Sunt popă deci parazitez, partea a III -a

Ca orice sistem economic care se respecta, biserica îţi goleşte buzunarele şi după ce-ai murit. Nu ţie direct, ci urmaşilor urmaşilor tăi, în vecii vecilor Amin.
Cam cum ar trebui să fii din punct de vedere moral, ca să profiţi de pe urma morţii unui individ?
La această întrebare numai preoţii, firmele de pompe funebre, şacalii, hienele, si bacteriile de putrefacţie ne pot răspunde. Până una alta, şacalii, hienele şi bacteriile fac o treabă cât se poate de utilă, menţinînd sănătatea ecosistemului, în timp ce preoţii degradează cu ardoare sănătatea psihică a societăţii. Ei spun, nici mai mult, nici mai puţin, că atunci când eşti decedat, trupul, de putrezit putrezeşte, aşa cum specia umană a avut ocazia să constate dintotdeuna, dar că mai există ceva ce se numeşte suflet, pe care specia umană nu a avut niciodată ocazia să-l constate, şi că făcând tot felul de incantaţii deasupra gropii în care stă cadavrul decedatului, se obţin efecte asupra ipoteticului suflet. Normal că trebuie să plăteşti pentru acele incantaţii, doar nu crezi că sunt gratis.

Mă gândesc să-mi deschid şi eu o afacere. O să fie greu, dar poate o să reuşesc. O să bat în fiecare uşă şi o să le spun clienţilor:

"Stimate domn / doamnă, dumneavoastră aveţi în cap ceva inodor, insipid, invizibil şi intangibil numit Vasilică. Problema cu Vasilică este următoarea: După ce o să muriţi, Dvs. vă duceţi la cimitir, dar Vasilică se duce la tatăl absolut al Vasilicilor numit Vasilescu, şi, acolo există două posibilităţi, ori Vasilescu îl lasă pe Vasilică sa-l venereze non stop, ori Vasilescu e nervos şi îl va tortura pe Vasilică pentru vecie. Întamplarea face că Vasilescu e o veche cunoştinţă de-a mea, aşa că eu, contra unei sume modice pot vorbi cu Vasilescu, şi pot pune o vorbă bună pentru Vasilică, în aşa fel încât să nu fie torturat pentru vecie. Eu sunt o cunoştinţă atât de veche a lui Vasilescu, şi atât de bine ne înţelegem încât nici măcar nu trebuie să spun ceva inteligibil ca el să înţeleagă ideea. Ceea ce trebuie să spun atunci cand veţi deceda, stimate client, este ceva de genul: robul lui Dumnezeu, Hristos, mântuieşte, Aleluia, bla bla, bla, Aleluia, Aleluia, Amin, Abracadabra, şi garantat că Vasilică va avea asigurat un loc călduţ lângă Vasilescu.

Partea bună a acestei afaceri, stimate client, este că în eventualitatea în care tot ceea ce spun eu acum este un mare bullshit, nu are ce rău să vi se întâmple."

Sper ca afacerea să meargă, nu de alta, dar constat că alţii se descurcă cu afaceri de acest gen destul de bine. Oricum strategia de mai sus se poate aplica doar în cazul indivizilor tremurînzi de frică de moarte. Ceea ce este speculat mult mai bine de către şamanii sau şarlatanii specializaţi ai secolului XXI, este, însă durerea provocată de pierderea persoanelor apropiate. În cazul ăsta linia de producţie merge mult mai bine. Se pare că, din păcate, faptul ca suntem animale extrem de sociale are un revers al medaliei destul de dur. Odata cu ataşamentul faţă de familie sau prieteni vine şi frustrarea imensă emanată în momentul în care acele conexiuni neuronale nu-şi mai gasesc stimulul. Soluţia? Să ne minţim pe noi înşine! Dacă noi nu reuşim să ne minţim, nu-i nici o problemă, ne mint popii, şi pentru ca minciuna sfruntată să fie cât mai plauzibilă, ei oficiază tot felul de ritualuri în care toţi se comportă ca şi cum mortul n-ar fi mort, oferind un tablou demn doar de spitalul de nebuni. În loc ca persoanele dezechilibrate emoţional de pierderea suferită să fie ajutate, eventual într-un mod profesionist să depăşească criza, aceasta este prelungită agonizant cu priveghiuri, pomeniri şi pomeni, noi ocazii pentru reiterarea suferinţei, pentru umflarea buzunarelor popeşti şi pentru negarea realităţii.

Oare cât de greu este să accepţi faptul că nu ai existat timp de 13,73 miliarde de ani şi că probabil nu vei exista o perioadă la fel de mare de timp, tu şi cu toţi colegii tăi de specie, că este stupid să te consumi pentru nonexistenţă, şi că ceea ce trebuie să apreciezi este existenţa, şi ceea ce ai putut face în timpul ei, tu sau colegii tăi de specie?
Oare cât de greu este să vizionezi o piesă de teatru macabru înscenată de către promotorii superstiţiilor epocii primitive, să te comporţi în secolul XXI exact la fel cum făceau egiptenii acum 5 000 de ani, şi să pretinzi că asta te face să te simţi bine, când este un lucru care defăimeză conceptul de ridicol?
Cum să te uiţi impasibil la manifestările unor idei depăşite de timp şi de propria lor iraţionalitate şi să accepţi în continuare aceste manifestări? Nu este normal să te revolţi?