Pagini

miercuri, 20 iulie 2016

Filozofia drogurilor

    Cocaină, serotonină, nicotină, oxitocină, benzodiazepină, cofeină, dopamină, morfină, codeină, adrenalină, psilocibină, endorfină, metamfetamină, acetilcolină, paroxetină, feniletilamină, mescalină. Ce sînt acestea? Droguri. Unii ar spune recunoscînd numele dopaminei că aceasta nu este un drog, ci este un neurotransmiţător, şi pot urma discuţii kilometrice despre definiţia drogurilor, luînd şi în considerare că în engleză de exemplu la medicamente le spune "drugs".
   Clar este că nu vom putea stabili vreodată ce este un drog şi ce nu este un drog cu exactitate, pur şi simplu din cauza că situaţia acestor substanţe este foarte complicată la fel ca şi relaţiile dintre aceste substanţe şi comportamentul uman. De aceea este util să renunţăm la definiţii şi să ne ocupăm de ceea ce ne interesează de fapt, adică de relaţiile dintre aceste substanţe şi comportamentul uman.
   Noi ştim că cele mai multe dintre droguri sînt "puse sub cheie", adică sînt interzise ori utilizarea lor este reglementată de stat şi acest lucru este făcut din motive întemeiate, deoarece aceste substanţe au efecte imprevizibile, foarte puternice asupta psihicului uman şi cîteodată nocive. Cel mai des motivele sînt întemeiate iar uneori ele scapă raţiunii umane, aşa ca în cazul în care alcoolul este legal şi promovat pe toate drumurile, iar marijuana interzisă. Nu se ştie exact ce au tras pe nas, ce au fumat sau ce şi-au băgat în venă cei care au făcut această lege însă este clar că au băgat nişte substanţe foarte tari care le-au dat nişte halucinaţii complet deraiate de la realitate. Ar fi frumos să meargă undeva la dezintoxicare cît mai degrabă.
   Oricum, este în general rezonabilă preocuparea societăţii ca nu oricine să aibă acces la nişte substanţe care au efecte imprevizibile sau toxice asupra majorităţii oamenilor. Unde intervine problema de percepţie şi de concepţie, este acolo unde nu se realizează că oamenii deja au acces la droguri dintre cele mai puternice, şi că acelea nu se găsesc pe la dealerii de droguri ci se găsesc la noi în organism şi oricine are acces la ele, iar anumiţi stimuli duc la eliberarea lor direct în sînge şi în creier.
   În fapt creierul uman pluteşte non stop într-un cocktail foarte complicat de zeci de droguri iar comportamentul uman este determinat de diferitele structuri ale amestecului de droguri.


    Oamenii nu se gîndesc la stările lor psihice şi la fluctuaţia lor ca la nişte experienţe psihedelice sau psihotrope, pur şi simplu din cauză că sînt prea obişnuiţi cu ele, din cauză că sînt nu doar nişte experienţe comune ci sînt cele mai comune dintre experienţe. Sînt atît de comune şi de îngropate în subconştient, încît cei mai mulţi dintre noi nici nu ne mai amintim cum s-a simţit prima dată cînd ni s-a făcut frică, ori am fost extaziaţi de gustul vreunei bunătăţi sau de sunetul vreunei bucăţi muzicale, căci dacă ne-am aminti, n-am avea cum să nu gîndim altfel decăt că am fost drogaţi cu o substanţă foarte puternică.
   Vremea trece şi experienţele psihedelice şi halucinaţiile numite senzaţii şi sentimente se repetă pînă la momentul în care devenim atît de obişnuiţi cu ele încît avem nevoie de nişte doze foarte mari din acele substanţe ca să realizăm că natura primară a experimentării unui sentiment este aceea a unei profunde modificări în conştiinţa noastră. Sentimentele şi senzaţiile noastre devin subconştiente, adică ajung să funcţioneze şi să se manifeste în afara conştiinţei, ele determinîndu-ne comportamentul şi deci determinîndu-ne comportamente de care noi nu sîntem conştienţi. Apoi mintea "raţională" vine şi inventează tot felul de motive pentru care noi am executat acel comportament şi care cel mai des nu au nici o legătură cu realitatea ci sînt doar invenţii, numite raţionalizări.
  Experienţa unui sentiment obişnuit, uman, normal - aşa cum se zice despre ele - nu este mai puţin halucinatorie sau mai puţin nocivă decît cele produse de mai multe dintre substanţele care sînt interzise, iar capacitatea lor de-a provoca adicţie este incontestabilă. Oamenii caută atît experienţe plăcute cît şi experienţe neplăcute cu o determinare de fier: se duc la un film de groază ca să se drogheze cu drogurile proprii care le produc frică, ascultă muzică, aleargă, joaca jocuri pe calculator ori fac dragoste, pentru a se droga cu droguri produse de trupul lor, şi îi înjură sau umilesc pe alţii cunoscînd că acestea au capacitatea de-a le provoca nişte experienţe foarte neplăcute şi de-a le determina astfel comportamentul, practic vărsîndu-le anumiţi neurotrasmiţători în creier. Frica, mînia, lăcomia, mîndria, anxietatea, tristeţea, extazul, plictiseala, bucuria, timiditatea, gelozia, curajul şi disperarea, sînt toate stări alternative ale conştiinţei, care măresc semnificaţia unor obiecte ale atenţiei şi o micşorează pe a altora. 


   Cele mai multe şi mai tari sentimente umane, provoacă un tip de halucinaţie asemănătoare cu paranoia, în care toată atenţia omului este îndreptată exclusiv către un stimul sau către un obiect al atenţiei, aşa cum este în cazul clasic al plăcerii şi a durerii şi în care omul devine ignorant faţă de toate celelate lucruri care există în spaţiu şi în timp. Ceea ce reiese clar din cercetările efectuate în neuroştiinţe, fizică şi biologie, este că starea "normală" de conştiinţă, produce o reprezentare a realităţii care este în mod clar o halucinaţie; fiecare specie are propria ei halucinaţie vizuală, tactilă, olfactivă şi auditivă: unele specii văd în două culori iar altele văd (percep) în ultraviolete sau infraroşii. Cum arată "în realitate" realitatea, spun că este o întrebare invalidă, deoarece realitatea arată în funcţie de arhitectura organului de simţ sau al dispozitivului care se uită la ea.
   Acum, făcînd o estimare generală a efectelor asupra civilizaţiei noatre produse de către drogurile interzise şi a celor produse de către drogurile care nu pot fi interzise deoarece le avem toţi în noi, vom descoperi că majoritatea masacrelor, a războaielor, a violurilor, a nedreptăţilor şi a comportamentelor cele mai dăunătoare pentru specia noastră nu au avut loc sub imperiul consumului de opiu ori heroină ci sub acţiunea dopaminei, a adrenalinei, şi a altor neurotransmiţători pe care oamenii nu-i culeg prin pădure şi nici nu-i sintetizează în vreun garaj, ci sînt sintetizaţi şi culeşi în interiorul organismului uman. Cel mai des oamenii s-au omorît şi s-au agresat unii pe alţii fiind intoxicaţi cu proprii hormoni. Adolf Hitler  nu trăgea din punga cu aurolac.
   De pildă lăcomia, privită din cele mai vechi timpuri ca un comportament foarte dăunător şi ca o trăsătură de caracter foarte negativă, nu este decît nevoia receptorilor de dopamină de doze din ce în ce mai mari de stimulare. În contextul în care această lăcomie manifestată în diferite domenii ale comportamentului uman ajunge să determine cît de repede vom exploata şi vom termina resursele planetei, devine destul de presant să ne întrebăm cum ne apărăm de controlul acestor substanţe cu efecte imprevizibile, pe care le purtăm toţi în noi.
   Ne întrebăm unde este acea educaţie care ne învaţă disciplina emoţiilor şi nu putem să ne răspundem decît că ea este inexistentă în programa şcolară şi cel puţin îngropată sub un noian de irelevanţă pe piaţa informaţiilor. Răspundem că oamenii care ne conduc nu consideră a fi asta o unealtă folositoare pentru cetăţean. Şi apoi realizăm că aceşti conducători ai noştri nu vor ca noi să avem vreo disciplină a emoţiilor şi sentimentelor noastre şi nu vor ca noi să avem control asupra emoţiilor şi sentimentelor noastre dintr-un motiv foarte simplu - vor ei să aibă control asupra lor, asupra emoţiilor şi sentimentelor noastre. Sîntem în vechea poveste, în care unii oameni care nu-şi pot controla propriile emoţii şi sentimente vor să controleze comportamentul celorlalţi oameni, o dovadă a infantilismului emoţional. 
    Pentru cine vrea totuşi să deprindă controlul şi disciplina propriilor emoţii, pentru cine vrea să devină ceva mai independent şi ceva mai puţin sclav al fricii, mîniei, plăcerii ori durerii, există resurse şi practici dezvoltate de către oameni care au fost interesaţi să aibă o judecată clară şi limpede, şi care au cunoscut că drumul către libertate nu poate fi clădit decît prin autodisciplină. Aceia nu erau comercianţii. Ceea ce vreau să spun eu este asta: dacă tu nu ai control asupra emoţiilor, sentimentelor şi asupra minţii tale, altcineva va obţine acel control. Nu ai cum să te fereşti de droguri, ele deja sînt la tine în cap şi sînt foarte puternice, ori vei deprinde control asupra lor ori alţii o vor face.

miercuri, 22 iunie 2016

Cum oricine poate să facă analiză politică


   Se perindă prin mediile de informare nişte oameni care ne sînt prezentaţi ca analişti politici şi care ne povestesc, pretinzînd obiectivitatea, despre ce ar trebui noi să credem în materie de politică internă şi internaţională. Deşi discuţia despre capacităţile şi studiile acestor persoane nu determină adevărul sau falsul a ceea ce ele susţin, este bine să realizăm şi să cunoaştem că nu există o astfel de meserie de analist politic şi că analiza politică pe care o fac ei nu este executată prin vreo metodă măcar similară cu cea ştiinţifică, ci se aseamănă mai degrabă cu citirea viitorului în globul de sticlă, sau cu cititul în ouăle ţapului ori în măruntaiele porumbelului.
   Dacă ficatul porumbelului e colorat mai înspre galben, atunci zeii ne ţin pumnii, mergem la bătaie, dacă e colorat mai înspre roşu stăm acasă. Aşa era mai demult, acum este exact la fel în esenţă -  doar că este mult mai complicat în aparenţă. Dacă s-ar pune cineva să facă o analiză epistemologică serioasă la analiza politică a analiştilor politici, ca să verifice presupunerile şi concluziile pe care le fac aceştia, ar produce material de rîs pe burtă pentru o eternitate.
   Sute de analişti politici cu zeci de teorii mutual exclusive dar toate încadrate în limitele permise de sistemul politic care îi plăteşte, demonstrează că teoriile lor nu au decît o legătură prea firavă cu realitatea. Să fi fost analiza asta politică vreo ştiinţă serioasă şi nu o practică precum datul în bobi, am fi avut nişte concluzii clare la care ar fi aderat toţi aceştia, însă actualmente analiza politică nu este altceva decît propagandă mascată pentru sistemul social şi politic dominant.
  Astfel prezentîndu-se lucrurile, oricine poate fi analist politic, mai ales că nu se cere diplomă pentru aşa ceva şi avînd în vedere că toată lumea face cînd şi cînd pe analistul politic, am să fac şi eu acum o analiză din asta politică, apelînd la propriile mele metode de magie şi mister, care vor fi evidente pe măsură ce le voi arăta. Cine citeşte să judece cu propria lui minte dacă e magie albă sau dacă e magie neagră.
   Aşadar, de la o analiză politică se pretinde a ne furniza direcţia în care ar fi avantajos să ne îndreptăm politic vorbind. Noi fiind o ţară mică, sfrijită şi aşezată într-o poziţie extrem de nefericită, în care nu ne putem apăra într-un mod eficient de influenţe ale unor forţe cu mult deasupra noastră va trebui să gîndim această situaţie la modul foarte pragmatic şi să ciulim urechea la vuietul vîntului ca să ştim în ce direcţie bate şi cam cu ce putere o face. Aşa de pildă am făcut în primul război mondial, cînd ne-am asociat cu cei care aveau să fie victorioşi, avînd după aceea o Românie mare, şi aşa de pildă nu am făcut în cel de-al doilea război, cînd am urinat împotriva vîntului cu consecinţele de rigoare şi abia apoi pe ultima sută de metri ne-am orientat corect, însă prea tîrziu totuşi, rămînînd astfel cu o Românie mai mică.
  Este de aceea de dorit să aflăm care vor fi forţele dominante în viitorul foarte apropiat şi chiar în cel îndepărtat, astfel încît să nu ne angajăm într-o luptă cu ele care se va solda inevitabil cu înfrîngerea noastră, dar mai mult, cu cheltuirea energiei, resurselor şi vieţilor oamenilor într-o întreprindere falimentară şi contraproductivă. Iar pentru a afla care vor fi forţele care vor fi dominante în viitorul îndepărtat, este necesar să călătorim cu mintea pînă în trecutul îndepărtat, mai exact pînă în Evul Mediu, aceasta fiind suficient de departe în timp pentru scopurile acestei discuţii.
   Puterea unei naţiuni, a unui imperiu sau a unei coaliţii de state provine din interacţiunea între următorii factori: nivelul tehnologic, mărimea populaţiei, nivelul de pregătire al populaţiei precum şi accesul la resurse naturale. Există de asemeni factori istorici şi geografici care sînt specifici fiecărei structuri politice şi care exercită o influenţă importantă. Toţi aceşti factori se traduc în uneltele pentru dominaţie, care sînt puterea militară şi puterea economică, puterea politică fiind o expresie a acestora două. Revenind la situaţia din Evul Mediu, prin anii 1500 nivelul tehnologic era aproximativ acelaşi în toate imperiile sau statele lumii, cît şi nivelul de educaţie al populaţiei, însă ceea ce se observă după o consultare a unei hărţi a populaţiilor din Evul Mediu este că populaţia lumii era distribuită cu precădere în China şi în India, acestea două avînd împreună mai mult decît toate celelalte state, imperii şi triburi luate la un loc. De aceea, în acea epocă îndepărtată, China şi India erau cele mai mari puteri ale lumii, deşi vreo dominaţie a lor nu a putut fi resimţită din cauză că lumea nu era globalizată şi la fel de dinamică precum în prezent şi din cauză că aceste state-imperii, nu au fost interesate de expansiune ci de conservarea stabilităţii lor ca imperii-state între nişte graniţe statice.

harta populaţiilor în anul 1500

    Raportul de forţe a început de la această dată să se schimbe treptat. În ţările Europei Vestice a început revoluţia ştiinţei, exprimată în inclusiv în revoluţia ştiinţei geografiei şi traduse în cucerirea unor vaste suprafeţe de pe planetă şi deci accesul la mult mai multe resurse brute, odată cu accesul la evoluţie tehnologică perenă. Revoluţia ştiinţifică a fost o revoluţie generată de o idee nouă. Mai toate sistemele politice, sociale, religioase, filozofice de pînă la acea vreme conţineau implicit sau explicit ideea că ele sînt cele mai bune din cîte există şi că sint nişte sisteme complete de cunoaştere sau comportament, adică sisteme la care nu se mai poate adăuga nimic important; tot ceea ce era important era presupus cunoscut şi suficient. Sistemul ştiinţific diferă prin faptul că este un sistem incomplet care se prezintă ca atare; în ştiinţă se afirmă necunoaşterea şi se procedează la investigaţii, în timp ce celelalte sisteme afirmă cunoaştere suficientă sau cunoaştere absolută; ele nu pot evolua precum sistemul ştiinţific. Acesta a crescut nivelul tehnologic şi nivelul de pregătire al populaţiei în ţările în care a fost adoptat.
     Astfel puterile Europei de Vest au crescut în putere economică şi în putere militară într-un ritm foarte rapid, care i-a lasat mult în urmă pe indieni şi pe chinezi. Deja în 1850 întreaga Indie era exploatată de către Imperiul Britanic, iar tot pe la această vreme China se tot lupta cu englezii şi cu francezii şi lua bătaie fără drept de apel din cauza inferiorităţii tehnologice. Ceea ce se întîmplă întotdeuna la interacţiunea dintre culturi, este că se produce contaminare culturală, şi puterile din fruntea imperiilor arareori ajung să înţeleagă că reprezintă doar o chestiune de timp pînă cînd acel avantaj care le-a permis să se extindă, să domine şi să cucerească va cădea în mîinile celor ocupaţi şi va fi folosite de către aceştia împotriva imperiului. De aceea imperialismul este o forţă cu consecinţe mixte; în timp ce pe de-o parte populaţiile ocupate sînt exploatate, pe de altă parte iau contact mai devreme sau mai tîrziu cu cunoaşterea din spatele puterii forţelor de ocupaţie, scăzînd diferenţa tehnologică şi astfel posibilitatea de-a fi sub dominaţie.
   Nu a trecut deci prea mult timp pînă cînd toată ştiinţa şi tehnologia europenilor a trecut în mîinile chinezilor, la început mai greu, apoi din ce în ce mai rapid. Atît tehnologia comercială cît şi cea militară, au fost cumpărate, replicate sau furate de către chinezi şi de către indieni, şi acum ne aflăm din nou în situaţia în care ştiinţa şi tehnologia se răspîndesc din ce în ce mai rapid eliminînd diferenţele care provin din această direcţie. În China au observat foarte repede că puterea lor stă în canitatea imensă de resurse umane şi au ales un sistem socialist, pentru a ridica nivelul de pregătire al întregii populaţii şi nu doar a unui grup, restrîns, a unei elite. În India, o ţară cu populaţie apropiată de cea a Chinei lucrurile au mers un pic mai prost, probabil datorită exploatării ei de către Imperiul Britanic, însă în competiţia economică internaţională indienii vin şi ei puternic din urmă.
   Odată cu răspîndirea ştiinţei şi tehnologiei în mod uniform pe suprafaţa planetei ţările care au beneficiat în trecut de avantaje din această direcţie, le pierd - mai exact ţările europene şi S.U.A. îşi pierd pe zi ce trece din puterea economică. Din acelaşi motiv, puterea lor militară ajunge să fie negată şi irelevantă iar în situaţia în care chinezii, ruşii şi indienii au toţi bombe nucleare şi sînt înarmaţi pînă în dinţi cu armament de ultimă oră şi tehnologii de distrugere inovatoare; blocul militar organizat în jurul S.U.A. nu mai poate decît să se lege de ţări mici care nu se pot apăra singure şi nu va putea defel să atace sau să intimideze militar pe acestea mari care contează.
   Rămîne deci pe viitor ca puterea politică să depindă de calitatea şi numărul resurselor umane din fiecare stat, încă luînd în considerare faptul că în economia mondială tranzacţiile se fac în aşa fel încît resursele brute sînt vîndute la preţuri din ce în ce mai mici în comparaţie cu produsele prelucrate.
Pentru a înţelege diferenţele de resurse umane cu care avem de-a face trebuie să dăm nişte cifre. Populaţia Chinei este de 1 300 000 000 de locuitori, iar cea a S.UA. este de 300 000 000; populaţia Indiei este tot de 1 300 000 000 în timp ce populaţia U.E. este de 750 000 000. Deci doar China luată singură are mai mulţi locuitori decît S.U.A., U.E. şi Japonia la un loc. China face parte dintr-o organizaţie economică şi cel mai probabil şi militară, numită "B.R.I.C.S." B.R.I.C.S. de la Brazilia, Rusia, India, China şi South Africa. Această organizaţie care deţine aproape jumătate din populaţia planetei va deţine în foarte scurt timp puterea economică dominantă şi prin urmare şi puterea politică. 
   Actualmente lumea este scindată între doi poli ai puterii economice: pe de-o parte ceea ce numesc eu "Imperiul": S.U.A., U.E., Japonia, Australia, Canada şi cu toţi aliaţii lor şi pe cealaltă parte B.R.I.C.S., cu aliaţii şi sateliţii lor, în timp ce mai multe ţări din Africa şi din alte părţi sînt spectatoare la războiul economic iar altele din Orientul Mijlociu sînt prinse în mijlocul său şi cam ameţite de acţiune.
  Deşi încă Imperiul deţine supremaţia economică la nivel mondial, ea este în "scădere crescută", iar această tendinţă se va accentua. Nouă ni se sevesc nişte poveşti ale analiştilor politici despre cum S.U.A. a ajuns Imperiul care este din cauza eficienţei miraculoase a capitalismului, a libertăţii economice care este practicată în S.U.A. şi alte astfel de gogoşi. În adevăr, S.U.A. este unde este deoarece după cel de-al doilea război era singura naţiune industrializată pe al cărei teritoriu nu trecuse războiul şi care nu era devastată din cauza asta. După război S.U.A. a fost într-o poziţie de putere unică şi şi-a folosit faptul că era singurul loc de unde se mai puteau cumpăra chestii, pentru a-şi răspîndi influenţa pe toată suprafaţa planetei, în timp ce celelalte ţări se ocupau să-şi reconstruiască localităţile distruse, infrastructura dezintegrată şi populaţiile decimate şi traumatizate. Încă se mai profită de pe urma acestor avantaje prin intermediul dolarului, care folosit ca monedă pentru tranzacţiile internaţionale modifică profiturile acelor tranzacţii în favoarea S.U.A., dar probabil că şi această practică îşi va găsi în curînd sfîrşitul.
   Unde ne lasă asta pe noi? Păi ar fi de dorit să avem toate aceste lucruri în vedere şi chiar dacă acum sîntem sclavi ai Imperiului să nu fim printre cei mai ţanţoşi şi mai linguşitori dintre sclavi, aşa cum se întîmplă. Măcar pentru început să nu mai lingem covorul pe care calcă stăpînul, iar dacă politicienii noştri tot consideră că nu se poate fără, măcar să arate că o fac puţin mai în scîrbă. Mă uit la vecinii noştri bulgari, la unguri sau la sîrbi şi văd că au o atitudine mult mai demnă şi mai rezervată, ba adeseori chiar manifestă opoziţie neascunsă faţă de organizaţia imperială care în mod evident nu este interesată de bunăstarea noastră ci de bunăstarea ei, mai ales acolo, la centrul centrului şi nu la periferie, de care sincer, li se rupe. Văd că vecinii noştri au supravieţuit bine-mersi cu această atitudine a lor. 
   Noi, aici (mă refer la politicienii noştri), vrem să fim mai pro-americani decît Unchiul Sam şi mai propeuropeni decît preşedintele U.E. Despre a fi pro ca despre a fi pro, dar ce să mai spui despre a fi anti... Aici anticomunismul este în floare, într-o floare care înfloreşte perpetuu. Se îndeamnă unii pe alţii la a fi care de care mai anticomunist, nu se lasă pînă cînd nu sînt cei mai anticomunişti dintre anticomunişti, trebuie să se spargă în figuri condamnînd neapărat comunismul ca o ideologie criminală, fiind parcă ignoranţi de faptul că în foarte scurt timp viitoarea cea mai mare putere economică de pe planetă este condusă de o organizaţie numită C.P.C., care vine de la "Communist Party of China". M-aş distra teribil peste cîţiva ani, să-i văd pe aceşti vajnici anticomunişti cum vor trebui să-şi înghită retorica anticomunistă ca să poată face afaceri cu Partidul Comunist Chinez.  
  De asemeni rusofobia e la ea acasă în România, şi politicienii noştri se iau la întrecere cu rusofobii americani şi cu cei din alte ţări occidentale, să porcească care cum apucă mai bine pe Rusia şi să explice ce-a mai făcut rău rusia în ultima vreme. În timpul ăsta Rusia, cea mai mare ţară din Europa, cea mai mare ţară din Asia şi cea mai mare ţară din lume, stă călare pe armamentul de ultimă generaţie şi probabil îşi zice distrîndu-se copios: uite-te la idioţii ăştia ce le poate capul. Te pomeneşti că mîine poimîine or să vină peste noi să ne înveţe pe noi cum să ne conducem afacerile şi vieţile, ei necunoscînd cum să şi le conducă pe ale lor.
   De rîs o fi din perspectiva ruşilor, însă din perspectiva românilor nu-i deloc de rîs. Şi nu-i de rîs deoarece politicienii au astfel de manifestări din cauză că o anumită parte din populaţie îi susţine, cu această retorică falimentară şi cu această orientare politică şi economică falimentară. Oameni tineri, de familie bună. Spălaţi pe creieri de prea multă analiză politică.
  

joi, 26 mai 2016

Reclama reclamelor

   Cum o puzderie de reclame vin să ne capteze atenţia din toate direcţiile, pierzîndu-ne o parte considerabilă a timpului, eu m-am gîndit să fac una şi bună, una concentrată, care să reprezinte esenţa întregului mesajul publicitar şi să încorporeze toate reclamele într-o reclamă scurtă şi eficientă. Iată deci la ce am ajuns urmărind eficienţa în exprimarea mesajului tuturor reclamelor:

- Părul tau are o culoare urîtă, dar o poţi schimba cumpărînd vopsele noastre pentru păr. Părul tău este plin de mătreaţă; cumpără şampoanele noastre antimătreaţă.
- Eşti chel, iar dacă nu eşti, vei cheli; cumpără şamponul nostru împotriva căderii părului.
- Miroşi dezgustător, eşti de-a dreptul împuţit(ă), cumpără deodorantele şi parfumurile noastre.
- Viaţa ta este de căcat, eşti stresat, trist şi depresiv, fumează ţigările noastre şi bea alcoolul nostru ca să scapi de realitate. În starea ta naturală nu poţi să socializezi cu alţi oameni, de aceea noi îţi oferim mai mult alcool, ca să scapi de anxietate. Prietenii ştiu de ce.
- Bucătăria ta arată ca o cocină, este plină de germeni care ar putea să te omoare; bine ai face să cumperi produsele noastre de curăţat bucătăria. Baia ta este mizerabilă şi plină de germeni chiar mai periculoşi decît cei din bucătărie, dar poţi cumpăra produsele noastre pentru curăţarea băii.
- Ai dinţii galbeni  şi respiraţia urîtă, cumpără una din cele 100 de paste de dinţi.
- Eşti o fiinţă umană mizerabilă, din care curge sînge odată pe lună; avem pentru tine multe tampoane.
- Nu meriţi să fii iubit, viaţa ta este lipsită de valoare, ca să meriţi să fii iubit, îţi trebuie să cumperi o maşină şmecheră, un ceas sau un telefon de lux.
- Ca să fii acceptat şi respectat în grupul tău social, ai nevoie de nişte haine şi de nişte accesorii "de firmă". Altminteri nu faci nici doi bani.
- Eşti prea grasă, deci trebuie să cumperi serviciile şi aparatele noastre pentru slăbit.
- Hainele tale sînt mizerabile, avem mulţi detergenţi pentru tine.
- Casa ta este penibilă, este lipsită de facilităţi şi arată deplorabil, toţi oamenii rîd de casa ta, dar noi putem să rezolvăm asta vînzîndu-ţi vopsele şi mobilă de lux.
- Să găteşti mîncarea este o tortură, de aceea noi avem pentru tine variaţi roboţi pentru bucătărie.
- Trupul tău este plin de bacterii şi microbi, de care îţi este frică şi care te vor îmbolnăvi, cumpără săpunurile noastre antibacteriale.
- Vrei să ajungi vedetă? Bea Coca Cola. Uite cum vedetele beau Coca Cola şi îţi recomadă şi ţie. Dacă nu bei Coca Cola eşti plictisitor, eşti un nimeni.
- Pielea ta este plină de imperfecţiuni şi defecţiuni, cumpără deci multe creme şi multe loţiuni.
- Nu poţi să suporţi nici un fel de durere, decît să suporţi vreun disconfort mai bine cumperi medicamentele noastre care te vor mîntui de durere.
-  Este imposibil să fii fericită sau mulţumită doar fiind tu însăţi, nu poţi fi tu însăţi decît cumpărînd produsele şi serviciile noastre, fără de care eşti o creatură incompletă, mizerabilă, imperfectă şi defectă, trebuie să cumperi produsele şi serviciile noastre sau vei avea o viaţă plină de suferinţă.

   În timp ce acest mesaj uricios de hate speech se propagă cu viteza luminii şi cu cea a sunetului nu doar în ochii şi urechile noastre ci şi în ochii şi urechile copiilor, pătrunzînd în minţile lor necoapte şi lăsînd acolo urme adînci, stau şi mă gîndesc dacă nu cumva noi am mai avut parte de acest mesaj şi cu alte ocazii.  Şi nu pot să nu-mi amintesc de mesajul bisericilor creştine: păcătosule, te-ai născut defect, te-ai născut incomplet, mizerabil şi imperfect, ca să ajungi la starea de perfecţiune trebuie să te mîntuieşti prin noi, să te mîntuieşti contractînd produsele şi serviciile noastre bisericeşti, pune-te în genunchi!
Singura diferenţă între mesajul de ură al bisericii tradiţionale şi între mesajul de ură al bisericii capitaliste este că cel de-al doilea este construit şi perfecţionat cu mijloace ştiinţifice, testate, mijloace actualizate care se pretează la epoca modernă.

  Din ce motiv ar răspîndi cineva acest mesaj mizerabil şi dezgustător, toxic pentru starea psihologică a populaţiei? Ei vor bani, vor să facă bani, iar bani nu poţi face decît dacă îi convingi pe oameni că ei au nevoie de ceva ce tu poţi să le dai, decît dacă oamenii sînt în nevoie. Şi mesajul de ură este metoda prin care nevoia este creată, întreţinută şi crescută, metoda prin care oameni înainte sănătoşi, ajung suferinzi în căutarea leacului.

   Din ce motiv ar vrea cineva să facă bani mult mai mulţi decît îi trebuie pentru un trai decent? În afara utilităţii practice a banilor, banii sînt un simbol in societatea noastră, un simbol al valorii, al aprecierii şi al meritului. Dacă ai bani, atunci înseamnă că ai valoare, cu cît mai mulţi bani, cu atît mai multă valoare. Cei care vor să facă bani peste măsură vor deci să fie apreciaţi, vor să fie respectaţi, vor să fi iubiţi. Şi vor aceste lucruri cu atîta ardoare, deoarece undeva în adîncul minţii lor, ei nu se simt demni de apreciere, nu se simt demni de respect şi nu simt că merită să fie iubiţi, se simt deplorabil. Ei se simt ca nişte creaturi dezgustătoare, mizerabile, incomplete şi defecte; mai mai că ai vrea să afli cum de le-a trăsnit prin cap să gîndească la asemenea idei năstruşnice...ori dacă nu cumva le-ar fi auzit pe undeva pe afară şi sînt victime ale unei anumite ideologii mercantiliste.     

vineri, 29 aprilie 2016

Mamona a-nviat!

  Se apropie acum cu paşi rapizi sfînta sărbătoare a Paştilor şi poate că populaţia este nerăbdătoare să mănînce drobul şi să ciocnească ouăle, poate că nu este chiar atît de nerăbdătoare, dar comercianţii sigur sînt fericiţi de venirea oricărei sărbători deoarece toate acestea s-au transformat în perioada recentă în festivaluri ale cumpărăturilor şi ale consumului, promovate de către cei ahtiaţi după profituri. 
   De aceea aş considera că ar fi adecvat să aducem urările în ton cu adevăratul spirit al sărbătorilor şi să ne salutăm cu: "Mamona a-nviat! / Adevărat c-a-nviat!", deşi eu am mari dubii că acest zeu ar fi fost mort sau chiar bolnav în perioada recentă.
   Dacă eşti credincios creştin, şi dacă chiar ai ţinut posturile lăsate de Dumnezeu însuşi prin calendarul creştin, atunci chiar este de înţeles că după o perioadă de abstinenţă de la mîncăruri mai mult sau mai puţin grele, este chiar indicat să te îndopi acum suplimentar cu mîncare. Ar fi totuşi la fel de indicat să cunoaştem că aceste sărbători au fost la începutul lor construite în aşa fel încît să se potrivească cu traiul oamenilor din acea vreme, nu cu traiul oamenilor din prezent. 
    Pe vremea cînd sărbătorile pascale erau la început, adică acum multe secole în urmă, în acel timp al anului cînd tocmai se ieşea din iarnă şi se intra în primăvară, nu exista nici producţie industrială a mîncării şi nici congelare artificială, oamenii erau cam subnutriţi în această perioadă şi nu era decît natural, sănătos şi indicat pentru ei să ţină un ospăţ de mai multe zile. Ei sacrificau deci un animal şi îl mîncau foarte rapid pe tot pentru ca nu cumva căldurile primăverii să îi strice carnea. 
   Avînd în vedere că astăzi nici nu poţi să mergi prea mult pe stradă fără să te împiedici de-un supermarket, un bar, un non stop şi două restaurante şi că deşi mîncăm mîncare de calitate proastă, în prezent mîncăm mai mult decît suficient, a te angaja într-un ospăţ de mai multe zile, deja fiind mîncat bine, dacă nu ghiftuit, gras sau obez, nu va face decît să-ţi mai reducă puţin din speranţa de viaţă. Pe de altă parte dacă chiar vrei să-ţi placă mîncarea atunci cînd o mănînci, dacă eşti un hedonist adevărat aşa ca mine, trebuie să cunoşti legea receptorilor de dopamină. 
   Dopamina este principala substanţă care îţi produce plăcere atunci cînd mănînci, dar nu numai, iar ideea este că pe măsură ce creierul este stimulat la o activitate specifică să producă mai multă dopamină, receptorii de dopamină îşi reduc capacitatea de absorbţie, ca să nu prăjească circuitele neurale, şi astfel se întîmplă că plăcerea pe care creierul tău poate să o simtă se încadrează în anumite limite, oricît de multă, oricît de bună şi de variată mîncare ai mînca. 
   Aşadar, ca să simţi mai multă plăcere de pe urma mîncatului şi băutului trebuie să mănînci doar dacă îţi este cu adevărat foame, iar ca să simţi plăcerea maximă, trebuie să te abţii cîte puţin, chiar puţin mai mult, cu cît mai mult te abţii, cu atît mai bună va fi mîncarea, iar cu cît mai ghiftuit eşti cu atît mai mult îţi va apărea că mănînci cherestea sau furaje pentru porci, chiar dacă tu mănînci cea mai bună mîncare posibilă cu tort de zmeură, dulceaţă de căşuni şi o cireaşă în vîrf la desert.
   Mai presus de toate, să nu uităm că excesul şi îmbuibarea te pot duce la spital, şi problema este că te duc la spital cu salvarea, care are obiceiul de-a ţiui pe străzile oraşului într-un mod foarte neplăcut şi strident în această perioadă, tulburînd somnul oamenilor ca mine, care după ce au mîncat o masă moderată vor să-şi facă siesta în linişte.
   Urez deci sărbători moderate, şi să fim recunoscători hazardului că încă n-am ajuns într-o iarnă nucleară şi că încă ne mai suportă planeta şi ne dă de mîncare. Sănătate.

vineri, 18 martie 2016

10 libertăţi pe care le-am obţinut în capitalism

   În societatea noastră capitalistă, se crede că a avea libertate înseamnă a avea opţiuni - cu cît mai multe opţiuni, cu atît mai multă libertate. La prima vedere arată binişor această teorie. Dacă de pildă eşti sclav pe o plantaţie, şi ai la dispoziţie opţiunea de-a pleca din sclavie şi de-a trăi undeva fără stăpîn, atunci este clar că opţiunea aceasta îţi oferă mai multă libertate. În baza acestui fapt, sistemul capitalist a creat o adevărată industrie a opţiunilor, opţiuni care apar în orice domeniu al vieţii, de la domeniul vestimentar, pînă la cel alimentar, cel al electrocasnicelor şi al igienei. Să enumerăm împreună cîteva astfel de libertăţi pe care sistemul în care trăim ni le oferă:

1. Înainte eram un sclav oprimat al pastei de dinţi Supercristal, dar a venit capitalismul şi m-a eliberat cu: Aquafresh, Colgate (de mai multe feluri), Blend-a-Med, Sensodyne (pentru dinţi sensibili şi pentru dinţi mai puţin sensibili), Parodontax, Lacalut, Elmex, Biorepair, Oral-B, Crest3DWhite, Fixodent, Hofigal, Seafresh, Yotuel, R.O.C.S. Whitening, Sano Orbitol, Vitoclar, GC Tooth Mousse Strawberry,  GC Tooth Mousse Tutti Frutti şi încă cîteva zeci dacă nu sute de nume de paste de dinţi, pe care spaţiul limitat nu ne permite să le enumerăm aici. 

2. Eram ca un vierme sclavagist care îşi spăla hainele cu dero, condamnat parcă pentru eternitate să îşi spele hainele cu acelaşi detergent obişnuit, cînd deodată libertatea a venit la mine cu cele cîteva zeci de nume de detergent pe care ea le poartă: Ariel (cu 3 arome diferite şi în 4 pachete diferite), Tide, Bonux, Omo şi Sano Maxima, Dasil, Persil şi Perwall şi încă mulţi alţi detergenţi, unul mai neobişnuit decăt celălalt, care deşi în esenţa lor sînt tot nişte detergenţi, fac să simţi libertatea curgîndu-ţi prin venă atunci cînd vezi cum poţi să renunţi la unul şi să cumperi altul.

3. Înainte viaţa omului era predestinată pentru a fi sclav la stat, atît de brutal era sistemul încît te obliga neapărat să îndeplineşti o muncă sclavagistă la stat astfel că nimeni nu rămînea fără lanţuri, te prindeau pe străzi şi te puneau neapărat să munceşti undeva. Acum Libertatea a venit la noi, şi nu doar că încă tot mai poţi să te angajezi ca sclav la stat, dar pe deasupra poţi să te angajezi ca sclav la un patron, iar dacă nu-ţi place la unul poţi oricînd să te duci să sclaveşti la altul, ba chiar poţi să fii sclav la doi patroni deodată. Libertatea de-a fi sclav acolo unde vrei tu să fii sclav este în adevăr libertatea supremă şi pe deasupra oricînd poţi să dai peste posibilitatea de-a nu mai fi sclav nici la stat şi nici la patron, adică să ajungi şomer.

4. Pe vremuri dacă te nimereai să ajungi dependent de o substanţă nu aveai prea multe opţiuni. Era un tip sau două de vodcă, cam la fel cu berea şi vinul, şi puteai să fumezi Carpaţi, Mărăşeşti sau Snagov. Acum ai mult mai multă libertate de-a deveni dependent. Eşti liber să devii dependent de zeci şi sute de specii de vodcă, coniace, palinci, vinuri, beri şi romuri, eşti liber să devii dependent de nicotină cu zeci şi sute de specii de ţigări, cu sau fără filtru, cu filtru mai tare sau mai slab, lights sau ultralights sau super-ultralights. Acum dacă ai bani şi îţi permiţi, eşti liber cu adevărat să devii dependent de amfetamine, cocaină sau heroină.

5. Cum simţeai lanţurile grele ale sclaviei atunci cînd ajungeai la automatul de îngheţată şi era încremenit în trei poziţii: ciocolată, căpşuni şi asortat, iar acum simţi eliberarea văzînd cum poţi să comanzi îngheţată asortată de ananas, vanilie, ciocolată, cafea, căpşuni, lămîie, cireşe, vişine, pepene galben şi pepene roşu - pe scurt, gustul libertăţii. Cum simţeai lanţurile grele ale sclaviei atunci cînd nu ştiai că în afară de Pepsi şi Brifcor mai există cîteva sute de sucuri mai mult sau mai puţin naturale, unele chiar prea puţin naturale, în esenţa lor apă cu zahăr şi nişte arome, dar diferite în individualitatea numelor şi a culorilor pe care le poartă. Ei bine, acum ai de unde alege în aşa fel încît să nu ajungi înlanţuit de gustul vreunui singur suc ci să consumi cîte 3-4 mărci simultan, astfel gîlgîind şi făcînd gargară cu libertatea.


6. Sub talpa opresivă a izolării de informaţie erai ţinut public captiv al unui program de tv şi radio lipsit de orice alternative, nu exista decît un singur canal de televiziune şi din cauza asta te urcai pe casă ca să orientezi antena înspre ruşi sau bulgari, ori ascultai Europa Liberă pe ascuns.Din cauza asta, adeseori ieşeai pe afară şi începeai să te uiţi la copaci, ierburi şi la soare, ori la lună şi la stele. Acum Europa Liberă a venit la noi şi sîntem liberi să stăm în faţa televizorului 24 din 24, atît de diverse şi de apetisante sînt multiplele realităţi virtuale care ies prin ecranul televizorului încît din cauza acestei libertăţi şi diversităţi de opţiuni, mulţi au devenit ai televizorului - credincioşi prizonieri.

7. În timpului regimului anterior nu ţi-ai fi permis să arunci cu ouă în conducători poate şi de frică, dar mai ales din cauză că nu se găseau; ca să faci rost de ouă trebuia să apelezi la rudele tale de la ţară, şi aveai ouă de ţară, fiecare cu nuanţa sa, atît pe coajă cît şi pe gălbenuş, fiecare ou avea personalitatea sa derivată din personalitatea găinii care-l oua. Acum se găsesc ouă pe toate drumurile şi la orice oră doreşti, inclusiv la non stop, nu mai trebuie să stai la nici o coadă şi ai libertatea de-a mînca ouă cîte şi cum pofteşti. Totuşi, aceste ouă sînt identice atît la culoarea cojii, cît şi la culoarea gălbenuşului şi la gustul surprinzător, suspect de insipid, de ou ouat de o găină stresată şi oprimată, într-o societate a găinilor cu desăvîrşire totalitaristă în care toţi indivizii sînt traşi la indigo, condamnaţi fără nici o vină să stea treji într-o închisoare şi să doarmă doar pe Patul lui Procust.  

8. O penurie adevărată era atunci cînd venea vorba de superstiţii şi pseudoştiinţă medicală. Era din cale afară de restrînsă libertatea de-a accesa serviciile de biorezonanţă, astrologia, ghicitul în palmă, vrăjitoria (albă sau neagră), clarvăzătorii, cititorii în globul de sticlă şi în testiculele de ţap, homeopatia, vindecarea prin cristale şi pietre preţioase, terapia cu magneţi, lupta împotriva vaccinării, urinoterapia, vindecarea prin credinţă, aromaterapia, reiki şi iridiologia. Acestea erau greu înspre imposibil de găsit dar acum putem să mulţumim lui Mamona că ele propsperă ca ciupercile după ploaie şi noi avem libertatea nesperată de-a fi înşelaţi de o gamă cît mai largă de şarlatani cu scamatorii dintre cele mai diverse şi mai rafinate.

9. Acelaşi totalitarism era prezent şi în sfera religiei, unde singura opţiune acceptată cam în scîrbă de către sistem era religia creştin ortodoxă, însă nici aceea pe faţă şi nu prea la vedere. În capitalism însă, avem libertatea de-a ne închina la ce fel dumnezeu vrem noi; dacă nu-ţi convine să fii sclavul dumnezeului creştin-ortodox poţi oricînd să optezi pentru un dumnezeu mai sectant, precum cel adventist sau cel mormon, acum ai libertatea de-a te închina pînă la podea inclusiv în faţa dumnezeului baptist, a dumnezeului baptiştilor liberi, a dumnezeului baptiştilor vechi, a dumnezeului baptiştilor reformaţi, a dumnezeului baptiştilor de sîmbătă, a dumnezeului baptiştilor Bisericii lui Dumnezeu, a dumnezeului martorilor lui Yehova şi a dumnezeului penticostal în vecii vecilor, Amin!

10. Toate aceste libertăţi sînt umbrite însă de cea mai mare libertate pe care am căpătat-o în democraţie. Acum putem să ne alegem conducătorii, putem să ne alegem stăpînii, avem la dispoziţie zeci de opţiuni, precum avem la dispoziţie detergenţii, pasta de dinţi sau mărcile de adidaşi. Ei, dar cum ar putea să fie cineva liber dacă nu îşi poate alege stăpînul, dacă nu poate renunţa la un stăpîn pentru alţii? Aşa sîntem noi acum, nu avem doar un singur iubit conducător ci avem o puzderie, şi dacă nu ne plac iubiţii conducători, putem odată la 4 ani să punem pe alţii, cel puţin la fel de iubiţi, dacă nu chiar mai mult.
Şi ca libertatea să fie totală şi desăvîrşită, partidul comunist este interzis prin lege, astfel încît să nu mai existe opţiunea care le interzice pe celelalte. 

   Avînd atîtea libertăţi şi opţiuni la dispoziţie şi avînd în orice moment atîtea decizii de luat, ne umplem întreaga viaţa cu ele şi nici nu-i de mirare ca din cauza lor cel mai des ne trezim în mod paradoxal ca am rămas fără nici un pic de timp liber.