Pagini

vineri, 17 februarie 2012

Fotbal creştin-ortodox

    Dragi împătimiţi ai fotbalului religios, revenim cu cronica meciului tur din etapa a III-a Diviziei Naţionale Creştine, disputat între F. C. Credinţa fără Dovezi  şi F. C. Închinarea la Moaşte.
    Meciul a început foarte bine pentru gazde, când un presing făcut cu multă habotnicie la mijlocul terenului îl obligă pe Fotinie să paseze la portar. Fotinie însă loveşte mingea fără prea multă credinţă şi aceasta este interceptată de Bisercea, care driblează portarul şi înscrie.
    Închinarea la Moaşte pleacă în căutarea golului egalizator şi în minutul 33 ratează prin Crucitu o bună ocazie de-a înscrie, atunci când acesta scapă singur cu portarul dar alunecă în momentul şutului împărtăşindu-se din pământul de la marginea careului de 16 m.
   Sfârşitul primei părţi a meciului se încheie neclar, cu cele două echipe ţinând de minge cu sfinţenie. La începutul reprizei secunde, în minutul 48 - Crucitu nu se înalţă la cer, ci peste apărarea adversă, trimite cu capul balonul în plasa porţii lui Pravoslavnic şi relansează meciul.
   Doar la 3 minute după golul egalizator o degringoladă în careul Credinţei îl prinde pe portarul Pravoslavnic ieşit din poartă iar Grigorie este obligat să păcătuiască cu mâna în careu pentru a evita un gol sigur. Arbitrul este nemilostiv cu el şi îi dă un cartonaş roşu, în ciuda promisiunilor de pocăinţă şi a rugăciunilor pentru iertarea păcatelor.
   Lovitura de pedeapsă este executată de Crucitu care îşi potriveşte mingea cu multă evlavie, îşi face trei cruci şi  înscrie cu un şut plasat în dreapta lui Pravoslavnic.
   Ultimul incident mai notabil al meciului are loc în minutul 89 când Tămâie este lovit cu cotul în figură de către un adversar, un gest nesportiv şi necreştin care provoacă o încăierare între jucătorii celor două echipe. Antrenorul Credinţei intră pe teren pentru a-şi calma ucenicii dar este trimis în tribune de către arbitrul partidei, care pune în cele din urmă punct confruntării consfinţind victoria Închinării la Moaşte.
   
Marcatori: Bisercea 25' / Crucitu 48', 54'

Cartonase galbene: Paisie (13'), Cazanie (66'), Vecernie (73'),  Cruciulescu (89')
Cartonaşe roşii: Grigorie (51')  

Au jucat:
Închinarea la Moaşte: Pafnutie - Fotinie, Cazanie, Vecernie, Ortodoxea - Mănăstireanu, Credulea, Crucitu, (Cruciulescu  67'), Smeritu - Bisericescu, Apostolescu.
Antrenor: S. Popa.
Credinţa fără Dovezi: Pravoslavnic - Grigorie, Paisie, Prostea, Prescură (Cuminecătură  75') - Cădelniţescu, Tămâie, Bisercea, Moască - Aghiasmă (Catapeteasmă 80'), Bulşit.
Antrenor: V. Popa

Spectatori - 66.666

15 comentarii:

  1. Imense plecăciuni cu evlavie! Serios.
    N-am mai râs de mult atât de tare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că au fost 666.666 de spectatori. Iar Bulșit a dominat viețile jucătorilor pe teren și în afara lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bulşit este veteran la Credinţa fara Dovezi, multiplu campion naţional cu echipa sa, de 5 ori finalist şi de 3 ori câştigător al UEFA Orthodox-Belief League iar anul acesta FIFA (Football of Irrational Faith Alliance) i-a acordat un premiu pentru întreaga carieră şi l-a nominalizat alături de alte staruri cum ar fi Kyril Bisericescu (FK Bogukiski din Rusia - Bogu-Dumnezeu, kiski-acronim și argou pentru sâni), Pavel Pravoslavnovsrbje (FK Sarajevo Tamjah / tamjah - tămâie) și Daniel Mașinescu Sihastru de la FC BOR (tot din Divizia Națională Creștină) la trofeul balonul de (h)a(u)r.

      Prin urmare, cum oare putea Bulșit să nu îi influențeze pe toți, fiind așa o legendă (din păcate încă foarte vie) în ”sportul” ăsta?

      Ștergere
    2. Dap. Bulşit este un adevarat Hagi al credintei ortodoxe.

      Ștergere
  3. In afara subiectului: acu' merge linkul direct la comentariul in cauza:)

    Inauntrul subiectului: mie nu mi se pare prea hazliu articolul, puteai sa faci cronica unui meci "crestini"-"islamisti", sau "crestini"-"non crestini", ca asa ce farmec are ca se infrunta doua echipe din aceeasi tabara?

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, mi-a rezolvat Alexandra problema cu comentariile.

    Cat despre subiect - exista un spatiu mental al microbismului la care femeile nu prea au acces, exact in masura in care barbatii nu au acces la spatiul mental al ingrijirii unui copil mic. Acela presupune niste predispozitii psihologice care se gasesc la femei iar la barbati nu. Daca nu esti familiarizata cu cultura fotbalistica si microbistica este foarte probabil sa nu te amuze textul de fata. Lucian, care e microbist, s-a amuzat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie mi-ar place sa si vad un meci din asta, ar fi interesant de vazut si alte aspecte organizatorice.
    De exemplu ce echipament poarta echipele... Ma gandesc la niste sutane mai scurte si crapate, cu cruci brodate pe ele, personalizate in culori, cu sfintisori care le ocrotesc echipele, dar o leaca mai fiorosi. Apoi ceva de genul unor mitre, legate sub barbie sa nu le pice de pe luminatul capat cre(s)tin. In picioare niste opinci negre cu crampoane, niste jambiere negre cu model popular cusut cu aur si eventual niste clopotei, sa fie atmosfera de sarbatoare duhovniceasca. La inceputul meciului o slujba de pomenire a marilor sfinti fotbaliatori (minim 2 ore, cu cantari si matanii) iar tribunele sa fie ca bancile alea din biserica, cu loc de ingenunchere si rugaciuni in timpul meciului. La tribuna oficiala dominata de o imensa icoana, stau doar invitati de seama ai BOR-itilor, la tribunele normale preoti de rang mai inaltut, iar la peluze habotnicii mai galagiosi.
    Nu m-as mira ca din cei 66.666 de spectatori, 44.444 sa fie purtatoare de batic, cu media de varsta pe la 50 de ani, cu deosebite talente de bocitoare. La asa meci cred ca ar fi mai galagie decat la Real cu Barca, sau cel putin frecventa zgomotului de fond ar fi mai inalta (specifica vocii de baba). La fiecare gol marcat sa fie executat un strigat puternic si frumos sincronizat: "AAAAMIIIIIIIIIIIIIIN!!!"

    Comisia de arbitrii ar trebui sa fie de la spitalul de boli psihice si psihiatrice din apropirere, iar pe langa ambulantele normale, sa fie amenajat un mic loc de izolare, dotat cu macar 1000 de camasi de forta, cateva kilograme de morfina, sau ceva calmante puternice (nu mai stiu cum le zice la alea ce le dau elefantilor). Destinatia acestui asezamant cre(s)tin ortodox, ar fi atat pentru unii dintre jucatorii mai slabi de ingeri, dar mai ales celor din tribune. De fapt la peluze cred ca ar fi de lucru foarte serios.

    Pe marginea terenului, in locul spatiului de reclama sa fie derulate mesaje promotionale la credinta obedienta, rugaciuni si unele informatii despre ultimele minuni din domeniu. Pe teren se pot gandi niste desene in perspectiva, ce reprezinta icoane cu Gizas, cu Tac'su si cu Ma-sa. Comentatorii trebuie fie popi experimentati, cu talente manipoolatorii deosebite, sa vorbeasca repede, cu multa evlavie, sa descrie atat meciul dar sa si asocieze fazele cu eventualele minuni aparute spontan si sa le explice pe intelesul tutror asculatorilor.


    "unui meci "crestini"-"islamisti""

    Poate unul de rugby sau de K1, fotbalul e prea putin expresiv nu are cum sa consume tot potentialul de forte si de sentimente, e doar ca un dans de societate in care se mai calca pe bataturi.
    Dar mie mi-e teama ca la ce ar iesi nu i-ar mai zice "sport" ci "razboi"!

    RăspundețiȘtergere
  6. aa.. am uitat ceva:

    La intrarea pe stadion, chioscurile din incinta sa fie bine aprovizionate cu:
    - petarde cu tamaie;
    - fulare si steaguri negre cu canace aurii;
    - bauturi spirtoase sau sampanii, sfintite, dar si mici gustari din paine nedospita si vin rosu neindulcit;
    - niste vuvuzele care sa scoata sunete de genul "In numele domnului, Amin";
    - sepci cu cozoroc dotate in varf cu cruci luminoase, lumanari sau mici clopotnite;
    - alte materiale cre(s)stino-promotionale.. ati prins ideea;

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am stat si am reflectat. Cred ca la un meci de fotbal atei versus religiosi (de toate felurile) i-am zvanta in bataie. Ei bine, cum are sa se inteleaga fundasul martor al lui Yhwh cu atacantul adeventist de ziua a 7-a, cu mijlocasii scientologi sau raelieni? Mai mult decat o bulibaseala n-are cum sa iasa.

      Ștergere
    2. ...bulibaseala, de unde umpic de umor, mai subtil poate, ca sa il aprecieze si non microbistii:)

      Ștergere
  7. Felicitari...chiar daca sunt muiere si nu precep prea mult sau chiar nimic din fotbal,asertiunea ta m-a binedispus.....deoarece intru in fibrilatie de cate ori aud numele slujitorilor besericii,a lu' d-zo si a obiectului susnumit cruce...desigur ca o echipa formata din atei m-ar fi trimis imediat intr-o stare de agonie si extaz,pt ca e de preferat un mascul feroce si dur,posesor al unui falus ateu,decat scarbavnicele madulare inerte ale cre(s)tinilor amarati...hihihihi.Va tzuc,dragi microbisti....amin.....:-P

    RăspundețiȘtergere
  8. Faptul ca este foarte probabil sa nu intelegi de ce se agita aia cu mingea pe teren l-as numi mai degraba o calitate. Uite, eu chiar a trebuit sa stau sa ma gandesc indelung pana sa ajung la concluzia ca nu exista nici un motiv intemeiat sa ma intereseze ce mama dracu' fac aia cu beşica lor.

    Am fost indoctrinat cu propaganda nationalista in mare parte dar asta e suficienta ca sa te faca sa te uiti ca boul la meciurile echipei nationale. Si m-am uitat (ca boul). Mai era si meidul social care te cuprindea; colegi si prieteni care se uitau la fotbal, discutii despre fotbal, etc...

    Dar spre onoarea mea, am pus punct pe la o vreme acestor activitati. Sa bati mingea pe batatura, e sport, e bun pentru organism, dar sa te uiti de pe canapea la altii care o fac e antisport.

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte tare ideea! Bănuiesc că înainte și după meci au recitat toți ”crezul”, ca să primească ”bonus de la Pastor” :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. La asa comentariu de meci, aprope ca regret ca nu sunt microbist.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu am fost observatorul meciului si raportez ca meciul a decurs fara incidente majore.
    Mare este gradina domnului....

    RăspundețiȘtergere