Pagini

miercuri, 17 februarie 2016

Sclavii lui Dumnezeu, o sectă a religiei sclavilor fericiţi

     Cine cunoaşte de mai mult timp acest blog a observat pe la începutul lui textele vizau aproape exclusiv subiecte legate de critica religiei, iar în perioada recentă tematica s-a mai diversificat. Pentru a afişa această transformare în cele ce urmează, acest loc pentru discuţii se va numi "sclavii fericiţi", un nume care spun eu că este ceva mai încăpător pentru tematica mai diversă, dar la fel de misterios pentru cine stă şi se gîndeşte o clipă ce ar putea să însemne.
    Pe vremea cînd am început să scriu, uitîndu-mă la lumea noastră şi la regulile după care ea funcţionează, am tras concluzia că ceva în ea nu funcţionează cum trebuie, că ceva este foarte greşit în modul în care noi ne gîndim şi acţionăm. Ne aflăm toţi pe această planetă minusculă, cel mai probabil în centrul vreunei colosale periferii a Universului şi nu avem nici un plan de dezvoltare pe termen lung; este ca şi cum am orbecăi prin întuneric necunoscînd dacă nu cumva ne îndreptăm exact înspre un mare dezastru sau poate înspre o serie de catastrofe succesive. Autoextincţia nu este la ora actuală imposibilă iar puterea noastră de-a prezice viitorul nostru colectiv lasă foarte mult de dorit. Am aflat în epoca modernă de unde venim, dar nu ştim încotro ne îndreptăm şi mai grav este că oriunde ne-am îndrepta, o facem cu paşi din ce în ce mai mari. Pe cît de trist este că mulţi oameni se află în conflict cînd discută aceste probleme, pe atîta este că cei mai mulţi nici nu-s interesaţi de ele căci au alte priorităţi, acelea furnizate de presa de scandal. 
     Mie totuşi îmi apare ca a fi cel mai important subiect de discutat în spaţiul public, cel mai demn de discutat şi totodată cel mai interesant, încă n-am găsit ceva mai interesant decît acesta şi nici nu-s încrezător că voi găsi prea devreme unul mai bun. Un subiect care pune în discuţie cele mai fundamentale concepţii şi credinţe ale oamenilor, care îi transformă, şi care m-a transformat şi pe mine.
    Nu, nu am ajuns să cred în vreun dumnezeu şi încă susţin că a avea o religie falsă şi depăşită de problemele actualităţii este cea mai mare nenorocire. Ceea ce s-a schimbat între timp este că am studiat foarte multe materiale din diverse domenii şi am practicat nişte obiceiuri mentale noi. Acestea m-au adus la concluzia că faptele nu pot fi ori bune ori rele ci că ele au atît consecinţe bune, şi cît şi rele. Aş fi putut spune că ştiam acest lucru de foarte mult timp, însă vine o vreme cînd cunoşti un lucru la modul intelectual, iar apoi îl cunoşti la modul experienţial, şi este ca diferenţa dintre a cunoaşte drumul şi a merge pe drum. Cumva, a privi lucrurile din această perspectivă duce la o clarificare a imaginii, deoarece atunci cînd crezi că ceva este ori bun, ori rău, emoţiile, interesele şi intenţiile intră în tablou, împiedicînd şi deformînd observaţia obiectivă. Un lucru se vede într-o altă lumină atunci cînd ţi-l doreşti cu disperare sau cînd îl deteşti ori îţi este frică de el.
    Tot astfel s-a întîmplat că am pierdut pe drum furia; eram un om foarte furios şi foarte revoltat de faptele într-adevăr revoltătoare care se întîmplă în lumea noastră iar acum încă înţeleg mesajul pe care furia mi-l transmitea înainte, dar paradoxal, îl înţeleg fiind liniştit. De asemeni înţeleg că agresiunea şi violenţa de orice fel sînt nişte metode foarte primitive pentru a rezolva probleme foarte complexe. După o îndelungă consideraţie, am decis că sistemul etic pe care trebuie să-l susţin se află la extrema stîngă, asta însemnînd că acum, mai mult decît niciodată, într-o lume ultratehnologizată şi globalizată, competiţia, conflictul, disensiunile şi expansiunea brută şi exponenţială a oamenilor în detrimentul ecosistemului biologic non-uman, nu va aduce decît ameninţări suplimentare şi mai multă incertitudine pentru supravieţuirea speciei noastre; noi sîntem autorii unui dezechilibru în acest ecosistem, ale cărui consecinţe nu le putem prevede, iar acolo unde le putem prevede ele nu arată deloc bine pentru noi.
    Acum foarte mult timp, religia conţinea sistemul etic al tribului, viziunea despre lume, filozofia existenţialistă, sărbătorile şi comemorările, distracţiile colective, metodele de vindecare, cît şi sistemul juridic, politic şi economic - era teocraţie absolută. Pe măsură ce avansăm în timp înspre data curentă, observăm că religia tradiţională îşi pierde treptat puterea şi atribuţiile şi ajungem la situaţia actuală în care zicem că biserica este separată de stat.
    În timp ce aşa susţin unii oameni, alţii susţin că religia este la fel de puternică precum a fost şi în trecut şi spun că noi în fapt sîntem adepţii unor religii seculare şi credincioşi în dogmele unor religii seculare. Eu am să adopt această a doua poziţie, şi am să numesc în continuare nazismul, capitalismul şi comunismul drept religii (seculare), deoarece ele au preluat toate funcţiile la care religiile tradiţionale au renunţat; ele au servit sau servesc exact la ceea ce serveau religiile tradiţionale în trecut. De asemeni, naţionalismul, neoliberalismul, ecologismul, conservatorismul sau anarhismul pot fi băgate la categoria alte secte, curente şi denominaţii religioase.
    Cu atît mai importantă este această redenumire a acestei stări de fapt, cu cît am văzut prea mulţi oameni care nu sînt ţărani creştini ortodocşi, care sînt tineri, "educaţi", au acces la internet şi care cred că ei nu-s îndoctrinaţi, că ei nu-s spălaţi pe creier. Asta este o absurditate. Sîntem în prezent în continuu bombardaţi cu informaţie mult mai potentă pentru îndoctrinare, informaţie pe care nu avem fizic timp să o judecăm critic, să o verificăm şi în acest context există oameni care cred că ei nu-s îndoctrinaţi, ceea ce reprezintă de fapt culmea îndoctrinării.
    Cînd vezi un preot predicînd copiilor poveşti manipulatoare inventate de inginerii religiilor de acum 2000 de ani, atunci se cheama că este îndoctrinare religioasă, dar cînd vezi predicate aceloraşi copii poveştile manipulatoare din reclamele de la televizor, inventate de psihologi şi ingineri în advertising, atunci se cheamă libertate. Şi de aici cunoaştem că lumea noastră este plină de sclavi, care de care mai îndoctrinaţi şi plină cei mai îndoctrinaţi, cei care cred că sclavia este libertate.
    Ce îi face pe oameni să se laude cu lanţurile sclaviei precum credincioşii se laudă că-s robii lui Dumnezeu? Promisiunea fericirii. Aceasta ia două forme, scăparea de suferinţă întîi, şi căutarea fericirii mai apoi. Nu este propovaduită pînă la refuz în lumea noastră scăparea de iluzii şi nici căutarea realităţii, ci sînt propovăduite scăparea de suferinţă şi căutarea fericirii, şi de aici ne dăm seama că noi trăim într-o religie, poate nu la fel de mistică precum religia tradiţională, dar nici prea departe de ea; noi nu sîntem învăţaţi şi îndemnaţi să căutăm adevărul, ci sîntem învăţaţi să căutăm confortul psihologic.
   Dumnezeu nu reprezintă decît o anumită metodă prin care oamenii ajung la confort psihologic, sacrificînd realitatea pentru acest confort, iar în perioada recentă au apărut pe piaţă sute şi mii de dumnezei, care de care mai sofisticaţi, care vin să-ţi dea confortul prin multiple metode, trebuie numai să te închini la ei. Dimensiunea decepţiei şi mărimea iluziei nu pot fi înţelese decît atunci cînd te uiţi la feţele oamenilor şi la comportamentul lor. După atîta amar de fugă după confort psihologic, te-ai aştepta să trăieşti într-o lume de oameni care sînt mulţumiţi, liniştiţi, echilibraţi pshihic. Cînd colo ei sînt vai de steaua lor, nimeni nu e mulţumit, toţi se simt frustraţi, incompleţi şi dezamăgiţi iar firmele de medicamente pentru boli mintale prosperă ca niciodată. Cel mai rău este totuşi faptul că trăim în afara adevărului.
    În acest context ateismul şi războiul cu zeii falşi, vechi sau noi, trebuie practicat cu determinare şi perseverenţă şi este necesar a ţine în minte că sclavii sînt cel mai bine ţinuţi în lanţuri atunci cînd ei cred că le va fi bine, că lanţurile le vor aduce confort, că vor fi nişte sclavi fericiţi. 

4 comentarii:

  1. Ar fi bine căutarea fericirii să urmeze căutării realității. Căutarea fericirii e motorul care ne urnește să schimbăm lucrurile rele pe care le descoperim în urma cercetării realității. Într-o orînduire individualistă acest motor animă doar individul pentru rezolvarea exclusiv a problemelor sale. "Omul nou", din ceia ce tu numești religia seculară a comunismului, va fi animat tot de acest motor dar, fericirea mațelor fiind asigurată, individul va putea căuta și fericirea colectivă, va putea căuta rezolvarea problemelor colective.
    Într-o oarecare măsură parcursul tău l-am avut și eu. Odată scăpat din chingile religiei și mai apoi a credinței în supranatural, ele îmi păreau cea mai mare pacoste abătută asupra omului. Totuși, simplificînd unpic lucrurile, religia îți ocupă doar duminica, pe cînd capitalismul îți ocupă cinci zile. Îs bucuros că am scăpat de pacostea religiei, da' tare bucuros aș fi să scap și de pacostea capitalismului.
    Mulțumiri pentru acest blog, care pe lîngă dezvrăjirea de religie mai ajută și la dezvrăjirea de orînduirea capitalistă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca mai este posibila in prezent trairea vietii prin cautarea fericirii. Eu gindesc ca principala problema de adaptare in mediul actual este a gasi o motivatie si o strategie de viata care sa nu excluda fericirea dar cel putin sa o faca irelevanta.

      Fiind un lucru atit de mult dorit de oameni in decursul istoriei, mijloacele de producere ale fericirii au evoluat atit de mult incit astazi n-ai cum sa mergi zece metri pe strada fara sa vezi niscaiva vinzatori de fericire, la fel cum sint si preotii dealtfel, si la fel ca si preotii, acesti vinzatori te trimit pe niste cai foarte gresite cu metodele lor de obtinere a fericirii.

      Exista totusi anumite directii in psihologie unde te invata sa actionezi avind alte baze decit dorinta de fericire, niste baze ceva mai intelectuale si mai putin afective si prin coincidenta, daca urmaresti anumite valori, ai asigurat un nivel decent de fericire.
      Normal ca iubitii nostri conducatori, nationali si internationali, nu vor sa raspindeasca aceasta cunoastere, care te face sa urmaresti alte lucruri decit obtinerea fericirii si scaparea de suferinta caci doar acestea sint principalele pirghii prin care este comandat comportamentul oamenilor; cei care invata sa se comporte independent de ele reprezinta un pericol pentru ei, deoarece acesti oameni sint foarte greu de controlat.

      Ștergere

  2. Exista totusi anumite directii in psihologie

    Ex?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asta de exemplu. In esenta astia au luat preluat din budism ideile care se refera la practici psihologice si le-au pus pe un calapod stiintific, iar apoi au completat cu niste metode de actiune, pe linga metodele de "contemplatie"
      Daca citesti ce scrie pe acolo ai sa recunosti imediat asemanarile.
      Esenta practicii in aceasta scoala de psihologie este sa inveti sa te obisnuiesti cu sentimentele si emotiile placute/ neplacute si sa actionezi independent de ele.

      Ștergere