În materie de lucruri care sînt fundamental greşite în lumea noastră, modul în care noi abordăm greşelile este fundamental... greşit. De aceea este cazul să mai lăsăm aici înca un text despre acest procedeu folosit pentru a regla disfuncţiile sociale, numit pedeapsa.
Nu numai disfuncţiile sociale de amploare sînt tratate prin pedepse dar uneori chiar şi relaţiile particulare dintre persoane, de aceea merită să ne îndreptam atenţia înspre acest subiect, dezlipind-o pentru o clipită de la subiectele extreme, foarte importante şi foarte stridente ale prezentului, precum faptul ca o anumită cîntareaţă de pop şi-a tatuat cîteva hieroglife pe un crac.
Nu numai disfuncţiile sociale de amploare sînt tratate prin pedepse dar uneori chiar şi relaţiile particulare dintre persoane, de aceea merită să ne îndreptam atenţia înspre acest subiect, dezlipind-o pentru o clipită de la subiectele extreme, foarte importante şi foarte stridente ale prezentului, precum faptul ca o anumită cîntareaţă de pop şi-a tatuat cîteva hieroglife pe un crac.
Prietenii pedepsei susţin că este bine să folosim pedeapsa deoarece este o practică eficientă în ceea ce priveşte descurajarea potenţialilor infractori. Eu nu vreau să neg că ar exista cîţiva oameni care renunţă să comită acte antisociale fiind speriaţi de ceea ce li s-ar întîmpla dacă ar cădea pe mîinile justiţiei. Nu vreau să neg că există oameni care renunţă la unele intenţii necurate pe care le-ar avea din cauza fricii de variate pedepse, începînd de la ironii, trecînd prin jigniri şi ajungînd la bătăi sau torturi.
Eu susţin că sînt unii care nu înţeleg de aceste lucruri, şi că există aceşti oameni este clar ca lumina zilei pe care o vedem, la fel cum îi vedem şi pe toţi infractorii, atît cei prinşi cît şi cei neprinşi, cei care au comis infracţiuni fără să se sinchisească în niciun fel de pedeapsă. Ei bine, după numărul de infractori prinşi, cît şi neprinsi, ne putem da seama cît de eficientă este această practică a ameninţării cu pedeapsa în cazul lor - zero eficienţă; în fund îi doare pe ei de ameninţările cu moartea sau cu izolarea pe viaţă. Noi acum sîntem în situaţia în care nişte animale extrem de periculoase circulă printre noi, mai devreme sau mai tîrziu vor lovi, producînd distrugeri, suferinţă si moarte, iar răspunsul nostru este că aşteptăm să lovească, pentru ca apoi să-i prindem, în cel mai fericit caz înainte să loveasca de zece sau de douăzeci de ori, şi să-i închidem într-o cuşcă de metal, ca pe nişte animale turbate. Într-adevăr, cei mai violenţi şi mai dăunători dintre ei sunt şi cei cărora le pasă cel mai puţin de ridicola pedeapsă şi astfel practica ameninţării cu pedeapsa este lipsită de eficienţă în cel mai înalt grad exact în cazul celor pentru care există cea mai mare nevoie ca ea sa funcţioneze. Pedeapsa este bună pentru cei care nu au nevoie de ea.
Există deci aceşti oameni care continuă să comită crime dupa crime după crime; infracţiuni felurite si înşelăciuni de amploare, în ciuda sistemului de pedepsire, autorizat de autorităţile judecatoreşti care astfel se achită de treaba pe care o au de făcut într-un mod mai rău decît execrabil. Care este deci răspunsul sistemului în privinta acestor oameni foarte periculoşi? Nu există aşa ceva, nici nu există răspuns şi nici măcar nu se vorbeşte despre întrebare; este ascuns ochilor publicului faptul că securitatea socială este din acest punct de vedere o poveste pentru aburit mintea cetăţeanului, deja înceţoşată de divertismentul de foarte prost gust de care avem parte.
Nivelul de competenţă al sistemului judecătoresc în ceea ce priveşte eliminarea activităţii infracţionale este atît de scăzut încît dacă ar fi să-i judecăm pe ei înşişi după sistemul prin care ei judecă pe alţii, ar trebui să-i facem pe toţi responsabili pentru crimele, furturile si înşelăciunile care au avut loc în timpul "domniei" lor, şi să punem de nişte pedepse serioase pentru niscaiva judecători şi procurori, eventual sa tragem pe cîţiva în ţeapă şi să-i plasăm în nişte locuri de interes public, astfel încît să fie învăţătură de minte pentru alţi indivizi care se joacă de-a interesul public.
Dar bineînţeles că nu putem să gîndim aşa, asta este o gîndire primitivă, o gîndire primitivă pentru oameni primitivi; pedeapsa ca procedeu de-a reglementa problemele societăţii este doar o formă de violenţă deoarece este menită sa provoace suferinţa; ea reprezintă controlul oamenilor prin practici violente - nimic nou din epoca de piatră. Să lăsăm altora aceasta nostalgie exagerată pentru metodele străvechi. Noi trebuie să empatizăm cu judecatorii şi procurorii; să înţelegem că ei s-au născut
într-o lume în care în dreapta se pedepsea, în stînga se pedepsea,
deasupra se pedepsea, dedesubt la fel, peste tot se aplicau nişte corecţii dure, astfel că ei, fiind mici şi naivi, au crezut că dacă aşa se procedează de către oamenii maturi, înseamnă ca aşa este bine. Aşa se învaţă la facultate; aşa face toată lumea, deci aşa e bine, aşa trebuie să gîndim şi aşa trebuie sa facem.
Nici măcar Aristotel nu a realizat că sclavagismul este imoral, iar în caz ca a făcut-o, probabil a mai realizat suplimentar că dacă o va spune pe aceasta în public, atunci va avea o soartă mai crudă decît sclavii; aşa că dacă tot nu avem pretenţii de la Aristotel, ce pretenţii să mai avem de la alţii, care nu-s nici pe departe de valoarea lui Aristotel; pe deasupra mai încluzîndu-ne si pe noi inşine în rîndul celor de la care nu avem astfel de pretenţii.
Trebuie totodată sa empatizăm şi cu cei din categoria "Hannibal Lecter", Ted Bundy sau Charles Manson, să empatizăm cu ei ca să înţelegem ce este în capul lor, de ce ei fac ceea ce fac ei şi de ce nu fac ceea ce fac alţi oameni; de ce ei se ocupă cu canibalismul, violarea şi uciderea oamenilor, în loc sa ude florile, să citească ziarul sau să plimbe căţelul. Şi oricine va realiza că a înţelege comportamentul acestor indivizi nu înseamnă să devii psihopat, va înţelege în acelaşi timp că ameninţările cu suferinţa pentru aceştia sunt ridicole; este ca şi cum l-ai ameninţa pe unul care arde pe un rug că o sa-l mai înţepi şi cu un ac în fund - tocmai de aia nu mai poate el.
Cei care ajung sa comită astfel de atrocităţi şi crime sînt mai mult decît familiari cu suferinţa, sînt niste experţi în domeniu; de aceea, practica aceasta a ameninţării lor cu pedepse nu este decît prea stupidă. Este la fel cu a încerca să vindeci pe oamenii de la casa de nebuni administrîndu-le o bătaie bună, şi nu reprezintă în esenţă decît o altă formă de nebunie.
Cert este ca recolta de infractori este perenă; nu s-a întamplat vreodată ca practicile poliţienesti, judecătoreşti şi cele ale sistemului de încarcerare să fi fost vreodată atît de eficiente încît să producă dispariţia hoţilor sau a altor indivizi antisociali; această continuă recoltă de infractori este pe undeva o masură a gradului în care exista conflicte în societate, iar aceste conflicte nu sunt nici măcar investigate, astfel că nu putem vorbi despre rezolvarea lor. Nu putem să vorbim despre ele şi despre metode eficiente de-a le rezolva, deoarece ne eschivăm într-un mod pueril cu această practică a pedepsei şi ni se serveşte ideea ridicolă că această practică violentă este cel mai bun lucru care poate fi făcut în această direcţie.
De aceea, atunci cînd populaţia manifestă încredere în justiţie, sa nu uităm că la fel de multă încredere avea populaţia în justiţie atunci cînd ardeau vrăjitoare pe rug, după aplicarea unor crude, stupide dar sofisticate metode de determinare a vinovăţiei, toate îmbracate în hainele unei ştiinţe a dreptăţii, în realitate justiţia fiind autoarea unei crime de mari proporţii, organizată prin ignoranţă, exact la fel cum se întîmplă şi în prezent.
Cert este ca recolta de infractori este perenă; nu s-a întamplat vreodată ca practicile poliţienesti, judecătoreşti şi cele ale sistemului de încarcerare să fi fost vreodată atît de eficiente încît să producă dispariţia hoţilor sau a altor indivizi antisociali; această continuă recoltă de infractori este pe undeva o masură a gradului în care exista conflicte în societate, iar aceste conflicte nu sunt nici măcar investigate, astfel că nu putem vorbi despre rezolvarea lor. Nu putem să vorbim despre ele şi despre metode eficiente de-a le rezolva, deoarece ne eschivăm într-un mod pueril cu această practică a pedepsei şi ni se serveşte ideea ridicolă că această practică violentă este cel mai bun lucru care poate fi făcut în această direcţie.
De aceea, atunci cînd populaţia manifestă încredere în justiţie, sa nu uităm că la fel de multă încredere avea populaţia în justiţie atunci cînd ardeau vrăjitoare pe rug, după aplicarea unor crude, stupide dar sofisticate metode de determinare a vinovăţiei, toate îmbracate în hainele unei ştiinţe a dreptăţii, în realitate justiţia fiind autoarea unei crime de mari proporţii, organizată prin ignoranţă, exact la fel cum se întîmplă şi în prezent.