Pagini

marți, 2 februarie 2016

Sîntem toţi nişte animale

   Nu cunosc exact motivul, dar de cînd mă ştiu mi-a făcut o deosebită plăcere să afirm lucruri neplăcute pentru cei mai mulţi dintre oameni. Poate e doar cinism. Şi cumva, printr-o coincidenţă fericită, lucrurile care ne produc cea mai multă neplăcere sînt cele care pe lîngă faptul că-s neplăcute mai sînt şi adevărate. O minciună neplăcută nu are puterea unui adevăr neplăcut şi eu cînd aud astfel de adevăruri rostite, am un sentiment care nu ar putea fi echivalat decît cu sentimentul împlinirii justiţiei divine.
  De la distanţă, unul dintre cele mai neplăcute adevăruri pe care oamenii nu vor să-l audă, este acela că sîntem toţi nişte animale, şi cu bonus, animale căcăcioase şi muritoare. Nimeni nu vrea să audă aşa ceva, nici să audă şi cu atît mai puţin să gîndească la acest lucru.
    A fi un animal este privit drept o insultă, ca în expresiile "măi animalule!", "nişte animale au locuit aici, nu nişte oameni", "acest comportament este animalic" sau "să fim oameni, nu animale". Nu doar numele de animal este folosit pe post de insultă dar şi numele specifice ale unor animale, aşa ca în: "porcule", "boule", "măgarule", "eşti o vacă", iar unele cuvinte, precum cuvîntul "dobitoc" şi-au pierdut sensul iniţial de animal şi au ajuns să însemne doar insulta. 
    Şi totuşi, faptul că sîntem animale explică atît de multe lucruri care altfel nu îşi găsesc explicaţia. De cînd te naşti şi pînă cînd mori, nu se poate să nu te loveşti aproape zilnic de fapte care te îndreaptă foarte puternic înspre ideea că eşti unul dintre animale. Ba cîteodată privind la unele animale spunem ceva de genul: "Uite la ei, zici că-s oameni".


    Din timpuri îndepărtate, o campanie fără seamăn a fost declanşată de anumite ideologii împotriva conştientizării şi recunoaşterii de către noi a faptului că sîntem animale şi această campanie a fost şi încă este deosebit de toxică pentru noi, la fel cum ar fi pentru orice fiinţă care îşi reneagă propria natură, necunoscînd că este ceea ce este. Necunoscînd ceea ce este, nu va cunoaşte de ce face lucrurile pe care le face. Cineva nu poate decît să-şi imagineze progresul mult prea minuscul pe care l-ar fi înregistrat cunoaşterea noastră despre noi înşine dacă am fi negat în continuare faptul că sîntem toţi animale, dar poate să observe lipsa acestui progres pe vremea cînd adevărul că sîntem animale a fost renegat.
  Relaţia noastră cu animalele a fost şi este una foarte complicată. În timp ce pe unele le iubim, pe altele trebuie să le ucidem şi să le mîncăm, pe cîteva le folosim pe post de sclavi, de altele ne este o frică teribilă deoarece pot să ne omoare, iar pe acelea dintre ele pe care le numim paraziţi avem o mare ciudă, inspirată probabil de lipsa lor totală de respect pentru noi. În acest lanţ al relaţiilor noastre complicate cu animalele, noi putem să observăm că nu sîntem în nici un fel mai buni sau mai răi decît ele, sîntem criminali şi victime în acelaşi timp, stăpîni şi sclavi, paraziţi şi parazitaţi, unele sînt hrană pentru noi iar noi sîntem hrană pentru altele, nimic deosebit faţă de situaţia altor animale din circuitul vieţii şi morţii. 
   Referirea la animale ca la nişte creaturi inferioare nouă provine din considerarea unor perspective care permit această calificare; din alte perspective nu ne-ar părea foarte evident că un om este superior unui virus, mai ales cînd omul este distrus de către virus fără drept de apel. În nici un caz această referire nu provine din realitate - ci dintr-o dorinţă puternică pe care o avem de-a fi superiori animalelor, de-a le depăşi în toate aspectele, de-a depăşi condiţia lor. În adevăr nici noi nu sîntem superiori animalelor şi nici ele nouă.
    A fost din cale afară de contraproductiv să negăm că sîntem animale dar a accepta acest fapt cu adevărat ne poate lumina calea în mai multe aspecte. Cui îi este ruşine că este animal nu înţelege cum să aprecieze viaţa. Poţi călători sute de milioane de kilometri depărtîndu-te de Pămînt şi nu ai să găseşti o fiinţă mai complexă şi mai minunată decît un vierme nenorocit pe care aici poate ai să-l striveşti cu piciorul în scîrbă. Pe cît de complex şi minunat animalul, pe atît de failibil şi fragil este, adică perisabil şi supus erorii, şi odată cu animalul şi noi sîntem la fel de perisabili şi supuşi erorilor. De aceea devenim fricoşi sau violenţi atunci cînd nu este cazul, deoarece putem fi foarte uşor decepţionaţi.

   Şi cum vom accepta că sîntem toţi animale, exprimînd fapte concrete din viaţa noastră socială cu ajutorului acestui adevăr proaspăt acceptat, vom cunoaşte nişte lucruri noi. De exemplu că statul nostru este guvernat de o haită de animale perisabile şi supuse erorii, pe care noi le numim guvernanţi. Aceste animale trebuie să aplice legi construite de către o altă haită de animale supuse erorilor, numite animale parlamentare. Dar mai înainte ca legile să fie utilizate, ele trebuie să fie aprobate de către un alt animal (evident, spus erorilor şi decepţiilor felurite), care se numeşte preşedinte. Pe scurt, societatea noastră este condusă de nişte animale supuse erorilor. Să cîntăm şi să ne bucurăm.

vineri, 22 ianuarie 2016

O crimă de proporţii se petrece

   Dacă cineva se duce peste un bătrîn şi îi crapă capul cu un topor ca să-i ia banii, în cazul în care este prins, este numit un criminal nenorocit şi băgat la zdup cu o pedeapsă destul de consistentă. Se va spune despre el că i-a luat viaţa celuilalt. Crima va fi calificată ca fiind una foarte crudă iar criminalul ca un psihopat turbat şi foarte violent, care nu are ce căuta în societate ci trebuie ţinut neapărat într-o cuşcă cu zăbrele de oţel precum fiarele sălbatice.
   Totuşi, după ce ne-am inflamat instantaneu la auzul atrocităţii, ar fi bine să ne relaxăm puţin şi să angajăm judecata critică. Nu este adevărat ca fiara turbată i-a luat viaţa bătrînului, aşa cum arată a spune expresia "i-a luat viaţa". Ar fi putut să-i ia viaţa dacă l-ar fi omorît încă din faşă; din moment ce l-a omorît la bătrîneţe, cînd omul nostru oricum nu mai avea prea mult de trăit, înseamnă că nu i-a luat decît o parte din viaţă, una destul de scurtă şi încă cea mai neplăcută, atunci cînd nu mai poţi să zburzi pe gorgane complet lipsit de griji, ci te încearcă durerile de reumatism, constipaţia şi parkinson-ul. 
   Deci este adevărat că criminalul nostru nu a făcut decît să-i reducă viaţa victimei sale, şi în general orice astfel de crimă constă într-o reducere a perioadei de viaţă a unei persoane. Dar în materie de reducere a duratei vieţii oamenilor pe pămînt, aceşti criminali care ne sar în ochi pe la ştirile de la ora5 sau prin ziarele de scandal şi care ne inflamează la spirit, nu-s nici pe departe principalii vinovaţi.
    În materie de reducere a duratei de viaţă, un serviciu stresant este un autor al unui genocid, deoarece el nu omoară pe nimeni deodată ci îşi ucide victimele doar treptat, progresiv. Încă se întîmplă că cel mai des aceştia îşi dau obştescul sfîrşit abia după ce au ieşit la pensie. Un calcul aproximativ ar spune că la o reducere a duratei de viaţă de 1 an pentru un serviciu stresant in cazul a 4 milioane de muncitori, avem 4 000 000 de ani reducere a duratei colective de viaţă care este echivalent cu uciderea în faşă a 50 000 de mii de copii - curat masacru abominabil. 
  Ar fi fost frumos ca serviciul stresant să fie singurul vampir care ne suge de viaţă însă este clar că nu-i cazul. Mai este de exemplu şi poluarea asta care iarăşi nu a omorît pe prea mulţi instantaneu, dar ne omoară pe toţi zilnic, cîte puţin. Ieri ne-a omorît poate preţ de o secundă sau două, astăzi ne omoară, mîine ne va omorî şi nu-s speranţe că răspoimîine ne va cruţa; genocidul este în desfăşurare iar rata omuciderii este în creştere. 
   Împreună cu acestea mai vin să ne trimită progresiv în neant şi un stil general nesănatos de viaţă, consumul exagerat de zahăr, grăsimi şi alcool, privitul la televizor (care este o pierdere de timp, adică de viaţă), consumul lipsit de sens de produse şi servicii inutile, precum şi credinţa în viaţă după moarte.
    Sînt atît de multe lucruri care ne omoară încît este de mirare că mai supravieţuim în aceste condiţii şi ca să facem uz eficient de această viaţă pe care o avem, să fim atenţi la criminalii ascunşi, cei care nu-s evidenţi şi care ne omoară încet dar sigur şi nu la criminalii prezentaţi la ştirile de la ora 5, care sînt nişte măscărici insignifianţi ai crimei.

marți, 19 ianuarie 2016

Unde aflăm un mare secret despre Kim Kardashian

    Se face că mi-a ajuns pe la ochi o statistică de prea tristă amintire a căutărilor pe google in 2015, care zicea că cea mai căutată persoana pe google în cele mai multe ţări occidentale este creatura umană care poartă numele de Kim Kardashian. Spre nefericirea mea, pot să spun că am fost binecuvintat cu ignoranţa faţă de existenţa lui Kim Kardashian doar o perioadă finită de timp; pe la o vreme mintea mea nu cunoştea cine este această persoană şi cu ce se ocupă şi eram fericit, iar după ce am cunoscut cine este şi cu ce se ocupă, am realizat instantaneu că aş fi putut trăi şi muri fără să am habar de ea şi ar fi contat pentru viaţa mea exact cam cît contează moartea unei bacterii de pe partea cealaltă a planetei.
   Eram ca un copil neştiutor şi inocent, cînd deodată din mai multe direcţii a trebuit să aflu nu doar numele de Kim Kardashian dar pe deasupra şi cîteva amănunte picante (în opinia unora) din viaţa acestei persoane, informaţii pe care nu le-am dorit, nu le-am solicitat şi care m-au trezit din copilaria mea într-o realitate crudă şi dezolantă.
  Dar asta este, acum nu mai am ce face, trebuie să accept tot ceea ce viaţa îmi oferă, şi pe cele bune şi pe cele rele, şi să văd cum reuşesc să dau un sens acestor fapte. Iar dacă nu ştiţi cine este Kim Kardashian ar fi bine să vă informaţi pentru că este ceva important. Din ce-am scris pînă acum aţi putea intui că Kim Kardashian este o vedetă ca multe altele, a cărei popularitate este fabricată intenţionat, fără nimic special în spatele ei şi fără nimic care merită atenţia şi consideraţia noastra, şi nu aţi greşi.
   Unde am greşi, ar fi dacă am face o confuzie între persoana numită Kim Kardashian şi fenomenul social cu acelasi nume. Foarte mulţi oameni, sute de mii şi zeci de milioane de oameni vor să ştie chestii despre Kim Kardashian, cine este ea, cu ce se îmbracă, ce operaţii estetice şi-a făcut, cu cine umblă soră-sa, cîţi bani are bărba-su', ce maşină are soacră-sa, dacă le curg şi lor mucii ori poate fac parte dintr-o rasă fără muci, cum se distrează aceşti oameni, cît des dă din coadă cîinele lor şi ce fel de cratiţe au în bucătărie. 
   Că oamenii discută şi sînt interesaţi de trivialitaţi nu este ceva neobişnuit, dar un interes sincronizat şi de o asemenea anvergură nu poate sa fie decît demn de a fi analizat. Şi există o regulă de comportament care este stocată în fiecare fiinţă umană, aceea că atunci cînd vedem mulţi oameni adunaţi la un loc imediat devenim curiosi să aflăm despre ce-i vorba. La fel, faptul că un subiect ajunge să fie prins în "lumina reflectoarelor" ne transmite cumva mesajul că acel subiect este demn de atenţia noastră; pe această regulă este bazat interesul pentru Kim Kardashian. Ca toate regulile şi legile de pe lumea asta, şi regula de mai sus are un domeniu de aplicabilitate limitat şi odată ce părăseşte acel domeniu ea încetează sa mai fie utilă, ba chiar devine toxică. Aşa se întîmplă ca oamenii in loc sa fie interesaţi de lucruri care le afectează în mod direct şi consistent viaţa, precum incapacitatea sistemului actual de-a rezolva problemele reale ale societăţii noastre, ei sînt mai interesaţi de purecii din canapeaua lui Kim Kardashian.
   Apoi mai este bine de ştiut că oamenii sînt atît de uşor prinşi de bîrfă deoarece bîrfa a constituit timp de zeci de mii de ani metoda prin care comunităţile tribale umane îşi menţineau consistenţa. Bîrfa are aplicaţii benefice chiar şi în prezent; dacă vorbim de oameni care se cunosc faţă în faţă, este necesară menţinerii unor relaţii sociale sănătoase. Însă atunci cînd apetitul oamenilor pentru bîrfă este exterminat din sfera comunităţii lor reale şi este trimis să se manifeste în sfera membrilor unei comunităţi imaginare, care nici măcar nu interacţionează între ei într-un mod semnificativ, noi cunoaştem că comunităţile umane sînt dezintegrate, iar bîrfa este făcută sa lucreze pentru scopuri nemernice. 
   Şi cînd vorbesc despre Kim Kardashian nu mă refer la acest caz singular; Kim Kardashian este o marcă neînregistrată a subiectelor care domină spaţiul public deşi ele n-au ce să caute în spaţiul public al unei societăţi sănătoase. Faptul că milioane de oameni sînt interesaţi de acest tip de dez(informaţie) este dovada clară a unei societăţi bolnave; noi sîntem dezinformaţi şi dezorientaţi într-un mod intenţionat şi sistematic. Oameni care altfel nu sînt în stare să discute nici măcar pe marginea sistemului politic, al justiţiei sau al relaţiei dintre specia noastră şi tehnologie, sînt maeştri experţi în kardashianologie, ei ar putea să-ţi ţină o prelegere despre trivialitaţile legate de Kim Kardashian şi alte nulităţi de teapa ei cu dexteritatea unui profesor universitar. Oameni ale caror venituri descresc automat în virtutea sistemului financiar existent, care sînt sărăciţi şi sclaviţi precum negrii pe plantaţie, găsesc ca cel mai urgent pentru ei este să afle dacă nu cumva s-a stîrpit pisica lui Kardashian.  
  Să nu fim aşadar induşi în eroare, Kim Kardashian este în acelaşi timp o nulitate şi o armă informaţională foarte puternică şi periculoasă, care este folosită la a ne distrage atenţia de la lucrurile stricate din lumea noastră şi a o îndrepta înspre nimicuri.  Şi de aceea merită să vorbim despre ea, căci nu contează despre ce lucru vorbim, ci contează cum vorbim despre el. 

miercuri, 23 decembrie 2015

Nu ne mai trageţi pe dreapta

   Cumva în această ţară, direcţia politică numită dreapta, a fost reîmpachetată, rearanjată şi servită populaţiei ca fiind o ideologie onorabilă. Pot să văd oameni cu studii, cu facultăţi, care se declară de dreapta dar nu mai sînt contrariat de acest lucru de pe vremea în care am observat că un doctorat în matematici superioare nu garantează nicidecum că nu eşti limitat în alte domenii ale dezvoltării personale.
  Clar că este o diferenţă între ceea ce afişează oamenii în public şi ceea ce cred în particular, şi putem să ne dăm seama că mai ales în ţara asta această diferenţă este considerabilă. Observînd cum pînă la incidentele din '89 mai toţi oamenii afişau explicit sau tacit apartenenţa la o anumită filozofie politică, iar mai apoi s-au întors dacă nu la 180 de grade măcar la 120, nu poţi să nu te întrebi dacă au suferit toţi o modificare profundă a personalităţii şi a culturii politice, ori dacă nu cumva au rămas aceiaşi eterni prieteni ai oricui se află la putere. Chiar şi aşa, pe lîngă aceştia sînt unii care în mod autentic au fost induşi în eroare de către propaganda mincinoasă de care nu scapi nici în gaură de coropişniţă şi pentru ei merită să scriem astfel de texte.
   Direcţia politică numită dreapta, este ideologia claselor conducătoare, a elitelor, aşa a fost de cînd este ea şi această ideologie este simplă: mai multă putere pentru ei şi mai puţină pentru restul populatiei - cea mai multă putere pentru cei mai puţini oameni şi cea mai puţină putere pentru cei mai mulţi oameni. Sigur că ei nu pot să ne spună aşa ceva direct, deci ideologia este reformulată în cuvinte pompoase şi lucitoare şi este vîndută apoi populaţiei naive, formată din profesori universitari, oameni de ştiinţă, doctori, ingineri, femei casnice, zidari şi muncitori cu ziua deopotrivă.
   În prezent, dreapta se prezintă ca un mare furnizor de bunăstare, dreptate şi de libertate, foarte multă libertate, şi toate aceste lucruri le vom avea - ni se spune - dacă vom fi conduşi de ei; sau cum s-ar mai spune, vom fi conduşi înspre libertate, vom fi supuşi pentru a găsi libertatea. Această propagandă frumos ticluită îi induce pe mulţi în eroare şi de aceea este indicat măcar să amintim grupările care sînt asociate cu direcţia stîngă şi cele care sînt asociate cu dreapta:
   Istoric vorbind, grupările de stînga sînt în ordinea descrescătoare a extremismului: anarhiştii, (cam pe aici ma aflu eu), comuniştii, socialiştii, progresiştii, anticapitaliştii, antiimperialiştii, socialiştii democratici, ecologiştii, libertarienii de stînga, social democraţii şi social liberalii, care sînt un fel de comunişti degeneraţi.
   Iar grupările care aderă la direcţia dreapta sînt într-o ordine oarecare a demenţei: naziştii, capitaliştii, fasciştii, conservatorii, monarhiştii, naţionaliştii, neoconservatorii, neoliberalii, reacţionarii, autoritariştii, imperialiştii, tradiţionaliştii, libertarienii de dreapta şi fundamentaliştii religioşi! Toată lumea "bună" este înregistrată pe dreapta, toate speciile fascistoide - cu cap de afiş - fundamentaliştii religioşi, fasciştii, naziştii şi capitaliştii, iar dacă cineva se întreaba ce sînt reacţionarii... ei bine sînt cei care vor sa ne întoarcem în Evul Mediu, ca sa fim conduşi de o aristocraţie susţinută de cler. Şi cam asta este politica de dreapta în principiu, feudalism reciclat pentru vremurile moderne. Fiecare om trebuie sa se întrebe cam în care dintre cele doua categorii de grupări ar vrea sa vieţuiască.

    Ceea ce marchează diferenţa esenţială dintre stînga şi dreapta este gradul de ierarhizare al societaţii în care aceştia vor sa traiăscă, cu grad de ierarhizare cît mai mic dorit de anarhiştii comunişti, şi cu grad de ierarhizare maxim dorit de nazişti, capitalişti, monarhişti sau fascişti, o societate puternic stratificată în care majoritatea oamenilor este lipsită de putere reală:


    Toate regimurile intitulate comuniste care au existat, au fost criticate de către dreptişti exact pentru faptul că au menţinut sisteme de funcţionare ierarhice, ca au menţinut culturi ale personalităţii, sisteme totalitare, autoritariste şi clase ierarhice, adica au fost criticate pentru faptul ca n-au fost suficient de stînga...şi ei inca mai fac aceste critici, precum ciobul care rîde de oala sparta sau ruptul care rîde de cîrpit. Sigur că doar oamenii cu imaginaţie prea bogată s-ar fi aşteptat ca un sistem de organizare socială ce data de mii de ani să fie inlocuit deodată cu anarhia comunistă, mai ales avînd în vedere inerţia puternică a societăţilor umane şi contextul internaţional, în care statele socialiste s-au aflat sub asediu continuu din partea capitaliştilor (feudalilor moderni). Pentru o astfel de revoluţie, ar fi fost necesară în prealabil o revolutie a mentalităţilor oamenilor, care nu prea a avut loc.
   Este clar ca nu există vreun argument suprem care odată auzit îl face pe un om sa îşi schimbe deodată sistemul de valori sau deziluzia religioasă însă unele pot să pună semne de întrebare sau să corodeze aceste structuri mentale. De aceea am să listez aici cîteva lucruri care spun eu că ar trebui să dea de gîndit. 
    Dreapta a fost şi este ideologia claselor dominante care vor să-şi conserve dominaţia şi de aceea noi putem să ştim că din cauza că monopolul culturii a aparţinut în mod covîrşitor dreptei, cultura şi în particular istoria sînt foarte biasate pe partea dreaptă. Un om gînditor trebuie să se aştepte ca cele mai multe opere de artă, antice, clasice sau moderne, să exprime valori susţinute de monarhie, aristocraţi sau de capitalişti şi nu valori susţinute de tovarăşul V.I.Lenin. Ar fi iraţional în cel mai înalt grad să crezi că mintea nu-ţi este puternic infestată cu credinţa falsă că valorile dreptei sînt bune iar cele ale stîngii sînt rele, deoarece acesta este rezultatul inevitabil al consumului de cultură, al cititului de epopei antice, al contemplării unor măreţe opere de sculptură, pictură sau arhitectură, al fascinaţiei produse de cultul individului, eventual de cultul individului războinic şi autoritar.
    Ar fi la fel de iraţional să crezi că istoria de care dispunem în prezent nu supraraportează faptele bune ale dreptei şi nu subraportează faptele bunei ale stîngii, în acelaşi timp în care grupările asociate cu stînga sînt demonizate şi ponegrite pe nedrept, iar liderii, grupările şi valorile dreptei lăudate într-un mod la fel de nedrept. Este chiar suprinzător a constata că stînga politică şi socială a rezistat, s-a dezvoltat şi a evoluat în aceste condiţii. 
   A doua chestiune pe care am să o prezint este aceea a investigaţiilor ştiinţifice serioase, care ar fi trebuit să fie efectuate la vîrful piramidei. În momentul în care ai un sistem piramidal care îţi conduce societatea, s-ar chema că acesta este cel mai important punct de investigaţie sociologică şi psihologică, deoarece funcţionarea sistemului tău depinde de sociologia şi psihologia indivizilor din vîrful piramidei. Te-ai aştepta să vezi pe tema asta zeci şi sute de mii de articole publicate în jurnalele stiinţifice. În realitate, psihologia şi sociologia elitelor - ca domeniu de investigaţie stiinţifică, este pentru scopurile practice inexistent şi noi ştim cine sînt oamenii care întreţin această stare de fapt, ei nu-s cerşetorii homeless şi nici vînzatorii de cartofi din piaţă.
   Din fericire, cîteva studii şi informaţii au scapat printre degetele lipsei totale de finanţare, a interdicţiei şi a cenzurii, şi noi stim că oameni oarecare de pe stradă, dacă sînt luaţi şi puşi într-o situaţie în care ei au putere asupra altora, la fel de luaţi de pe stradă, vor începe inevitabil să comită abuzuri asupra lor. Nu ne trebuie aceste cercetari ştiinţifice decît pentru fandoseală, căci noi cunoaştem din istorie cum oamenii de la putere nu s-au oprit de la abuzuri împotriva celor fără putere, toate atrocităţile posibile şi imposibile au fost comise de către cei care au putut să comită violenţa, asupra celor care nu au putut să se apere, şi această regulă nu s-a schimbat nici cînd iobagii la anumite rascoale au pus mîna pe anumiti moşieri şi i-au violat, jupuit, torturat şi schingiuit cum s-au priceput mai bine.
   O societate bazată pe dominaţie şi nu pe colaborare este o societate care întreţine crima organizată şi colectivă. Unul din motivele pentru care anumiţi oameni susţin dreapta politică, este faptul că ei speră şi cred că nu vor ajunge niciodată în tabăra abuzaţilor, ceea ce este o credinţă falsă şi o speranţă ridicolă. Într-un sistem piramidal, ierarhic, în ultimă instanţă toţi oamenii sînt abuzaţi, chiar şi cei care sînt foarte sus, sînt abuzaţi de cei de deasupra lor. Se întîmplă ca există mame care abuzează fără sa-şi dea seama, pe proprii lor copii pe care îi iubesc ; a te aştepta ca nişte bătrîni ahtiaţi după putere şi aproape senili să nu abuzeze întreaga societate pe care ei în mod clar n-o iubesc asa cum îşi iubeşte o mamă copilul, nu este doar o lipsă de imaginaţie, este definiţia stupizeniei. 
  În afară de de anumite excepţii care sînt foarte rare, procedeul de selecţie evoluţionistă al conducătorilor unei ierarhii, produce un tipar al conducătorului psihopat, machiavelic şi cu desăvîrşire ahtiat dupa putere, dorinţa de putere totală fiind caracteristica indivizilor care reuşesc să depaşească încercările specifice puse în faţa lor de sistemele de conducere bazate pe ierarhii.
Din cauza asta, mai ales elitele occidentale, care nu au fost contaminate de "plaga comunismului" sînt preocupate într-un mod psihotic şi paranoic de ideea dominaţiei totale, a puterii totale. Ei nu sînt preocupati prioritar de direcţia evoluţiei speciei noastre, de bunăstarea speciei noastre sau de valori morale precum compasiunea ori profesarea adevarului, ci de obţinerea puterii totale, prin orice mijloace. Si acesta este şi principalul motiv pentru care vor pierde inevitabil competiţia cu oamenii care au interese şi vederi mult mai largi.
  Este probabil că structura ierarhică a unei trupe de maimuţe de acum cîteva milioane de ani sa fi conferit avantaje foarte importante pentru supravieţuire prin savana acelor vremuri şi se vede că că acest tip de organizare a unei turme produce un tip de selecţie sexuală suficientă pentru perpetuarea turmei de babuini. A transfera acest sistem de organizare de la scara unei turme de maimuţe la scara civilizaţiei umane va transforma orice mic neajuns al ei abia sesizabil la nivelul maimuţelor, în catastrofe sociale, atrocităţi imense şi războaie de zeci de ani în cazul societăţilor omeneşti.
   Deşi în instinctul unora scrie probabil că ierarhia într-un mic grup este un sistem viabil, omul gînditor va înţelege că o luptă pentru dominaţie în cadrul grupului care nu înseamnă mai mult decît o hîrjoneală între două maimuţici, se va transforma în razboi civil cu sute de mii de morţi atunci cînd o întreagă societate este organizată după acelaşi sistem găunos, iar frustrarile sexuale al unui mascul se transformă într-o nevroză socială colectivă. Dacă într-o ierarhie de maimuţe cei cu statutul social mai de jos nu mai apucă să se înfrupte din fructele cele mai coapte, într-o ierarhie a claselor sociale înseamnă ca întregi sectoare ale populaţiei sînt condamnate la foamete sau la sclavagism. Cel mult am putea sa păstram acest sistem ierarhic în colectivităţi locale de 100 - 150 de indivizi dacă oamenii sînt prea nostalgici faţă de el, însă eu degrabă m-aş lipsi de aşa ceva.
   A menţine acest sistem de organizare al unor maimuţe pentru a organiza civilizaţia oamenilor este o maimuţăreală, nu este un lucru serios. Cu cît mai repede vom înţelege că acest sistem bazat pe competiţie, dominaţie, conflict şi decepţie este net inferior celui bazat pe cooperare şi comunicare, cu atît mai repede vom reusi să depăşim cu adevarat stadiul de maimuţă şi să devenim oameni adevăraţi - Homo Sapiens. Concluzia este evidentă: jos cu valorile dreptei, jos cu fascismul!