Pagini

marți, 14 februarie 2017

Încrederea oarbă într-o justiţie oarbă aduce la întuneric

   Cu ocazia demonstraţiilor antiguvernamentale care au avut loc în perioada recentă, am avut neplăcerea să văd cuprinse de fervoarea protestelor aproape toate cunoştinţele mele, colegii de serviciu, prieteni şi inclusiv nişte persoane pe care eu aş zice că le iubesc. Toţi animaţi de dorinţa impetuoasă de-a da de pămînt cu hoţii, cu infractorii pesedişti, cu penalii şi cu ciuma roşie.
   Ca un comunist ce mă aflu, pot să spun că mă simt foarte jignit atunci cînd PSD-ul e numit ciuma roşie; păi ciuma roşie zic eu că este un epitet rezervat pentru comunişti adevăraţi, iar dacă mă numeşte cineva ciuma roşie eu mă simt complimentat. Îşi mai aminteşte cineva cum se comportă comuniştii adevăraţi? Comuniştii adevăraţi naţionalizează pînă şi căcatul din om în timp ce toată lumea lucrează la singura firmă care se numeşte statul, iar raporturile dintre cele mai mari venituri şi cele mai mici sînt de 1 la 6, nu de 1 la 10 000 sau 100 000. Comuniştii adevăraţi fac cenzură la sînge, nu se joacă de-a libertatea de expresie; comuniştii adevăraţi ascultă de Moscova, nu de stăpînii actuali ai României, care se află la Washington şi la Bruxelles.
   Păi să numeşti ciuma roşie PSD-ul, care este un partid capitalist neoliberal aservit americanilor, asta este fără doar şi poate o atrocitate, este ca şi cum ai numi criminal în serie pe unul care a omorît trei muşte; PSD-ul ar putea fi numit cel mult anemia roz şi nu ciuma roşie, să păstrăm vă rog proprietatea termenilor.
  În fine, asta a fost prima chestie care m-a iritat. A doua este încrederea oarbă a românilor în zeiţa cea oarbă a justiţiei care ne aduce aminte de handicapul lipsirii de vedere, transformat în cazul justiţiei într-o calitate. Eu zic că în acelaşi ton cu justiţia cea oarbă ar trebui să ne mîndrim cu o poliţie surdă, cu o armată invalidă, cu o biserică sclerozată, o presă mută, un parlament autist şi un guvern retardat mintal. 
   Filozofii se chinuie de mii de ani să stabilească ce-i aceea proprietate, ce-i hoţia şi ce-i dreptatea şi n-au ajuns la nici o concluzie deoarce lucrurile sînt foarte complicate în aceste aspecte, însă justiţia deja ştie aceste lucruri şi le ştia încă de pe vremea cînd legitima proprietatea stăpînului asupra sclavului ori a bărbatului asupra femeii.
  Justiţia a decretat şi decretează ce-i moral şi ce-i imoral legitimînd tot felul de acte suspecte sub acoperămîntul legalităţii. Oamenii pe planeta asta au ţinut sclavi într-un mod cît se poate de legal, i-au pus pe sclavi să se ucidă unii pe alţii  pentru distracţia stăpînilor în mod legal, dar vezi bine că era ilegal ca sclavii să fie ucişi de către stăpînii lor deoarece erau proprietatea lor legală. Investigaţia pentru aflarea adevărului a fost executată legal prin tortură, aşa că adevărul a fost extras în mod legal prin smulgerea legală a unghiilor, prin arderea legală a oganelor sexuale cu fiare încinse, prin jupuirea legală, desfigurarea legală şi bătaia legală, prin violarea legală a femeilor, smulgerea legală a dinţilor, lipsirea legală de somn şi prin orbirea legală a subiecţilor.  După ce au aflat adevărul prin aceste metode legale, oamenii de la justiţie au dispus împlinirea dreptăţii prin metode la fel de legale, precum spînzurarea legală a condamnaţilor, mutilarea lor legală, scoaterea intestinelor din ei şi arderea acestora în faţa lor, evident, tot legală. Tăierea legală cu fierăstrăul, arderea legală pe rug, frîngerea legală a oaselor, castrarea, fierberea şi înecarea legală a vinovaţilor au făcut parte din arsenalul de instrumente pentru împlinirea dreptăţii.  Decapitarea legală şi biciuirea legală încă mai împlinesc dreptatea prin Arabia Saudită. 
   Nu există metodă de tortură care să nu fi fost practicată cu desăvîrşit zel şi cu dedicaţie totală în cadrul instituţiilor de judecată, deoarece un criminal care îşi torturează în solitudine victima s-ar mai putea să aibă vreun proces de conştiinţă, însă oamenii cînd se adună într-un grup şi işi justifică şi certifică violenţa şi actele imorale prin puterea şi lărgimea colectivităţii, devin lipsiţi de conştiinţă şi ajung să comită cu seninătate sălbatică orice fel de atrocitate.
   Holocaustul a fost împlinit complet legal, epurările etnice şi execuţiile comandate de Stalin au fost legale,  exterminarea nativilor din America, legală, sclavagismul cum spuneam, tot legal, uciderea homosexualilor legală, arderea vrăjitoarelor pe rug - legală, opresiunea celui slab de către cel puternic legală, cele mai multe genociduri legale, persecuţia religioasă a fost legală, munca forţată legală, exterminările şi persecuţiile oponenţilor politici au fost legale, uciderea ereticilor la fel de legală.
   Orice fel de sistem dictatorial, opresiv, violent şi nedrept care a existat vreodată, în adevăr toate care au existat de-a lungul timpului, au fost în mod evident, legale. Gîndiţi-vă la lucrul ăsta. Sistemul imoral prin care o minoritate deţine cea mai mare parte a bogăţiei într-o societate iar majoritatea se luptă cu ea însăşi pentru frimiturile rămase de la masa stăpînilor, este legal.
  Iisus Cristos, executat legal, Socrate, executat legal, Giordano Bruno, executat legal, Galileo Galilei, condamnat legal, Ludovic al XVI-lea, executat legal cu tot cu nevastă-sa, Lavoisier , executat legal, Danton, executat legal de către Robespierre, care la rîndul său a fost executat tot legal de către alţii care erau mai legali decît el. Toţi revoluţionarii care au fost executaţi au fost executaţi în mod legal şi nenumăratele atrocităţi abătute asupra oamenilor din partea oricărui stat dotat cu aparatul justiţiei au fost nişte atrocităţi legale.
    Ştiţi ce este în schimb ilegal? Este ilegal ca taică-meu să-mi ridice buletinul odată ce a fost făcut, şi trebuie să mă duc eu pînă în localitatea îndepărtată de unde sînt, ca sa-mi pierd vremea pe drumuri. Că cine ştie ce nedreptate vom comite împotriva statului. Să nu te apuce rîsul cînd vezi ce înseamnă legea?
   Acum oamenii vor spune că deşi istoria justiţiei este mult mai presărată cu atrocităţi decît istoria celor care au acţionat în afara ei, nu mai există aceeaşi situaţie în prezent, deoarece justiţia noastră deşi tot oarbă, vede mult mai bine acum, şi-a spălat rochia şi e albă şi pură precum porumbelul nevinovat al păcii. Iar ce vreau eu să spun este că exact acelaşi lucru îl gîndea fiecare om din trecutul justiţiar al justiţiei, pe vremea cînd nedreptatea prospera în lumea oamenilor, cel mai des legitimată şi profesată printr-un sistem complicat de legi. 
   Dacă cineva vrea să fie sincer cu el însuşi şi să se uite la lumea noastră, cum va spune că este o lume dreaptă şi că justiţia face lumea să fie mai dreaptă cînd cele mai mari nedreptăţi sînt legale, iar cele mai mici nedreptăţi sînt pedepsite? 

   O privire obiectivă asupra justiţiei ne arată că ea nu este decît un instrument al puterii, al celei mai mari puteri de la un moment dat dintr-un anume loc. Cine anume are puterea decretează ce este legal şi ce este ilegal, fără nici un fel de preocupare pentru ceea ce este moral sau ceea ce este drept, dar cu foarte multă preocupare pentru a da impresia că justiţia este însăşi întruparea moralei. Toată acea ideologie sofisticată care se predă la facultatea de drept, este o pseudoştiinţă de cea mai abjectă factură, este o teologie a manifestării puterii într-o societate şi n-are nici un fel de legătură cu ştiinţa; facultatea de drept este o facultate de teologie. Toate comisiile, comitetele şi complexele de judecată, ritualurile şi regulamentele, decretele, actele normative şi legile, teoriile dreptului şi pretenţiile de ştiinţă sînt puse acolo ca să dezorienteze mintea celui care intră în contact cu sistemul justiţiei şi să justifice ceea ce vrea să justifice puterea din acea societate.
   Măsura în care justiţia se intersectează cu moralitatea este măsura în care cei puternici îşi dau seama că cu cît tratează mai bine pe ceilalţi cu atît au mai mult de cîştigat şi cu cît îi tratează mai rău, cu atît au mai mult de pierdut.
    A afla ce este drept şi ce nu-i drept pe lumea asta este un lucru destul de complicat, iar justiţia nu se ocupă cu el. Aşa că atunci cînd afli că un lucru este legal, trebuie să fii din cale afară de suspicios că acela este un act imoral, iar atunci cînd afli că un act este ilegal trebuie să fii la fel de suspicios şi să presupui că este foarte probabil să fie vorba despre un act moral. În cea mai mare parte societatea este nedreaptă din cauză că atenţia oamenilor este concentrată pe o multitudine de aspecte irelevante, mici nedreptăţi şi mici probleme, care totuşi lasă foarte puţin spaţiu de gîndit pentru problemle şi nedreptăţile de amploare.
   Aşa că cine vrea să se ducă în piaţă să manifesteze împotriva guvernului, să se ducă din punctul meu de vedere, dar măcar să zică ca nu le plac feţele guvernanţilor şi nici orientarea lor politică, să nu o facă invocînd justiţia, căci cine se călăuzeşte după un orb este cineva care deşi se află în lumină, calcă prin întuneric.  

marți, 31 ianuarie 2017

De ce vrem ceea ce vrem?

  De cînd se naşte şi pînă cînd moare, omul vrea tot felul de chestii. Starea obişnuită a omului este aceea de dezechilibru perpetuu şi pentru cei mai mulţi dintre noi experienţa mulţumirii nu durează mai mult de o fracţiune de secundă. După aceea imediat apare ceva la orizont, imediat un disconfort îţi ocupă mintea iar dacă nu este vorba de disconfort atunci cu siguranţă ai văzut un lucru pe care ţi-ar plăcea să-l obţii, şi în timp ce dorinţa ţi se înţepeneşte în cap, pacea sufletească dă bir cu fugiţii.
  Ăsta este un lucru bun, mai ales după părerea oamenilor, căci dacă nu am mai vrea nimic atunci am fi ca pietrele, care nu vor decît să-şi continue mişcarea rectilinie şi uniformă pănă cînd o forţă intervine asupra lor şi le accelerează în altă direcţie sau le opreşte în loc. Ne place să vrem lucruri pentru că sîntem oameni şi vrem să să fim oameni iar nu pietre; dorinţa noastră ne defineşte acţiunea, iar acţiunea ne defineşte existenţa.
  Şi pentru că dorinţa ne defineşte existenţa, ar fi cazul să ne dorim să vedem ce este ea, de unde vine, unde se duce, de ce este ea aşa cum este şi de ce nu este în alt fel, căci dacă dorinţa noastră ar fi alta atunci imediat şi existenţa noastră ar urma această diferită dorinţă. Dar cel mai mult ne va folosi să ştim dacă putem avea vreun control asupra dorinţelor şi vrerilor noastre, iar dacă nu avem noi, atunci să ştim cine sînt aceia sau care sînt acele forţe care au control asupra dorinţelor noastre.


enigma dorinţei lui Salvador Dali

  În esenţă, dorinţa şi vrerea noastră principală este aceea de-a supravieţui şi din aceasta se răsfiră precum crengile unui copac toate celelate dorinţe şi vreri mai mici, de la dorinţa de îngheţată, la dorinţa de-a învinge la şah ori la popice, dorinţa de-a consuma alcool, dorinţa de joacă şi cea de sex, pînă la dorinţa de-a avea un telefon şmecher.
   Dacă apare ciudat că îngheţata şi telefonul şmecher sînt legate de supravieţuire, am putea să explicăm că îngheţata este de fapt un cocktail de suprastimuli gustativi, care toţi trasmit creierului ideea că substanţele care îi conţin sînt foarte bune pentru supravieţuire, adică proteinele, grăsimile şi zahărul din îngheţată. O îngheţată în deşert ar fi într-adevăr extraordinară pentru supravieţuire, dar cît de bună este ea pentru supravieţuire în contextul în care deja ai 150 de kile şi te afli în centrul oraşului, rămîne de discutat.
   Cît despre telefonul şmecher, cineva s-ar gîndi că într-adevăr un telefon te poate salva de la pieire cînd ai căzut în prăpastie în timp ce urcai pe munte, însă la fel de bun este şi un telefon mai puţin şmecher cît şi înţelegerea faptului că dacă te plimbi pe cărări neumblate şi abrupte fără să fii atent şi fără să pricepi că nu-i de joacă, atunci probabilitatea decesului creşte considerabil. Şmecheria telefonului este totuşi dorită tot din motive de supravieţuire - noi fiind animale sociale avem instincte foarte puternice de afiliere la grup, şi ştiind că puiul de om şi apoi omul nu poate să supravieţuiască singur ci doar îngrijit şi susţinut de către membrii tribului, decurge că a fi în relaţii bune cu membrii tribului este echivalent cu a-ţi maximiza şansele pentru supravieţuire. Înainte de-a fi un obiect util, telefonul şmecher este un simbol social, un semn care arată anumite lucruri persoanelor care-l văd. Astfel, şmecheria telefonului simbolizează nu doar apartenenţa la un trib oarecare, ci apartenenţa la un trib care e foarte şmecher şi în pas cu moda electronicelor, deci un trib foarte prosper, un trib cu şanse mari la proliferare.
   Lucrurile apar ceva mai complicate cu oamenii care îşi doresc să se sinucidă, deşi foarte simple în adevăr - evitarea suferinţei fiind una dintre principalele metode pentru prezervarea organismului, a scăpa de suferinţă era pe în preistorie un lucru indicat în 95% dintre cazuri - din păcate în cazul sinucigaşilor ea dă rezultatele pe care le cunoaştem toţi, unii sînt induşi în eroare de acest mecanism al supravieţuirii şi aşa ajung să se arunce de la etaj sau să consume mult mai multe pesticide decît cele pe care le mîncăm toţi prin intermediul produselor pe care le cumpărăm.
    Orice dorinţă pe care o avem, are o componentă instinctuală, legată mai mult sau mai puţin de dorinţa de supravieţuire, şi ea mai are o componentă culturală, legată de contextul şi epoca în care individul trăieşte. Astfel, în timp ce în Evul Mediu pentru a stabili ierarhia în cadrul grupului oamenii bogaţi se întreceau în a avea cît mai mulţi cai înhămaţi la trăsură, în epoca prezentă oamenii se întrec în numărul de cai putere pe care il are automobilul pe care îl deţin. Tot aşa, aceeaşi dorinţă instinctuală generată de codul ADN care determină nevoia de reproducere, era exprimată în timpurile biblice la unele triburi prin invadarea unor regiuni vecine, luarea femeilor în sclavie sexuală şi uciderea masculilor, în timp ce în epoca contemporană, acelaşi instinct al reproducerii se traduce prin invadarea site-urilor de pornografie, luarea organelor sexuale la mînă şi uciderea spermatozoizilor.
    În funcţie de contextul cultural deci, instinctul nostru se transformă în dorinţe diferite şi ne poate aduce să facem lucruri pe care am putea sa le judecăm drept nu cele mai potrivite. Apare inevitabil întrebarea dacă putem să schimbăm în vreun fel ceea ce vrem, în aşa fel încît să vrem altceva.
   Şi vestea bună este că putem schimba ceea ce vrea, iar vestea proastă este că deşi este posibil, este considerabil dificil. Se crede de obicei că vrerea are o structură simplă, şi că de pildă un alcoolist pus în faţa paharului are de făcut o alegere simplă: să bea sau să nu bea. Dacă reuşeşte să nu bea, s-ar zice că are voinţă, iar dacă nu reuşeşte, s-ar zice că nu are voinţă.
   În adevăr lucrurile sînt mult mai complicate decît atîta. În structura vrerii, apar mai mulţi factori, cîţi exact -  nu ştiu să spun, mai ales că unii sînt conştienţi, iar alţii sînt subconştienţi. În timp ce alcoolistul nostru stă în faţa alegerii, poate rugîndu-l pe Dumnezeu să depărteze acest pahar din faţa lui, constatînd că în cele din urmă paharul nu vrea să plece nicăieri, el poate începe să reflecteze serios la întrebarea existenţială din faţa sa: a bea sau a nu bea - aceasta este întrebarea lui.
  Şi întrebarea odată întoarsă pe toate părţile ne arată gradul de complexitate al problemei pe care o avem în faţă. În timp ce se gîndeşte la paharul din faţa sa, prin mintea alcoolistului nostru or să treacă cel mai probabil o sumedenie de idei şi situaţii conectate cu problema de faţă, ca de exemplu scandalul pe care il va face nevasta odată ce va termina paharele următoare, investiţia dezastruoasă de bani şi viaţă pe care a făcut-o în alcool, distracţia pe care o încearcă cu prietenii săi alcoolişti, disconfortul extrem pe care il va produce abstinenţa, problemele de sănătate pe care i le-a produs şi i le va produce băutura, plăcerea, eliberarea şi exuberanţa pe care le va încerca odată ce a consumat destul alcool, frustrarea intensă pentru propria neputinţă de-a renunţa la acest obicei toxic, eventualele dureri de cap şi mahmureala prognozate pentru viitorul apropiat, amintirile frumoase de la beţie, amintirile nu prea frumoase de la beţie precum şi alte categorii de obiecte psihice care se manifestă în capul său ca nişte oştiri ce se înfruntă pe cîmpul de bătaie, în timp ce materia cenuşie este umplută de tensiune iar capul de durere.
  În afară de acestea pe care le ţine în conştiinţă, există şi acelea pe care le ţine în afara conştiinţei, idei, imagini, sunete, memorii şi emoţii ascunse care de asemenea se luptă cu ardoare pentru dominaţie asupra celorlalte şi care-l fac pe alcoolistul nostru să aibă o stare imposibilă de indecizie... parca ar mai bea un pahar, parcă l-ar lăsa, parcă întinde mîna înspre el, parcă ar mai retrage-o puţin.
   O decizie este luată atunci cînd una dintre părţi cîştigă, şi în acest context, în care noi recunoaştem că dorinţa noastră nu este niciodată simplă ci este o dorinţă complexă aproape întotdeauna opusă de contradorinţa sa, devine foarte util să cunoaştem cum am putea ajuta pe una dintre părţi să cîştige în detrimentul celeilalte. Acea parte din mintea noastră care se cheamă raţiunea, poate să indice către împlinirea dorinţei ca fiind un act avantajos pentru noi sau dezavantajos, după caz. 
  Astfel că pentru a înclina balanţa în favoarea uneia dintre părţile combatante devine o problemă destul de dificilă, de recrutare a aliaţilor pentru coaliţia pe care raţiunea o califică drept dezirabilă şi de acţiuni concertate pentru dezintegrarea opoziţiei. Variate metode sînt folosite de către psihologii profesionişti şi de către cei amatori care sîntem noi, oamenii comuni, iar cine le practică cu dedicaţie ajunge să fie un maestru al propriilor dorinţe. Tehnici de exersare a voinţei, diverse tipuri de meditaţie, practici de terapie comportamental-cognitivă, apelul la puterea lui Dumnezeu, la susţinerea sau presiunea familiei, recurgerea la promisiuni publice, integrarea dorinţelor în sistemul de valori şi multe altele, toate acestea reprezintă arme din arsenalul prin care putem să ne afectăm dorinţele în direcţia dorită, adică să ajungem să vrem ceea ce vrem şi să nu vrem ceea ce nu vrem. 
  Şi nu este lipsit de importanţă să menţionăm că nu este vreun lucru nou, ci este un fapt al istoriei, acela că există tot felul de oameni cu care intrăm vrînd nevrînd în contact, şi care vor să vrem ceea ce vor ei să vrem, şi nu ceea ce vrem noi să vrem. Se poate ca noi să nu vrem să consumăm Coca Cola deoarece ne strică dinţii şi silueta, iar în partea cealaltă există împreună cu dorinţa noastră de zahăr, un colectiv întreg de psihologi, agenţi de publicitate, specialişti în marketing, artişti şi afacerişti care se vor alia cu dorinţa noastră de zahăr împotriva dorinţei de o siluetă frumoasă astfel încît oamenii ajung să fie ameţiţi nemaiştiind ce vor ei de fapt. În societate întotdeuna vor exista grupări care vor vrea ca noi să dorim produsele pe care ei le pot confecţiona, fie că sînt băuturi alcoolice sau dulci, produse de patiserie, obiecte de artă, ideologii imorale, obiecte sau poveşti nemuritoare care ne garantează securitatea, obiecte de uz casnic ori de uz intelectual,  şi tot felul de medicamente şi terapii mai mult sau mai puţin funcţionale pentru probleme mai mult sau mai puţin reale. 
   Unele dintre aceste grupări vor fi atît de scrupuloase în a ne influenţa dorinţele încît ele nu vor pregeta să inventeze din neant lucruri pe care noi nu le doream, lucruri fără de care eram fericiţi şi fără de care acum nu mai avem liniştea. Vor să ne influenţeze dorinţele din cauză că sînt şi ei oameni şi vor chestii. Iar ceea ce noi trebuie să vrem, este să avem dorinţa de-a fi stăpîni pe dorinţele noastre, căci dacă cineva este stăpîn peste dorinţele noastre atunci el este stăpîn peste acţiunile noastre iar noi sîntem sclavii acelui om. Eliberarea din sclavie începe cu stăpînirea propriei dorinţe. 

duminică, 18 decembrie 2016

Istoria unui om idiot

    În lumea noastră actuală se pune mare preţ pe competenţele intelectuale ale indivizilor, cele reprezentate prin vestitul IQ, iar persoanele care au un IQ ridicat sînt urcate în slăvi, apreciate şi recompensate pentru prestaţia creierului lor. În acelaşi sens, competenţele matematice, logice, şi tehnologice sînt apreciate mult mai puternic decît cele care ţin mai degrabă de sentimente şi emoţii, acestea fiind un fel de lucruri care-s pentru femei, nu pentru bărbaţi adevăraţi. 
    Se vede acest lucru în distribuţia orelor din programa şcolară. Se face o oră de psihologie şi una de filozofie cîndva, tîrziu pe la liceu, în timp ce matematică se face aproximativ de 50 de ori mai mult. Acest lucru provine din dorinţa structurilor de la conducere de-a avea o populaţie suficient de competentă încît să poată construi armament pentru distrugere în masă şi suficient de dezechilibrată mintal încît să dea cu bombele în capul la altor oameni. Orice persoană dotată cu empatie şi învăţată să o extindă la presupuşii inamici, care conform legilor biologiei sînt tot fiinţe umane, va înţelege că războiul este o boală a speciei noastre, nu doar cel militar dar şi alte forme de război care pot fi chiar mai devastatoare decît bombele şi gloanţele. A trimite pe un om la moarte sau a trimite să-l omoare pe altul, este una dintre cele mai  evidente incompetenţe mentale, este o decizie tîmpă, care nu poate proveni decît dintr-un creier posedat de teroare şi adus la stadiul la care creierul funcţionează în reptile atunci cînd acestea sînt ameninţate de moarte. Singura situaţie în care oamenii recurg la violenţă este atunci cînd le este frică, nu se simt în control şi nu au disciplina necesară pentru a se autoregla emoţional, nu atunci cînd sînt stăpîni pe situaţie.
  Am selectat pentru demonstraţa pe care vreau să o fac, pe un individ care a avut IQ-ul exact cît mi-a ieşit mie cînd l-am măsurat ultima data - 138 - ceea ce este foarte mult. Pe cît de mult este, pe atît de stupidă este părarea că un astfel de IQ mare îţi foloseşte la vreun lucru bun. Îţi foloseşte la ceva bun dacă ai echilibru psihologic şi disciplină emoţională, iar dacă eşti dezechilibrat emoţional atunci cu cît ai IQ-ul mai mare cu atît reprezinţi un pericol mai mare pentru societate. Aşa pericol social a fost numitul Hermann Goering, una dintre căpeteniile naziştilor, un om foarte capabil, foarte ordonat, foarte motivat, foarte inteligent, provenit dintr-o familie de aristocraţi; aviator militar, comandant militar, vice cancelar al Germaniei, preşedinte al parlamentului şi al doilea om după Hitler în Germania nazistă. Cum să nu fie deştept un om cu asemenea realizări? 



un om idiot

    Istoria lui Goering este plină de învăţăminte. Acest om şi-a pus toate capacitaţile intelectuale în slujba unui scop falimentar, el ajungînd pînă la urmă să se sinucidă în închisoare, exact înainte să fie programat pentru execuţie, după ce războiul pe care l-a adus pe capul comuniştilor s-a întors împotriva lui. Angajamentul său a fost angajamentul nazist, acela de-a îmbunătăţi specia umană prin exterminarea celor inferiori, nenorociţi şi slabi. Dacă ies acum pe uşă, prind un om al străzii şi-i dau un glonţ în cap, asta mă face mai bun? Dacă văd un animal rănit şi calc peste el asta mă face să progresez, să mă dezvolt personal? Sigur că nu devin mai bun, ci devin mai rău, asta este evident, însă nu a fost evident nici pentru inteligenţa extraordinară lui Goering şi din păcate nu este evident pentru foarte mulţi oameni din ziua de astăzi, care au cam acelaşi tip de discurs, doar că puţin mai adaptat la cerinţele epocii. Toată Europa a fost distrusă de către aceşti oameni dezechilibraţi emoţional şi cu IQ-urile foarte ridicate. 
    Cînd treci prin istorie şi iei în vizor toate atrocităţile, dezastrele şi catastrofele cauzate de către noi înşine asupra noastră nu ai cum să nu observi că niciodată acestea nu au fost cauzate de către proşti ci doar de către nişte oameni foarte inteligenţi, foarte intelectuali. Proştii sînt inofensivi, un retardat mintal este atît de prost încît ar fi imposibil să te poată omorî, nici măcar nu ştie cum se utilizează toporul, IQ-ul său e o nimica toată. Cu cît e mai prost cu atîta e mai pacifist. Ar trebui să apreciem acest lucru atunci cînd ne uităm la proşti, şi sentimentul de securitate pe care ni-l oferă să ne ajute să avem grijă de ei cu toată responsabilitatea, ca şi cum am avea grijă de nişte sfinte simboluri ale păcii. 
   Eu unul, tot aşa am fost învăţat de către societatea în care am trăit, să fiu foarte inteligent şi să ştiu foarte multe lucruri intelectuale, să am multe realizări şi împliniri, iar cumva pe la o vreme, destul de tîrziu, am înţeles că sînt puţin cam handicapat din punct de vedere emoţional şi că aceasta este singura inteligenţă care îţi poate oferi pace, o viaţă sănătoasă şi trăită corect. Cînd am realizat această nenorocire, felul în care am fost tras pe sfoară, indus în eroare şi decepţionat, mi-a venit să omor foarte mulţi oameni, cam 100 000 pentru început voiam, doar ca aperitiv. Noroc că n-am putut să mă hotărăsc exact care trebuie exterminat avînd o indecizie foarte intensă în acest aspect, încă avînd şi nişte probleme cu procrastinarea, pînă la urmă am lăsat-o baltă şi m-am apucat să dezvolt inteligenţa asta emoţională şi să-mi pun intelectul la a lucra înspre binele oamenilor şi nu înspre distrugerea lor. 
  Ceea ce vă urez şi vouă să faceţi, e pe internet, e gratis; citeşti acolo două trei chestii despre emoţii şi sentimente şi faci ceea ce ne-au recomandat Socrate şi Cristos - să ne cunoaştem pe noi înşine. Nu degeaba au fost amîndoi acuzaţi de blasfemie şi executaţi de către oamenii inteligenţi precum Goering, acum însă, e liber să te documentezi despre cum să te cunoşti pe tine însuţi, nu doar că scapi cu viaţă, dar pe deasupra scapi cu o viaţă mai bună şi mai fericită.

marți, 8 noiembrie 2016

Democraţie în stil american

    Chiar acum au loc alegerile prezidenţiale în S.U.A., despre care au aflat probabil fără voia lor şi şerpii prin găurile lor. Eu aş spune că publicitatea este nemeritată pentru un asemenea eveniment minor şi că mai mult contează pentru un cetăţean al Terrei, chiar şi pentru un cetăţean american, dacă nu cumva i se arde mîncarea pe foc, dacă nu cumva a pus prea mult piper în ea şi leuşteanul e fraged. 
    Acest eveniment de presupus interes internaţional este prezentat ca fiind alegerea unui om pentru cea mai puternică funcţie din lume, pentru o poziţie cheie care poate determina într-un mod substanţial vieţile cetăţenilor planetei. Nu se zice de pildă că această poziţie cheie este expresia unui sistem de relaţii între diferite grupări şi organizaţii, că preşedintele S.U.A. nu este acolo ca să face ce-i tună lui prin cap sau ce-a visat el cu o noapte înainte ci este acolo ca să împlinească ceea ce-i dictează C.I.A., C.F.R. şi alte acronime care desemnează ogranizaţiile elitelor financiare din S.U.A. şi a complexului militar industrial american, adică organizaţiile şi structurile care deţin banii şi deci puterea în imperiul fascist american. 
   Dacă vreodată cumva, preşedintelui american i-ar trece prin cap să facă ceva ce nu-i pe placul acestor organizaţii formale sau informale, el ar păţi exact cum a păţit numitul J. F. Kennedy, de i-a trecut un glonţ prin cap. Este foarte optimist cine îşi imaginează că există posibilitatea ca în acea funcţie să ajungă un individ care să reprezinte interesele cetăţenilor americani şi nu pe cele ale cercurilor de la putere, ale bancherilor, afaceristilor şi finanţiştilor şi este prea visător cine crede că în această improbabilă eventualitate aristocraţia financiară americană va sta şi se va uita ca viţelul la poarta nouă cum îi sunt luate privilegiile, fără să facă nimic. Măcar un mic şantaj, o încercare de asasinat, dacă nu cumva mai multe (pînă cînd reuşesc), e de la sine înţeles că se vor încerca.
   Spun că este improbabilă posibilitatea ca să ajungă în funcţia aia cineva care să reprezinte interesele populaţiei şi nu ale bogătaşilor deoarece sistemul democratic american este într-adevăr unul care permite fiecărui om să voteze preşedintele, dar doar după ce în prealabil aceşti alegători au fost spălaţi pe creier prin cea mai mare  operaţiune pentru spălarea creierului care-i existentă acum pe planeta noastră şi care este mass media din S.U.A., controlată nu de către nişte oameni săraci lipiţi.
    Să ne gîndim că din întreaga populaţie de 300 000 000 de indivizi nu s-au putut găsi pentru funcţia de preşedinte alţii decît Donald Trump şi cu Hillary Clinton, iar alţi oameni mai morali, mai pregătiţi şi mai competenţi pentru acest job nu s-au putu găsi sub nici o formă, este ca şi cum ne-am gîndi că din toate alimentele dintr-o cămară plină, cele mai comestibile care s-au putut găsi au fost nişte căcăreze de şobolan şi un stîrv de muscă.
   Nu ştiu dacă există prea multe lucruri mai irelevante decît faţa pe care o să o vedem în următorii ani comunicînd politicile fasciste instrumentate şi confecţionate în cercurile elitelor americane însă eu dacă aş fi american aş vota cu Trump, tocmai pentru ca pare un om cu posibilităţi mult mai solide decît Clinton pentru a amuza populaţia. În rest, comportamentul statului american, atît în ţara lui cît şi în afară nu are cum să deraieze de la linia care e stabilită de foarte mult timp de oligarhia financiară şi pînă ce sistemul de relaţii care menţine pe acei bătrîni patetici şi senili la putere nu va cădea, nu are cum să conteze cine apare în faţa reflectoarelor în postura de reprezentant al intereselor S.U.A.
   Imperiul american se îndreaptă cu paşi din ce în ce mai mari şi mai grăbiţi către colaps, ca fiind un sistem clădit prin urmărirea unor meschine ale unor indivizi particulari, clădit pe genocid, lăcomie, dezinformare şi jaf. Nimeni nu poate opri inevitabilul deces al acestui imperiu capitalist iar eu acuma am o treabă mult mai importantă căci am nişte varză de care trebuie să mă ocup şi pe care o să aleg dacă o fac cu cimbru sau cu mărar sau cu ambele; nu mai e timp de pierdut pentru fleacuri precum alegerile americanilor. 

miercuri, 26 octombrie 2016

Un motiv pentru care trebuie să practici meditaţia "mindfulness"

   Atunci cînd un om dezvoltă o abilitate sau un meşteşug la nivelul de măiestrie, asta se traduce prin apariţia pe creierul său a unei aglomerări de conexiuni neuronale care se ocupă special cu procesarea informaţiei implicate în practicarea acelei abilităţi. Din păcate, cu cît acea abilitate este mai specifică, cu atît mai mult acel grup de conexiuni neuronale devine inutil pentru practicarea oricărei alte abilităţi. 
   De exemplu, acele conexiuni neuronale care sînt implicate în abilitatea de-a merge, probabil vor folosi şi la alte activităţi din aceeaşi tagmă, precum alergatul, statul într-un picior sau urcatul scărilor, în timp ce aceleaşi conexiuni neuronale care servesc la practicarea chirurgiei vor fi inutile atunci cînd vine vorba de şah sau de astronomie şi de aceea unui chirurg îi este la fel de greu să înveţe şahul sau astronomia pe cît i-ar fi dacă n-ar mai fi chirurg - toate cunoştinţele sale de chirurgie nu pot să-i folosească decît la chirurgie şi atît, şi poate încă la tăierea porcului de Crăciun dar la mai multe nu.
   În condiţiile în care specializarea extremă într-un domeniu de dezvoltare fizic sau al intelectului nu aduce beneficii în celelalte domenii de dezvoltare, devine esenţial să cunoaştem care sînt cele mai importante specializări care sînt atît de generale încît au o influenţă covîrşitoare asupra întregului spectru al activităţilor umane. 
   În afara abilităţilor specifice, există deci meta-abilităţi, adică acele abilităţi care sînt atît de generale încît folosesc dezvoltării mai multor abilităţi specifice, iar dintre acestea, exersarea capacitatăţii de-a fi complet concentrat pe activitatea pe care o desfăşori este una din componentele principale ale meditaţiei "mindfulness".  Această capacitate desemnează mai exact eficienţa cu care resursele mentale sînt alocate unei activităţi, ea este puterea de-a rămîne concentrat pe o anume activitate fără a fi distras de plictiseală, nervi, ofuscare şi alte griji şi emoţii supărătoare. Conform cercetărilor încă în vigoare, această capacitate de control susţinut a atenţiei este unul din cei mai puternici prezicători dacă vine vorba de reuşită în orice domeniu de activitate. Nici nu este greu să ne dăm seama de ce este aşa, dacă stăm să ne gîndim puţin mai atent şi să ne concentrăm, fără să fim distraşi de teoriile populare despre virtuţile multitasking-ului.
   Atunci cînd este vorba de orice activitate, de la curăţatul cartofilor, la pictarea unui tablou, sex, compunerea unui program pentru computer şi pînă la mersul pe sfoară şi la comiterea unei crime, ai cele mai multe şanse de reuşită atunci cînd atenţia îţi este îndreptată exclusiv înspre activitatea pe care o desfăşori, iar aceste şanse descresc proporţional pe măsură ce atenţia îţi zboară în toate direcţiile, înspre caii verzi de pe pereţi, fantezii plăcute sau sinistre, problemele de la serviciu sau propriile sentimente de anxietate pe care s-ar putea să le încerci. Această facultate este întărită, rafinată şi devine din ce în ce mai sofisticată prin practicarea meditaţiei "mindfulness" şi este o practică ce ar trebui să fie învăţată de copii, imediat cum deprind puterea de-a înţelege cele mai elementare lucruri.
   Deşi atenţia susţinută nu este suficientă pentru dezvoltarea unei abilităţi la rangul de maestru, ci trebuie dublată de perseverenţă şi de metode de practică şi de antrenament adecvate, ea este fără îndoială necesară şi din cauză că este necesară nu doar pentru dezvoltarea unei abilităţi ci pentru toate abilităţile posibile, este un instrument care nu are voie să lipsească din trusa de instrumente pentru adaptare a unui om modern.
   Încă din copilărie ni se transmit foarte puternic, chiar violent, idei despre importanţa atenţiei şi se face acest lucru în cel mai grobian şi mai greşit mod cu putinţă: fii mai atent gigel! - urmat eventual de vreo palmă peste faţă... Să înveţi cum să fii atent este o adevărată artă, care din păcate nu-i predată nici la şcoală şi nici acasă decît sub forma de imperative şi insulte, nimic de genul antrenamentului pe care prietenul nostru Buddha l-a lăsat pentru noi, mult mai blajin, mai accesibil şi mai ales eficient.
   De aceea vă spun, orice aţi face fiţi atenţi; cînd mîncaţi fiţi atenţi la mîncare, nu la tabletă, că este posibil să muşcaţi din tabletă în loc să muşcaţi din felia de pîine şi vă înecaţi cu tableta; dacă stergeţi mucii fiţi atenţi la ştersul mucilor căci altminteri rămîneţi cu ei pe faţă şi rîd copiii de voi. Învăţaţi să fiţi atenţi le fel cum se învaţă tenisul, jocurile pe calculator sau matematica, şi poate pe la o vreme tot deprinzînd arta de-a fi atenţi vom reuşi să vedem cum ne este distrasă atenţia de la realitate şi trimisă să se ocupe de fantezii şi poveşti nemuritoare inventate de oameni dubioşi, cu scopul de-a ne controla comportamentul, prin controlul atenţiei noastre.