Pagini

luni, 25 august 2014

Prăjitorul de pîine

    Prăjitorul de pîine zăcea părăsit, aruncat pe un balcon, sub o pojghiţă nu prea subţire de praf, care arăta că de mult nu mai pupase nici pîine şi nici curent electric. Poate că dacă stăpînul lui l-ar fi iubit mai mult, ar fi prăjit încă la el măcar o felie de pîine pe zi, dar realitatea neprăjită, crudă, arată cum obiceiurile culinare ale oamenilor se schimbă adeseori şi pîinea prajită iese din meniu.
    Nu, nu era prăjitorul meu, eu n-am deţinut niciodată prăjitor; chiar dacă am ţinut odată un regim alimentar care necesita ca pîinea să fie prajită, am rezolvat această dilemă filozofic - culinară cu ajutorul mult prea clasicei tigăi.
  Care este semnificaţia acestui dispozitiv electronic printre miliardele de miliarde de stele care-l înconjoară, care-i scopul vieţii lui? Scopul vieţii sale este să prăjeasca pîine; un scop presupus a fi nobil. Odată, undeva, cîndva, un om s-a gîndit că prăjirea pîinii nu mai poate fi făcută pe plită sau pe tigaie, că nu mai este suportabilă o astfel de practică, că este o abominaţie prăjirea pîinii pe plită, sau şi mai rău, trecerea ei prin flăcările focului sobei din bucătărie.
  Cum ar putea cineva să pună pur şi simplu pîinea în tigaie şi să o prăjească, s-a întrebat el; nu este prea pur, nu este prea simplu? De ce să nu antrenăm mineri care să scoată diverse metale din rărunchii Pămîntului, petrolişti care să extragă petrolul şi chimişti care să-l transforme în plastic, pentru ca apoi aceste materiale să fie transportate cu trenurile şi cu vapoarele la fabrica de prăjitoare de pîine, unde muncitorii vor tresălta de fericire că nu vor mai putea să stea cu familiile lor uitîndu-se degeaba la natură, ci vor fi angajaţi în operaţiunea sacră de proiectare, preşlefuire, şlefuire şi postşlefuire a componentelor prăjitorului, iar apoi în sfînta lor asamblare. 
  Nu este prea pur, şi nu este prea simplu să prăjeşti pur şi simplu pîinea, cînd poţi să o introduci într-un prăjitor modern, cu opţiuni de viteză a prăjirii? Şi ce ar însemna să nu poţi să alegi între un prăjitor care prăjeşte două felii deodată şi alte două prăjitoare care prăjesc cîte trei sau chiar şi cîte patru felii la un loc, nişte adevăraţi monştri ai prăjirii de pîine? Cum poate fi viaţa imaginată fără capacitatea esenţială de-a stabili dinainte gradul de întunecare a suprafeţei prăjite, fără vitalele instrucţiuni scrise clar pentru a edifica pe om in legatura cu misterul din spatele multelor butoane şi controale ale prăjitorului, şi chiar fără cutia detaşabilă pentru colectarea crustei şi frimiturilor?
   Cum se poate trăi fără protecţia automată împotriva prăjirii prea tari a pîinii, sau fără ascensorul de felie, care-ţi ridică pîinea din prăjitor după ce s-a prăjit, ca s-o vezi cu ochii tăi, cu proprii tăi ochi?
    Asta s-a întrebat omul nostru în vremuri demult apuse şi drept urmare, noi acum moştenim o adevărată industrie a prăjitoarelor de pîine, care a luat un loc binemeritat chiar şi in discuţiile psihoanaliştilor; ei nici nu mai vorbesc în prezent despre falus, ci despre prăjitorul de pîine.
   Sub o formă sau alta, prăjitorul de pîine ne domină viaţa; deşi el adeseori nu se numeşte aşa, nu arată a prăjitor şi cică serveşte altor scopuri, în esenţă face acelaşi lucru, transformă un lucru pur şi simplu, într-un lucru pur şi simplu complicat, şi totul din cauză că a complica lucrurile este profitabil, din cauză că prăjitoarele de pîine se vînd bine dacă li se face reclamă adecvată. 
   Dar noi, cei care suntem nostalgici după o prăjire simplificată a pîinii, să dăm drumul la aragaz, să încingem tigaia puţin şi apoi să aşezăm feliile de pîine acolo timp de 3-4 minute, după care să le întoarcem şi pe partea cealaltă, in timp ce adulmecăm mirosul de pîine prajită - nu doare, nu este o atrocitate, nu e obscen, nu este imoral şi nici inuman, iar la o adică putem să mîncăm pîinea aia chiar şi fără să o prăjim, avînd în vedere că ea a mai trecut pe la cuptor odată.

miercuri, 13 august 2014

Cine este vinovatul?

    Continuăm seria de blasfemii împotriva sfintelor valori ale societăţii noastre cu mai multă blasfemie la adresa justiţiei. Şi nu atît la adresa ei cît la adresa modului în care este privită această instituţie, cu ideologia ei cu tot.
    De fiecare dată cînd ceva rău se întîmplă, cînd o catastrofă are loc, cînd lucrurile nu ies aşa cum vrem noi  să iasă, o primă, solitară şi prea lipicioasă întrebare nu vrea sa ne părăsească deloc; se întreabă oamenii - cine este vinovatul? Cine este vinovatul?
    De pildă dacă observăm farfuria spartă pe podea, o să depunem eforturi substanţiale pentru detectarea vinovatului, pentru ca apoi să-l putem pedepsi pe acesta, ca şi cum pedepsirea lui ar da timpul înapoi şi ar uni într-o farfurie cioburile de care dispunem în momentul prezent. Lăsînd la o parte că entropia nu funcţionează astfel, este disputabil - spun eu - că vinovatul (care ar fi acela) este chiar vinovat pentru spargerea farfuriei.
    Bine, copilul neatent o fi dat cu mîna peste farfurie, dar el doar atît a facut, mai ales ca i-a fost distrasă atentia de vreo muscă ce bîzîia prin zonă. Mai departe, masa prea scurta s-a terminat cînd nu trebuia şi farfuria noastră a rămas în aer, fără susţinere. Imediat ce asta s-a întîmplat, gravitaţia a început sa acţioneze asupra ei şi să o accelereze către podea cam cu zece metri pe secundă la pătrat. (Părerea mea, timid susţinută, a fost dintotdeauna că cea mai mare parte de vină în aceste cazuri o poartă gravitaţia). Apoi, podeaua cea mult prea tare a terminat "lucrarea" făcînd farfuria noastră zob, căci dacă ar fi fost o podea mai moale poate că sărmana farfurie ar fi scăpat cu viaţă, dar vezi bine, cimentul nu iartă. Asta ca să nu spunem adevărul adevărat, acela că-i posibil ca de vină să fost de fapt de la început farfuria, care nu era facută din metal sau din plastic, sau poate lipsa de prevedere a celor ce mănîncă din vase insuficient de rezistente şi a celor care le fabrică.
   Toate evenimentele care au loc pe lumea noastră au cauze multiple; ele sunt rezultatul unui mănunchi de cauze, nu sunt rezultatul acţiunii unei singure persoane. O singura persoana situată undeva în vid absolut, nu poate fi vinovată decît de propria ei dezintegrare instantanee şi de nimic mai mult, iar fenomenele neplăcute pe care le acuzăm noi şi pe care vrem să le evităm, au cauze complexe, au zeci şi sute de mii de cauze, adica sunt zeci şi sute de mii de factori care contribuie la "întîmplarea" lor, deşi cel mai drept este să spunem că întregul Univers conspiră la înfăptuirea celui mai insignifiant eveniment pe care l-am considera noi. Nu este nimeni vinovat pentru nimic din ceea ce se întîmplă, Universul este vinovat pentru tot ceea ce se întîmplă. 
    Aşa stau lucrurile în realitate, dar cînd vine vorba de-a rezolva problemele care apar, oamenii nu se inspiră din realitate ci propovăduiesc şi practică la nesfârşit nişte obiceiuri de-a dreptul barbare, provenite de la nişte indivizi care cu siguranţă că nu se ocupau nici cu ştiinţa şi nici cu filozofia, ci cu magia şi ritualurile mistice. În loc să fie consideraţi factorii diverşi care converg în realizarea unei crime, a unui război sau a unui furt, fie individual sau colectiv, nu doar justiţia dar şi populaţia generala se dă de ceasul morţii sa găsească vinovatul, dupa practica religioasa a ţapului ispăşitor.
   Ţapul este sacrificat într-un fel sau altul, iar apoi toată lumea este fericită, căci aşa se practică justiţia în vremurile noastre, ea nu este construită ca să rezolve cu adevarat problemele ci doar să dea impresia că le-a rezolvat, prin ritualuri de tipul ţapului ispăşitor, executate în public cu pompă şi fanfară, astfel încît toţi să fie încredinţaţi de virtutea actului care s-a săvîrşit. Aşa s-a rezolvat şi problema celui de-al doilea război mondial; au prins caţiva nazişti şi i-au executat, ca şi cînd câţiva oameni sunt ei singuri capabili să întoarcă toată lumea asta pe dos. Cum ar fi putut să prospere nazismul într-o societate de oameni care sunt obişnuiţi să gândească critic şi nu să execute ordine - astfel de întrebări scot la iveală pe cei mai mari vinovaţi, care nu sunt nişte persoane, nu sunt nişte oameni. Sunt altceva.
   Vom trăi într-o lume mai bună odată ce se va renunţa la continua căutare de vinovaţi şi se va începe căutarea cauzelor impersonale ale evenimentelor, căutarea de soluţii practice şi reale, care constau în afectarea factorilor ce conclucreaza la înfăptuirea vreunei nenorociri, după ponderea lor şi după posibilitatea lor de-a fi afectaţi. Nimic nu se rezolvă cu stabilirea eronata a unui singur responsabil pentru un fenomen social complex, şi nimic nu se rezolvă cu afectarea acelui singur "responsabil" într-un mod pe cît de stupid, pe atît de crud şi imoral.

luni, 28 iulie 2014

Pedeapsa

    Se face ca multe erori, multe rautati si multe atrocitati se intampla in lumea noastra, iar oameni setosi de dreptate isi trambiteaza aceasta nevoie de dreptate solicitand pedepsirea faptasilor, pedepsirea criminalilor. Am sa expun aici doar unul dintre motivele pentru care eu sunt impotriva acestei practici, a pedepsirii criminalilor, si poate in viitor, fara ajutorul lui Dumnezeu, am sa le expun si pe celelalte.
    Eu sunt impotriva pedepsei deoarece pedeapsa este impotriva adevarului. Nu este declarata impotriva adevarului, ci dimpotriva, adeptii pedepsei ar sustine ca ei fac un serviciu diseminarii adevarului, atunci cand minciuna este pedepsita. In realitate insa, lucrurile stau altfel.
    De fiecare data cand o eroare este comisa, "faptasul" este automat pedepsit, doar prin renumele foarte prost pe care faptul de a gresi il are in societatea noastra, deoarece noi stim ca de gresit, doar oamenii rai si prosti gresesc, in timp ce oamenii buni si destepti nu gresesc niciodata. Un parinte care-si admonesteaza coplilul pentru ca a luat nota 4 la chimie in loc de 10, se afla in procesul de-a-i da o lectie importanta copilului sau, tocmai il invata sa fie mincinos. Daca ar gandi rational, ar realiza ca in cazul in care copilul nu devine un geniu al chimiei peste noapte, el va deveni peste zi un expert in tainuirea sau distorsionarea informatiilor legate de situatia sa de la chimie, lucru mult mai usor de facut decat invatarea si intelegerea reactiilor din cartea de chimie, care sunt scrise cel mai probabil in limba chineza, daca nu cumva in greaca veche.
    Chiar daca o mustrare sau simpla manifestare a dezamagirii unei rude poate motiva pe cineva sa spuna tot felul de minciuni, cultura noastra nu s-a multumit cu atat si a inventat pedepse adevarate care sa-i motiveze pe oameni sa intretina minciuni gogonate de dimensiuni impresionante, retele de minciuni si chiar intregi realitati alternative care sunt sortite sa scape fiintele umane de la tot felul de pedepse, pedepse inventate special pentru a le teroriza. Umilinta publica, puscaria, confiscarea averii, retragerea drepturilor, desi nu la fel de potente precum tortura si executiile, sunt mai mult decat suficiente in a-i face pe oameni nu doar sa minta, ci sa comita crime special pentru a ascunde alte crime, sa se angajeze in activitati de coruptie, sa comita variate infractiuni doar pentru a acoperi alte activitati de coruptie si alte infractiuni.
   Daca erorile comise de catre oameni ar fi abordate intr-un stil matur si modern, urmarindu-se prevenirea si rezolvarea lor, in loc sa fie privite cu crispare si primitivism, atunci autorii erorilor s-ar simti motivati sa spuna adevarul despre problemele pe care le au, in loc sa fie motivati sa spuna minciuni sau sa comita infractiuni suplimentare pentru a evita pedepsele.
    Aceasta cascada a infractiunilor morale prinde dimensiuni cu adevarat uriase atunci cand nu mai vorbim de persoane particulare si crimele lor ci de organizatii si colectivitati, de state intregi sau coalitii de state, organizatii care comit erori pe masura si in consecinta trebuie sa depuna o munca infractionala titanica pentru a-si ascunde nelegiuirile. 
    Cel mai grav in aceasta situatie de ineptie generala in ceea ce priveste etica, este faptul ca pentru bolile care sunt ascunse atat de ochiul publicului cat si de cel al doctorului, nu vor fi gandite si fabricate medicamente si nu vor fi gasite solutii. O problema a societatii despre care se stie ca exista este mult mai putin problematica decat cea care este ascunsa; de aceea trebuie sa se renunte la aceasta practica a pedepsei, care ea insasi este unul dintre cei mai mari generatori de minciuni, infractiuni, crima organizata si ... noi pedepse, intr-o spirala a erorilor ce trebuie terminata degraba.

miercuri, 23 aprilie 2014

Ierarhie şi anarhie

    Este crezut la scara foarte larga ca anarhismul reprezinta o ideologie menita sa dezintegreze societatea si sa-i lipseasca pe oameni de securitate sociala si eventual si de viata; anarhia inseamna pentru cei mai multi debandada totala si dezastru in desfasurare. Si ca multe dintre lucrurile care sunt crezute pe scara larga, este fals, cu toate ca nu este prea surprinzator motivul pentru care ideologia anarhista este privita intr-un astfel de mod.
    Anarhismul este similar ateismului, in sensul ca este o contracultura orientata impotriva ideii de ierarhie si a sistemelor ierarhice, a sistemelor piramidale de decizie, unde niste animale din specia Homo Sapiens sau cel mai des din specia Homo nonSapiens sunt puse sa ia decizii pentru alte mii, sute de mii sau chiar miliarde de alti oameni.
   Este de la sine inteles ca o ideologie precum anarhismul va avea ca inamici naturali pe cei mai puternici oameni din societate si cele mai puternice structuri de conducere existente, organizatii precum biserica, armata, grupurile de oligarhi, politia, statul in general, cu toate masinile de propaganda asociate acestor structuri, care nu vor pregeta sa depuna cele mai zeloase eforturi pentru a arata ca anarhismul este inamicul umanitatii si nimic mai putin. De aceea despre anarhisti se zice si se crede ca sunt dusmanii civilizatiei, niste descreierati in toata legea.
   Iata cum stau de fapt lucrurile: creierul uman este un produs al evolutiei, despre care stim ca nu este un proces optimal, si acest creier uman a evoluat pentru a functiona mult sub limita optimului intr-un mediu similar celui in care traiesc inca populatiile pe care le numim noi primitive sau semiprimitive. Evolutia prin selectie naturala nu-i promoveaza pe cei mai destepti, ea doar ii elimina pe cei exagerat de prosti. Iar din epoca primitiva si pana astazi, in arhitectura de baza a creierului nimic nu s-a schimbat ci s-au schimbat intr-un mod radical conditiile in care acest creier este obligat sa functioneze, s-au schimbat radical problemele pe care el trebuie sa le rezolve si in acest context creierul unui singur om este ca un topor cu care se vrea a se executa o operatie chirurghicala pe... un creier. 
   Noi putem lista ca dovezi in sprijinul acestei teze constatari stiintifice despre erorile de fabricatie ale mintii umane, mai mult ca sa ne fandosim, caci daca cineva ar vrea sa constate ca ai nostri conducatori nu sunt cei mai potriviti pentru treburile pe care acestia sunt pusi sa le faca, nu trebuie decat sa isi scoata capul din iluzii si sa si-l transporte in realitate. Pe un fir de praf din centrul unui sistem solar minuscul, intr-una din miliardele de galaxii din Universul vizibil, acesti conducatori ai destinelor speciei nu au gasit ceva mai bun de facut in ultimele mii de ani decat sa-si trimita supusii sa se omoare unii pe altii in nenumarate razboaie si inca mai sunt dornici de astfel de distractii sadice.
   Esenta sistemelor ierarhice de decizie este importata din mostenirea noastra maimuteasca, in care babuinul sef este delegat prin pozitia lui sa conduca pe ceilalti babuini, insa actualmente o decizie proasta luata de babuinul sef nu are efectele pe care le-ar avea in natura. O haita de babuini in plus sau in minus este ceva, iar doua bombe nucleare si doua orase rase de pe fata pamantului reprezinta ceva putin mai mult, doar daca nu luam in considerare pleiada de atrocitati cu care oamenii s-au mangaiat traditional unii pe altii, si uitand complet de efectele dezastruoase ale specie noastre asupra mediului care ne sustine viata.
  Ce se intampla intr-o ierarhie daca seful ei inebuneste, daca este beat, nervos, prost sau dezamagit din dragoste? Mii de ani de monarhie stau marturie ca nu este de glumit cu asa ceva si totusi acest sistem este promovat, este autopromovat ca sa fim mai exacti ca si cand nu s-ar gasi ceva mai bun decat el. In partea cealalta sta comunitatea stiintifica, aceea care nu recunoaste nici o ierarhie in interiorul ei si care nu recunoaste apelul la autoritate ca fiind vreo practica valida, ci se descurca bine-mersi cu apelul la dovezi, (ca sa vezi), in loc ca degraba sa puna un om de stiinta suprem sa dicteze ce-i stiintific si ce nu-i stiintific. Ceea ce este cu adevarat tragic este ca rezultatele stiintei sunt folosite de catre sefi de ierarhie care nu sunt niste genii morale ci adeseori niste genii ale imoralitatii.
   Relatia de baza din cadrul unei ierarhii este apelul la o autoritate care decide criteriile in virtutea careia este stabilita autoritatea.  De aceea nu vad de ce nu as fi eu seful armatei, politiei, al justitiei si al statului, deoarece dupa criteriile mele eu sunt cel mai competent om pentru a detine aceste functii; restul fiind niste distrusi. Ceea ce totusi trebuie sa admit, este ca am vazut la viata mea multi nebuni care sustin exact acelasi lucru, asa ca zic ca e cazul sa gasim o metoda exterioara apelului la propria autoritate, ce sa ne lamureasca asupra acestei dileme.
   Sigur ca in pratica nu exista sisteme absolut ierarhice, intotdeauna o sa intalnim comitete, comisii si metode de procedura la care trebuie sa se supuna oricine insa instinctul primar de primate ii face pe unii sa priveasca cu caldura ideea de a avea un stapan absolut iar pe altii ii face sa surada ideea de-a fi stapanii celor doritori de stapan. 
    Am inteles ca exista chiar metode de reglare a irationalitatii acestui sistem ierarhic, si atunci cand se constata (dupa pagube imense si catastrofe de amploare) ca cineva nu e potrivit ca sa conduca, comunitatea supusilor se strange si alege pe altul. Dupa care se constata ca nici acela nu este prea potrivit, asa ca se voteaza unul nou (intre timp se produc pagube imense si catastrofe de amploare). Cand nici acela nu merge se spune ca omul e prost, sistemul e perfect, asa ca se inlocuieste din nou omul (dupa pagube imense si catastrofe de amploare) iar sistemul ramane in picioare. Si din nou, din nou, iar din nou, inca odata, de-a pururea si-n vecii vecilor. 
   Care este probabilitatea ca un sistem organizational sa functioneze perfect iar dintre oamenii care ajung sa-l comande sa fie 99% defecti, cu cat mai sus in sistem cu atat mai defecti? Ar trebui sa ne intrebam seful sau sa gandim mai departe?

miercuri, 19 martie 2014

Jurnaliști în România


    Cred ca era prin preajma sarbatorilor de iarna cand am dat drumul (dintr-o eroare) la radio, si drept consecinta am auzit stirile de Anul Nou sau Craciun; nu-mi amintesc exact. Ce-mi amintesc sunt acele stiri pe care le-am auzit. 
    Am auzit ca Mircea Geoana umbla printr-un magazin ca sa-i cumpere fie-sii casti, dar uitandu-se lung prin standuri si neputand sa se hotarasca a lasat-o pe ea sa-si aleaga. Alta stire de interes national si poate chiar si international, era legata de faptul ca Elena Udrea n-a savarsit petrecerea de sarbatori in judetul Tulcea, in Iasi, Mehedinti sau Alba, ci de-a dreptul in Covasna. Posibil este ca daca exista extraterestri, si aceia sa fi interesati de petrecerea tovarasei Udrea, caci Dumnezeu sigur asteapta cu mana la gura sa vada ce mai face aceasta persoana. Cert este ca dupa ce am auzit aceste relatari de interes public m-am simtit la fel de implinit intelectual precum se simte implinit fizic un om care tocmai a cazut in groapa cu cacat. 
    Nu se poate spune ca nu-s obisnuit cu tot felul de trivialitati de care n-ai cum sa scapi in societatea noastra si de aceea am mai multe randuri de palisade comportamentale care sunt ridicate pentru feri mintea de astfel de abjectii. Aceste abjectii sunt niste paraziti informationali care sug creierul din capul omului si il transforma in rating pentru trusturi canceroase de presa, pana cand creierul omului ajunge sa lipseasca de tot din cap, iar ratingul trusturilor atinge cote astronomice. De aceea ma uit la televizor in total cam 30 - 40 de ore pe an, ceea ce e mai mult decat suficient ca sa pot afla tot ceea ce stiu altii care se uita 10 ore pe zi la televizor si pot afla astfel si cam ce mai este prin capul populatiei, sau mai exact, cat creier le-a mai ramas prin cap. 
   Chiar si asa nu poti sa te aperi prea bine, caci te invadeaza din toate partile; nici in metrou n-ai liniste si te trezesti asediat de acesti zombie ai trivialitatii, unul in fata ta cu "Libertatea", altul in stanga cu "Click" si inca unul in dreapta cu "Cancan"; aceasta Sfanta Treime a coprofagiei intelectuale. 
    Ei bine, trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca daca nu ma mantuieste un Alzheimer sau senilitatea de problema, am sa raman pana la moarte cu ideea ca Udrea a petrecut la Covasna iar Geoana umbla dupa casti; dar sunt bucuros ca stiu macar cui sa multumesc - jurnalistilor de la Cancan, caci de acolo cica se preluasera stirile de interes national. 
    Acum, eu inteleg ca "jurnalistii" de la Cancan sunt oameni cu cap, trunchi si picioare, si nu niste mutanti produsi in urma experimentelor genetice pe bullshit. Probabil au si ei familie, trebuie sa manance si sa supravietuiasca, si pentru bruma de securitate sociala pe care le-o ofera serviciul sunt dipsusi sa faca ceea ce li se cere de catre sefii lor, adica sa umple cu mizerie piata informatiilor. Nu sunt nervos pe ei, sunt frustrat ca sunt pusi in astfel de situatii, caci balta imorala in care se scalda nu este sapata prin efortul lor singuratic, ci mai degraba pregatita cu premeditare de catre alti nebuni, iar sistemul ii incurajeaza puternic sa sara in balta si sa se balaceasca pe toata partile.
    Totusi, sa vorbesti de jurnalistii de la Cancan este ca si cum ai vorbi de vacile din glastra, de internetul din epoca primitiva, de filozofii de la Steaua sau de oamenii cinstiti din Parlament. Jurnalistii macar in teorie erau responsabili cu informarea populatiei, nu cu dezinformarea ei. Dupa mintea acestora, daca ai vazut o persoana cunoscuta si de altii prin oras, inseamna ca esti jurnalist. Pai eu odata am vazut pe Mircea Radu, care isi cumpara niste lucruri dintr-un magazin.
Gata, acum sunt si eu jurnalist? 
    Ceva ar trebui facut, macar a li se solicita acestor ziare si televiziuni sa-si puna o bulina rosie in care sa scrie "Atentie, pericol de bullshit!" sau "Pentru o viata mentala sanatoasa evitati consumul excesiv de televizor, presa de scandal si buletine informative". Mult mai sanatoasa ar fi totusi aparitia de jurnalisti autentici care sa desfiinteze fara mila aceste abjectii culturale precum si ideologia ratingului de dragul ratingului -  o traducere libera dupa ideologia profitului de dragul profitului. Daca scopul lor este informarea populatiei, nu este o forma de informare sa-i atentionezi atunci cand sunt dezinformati?

marți, 11 martie 2014

Dezamăgirea

    Dupa ce am proferat tot felul de blasfemii la adresa unor valori mult prea apreciate de societate, precum dumnezeu sau libertatea, urmeaza macar pentru diversitate sa facem propaganda unui concept aflat actualmente in mizerie - dezamagirea.
    Cel putin se poate spune ca oamenii doritori de dezamagire nu sunt prea multi la numar si ca mai degraba multi sunt cei care se feresc din rasputeri de dezamagire, iar imaginea evocata in mentalul colectiv de catre un om dezamagit nu este portretul unui om care radiaza de fericire si bunastare, ci mai degraba portretul unei curci plouate.
    Foarte proasta reputatie a dezamagirii provine din sentimentul de pierdere asociat ei, cu atat mai puternic cu cat dezamagirea este mai mare. Insa dez-amagirea, nu reprezinta decat trezirea la realitate a celui amagit si ea trebuie sarbatorita cu surle si trambite, eventual cu fanfara pentru cine prefera, deoarece unele dezamagiri, desi sunt rascolitoare si totale, constituie o revelatie pentru cel ce le incearca - revelatia realitatii, a adevarului. Sarbatorirea chiar excesiva a acestor momente este necesara unui trai responsabil; ea nu reprezinta decat sarbatorirea adevarului si inca a aceluia care este greu de acceptat, deci este cu atat mai mult o implinire notabila.
     Sentimentul neplacut asociat dezamagirii este pedeapsa inventata de evolutie pentru a contracara placerile si confortul oferite de iluzii, de exemplu placerea de-a crede ca exista un parinte magic care va avea intodeauna grija de tine sau confortul de-a crede ca votul "democratic" iti da puterea de-a controla pe cei puternici. Ceea ce este cu adevarat rau, este faptul amagirii, acest procedeu de ticnire voluntara si intentionata, constientizata sau semiconstientizata. Cand esti amagit de altcineva cazi de prost, este adevarat, dar cand te amagesti singur cazi chiar mai jos decat atat.
    Si in cultura noastra amagirea este adorata mai ceva decat dumnezeu sau banul, din moment ce adorarea ei sta la baza celorlalte doua. Vanzatorii de iluzii sunt pusi pe soclu, sunt platiti bine, unii chiar sunt iubiti si respectati, popi si politicieni care vand gogosi populatiei, niste gogosi cu valoare nutritiva zero. Si le place oamenilor sa fie amagiti deoarece spun ei ca le face viata mai suportabila, uitand sa ne aminteasca de faptul ca viata lor este insuportabila tocmai din cauza erorilor pe care ei le-au comis - amagiti fiind, de ei insisi sau de catre altii, nici aceia conectati prea tare la realitate.
    Nu vreau sa amagesc pe cineva cu realitatea si sa spun ca e mai frumoasa decat orice iluzie caci in anumite aspecte lucrurile stau undeva intre teribil de grav, catastrofa totala si dezastru iminent; ce vreau sa spun este ca desi realitatea nu este intotdeauna mai placuta decat amagirea, ea este intotdeauna mai sanatoasa. Din motive care ma depasesc, as prefera sa fiu mai degraba sanatos si trist, decat vesel, sifilitic si subnutrit.
    Unii spun totusi ca sunt fericiti cei saraci cu duhul iar eu va spun ca sunt fericiti cei dezamagiti cu totul. De aceea vreau sa le urez tuturor o dezamagire totala, caci fericirea nu poate fi fericire decat daca este autentica, si ca sa fie autentica trebuie sa provina din realitate si nu din fantasmagorie. Lucrurile false si ideile false aduc false fericiri, precum lucrurile adevarate si ideile adevarate aduc bucurie adevarata si nu nebunie ori dementa in toata legea. Fiti deci dezamagiti, bucurati-va pentru fiecare dezamagire, si nu uitati sa cautati fara oprire dezamagirea deplina, care este cea mai buna.

marți, 25 februarie 2014

Capitalistul

    In ciuda unor lucruri pe care le-am scris pe acest site este bine de stiut ca eu sunt un vajnic adept al doctrinei capitaliste. Eu sustin valorile capitaliste - profitul, lacomia si mai presus de toate, exploatarea omului de catre om. Iar bunastarea indivizilor sau a speciei este un lucru secundar care nu poate sa fie important decat ca un vector al urmaririi absolutelor virtuti enumerate mai sus.
    Eu insa, spre deosebire de acesti amatori capitalisti pe care ii vedem prin sfera publica, sunt capitalist adevarat, din acela care se culca cu profitul in gand, se scoala cu el in gand, a carui lacomie tine de domeniul patologicului si care tine exploatarea omului de catre om precum tine un fanatic religios credinta in dumnezeu; adica eu chiar iau in serios ideologia capitalista si mi-o asum.  
    De aceea nu m-am gandit doar cum sa exploatam pe unii oameni ci cum sa-i exploatam pe absolut toti cu cel mai mare profit pe care pot sa-l genereze. Si tot gandidu-ma cum se poate pune in practica exploatarea maximala a fiintelor umane am ajuns la concluzia ca aceasta se poate face doar prin organizarea unui tip de societate care este recunoscuta in limbajul comun sub numele de anarhie comunista.
    Stim ca exploatarea omului de catre om are radacini indepartate prin natura noastra animala, caci animalele toate traiesc si prospera peste unele pe seama altora forme de viata, si noi toti prosperam si parazitam pe seama luminii de la Soare, desi am putea sa ne fandosim si sa spunem ca suntem o alta forma de existenta a luminii solare. Cert este ca omul imediat cum a avut constiinta s-a apucat sa-l exploateze pe aproapele sau prin diferite metode, mai mult sau mai putin eficiente.
    Existau (se zice) prin Biblie unii care se duceau peste un trib vecin si il exterminau cu desavarsire, cu copiii si cu toate animalele domestice cu tot si care le ocupau pamantul ca sa-l munceasca ei, ca sa-si creasca propriile animale domestice. Ineficienta acestei forme de producere a profitului a fost aratata de catre alti mari inovatori capitalisti, care au reformat practicile militariste ale exploatarii omului de catre om, inventand sclavagismul. Ei in loc sa distruga acareturile si vietile celor exploatati au persistat in lacomie si i-au lasat pe aceia in viata ca sa-i poata exploata mai departe, cu un profit considerabil mai mare. Ba chiar au dat legi impotriva uciderii sclavilor, care astfel au promovat la stadiul de bun de consum ce poate fi vandut si cumparat intr-o economie de piata cu desavarsire libera; adica sclavii au inceput sa aiba valoare - din aceea despre care mai auzim cateodata prin diferite manele.
    Cu timpul dovezile s-au adunat si a reiesit in urma unor experimente sociale ca cei mai productivi sclavi sunt cei sanatosi, imbracati, mancati, care au familie si ca sunt chiar mai profitabili daca au educatie. Unele idei revolutionare spuneau chiar ca sclavii sunt oameni precum oamenii normali si nu animale de muls si tuns.
    Nu dupa mult timp a aparut pe piata profitului iobagia, in care sclavului i se da si propriul sau pamant pe care sa-l munceasca, nu sa-l detina, desigur. Se mai practica chiar si in ziua de astazi pe scara larga dar ii spune altfel, ceea ce atesta succesul acestei metode. Alte dovezi au venit din partea unor mici rascoale ale sclavilor sau iobagilor, care ne-au invatat ca daca te infrupti mult prea repede din sangele poporului, el se face searbad la gust, iar dupa aceea devine amar, ca la petrecerea din 1907.
    Si aceasta evolutie a practicilor exploatatoare spun eu ca trebuie dusa la concluzia ei finala, care trebuie sa fie raspunsul la intrebarea: "cum trebuie sa evolueze un om ca sa produca profit maxim?" Exista din fericire tot felul de studii stiintifice care ne raspund la intrebare. Unul de exemplu zice ca oamenii care au pe cap griji financiare, aceia a caror nevoi de baza nu sunt satisfacute, au IQ-ul scazut cu 13 puncte, ceea ce nu-i bine pentru afaceri, nici pentru profit, nu-i deloc bine. Altul spune ca cele mai egalitariste societati sunt cele mai sanatoase din punct de vedere social si de aceea aceasta masura este foarte profitabila, deoarece te salveaza de la costurile cu politia sau justitia. Altele spun ca oamenii nu exceleaza daca le dai recompense mai mari decat daca e vorba de activitati fizice si dimpotriva, le dauneaza muncii lor daca aceasta este una intelectuala, asa ca prea multi bani nu il fac pe om mai bun ci il strica, asa cum putem sa constatam din plin si pana la refuz, doar aruncandu-ne ochii putin la parvenitii care se sparg in figuri zilnic pe la TV.
   Cel mai profitabil om pentru cei din preajma lui nu traieste de pe o zi pe alta, nu este prost, nu e criminal, nu-i nebun, nu-i depresiv, nu are deziluzii de grandoare. Tratamentul prost aplicat unui om este la fel de profitabil precum este tratamentul prost aplicat unui cal, care nu are sa mai traga bine la caruta daca-i nemancat, nici daca-i obez, si care poate-ti da si o copita-n ficati daca il mai mangai mult cu biciul pe spate.
    Adevarat va spun, daca nici macar nu-ti trece prin cap cum trebuie sa faci ca sa cresti bine o vaca, atunci esti un bou. Nevoile oamenilor trebuie sa fie satisfacute daca vrem sa iasa ceva din ei, asa cum recunoastem acest lucru cand e vorba de rudele, copiii sau prietenii nostri, si trebuie satisfacute in mod neaparat de la fiecare, dupa posibilitati - asa cum scrie la comunisti. Cel mai profitabil om pentru ceilalti, este unul pasnic si educat, care nu doar ca munceste pentru altii, dar pe deasupra o mai si face de placere - asta reprezentand cu adevarat culmea capitalismului, a sclavagismului si a exploatarii.
    Veti intreba acum - bine, cei exploatati sa traiasca in comunism, am inteles, dar trebuie si noi capitalistii sa traim tot in comunism? Iar raspunsul este ca un capitalist adevarat nu trebuie sa fie comunist, ci trebuie sa fie cel mai comunist dintre ei, de-a dreptul stoic. Capitalistul perfect este comunistul suprem. Daca urmezi calea cea dreapta a lacomiei pana la capat, nu vei pregeta sa sacrifici amagirea fugara a unei inghetate cu ciocolata si capsuni in favoarea unei investitii chiar minore in cel mai profitabil domeniu de afaceri care s-a inventat vreodata - robotii umani. O perspectiva pur capitalista asupra aproapelui tau este aceea de-a te uita la el ca la o masinarie complicata, fara sa ai sentimente sau oprelisti morale fata de ea; o masinarie care poate sa fie programata prin cultura, educatie si protectie sociala sa ajunga echivalentul unui procesor multi-core sau care poate fi programata prin propaganda manelista sa consume, sa consume si iar sa consume, sa se gandeasca la barfa, fotbal, margele, inele, vopsele, manele, lovele si telenovele, cu puterea unui procesor defect din generatia 286. Nu-i prea profitabil stimati domni capitalisti si tovarasi comunisti, nu-i prea profitabil.
    Dealtfel capitalistii adevarati si credinciosi ferventi intru doctrina profitului (pe care eu ii apreciez), dupa ce au castigat averi imense si-au pastrat un procent infim pentru ei, si restul au investit in biblioteci, educatie sau protectie sociala. Din pacate acestia sunt prea putini, sunt prea putini capitalisti care gandesc pe termen lung si prea multi care mananca intodeauna inghetata cu ciocolata, isi mai trag niste iahturi, niste case de vacanta si investesc intr-un sport ciudat numit razboi - despre care am auzit ca nu produce decat profit ci si daune. Ii pun pe oameni sa produca lucruri de care n-au nevoie si sa isi ocupe timpul pana la refuz cu consumarea lor in loc sa le lase timp sa gandeasca, sa traiasca, sa evolueze si sa creeze lucruri care sa aduca beneficii intregii civilizatii. Nu-i prea profitabil, nu-s afaceri bune, iar cei care procedeaza astfel sunt niste falsi capitalisti care intentionat se declara astfel, pentru a tarai prin mocirla sfantul nume al religiei profitului. Atat de mlastinoasa  si de oribila arata oranduirea capitalista actualmente incat multora le este rusine sa se declare capitalisti, in ciuda sumelor imense de bani care sunt investite in propaganda pro-capitalista.
   Sa militam deci pentru exploatarea rationala a omului de catre om, la fel cum am milita pentru exploatarea rationala a animalelor si a bogatiilor naturale, caci o fiinta umana nu este altceva decat un animal si o bogatie naturala. Omul nu este doar o resursa regenerabila, este cea mai profitabila resursa naturala si exploatarea acestei resurse necesita intelepciunea pe care o aflam prin stiinta iar nu impulsurile primitive ale celor cu mintea scurta care nu inteleg ca vaca hamesita si bolnava de TBC nu produce decat foarte putin lapte tebecist care in loc sa-l hraneasca pe stapan il trimite la doctor, si l-ar trimite si la moarte daca niste indivizi educati care nu erau angajati la uzina n-ar fi fost mancati de curiozitatea de-a se uita printr-un microscop.