Pagini

marți, 14 februarie 2017

Încrederea oarbă într-o justiţie oarbă aduce la întuneric

   Cu ocazia demonstraţiilor antiguvernamentale care au avut loc în perioada recentă, am avut neplăcerea să văd cuprinse de fervoarea protestelor aproape toate cunoştinţele mele, colegii de serviciu, prieteni şi inclusiv nişte persoane pe care eu aş zice că le iubesc. Toţi animaţi de dorinţa impetuoasă de-a da de pămînt cu hoţii, cu infractorii pesedişti, cu penalii şi cu ciuma roşie.
   Ca un comunist ce mă aflu, pot să spun că mă simt foarte jignit atunci cînd PSD-ul e numit ciuma roşie; păi ciuma roşie zic eu că este un epitet rezervat pentru comunişti adevăraţi, iar dacă mă numeşte cineva ciuma roşie eu mă simt complimentat. Îşi mai aminteşte cineva cum se comportă comuniştii adevăraţi? Comuniştii adevăraţi naţionalizează pînă şi căcatul din om în timp ce toată lumea lucrează la singura firmă care se numeşte statul, iar raporturile dintre cele mai mari venituri şi cele mai mici sînt de 1 la 6, nu de 1 la 10 000 sau 100 000. Comuniştii adevăraţi fac cenzură la sînge, nu se joacă de-a libertatea de expresie; comuniştii adevăraţi ascultă de Moscova, nu de stăpînii actuali ai României, care se află la Washington şi la Bruxelles.
   Păi să numeşti ciuma roşie PSD-ul, care este un partid capitalist neoliberal aservit americanilor, asta este fără doar şi poate o atrocitate, este ca şi cum ai numi criminal în serie pe unul care a omorît trei muşte; PSD-ul ar putea fi numit cel mult anemia roz şi nu ciuma roşie, să păstrăm vă rog proprietatea termenilor.
  În fine, asta a fost prima chestie care m-a iritat. A doua este încrederea oarbă a românilor în zeiţa cea oarbă a justiţiei care ne aduce aminte de handicapul lipsirii de vedere, transformat în cazul justiţiei într-o calitate. Eu zic că în acelaşi ton cu justiţia cea oarbă ar trebui să ne mîndrim cu o poliţie surdă, cu o armată invalidă, cu o biserică sclerozată, o presă mută, un parlament autist şi un guvern retardat mintal. 
   Filozofii se chinuie de mii de ani să stabilească ce-i aceea proprietate, ce-i hoţia şi ce-i dreptatea şi n-au ajuns la nici o concluzie deoarce lucrurile sînt foarte complicate în aceste aspecte, însă justiţia deja ştie aceste lucruri şi le ştia încă de pe vremea cînd legitima proprietatea stăpînului asupra sclavului ori a bărbatului asupra femeii.
  Justiţia a decretat şi decretează ce-i moral şi ce-i imoral legitimînd tot felul de acte suspecte sub acoperămîntul legalităţii. Oamenii pe planeta asta au ţinut sclavi într-un mod cît se poate de legal, i-au pus pe sclavi să se ucidă unii pe alţii  pentru distracţia stăpînilor în mod legal, dar vezi bine că era ilegal ca sclavii să fie ucişi de către stăpînii lor deoarece erau proprietatea lor legală. Investigaţia pentru aflarea adevărului a fost executată legal prin tortură, aşa că adevărul a fost extras în mod legal prin smulgerea legală a unghiilor, prin arderea legală a oganelor sexuale cu fiare încinse, prin jupuirea legală, desfigurarea legală şi bătaia legală, prin violarea legală a femeilor, smulgerea legală a dinţilor, lipsirea legală de somn şi prin orbirea legală a subiecţilor.  După ce au aflat adevărul prin aceste metode legale, oamenii de la justiţie au dispus împlinirea dreptăţii prin metode la fel de legale, precum spînzurarea legală a condamnaţilor, mutilarea lor legală, scoaterea intestinelor din ei şi arderea acestora în faţa lor, evident, tot legală. Tăierea legală cu fierăstrăul, arderea legală pe rug, frîngerea legală a oaselor, castrarea, fierberea şi înecarea legală a vinovaţilor au făcut parte din arsenalul de instrumente pentru împlinirea dreptăţii.  Decapitarea legală şi biciuirea legală încă mai împlinesc dreptatea prin Arabia Saudită. 
   Nu există metodă de tortură care să nu fi fost practicată cu desăvîrşit zel şi cu dedicaţie totală în cadrul instituţiilor de judecată, deoarece un criminal care îşi torturează în solitudine victima s-ar mai putea să aibă vreun proces de conştiinţă, însă oamenii cînd se adună într-un grup şi işi justifică şi certifică violenţa şi actele imorale prin puterea şi lărgimea colectivităţii, devin lipsiţi de conştiinţă şi ajung să comită cu seninătate sălbatică orice fel de atrocitate.
   Holocaustul a fost împlinit complet legal, epurările etnice şi execuţiile comandate de Stalin au fost legale,  exterminarea nativilor din America, legală, sclavagismul cum spuneam, tot legal, uciderea homosexualilor legală, arderea vrăjitoarelor pe rug - legală, opresiunea celui slab de către cel puternic legală, cele mai multe genociduri legale, persecuţia religioasă a fost legală, munca forţată legală, exterminările şi persecuţiile oponenţilor politici au fost legale, uciderea ereticilor la fel de legală.
   Orice fel de sistem dictatorial, opresiv, violent şi nedrept care a existat vreodată, în adevăr toate care au existat de-a lungul timpului, au fost în mod evident, legale. Gîndiţi-vă la lucrul ăsta. Sistemul imoral prin care o minoritate deţine cea mai mare parte a bogăţiei într-o societate iar majoritatea se luptă cu ea însăşi pentru frimiturile rămase de la masa stăpînilor, este legal.
  Iisus Cristos, executat legal, Socrate, executat legal, Giordano Bruno, executat legal, Galileo Galilei, condamnat legal, Ludovic al XVI-lea, executat legal cu tot cu nevastă-sa, Lavoisier , executat legal, Danton, executat legal de către Robespierre, care la rîndul său a fost executat tot legal de către alţii care erau mai legali decît el. Toţi revoluţionarii care au fost executaţi au fost executaţi în mod legal şi nenumăratele atrocităţi abătute asupra oamenilor din partea oricărui stat dotat cu aparatul justiţiei au fost nişte atrocităţi legale.
    Ştiţi ce este în schimb ilegal? Este ilegal ca taică-meu să-mi ridice buletinul odată ce a fost făcut, şi trebuie să mă duc eu pînă în localitatea îndepărtată de unde sînt, ca sa-mi pierd vremea pe drumuri. Că cine ştie ce nedreptate vom comite împotriva statului. Să nu te apuce rîsul cînd vezi ce înseamnă legea?
   Acum oamenii vor spune că deşi istoria justiţiei este mult mai presărată cu atrocităţi decît istoria celor care au acţionat în afara ei, nu mai există aceeaşi situaţie în prezent, deoarece justiţia noastră deşi tot oarbă, vede mult mai bine acum, şi-a spălat rochia şi e albă şi pură precum porumbelul nevinovat al păcii. Iar ce vreau eu să spun este că exact acelaşi lucru îl gîndea fiecare om din trecutul justiţiar al justiţiei, pe vremea cînd nedreptatea prospera în lumea oamenilor, cel mai des legitimată şi profesată printr-un sistem complicat de legi. 
   Dacă cineva vrea să fie sincer cu el însuşi şi să se uite la lumea noastră, cum va spune că este o lume dreaptă şi că justiţia face lumea să fie mai dreaptă cînd cele mai mari nedreptăţi sînt legale, iar cele mai mici nedreptăţi sînt pedepsite? 

   O privire obiectivă asupra justiţiei ne arată că ea nu este decît un instrument al puterii, al celei mai mari puteri de la un moment dat dintr-un anume loc. Cine anume are puterea decretează ce este legal şi ce este ilegal, fără nici un fel de preocupare pentru ceea ce este moral sau ceea ce este drept, dar cu foarte multă preocupare pentru a da impresia că justiţia este însăşi întruparea moralei. Toată acea ideologie sofisticată care se predă la facultatea de drept, este o pseudoştiinţă de cea mai abjectă factură, este o teologie a manifestării puterii într-o societate şi n-are nici un fel de legătură cu ştiinţa; facultatea de drept este o facultate de teologie. Toate comisiile, comitetele şi complexele de judecată, ritualurile şi regulamentele, decretele, actele normative şi legile, teoriile dreptului şi pretenţiile de ştiinţă sînt puse acolo ca să dezorienteze mintea celui care intră în contact cu sistemul justiţiei şi să justifice ceea ce vrea să justifice puterea din acea societate.
   Măsura în care justiţia se intersectează cu moralitatea este măsura în care cei puternici îşi dau seama că cu cît tratează mai bine pe ceilalţi cu atît au mai mult de cîştigat şi cu cît îi tratează mai rău, cu atît au mai mult de pierdut.
    A afla ce este drept şi ce nu-i drept pe lumea asta este un lucru destul de complicat, iar justiţia nu se ocupă cu el. Aşa că atunci cînd afli că un lucru este legal, trebuie să fii din cale afară de suspicios că acela este un act imoral, iar atunci cînd afli că un act este ilegal trebuie să fii la fel de suspicios şi să presupui că este foarte probabil să fie vorba despre un act moral. În cea mai mare parte societatea este nedreaptă din cauză că atenţia oamenilor este concentrată pe o multitudine de aspecte irelevante, mici nedreptăţi şi mici probleme, care totuşi lasă foarte puţin spaţiu de gîndit pentru problemle şi nedreptăţile de amploare.
   Aşa că cine vrea să se ducă în piaţă să manifesteze împotriva guvernului, să se ducă din punctul meu de vedere, dar măcar să zică ca nu le plac feţele guvernanţilor şi nici orientarea lor politică, să nu o facă invocînd justiţia, căci cine se călăuzeşte după un orb este cineva care deşi se află în lumină, calcă prin întuneric.  

24 de comentarii:

  1. Aia cu "ciuma roşie" este scandarea preferată a pieţei. Dar nu cred că oamenii o conştientizează neapărat ca utilizarea ei originală. Dacă nu mă înşel, a fost folosită prima dată de către legionari ca descriere a comunismului. Abordarea oamenilor cred că e mai degrabă una simplistă. PSD are culoaroa roşie şi se întinde peste tot şi rapid ca o boală (ciuma).
    Dacă îi luăm la bani mărunţi, PSD-ul e un partid cu retorică de dreapta, cu mici acţiuni tangenţial de stânga (pomenile electorale), doctrina fiind una singură:cum să ia cât mai mult din buzunarele noastre şi să transfere în ale lor (ilegal şi imoral).
    PSD-ul este însă ascociat cu comunismul, ca descendent direct din FSN (înfiinţat de foşti membri PCR), moştenind structura organizaţională şi teritorială a PCR (de-aia e şi cel mai mare partid, deorece "reţeaua" era deja formată) şi încă îl are ca tătuc (preşedinte de onoare) pe Iliescu, acesta fiind principalul vinovat de pseudo-democraţia României.

    Legat de partea legală, aici discuţia este foarte complexă, într-adevăr. Fiecare putere se proclamă ca fiind legitimă şi dă legi legale (pleonasm asumat).

    Despre partea cu tortura şi execuţia din perspectivă legală, nu ştiu dacă mai poate fi un argument chiar aşa de solid. După Declaraţia Drepturilor Omului, într-o ţară caracterizată de democraţie autentică şi secualrism nu ai să mai vezi aşa ceva ca fiind legal. Desigur că dacă ne uităm la Orientul Mijlociu, acolo lipseşte secularismul. Dacă ne uităm la SUA auto-intitulat în mod ipocrit ca fiind cel mai democratic stat, pedeapsa cu moartea (deci execuţia) este acceptată în unele state componenete. Nu m-am uitat niciodată la SUA ca la un model de democraţie. Din punctul ăsta de vedere mă declar fan Franţa (Revoluţia Franceză, Declaraţia Drepturilor Omului, faptul că toţi sunt consideraţi cetăţeni francezi şi nu există deloc o diferenţiere LEGALĂ pe criterii etnice etc... că tot vorbeam de "legal" :) )

    Treaba cu moralitatea mi se pare chiar mai subiectivă decât cea cu legalitatea. Eu unul am ajuns la concluzia că cea mai bună formă de aplicare a moralităţii este aşa numita Regulă de Aur ("Poartă-te cu ceilalţi exact cum vrei să se poarte şi ceilalţi cu tine!"), dar luată ad-literam are şi ea limitele ei.

    Apoi din încrucişarea legalului cu moralitatea iese o nebunie subiectivă şi mai mare, depinde de fiecare în parte ce vede ca fiind legal sau/şi moral.

    Ceea ce e sigur totuşi e că ăştia de la partide (în frunte cu PSD) nu fac altceva decât să fure din banii noştrii, bani care trebuie folosiţi pentru lucruri de interes public (şcoli, spitale, străzi, spaţii verzi, etc., adică orice lucru util şi necesar)şi cu sta sigur vom fi cu toţii ge acord că nu e nici legal, nici moral! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. doctrina fiind una singură:cum să ia cât mai mult din buzunarele noastre şi să transfere în ale lor (ilegal şi imoral).

      doctrina asta nu este o specialitate a PSD-ului sau o specialitate a comunismului, doctrina asta este o specialitate capitalista, este clar capitalista. Toate corporatiile si bancile fac asta; sistemul financiar international este in asa fel organizat incit cei cu bani si putere sa acumuleze mai multi bani si mai multa putere, in timp ce aceia fara bani si putere sa se indatoreze din ce in ce mai tare. Regula asta se respecta si la nivel de tari si din pacate noi sintem in tabare celor fara putere. As fi bucuros daca lumea ar realiza acest aspect, zic eu - relevant pentru situatia tarii noastre. Nu este nimic nou ci doar o recrudescenta a tendintei de centralizare si acumulare a puterii, caracteristica absolutismului monarhic.

      Iliescu, acesta fiind principalul vinovat de pseudo-democraţia României.

      N-as putea niciodata sa-i ofer atita credit lui Iliescu, el a fost pur si simplu un om care s-a gasit la locul potrivit pentru a specula un context geopolitic foarte larg. Cit despre faptul ca la noi nu conduce "poporul", de asta sigur nu este vinovat Iliescu, caci aproape pe nicaieri nu este democratie autentica. cum ar putea sa fie democratie undeva cind publicul este in marea lui parte aerian si dezinformat in legatura cu probblemele care exista?

      După Declaraţia Drepturilor Omului, într-o ţară caracterizată de democraţie autentică şi secualrism nu ai să mai vezi aşa ceva ca fiind legal

      Ideea mea este ca oamenii au fost si sint istoric vorbind, foarte predispusi la a nu intelege anumite acte imorale ale timpului lor si ca in virtutea acestui fapt, cel mai probabil este ca noi in prezent comitem atrocitati de care nu sintem constienti. Sa zicem de exemplu ca viitorul ar suna bine in loc sa sune rau si in acest caz, oamenii viitorului ar califica traiul nostru uzual actual, caraterizat prin consumul de droguri si dezinformare, prin consumul de mincare de calitate dubioasa, intr-un mediu nociv si poluat, in care cea mai mare parte a cetatenilor sint bolnavi psihic iar societatile si grupurile sociale sint in stare de dezintegrare progresiva - drept o forma de tortura, la care oamenii au fost supusi din cauza procesului de industrializare si tehnologizare fortata. Odata ce o atrocitate este comisa colectiv si atit repsonsabilitatea cit si suferinta sint distribuite in mod uniform si omogen, ea devine mult mia greu de observat decit atuhnci cind exista un singur responsabil si o singura victima, gen Vasile da in cap cu toporu lui Gheorghe. Estimarea mea este ca sintem la fel de cruzi ca in Evul mediu, daca nu chiar si mai si, dar o facem la modul invizibil.

      In justitie niciodata nu au fost abordate problemele reale, care sint probleme ale societatilor si nu -s probleme ale indivizilor; in justiei problemele societatilor sint ascunse si aruncate in capul unor persoane private, care sint apoi folosite ca tapi ispasitori. Este o practica religioasa, o practica religioasa infama, de aceeasi factura cu arderea pe rug sau cu trasul pe roata, fie ca vorbim de condamnarea unora ca Basescu, ca Hitler, ca Voiculescu sau ca Nastase.

      Ștergere
    2. concluzia că cea mai bună formă de aplicare a moralităţii este aşa numita Regulă de Aur (Poartă-te cu ceilalţi exact cum vrei să se poarte şi ceilalţi cu tine!")

      Daca ai comite un act de coruptie, daca ti-ai ajuta fratele sau copilul cu un folos necuvenit in detrimentul altora, ai fi de acord sa fii intemnitat? ai considera ca este o metoda buna de rezolvare a situatiei?

      Ceea ce e sigur totuşi e că ăştia de la partide (în frunte cu PSD) nu fac altceva decât să fure din banii noştrii, bani care trebuie folosiţi pentru lucruri de interes public (şcoli, spitale, străzi, spaţii verzi, etc., adică orice lucru util şi necesar)şi cu sta sigur vom fi cu toţii ge acord că nu e nici legal, nici moral! :)

      foarte multa bogatie, in materie nu doar de bani, dar mai ales de resurse umane si de resurse materiale si resurse prime a ajuns cumva in afara granitelor noastre si de regula s-a transformat in banii elitelor financiare care conduc Occidentul. Ce au furat PSD-istii si celelalte partide pentru ei si pentru familiile lor ca sa efectueze acest transfer de bogatie / putere , este o nimica toata, un mizilic. Daca tara noastra a pierdut 3-4 milioane de locuitori / muncitori pregatiti care puteau produce profit in fiecare an pentru noi, nu pentru altii, faptul ca ar fi furat partidele 5 - 10 miliarde de euro anual este isignifiant. Gindeste-te ca PIB-ul Romaniei este 150 mld euro.
      Lasaind la o parte ce s-a furat si ce nu, PSD-ul promoveaza o anumita intarire a statului roman in detrimentul organizatiilor economice internationale care isi fac veacul pe aici si pe care unii le cred ca-s pline doar de intentii bune. Ele insa vor sa faca profit si excat si asta fac, profita de noi, si-au aservit o parte din populatie, pe care o platesc mai bine si o folosesc ca sa submineze puterea, deci bogatia statului roman. Nu este ceva propriu doar tarii noastre, ci este o practica cu traditie internationala. Eu zic ca este cel putin insuficient sa rezumi gindirea unei probleme politice, excluzind total contextul exterior, mai ales in perioada actuala in care lumea este mai interconectata decit orcind.

      Ștergere
    3. Furtul e "doctrina" tuturor partidelor care s-au perindat prin politica noastră până acum, dar PSD-ul a excelat la capitolul ăsta.

      Nu aş comite un act de corupţie chiar dacă, să zicem, că scopul ar fi să ajut pe cineva. Rămân la părerea că niciodată scopul nu scuză mijloacele şi oricât de nobil ar fi scopul, dacă acţiunea atingerii lui nu este la fel de nobilă în toţi paşii parcurşi, scopul se alterează şi el dpdv moral.

      Desigur că omenirea evoluează şi ea cam cu evoluează un om în timpul vieţii. Pe măsură ce îmbătrâneşti şi acumulezi mai multe cunoştiinţe şi experienţe devii mai înţelept. Nu ştiu dacă suntem neapărat mai cruzi decât în trecut. E adevărat că genetic vorbind suntem extrem de predispuşi la acte de individualism, dar ţinând cont că trăim într-o lume din ce în ce mai inetrconectată, probabil că omenii în viitor vor deveni din ce în ce mai altruişti în timp, datorită necesităţii de cooperare (sau poate sunt eu prea idealist.....).

      Iliescu e principaul vinovat deoarece a acţionat împotriva interesului naţional al României şi a bunăstării cetăţenilor ei. Că nu a acţionat de capul lui asta e cât se poate de clar, îl acuz de lipsă de coloană vertebrală în primul rând. Este cel mai odios politician român în viaţă. Însă eu îi doresc multă sănătate. Să trăiacsă mulţi ani nea Nelu ca să îl vedem şi pe el măcar o zi în pârnaie.

      Treaba asta cu multinaţionalele e doar o scuză a incompetenţei şi lipsei de patriotism sau a simţului interesului naţional al politicienilor. Resursele respective, privatizările păguboase pt România şi modul în care operează o parte (nu chiar toate) dintre aceste multinaţionale s-au întâmplat exclusiv din vina celor care ne-au condus şi au permis acele lucruri sau chiar au fost complici la ele. Dacă ar pleca mâine toate multinaţionalele am intra în colaps financiar. Problema a fost în momentul în care au fost primite şi cum au fost primite. Dacă ar fi după mine, aş liberaliza foarte mult piaţa internă şi companiile autohtone, iar multinaţionalele ar fi primite doar în urma unei negocieri directe şi cât se poate de serioase cu un nou înfiinţat Minister al Investiţiilor Străine. Iar din aceste negocieri să rezulte o situaţie echitabilă din care şi cel care vine cu o companie străină să câştige (că altfel nu ar mai veni aici), dar şi România să aibă de căştigat pe măsură.

      Cât despre aşa-zisa opoziţie a PSD-ului faţă de acele multinaţionale care încearcă să fenteze plata unor taxe şi impozite către România, au ieşit acum foarte vocal cu această idee. Dar ideea este mult mai veche, acum un an şi ceva a fost propus de către cei de la PNL (culmea! De-aia zic mereu că noi nu avem niciun partid de dreapta sau de stânga de fapt, dar asta e altă discuţie).

      Ștergere
    4. Nu aş comite un act de corupţie chiar dacă, să zicem, că scopul ar fi să ajut pe cineva

      Bine, zicem ca copilul tau a comis un act de coruptie. Ai sustine ideea ca el sa fie incarcerat drept rezolvare a problemei?

      E adevărat că genetic vorbind suntem extrem de predispuşi la acte de individualism

      genetic vorbind sintem predispusi la a trai in comunitati tribale ca acelea in care specia noastra a trait in ultimii 150 000 de ani. nu gasesc in acele comunitati o predispozitie pregnanta pentru individualism, ci mai degraba pentru... tribalism.

      Iliescu e principaul vinovat

      In situatia asta eu spun ca contexul geopolitic este principalul vinovat, deoarce, mai mult sau mai putin, aceleasi lucruri care s-au intimplat in Romania s-au intimplat in tot blocul est comunist, pastrindu-se decalajele istorice existente deja; adica faptul ca ungurii sau polonezii au fost de mult timp mai dezvoltati decit noi, ei fiind imperii si noi colonii. tu imi spui ca e Iliescu principalul vinovat... Eu iti spun ca daca Iliescu ar fi cazut cu 3 zile inainte de revolutie la pat si ar fi murit, ci siguranta altul ca el i-ar fi luat locul, crezi ca nu se gasea cineva?

      Treaba asta cu multinaţionalele e doar o scuză a incompetenţei şi lipsei de patriotism sau a simţului interesului naţional al politicienilor

      Ai putea sa spui in acelasi ton ca la ocuparea Daciei de catre roamani, de vina a fost incompetenta, lipsa de patriotism si a simtului national al poporului dac. Insa de fapt romanii erau o forta a naturii mult superioara la tot ceea ce puteau sa proiecteze dacii.

      Iar din aceste negocieri să rezulte o situaţie echitabilă

      Esti intr-adevar foarte idealist daca te astepti la echitate in relatiile unei tari mici cu ditamai comunitatea internationala de afaceri. orice fel de negociere se face se face cu noi dezavantaj clar. afaceristii sint interesati de profit cit mai mare pe termen cit mai scurt, ii doare in pix de echitate si ii doare in pix de viata ta.

      Ștergere
    5. Cât timp statul dac a fost unitar sub Burebista Imperiul Roman a mai avut tentative de cucerire nereuşite, ba maimult Burebista îşi cam făcea de cap prin teritoriile stăpânite de romani lângă regatul său, chiar intervenind şi în treburile interne ale imperiului în timpul triumviratului. Că Imperiul Rman era mai avansat şi dispunea de o populaţie mai numeroasă sigur ca s-a materializat într-un avantaj clar dar romanii nu au reuşit să îi cucereacsă pe daci decăt după în timpul lui Decebal (când fostul regat al lui Burebista era deja divizat în alte 5 regate mai mici), chiar şi aşa romanii au avut de atrsn greu în două războaie pt a cuceri a cincea parte din fostul regat al lui Burebista.

      Ștergere
    6. Apoi dacă zici că nici cu un management naţional al unor oameni capabili şi patrioţi care să încerce o negociere câtmai bună cu companiile străine care oricum, cum susţii se vor impune ăn definitiv, ce ar fi de făcut în mod obiectiv.
      Dacă rămânem cu capitaliştii şi americanii zici că nu e bine. Pe de altă parte, dacă ne dăm cu ruşii, trust me, iar nu e bine. Am văzut filmul ăsta de atăt de multe pri în reluare şi în direct de când au pus graniţa pe Bug în 1792, am fi cu adevărat nebuni să credem că dacă mai încercăm cu ruşii o să iasă bine după ce ne-am furat-o de atâtea ori. Cu UE iar zici că nu e bine. Ceea ce nu îmiplace mie la UE nu este UE în sine (care mi se pare o idee bună care a adus totuşi pace şi stabilitate pe continent în tot acest timp) ci influenţa Americană asupra U.E. UE este o putere economică mondială în prezent şi tinde să fie din ce în ce mai puternică. Asta nu le convine nici amricanilor (care încraecă să aibă o influenşă câtmai mare asupra europenilor, ci atât mai mult prin NATO) şi nici ruşilorcare şi ei la rândul lor au dori dezmembrarea uniunii. De când s.au conturat ca super.purei, SUA şi Rusia şiu.au ds războaiele între ele pe teritoriul altor state şi teritorii care au avut de suferit din cauza concurenţei celor două. Europa, Vietnam, Coreea, Afganistan etc.
      Ceea ce îmi doresc eu este o Confederaţie Europeană independentă )fără influeţşă americană sau rusească) cu armată proprie (fără NATO, fără trupe amricane sau ruseslti pe teriroiul C.E.), care să cuprindă toate statele europene mai puţin Belarus şi Ucraina (care se pot duce la ruşi, vorba expreisiei, oricum ruşi sunt şi unii şi ceilalţi în definitv).

      Ștergere
    7. Dacă rămânem cu capitaliştii şi americanii zici că nu e bine. Pe de altă parte, dacă ne dăm cu ruşii, trust me, iar nu e bine.
      [...]am fi cu adevărat nebuni să credem că dacă mai încercăm cu ruşii o să iasă bine după ce ne-am furat-o de atâtea ori.


      Pai ne-am furat-o de fiecare data cind am luptat impotriva lor si cind am facut parte din aliante anti-rusesti. Asa ca cel mai bine este sa fim prieteni, nu doar ca nu ne-o luam pe coaja dar putem sa facem rost si de protectie serioasa. Daca intr-o relatie tu pleci din start cu antagonism, normal ca nu poate iesi nimic. Tu la ce te asteptai, sa ne punem cu rusii si sa-i infringem? E ridicol. Turcii si-au luat-o, Napoleon si-a luat-o, Hitler la fel, japonezii asisderea, era sa facem noi kkt-ul praf. Prietenii nostri europeni ne-au folosit drept unealta impotriva rusilor rupandu-li-se complet de noi.

      De când s.au conturat ca super.purei, SUA şi Rusia şiu.au ds războaiele între ele pe teritoriul altor state şi teritorii care au avut de suferit din cauza concurenţei celor două. Europa, Vietnam, Coreea, Afganistan etc.

      Nici una dintre aceste tari nu se afla pe granitele SUA, multe dintre ele se afla pe granita fostei URSS iar una pe granita Chinei. Armata americana este raspnadita pe toata suprafata planetei, nu cea ruseasca si nici cea chineza. Americanii s-au ocupat non stop cu invadarea unor tari, lovituri de stat, agresiuni economice si tot felul de alte tactici imperialiste. Si asta din cauza ca in USA isi are sediul comunitatea bancherilor si afaceristilor occidentali.

      Ceea ce îmi doresc eu este o Confederaţie Europeană independentă )fără influeţşă americană sau rusească)

      Fara nici o influenta a celor mai mari puteri nu se poate, cum crezi ca este posibil asa ceva? Tu realizezi ca Rusia este cea mai mare tara din Europa, cu cei mai multi locuitori? Si pe deasupra mai sint si plini de resurse de care europenii au nevoie!!! Daca este cea mai mare tara din Europa de ce sa nu fie primita in confederatie?
      Eu nu pot sa observ decit ca tu ai ceva fundamental impotriva rusilor, dar nu esti doar tu, ci foarte multi opameni la care a prins propaganda antiruseasca care s-a facut aici cu virf si indesat in ultimii 25 de ani.

      Ștergere
    8. "Daca intr-o relatie tu pleci din start cu antagonism, normal ca nu poate iesi nimic. Tu la ce te asteptai, sa ne punem cu rusii si sa-i infringem? "

      Repet, din punct de vedere istoric nu noi am început antagonismul cu ruşii, ci ei ne-au împins acolo.

      Rusia s-a proclamat ca "mare apărătoare" a popoarelor ortodoxe şi slave din Balcani, asuprite de Imperiul Otoman şi s-a angajat în "eliberatoare" a lor. Dar cum au ajuns pe graniţa cu Moldova în 1792, românii au văzut pt prima dată cum e de fapt cu ruşii.
      În toate războaiele pe care le-au purtat cu otomanii şi austriecii le-au purtat pe teritoriul principatelor române, prăduindu-le de fiecare dată.

      În 1812 după ce au câştigat unul din războaiele cu I. Otoman, au cerut ambele principate, ulterior doar Moldova iar în final Basarabia (în mod şiret atribuind numele pentru tot spaţiul dintre Prut şi Nistru şi nu doar Bugeacul de astăzi aşa cum era cunoscută Basarabia atunci)
      Ce crezi că au făcut cu Basarabia după aia? Au făcut din ea un stat nou independent aşa cum trâmbiţau că vor să scoată aceste popoare de sub jugul otoman? Nu! Nici măcar nu s-au obosit să ocrotească această parte de popor "asuprit" de otomani, ci s-au apucat să colonizeze Basarabia cu elemente slave şi să deporteze o parte din populaţia românească de acolo, schimbând structura etnică.
      Oare ar mai fi existat azi poporul român dacă obţineau "prietenii " noştri de la răsărit ambele principate în 1812?

      După Războiul Crimeii, pierdut de ruşi, tratatul de la Paris a dat Gurile Dunării înapoi Moldovei. În 1859 Moldova şi Valahia se unesc şi formează primul stat român.


      1877. Rusia vrea un nou război în Balcani cu turcii, dar din cauză că nu aveau voie să invadeze România (conform tratatelor anterioare cu marile puteri), negociază cu România termenii şi condiţiile pentru a traversa spaţiul românesc până la Dunăre. Detaliile înţelegerii au fost următoarele: 1) România se angaja să permită trecerea armatei ruse pe teritoriul său pănă la Dunăre, să susţină armata rusă cu alimente şi alte resurse necesare (la cererea Rusiei) şi să intervină cu armata română alături de ruşi (la cererea Rusiei. 2) Rusia se angaja să facă traversarea României cu armata ocolind oraşele, iar dacă Rusia avea să iasă învingătoare , să recunoască independenţa şi să respecte integritatea teritorială a României.
      În desfăşurarea războiului ruşii îşi dau seama că pe lânga armata lor şi o serie de grupări insurecţioniste ale slavilor din balcani, mai au nevoie de încă o armată pentru a câştiga, motiv pentru care apelează la Carol pentru a intra în război cu armata română. Aportul românilor s-a dovedit a fi decisiv, iar Rusia câştigă războiul (cu ajutor decisiv din partea României care şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau conform tratatului cu ruşii).
      Apoi a urmat tratatul de la San Stefano, unde negocierile s-au purtat exclusiv între Rusia şi Imperiul Otoman. Crezi că Rusia şi-a respectat toate obligaţiile faţă de România? Nu, evident! A forţat România să cedeze Rusiei Gurile Dunării (deci a încălcat respectarea integrităţii teritoriale a României), în final dând compensaţie Dobrogea (pe care oricum o dădeau de la Turci, nu de le ei). Serbia şi-a câştigat independenţa şi şi-a mărit teritoriul , la fel Muntenegru, Grecia şi Bulgaria au căştigat şi ele teritoriu (Grecia independentă de mai mult timp, Bulgaria rămasă autonomă). România şi-a căştigat independenţa dar a asistat la un joc de alba-neagra cu teritoriile sale, jucat de Rusia.

      Ștergere
    9. În 1916 România era neutră, dar curtată intens de Antanta pentru a intra în Război. Rusia avea să câştige un spaţiu important de manevră asupra Austriei dacă Romănia ar fi intrat. România acceptă, îşi trimite tezaurul la Moscova pentru protecţie şi declară război Puterilor Centrale.
      Apoi Rusia decide să lase naiba războiul pt conflictele interne şi Revoluţia lui Lenin şi lasă aliaţii baltă, România rămânând practic in "curul gol" pe frontul de est, atacată de Germania, Austria, Turcia şi Bulgaria.
      Până la urmă România iese învingătoare.
      În 1918 Republica Democrată Moldovenească (Basarabia) îşi declară independenţa şi votează unirea cu România, astfel se repară răul făcut în 1812. A fost o decizie a voinţei românilor majoritari în Basarabia, care au decis în mod democratic.

      Pentru acest lucru Rusia refuză să îi dea înapoi României tezaurul, lucru nerezolvat nici până azi (decât într-o mică măsură).

      1939. Începe al doilea război mondial. România este stat neutru şi speră să rămână aşa până la final.
      1940. Rusia dă ultimatum României să cedeze Basarbia şi Bucovina de Nord. În "argumentaţia" Rusiei este invocată necesitatatea revenirii la graniţa naturală pe Prut din motive de securitate (what the fuck?), faptul că Basarabia era majoritar populată cu ucraineni (wtf?), fiind un teritoriu legitim al Ucrainei (wtf?), iar ca şi compensaţie pentru că România a ocupat şi anexat acest teritoriu "legitim" al Ucrainei timp de 22 de ani (wtf?wtf?wtf? Basarabia votase pentru unirea cu România, fapt recunoscut internaţional de Tratatul de la Paris, 1920,România să îi cedeze Ucrainei şi Bucovina de Nord. Dintre toate ţările aliate României, doar Turcia mai era în picioare, gata să ne susţină dacă aveam de gând să ne batem cu ruşii. Dar din cauză că Ungaria şi Bulgaria stăteau la pândă (oricum am pierdut Transilvania de Nord şi Dobrogea de Sud în acelaşi an, România decide să le dea ruşilor ce au cerut. Imediat după cedare, Rusia nu numai că ocupă şi Ţinutul Herţei (care nu era prevăzut în ultimatum), dar totodată începe şi epurarea etnică faţă de români în noile teritorii, depotări către Kazahstan şi Siberia, mai mult, ucigându-i pe românii care vor să treacă graniţa în România (vezi masacrul de la Fântâna Albă).

      Poţi să îmi spui şi mie, te rog, până în acest punct, cum a fost pornită relaţia în atanagonie de către români şi în câte alianţe anti-ruseşti au luptat românii ?
      Niciuna! Tot timpul am fost aliaţi cu ei, am respectat toate angajamentele faţă de ei, am colaborat cu ei, iar ei ne-au tras-o mişelesşte de fiecare dată.

      Sau tot ce am scris eu mai sus e doar "propaganda ultimilor 25 de ani", iar prăduirea, furtul tezaurului, ocuparea abuzivă de teritorii, epurările etnice, deportările şi masacrele sunt numai în capul meu?

      România a intrat în război pentru a-şi recupera teritoriul ei de drept alături de Germania, practic nu aveam altă opţiune. Apoi cum să nu îţi vină "dracii" pe ruşi după ce tu eşti tot timpul aliatul lor iar ei se comportă aşa? Nu mai era loc de oprit pe Nistru după toate chestiile astea, ci direct la Moscova. Din păcate nu au ajuns ai noştrii acolo (măcar satisfacţia asta s-o fi avut).

      Ce a urmat după, cu venirea comunismului pe tancurile sovietice, cu toate efectele negative pe care le resimţim şi astăzi e deja "bonus" din partea ruşilor.

      Ștergere
    10. Aşa că aceste lucruri fiind spuse, din punctul meu de vedere nu ar trebui să avem niciun fel de relaţie cu jegurile ruseşti (pe care vreau să îi ia dracu`, care nu există :)) şi nici cu "ruşii mici" (ucrainenii), care acum fac pe victimele Rusiei. Pănă acum s-au bucurat la toate pomenile terîtoriale date de Rusia de la noi, polonezi, ceho-slovaci şi unguri, când Rusia practic şi-a luat înapoi Crimeea (tot pe vot democratic) şi apoi au anexat o parte din est, au început şi ei "să vadă" ce fel de ţară e Rusia. După mine ăştia merită să intre Rusia peste ei din nou cu toată armata, să îi cucerească definitiv şi să mai pună de o foamete ca în anii 30, iar noi cei din NATO şi UE să ne uităm la televizor cu pop-corn-ul lângă!

      Ștergere
    11. Repet, din punct de vedere istoric nu noi am început antagonismul cu ruşii, ci ei ne-au împins acolo.

      Sa presupunem ca eu ti-as fi omorit familia si tu mi-ai fi omorit-o pe a mea in schimb, dar ne-au mai ramas la fiecare cite 2 copii.

      Ce este de facut?

      Trebuie sa-i omorim si pe aceia si dupa aceia sa ne omorim intr-un sfirsit si unul pe celalalt sau putem sa luam niscaiva decizii rationale?
      Ne comportam dupa ciclul razbunarilor succesive, asa cum era moda la gruparile mafiote si anumite triburi prin epoca primitiva? Sintem in sec XXI sau in Evul Mediu?

      Poţi să îmi spui şi mie, te rog, până în acest punct, cum a fost pornită relaţia în atanagonie de către români şi în câte alianţe anti-ruseşti au luptat românii ?


      Eu ma refeream la clipa prezenta si la deciziile pe care le avem de luat in prezent, iar in prezent Romania are o atitudine antagonista fata de Rusia.

      Analiza ta este biasata, si ai evident o atitudine foarte emotionala fata de aceste lucruri, insa emotiile maestre, au evoluat ca sa te serveasca in alte contexte si in nici un caz atunci cind vine vorba de a urmari interesele unei tari pe termen lung. Ai adunat tot ceea ce a fost rau in relatia cu rusii si nimic din ceea ce a fost bun, si chiar daca relatiile dintre noi ar fi constat in exclusivitate din abuzul Rusiei asupra romanilor, noi tot ne aflam in situatia in care ne aflam si in nici un alt loc. Trebuie sa ne organizam afacerile inasa fel incit sa ne fie bine in viitor si nu trebuie sa le organizam in asa fel incit sa ne fie rau in viitor doar pentru ca s-a intimplat nu stiu ce dracu in trecut.

      Tu ai asa o idee foarte puternica despre spiritul natiunii, despre trupul natiunii romane, despre constinuitatea natiunii romane, si in baza sustinerii acestui concept (care are o factura pronuntat religioasa si ideologica) tu crezi ca noi trebuie sa ne organizam in prezent afacerile platind un tribut de credinta stramosilor nostri.
      Adica tu crezi ca romanii de astazi trebuie sa-i urasca pe rusii de astazi din cauza ca rusii de acum 200 de ani au ocupat pe niste romani de acum 200 de ani. Bineinteles ca n-are nici un fel de logica, afara de logica urii si a razbunarii, aceea care ne va aduce pe culmile dezvoltarii si a bunastarii. De ce sa nu-i urim si pe turci, pe unguri, pe polonezi, pe austrieci si pe altii care au mai trecut pe aici, de ce sa ne rezumam la doar ultimii 200 de ani?

      Aşa că aceste lucruri fiind spuse, din punctul meu de vedere nu ar trebui să avem niciun fel de relaţie cu jegurile ruseşti (pe care vreau să îi ia dracu`, care nu există[...]După mine ăştia merită să intre Rusia peste ei din nou cu toată armata, să îi cucerească definitiv şi să mai pună de o foamete ca în anii 30, iar noi cei din NATO şi UE să ne uităm la televizor cu pop-corn-ul lângă!

      Nu mai intra nici un fel de armate in Rusia, stai linistit, si nici n-au sa fie cuceriti. Probabilitaea cea mai mare este ca sperantele tale sint desarte.
      Eu nu doresc foamete pe nicaieri si as vrea ca toata lumea sa inteleaga mai repede cum poate sa traiasca in pace si sa renunte la comportamentele epocii primitive, care sint foarte toxice in lumea actuala.
      Din pacate se pare ca inca omenirea n-a ajuns la maturitate ci tot infantil gindeste si se comporta; dupa logica pe care o prezinti tu aici, ar trebui ca pe intreaga suprafata a planetei sa ne crapam capetele unii altora, sa ne violam unii altora femeile si copiii, sa ne distrugem proprietatile si sa ne bem singele unii altora.

      Ștergere
    12. Citeşte mai cu atenţie cine în cine am zis că dacă ar intra cu armata, noi ar trebui să asistăm pasiv. Era vorba de Rusia în Ucraina, nu invers.

      N-am zis că vreau răzbunare, tocmai ţi-am demonstrat că nu românii au pornit cu antagonia iar anti-rusismul a fost alimentat de ruşi o lungă perioadă de timp, era evident că acolo se va ajunge.

      Pur şi simplu nu vreau nici un fel de realţie cu ei, pt că , statistic şi istoric, noi ne-am furat-o de lei ei încî de la început când am fost prieteni şi aliaţi. Aşa a început relaţia, ca aliaţi. Ei sunt cei care au stricat-o, iar din punctul meu de vedere, tot ai ar trebui să facă primul pas într-o reconciliere.

      Ștergere
    13. Pur şi simplu nu vreau nici un fel de realţie cu ei, pt că , statistic şi istoric, noi ne-am furat-o de lei ei încî de la început când am fost prieteni şi aliaţi

      Si in primul razboi germanii au venit peste noi, ne-au omorit barbatii si au jefuit si distrus ce s-a putut in cale, apoi in al doilea cica eram aliati si ei au luat o bucata din tara si au dat o la unguri, insa u germanii n-ai aceleasi probleme pe are le ai cu rusii.

      Tu esti pur si simplu suprat pe rusi si n-am cum sa-ti modific eu sentimentele intr un schimb de replici; pentru asta ar trebui sa faci o plimbare in Rusia, sa cunosti niste creaturi care traiesc in tara aia si sa vezi ca sint oameni exact ca si noi, nu vampiri sau vircolaci. Ar trebui sa te uiti la o televiziune ruseasca ca sa poti intelege si punctul lor de vedere insa presupun ca aceste lucruri n-au cum sa se intimple.

      Ștergere
    14. Nu am nimic cu poporul rus (oamenii de rând), am ceva cu Rusia ca entitate politică şi cu politica lor externă. Ei întotdeauna au fost puşi pe cucerit şi asuprit popoarele din jur (şi din interiorul graniţelor), iar nouă ne-au făcut mult mai mult rău decât toţi ceilalti "inamici" ai României adunaţi la un loc.
      Cu germanii ne-am bătut în primul Război Mondial prin conjuunctura alinaţelor, nu că am vrut noi să ne batem cu ei că am fi avut ceva de împărţit în mod direct. Nici Ungaria în toată istoria de convieţuire cu ei nu a făcut atât de mult rău românilor cât au făcut ruşii de când avem relaţii cu ei. Cât despre Imperiul Otoman, ei au respectat întotdeauna autonomia, integritatea şi particularităţile culturale ale Principatelor Române în schimbul unei "taxe de protecţie" (tribut). Otomanii nu au făcut niciodată epurări etnice, deportări sau masacre împotriva românilor. Ne-am războit cu ei, atât noi cât şi ei respectând cerinţele tratatelor de pace după fiecare război.

      Ruia ne-a făcut mereu rău, chiar şi ca aliaţi. E ca şi când o persoană poate să mai aibă o relaie normală cu altă persoană care nu a făcut altceva decât să o violeze în mod repetat şl sistematic. Nu mai poţi să ai relaţii normale cu un violator decât dacă ai înnebunit sau începe să-ţi placă să te abuzeze cineva.
      Cu Rusia nu trebuie să mai avem niciodată niciun fel de relaţie, pentru că mereu s-a dovedit a fi falimentară pentru noi. Ei cu treaba lor, noi cu a noastră. Dacă au resurse, foarte bine să le ţină pt ei şi să trăiască din ele. E ca şi când vine violatorul după ce te-a violat şi vrea să-ţi ofere bani în schimb. Locul violatorului e la pârnaie, nu în libertate, aşa cum locul Rusiei e să fie izolată economic şi social de toate ţările normale la cap, să rămână cu Uniunea lor Eurasiatică şi cu restul ţărilor Ex-URRS care adoră să fie violate de Rusia în continuare pt ca au ajuns să le placă.

      Ștergere
    15. Locul violatorului e la pârnaie, nu în libertate, aşa cum locul Rusiei e să fie izolată economic şi social de toate ţările normale la cap, să rămână cu Uniunea lor Eurasiatică şi cu restul ţărilor Ex-URRS care adoră să fie violate de Rusia în continuare pt ca au ajuns să le placă

      Tu reprezinti aici un punct de vedere binecunoscut si binepromovat in societatea noastra pe la toate posturile de televiziune, prin toate ziarele si publicatiile online, in aproape toata sfera culturii occidentale. Este ceva normal, de fapt este normal ca cea mai mare parte din populatie sa suntina ceea ce sustii tu.
      In alte parti ale lumii, in America Latina, in Asia si in Africa exista cu totul si cu totul alte pareri legate de reputatia Rusiei. Aici in Europa sint priviti mai prost deoarece ei reprezinta un pol de putere altul decit cel Occidental, un alt pol de putere care a promovat un alt sistem decit cel bazat pe o arostocratie financiara, cea care conduce Occidentul.

      Sa-ti explic de ce gresesti ar insemna o intreprindere titanica, in care eu ar trebui sa pun la indoiala aproape tot sistemul tau de valori; nu cred ca am dispozitia de-a face asa ceva, dar iti multumesc pentru atentia acordata si pentru feed back.

      Ștergere
  2. "Bine, zicem ca copilul tau a comis un act de coruptie. Ai sustine ideea ca el sa fie incarcerat drept rezolvare a problemei?"

    Te aperi în instanţă, dar dacă aşa e legea şi ai comis-o nu prea ai cum să scapi.
    Înteleg unde baţi şi sunt acord cu faptul că nu se rezolcă situaţia cu pârnaia. De multe ori oamenii au satisfacţia că cineva care a făcut o faptă penală intra la puşcărie, dar iotă faptul că cel mai important este să fie recuperat prejudiciul financiar(dacă e vorba de o sumă) sau prejudiciu la nivel general (dacă cel vinovat poate face ceva care să repare şi să acopere daunele create prejudiciatului).
    Sunt de acord cu faptul că trebuie să facă puşcărie doar cei care comit fapte cu/de violenţă şi nu cei care doar fură. Cei violenţi reprezintă pericol social şi ei ar trebui închişi. În cazul celorlalţi trebuie pus accentul pe recuperarea prejudiciului, dacă îi închizi nu înseamnaă ca recuperezi prejudiciul, ba mai mult statul cheltuia bani pentrz a-i ţine în puşcărie.

    Oricine ar citi paragraful de mai sus m-ar întreba de ce nu sunt de acord cu legile acestea privind modificarea de cod penal şi graţeiere?
    Sunt acord principial, dar nu în modul în care au făcut-o, urgenşa a fost să îl albească pe Dragnea ca să scape de dosarul penal şi să fie la un moment dat prim-ministru sau preşedinte. Dacă urgenşa lor era într-adevăr situaţia din puşcării şi posibila amendarr a României făceau invers. Mai întâi dădeau graţiere pentru a mai face loc în puşcării şi apoi modifi codul penal că să nu îţi mai intre cei cu dosra pe ril (sau viitoare dsoare) pentru fapte care ar fi considerate mărunte. Totul a fost făcut cu dedicaţie, în numele unui principiu bun dar de care nu au avut niciodată gând să ţină cu adevărat cont.

    "genetic vorbind sintem predispusi la a trai in comunitati tribale ca acelea in care specia noastra a trait in ultimii 150 000 de ani. nu gasesc in acele comunitati o predispozitie pregnanta pentru individualism, ci mai degraba pentru... tribalism."
    Da, la nivel social cam aşa e. Eu mă refeream strict. la nivel individoal (al persoanei). Suntem egoişti în mod natural, chiar şi cele mai altruiste fapte în mod subconţtient sunt egoiste (oricât de paradoxal ar suna)

    RăspundețiȘtergere
  3. "In situatia asta eu spun ca contexul geopolitic este principalul vinovat, deoarce, mai mult sau mai putin, aceleasi lucruri care s-au intimplat in Romania s-au intimplat in tot blocul est comunist, pastrindu-se decalajele istorice existente deja; adica faptul ca ungurii sau polonezii au fost de mult timp mai dezvoltati decit noi, ei fiind imperii si noi colonii."

    Numeroşi factori au influenţat faptul că ţara nostră nu este în prezent la fel de dezvoltată ca Ungaria sau Polonia. Contextul geopolitic istoric a contribuit la asta. Unagria şi Polonia sunt situate mai la vest iat noi mai la est ceea ce a făcut ca migraţiile popoarelor "barbare" din centrul Eurasiei să ne afecteze pe noi un pic mai mult decât pe ei. Astfel, statele lor au putut fi formate mai repede. Având deja un start ceva mai rapid au fost merecu cu un pas în faţa noastră. Pe criteriula cseta est-vest şi ţări precum Germania, Italia, Franţa, Spania, Regatul Unit sunt înaintea polonezilor, a ungurilor, cehilor etc. Poziţionarea geografică în context istoric a României e şi mai problematică atunci când ne uităm la faptul că teritoriul nostru a fost la intersecţia a trei mai imperii care s-au bătut de cele mai multe ori chiar aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar mai fi şi decalajul dat de cultul religios majoritar. Diferenţa dintre şările catolice mai dezvoltate şi cele ortodoxe mai puţin dezvoltate, deoarece ortodoxismul s-a "rupt" de Roma şi nu a reuşi niciodată să centralizeze puterea pe deplin. Coroborând afirmaţiile de mai sus se pot întelege lesne decalajele dintre ţări mai la vest şi catolice şi ţări mai la est şi ortodoxe (chiar şi în cadrul fostului bloc comunist. Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, faţă de România, Bulgaria, Grecia sau Serbia.

      Tehnic şi istoric vorbind, Polonia nu a fost niciodată imperiu , ci regat iar Ungaria cu greu poate fi numită imperiu dpdv istoric, ea fiind regat(doar pentru o scurtă perioadă a avut iniţiativă la nivel imperial prin dualismul din Imperiul Habsurgic). Nici cele trei principate româneşti nu le putem numi tehnic colonii de-alungul istoriei, deoarece nu au fist niciodată încorporate efectiv în darul vreunei alte entităţi statale. Transilvania a avut mereu un grad ridicat de autonomie în cadrul Regatului Maghiar şi ulterior a Imperiului Habsburgic. În timp ce Valahia şi Moldova nu au fost niciodată anexate nici după ce şi-au pierdut independenţa faţă de Imperiul Otoman (alternând cu periodae dea sociere cu alte state ca Unagria, Polonia, Rusia, Austria etc).

      Apoi putem lua srict cazul Iugoslaviei car a fost alcătuită din şase state bine individualizate (Slovenia, Croaţia,Bosnia-Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia). Pe principiul forşelor dominante dpdv istoric (mai devreme am avut exemplul Unagria şi Polonia faţă de România), ne-am aştepta ca Serbia să fie cel mai dezvoltat stat deoarece istoric e celmai vechi şi a avut rol dominant în cadrul Iugoslaviei. Şi totuşi vedem aceeaşi departajare dată de criteriul est.vest şi cel religios dominant. Slovenia şi Croaţia (mai la vest şi catolice) versus Serbia, Muntenegru şi Macedonia (mai la est şi ortodoxe). Dacă luăm în calcul şi Bosnia ca ţară majoritar musulmană vedem cum acesta (împreună cu Albania) se situează dpdv al dezvoltării net sub statele est.europene catolice şi chiar sub statele est-europene ortodoxe.

      Şi aş mai faceo analiză tot în context est-european. Cehia, Slovacia, Slovenia şi Croaţia sunt pe ansamblu mai dezvoltate decât România. Dar niciune din ele nu a avut rol de stat dominant ci, asemenea nouă,au fost state dominate. Totuşi, economic stau mai bine decât noi. Din nou vedem diferenţierea dată de vest/est şi catolic/ortodox. Apoi intrarea în UE a lormai devreme şi a nostră mai târziu e iar un factor important. Au reuşit să absoarbă mereu mai multe fonduri decât noi pt că au avut politicieni multmai abili şi mult mai interesaţi de dezvoltarea ţării decât de dezvoltarea buzunarului propriu.
      Chiar să fie aşa o mare coaliţie internaţională mai mult sau mai puţin amscată care ne vrea neapărat pe noi şi pe bulgari mai subdezzvoltaţi chiar şi decât cehii, slovacii, slovenii şi croaţii (ţări care nu au avut rol dominaint în istoie, exact ca noi)? Sau ar fi cazul să ne analizăm pe noi ca naţiune, ca mentalitate, ca defecte şi să încercăm să ne schimbăm din inetrior înainte să cădem de fiecare dată în mania persecuţiei (că nu vor americanii, că nu vor ruşii, că nu vor capitaliştii, că nu vor comuniştii, că nu vrea Soros,că nu vrea Putin etc.)?

      Ștergere
    2. faptul că cel mai important este să fie recuperat prejudiciul financiar(dacă e vorba de o sumă) sau prejudiciu la nivel general

      o fi important prejudiciul insa eu credeam ca cel mai important este sa vedem ce actiuni intreprindem ca sa evitam astfel de situatii pe viitor; recuperarea prejudiciului nu este decit rezolvare pe termen scurt, o actiune foarte provizorie. De ce se fura? Cum facem sa nu se mai fure, asta este problema care trebui discutata in primul rind, nu ce cirpeli facem dupa ce s-a furat, dupa ce s-a omorit, etc. Preventie inainte de reparatie. tu cum crezi ca se previne motivatia de-a fura?

      Chiar să fie aşa o mare coaliţie internaţională mai mult sau mai puţin amscată care ne vrea neapărat pe noi şi pe bulgari mai subdezzvoltaţi chiar şi decât cehii, slovacii, slovenii şi croaţii (ţări care nu au avut rol dominaint în istoie, exact ca noi)?

      Pai cum spuneam prietene, nu este voba de o coalitie formala impotriva romanilor sau a blugarilor. Este vorba de mecanismul acumularii de putere care functioneaza in capitalism; este exact asa cum scrie in biblie - celui are are i se va da, iar celui care nu are i se va lua. Iar noi am fost istoric vorbind in pozitia celui exploatat. Ca bonus, cei care au ceva bogatii de subsol si alte resurse prime sint batuti cu maciuca in cap putin mai tare ca nu poate sa scoata capul din mizerie. Uite-te cum este organizat sistemul bancar, astfel incit cei care au depuneri primesc dobinda, iar cei care au doatorii platesc dobainda si ai sa ai o imagine corecta a nedreptatii adevarate care se intimpla in lumea noastra, nu a parascoveniilor cu care se ocupa justitia actuala. Romania plateste dobinda la datoriile pe care le are, FMI incaseaza - asa sintem noi ajutati...
      De aceea eu sint comunist, pentru ca comunismul are o alta perspectiva asupra lucrurilor, comunismul intelege ca cel puternic va avea chiar si mai multa putere daca va distribui intr-o prima faza o parte din acea putere celor care nu o au, in loc sa extraga toate resturile de putere pe care acestia le au.
      Capitalism = putere putina pe termen scurt, comunism = putere mare pe termen lung; pe termen lung tarile excomuniste care nu mai practica comunismul ci doar un capitalism mai socialist decit capitalismul zis pradator, vor cistiga in fata capitalistilor fara drept de apel; tocmai pentru ca actioneaza pe termen mai lung. urmeaza dominatia chineza.

      Sau ar fi cazul să ne analizăm pe noi ca naţiune, ca mentalitate, ca defecte şi să încercăm să ne schimbăm din inetrior înainte să cădem de fiecare dată în mania persecuţiei

      Uite-te la evrei si intreaba-te cum au reusit sa reziste - religia - o religie a relatiilor si a conexiunilor sociale, a retelelor sociale. Daca vom intelege ca inamicii nostri nu sint pensionarii si cu asistatii social si ca aceia de fapt nu au nici un fel de putere, vom putea sa incepem sa cautam pe adevaratul inamic, acela care este disesnsiunea si competitia intre noi, care ne face sa luptam fiecare pentru el si astfel noi toti impotriva noastra.
      Eu nu zic sa cadem in mania persecutiei dar nici sa calificam drept fiind mania persecutiei situatiile in care puteri mai mari decit noi ne exploateaza si de asemenea sa ne orientam inspre Rusia si China, pentru ca Rusia si China nu vor sa ne pradeze acum imediat si sa scoata untul din noi, ci vor sa ne puna la ingrasat si abia apoi sa ne exploateze, asa cum spune ideologia comunista.

      Ștergere
    3. Godless, de unde stii ca rusii ne vor pune mai intai la ingrasat si abia apoi ne vor exploata? Crezi tu ca vor aplica ei ad-literam comunismul cu noi? Uita-te la Rep. Moldova, care e sub influenta majoritar ruseasca cat de ''grasa'' e. Uita-te la statele din sfera de influenta rusa sa vezi cat de ingrasati sunt oamenii pe acolo.
      Eu as vrea pt Romania un comunism independent si cvasi- autarhic, fara americani, englezi sau rusi. Dar poate de data asta sunt eu idealist, in sensul ca ma gandesc la a trai intr-o tara cu adevarat independenta si suverana, unde sa nu-si bage ratul nimeni din exterior. Romania are suficient pamat si suficiente resurse pt ca oamenii sa duca un trai acceptabil fara sa stea cu mana intinsa pe la usile altora.
      Pe de alta parte e adevarat ca rusii ar reprezenta raul mai mic fata de criminalii de americani sau exploatatorii englezi. Dar stii ce? M-am saturat sa alegem mereu relele mai mici in mai orice aspect al vietii si de asta mi-as dori suveranitate si independenta. Plus ca un om ca mine, spre exemplu, nj are nevoie sa fie pus la ingrasat si se multumeste cu putin. Prefer sa mananc doar paine si sa beau apa decat sa manac fripturi dar sa fiu dependent de cineva.

      Ștergere
    4. Mai, era o metafora aia cu ingrasatul. Chiar daca statele satelit ale Rusiei nu-s foarte grase sa stii ca ele nu-s exploatate de catre Rusia asa cum statele puternice din Occident le exploateaza pe celelalte. Moldova a fost dintotdeuna partea cea mai saraca a tarii noastre, iar pe de alta parte rusii trec ei insisi printr-o perioada foarte dificila, desi sint foarte puternici militar, economia lor a fost distrusa aproape total prin anii '90, a fost mult mai rau decit la noi, abia acum si-au mai revenit insa vezi bine ca tot sub sanctiuni economice si tot felul de embargouri sint pusi de catre comunitatea bancherilor si afaceristilor occidentali, drept pedeapsa pentru faptul ca isi permit o politica independenta.

      Noi, pe de alta, parte, nu ne vom permite niciodata o politica independenta, noi nu sintem un stat suficient de mare sau de puternic ca sa putem face asa ceva, Ceausescu a incercat chestia asta si rusii l-au lasat in pace, sa fie independent, dupa cum stii, insa vezi bine ca nu l-au lasat ceilalti, a facut imprumuturi pe la FMI, apoi a trebuit sa plateasca, iar dupa ce le-a platit tot i-au tras-o.
      Asta este realitatea, nu avem destula putere singuri, a refuza aceasta realitate nu duce in nici un loc bun.
      Iar eu spun ca Rusia, chiar daca este mai saraca decit statele occidentale, se poarta mai bine cu ceilalti saraci de pe linga ea, decit se poarta bogatii americani cu saracii din sfera lor de influenta.

      Ștergere
    5. Pai din asta cam decurge ca a ne pune bine cu Rusia inseamna nu a trai bine (caci asa cum spuneai si tu, oamenii de acolo o duc mai rau decat la noi in tara), ci doar a ne pune sub adapost de fortele exploatatoare occidentale. Si cum s-ar face punearea asta la adapost? Ca doar nu vin rusii sa ne protejeze asa pe moca, ci trebuie sa suga si ei niste avantaje de pe spinarea noastra.Cred deci ca punerea asta la adapost s-ar face prin bani, produse si diverse alte avantaje pe care noi i le-am ceda Rusiei ca taxa de protectie. Noi am mai dat in trecut bani Rusiei, adu-ti aminte, ca despagubiri dupa razboi, iar datoria am reusit sa ne-o platim abia in timpul lui Dej (de acolo si expresia ''a taia macaroana''). Asta ar insemna doar o simpla schimbare de stapani, am fi liberi sa iesim de sub slugareala fata de SUA si UE si sa ne bagam slugi la rusi.
      Mie nu prea imi place sa platesc taxa de protectie nimanui, ci eu as prefera sa fiu lasat in pace, fie cu bogatia fie cu saracia mea. La noi in Romania deocamdata, de bine de rau, se traieste mai bine decat in Rusia (ma refer la muritorii de rand ca mine si ca tine, nu la afaceristi).
      Ma rog, pana la urma rusii sunt intr-adevar mai ok decat americanii, dar alegerile astea continue intre raul mai mare si cel mic ma fac sa-l regret pe Ceausescu, chiar daca ceea ce a facut el nu a fost comunism pe bune ci mai degraba absolutism monarhic poleit cu socialism. Ceausescu le-a dat muie atat rusilor cat si vesticilor, chiar daca ocazional se mai plimba cu caleasca reginei prin Anglia.

      Ștergere
    6. Pai din asta cam decurge ca a ne pune bine cu Rusia inseamna nu a trai bine (caci asa cum spuneai si tu, oamenii de acolo o duc mai rau decat la noi in tara)

      N-am zis ca o duc mai rau; o duc aproximativ la fel ca noi din punct de vedere al bogatiei, insa o duc mult mai bine din punct de vedere al perspectivelor pe care le au si al viitorului pe care-l intrevad pentru ei; societatea lor le apare a fi mult mai stabila decit ne apare noua a noastra, ei au incredere in conducatorii si in sistemul lor, noi nu avem in ale noastre. Lcurul asta conteaza foarte mult intr-o societate, putina stabilitate, putina siguranta.

      Si cum s-ar face punearea asta la adapost? Ca doar nu vin rusii sa ne protejeze asa pe moca, ci trebuie sa suga si ei niste avantaje de pe spinarea noastra.Cred deci ca punerea asta la adapost s-ar face prin bani, produse si diverse alte avantaje pe care noi i le-am ceda Rusiei ca taxa de protectie

      Ei sint interesati sa scape de izolarea la care au fost supusi si nu uita ca astia sint plini pana la refuz de resurse, pe care vor sa le traficheze si sa scoata din ele bani, nu-s interesati de jafuri prin operatiuni financiare meschine, si mai vor sa faca si ei niste mici afaceri cu orcine se baga. Te asigur ca sirienii nu au platit si nu platesc taxa de protectie; nici n-au de unde, ca sint distrusi saracii, dar rusii ii apara din motive de securitate a lor.

      Asta ar insemna doar o simpla schimbare de stapani, am fi liberi sa iesim de sub slugareala fata de SUA si UE si sa ne bagam slugi la rusi.

      cit timp a fost Ceausescu si am facut parte din sfera de influenta a URSS, n-au venit rusii peste noi sa ne spuna cu cne sa facem afaceri, insa acum americanii / UE ne-au impus cu cine putem si cu cine nu putem.

      Ceausescu le-a dat muie atat rusilor cat si vesticilor, chiar daca ocazional se mai plimba cu caleasca reginei prin Anglia

      Ideea ar fi nu sa ne spargem in figuri ci sa avem relatii bune cu vecinul nostru mare si [puternic de la rasarit, care-i foarte aproape de noi si care poate sa fie o sursa de oportunitati pentru noi, si sa stii ca rusii sint foarte prietenosi cu cei care se manifesta prietenos fata de ei, dar daca te duci pe acolo prin Rusia cu intentii violente, cel mai probabil o sa ti-o iei pe coaja si o sa platesti si despagubiri.

      Ștergere