Pagini

luni, 16 noiembrie 2009

Iubirea creştină

Iubirea, este acea stare psihică, în care, persoana în cauză, vede lucrurile în forma lor cea mai îndepărtată de realitate. Când cineva iubeşte poate îndura mai mult decât în orice altă circumstanţă.

Religia creştină speculează în cel mai meschin mod cu putinţă această capacitate a creierului uman, intitulându-se o religie a iubirii, şi îndreptând acest complex de sentimente în direcţia unei entităţi neexistente.

Cum altfel ai putea convinge pe cineva să accepte tot ceea ce viaţa poate oferi mai rău? Nu trebuie decât să fie iubit şi să-l iubească pe Cristos. Şi astfel ai reţeta perfectă pentru implementarea sclavagismului prin anihilarea raţiunii şi spiritului critic al acelor indivizi care trăiesc o frumoasă poveste de iubire cu zeul lor, şi care în virtutea acestei iubiri sunt in stare să-şi sacrifice întreaga viaţă. Şi trebuie sa luam în calcul ca nu este o poveste ordinară de iubire, este vorba de creatorul Universului, care vine şi te iubeşte pe toate parţile şi prin trei instanţe, tatăl, fiul şi sfânta fantomă. Deci e un fel de poligamie platonică aici.

Nu e de mirare de ce creştinii se simt atât de jigniţi în momentul în care le ataci zeul, pentru că, nu-i aşa, e ca şi cum ar zice cineva unui ateu că mă-sa nu există, sau că prietena sau soţia lui este o curvă.

Tot aşa se poate realiza cum acceptă creştinii să ducă o viaţă plină de lipsuri, şi cum acceptă să fie conduşi de nişte oameni lipsiţi de principii morale care îi sug de sânge pe toate părţile, pentru că ce contează, pe ei îi iubeşte creatorul Universului.

La fel de bine ne dăm seama de ce stăpânii de sclavi sunt mână în mână cu biserica. Pentru că ambele instituţii au fost interesate să construiască , să implementeze si să promoveze o ideologie care să le permită trecerea la un nivel superior al sclavagismului, acela în care omul, care s-a născut liber, devine impasibil la faptul că este înrobit, prin puterea malefică a acestei ideologii.

Le spun eu totuşi asta: Oare ce se întâmplă dacă nu-i nimeni acolo care să-i iubească? Nu înseamnă asta că sunt cei mai mari încornoraţi de pe suprafaţa planetei?


36 de comentarii:

  1. Ce se-ntâmplă acum era şi pe vremuri. Nimic nou sub soare. Oameni înrobiţi, manipulaţi şi orbiţi.
    Dacă vrei să-i transmiţi cuiva un mesaj, nu o faci pe înţelesul lui?!

    Trebuia ca El, Creatorul nostru, să coboare printre noi, să ne arate calea, să ne scoată din robie şi să ne readucă la viaţa adevărată. Pentru că ce simplu ar fi să stai în palatul de cleştar şi să dai nişte directive, pe când lucrul acesta banal (o nebunie pentru oameni) este înţelepciunea Lui. (I Corinteni 1:22-25)

    Dacă nici atunci omul nu pricepe/nu vrea să asculte, ce e viaţa lui sub soare? Nu o deşertăciune!?

    RăspundețiȘtergere
  2. Corinteni = Bullshit.

    1. Creatorul trebuia sa ne scoata din robie... Nu era mai simplu sa faca in asa fel incat sa nu ne bage in robie?

    2. Vezi ca asa zice in ecleziastul ca viata e o desertaciune.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dac-ai avea copii, cum ai face să nu-i bagi în belele? I-ai ţine în casă?...
    Dacă noi am ales disobedienţa, tragem ponoasele. Are legătură tot cu liberul arbitru, oricum a-i lua-o.

    RăspundețiȘtergere
  4. 1. Notiunea de disobedienta nu are sens decat in prezenta regulilor. Iar regulile le-a stabilit dumnezeul tau (incalcand astfel liberul arbitru al oamenilor). Adam si Eva nu puteau fi numiti disobedienti daca dumnezeul tau nu stabilea acea regula.

    2. Daca pe mine nu ma asculta copilul, nu i dau afara din casa, si il reneg, ci eventual ii explic de ce ceea ce a facut nu este bine. Sunt mai bun decat dumnezeul tau.Orice om care nu e sociopat e mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  5. El nu ne-a explicat că ceea ce am făcut nu este bine? :) Mă faci să râd în hohote. :))
    Am fost liberi de la început să făcem ce vrem, dar cu timpul răul ne preia sufletele, voinţa, şi atunci chiar suntem sclavi.
    Dar prin Isus Cristos, Dumnezeu ne arată dragostea Lui pentru noi păcătoşii, rătăciţii, copiii Lui până la urmă.
    Ăsta e harul, graţia divină. Asta nu poate să accepte necuratu'.

    RăspundețiȘtergere
  6. Trebuia sa explice si sa ierte, asa pur si simplu. Ti-am zis ca eu nu-mi dau afara copiii din casa daca manaca mere. Dumnezeul tau este un sociopat imoral.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, ai zis de mai multe ori chiar, fără să dai un răspuns însă. Nu-l dai afară din casă, dar ce-i faci?!...
    (În afară de faptul că-l ţii în casă.)
    Fraza cu renegatul e greşit spusă/înţeleasă. După ce am decăzut şi am intrat sub stăpânirea păcatului, El n-a spus: "plecaţi de la Mine", ci din câte-mi amintesc a stat după noi, răbdător, ne-a ajutat, ne-a îndrumat prin Legile Sale, prin profeţi, binecuvântări şi culmea L-a dat şi pe Fiul Său ca să moară pentru păcatele noastre, în locul nostru, ca răsplată.
    Spune-mi că ai fi făcut la fel pentru copiii tăi. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Apropos, legat de articol, prima oară am vrut să demonstrez că nu suntem sclavi ci liberi, pentru că ştim Adevărul şi avem viaţa în Isus, dar m-am gândit mai bine şi să ştii că ai dreptate:
    Prefer să fiu sclav al Dragostei, Adevărului, al Celui ce m-a creat, decât sclavul minciunii (cunoaşterii parţiale), urii şi-al morţii ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Comentariul 1. L-a dat pe fiul sau sa moara. Ha ha ha! Dar alta solutie nu avea? Daca ne ierta, pur si simplu nu era ok? Crede-ma, daca as avea doi copii si unul m-ar fi suparat cu ceva, nu- l as fi crucificat pe celalalt ca sa pot sa-l iert pe primul. Sa fie clar. Doar dumnezeul tau poate fi atat de ilogic si de imoral.

    Comentariul 2.Si daca halucinezi? Ti-ai pus vreodata problema asta? Ca iti imaginezi ca ai cunoastere toatala?

    Eu, daca te-as fi creat, n-as fi avut pretentia sa fii sclavul meu sau sa ma venerezi. Nici nu vad la ce mi-ar folosi. Deci tot sunt mai bun decat dumnezeul tau.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dacă tu-l ierţi pe copilul tău doar cu vorba dar nu-i demonstrezi şi prin comportamentul faţă de el, e în van.
    Preţul datoriei noastre faţă de El a fost plătit prin jertfa lui Isus, pentru că nu este lucru mai mare decât să-ţi dai viaţa pentru cel pe care-l iubeşti, iar în plus ni s-a oferit şansa unei vieţi pline de binecuvântări şi împliniri.
    Nu trebuie să aibe El pretenţia, eu trebuie să-i mulţumesc pentru faptul că m-a adus la existenţă, dacă am şansa de a-L cunoaşte. E bun simţ, o datorie morală.
    Dovedeşte că eşti mai bun decât El.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai eu n-am omorat pe nimeni. Dumnezeul tau
    ~ 2 200 000 in tot vechiul testament
    - intreaga specie umana afara de un betiv
    - toti intaii nascuti ai Egiptului
    - vreo 70 de orase rase de pe suprafata pamantului
    - a cerut sacrificarea de copii pentru placerea lui personala
    -etc

    Cum sa nu fiu mai bun?

    Si asta doar pentru ca nu sunt atotputernic.
    Daca eram, macar le dadeam si eu antibiotice, sau macar un microscop ca sa nu mai crape in chinuri groaznice.

    RăspundețiȘtergere
  12. Lasă, nu-ţi fie milă de ăia, oricum o să crăpi şi tu, ca noi toţi. Dar gândeşte-te dacă există viaţă veşnică, şi tu ai s-o petreci în foc, atunci ce-o să mai spui? Atunci o să te vaiţi împreună cu demonii care-ţi transmit gândurile din lumea spirituală şi tu le transpui în lumea aceasta... (vezi Efeseni 6:12)

    RăspundețiȘtergere
  13. 1. Clasic pentru un religios. In loc sa accepti faptul ca pana si Hitler e mai bun decat dumnezeul tau criminal, ma ameninti. Asa face si dumnezeul tau, cand nu are replica, ameninta si ucide.

    2. Prefer sa fiu ars pe vecie la foc incins decat sa ma inchin unui sociopat dornic de sange.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu vreau sa va impac umanismul si crestinismul. Cele doua religii ale voastre au mituri comune: liberul-arbitru si ideea de progres al omului.


    De ce a inventat Nietzsche iluzia supraomului? Din dragostea sa pentru umanitate.

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu ştiu de ce te simţi ameninţat. O să primeşti doar ce meriţi. Mi-e milă de tine, eşti creat tot de El, dar asculţi de satana.
    Legat de sociopatie, nu ştiu care e mai afectat, Dumnezeul tău sau tu. După cum te manifeşti... numai sechele şi frustrări.
    Nu-i de mirare că nu percepi dragostea, ţi-e inima împietrită. Gândirea însemnată cu fier aprins. Voinţa ... nu ştiu. Gândeşte-te dacă o mai ai pe aia măcar, să poţi alege ce e mai bun. Sau poate nici asta nu vrei. Pericol social. Până nu recunoşti că ai nevoie de ajutor, nimeni nu te poate ajuta. Nici Dumnezeu! Fiindcă tu ai nevoie de El. Nu El de tine!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Lex
    Crestinismul nu are ca mit nici ideea de liber arbitru si nici pe cea de progres, ci ideea de sclavie maxima.
    Cat despre liberul arbitru:
    http://www.youtube.com/watch?v=5cSgVgrC-6Y

    @neAnonim
    Eu am nevoie de Dumnezeu doar ca sa-mi faca un sex oral. El si cu Fecioara Maria.

    RăspundețiȘtergere
  17. Dacă tu eşti bun, care sunt sistemele tale de referinţă?
    Tot nu mi-ai răspuns cum l-ai feri pe copilul tău de necazurile lumii, te-ai fofilat şi ai început să ataci. Specific unui vinovat, transferi vina pe altul.

    RăspundețiȘtergere
  18. 1. Sistemul meu de referinta este urmatorul: Ce mie nu-mi place, altuia nu-i fac.

    2. Ca sa-mi feresc copiii de necazurile lumii o sa-i invat sa nu fie naivi, iar in momentul in care vor dori sa cunoasca binele si raul, am sa le explic eu ce inseamna astea, nu o sa fac o criza de isterie ca de ce-au descoperit ei singuri, si fara voia mea.
    Dumnezeul tau s-a ofticat pe ei din cauza ca nu l-au ascultat, dar gandeste-te la ce nu l-au ascultat, la obtinerea cunoasterii diferentei dintre bine si rau.
    Poate ca daca eventualii mei copiii nu m-ar fi ascultat la porunca "ba, nu mai spargeti farfurii", probabil ca i-as pune sa lipeasca cu scotch farfuria si sa manance din ea (asta abia la a 5-a infractiune, repetata, si, dovedita ca intentionata). Eu nu le-as zice niciodata "Ba, sa nu invatati diferenta dintre bine si rau", adica, sa nu va apucati niciodata de invatatul eticii, ca daca va apucati va dau afara din casa. Penibil. Dumnezeul tau e penibil.

    RăspundețiȘtergere
  19. Deci tot ai fi încercat cumva să-i îndrepţi. Din dragostea-ţi nemărginită pentru ei, ai fi încălcat liberul lor arbitru, alegerea lor de a nu te asculta, de a experimenta, ştiind că ei vor alege calea greşită?!...

    RăspundețiȘtergere
  20. Odata ce Dumnezeu le-a zis: nu mancati din copacul ala, le-a incalcat liberul arbitru. A pune restrictii unui om = a incalca libertatea lui de-a alege.


    Fapta lui Yahve este cu atat mai imorala cu cat aia, nu stiau ce e bine si ce-i rau la momentul in care au comis fapta, deci nu aveau cum sa priceapa consecintele actiunilor lor.

    RăspundețiȘtergere
  21. Le-a spus să nu mănânce, din dragoste şi ca să le testeze credinţa.
    Oamenii având acum cunoştinţa binelui şi răului, văzând efectele cauzate de neascultarea lor, au şansa de a alege încă o dată viaţa alături de El, prin acceptarea darului pe care li-l oferă.
    Observă 2 lucruri: porunca de a nu mânca şi apoi iertarea, date din dragoste pentru binele omului. Am avut liberul arbitru şi la început, îl avem şi acum. Tot ce rămâne de făcut este de a-l exercita, tot spre binele nostru desigur. Dacă atunci nu ştiam ce e răul, eram inocenţi precum copiii, acum avem experienţa vieţii acesteia şi suntem liberi să alegem în deplină cunoştinţă de cauză. Suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui, avem liberul arbitru, şi nu ne-a făcut roboţi; am crescut, am învăţat şi acum avem dreptul şi responsabilitatea să decidem. Ce alegem? Continuăm să mâncăm din acelaşi pom până murim, sau alegem pomul vieţii?

    RăspundețiȘtergere
  22. bull fucking shit! Minciuni sfruntate!

    "Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
    dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit." (minciuna)

    Atunci şarpele a zis femeii: "Hotărât, că nu veţi muri:
    dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". (adevar)

    Femeii i-a zis: "Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine." (abuz)

    Domnul Dumnezeu a zis: "Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci." (frica)

    Unde vezi tu iertare aici ma? Unde ai vazut iertare la potop? Iertare pe dracu. Hai ca m-ai plictisit, esti prea spalat pe creier. Nu mai poti de frica. Cu ce naiba te-au amenintat aia cand erai copil?

    Cum pula mea testeaza ala credinta cand e omniscient? Stie dinainte cum si ce o sa faca toti si care o sa ajunga in Iad. Si stiind asta, se uita si isi freaca mainile de placere gandindu-se cum o sa se zbata de durere pacatosii in focul etern. Cam asta e imaginea dumnezeului la care te inchini tu. Noroc ca nu exista asemena specimen. Dar tot nu pot sa-mi explic cum poate cineva sa venereze asemenea oroare.

    Cat despre presupusul liber arbitru, vezi si:
    http://sclavii.blogspot.com/2009/08/ofer-premiu-de-1000-de-euro.html

    RăspundețiȘtergere
  23. "Tue, Dec 1, 2009 at 10:18 AM
    Anonim a scris un comentariu nou la postarea "Iubirea creştină":

    Dle "neAnonim", decat sa incercati sa oferiti incercari de explicatii Superbissimului "godless1859", mai bine ati profita de paginile - ei, mai palide si vestejite, materialul fiind submediocru, ca, de, Magnificul nu le poate chiar pe toate, cat de mirobolant ar fi Ilustrissimea Sa! - de freudism concret, ce irumpe din strafundurile putului reptilianului pestepoatederationalul nostru bloger ..."


    :) voiam să văd până unde poate duce îndârjirea creaturii împotriva Creatorului.
    În loc să-şi pună încrederea în adevăr, crede în minciună, al cărui tată e diavolul.
    Astfel, exercitându-şi credinţa, în virtutea liberului arbitru, face alegerea conştientă sau nu a vieţii sale.

    RăspundețiȘtergere
  24. Mai bine va exercitati voi liberul ala arbitru si nu mai halucinati aiuristic.

    RăspundețiȘtergere
  25. ..spuse sofistul nihilist.
    Rău credinciosule, asculţi pe satana, îl renegi pe Dumnezeu din lipsa de cunoaştere, dar în loc să cauţi Adevărul, eşti mândru cu ştiinţa ta limitată. Cum mai ai făţărnicia să spui că vrei să cunoşti?! Şi DE UNDE AI PRETENŢIA SĂ GĂSEŞTI ADEVĂRUL?!! Deşertăciune ce eşti tu!

    RăspundețiȘtergere
  26. N-am ce adevar sa mai gasesc, ca am blasfemiat pe Sfantul Duh si pentru asta nu exista iertare. Oricum as da-o tot la cazanul cu smoala ajung.

    RăspundețiȘtergere
  27. Îmi cer scuze. Într-adevăr aşa e, dar nu cunosc circumstanţele... fapta a survenit înainte sau după auzirea Cuvântului şi în ce mod ţi-a fost prezentat?... Sunt detalii, dar pot schimba multe, cel puţin mai rămâne speranţa...

    RăspundețiȘtergere
  28. Si inainte si dupa prezentarea cuvantului, chiar si astazi de cateva ori. Iar cuvantul mi-a fost prezentat cand am citit Biblia.

    RăspundețiȘtergere
  29. asta mi-a venit în minte, mă gândeam că poate se nimereşte... (pilda bogatului şi-a săracului, mai concret Luca 16:28)

    RăspundețiȘtergere
  30. Mai nene, tu chiar nu intelegi ca neuronii mei nu reactioneaza la asa ceva?
    Imi cer sa fiu naiv si sa cred orice bazaconie, doar asa, pentru ca este posibil sa o patesc daca nu o cred.

    Nu pot.


    Tot nu mi-ai raspuns la asta:
    Cum testeaza ala credinta cand e omniscient? Stie dinainte cum si ce o sa faca toti si care o sa ajunga in Iad. Si stiind asta, se uita si isi freaca mainile de placere gandindu-se cum o sa se zbata de durere pacatosii in focul etern. Cam asta e imaginea dumnezeului la care te inchini tu. Noroc ca nu exista asemena specimen. Dar tot nu pot sa-mi explic cum poate cineva sa venereze asemenea oroare.

    RăspundețiȘtergere
  31. Ai ce ai cu frica. Ţi-e înrădăcinată în subconştient. Apropos de preconcepţie. Nu e vorba de păţit ci de comportarea în societate. De posibilitatea de-a le oferi copiilor tăi, celorlaţi, un exemplu moral.

    *Credinţa trebuie s-o ai mai întâi, dacă nu există, ce să mai testeze!? Iar ea vine prin auzirea Cuvântului.

    RăspundețiȘtergere
  32. 1. Pot sa ma comport ok in societate si fara Dumnezeu.

    2. Rapunde la intrebare nu abera, din moment ce e omniscient, ce rost mai are toata mascarada asta numita viata? Oricum se stie care unde o sa se duca.

    Normal ca nu o sa raspunzi ca n-ai ce.

    RăspundețiȘtergere
  33. 1. Dacă aşa te comporţi şi-n societate, vorbind urât, dând o educaţie profană, exemplu imoral... Nu o lua ca pe ceva personal, extrapolează la ceilalţi şi vei realiza ce se-ntâmplă.
    2. Se ştie rezultatul alegerii, dacă eşti plin de ură vei primi răsplata cuvenită. Însă eu cred că poţi învinge condiţia umană, ai posibilitatea de a schimba totul, să devii o făptură nouă, acceptând dragostea, sacrificiul pe care-L face Isus pt. tine şi asta cât mai curând şi fără să te-ndoieşti. Pentru că suntem făcuţi după plăcerea Lui şi nu trebuie să-i zică oala Olarului de ce l-a creat aşa. (eu am făcut asta, dar înainte să-L fi cunoscut, iar răsplata a fost una ce contravenea raţiunii umane: mi S-a descoperit)

    RăspundețiȘtergere
  34. 1. Ce exemplu imoral am dat eu? Exemplul imoral este dumnezeul tau ucigas de oameni, copii si femei insarcinate, care pedepseste pe urmasi pentru greselile parintilor, si care conform bibliei ma va tortura pentru vecie, pentru simplul fapt ca nu sunt naiv si nu vreau sa ma prosternez in fata lui.
    2. Imi raspunzi la intrebarea aia sau aberezi in continuare?

    RăspundețiȘtergere
  35. 2. Ţi-am răspuns, n-are treabă omniscienţa Lui aici. Ai făcut alegerea vieţii tale. Să nu te mai aud că discuţi despre Liber Arbitru
    1. Înseamnă că nu te vezi cum vorbeşti şi nici ce se-ntâmplă-n jur!

    P.S. Vezi că nu eşti la zi cu Cuvântul Lui: a apărut Noul Legământ, al Harului, pe care L-a făcut cu omenirea prin iertarea păcatelor, prin Isus, unde NIMENI nu mai e vinovat de păcatele părinţilor, ci toţi vor răspunde pentru ce au ALES să facă! Dacă tu crezi că totu-i o legendă, mori în păcatele tale!

    RăspundețiȘtergere
  36. Raspunde-mi la intrebarile pe care ti le pun , nu-mi fa predica , ca nu tine.

    RăspundețiȘtergere