Pagini

marți, 2 februarie 2016

Sîntem toţi nişte animale

   Nu cunosc exact motivul, dar de cînd mă ştiu mi-a făcut o deosebită plăcere să afirm lucruri neplăcute pentru cei mai mulţi dintre oameni. Poate e doar cinism. Şi cumva, printr-o coincidenţă fericită, lucrurile care ne produc cea mai multă neplăcere sînt cele care pe lîngă faptul că-s neplăcute mai sînt şi adevărate. O minciună neplăcută nu are puterea unui adevăr neplăcut şi eu cînd aud astfel de adevăruri rostite, am un sentiment care nu ar putea fi echivalat decît cu sentimentul împlinirii justiţiei divine.
  De la distanţă, unul dintre cele mai neplăcute adevăruri pe care oamenii nu vor să-l audă, este acela că sîntem toţi nişte animale, şi cu bonus, animale căcăcioase şi muritoare. Nimeni nu vrea să audă aşa ceva, nici să audă şi cu atît mai puţin să gîndească la acest lucru.
    A fi un animal este privit drept o insultă, ca în expresiile "măi animalule!", "nişte animale au locuit aici, nu nişte oameni", "acest comportament este animalic" sau "să fim oameni, nu animale". Nu doar numele de animal este folosit pe post de insultă dar şi numele specifice ale unor animale, aşa ca în: "porcule", "boule", "măgarule", "eşti o vacă", iar unele cuvinte, precum cuvîntul "dobitoc" şi-au pierdut sensul iniţial de animal şi au ajuns să însemne doar insulta. 
    Şi totuşi, faptul că sîntem animale explică atît de multe lucruri care altfel nu îşi găsesc explicaţia. De cînd te naşti şi pînă cînd mori, nu se poate să nu te loveşti aproape zilnic de fapte care te îndreaptă foarte puternic înspre ideea că eşti unul dintre animale. Ba cîteodată privind la unele animale spunem ceva de genul: "Uite la ei, zici că-s oameni".


    Din timpuri îndepărtate, o campanie fără seamăn a fost declanşată de anumite ideologii împotriva conştientizării şi recunoaşterii de către noi a faptului că sîntem animale şi această campanie a fost şi încă este deosebit de toxică pentru noi, la fel cum ar fi pentru orice fiinţă care îşi reneagă propria natură, necunoscînd că este ceea ce este. Necunoscînd ceea ce este, nu va cunoaşte de ce face lucrurile pe care le face. Cineva nu poate decît să-şi imagineze progresul mult prea minuscul pe care l-ar fi înregistrat cunoaşterea noastră despre noi înşine dacă am fi negat în continuare faptul că sîntem toţi animale, dar poate să observe lipsa acestui progres pe vremea cînd adevărul că sîntem animale a fost renegat.
  Relaţia noastră cu animalele a fost şi este una foarte complicată. În timp ce pe unele le iubim, pe altele trebuie să le ucidem şi să le mîncăm, pe cîteva le folosim pe post de sclavi, de altele ne este o frică teribilă deoarece pot să ne omoare, iar pe acelea dintre ele pe care le numim paraziţi avem o mare ciudă, inspirată probabil de lipsa lor totală de respect pentru noi. În acest lanţ al relaţiilor noastre complicate cu animalele, noi putem să observăm că nu sîntem în nici un fel mai buni sau mai răi decît ele, sîntem criminali şi victime în acelaşi timp, stăpîni şi sclavi, paraziţi şi parazitaţi, unele sînt hrană pentru noi iar noi sîntem hrană pentru altele, nimic deosebit faţă de situaţia altor animale din circuitul vieţii şi morţii. 
   Referirea la animale ca la nişte creaturi inferioare nouă provine din considerarea unor perspective care permit această calificare; din alte perspective nu ne-ar părea foarte evident că un om este superior unui virus, mai ales cînd omul este distrus de către virus fără drept de apel. În nici un caz această referire nu provine din realitate - ci dintr-o dorinţă puternică pe care o avem de-a fi superiori animalelor, de-a le depăşi în toate aspectele, de-a depăşi condiţia lor. În adevăr nici noi nu sîntem superiori animalelor şi nici ele nouă.
    A fost din cale afară de contraproductiv să negăm că sîntem animale dar a accepta acest fapt cu adevărat ne poate lumina calea în mai multe aspecte. Cui îi este ruşine că este animal nu înţelege cum să aprecieze viaţa. Poţi călători sute de milioane de kilometri depărtîndu-te de Pămînt şi nu ai să găseşti o fiinţă mai complexă şi mai minunată decît un vierme nenorocit pe care aici poate ai să-l striveşti cu piciorul în scîrbă. Pe cît de complex şi minunat animalul, pe atît de failibil şi fragil este, adică perisabil şi supus erorii, şi odată cu animalul şi noi sîntem la fel de perisabili şi supuşi erorilor. De aceea devenim fricoşi sau violenţi atunci cînd nu este cazul, deoarece putem fi foarte uşor decepţionaţi.

   Şi cum vom accepta că sîntem toţi animale, exprimînd fapte concrete din viaţa noastră socială cu ajutorului acestui adevăr proaspăt acceptat, vom cunoaşte nişte lucruri noi. De exemplu că statul nostru este guvernat de o haită de animale perisabile şi supuse erorii, pe care noi le numim guvernanţi. Aceste animale trebuie să aplice legi construite de către o altă haită de animale supuse erorilor, numite animale parlamentare. Dar mai înainte ca legile să fie utilizate, ele trebuie să fie aprobate de către un alt animal (evident, spus erorilor şi decepţiilor felurite), care se numeşte preşedinte. Pe scurt, societatea noastră este condusă de nişte animale supuse erorilor. Să cîntăm şi să ne bucurăm.

7 comentarii:

  1. " În adevăr nici noi nu sîntem superiori animalelor şi nici ele nouă."

    Depinde! Daca sunt comparate anumite abilitati ale unui set de animale, unele sunt superioare altora, si din acelasi set de animale altele pot detine superioritatea la alte abilitati. Totusi, daca e sa facem o comparatie la nivelul global, as spune ca omul a devenit animalul dominant pe planeta, nu exista nici un animal care sa-i poata face concurenta pe termen lung. Nici un alt animal nu-i poate ameninta existenta la acest moment. Dar cum evolutia isi vede de treaba, e posibil ca lucrurile sa se schimbe. Deocamdata insa eu asa stiu ca e situatia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totusi, daca e sa facem o comparatie la nivelul global, as spune ca omul a devenit animalul dominant pe planeta

      Sa zicem ca intr-o relatie barbatul domina femeia. Ai spune in cazul asta ca barbatul ii este superior femeii?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  2. Cred ca te referi la sentimentul de superioritate al fiecarui individ in parte. De cele mai multe ori, nu suntem constienti ca suntem niste animale la fel de vulnerabile si de dependente de mediul in care traim, ca meritele, de cele mai multe ori, se datoreaza unor sumedenie de factori si nu au legatura mereu cu actiunile noastre. Deci un pic de modestie, n-ar strica... sau mai bine zis, o doza de realism.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil am sa mai reiau tema asta de citeva ori.
      Este mult de reflectat pe seama ei.
      Nu doar modestie si realism, dar si compasiune, pentru noi insine si inclusiv pentru guvernanti, mai ales ca se pretinde de la ei sa fie niste supraoameni, scotindu-se din vizor ceea ce este evident - faptul ca ei in mod inevitabil vor comite niste erori grave. Noi toti comitem astfel de erori insa cele ale lor cistiga mult in amploare prin natura ocupatiei lor. Oricine ar fi acolo si ar simti greutatea deciziilor, ar fi strivit, si imi imaginez ca ceea ce dicteaza in comportamentul celor de la putere este frica de degradare sociala, frica de mazilire din functie. Creierul imbibat cu frica deobicei ia decizii foarte proate.

      Ma gindesc ca daca s-ar recunoaste ca sintem animale atunci ar trebui sa ne gindim la un sistem de luat decizii la virf care tine cont de aceste lucruri.

      Ștergere
  3. Dar ce inseamna a fi? Ce inseamna natura umana? :)

    Nu mai suntem animale!

    Induc in eroare termenii... animal inseamna 'vietuitoare'. Anima-viata.
    Cand singurele filosofii, una mai de 2 bani decat cealalta, crestinismul si materialismul... oamenii au virat brusc de la a fi fapturi divine la a fi animale.
    Nu e nicio descoperire, cum zici tu, e doar o redefinire a termenilor.
    Ce anume ai 'descoperit'?
    Iti trebuia Darwin sa vezi ca si oamenii au maini si picioare... ca si animalele ? :)

    Tragic e ca si cei cu potential de Superoameni... se pierd in cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi apare ca oamenii sint prea imbatati de umanitatea din ei si ca ascund prea mult animalismul lor. Il ascund in conversatie si incearca sa-l ascunda si in comportament dar asa ceva nu poate fi ascuns. Sa recunoastem ce-i adevarat, nu sintem decit maimute cu citeva mutatii genetice.
      Recunoscind adevarul vom fi niste maimute care recunosc adevarul despre ele - intr-adevar niste maimute divine.

      Ștergere