâmplă are cauze naturale şi explicaţii naturale şi ca atare singurul tip de decizii şi de acţiuni executate în virtutea filozofiei naturaliste este menit să afecteze şi să influenţeze mediul înconjurător. În cazul oricărei necunoscute, ateul va căuta explicaţii folosind logica şi metoda ştiinţifică, iar în cazul oricărei probleme care necesită rezolvare ateul va recurge la tehnologie.
Pentru a preveni efectele unui cutremur se construieşte o casă mai sănătoasă, pentru a vindeca o boală se construieşte un spital şi se face cercetare în domeniul medicinei, pentru a evita o inundaţie se va construi un dig, pentru a evita moartea într-un accident se va purta centura de siguranţă şi se va dota maşina cu airbaguri, iar pentru a scăpa de ignoranţă şi prostie se va construi o şcoală şi se va face educaţie. Istoria ne arată că atunci când explicaţiile naturale sunt preferate celor religioase problemele sunt rezolvate prin mijloace care stau la dispoziţia noastră. Toată ştiinţa, tehnologia şi bunăstarea pe care o avem în momentul actual este un produs al filozofiei naturaliste, nu al religiei.

Niciodată gândirea de tip religios nu a adus vreun beneficiu omenirii.

Niciodată vreun dumnezeu sau vreun drac a fost responsabil pentru ceea ce ni se întâmplă.

Niciodată rugăciunile către Dumnezeu nu au rezolvat ceva.

Dumnezeu nu există. Nici Dracul.

Chiar dacă noi nu suntem complet responsabili pentru ceea ce se întâmplă pe această planetă, doar noi putem rezolva problemele cu care ne confruntăm, nu Dumnezeu şi nici Dracul.

Acestea sunt nişte superstiţii care datează de pe timpul copilăriei speciei umane, şi aşa cum copiii ajung la adolescenţă şi încetează să mai creadă în Moş Crăciun la fel trebuie să se întâmple şi cu specia umană. Să ajungă măcar la adolescenţă. Şi apoi, cine ştie, la maturitate.

BOR şi Securitatea

2010-11-01T20:39:00.010+02:00

Aşa după cum bine ştim, vânzătorii de servicii inexistente numiţi popi, nu pot fi verificaţi de către CNSAS decât la solicitarea conducerii ocultului de care aparţin. În traducere: toţi românii sunt egali în faţa legii numai că popii sunt mai egali decât restul! Sau, ocultele religioase, pe lângă faptul că sunt autonome faţă de stat, sunt autonome şi faţă de lege. Iar atunci când legea spune altfel, atunci ea este modificată în favoarea preoţilor aşa cum de altfel s-a şi întâmplat.

Se poate observa un tipar comun Bisericii Catolice şi Bisericii Ortodoxe Române, două instituţii care susţin că este necesar ca ele să îşi administreze singure scandalurile din interior, şi care în fapt sunt dispuse să treacă peste orice standard moral pentru a-şi menţine o imagine complet diferită de cea reală, o imagine cu desăvârşire mincinoasă. În timp ce catolicii au suferit o catastrofă reputaţională prin explozia numarului de preoţi pedofili expuşi în adevărata lor splendoare, Biserica Ortodoxă din România s-a fofilat pe lângă clasa conducătoare şi a evitat un dezastru care ar fi putut fi mult mai dur decât cel creat de pedofilia din sânul Bisericii Catolice.
Cel puţin pedofilii sunt nişte psihopaţi de la care nu prea există pretenţii decât din partea spitalului de psihiatrie, însă popii ortodocşi informatori la Securitate fac parte din cea mai urâtă şi mai sinistră specie de şarlatani, aceea a detractorilor, a turnătorilor profesionişti, jigodii umane lipsite de orice fel de scrupule, indivizi care ar trebui expuşi de urgenţă în sectorul public la capitolul "AŞA NU!". Cu atât mai obscen este faptul, din cauză că acest tip de turnător, are în sfera ocultului religios funcţia de duhovnic, de om la care alţii se duc să se confeseze, să-şi exprime problemele intime şi secretele, unul căruia "deontologia profesională" i-ar interzice să facă orice fel de uz de informaţiile obţinute în acest fel.

Să se gândească cineva cam ce efect ar fi avut asupra a ceea ce numesc ortodocşii "spovedanie" expunerea în mass-media a celor două sute de dosare de prelaţi care erau pe rol la CNSAS cu câteva zile înainte de-a fi modificată legea.

Să se gândească cineva cum ar mai fi apărut popii pe ecranele televizoarele incriminând regimul comunist "ateu", acela pentru care colegii lor de breaslă au turnat cu spor ce-au ascultat la spovedanie. Când tocmai şeful lor, Teoctist Arăpaşu, ridica nişte imnuri de slavă conducătorului iubit care l-ar fi făcut pe Yahve să moară de invidie, credeţi că ceilalţi slujitori ai Partidului Ortodox Român făceau notă discordantă cu direcţia impusă de la centru?

Acum nu putem decât să ne imaginăm cum ar fi fost, datorită unor politicieni care nu reprezintă interesele populaţiei ci interesele unor clici mafiote şi ale unor organizaţii infestate de specimene imorale care îşi adjudecă rolul de garant şi ocrotitor al moralităţii în spaţiul românesc, cu maximă ipocrizie şi neruşinare.

Lăsând aceste aspecte deoparte, modificarea legii, este din punct de vedere logic o aberaţie. Să laşi la latitudinea bisericii decizia de-a solicita cercetarea dosarului vreunuia dintre susţinătorii ei este ca şi cum te-ai duce la la un infractor de drept comun şi ai aştepta ca acesta să se pedepsească singur, construindu-şi propria puşcărie pentru ispăşirea pedepsei. La fel, să acorzi bisericii decizia de-a solicita cercetarea dosarului vreunui popă suspectat de colaborare cu Securitatea este ca şi cum ai oferi lui Gregorian Bivolaru ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cercetarea colaborării cu securitatea al vreunui membru al MISA. Dacă vrea Gregorian, i se publică dosarul, dacă nu vrea Gregorian, nu i se publică. În viziunea legiuitorului român, legea se aplică după cum li se năzare cultelor religioase, nu după cum e just. Acest legiuitor este un legiuitor de factură teocrată, aservit intereselor BOR, nu intereselor cetăţenilor şi ca atare vă pun în vedere ca la următorul vot să nu uitaţi să nu votaţi sub nici o formă astfel de indivizi, fie ei din PNL, PSD, PDL sau alte grupări care nu au nici un fel de respect pentru adevăr şi pentru utilitate publică ci doar pentru propria lor propăşire, întocmai ca popii turnători la Securitate.

Atunci când asociaţia de vânzători de mitologie şi ocult are parte de un tratament diferit din partea unei instituţii publice în comparaţie cu cetăţeanul obişnuit, acel stat nu mai este demult unul secular ci unul cu grave deraieri teocratice, iar acest fapt ar trebui să ridice nişte semne de întrebare în minţile acelora cărora încă nu visează la dreptate şi adevăr doar în viaţa de după moarte.

Teocraţia tâmpeşte România. Luaţi poziţie!

Psihologie, mârşăvie şi teocraţie în România

2010-10-25T12:27:00.006+03:00

Pentru prezentul articol, am selectat din foarte lunga listă de biasuri cognitive unul pe care îl detest în mod special.

Se numeşte eroarea de status quo şi se manifestă astfel: oamenii puşi în faţa luării unei decizii vor prefera în mod inevitabil ca lucrurile să se schimbe sau deloc sau cât mai puţin posibil. Această manifestare iraţională a creierului uman derivă, spun unii, din faptul că indivizii, atunci când pun în balanţă eventuala pierdere cu eventualul câştig pe care le-ar produce luarea acelei decizii, valorizează mai mult eventualitatea pierderii decât eventualitatea câştigului. Cu alte cuvinte, frica de a pierde ceva ce ai primează în faţa poftei de-a obţine ceva nou.

Această eroare de raţionament se manifestă la toate nivelurile decizionale, de la chestiuni foarte simple sau irelevante până la altele care sunt foarte importante sau chiar vitale.

Iată cum apar rezultatele în cazul unei decizii foarte simple, aceea de-a-ţi dona organele pentru transplant, în caz că mori:

Cineva o să se întrebe de unde provine diferenţa clară între cele două clase de ţări care au scos aceste scoruri la aceeaşi întrebare. Sunt danezii, olandezii şi britanicii mai puţin empatici decât austriecii, belgienii, suedezii sau portughezii? Evident că nu. Dacă oamenii ar gândi cu adevărat raţional, ar exista un singur răspuns la această întrebare: "Da".

Nu de alta, dar după ce mori, hoitul nu-ţi mai foloseşte la nimic, însă poate folosi altora, şi mai mult, poţi oricând să ajungi în situaţia în care tu sau copilul tău are nevoie de un organ. Este deci ideal ca toţi să fim dispuşi să ne donăm organele în caz de deces.

Iată de unde provine diferenţa:

în cazul primului grup de ţări, cel asociat cu săgeata albastră întrebarea a fost pusă astfel:

în timp ce în cazul celui de-al doilea întrebarea are o formă diferită:

Cele două moduri de-a pune aceeaşi întrebare oferă impresia că în primul caz, poziţia obişnuită, consensul general este că majoritatea nu participă la programul de donare a organelor, în timp ce în al doilea caz, impresia e că majoritatea participă. În primul caz chiar este solicitat un efort decizional din partea subiectului, în timp ce în cel secund, eventualitatea în care subiectul nu ia nici o decizie îl transformă automat în participant în acel program de donare al organelor. În primul caz decizia ar însemna o deraiere de la status quo, iar în al doilea, decizia înseamnă menţinerea status quo-ului, deoarece creierul presupune că poziţia de referinţă, cea a majorităţii, este testată şi verificată ca fiind sigură şi avantajoasă.

Revenind la titlul postării, ce legătură are psihologia cognitivă cu teocraţia şi mârşăvia? Are o legătură foarte mare şi iată de ce. Să presupunem avem două situaţii, referitor la procesul de înscriere la ora de religie.

1. Cei care doresc să nu facă religie trebuie să aibă o anume vârstă, să facă cereri pe care să le semneze părinţii şi apoi să treacă puţin şi prin aparatul birocratic din şcoli.

2. Cei care doresc să înveţe la şcoală doctrina creştină, aceea care te pregăteşte pentru a fi sclavul perfect, să fie obligaţi să depună aceeaşi cerere, şi să treacă ei puţin prin aparatul birocratic din şcoli.

Îşi imaginează cineva cum ar arăta statisticile în acest caz? Îmi imaginez eu; ar exista o diferenţă procentuală chiar mai mare decât cea din cazul prezentat mai sus, deoarece un click e un click, însă depunerea de cereri pe la secretariate chiar reprezintă un efort în comparaţie cu faptul de-a bifa un checkbox. Care copil s-ar obosi să facă vreun efort ca să fie prezent la ora de mitologie (prezentată ca fiind adevărată) în loc să bată mingea pe stradă sau să citească poveşti nemuritoare, la fel de fantastice ca cele creştine, însă lipsite de episoadele de violuri colective, incesturi, alte crime abominabile şi epurări etnice?

Astfel , la modul practic, ceea ce se întâmplă în şcolile noastre se numeşte prozelitism şi îndoctrinare religioasă, nu libertate de conştiinţă. Iar cei care au pus pe picioare acest sistem au ştiut foarte bine ce fac, să nu creadă cineva că teocraţii mârşavi care ne conduc sunt nişte inocenţi care nu ştiu să facă diferenţa între tipurile de situaţii prezentate aici. Aceste specimene subumane au ales să îi drogheze cu "opiul maselor" pe cei mai tineri dintre noi, aceia care ar trebui să susţină societatea în viitor. Iar nişte oameni care sunt creştinizaţi la cap nu au ce societate să susţină , pot să ajungă doar nişte victime care se roagă la Dumnezeu pentru a avea un serviciu, sau să-şi ducă jugul cu smerenie şi maximă stupizenie, spre mare satisfacţie a teocraţilor.

Ce este şi ce nu este supranatural?

2010-10-21T20:46:00.008+03:00

Din diferite surse aflăm că supranaturalul este ansamblul fenomenelor care sunt în afara forţelor şi legilor naturii sau în contradicţie cu acestea, care par în afara naturii, a lumii percepute de simţuri.

O primă problemă a acestei definiţii este aceea că este definită relativ la un concept care nu este destul de clar, acela de "natural", cam în acelaşi mod în care ateismul este definit relativ la teism. În ceea ce priveşte însă teismul şi ateismul, este clar tuturor că este vorba despre o credinţă sau despre lipsa credinţei într-un concept, şi că există cu certitudine oameni care cred în existenţa zeilor şi oameni care nu cred în existenţa zeilor. Drept urmare etichetările de forma teist - ateist sunt justificate.

Este discutabil dacă discriminările de forma natural - supranatural sunt justificate. Dacă cineva inventează peste noapte cuvântul "creştinoid" si afirmă că există lucruri care sunt creştinoide şi lucruri care nu sunt creştinoide, fără să ofere un criteriu pentru aplicarea acestei discriminări, nu avem cum să decidem care este înţelesul cuvântului "creştinoid". Întrebarea legitimă care se impune în acest caz este următoarea: cum poate stabili cineva într-un caz concret dacă un lucru este creştinoid sau nu? Dacă inventatorul cuvântului ne spune că nu există nici un fel de manifestări empirice ale creştinoiziei, de bună seamă că o să considerăm că din moment ce lucrurile creştinoide nu pot fi deosebite de cele care nu sunt creştinoide, nu avem nici un motiv să folosim în vreun context această noţiune.

Nu putem decât să tragem concluzia că inventatorul asociază această noţiune cu nişte imagini şi sentimente care nouă nu ne sunt accesibile; ar putea la fel de bine să halucineze astfel datorită schizofreniei. Iar ceea ce ţine de domeniul personal şi subiectiv, nu poate fi impus în spaţiul public şi nu poate fi folosit corect ca mobil în vederea comunicării. Pentru ca orice tip de comunicare lingvistică să aibă loc, trebuie ca ambii comunicanţi să cadă de acord asupra înţelesului şi uzului cuvintelor.

În contextul în care cei ce susţin că supranaturalul este în afara lumii percepute de simţuri, aceea care se numeşte natură, această noţiune nu are sens. Nimeni nu va reuşi vreodată să perceapă ceva care este "supranatural".

Noi oamenii putem avea cunoştinţă de existenţa unui obiect sau a unei entităţi numai dacă se manifestă astfel încât să existe un tip de interacţiune între noi şi acel obiect. Dacă nu există interacţiune sau un şir de interacţiuni de nici un fel, adică obiectul nu se manifestă în aşa fel încât să producă un efect asupra noastră, nu vom şti niciodată de existenţa acelui obiect. Iar ceea ce se manifestă în natură este implicit natural şi ca atare supranaturalului îi rămâne să se manifeste în afara naturii, deci în aşa fel încât noi să nu avem cunoştinţă de el.

Curios este faptul că există în vocabular un cuvânt care actualmente nu desemnează nimic. Iar pentru a răspunde la această întrebare trebuie să facem un scurt istoric. Pe vremuri cuvântul acesta chiar desemna nişte procese, nişte evenimente din natură: cutremure, inundaţii, boli, fulgere, tornade, şarlatanii executate de şarlatani pricepuţi, erupţii vulcanice, coincidenţe date de legea numerelor mari, halucinaţii, oameni bolnavi psihic, şi cam tot ceea ce era neexplicabil.

Pe măsură ce ştiinţa a avansat, supranaturalul a început să desemneze din ce în ce mai puţine evenimente reale, pierzându-le în favoarea naturalului. Alte câteva au rămas totuşi calificate ca aparţinând de supranatural, dar în acelaşi timp au fost etichetate la capitolul ficţiune şi imaginaţie. Oamenii prin Evul Mediu chiar credeau că vampirii, vrăjitoria şi demonii fac parte din realitate. În prezent doar indivizii din ţările subdezvoltate mai cred în asemenea bazaconii. Ei şi cu creştinii ortodocşi din România care pun tot felul de evenimente neplăcute pe seama demonilor şi se apucă să exorcizeze oameni în timp ce noi, cei civilizaţi, măcar la nivel intelectual, ne uităm la filmele cu strigoi, vampiri şi draci doar pentru că sunt o formă de divertisment.

Din cele mai vechi timpuri şi până acum, supranaturalul a desemnat ignoranţa şi lipsa de cunoştinţe a speciei umane, iar din acest punct de vedere trebuie să recunosc că există supranatural. Chiar prea mult supranatural în secolul XXI, secolul tehnologiei.

Să nu uităm că cei care profită de pe seama supranaturalului vor duce o luptă susţinută împotriva explicării naturaliste a fenomenelor, pentru că altfel şi-ar pierde sursa de profit. Popii, homeopaţii,naturiştii şi toate speciile de şarlatani au un interes direct în a promova ignoranţa şi în a se opune educaţiei ştiinţifice.

De ce un om care a văzut o explozie nucleară, care vede cum funcţionează telefonia mobilă sau care utilizează un computer ar vede o icoană plângătoare şi ar decide că nu există o explicaţie naturalistă pentru acel fapt, când el admite că există explicaţii naturaliste pentru modul în care două oraşe au fost rase de pe suprafaţa pământului într-o clipită, întocmai ca Sodoma şi Gomora? De ce un om care admite că există o explicaţie naturalistă pentru modul în care funcţionează un procesor şi-ar apleca fruntea şi raţiunea în faţa unor cadavre, sperând că prin pură magie acele cadavre or să-i îndeplinească vreo dorinţă?

Din cauza îndoctrinării religioase şi a celei antiraţionale, pe care o practică cei care au de câştigat de pe urma supranaturalului, prin minciună, decepţie, şi tehnici mârşave de "imunizare" a creierului la gândirea sceptică. Aceştia construiesc nişte prăpăstii imense în creierele victimelor, prăpăstii care produc disociere cognitivă şi împiedică raţionamentele şi gândirea corectă. După care pot foarte bine să trăiască pe spinarea victimelor ca nişte paraziţi care se respectă. Aceşti indivizi sunt nişte elemente dăunătoare societăţii, şi chiar dacă nu se vor da legi în secolul acesta împotriva practicilor pe care aceştia le pun în aplicare, ar fi cazul ca mai mulţi oameni să realizeze că societatea are o problemă gravă.

Argumentul prin ignoranţă

2010-10-11T12:50:00.002+03:00

Cred că numărul de replici teiste pe care le-am recepţionat şi care sunt bazate pe argumentul prin ignoranţă a devenit atât de mare încât a venit timpul să-mi construiesc o replică şablon astfel încât să nu mai trebuiască să scriu acelaşi lucru de fiecare dată. Pe scurt, a venit vremea ca această aberaţie macabră şi jignitoare să fie expusă în adevărata ei splendoare.

Cam aşa sună versiunea de argument prin ignoranţă pe care o folosesc creştinii: nu pot să-mi explic ceva, deci înseamnă că un Dumnezeu e în spatele acelei chestiuni. Acestea fiind spuse, rezultă conform aceluiaşi tip de ~~raţionament~~ jignire adusă raţiunii că:

1. Am văzut un căcat într-un veceu. Atât de complex era acel căcat încât nu am reuşit să-mi dau seama cum ar fi ajuns să existe în acel veceu. De bunăseamă, l-a făcut un Dumnezeu.

2. Nu am nici un fel de explicaţie pentru gradul de complexitate al unei celule. Drept urmare, Dumnezeu şi-a băgat coada în construcţia acelei celule; nu ştiu ce-i aia evoluţionism, deci viaţa a fost creată de către Dumnezeu (prin magie).

3. Odată când eram copil şi culegeam gândacii de Colorado de pe cartofi, i-am văzut reproducându-se. Nu pot să-mi explic de unde ştiu ei cum să se reproducă, deci este clar că există un Dumnezeu care le şopteşte la ureche cum să facă treaba.

4. Nu pot să-mi explic cum există oameni care trăiesc în secolul XXI şi încearcă să demonstreze existenţa dumnezeilor şi dracilor prin apel la ignoranţă. Rezultă că există un Dumnezeu care i-a sărăcit la "duh".

5. Copilul care se dădea cu trotineta prin parc alaltăieri era mult prea priceput ca să poată să o facă singur. Este evident că Dumnezeu îl ţinea pe trotinetă.

6. Eu nu sunt şcolarizat. Nu ştiu istorie, nu ştiu geografie, nu ştiu matematică, nu ştiu fizică, nu ştiu chimie. Nici biologie şi nici astronomie. Nu ştiu nimic, deoarece trăiesc în România, o ţară în care a nu şti nimic este foarte la modă. Şi cum dau de vreun lucru pe care nu-l ştiu, îl bag pe Dumnezeu la înaintare. Ignoranţa mea este dovada supremă pentru existenţa lui Dumnezeu

7. Descartes a zis: cuget, deci exist. Creştinul zice: nu cuget, deci există Dumnezeu. Astfel a luat naştere o nouă categorie socială, aceea a liber necugetătorilor, ca reacţie împotriva apariţiei liber cugetătorilor.

8. Unii oameni spun că pentru a face copii, trebuie să te angajezi în activităţi sexuale. Eu nu pot să-i cred, deci e clar că pe copii îi aduce barza.

9. Când am descoperit la baza pomului de Crăciun nişte bomboane, şi singura explicaţie care mi s-a oferit a fost că acelea au fost aduse de către Moş Crăciun, am ajuns la concluzia că există un Moş Crăciun. (Sper că s-a prins cineva că glumeam, n-am crezut niciodată în Moş Crăciun!)

10. Uitaţi-vă la fulgere şi la trăsnete. Aveţi cum să le explicaţi? Nu. Şi chiar dacă aveţi cum, pe mine nu mă interesează explicaţia voastră. Fulgerele şi trăsnetele demonstrează că există Dumnezeu. Sau poate e vorba de Sfântul Ilie care se plimbă cu carul pe bolta cerească. Sau Zeus? Thor? Vişnu? Quetzalcoatl? Extratereştrii? Reptilieni? Zâna măseluţă? Unicornul roz? Unicornul verde? Baba Cloanţa?

11. Nu ştiu cum se face mămăliga. Rezultă că există un cerc pătrat şi un curcubeu invizibil. Sau rezultă că eu chiar nu ştiu cum se face mămăliga?

12. Seceta, cutremurele, inundaţiile, necazurile, nenorocirile şi catastrofele care mai cad peste noi sunt manifestări ale mâniei lui Dumnezeu; Aşa se credea în Evul Mediu, când nu exista climatologie sau dinamica plăcilor tectonice. Acum există. Dar se pare că există degeaba din moment ce oamenii pun pe seama supranaturalului ceea ce li se întâmplă, şi astfel, cu apelul la ignoranţă în frunte, trec prin viaţă fără să ştie că sărăcia de exemplu, nu este o manifestare a mâniei dumnezeieşti ci un rezultat al incompetenţei crunte a politicienilor pe care aceiaşi ignoranţi îi votează cu sfinţenie la fiecare campanie electorală, ca nişte oi vide la cutia craniană ce sunt.

13. Odată, pe vremea când femeile erau ucise cu pietre dacă nu erau virgine în noaptea nunţii, a venit una şi a spus că a rămas însărcinată cu Dumnezeu. (Sau Sfântul Duh). Nu văd ce explicaţie raţională poate fi găsită pentru faptul că o femeie a rămas însărcinată, deci cel mai probabil este că acolo a fost mâna lui Dumnezeu. (Sau Sfântul Duh). Ceea ce poate fi afirmat cu certitudine însă, este că pruncul până la urmă tot cu barza a venit. (vezi punctul 8).

14. Nu îmi explic cum a putut să apară un dumnezeu atât de malefic şi infect ca cel creştin, aşa, dintr-o pură întâmplare, deci a fost făcut de Dracu'.

15. Nu reuşesc să-mi dau seama cum se face că unii pot să tragă vreo concluzie din faptul că le lipsesc nişte cunoştinţe, alta decât aceea că le lipsesc nişte cunoştinţe, dar sper că psihologii vor duce o muncă susţinută şi vor descoperi acest mister. Sau, pot să fac apel la ignoranţă şi să cred că sunt posedaţi de diavolul prostiei care le-a luat minţile.

Cred că ajunge atât. Dacă există cineva care nu a reuşit să priceapă ceea ce era de priceput de aici, să nu se mai obosească să posteze vreun comentariu ci să acceseze degrabă acest link. Este urgent!!!

Persecuţia creştinilor

2010-10-06T19:33:00.008+03:00

Cea mai mare eroare pe care au comis-o inamicii creştinismului a fost aceea de-a îi persecuta pe creştini. Cei care au considerat că este eficient a proceda astfel în ceea ce priveşte combaterea creştinismului, au fost nişte ignoranţi în materie de psihologie, sociologie, şi cel mai grav, teribil de ignoranţi în domeniul teologiei creştine şi au sfârşit prin a aduce mai multe deservicii decât servicii scopului lor.
În ceea ce priveşte psihologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că nimeni nu poate fi convins să nu creadă ceva prin tortură, ameninţări sau moarte. În faţa acestor situaţii, cel mai probabil este ca persecutatul să mintă şi să declare că a greşit, dar asta nu înseamnă în nici un caz că a fost convins de ceva. Principala preocupare a torturatului va fi o modalitate de a scăpa de tortură şi nimic altceva. Pentru ca cineva să îşi schimbe poziţia în ceea ce priveşte o ideologie religioasă este nevoie de foarte mult timp şi de informaţii care desfiinţează progresiv ideologia respectivă, iar în cazul creştinismului acest proces este deosebit de complicat.

În ceea ce priveşte sociologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că religia creştină a funcţionat ca un identificator specific al comunităţii creştine, şi ca atare, orice atac împotriva vreunui membru al eventualei comunităţi nu ar fi avut ca rezultat decât cristalizarea legăturilor intracomunitare, aşa cum se întâmplă în cazul oricărei ameninţări care tronează asupra unui grup social şi mai ales asupra unui grup social minoritar. Iar în timpul persecuţiilor din epoca romană, creştinii erau în mod clar minoritari şi parţial din acest motiv, Nero şi cu ceilalţi împăraţi romani nu au reuşit decât să promoveze creştinismul în imperiu şi să îl transforme intre 60 şi 380 e.n. dintr-o doctrină a unei secte teribil de obscure, în religia oficială a lumii romane.

Una dintre inovaţiile speciale ale creştinismului este teologia masochistă a persecuţiei, persecuţie care nu numai că este privită ca fiind un dar şi o cale către mântuire dar pe deasupra mai reprezintă şi o profeţie care se autorealizează. Aceasta funcţionează în consonanţă cu apologia suferinţei, privită în Noul Testament ca o mare virtute. Iată câteva versete relevante, versete care fac din creştinism o religie care prosperă atunci când adepţii ei sunt sau se simt persecutaţi:

Matei 5:10 -12
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voastră.

Ioan 15:18 - 20
Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său.' Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

Romani 8:35 - 39
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat."
Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru.

2 Corinteni 4:8 - 11
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

2 Corinteni 12:10
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

2 Timotei 3:12
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.

1 Petru 4:12 - 14
Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.
Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.

Am dat doar câteva versete, însă sinistrul Nou Testament abundă în astfel de texte ce au ca rezultat direct construirea la nivel psihic a unor bucle de feedback pozitiv care desfiintează unul dintre cele mai puternice instincte ale vieţuitoarelor, instictul de conservare. Acesta este suprimat în favoarea dogmei antiumane creştine, un virus informaţional care a evoluat să infesteze creierele indivizilor şi să-i compulsioneze să accepte orice fel de afront adus vieţii, culminând cu modificarea radicală a percepţiei asupra suferinţei, suferinţa - cel mai important mecanism prin care organismul este notificat că îi este atacată integritatea. Creştinismul distruge mai mult decât sistemul imunitar al individului la nivelul biologic, îi distruge la nivel psihic capacitatea de-a conştientiza că este dezintegrat în mod sistematic şi transformat doar într-un recipient futil pentru infestarea altor victime şi pentru propagarea virusului.

După cum se vede în versetele de mai sus, un creştin, nu numai că ar trebui să se aştepte să fie persecutat, să fie încercat, tăiat ca o oaie, să fie urât de către alţii, să accepte foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia, să fie dat morţii; pe deasupra acesta trebuie să simtă plăcere în slăbiciune, nevoie, defăimare şi prigonire. Trebuie să se bucure şi să aştepte să pătimească precum idolul lui, Iisus Hristos, şi să fie fericit dacă se întâmplă să pătimească astfel deoarece aşa are garantat un loc în împărăţia cerurilor.

Nevoia de persecuţie a creştinilor este evidenţiată prin numeroasele teorii conspiraţioniste pe care le suţin, conspiraţii care ar avea ca principal scop desfiinţarea lor. Dacă nu există persecuţie reală, atunci aceasta prinde formă în imaginaţie sub forma clanurilor sataniste, ateiste sau iudeo-masonice care nu trăiesc decât pentru a băga biocipuri pe sub pielea creştinilor şi pentru a le vaccina copiii cu vreun vaccin care provoacă autism. Atunci când creştinii nu sunt persecutaţi de nimeni, încep să se persecute unii pe alţii: catolicii pe ortodocşi, ortodocşii pe martorii lui Yehova, protestanţii pe catolici şi aşa mai departe. Din câte ştiu eu o singură dată s-a întâmplat în istorie ca o sectă creştină să fie desfiinţată prin persecuţie - aceea a catarilor, care a fost adusă la extincţie de către Sfânta Inchiziţie printr-o campanie al cărei slogan a fost: "Caedite eos. Novit enim Dominus qui sunt eius" (Ucideţi-i pe toţi, Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui) - în traducere liberă după 2Timotei 2:19.

Prin urmare, ca un antiteist ce sunt, mă declar cât se poate de ferm împotriva oricărui tip de persecuţie asupra creştinilor şi a religiei lor deoarece aceasta nu ar duce decât la consolidarea şi cimentarea credinţei iraţionale în dumnezei, draci şi cristoşi. În timp ce Polonia şi România (ţări în care regimurile comuniste au persecutat iniţial biserica) sunt cele mai religioase ţări din Europa, Danemarca, Norvegia şi Suedia conduc prin cealată parte a clasamentului, fapt care reprezintă un semnal clar că, în ceea ce priveşte propaganda ateistă singura soluţie este confruntarea la nivel informaţional şi expunerea religiei creştine ca ceea ce este: o sumă de mituri imorale care sunt prezentate ca fiind adevărate de către prea-mincinoşii teologi cu scopul de-a mulge turma de credincioşi şi o ideologie susţinută aşa cum se poate observa şi de către stat, probabil pentru ca cetăţenii să nu se revolte în faţa abuzurilor şi incompetenţei politicienilor, considerând că a trăi în penurie reprezintă împlinirea vreunei profeţii biblice.

Comunismul - creştinism aplicat

2010-09-21T16:55:00.001+03:00

Pentru cunoscătorii dogmelor comuniste şi totodată ai Noului Testament, nu este greu de realizat de ce creştinismul a fost tulpina din care a înflorit ideologia comunistă, mai ales când acest Nou Testament este pavat cu îndemnuri şi parabole care dacă ar fi transpuse în practică ar da naştere unui comunism mai atroce decât cel implementat de Stalin.

Pentru necunoscătorii Noului Testament (în general creştinii) iată ce aflăm din Faptele Apostolilor:

2:43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.

2:44 Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.

2:45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.

Ori, principiul de bază al comunismului este chiar acesta, preluat literal din Noul Testament - de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi.

Iată ce propovăduieşte Ioan Botezătorul prin evanghelia după Luca:

3:10 Noroadele îl întrebau, şi ziceau: "Atunci ce trebuie să facem?"

3:11 Drept răspuns, el le zicea: "Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una; şi cine are de mâncare, să facă la fel."

Nu contează că eventualul dezbrăcat este vreun puturos, cel care are două haine şi probabil că a muncit pentru a le avea, trebuie să doneze una dezbrăcatului. Conform dogmelor matematicii, dacă acest procedeu este implementat de către toţi membrii unei comunităţi se ajunge în scurt timp la egalitarism de tip comunisto-creştin.

Iată ce aflăm din 2Corinteni 8:13-15:

8:13 Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi;

8:14 ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;

8:15 după cum este scris: "Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin, nu ducea lipsă."

Şi aici comunism în toată legea, în care nu există clase sociale şi toată lumea este fericită (în afară de cei care chiar muncesc, bineînţeles).

Noul Testament ne spune şi cum sunt trataţi de către Sfântul Duh cei care nu îşi donează toată averea comunităţii şi păstrează câte ceva pentru ei în Faptele Apostolilor 5:1-12:

5:3 Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?

5:4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu."

5:5 Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.

Deci cu moartea sunt trataţi cei care nu acceptă sistemul cristo-comunist. De bine de rău, modul în care a fost implementat comunismul în practică lăsa o portiţă de scăpare pentru o mică proprietate privată, Evanghelia nu!

Pentru alt mesaj puternic anticapitalist putem citi de exemplu Luca 18:18 - 25:

18:18 "Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?"
18:22 Isus [...] i-a zis: "Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă."
18:23 Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat.[...]
18:24 Isus a văzut că s-a întristat de tot, şi a zis:
18:25 [...] mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu."

E clar că oamenii înstariţi, care se întristează la ideea de-a se despărţi de munca lor de-o viaţă sunt programaţi pentru cazanul cu smoală. Poate că unii într-adevăr au făcut avere prin înşelăciune. Dar de ce oamenii muncitori şi strângători merită să se bălăcească prin respectivul cazan cu smoală, doar Iisus Hristos ne poate zice.

Acestea fiind spuse, ne putem uita îndelung la imaginea de mai jos şi ne putem întreba a cui emblemă este:

Ei bine, este o emblemă a primilor comunişti creştini. Secera şi ciocanul cred că sunt binecunoscute românilor, dar pe ciocanul cu cruce incorporată nu cred că l-au mai văzut. Ironic într-un fel, având în vedere faptul că Hristos teoretic, a fost lipit de cruce tot cu ajutorul ciocanului. Eu chiar nu pricep de ce creştinii se plimbă pe stradă cu crucile atârnate de gât, dar nişte lănţişoare cu ciocănele şi cu nişte cuişoare atârnate nu vezi. Că doar în afacerea crucificării ciocanul şi cuiele au jucat un rol la fel de important. Pare-se însă că unii au sesizat ironia şi au înlocuit acest ciocan cu o cruce mai sănătoasă şi mai creştină:

Totuşi, din acestea două lipseşte vestita stea comunistă, se pare însă că nişte inovatori au găsit de cuviinţă să planteze respectiva stea în emblema de mai jos, exact în centrul crucii:

Frumos, nu-i aşa? Ceea ce este şi mai frumos este că primii comunişti au fost creştini, nu atei. Prima organizaţie comunistă internaţională, înfiinţată sub numele "Liga celor drepţi" în 1836 era bazată pe principiile creştine. Aceasta s-a reunit ceva mai târziu cu un grup de comunişti care îi includea pe Karl Marx şi pe Friedrich Engels şi şi-a schimbat denumirea în Liga Comunistă. Viziunea lui Marx în ceea ce priveşte economia şi sociologia şi care nu se intersectează în mod negativ prin vreun punct cu religia este încă acceptată de grupările comuniste şi creştine. Ceea ce nu se acceptă sunt părerile ateiste ale lui Marx din domeniul filozofiei. Se pare că acesta a realizat faptul că nu poate constitui o mişcare serioasă de revoltă cu nişte oameni care visează cai verzi pe pereţi în vieţi verzi de după moarte.

Baza ideologiei comuniste, aceea cu desfiinţarea claselor sociale şi egalitate între membrii societăţii este de sorginte creştină, nu ateistă. Aşa că aştept de la creştini să-şi accepte copilul pe care l-au renegat, comunismul, şi să nu mai arunce pisica în curtea ateiştilor pentru această erezie creştină care s-a transformat într-un experiment social nefericit şi nereuşit. Totodată ar fi bine să facă ceva cu cartea aia cea nenorocită pe baza căreia se poate argumenta şi susţine absolut orice, de la comunism, nazism, fascism şi rasism, până la sclavagism, misoginism şi arderea pe rug a vrăjitoarelor şi ateilor ca şi cum acestea ar fi dictate de entitatea omniscientă, omnipotentă şi inexistentă numită Dumnezeu - stăpânul absolut.

Discriminare la ora de religie

2010-09-14T19:53:00.006+03:00

Nişte comentarii ale unei cetăţene din Republica Teocrată România, preluate de pe facebook:

"sa impartasesc putin din experienta mea.eu am fost traumatizata de orele de religie din scoala generala. de ce? pentru ca sunt catolica. iar preotii ma persecutau la ore ridicandu-ma in picioare in fata clasei si aratandu-ma la propriu cu d...egetul afirmand ca noi nu suntem crestin...i deoarece ne inchinam la statui. trist, dar adevarat. mi-au marcat copilaria. nu mai tin minte de cate ori am ajuns acasa de la scoala plangand din cauza lor fiindca incercau cu fiecare prilej sa ma convinga sa ma convertesc la ortodoxim! i-am urat. ei se schimbau de la an la an, mereu venea cate-un alt preot insa mentalitatea lor, nu. erau toti la fel de agresivi ca si cand singurul lor tel pe pamant era sa converteasca...deci sunt impotriva obligativitatii din cauza tragediei pe care-am trait-o. cursul ar trebui sa fie optional. sa-l urmeze cine-si doreste! poate unii sunt de alta religie sau poate pur si simplu, nu cred in Dumnezeu, nu este nicio rusine! oricum cei de alta confesiune fac cursuri la bisericile de care apartin!!!"

"[...]as fi vrut sa cunosc si eu un profesor minune de religie, sa fi avut norocul dvs! cum in scoala noastra preotii ortodocsi se schimbau de la an la an, am cunoscut insa ceva mai multi preoti ca dvs astfel incat sa stiu ca... mai degraba a fost un caz izolat cel la care faceti dvs. referire! cand dai peste un preot mai agresiv, zici ca poate e o intamplare, dar cand cunosti vreo 5 care efectiv te ridica din banca si te trateaza cu atata batjocura incat sa ajungi plangand acasa, stai si te gandesti mai bine. sigur nu sunt toti preotii asa, insa buna parte din ei asa gandesc. iar pentru niste copii, ca asta eram, copii, asemenea comportamente creaza sechele.

nu cred ca sunt mai "europeana" asa cum insinueaza Patriarhul daca vin unii preoti la curs sa-mi tina lectie de morala cand nici macar nu sunt in stare sa-mi respecte confesiunea! dvs va imaginati cum e sa ajungi sa urasti scoala fiindca esti PERSECUTAT la ora? dvs va imaginati cum e sa nu vrei sa te duci intr-o zi la scoala fiindca urmeaza ora de religie la care preotul lipsit de tact, decenta si bun simt te JIGNESTE,( ca vezi doamne, DE CE NU TE CONVERTESTI!), in asa hal incat sa ajungi plangand acasa?probabil ca nu, trebuie sa traiesti asa o tragedie ca mine si alti colegi aratati cu degetul ca sa intelegi ca obligativitatea religiei nu are niciun rost. si oricum, pe cine pacalim? dvs chiar credeti ca credinta cu de-a sila in Dumnezeu merge? repet, cine vrea religie, sa faca la scoala de catehism a bisericii. obligativitatea sa dispara."

Cine a mai citit cate ceva de pe acest blog ştie că nu sunt vreun mare fan al catolicismului, totuşi mă pronunţ cu maximă convingere împotriva oricărui tip de persecuţie a oamenilor religioşi, de către alti religioşi sau de către nereligioşi, şi mai cu seamă mă pronunţ împotriva persecuţiei creştinilor. De ce o astfel de părere din partea unui antiteist o să explic într-un alt articol.

Până una alta însă BOR spune că prin predarea religiei în şcoli este responsabilă cu implementarea moralităţii în societate. Ce anume este moral în comportamentul popilor menţionaţi mai sus, mie chiar îmi scapă. A te folosi de o poziţie de autoritate pentru a abuza nişte copii poate să fie moral în viziunea BOR, nu în a mea. A facilita excluderea din colectiv a unei persoane pe baza faptului că are păreri religioase diferite de majoritate este de bunăseamă un comportament infam, dar nici nu ne putem aştepta de la religioşii majoritari la altceva. Cine crede că ne putem aştepta, să pună mâna să citească puţină istorie.

Pentru a elimina astfel de comportamente abuzive, există o singură soluţie pe care fondatorii statului american au pus-o în practică - statul secular de facto şi nu doar de jure, aşa cum e în Romania. Şi nici măcar aceasta nu este suficientă; statul nu poate preveni ostracizarea pe bază religioasă a unora de către alţii, folosirea unor mijloace coercitive echivalente cu şantajul social, sau încălcările legilor seculare, care încălcări pot fi pedepsite, dar asta nu înseamnă că nu s-au întâmplat sau nu se vor mai întâmpla.

Soluţia pe termen lung este ceea ce se vede în ţările cu majoritate ateistă. Acolo, motivul eventualei discriminări este cu desăvârşire inexistent. Ateii nu au cum să fie supăraţi pe alţi atei pentru faptul că sunt atei. Ar fi ca şi cum necolecţionarul de timbre s-ar supăra pe celălalt necolecţionar de timbre. Când vom ajunge acolo deci, au să dispară şi aceste comportamente care produc doar probleme gratuite oamenilor.

Ritualurile religioase, o investiţie inutilă

2010-09-10T16:44:00.005+03:00

Ritualurile religioase fac parte din larga paletă de mijloace de coerciţie folosite de către popi în vederea menţinerii oilor în cadrul turmei (de credincioşi). Majoritatea religiilor şi practicilor religioase au evoluat şi au dezvoltat mijloace de supravieţuire în sânul comunităţilor prin ceea ce eu aş numi selecţie populară.

Pentru ca selecţia populară să funcţioneze pozitiv in cazul unei anumite practici religioase, nu este necesar ca acea practică să fie utilă comunităţii ci doar să fie utilă supravieţuirii acelei religii şi în acelaşi timp să nu fie fatală comunităţii. Cel puţin dintr-un singur motiv, ritualurile religioase sunt aproape esenţiale supravieţuirii credinţelor religioase în dumnezei, draci şi cristoşi înviaţi, iar pe acesta îl voi prezenta în acest articol.

Motivul constă într-un bias cognitiv numit în limba engleză escalation of commitment şi derivă din principiul consistenţei psihice. Pe limba română, cu cât omul investeşte mai mult într-o credinţă sau într-un plan de acţiune, cu atât mai greu îi va fi să renunţe la acea credinţă sau la acel plan în momentul în care dovezile ar spune că acea credinţă ar fi falsă sau că acel plan ar fi sortit eşecului.

Oricine cunoaşte faptul că a avea dreptate este un sentiment plăcut iar a ţi se demonstra că ai o opinie greşită provoacă o intensă senzaţie de indispoziţie. În foarte multe instanţe, oamenii vor nega realitatea doar pentru a-şi menţine părerea proprie că ceea ce cred sau ceea ce fac este corect şi că nu se află cumva într-o mare eroare.

Ritualurile religioase îl condiţionează suplimentar pe credincios să rămână aşa cum e prin sacrificiile pe care le presupun acestea, şi care în trecut constau în sacrificarea animalelor (sursa primară de nutriţie în unele cazuri), în cazul lui Avraam consta în disponibilitatea lui de-a-şi ucide copilul, iar în cazul oamenilor din secolul XXI constau în sume de bani date la biserici şi la popi, umilinţă prin îngenuchere tot în faţa popilor, precum şi executarea unor absurde gesturi rituale care ar stârni râsul oricărui om ce nu a avut nici o tangenţă cu ele. În cazul în care religia nu ar presupune astfel de sacrificii, şi nu ar consuma în nici un fel timpul sau resursele individului, acesta ar ieşi mult mai uşor de sub incidenţa ei prin simplul fapt că ar trebui să recunoască doar că a fost într-o eroare insignifiantă, nu într-o mare şi stupidă eroare, aşa cum se întâmplă. Astfel de oameni sunt puşi în poziţia de-a realiza că toate eforturile pe care le-au depus, toate rugăciunile făcute, toate drumurile la biserici, şi toate resursele financiare investite în religie sunt inutile, un fapt greu acceptabil pentru cineva care consideră că e măcar parţial raţional. De aceea majoritatea deconversiilor nu au loc la vârste înaintate, atunci când investiţia în religie e prea mare ca să se mai poată renunţa uşor la ea.

Prin urmare, un ateu care este stăpân pe ceea ce crede, şi mai stăpân pe ceea ce nu crede, nu va oferi altora posibilitatea de-a investi în inutil, prin neparticiparea sa la orice fel de ritual religios, participare al cărei rezultat ar fi doar cristalizarea în creierele oamenilor a credinţelor absurde şi nocive în dumnezei invizibili care gândesc în locul tău şi te reduc la stadiul de plantă.

Comunism, creştinism şi principiul retribuţiei

2010-09-03T12:38:00.005+03:00

Principiul retribuţiei este acela care spune că cei răi trebuie să sufere iar cei buni şi drepţi să prospere. Ce înseamnă bun, drept sau rău nu este relevant pentru discuţia de faţă. Cred că orice om poate înţelege ce vrea să însemne din moment ce acest principiu este implementat aproape în noi toţi la nivel instinctual. Principiul retribuţiei este esenţial pentru funcţionarea oricărei societăţi. În cadrul societăţii liliecilor vampiri de exemplu, dacă trupa pleacă în căutarea hranei şi unul sau mai mulţi nu au noroc la "vânat", cei care au avut noroc regurgitează nişte sânge şi îi hrănesc şi pe nenorocoşi, însă în cazul în care grupul detectează că unul dintre ei a trişat, şi nu a dat tributul în sânge atunci când a fost cazul, acela este exclus din grup, fapt care echivalează cu moartea, deoarece un liliac vampir nu poate supravieţui singur. Cam tot ceea ce reprezintă viaţă pe această planetă deţine mecanisme de acest tip care reglează relaţiile intra specie şi între specii.

În cadrul societăţii umane acest principiu este implementat prin tot felul de organisme care ar trebui să vegheze la respectarea lui (poliţie, justiţie), de anumite principii ale pieţei şi care au existat sub diferite forme în orice tip de societate. Oamenii au avut întotdeauna o mare sete de dreptate, iar când se vorbeşte de dreptate, se vorbeşte de fapt de aplicarea principiului retribuţiei. Metodele de aplicare, criteriile de aplicare, organismele care aplică principiul retribuţiei, şi concepţiile care desemnează ceea ce este drept şi ceea ce nu este au suferit o continuă evoluţie iar eu unul sper că vor evolua în continuare. La nivelul la care se poartă discuţia în prezent însă, nu mă aştept să apară vreo schimbare de paradigmă prea curând.
O să tratez succint aici modul în care două ideologii defecte, comunismul şi creştinismul, sunt sortite falimentului social deoarece doctrinele pe care le au la bază anihilează principiul retribuţiei.

Comunismul promovează un egalitarism absolut, făcând abstracţie de natura umană, aceea care îl predispune pe om să aştepte rezultate în anumite limite, pe măsura efortului depus. În cadrul comunismului însă, cei care au depus eforturi au ajuns foarte repede la depresie, deoarece nu au fost recompensaţi adecvat, şi mai mult, aceia au văzut cum cei care nu depun aceleaşi eforturi sunt recompensaţi identic. Sistemul comunist poate fi numit egalitarist doar prin prisma rezultatelor lui la nivel material. Însă la aceste rezultate se ajunge doar printr-un mecanism care reprezintă esenţa inegalitarismului, care nu recompensează oamenii după capacităţile şi posibilităţile pe care le au. Comunismul a produs o frustrare imensă prin rândurile oamenilor cu iniţiativă, şi bucurie nesperată în rândul paraziţilor şi semiparaziţilor de meserie.

Spre deosebire de comunism, creştinismul a ucis principiul retribuţiei trimiţându-l să se manifeste pe lumea cealaltă, unde cei muncitori, drepţi şi deştepţi vor fi răsplăţiţi, iar lichelele, (mai ales cele ateiste) vor suferi tortura supremă. În această lume însă, creştinilor li se recomandă călduros să accepte suferinţa ca şi când ar fi vreo mare virtute. Speranţa în retribuţie după moarte, salvează individul de la depresie, însă la nivelul realităţii distruge orice motivaţie a cuiva să construiască ceva.
Creierul creaturilor din specia Homo Sapiens funcţionează pe baza unor neurotransmiţători şi pe baza unor bucle de feedback pozitiv sau negativ. Creştinismul şi comunismul acţionează în creierul creaturilor specificate doar bucle de feedback negativ la adresa motivaţiei de-a acţiona în vreun fel sau altul, până când individul ajunge într-o stare deplorabilă de legumă, complet lipsită de încredere faţă de capacităţile proprii de-a realiza ceva, fapt care poate fi constatat la poporul român, fost comunist şi creştin, actualmente neocomunist şi neocreştin.

Când Eminescu scria "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" nu cred că se referea la comunsim sau la creştinism. Şi totuşi s-a întâmplat.

Concluzia pe care o putem trage de aici este aceea ca gândirea dezirativă nu prea ne duce departe.

Un ateu se declară împotriva taxării cultelor religioase

2010-08-31T09:36:00.007+03:00

Da, eu sunt acel ateu.
De ce mă declar eu împotriva taxării (o)cultelor religioase, în contextul în care există destui creştini care cred că acestea trebuie impozitate? Lăsând la o parte (o)cultele religioase mai obscure, putem remarca cum creştinismul ortodox a reuşit să demonstreze într-un mod cât se poate de persuasiv că nu este interesat nicidecum de chestiuni dintr-o altă lume ci doar de-a acumula bani şi proprietăţi aici şi acum. Cât mai multe posibil. Ceea ce bineînţeles că se contrazice cu filozofia idealistă care reprezintă baza pentru minciunile în care constă dogma, dar aşa cum popii propovăduiesc existenţa unui dumnezeu concomitent iertător şi drept, nu văd de ce nu ar susţine verbal ceva şi ar face exact opusul, ca orice haită de ipocriţi care se respectă. Contradicţiile izbitoare nu au fost niciodată vreo problemă pentru dogma creştină. Oamenii ăştia ar putea să concureze cu bolnavii de schizofrenie pentru a lua premiul pentru cea mai inconsistentă gândire. (Îmi cer scuze dacă i-am jignit pe bolnavii de schizofrenie comparându-i cu creştinii şi cu popii.)

Problema cu (o)cultele religioase este următoarea - aşa după cum le spune numele se ocupă cu practici oculte. Iar eu sunt de părere că în momentul în care statul ar taxa practicile oculte religioase nu ar însemna decât că statul admite că aceste practici reprezintă nişte servicii reale. Dar, să fim serioşi, ce fel de servicii sunt acelea care constau în invocarea de entităţi inexistente care, după spusele popilor ar trebui să aibe efecte într-o altă dimensiune pe care numai morţii pot să o perceapă?

Majoritatea oamenilor care nu sunt complet idioţi nu au nici o problemă în a recunoaşte că cei care susţin că au capacitatea de-a vorbi cu morţii de pe lumea celaltă (care o mai fi şi aia) prin intermediul unor spirite, sunt indivizi care se ocupă cu practici oculte. Ar vrea cineva să-i taxăm şi pe aceştia sau le recomandăm călduros spitalul de psihiatrie?

Ei bine, popii ortodocşi susţin că ei comunică tot cu nişte spirite şi că mai şi pot influenţa existenţa morţilor în lumea nevăzută a umbrelor, târguindu-se ştiu ei cum cu acele spirite. Ocult de la început până la sfârşit.

Părerea mea este că nu este corect să taxăm vrăjitoria, homeopatia, astrologia şi creştinismul ca şi cum ar fi servicii reale ci să le taxăm sub formă de amendă pentru şarlatanie - un cadru mult mai adecvat pentru ceea ce reprezintă de fapt aceste practici. Presupun că mulţi o să se distreze pe seama articolului, deoarece, evident a-ţi imagina că acest lucru se va întâmpla foarte curând este echivalent cu a-ţi imagina că există nişte duhuri din altă lume pe care popii pot să le impresioneze în favoarea ta cu ajutorul unor peroraţii tâmpe. Şi totuşi de întâmplat se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Aceasta este profeţia mea.

Ateismul şi autoritatea

2010-08-26T18:17:00.004+03:00

Atât creştinii, cât şi ateii pasivi pun adeseori următoarea întrebare stupidă: Dacă tot nu credeţi că există Dumnezeu, atunci de mai faceţi campanie împotriva lui?

Evident că nu există Dumnezeu, un dumnezeu cu puţin bun simţ şi-ar fi arătat faţa până acum şi şi-ar fi lăsat testată existenţa, însă în mod clar există conceptul de Dumnezeu. Iar acest concept, pe lângă toate ororile pe care le înglobează, mai conţine şi conceptul de autoritate supremă.

Noi, activiştii atei vrem să desfiinţăm acest concept, care nu coincidental este inamicul scepticismului suprem - cadrul intelectual în care absolut orice este supus discuţiei raţionale. Singura autoritate pe care eu o recunosc este constituită din principiile logicii, dar sunt deschis oricărei eventuale modalităţi care de-a aprecia adevărul sau falsitatea unei propoziţii care ar fi mai bună decât logica. Deocamdată însă nu s-a descoperit aşa ceva.

Odată ce autoritatea supremă a fost desfiinţată, scepticismul şi judecăţile critice pot lua locul naivităţii şi acceptării necondiţionate a afirmaţiilor şi situaţiilor de orice fel. Odată ce autoritatea supremă a fost repudiată, atunci toate celelalte autorităţi vor avea aceeaşi soartă.

Bineînţeles că autorităţile nu vor fi deloc de acord cu asta - fapt dovedit de lunga şi nociva colaborare dintre stat şi biserică, pe care o putem observa şi la noi în ţară din plin. Autorităţile se vor promova întotdeauna pe ele însele, însă logica dictează că status quo-ul trebuie criticat şi modificat, iar aceasta se poate face doar prin promovarea scepticismul suprem. Autoritaţile elimină un singur miros pestilenţial, acela al menţinerii status-quo-ului, al încremenirii societăţii în poziţia mortului, sub minciuna conform căreia astfel se menţine ordinea. Care ordine?

Aşa cum putem învăţa din istorie, ordinea sclavagistă, a monarhiei absolutiste, a sărăciei generalizate, şi a persecuţiei celor care gândesc cu propriul cap şi nu îşi sacrifică libertatea de-a gândi pentru a deveni apendicele mental al autorităţii. De fiecare dată când specia umană a făcut vreun progres în vreun domeniu, "ordinea" a trebuit să fie dereglată, mai mult sau mai puţin. În cazul fiecărei noi teorii ştiinţifice, cineva s-a îndoit de adevărul teoriilor existente, încetăţenite şi certificate prin autoritate. La fel şi în cazul invenţiilor şi a tehnologiei; a existat cineva care a pus sub semnul întrebării faptul că un anume proces tehnologic este efectuat în cel mai eficient mod posibil.

Ori, religia dictează un cadru în care valorile sunt eterne, teoriile ei despre viaţă sunt adevărate pentru eternitate şi dictate de către Dumnezeu - autoritatea supremă. Motivul pentru care în prezent chiar şi religioşii râd, sau îşi pun probleme serioase când citesc Biblia, este acela că au existat oameni care eu refuzat autoritatea dumnezeiască mainfestată la nivel conceptual, sau manifestată la nivel social şi reprezentată până nu demult de către biserică. Mulţi dintre ei au fost persecutaţi, torturaţi şi ucişi, dar de bine de rău am trecut de acea epocă întunecată.

Dacă se vrea evoluţie şi nu stagnare atunci trebuie să fie promovat scepticismul extrem iar mentalităţile care afirmă menţinerea valorilor curente să fie cel puţin marginalizate. Unii vor afirma că multe dintre aceste valori, care dictează modul în care ne trăim vieţile, sunt bune şi că dau naştere la nişte căi de acţiune care au fost testate zeci, poate sute de ani şi au fost dovedite ca fiind funcţionale. Eu nu disput acest fapt. Eu disput faptul că specia umană a ajuns la "perfecţiune". Şi mă refer aici în principal la cadrul social şi cel economic. Cei care nu sunt mulţumiţi de modul în care se desfăşoară lucrurile în acest cadru au datoria de a-l schimba, iar cei care se declară muţumiţi sunt mai mult ca sigur ori foarte proşti ori spălaţi pe creier cu vreo ideologie defectă de genul creştinismului - care se prezintă ca şi cum ar fi adevărul ultim al existenţei, adevăr pe care nimeni nu trebuie să îl conteste.

Credinţa incredibilă

2010-08-17T10:38:00.002+03:00

Conform Noului Testament, scris de către creştini la câteva zeci bune de ani după moartea lui, Cristos a făcut următoarele pozne:

- a vindecat de orbire pe nişte orbi

- a făcut un surd să audă

- a trecut nevăzut prin mijlocul unei mulţimi (Luca 4.30)

- a aduc un banc de peşte în plasa pescarilor

- a înviat pe fiul unei văduve din Nain

- a mai vindecat nişte leproşi

- a transformat apa în vin

- l-a sculat din morţi şi pe Lazăr

- a hrănit 4000 de oameni cu şapte pâini şi câţiva peşti

- a veştejit un smochin deoarece acesta nu avea smochine

- a certat vânturile şi marea care s-au liniştit la auzul spuselor lui

- a mers pe apă

- a mai scos nişte diavoli din nişte cetăţeni, după care a fost prins, bătut bine şi crucificat pentru blasfemie.

- apoi au găsit mormântul gol şi au tras concluzia că a înviat, o concluzie logică dealtfel.

Cineva nu poate să nu se întrebe cum se face că aceia care l-au executat, conform Bibliei n-au crezut o iotă din toate poveştile care circulau în jurul lui şi l-au tratat ca pe un şarlatan de rând. Serios acum, cine ar fi executat pe cineva care poate transforma apa în vin, aduce peştii în plasă şi hrani mulţimile cu şapte pâini şi cinci peşti? Evreii în nici un caz. Cu predispoziţia lor pentru afaceri l-ar fi transformat pe Cristos cel puţin într-un supermaket, cu tot cu spital ataşat şi parc de distracţii pentru copii, unde aceştia puteau să vadă circ şi magie în stilul lui David Copperfield.

Iată ce cred creştinii:

Creştinii cred că Cristos a făcut acele miracole pe baza unei cărţi scrise de către discipoli ai lui (nu, nu e vorba de evanghelişti) la zeci de ani după dispariţia lui, o carte în care e menţionat faptul că contemporanii lui nu au crezut nici o iotă din presupusele miracole şi ca atare l-au tratat aşa după cum a poruncit dumnezeul lor:

Deuteronomul 18:20
Dar proorocul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, proorocul acela să fie pedepsit cu moartea.
Deuteronomul 18:21
Poate că vei zice în inima ta: Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?"
Deuteronomul 18:22
Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.

Drept urmare, creştinii apreciază mai mult părerile unor necontemporani ai unor evenimente, care povestesc despre cum contemporanii evenimentelor menţionate nu au fost de acord cu acele păreri. Cine este dispus să creadă asemenea prostie, e la fel de dispus să creadă în vrăjitorie, homeopatie, astrologie şi în integritatea morală unor politicieni care dau saci de mălai în ajunul campaniei electorale.

Tot legat de integritate, cam acesta este unul dintre principalele scopuri ale religiei creştine - să distrugă întegritatea intelectuală a individului în aşa fel încât acesta să ajungă un model de naivitate, numai bun de exploatat de către popi şi politicieni. Sclav cu acte în regulă.

Creştinii - dovada ultimă împotriva designului inteligent

2010-08-09T21:29:00.003+03:00

Dacă există vreo dovadă care să desfiinţeze complet ideea conform căreia noi, oamenii, am fost creaţi de vreo mare inteligenţă, atunci aceea este existenţa creştinilor. Chiar şi eu, care nu mă consider o mare inteligenţă aş fi putut crea fără mare oboseală nişte fiinţe care s-ar fi tăvălit pe jos de râs la vederea stupizeniei ideilor creştine.

Iată cum se manifestă acestea prin intermediul pseudoteoriei numite "intelligent design":

Uitaţi-vă la copaci, la cer, la păsărele, la flori, la animale, la banane şi la popi, cât de complicaţi sunt, de bunăseamă că nu ar fi putut să apară aşa, dintr-o întâmplare. Este clar că o inteligenţă superioară i-a creat. Să spui că au apărut aşa, din întâmplare, este ca şi cum ai spune că a trecut o tornadă printr-un cimitir de maşini şi a asamblat un Boeing 747.

Acum să aplicăm acest tip de masochism intelectual pe Dumnezeu:

Uitaţi-vă la Dumnezeu, cât de complicat e, cât de omniscient, omnipotent şi omniprezent e, uitaţi-vă cum a exterminat el toată specia umană cu un potop pe care l-a produs prin magie, cum a bubuit Sodoma şi Gomora cu foc şi pucioasă din ceruri, şi cum a produs el un tufiş arzător de s-a speriat chiar şi Moise. Uitaţi-vă ce porunci morale a lăsat el, acelea care îţi spun cum sa-ţi ucizi copiii neascultători cu pietre, cum să tai mâinile femeilor care vor să-şi apere bărbaţii, cum să violezi o femeie şi apoi să o iei de nevastă şi cum să te duci peste un trib vecin şi să ucizi toţi bărbaţii, toate animalele, şi toate femeile care nu sunt virgine. Iar pe acelea virgine să le faci sclave sexuale. Este clar că acest dumnezeu a fost creat de către o inteligenţă superioară. Una malefică prin excelenţă, un adevărat principiu al răului, al psihopatiei şi al sadismului. Să spui că un asemenea dumnezeu a apărut aşa, la întâmplare, este ca şi cum ai zice că a trecut o furtună solară prin vid şi a asamblat o flotă de navete spaţiale, trei sute de butoaie de bere, un stol de crocoraţe şi cinci cristoşi gata crucificaţi.

Ei bine, noi nu putem şti cu exactitate care este acea inteligenţă malefică care a dat naştere acestui dumnezeu, dar o putem numi Satana. Deci Dumnezeu este creaţia Satanei. Aşa rezultă din pseudoteoria designului inteligent, asta spune această pseudoteorie.

Sau poate vor exista doritori care vor dori să accepte teoria mult mai plauzibilă a evoluţiei, aceea care spune că creştinii au fost la început nişte copii naivi şi au avut nenorocul de-a fi în grija altor naivi care nu s-au priceput să-i înveţe nişte lucruri care ţin de bunul simţ şi de ceea ce înseamnă decenţă intelectuală. Poate vor dori să accepte faptul că creierele lor exersate în logică la fel de mult cât e al meu exersat în vizionarea de telenovele vor da inevitabil rateuri şi că ar fi cazul să mai lucreze la acest capitol.

Nu numai că ideea de design inteligent este propria ei critică din moment ce contrazice exact ceea ce susţine, dar la nivelul realităţii, cei mai mari inamici ai ei sunt chiar cei care o promovează, care arată că sunt departe de-a fi inteligenţi şi că dacă ei sunt creaţia vreunui dumnezeu, atunci acela e un dumnezeu stupid. Să mai inveţe câte ceva sau să se abţină de la a se autoridiculiza.

Soluţia finală pentru ieşirea din criză - Die Endlösung

2010-08-04T19:30:00.005+03:00

Văd că în ultima vreme tot felul de oameni lipsiţi de imaginaţie îşi dau cu părerea despre eventualele soluţii de-a scoate ţara din criza economică. Lipsa de imaginaţie însă nu este un argument. Daţi-mi voie să vă prezint o soluţie pe cât de pragmatică, pe atât de raţională pentru prezervarea poporului român şi pentru împiedicarea aducerii sale la extincţie, mai întâi intelectuală şi apoi fizică de către el însuşi.

Trebuie să avem în vedere unicitatea poporului român în cadrul Europei, unicitate manifestată prin următoarele caracteristici:

- cel mai mare număr de temple închinate zeilor, raportat la numărul de locuitori, număr care creşte pe zi ce trece, în detrimentul investiţiilor în ştiinţă, tehnologie şi infrastructură.

- unul dintre cele mai reduse niveluri de cunoaştere stiinţifică din Europa

- dominaţia credinţelor în dumnezei, draci, viaţă după moarte, strigoi, deochi, astrologie, pisici negre, numere norocoase, geocentrism şi alte superstiţii

- lumea satului românesc, o lume cu care ne mândrim şi care în afară de apariţia televiziunii prin cablu, dădătoare de OTV şi ProTV, a rămas ca acum 2000 de ani.

- sistemul teocrat de guvernământ care prin desfiinţarea progresivă a şcolilor urmăreşte readucerea învăţământului în cadrul bisericilor şi transformarea lui în învăţământ de factură religioasă, deziderat care deocamdată s-a materializat doar prin predarea creştinismului în şcoli.

- nivelul foarte scăzut de trai, acela care este esenţial pentru menţinerea credinţelor în supranatural.

În acest context, singura soluţie care ne poate asigura supravieţuirea ca popor, este transformarea ţării într-un muzeu. La vămile prin care se face accesul în ţară, în loc de "Bine aţi venit în România!" trebuie să scrie "Welcome to the Dark Ages museum!" Vizitatorilor din ţările civilizate şi ateiste ca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Olanda, Franţa, Cehia, Germania sau Marea Britanie li se va percepe o taxă, ca orice taxă percepută pentru vizionarea unui muzeu, taxă care va fi folosită pentru prezervarea florei şi faunei ev-medievale din muzeul-rezervaţie. Oameni de ştiinţă, antropologi şi istorici vor putea să viziteze această ţară fosilă pentru a lărgi cunoaşterea vremurilor demult apuse prin observaţie directă. Aceştia vor trebui totuşi să respecte prima directivă şi să nu interfereze cu viaţa si valorile unei civilizaţii de care îi despart aproximativ 500 de ani.

Totodată, pentru o mai bună prezervare a nivelului de civilizaţie din ţara fosilă, ateii, raţionaliştii şi cei care promovează logica şi cunoaşterea ştiinţifică trebuie deportaţi în ţările civilizate, mai sus amintite. Altminteri aceştia ar fi foarte repede spânzuraţi sau arşi pe rug. Drept urmare, îi sfătuiesc pe colegii de blogosferă să iniţieze pe la forurile europene acordarea unui nou drept de azil: azilul intelectual, cel care urmăreşte să te salveze din mijlocul inculţilor, ignoranţilor şi retrograzilor.

Eu unul însă, n-am de gând să cer azil. Nu îmi stă în fire. Odată ce m-am apucat de un lucru este impetuos necesar să-l şi termin, în ciuda tuturor obstacolelor. Ori eu termin ce am de făcut ori obstacolele mă termină pe mine. Găsesc că acest mod de gândire, care pare cumva dezavantajos, a fost totuşi principalul motor al cunoaşterii şi progresului, nu atitudinile defetiste şi evazioniste care sunt promovate de religia creştină şi care i-au adus pe aceia pe care i-au adus în bezna intelectuală în care se află.
Orice om trebuie să realizeze pe la o vreme că nici una din ţările civilizate nu s-a trezit civilizată. Totul s-a făcut prin muncă şi pe viitor la fel se va face. De exemplu, acest studiu a mai adus pe câţiva cu picioarele pe pământ. Iar orice efort care este depus în sprijinul unei cauze este considerabil mai util decât lipsa lui totală.

Creştinismul, cultul morţii

2010-07-27T23:16:00.003+03:00

Religia creştină are două mari probleme cu specia umană. Una este faptul că e falsă, iar pe de altă parte mai este şi nocivă. Dominaţia de secole a acestei ideologii defecte asupra societăţii şi-a lăsat amprenta atât de adânc încât chiar majoritatea indivizilor seculari sau areligioşi încă susţine câteva dintre perceptele creştine, percepte care le-au parvenit prin persoane terţe şi prin mentalul colectiv. Să ne uităm la ideile cu care este asociat creştinismul:

-pasivitate

-supunere

-resemnare

-conformism

-acceptarea vieţii aşa cum e

-complacere în lipsuri materiale şi intelectuale

-anihilarea orgoliului şi a respectului faţă de sine al oamenilor

-apologia suferinţei şi a umilinţei ca virtuţi

-menţinerea ordinii sociale curente în orice moment al istoriei

-obedienţă oarbă faţă de reguli

-toleranţă nejustificată în faţa abuzurilor

-inacţiune în faţă nedreptăţii

Creştinismul promovează modelarea nevoilor fiinţei umane după cerinţele exteriorului, iar eu promovez ideea opusă, modificarea exteriorului după dorinţele individului. Noi, oamenii considerăm vieţuitoarele care funcţionează după prima opţiune ca fiind lipsite de ceva anume. Ceva esenţial. Acestea sunt plantele. Suntem oameni şi ne considerăm astfel deoarece avem dorinţa şi posibilitatea de-a modifica exteriorul după propriile nevoi. Oameni deci să fim, nu plante creştine.

Fiind un cult mesianico-apocaliptic al morţii, care profeţea distrugerea totală lumii aşa cum era cunoscută acum 2000 de ani nici nu ne puteam aştepta la altceva. Viaţa din perspectiva creştinismului nu avea nici o valoare deoarece toţi creştinii aşteptau apocalipsa. Pe aceste baze este inutil să te lupţi pentru a-ţi ridica nivelul de trai, pentru a ridica nivelul de trai al altora, este inutil să încerci să construieşti ceva. Creştinismul este o pregătire perpetuă pentru moarte.

Din cauza asta a apărut şi reforma, deoarece oamenii se săturaseră să trăiască ca şi când ar veni în orice clipă sfârşitul lumii, se săturaseră să trăiască fără să aibă alte direcţii de acţiune în afară de cele implementate de biserică şi să li se spună că singurele lucruri care merită făcute sunt sacrificiile interminabile pentru obţinerea vieţii eterne. A se reţine că motorul reformei nu are nimic creştin în el, ci a fost doar o modalitate pe care creştinii secolului XVI au găsit-o să pervertească dogma creştină de atunci în aşa fel încât să le permită un trai decent. Motorul reformei nu a fost creştinismul lui Martin Luther ci revolta normală, umană, împotriva Bisericii Catolice ale cărei singure scopuri erau eradicarea oricărei tendinţe de reformare a societăţii şi îngheţarea ei într-un Ev Mediu etern. Ce s-a făcut atunci a fost un lucru necesar, însă mentalităţile defetiste creştine nu au fost eradicate complet, aşa cum trebuie să se întâmple cu nişte gunoaie ideologice ale unui probabil predicator sociopat şi grav dereglat mintal din Orientul Mijlociu.

Creştinismul echivaleză fiinţa umană cu o plantă care aşteaptă să se usuce, iar din ale ei seminţe să crească alte plante care să aibă o existenţă identică cu cea a plantei originare. Asta nu e evoluţie, este încremenire în timp, demnă nici măcar de o rocă. Dacă s-ar pune cineva să decidă care este diferenţa între viu şi mort, atunci răspunsul natural ar fi că moartea este esenţa creştinismului în timp ce viaţa este principiul opus.

Aceste idei nefericite ale creştinismului, promovate la scară largă, încă îşi mai arată colţii în societatea modernă chiar şi printre necreştini. Mentalitatea defetist creştină trebuie extermintă şi înlocuită cu o gândire demnă de secolul XXI. Trebuie să fie înţeles că direcţiile următoare ţin de logică şi de bun simţ. Trebuie înţeles că:

-revolta împotriva nedreptăţii este justificată şi de dorit,

-responsabilitatea civică este necesară,

-doar prin promovarea nonconformismului, a diversităţii şi a individualităţii poate proveni toleranţa în mod natural, nu din impunerea ei sub ameninţarea torturii eterne.

-dorinţa de bunăstare materială şi intelectuală face parte din natura umană nu este vreo dorinţă satanică,

-la fel de necesară este expunerea paraziţilor sociali, a mincinoşilor, şarlatanilor şi oamenilor care îşi imaginează că au drept divin de-a dicta altora ce să facă în viaţă ca ceea ce sunt, adică nişte elemente indezirabile. În societăţile mult mai avansate ale animalelor "inferioare" astfel de specimene nu sunt tolerate în cadrul grupului.

-Trebuie ca progresul ştiinţific şi tehnologic să devină scop şi nu mijloc, aşa cum e acum.

-schimbarea regulilor şi a ordinii existente nu este vreo plagă ci un fapt natural care trebuie acceptat, şi mai mult decât asta, promovat.

Mai trebuie înţeles că nu există nici un dumnezeu care trage sforile şi că specia umană este singura responsabilă pentru situaţia în care se afllă la un moment dat, nu altcineva sau altceva. Din sclavi ai lui Dumnezeu trebuie să devenim proprii noştri stăpâni. Iar cei care îşi imaginează că vor reuşi să ajungă la o adevărată civilizaţie independent de restul lumii sunt în poziţia unui despot din Evul Mediu care nu are curent electric, habar nu are cum funcţionează Cosmosul, căruia îi mor copiii de variolă sau de alte boli exterminate acum şi care crede că e vreo mare brânză pe suprafaţa planetei şi că are prea multă bunăstare.

Sarcina dovezii şi logica creştină

2010-07-23T11:29:00.005+03:00

Nu credeam că o să ajung să-mi pierd vremea cu această tâmpenie, dar nişte creştini au reuşit să mă exaspereze. Problema pe scurt:

Ceea ce religioşii nu pricep (în principal în cazul dumnezeului lor) este că oricine face o afirmaţie trebuie să vină cu dovezi care să susţină acea afirmaţie, nu să ceară din partea interlocutorului dovezi care infirmă afirmaţia. Este sarcina aceluia care face afirmaţia să prezinte dovezile, nu a celuilalt să prezinte contradovezile.

Logica creştină sună cam aşa:

Există Dumnezeu; nu poţi să-mi demonstrezi că nu există, ca atare rezultă că există. Sau forma prescurtată - demonstrează-mi că nu există Dumnezeu! Dacă nu poţi, atunci există. Ei bine, dacă asta e adevărată, la fel de adevărate sunt şi următoarele (să curgă blasfemia):

1. Dumnezeu este un cercopitec transcendent triped care se înmulţeşte prin icre. După ce le depune într-o damigeană, le fecundează singur, cu foarfeca de tăiat via. Să-mi demonstreze cineva că nu-i aşa!

2. Iisus Hristos s-a născut eunuc. Să arate cineva că greşesc. Dacă vă uitaţi în Biblie, nici nu scrie pe undeva cum că ar fi avut testicule, iar după ce doctrină a promovat, e clar că îi lipseau.

3. Demonstraţi-mi că nu există Moş Crăciun, zmei, fantome, Zeus, Cerber, Hades, Apollo, Thor, Isis, Şhiva, Quetzalcoatl, vampiri, moroi, strigoi, draci, dragoni, vrăjitoare care zboară cu mătura, spiriduşi, reptilieni, şerpilieni, peştilieni şi creştilieni. Dacă nu se poate, înseamnă că toţi aceştia există.

4. Se făcea că jucam şah cu calculatorul. Deodată unul dintre caii mei a prins viaţă, a zburat pe geam şi nu l-am mai văzut. Din cauza asta am pierdut jocul. Să-mi demonstreze cineva că mint. Poate să arate că mint? Dacă nu poate atunci înseamnă că spun adevărul.

5. În Biblie Dumnezeu face băşcălie. De fapt şi de drept în Rai o să ajungă ateii ca răsplată pentru faptul că au avut spirit critic şi au fost sceptici. Creştinii au să fie torturaţi în Iad pentru eternitate din cauză că au fost creduli. Cine vrea să scape de această soartă crudă, ori să înceapă să înveţe în mama dracu' logica aia, ori să demostreze că Dumnezeu nu glumeşte în Biblie.

6. Chiar acuma, Dumnezeu, Hristos, Fecioara, cu sfinţii şi cu arhanghelii stau şi se masturbează uitându-se la creştinii care fac sex. De fapt din cauza asta am fost creaţi, ca să aibă Dumnezeu pornografie la dispoziţie. Dacă nu se poate demonstra contrariul înseamnă că e adevărat.

7. Dumnezeu face alergie la banane. Dacă nu se poate demonstra contrariul atunci e adevărat.

7' Dumnezeu nu face alergie la banane. Dacă nu se poate demonstra contrariul atunci e adevărat.

7" Dumnezeu nu a mâncat niciodată banane. Dacă nu se poate demonstra contrariul atunci e adevărat.

8. Povestea cu Scufiţa Roşie a fost transmisă într-un mod fals. Adevărul este că în fapt, nu lupul a mâncat-o pe bunicuţă ci bunicuţa pe lup. Iar vânătorul nu era vânător, ci era un angajat de la protecţia animalelor care împuşcat-o pe bunicuţa nehămesită şi a salvat lupul care era pe cale de dispariţie. Demonstraţi că n-am dreptate!

9. Toţi credincioşii creştini, la fel ca şi ceilalţi credincioşi halucinează în credinţa lor. Să demonstreze cineva că nu halucinează; dacă nu se poate rezultă că sunt toţi nişte halucinători. (Aceasta chiar se poate să fie adevărată, chiar dacă structura logică a argumentului este defectă).

10.Dumnezeul creştin a fost creat la rândul lui de un dumnezeu şi mai mare şi mai transcendent numit "Gigel de la Mihai Bravu". Eşecul în a demonstra că afirmaţia mea e falsă rezultă în adevărul ei.

Cred că am consumat destulă energie cu chestiunea asta. Dacă e cineva care a citit şi nu a înţeles ceea ce e de înţeles îi recomand călduros să se sinucidă în semn de protest faţă de propria sa capacitate intelectuală.

Glumeam, evident. Nu instig pe nimeni la sinucidere. Cei pentru care am scris articolul ar putea s-o ia de bună. Măsura normală, decentă, care ar trebui să se ia în cazul unor asemenea specimene este să să fie internate într-o instituţie pentru oamenii cu nevoi speciale, sau să se ducă acolo de bunăvoie pentru a-şi rezolva nevoile speciale.

De ce nu sunt un agnostic

2010-07-19T12:05:00.003+03:00

Deoarece câţiva dintre colegii mei de blogosferă au scris nişte articole despre agnosticism am să-mi prezint şi eu poziţia relativ la acest subiect. Cine este interesat de articolele respective poate consulta linkurile următoare: Care este locul agnosticilor?, Din nou despre agnosticism, Despre agnosticism, Cine este Zeul Biblic? (discutia despre agnosticism merge mai departe) :) şi Teist agnostic.

Eu ma declar ateu gnostic (cu certitudine nu există Dumnezeu) iar diferenţa dintre mine şi cei care se declară atei agnostici nu rezidă în chestiuni de ordin logic ci de ordin semantic.

O primă poziţie a mea este aceea că refuz sintagma de certitudine absolută din motive de utilitate. Certitudinile absolute sunt inutile. Chiar dacă ştii sigur că nu o să-ţi pice un meteorit în cap, nu vei proceda la o acţiune diferită de aceea la care ai proceda dacă ştii că probabilitatea ca un meteorit să-ţi pice în cap este 0,00002%. Nimeni nu iese pe stradă şi se gândeşte la modul serios la această posibilitate, iar dacă există vreunul îi recomand eu la modul serios nişte psihiatri buni. Nu putem şti nimic cu certitudine absolută. Şi ce? Dacă tot nu ne foloseşte la nimic, de ce ne-am sinchisi de acest fapt?

Ca atare, în măsura în care cineva afirmă că ştie că nu există Moş Crăciun, Zâna Măseluţă sau dragoni transcendenţi, eu afirm în aceeaşi măsură că ştiu că nu există Dumnezeu. Ar fi un spectacol amuzant să vedem pe cineva care declară că este agnostic faţă de existenţa Moşului sau a Zânei Măseluţă.

Totodată refuz la nivel lingvistic echivocarea ilogică dintre termenul Dumnezeu şi: cauza necauzată, energia, legile fizicii, natura, conştiinţa transcendentă, şi orice altă aberaţie a teologilor care este menită doar să să-l scape pe dumnezeul biblic de şarjele ateiste sarcastice şi ridiculizante. Oricum toate argumentele lor pentru existenţa dumnezeilor de orice fel sunt mincinoase, dar ceea ce se întâmplă este că dezbaterea teist-ateistă iese din domeniul în care trebuie să stea şi ajunge la un nivel la care doar indivizii mai sofisticaţi pot înţelege ce se întâmplă.

Cuvântul Dumnezeu (Dominus Deus - şeful zeilor) are o anume încărcătură semantică, de care teologii în cazul unei dezbateri vor să scape, dar când ajung prin biserici sau în faţa credincioşilor le povestesc tot despre psihopatul turbat, sadic şi oligofren din Biblie. Iar dacă cineva susţine ca psihopatul turbat este creatorul Universului, am destule citate şi povestiri din Biblie şi din doctrina creştină care arată în mod concludent că o asemenea afirmaţie este de-a dreptul cretină. Să nu uităm la ce a fost folosit acest Dumnezeu în timpul istoriei: sclavagism, discrimnare pe bază de rasă, religie, sex, torturi groaznice, genociduri, pogromuri, retard intelectual generalizat, imbecilizarea maselor, luptă susţinută împotriva ştiinţei, a metodei ştiinţifice şi a tehnologiei.

Asta înseamnă cuvântul pentru cei mai mulţi şi asta a însemnat din cele mai vechi timpuri. Dacă cineva îşi imaginează că eu mă joc de-a cuvintele şi de-a reprezentările, se înşeală. Comunicarea există deoarece noi, oamenii avem un set de valori comune, prin care toţi înţelegem acelaşi lucru. Atunci când acelaşi cuvânt înseamnă pentru cineva ceva iar pentru altcineva altceva, atunci comunicarea nu poate exista. Deci nu mă interesează acele speculaţii despre vreun creator al Universului care nu i-a pedepsit pe imaginarii Adam şi Eva deoarece aceştia ar fi făcut marmeladă din pomul cunoştinţei, nu am de gand să numesc Dumnezeu obiectul acelor speculaţii şi nici nu am să permit cuiva să-l numească astfel într-o discuţie cu mine. Asta ar însemna să dau apă la moară teologilor care îşi câştigă banii nu pe seama vreunui dumnezeu deist ci pe seama celui creştin.

Absolut nici un cuvânt din vocabularul vreunei limbi nu reprezintă atât de multe concepţii în capetele atâtor oameni precum conceptul de Dumnezeu. Iar asta se întâmplă, evident, deoarece acesta nu există, căci dacă exista am fi putut toţi aprecia ce proprietăţi are şi ce proprietăţi nu are de fapt.

Oricine îşi poate inventa dumnezei după plac, în lipsa totală din realitatea exterioară a acestor dumnezei. Dacă nu coincid cu cel din Biblie, cel care cu certitudine nu există, din punctul meu de vedere nu au decât să numească altfel chestia la care se referă şi atunci putem purta alte discuţii. Ca şi cum s-ar purta o discuţie despre nazism, în care unul dintre interolcutori vorbeşte despre Hitler, iar celălalt tot despre Hitler, dar se referă la căţelul lui de acasă pe care l-a denumit aşa deoarece i s-a părut că e simpatic numele. Să fim serioşi, aşa ceva nu se întâmplă şi e constrâns de regulile bunului simţ.

Deci, nu există Dumnezeu, iar dacă ar exista ar fi din cale afară de trist pentru noi, să existe iar noi să fim sclavii lui. Ca atare - să cântăm şi să ne bucurăm! Nu există Dumnezeu!

Miracole creştine

2010-07-12T23:18:00.010+03:00

Eu am fost de când mă ştiu un mare amator de literatură fantastică şi mitologie. Încă mai sunt, dar acum prefer ştiinţifico-fantasticul, deoarece e mult mai fantastic decât fantasticul clasic. Găsesc că îmi stimulează imaginaţia. De cum am învăţat să citesc am început efectiv să devorez poveşti. Am citit cu mare plăcere basmele lui Petre Ispirescu, poveştile şi povestirile lui Creangă, mai multe volume de basme ale românilor, după care am trecut la "Poveşti Nemuritoare",cele ale fraţilor Grimm şi apoi la Legendele Olimpului, Iliada şi Odiseea, mitologia romană şi Marile legende ale lumii. Ca orice copil care se respectă.

Aveam în cap o lume fascinantă, populată de mume ale pădurii, zmei, balauri şi motani încălţaţi, greuceni, zgripsori uriaşi, zâne şi minotauri, hidre şi harpii, titani şi cerberi, zei şi demoni, spirite, eroi cu puteri supranaturale, întâmplări fantastice, substanţe şi obiecte cu capacităţi miraculoase şi cosmologii ciudate. Ca să nu vă daţi prematur cu părerea, în paralel citeam cărţile de geografie şi istorie ale maică-mii deşi nu ajunsesem încă în clasa a V-a, iar în acele manuale se învaţă prima dată despre galaxii, Calea Lactee, stele, Soare, mişcarea de rotaţie, mişcarea de revoluţie, relief, climă, maree, sistemul solar, dinamica plăcilor tectonice, atmosferă, biosferă şi alte nenorociri din astea, respectiv preistorie, evoluţionism, epoca primitivă, civilizaţiile antichităţii, civilizaţia greacă, cea romană, Sumerul, Egiptul, şi tot felul de chestii care erau cel puţin la fel de interesante ca respectivele poveşti.

Cam pe clasa a VII-a curiozitatea mea intelectuală s-a intersectat cu Sfanta Scriptură.

Am citit acolo despre tranformarea nevestei lui Lot într-o stană de piatră - o chestie demult fumată, o mai întâlnisem în Greuceanu şi în legenda lui Perseus şi a monstruosului său scut.

Despre potop, pe care îl ştiam foarte bine din mitologia greacă.

Despre oprirea Soarelui şi Lunii, în Iosua, lucru pe care îl ştiam din nou tot din Greuceanu (mai citiţi-l odată că e distractiv). Acolo nişte zmei furaseră Luna şi Soarele de pe cer.

Pe lângă unele din întâmplările fantastice pe care le ştiam, câteva din "miracolele" biblice erau de-a dreptul ridicole - tufişul arzător, izvorârea apei în deşert, transformarea toiagului lui Aaron în şarpe, tranformarea apei în vin, mersul pe apă sau înmulţirea pâinilor şi a peştilor. Pentru personajele mitice despre care eu deja aveam cunoştinţă, acestea ar fi fost doar nişte trucuri de începător.

Tot în Biblie am citit despre despărţirea Mării Roşii; o glumă faţă de isprăvile lui Heracles, cel care a învins moartea şi care a ţinut pe umăr bolta cerească a cărui susţinător uzual era titanul Atlas.

Cât despre vindecările miraculoase din Noul Testament, nu pot să spun decât că Hristos încă nu aflase că totul se face cu apă vie şi cu apă moartă şi că minunea asta putea fi implementată la scară industrială cu destulă apă miraculoasă.

Cu alte cuvinte, nimic nou sub faţa soarelui în materie de mitologie. Iar acuma stau, mă uit în REALITATE şi mi se pare că mă uit la un tablou inspirat din cea mai fantastică povestire le care am avut acces vreodată. Există o categorie socială care, prin secole de îndoctrinare şi de rafinare evoluţionistă a tehnicilor de îndoctrinare religioasă a reuşit să proiecteze fantasticul în REALITATE, şi să o înlocuiască în mai multe puncte ale ei, puncte în care efectiv este determinat comportamentul oamenilor în lumea REALĂ.

Suntem în situaţia în care departamentele academice tratează la modul serios "compatibilitatea dintre ştiinţă şi religie". Ca şi cum la facultăţile de filozofie s-ar ţine conferinţe despre compatibilitatea dintre teoria gravitaţiei şi povestea lui Ţugulea, fiul unchiaşului si al mătuşii, sau despre compatibilitatea dintre mecanica fluidelor şi Legendele Olimpului. Exponenţii acestei categorii sociale, numiţi teologi, au pus toată cunoaşterea umană în slujba fantasmagoriilor religioase, şi astăzi ne trezim că avem discuţii care includ logica, epistemologia, evoluţionismul şi mecanica cuantică în confruntările pro şi contra religiei, care pe lângă faptul că nu este decât mitologia evreilor, mai conţine şi o sursă însemnată de mecanisme de control al maselor, de imbecilizare a populaţiei şi de tortură psihică cu ajutorul ameninţărilor succesive cu pedepse imaginare. Chiar chestiunile care ar fi primele responsabile de migrarea religiei în sfera căreia aparţine de drept - mitologia - chiar acelea (miracolele creştinismului) sunt folosite de către teologi ca argumente pentru a justifica adevărul minciunilor pe care le proferează, şi pe care nu le-aş mai numi minciuni dacă ar fi tratate în mod corect de toată lumea, aşa cum sunt tratate poveştile.

Şi poate că nici atât nu e destul. De bine de rău ai putea să ţii o conferinţă despre teoria relativităţii şi basmul "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" aşa, pentru amatorii de paralele, dar până una alta eu din poveştile pe care le-am citit nu am învăţat niciodată ceva rău. Întotdeauna cei răi (zmei, balauri) erau pedepsiţi de către cei buni care se trezeau la sfârşitul basmului cu vreo frumuseţe de fiică de împărat sau cu bunăstare materială, spre deosebire de maleficul Nou Testament care instigă la perpetuarea până în ultima clipă a nedreptăţii sociale. În loc să le fie citite copiilor în clasă nişte poveşti frumoase cu mesaje morale, li se dă pilda lui Avraam, acela care şi-ar fi înjunghiat copilul şi l-ar fi ars pe altarul psihopatului numit Yahweh şi li se spune că Biblia e cuvântul stăpânului absolut, un cuvânt plin de genocid, sclavagism, violuri, mutilări de toate felurile, ameninţări cu canibalism filicid, incesturi, epurări etnice şi torturi eterne în flăcările Iadului.

Din propria mea perspectivă acest tablou este prea absurd. Pot să înţeleg că oamenii nu se manifestă împotriva acestei absurdităţi doar din cauză că sunt obisnuiţi cu ea, din cauză că e peste tot. Însă faptul că absurditatea este găsită la orice pas, nu este în nici un fel un motiv să treci impasibil pe lângă ea şi să o concepi ca făcând parte dintr-o stare de "normalitate". La fel de normală părea starea în care oamenii credeau că Pământul e centrul Universului, că bolile sunt produse de mirosuri urâte, iar femeile şi cu africanii sunt fiinţe inferioare care nu merită să aibă drept de vot. Dimpotrivă, omniprezenţa absurdităţii este un motiv în plus pentru eliminarea ei din viaţa publică.

Imaginaţi-vă că sunteţi crescuţi într-un loc în care nu există religie. Şi că vine la voi cineva care vă povesteşte despre o carte scrisă de nişte barbari de acum 2500 de ani, în care scrie că e unul invizibil prin ceruri pe care-l interesează ce mănânci tu, cu cine faci sex şi când, care ardea tufişuri prin deşert şi pedepsea specia umană pentru că o femeie vorbise odată cu un şarpe(vorbitor). Reacţia pe care aţi avea-o faţă de un astfel din individ este reacţia normală pe care trebuie să o aibă orice om serios faţă de pretenţiile absurde ale religioşilor.

Biserica - organizaţie de tip mafiot

2010-07-06T13:23:00.002+03:00

Crima organizată este definită prin existenţa unor grupuri de infractori, structurate pe ideea înfăptuirii unor activităţi conspirative, având ca principal scop obţinerea de profituri ilicite. Una dintre cele mai comune şi mai extinse grupări de crimă organizată este biserica. Iată de ce:

Metoda preferată a bisericii este escrocheria. Pe lângă structura ierarhică reală, compusă din preoţi, arhiepiscopi, sfinţi părinţi, patriarhi sau papi, există şi o structură ierarhică imaginară care funcţionează în folosul celei reale şi care include dumnezei, draci, sfinţi, mucenici, apostoli şi profeţi.

La vârful acestei instituţii mafiote se află naşul cel mare, denumit Dumnezeu. Despre acesta se ştie că este un individ foarte răzbunător şi va recurge la orice fel de pedeapsă culminând cu tortura eternă. Pe acesta nu l-a văzut nimeni însă reputaţia sa este foarte bine stabilită de nenumăratele mărturii ale celor bătuţi de Dumnezeu cu: inundaţii, cutremure, secetă, cancer, sărăcie, prostie, creştinism, malformaţii congenitale, naşterea în România şi altele din aceeaşi categorie.

Principalul său purtător de cuvânt, pe nume Iisus Hristos prezintă oferta asociaţiei mafiote prin intermediul Evangheliei (vestea cea bună):

- Ori faci ce îţi spun eu, ori naşul cel mare o să se ocupe de tine. Dacă însă te porţi bine şi plăteşti taxa de protecţie, noi o să avem grijă de tine, mai ales după ce mori.

Deoarece Iisus Hristos face parte din ierarhia imaginară a grupării mafiote, despre care se crede că locuieşte pe undeva prin ceruri, evanghelia este propovăduită aici de către reprezentanţii lui Hristos pe Pământ - popii. Treaba acestora este să pună în practică ameninţările cu tortura eternă şi să colecteze taxele de protecţie cu diferite ocazii, din care amintim aici clasicele nunţi, botezuri şi înmormântări.

Succesul acestei organizaţii este asigurat în primul rând de gradul de securizare şi izolare informaţională dintre nivelele ierarhiei. Acesta este atât de eficient construită încât chiar şi unii dintre popi cred că există ierarhia imaginară, deşi nu au văzut decât picturi cu reprezentanţii acelei ierarhii, numite icoane. Cei care cunosc ADEVĂRUL se comportă întotdeauna ca şi cum adevărul ar fi o minciună iar minciunile adevăr, ţinându-i astfel pe ceilalţi în organizaţie.

Ideea de bază este că biserica te apără de ea însăşi - contra taxelor plătite. Dacă nu ai şti ceea ce îţi spune biserica nu ai avea nici un motiv întemeiat să-i plăteşti ceva. Nu ai şti că există dumnezei şi nici nu te-ar interesa.

Biserica colaborează foarte bine cu cealaltă vestită grupare mafiotă, aceea care îţi zice că ai semnat nu ştiu ce contract social cu ea (pe care tu nu l-ai semnat niciodată) şi că în virtutea acestui contract trebuie să plăteşti, da, din nou, taxe. Taxe pe baza cărora această grupare îţi îndoctrinează cu religie copiii şi plăteşte diferite aparate de represiune care au menirea de-a interveni în viaţa ta privată şi de-a ţi lua dreptul de a-ţi administra propriile finanţe, spunându-ţi că tu nu eşti în stare să o faci.

Iată că la recentele inundaţii biserica a anunţat că colectează fonduri de la binevoitori pentru a ajutora sinistraţii. De ce oare i-ar trece cuiva prin cap să ajute sinistraţii dând acele fonduri bisericii, eu nu pot să-mi explic.

Hora popirii

2010-07-02T01:29:00.000+03:00

După cum ştim toţi, românul s-a născut ~~poet~~ pamflet, şi ca atare, ~~poetul~~ pamfletul din mine vă prezintă o nouă poezie inspirată dintr-o carte foarte frumoasă, numită Dumnezeu şi Statul şi scrisă de către anarhistul Mihail Bakunin, carte pe care o recomand călduros tuturor concetăţenilor. Poezia se numeşte "Hora popirii" şi a fost scrisă în timp ce mă uitam la această hotărâre a guvernului, concomitent reflectând la vestitul slogan preluat de Traian Băsescu - Aici sunt banii dumneavoastră!

Şi poezia:

Hora popirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima hapsână,
Să’nvârtim hora hoţiei
Pe pământul României.

Raţiunea din minţi să piară,
Piară ateii din ţară,
Între noi să nu mai fie
Decât creştini şi prostie.

Măi guvernante, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine,
Şi la minciuni cu unire
Si la furat cu-nfrăţire.

Unde-i unul nu-i putere
La-ndoctrinat mamifere
Unde's doi puterea creşte,
Raţionalul nu sporeşte.

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o faptură şi de-o seamă,
Ca doi şoareci la făină,
Ca doi spini dintr'o tulpină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă'n lume.
Eu ţi's frate, tu mi-eşti frate,
Noi doi ştim fura cu acte.

Vin' la buget cu grăbire,
Să-l golim dintr'o sorbire,
Să le treacă criza mare,
La români prin buzunare.

Şi să vadă sfântul soare,
Într'o zi de ruinare,
Hora noastră cea hoţească
Pe câmpia românească.