Pagini

miercuri, 10 februarie 2010

Corupţia totală a naturii umane

Iată că amicul meu, ateist întru Cristos a scris un articol foarte lung.
Să-i dăm o replică deci:
El e cu font albastru, eu sunt cu negru.

Avand in vedere ca traim in cea mai proasta din toate lumile posibile, in mod necesar natura vietii (in special a omului) este si ea cea mai proasta din toate posibile.

Fals. Orice om care nu duce lipsă de imaginaţie îşi poate imagina o lume mai proastă decât asta. Selecţie observaţională. Pe de altă parte a aplica judecăţi de valoare asupra legilor fizicii este ca şi cum ai zice că nu-ţi place cum se învârte electronul în jurul nucleului, ceea ce este idiot. Iar evoluţia, biologia şi viaţa sunt manifestări ale legilor fizicii.

Afacerea vietii socio-biologice este fara scop insa are mereu ca finalitate temporara suferinta.

1.Eroare gravă de categorie. Afacerea vieţii sociobiologice este, cum am mai spus manifestare a legilor fizicii. Acestora nu li se poate aplica atributul de scop. Scopul este o producţie a unei conştiinţe. Legile fizicii nu au conştiinţă.
2. Viaţa sociobiologică are ca finalităţi temporare plăcerea, suferinţa şi stare de apatie. Din nou selecţie observaţională. Sentimentele şi senzaţiile sunt mecanisme care îndeplinesc funcţia de relaţie a unui organism cu mediul exterior. În lipsa lor eşti mort.

De ce este omul corupt? Din cauza nevoilor si dorintelor sale egoiste care creeaza contradictii intre oameni in lupta lor pentru satisfactie pe baza unor posibilitati limitate. Regula este ca nimic nu este gratis. Cand obtii ceva pentru binele tau in mod necesar ii furi altuia posibilitatea lui, astfel il condamni la o stare proasta.

1. Te referi aici la selecţia naturală şi îmi spui că nu-ţi place. Selecţia naturală urmăreşte conservarea şi propagarea proceselor fizice pe care noi le identificăm cu viaţa, nu propria ta plăcere. Când tu consideri omul unitatea reprezentativă pentru viaţă nu ne arăţi decât că suferi de o boală gravă numită solipsism. Unitatea reprezentativă pentru viaţă sunt genele. Iar tu eşti doar un recipient pentru ele, o maşină construită de către ele pentru a se proteja şi pentru a se extinde în spaţiu şi timp. Sunt interesate de suferinţa ta în aceeaşi măsură în care tu eşti interesat de suferinţa computerului, frigiderului sau de faptul că nu mai funcţionează aparatul de ras de unică folosinţă. Nu-l arunci la gunoi şi-ţi cumperi altul?
2. Ai auzit de simbioză vreodată? Aceea este o instanţă în care ceea ce obţine un organism pentru binele său este necesar pentru supravieţuirea celuilalt, şi reciproc. Din nou eroare de solipsim, în care omul este considerat piatra filozofală. La fel cum în cadrul unui organism uman organele sunt dependente unele de altele şi nu pot trăi (funcţiona) de sine stătător, la fel şi societatea are ca condiţie necesară dependenţa reciprocă a membrilor ei.

Interdependenta lucrurilor cauzeaza coruptia sa fie totala, ca un strop de otrava intr-un pahar de vin, desi otrava este foarte putina ea corupte toata bautura.

Interdependenţa lucrurilor se bazează pe principiul acţiunii şi reacţiunii, iar dacă vrei să elimini această interdependenţă pe care o desconsideri tu ar trebui să elimini interacţiunea. Un Univers cu 0 interacţiuni este un univers mort, unde nimic nu se întâmplă. Dacă doreşti moartea totală, starea de repaus total, îţi trimit eu prin poştă nişte cutii cu somnifere. Iar întrebările metafizice gen: de ce existenţa este mai valoroasă decât nonexistenţa nu pot fi puse decât de obiecte care există, prin urmare întrebarea este lisită de sens. Nimeni nu poate experimenta starea de nonexistenţă şi în acelaşi timp să ne poată oferi informaţii pe baza cărora să putem face o astfel de judecată de valoare. Existenţa există pentru că poate. Nonexsitenţa nu poate exista. Nu există o astfel de stare.

Tot ce ai avut, ai sau vrei sa ai ar fi putut fi ale altcuiva, iar acel cineva care nu le are pentru ca le ai tu, el sufera din lipsa lor in timp ce tu esti plictisit de ceea ce ai avut, comod cu ceea ce ai si dornic de ceea ce vei avea in detrimentul altora.

Fals şi selecţie observaţională din nou. Am computer, şi ai şi tu acelaşi lucru şi are foarte multă lume computere. Toţi cei care avem computere nu suferim din cauză că au şi ceilalţi, mai mult decât asta, chiar ne convine faptul că au şi ceilalţi şi nu sunt toate în garaj la noi. Putem să ne jucăm counterstrike în reţea. Pe de altă parte sunt oameni care au SIDA. Vrei şi tu neapărat?

Binele tau este raul altuia. Un sir de lucruri bune creeaza un sir mai mare de lucruri rele. Astfel lucrurile rele sunt predominante, si guverneaza existenta noastra. Nu exista nici o solutie aici, doar o spirala a suferintei, contradictiile nu au finalitate.

1. Chiar dacă există instanţe în care binele unuia este răul altuia, există la fel de mult instanţe în care binele unuia este şi binele altuia. Sex. Încă odată, binele şi răul sunt judecăţi subiective pe care le fac fiinţele umane. În relalitate există doar interacţiuni. Calificările ulterioare sunt irelevante. Ai zice că binele vieţii de pe Terra este reprezentat de reacţiile de termofuziune nucleară din Soare? Nu de alta dar aşa este. Pentru ca specia umană să existe, trebuie ca acele reacţii să se întâmple, iar existenţa ta este rezultatul lor direct. Crezi că reacţia între deuteriu şi tritiu este un rău pentru ele? Aici intri în plop din nou, făcând abstracţie de faptul că viaţa reprezintă o serie de procese fizico-chimice, şi nu vreun dar de la Dumnezeu.
2. Dacă iei ca unitate principală specia, "spirala suferinţei" este bună pentru specie şi are ca finalitate progresul ei (asta înseamnă prezervare şi expansiune la nivel interacţional).

Un alt mod de a vedea coruptia totala a omului este prin prisma ambivalentei sentimentelor. Fericirea ta este tristetea altuia, numai prin comparatia lor aceste sentimente pot exista, caci daca nu exista oameni tristi, cum poti masura fericirea? La fel si cu alte sentimente, cum poti iubi pe cineva daca nu dispretuiesti pe ceilalti? Cand ceilalti sunt fericiti in jurul tau in mod necesar vei fi trist si ii vei detesta. Daca ei te vor ura atunci tu te vei iubi, si invers. Cand multe femei te iubesc atunci tu iti vei bate joc de ele, la fel si invers.

1. Ambivalenţa sentimentelor este o delimitare taxonomică arbitrară de genul celei făcută în cazul falsei dihotomii bine - rău.
2. Din faptul că aceste sentimente se pot compara, rezultă că eventual unul este negaţia celuilalt, nu non-sequiturul pe care l-ai scris tu acolo în bold.
3. Iubirea, de exemplu nu are negaţie unică în sfera sentimentelor. Ura nu este negaţia iubirii. Pentru ca să urăşti pe cineva trebuie să nu fii indiferent fată de acel cineva.
4. Sofisme peste sofisme.

Politetea si bunele maniere sunt mastile coruptiei umane, menite sa cosmetizeze uratenia omului ca sa poata sa inchida ochii la propria sa prostie in care se scalda zi de zi.

Politeţea şi bunele maniere sunt urmaşele metodelor de semnalizare reciprocă a intenţiilor indivizilor. Nu au menirea de-a cosmetiza urâţenia omului ci de-a comunica nişte semnale.

Absolut toate sentimentele, pana si cele mai frumoase, sunt nascute din coruptia umana. Iar coruptia reiese din slabiciunea vietii, care este ceva nebinevenit in acest univers mort. Slabiciunea vietii este nevoia nevoilor, adica nevoia de consum fara limita, un sistem corupt inca de la aparitie.

Cum poţi tu să faci judecăţi de valoare (corupt, necorupt) asupra realităţii? Nu îţi dai seama că e ridicol? Corupţia este deplasarea de la moralitate. Nevoia de consum este imanentă existenţei, nu este morală, imorală sau coruptă.

Coruptia si suferinta sunt cei doi piloni care sintetizeaza filozofia vietii. Se mentin reciproc pe slabiciune si ignoranta. Omul vrea neaparat sa fie ignorant, o minte nepatata de dubii si resentimente este o minte odihnita si optimista! El (si mai ales Ea) vrea sa se simta bine in propria piele, si sa creada ca merita totul, o viata buna, sa fie iubit(a),etc. Dar cand e vorba de raul facut altora toti se eschiveaza, ca defapt nu e vina lor, dar totul este interconectat, cum sa nu fie vina lor? Faptul ca existi este destul sa creezi suferinta altora, pana si cea mai mica actiune egoista provoaca suferint altora. Dar oamenii sunt ignoranti, pana si cei care citesc asta si se cred mai putin ignoranti sunt la fel de ignoranti. E usor sa te simti exclus din generalizarea asta atunci cand citesti textu asta drept interlocutorul meu, dar defapt nu esti interlocutorul meu, ci cel pe care eu il acuz. Totodata ma acuz si pe mine.

Suferinţa poate este filozofie a vieţii pentru tine. Pentru mine filozofia suferinţei este bullshit inutil, deoarece, vorba aia, suferinţa mă lasă rece, cu filozofia ei cu tot care nu duce nicăieri.
Pe de altă parte, din cauza interdependenţei dintre indivizi, aceştia sunt obligaţi în mod perpetuu să se gândească la binele celorlalţi, iar acţiunile egoiste sunt reprimate pe cât posibil deoarece se pot întoarce împotriva individului care le performează. Dacă nu ar exista această negociere continuă între ceea ce consideră individul că este bun pentru el şi nociv celorlalţi şi ceea ce consideră individul că este rău pentru el şi benefic pentru ceilalţi, atunci individul nostru ar sfârşi foarte trist. Egoismul în singurătate are sens. În societate el se transformă în altruism. Ca să poţi să faci ce doreşti în societate trebuie neapărat să iei în considerare dorinţele celorlalţi. Dacă nu o faci ajungi la răcoare, şi se cheamă că egoismul a fost cât se poate de nociv.

Aceasta slabiciune care caracterizeaza viata in univers este cheia in a intelege atat suferinta cat si coruptia. Selectia naturala cel mai malefic proces la care existenta supune viata, impinge organismul la coruptie si mai mare din partea nevoilor.

Eroare de categorie semantică din nou. Calificarea selecţiei naturale de către un om ca fiind benefică sau malefică este ilogică. Legea gravitaţiei este benefică? Electromagnetismul este benefic sau malefic? Principiul acţiunii şi reacţiunii este benefic? Cheia în a înţelege suferinţa este un manual bun de psihologie sau de biologie, nu filozofiile unor ignoranţi care nu posedau nişte cunoştinţe care acum sunt disponibile peste tot.

Oamenii divini au fost intotdeauna aceia care au atins un grad ridicat de autocontrol si astfel au putut sa nu fie la fel de sclavi ca oamenii mediocri. Cei precum Isus, Diogene, Buddha, Heraclit si ceilalti ca ei, care au practicat abnegatia au reusit sa castige admiratia omului mediocru care nu putea decat sa viseze la capacitatile lor de autocontrol.

Oamenii ăia (afară de Cristos care e un retardat) au câştigat admiraţia mediocrilor pentru că au gândit, nu pentru că erau asceţi. Crezi că dacă mă pun acum şi ţin post de la orice îmi tună prin cap, devin guru? Să nu mai spui că ai uitat să menţionezi faptul că mai toţi filozofii recenţi au mâncat bine şi-au tras-o şi au gândit mult mai bine decât Cristos care, probabil din cauza halucinaţiilor nu mai deosebea realitatea de irealitate. Trist de ilogic.

Pretul platit pentru autocontrol este sacrificiul de sine iar rasplata este toleranta pentru suferinta vietii.

Toleranţa pentru suferinţa vieţii o să o ai atunci când vei depăşi solipsismul exacerbat, şi te vei poziţiona în Univers acolo unde ţi-e locul, adică pe tronul unui păduche infam subatomic care a existat o fracţiune infinitezimală a timpului şi a produs în acea fracţiune de timp mai multe materii fecale. Iar suferinţa unui păduche infam nu interesează pe nimeni, nici măcar pe acel păduche. Însă, în cazul în care păduchele este buricul Universului, atunci şi suferinţa lui capătă dimensiuni universale.

Puteti observa idiotii cum se distreaza zi de zi ca si cum fug de realitatea (irelevantei) vietii. Fie se ingrop in munca, fie beau si fumeaza pana li se prajeste organismul, fie se fut pana la plictiseala, fie se apuca de hobby-uri retardate sau isi gasesc implinirea prin simbolistica diplomelor sau premiilor.

Aici trebuie să mărturisesc că sunt de acord.

13 comentarii:

  1. Cum sa nu dau judecati de valoare?

    E ca si cum ai zice sa nu dai judecata de valoare de "idiot" unuia care face prostii, doar pentru ca el e manifestatia unor legi fizice.

    Cand ii declari pe crestini idioti faci o judecata de valoare asupra unor organisme produse de legi fizice.

    Nu inteleg de ce zici ca sufar de solipsism?

    Ai inteles gresit totusi, chiar daca judecatile de valoare sunt subiective ele nu sunt egale, astfel pesimismul este mult mai real decat optimismul.

    Si ambivalenta sentimentelor ai inteles-o gresit, eu incercam sa zic ca iubirea nu poate exista fara ura, la fel cum nici binele nu exista fara rau. E o dialectica a sentimentelor, fiecare sentiment provoaca si bine si rau. La fel si suferinta cuiva iti poate provoca placere, si placerea poate provoca durere. Si apoi am analizat masa de idioti hedonisti care prin goana dupa placere fara moderatie provoaca suferinta intregului grup (la asta se refera ideea de coruptie).

    Limbajul meu peotic ma face mereu prost inteles. Nici eu nu ma iau prea in serios, poti sa iei textul ca pe beletristica doar, o bucata literara, nu propun sa fie adevarul absolut al omenirii, e doar adevarul meu si al unora care sunt in aceeasi situatie.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. lol.
    2. Natura umana este o chestiune unica, n-ai termeni de comparatie pentru ea, de aia zic ca n ai cum sa faci judecati de valoare. La fel si legile fizicii.
    3. Evident, oamenii sau ideologiie pot fi supuse judecatilor de valoare. Ai termeni de comparatie.
    4. Pesimismul este la fel de ireal ca optimismul si amadoua sunt mai ireale decat realismul. Truistic rezulta din definitii.
    5. Pai puteai sa mentionezi haita de hedonisti, in frunte cu cei mai nocivi dintre ei, aia drogati cu putere si bani, si te intelegeam.
    Dar sa spui ca e regula ca orice actiune produce suferinta sau placere altuia si celelalte chestii de p'acolo, nu-i ok.
    6. Trebuia sa scrii si tu acolo sus - poezie, sau povestire SF, ceva, si nu o mai luam in serios.
    7. Esti solipsisit la modul metaforic. Pui prea mult accent pe trairile tale interioare si le iei prea in serios. Cred eu. La mine in cap suna cam asa in ceea ce priveste numultumirile mele - ori se poate face ceva, ori ba. Restul e irelevant.
    8. Abia dupa ce-ai dat lamuriri am inteles despre ce-i vorba. Dar puteai sa faci un articol mult mai la obiect si mai logic in care sa incepi cu hedonistii, cu ceea ce fac ei si apoi sa arati de ce produc suferinta altora, nu sa pleci de la sofismele alea ca sa arati ca hedonistii sunt niste distrusi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai si daca sunt trairile mele asta le face false cumva?

    Puteam sa fac un articol mai la obiect dar prefer sa-l fac cum l-am facut.

    Eu nu ma refer de sofisme pentru ca imi place sa ma joc cu ideile, la fel cum si peotul se joaca cu cuvintele.

    Nu sunt animal strict rational, imi imbratisez si partea intunecata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trairile tale, sau ale oricui altcuiva n-au cum sa fie false prin definitie.

    Intr-adevar, e treaba ta cum faci ce faci. La fel cum este libertatea mea sa te contrazic.

    Cat despre jucatul cu ideile, nu prea sunt de acord, decat daca faci poezie dadaista. Si eu fac teologie anticrestina, daca ai observat, ca ma acuza unii de selectie observationala din aia. Dar eu pot sa le zic in asa fel incat sa le justific dpdv logic.

    Daca vrei sa exprimi ceva, la care genul masculin sa nu fie dat pe spate in sens negativ trebuie sa fie mai mult coerent decat frumos. Cel putin este valabil in cazul meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pot sa ma contrazici, nu ma deranjeaza deloc.

    Pai si eu le justific logic, doar ca ma exprim obscur incat ma intelegi gresit. Unele lucruri mi se par atat de self-evident incat nu prea am chef sa le detaliez.

    Filozofia nu este stiinta si nici religie.
    Defapt genul masculin domina si literatura nu doar logica.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragut exercitiu de logica (lasand la o parte modul tau de a privi lucrurile, cu care sunt de acord). I really enjoyed it!

    RăspundețiȘtergere
  7. Batman

    Lex esti un exemplar f trist de nihilism pur daca vrei dovada vie a faptului ca ideeile pot fii extrem de daunatoare. Cam cum sunt doctrinele religioase. Ceea ce faci tu e total contraproductiv. Daca alegi sa le judeci pe toate cele inconjuratoare dupa un model idealist in afara de a te frustra nu rezolvi nimic. Ca sa-ti demonstrez asta iti pun o intrebare simpla: ce e mai probabil ca selectia naturala sa dispara si astfel sa elibereze specia umana de povara coruptiei sau ca specia umana sa dispara alltogheter ? Mai faci o greseala care m-a deranjat personal referindu-te la "idiotii hedonisti". Scopul hedonistului e placerea, cum poti sa te simti bine daca in jurul tau vezi disperare boala foamete etc? Deci e in interesul hedonistului sa traiasca intr-o lume cat mai buna .

    RăspundețiȘtergere
  8. Lex se referea la aia care aduc hedonismul la paroxism si pe aceia ii detest si eu. Ahtiatii dupa putere, cei la care puterea este pe post de drog, cei ahtiati dupa bani si acumularea de posesiuni materiale fara decenta si fara limita. Mie imi ajunge un acoperis, mancare, apa si conexiune la internet, nu pricep de ce trebuie sa ai 5 case 5 piscine, 5 masini, 14000 de feluri de mancare (pe care nu poti sa le mananci ca n-ai cum), si tot sa nu-ti ajunga.

    Daca insa unora le place sa si-o traga non stop, treaba lor, pe mine nu ma afecteaza cu nimic. aia pot sa hedonizeze bine-mersi din punctu meu de vedere.

    Insa clasa politica este formata prin definitie doar din niste copii care in loc sa se joace cu jucarii se joaca cu putere si bani, si care intr-adevar isi masoara lor fericirea prin nefericirea celorlalti.

    Cat despre selectia naturala ... intr-adevar a dat nastere acestui tip de specimene, mai ales din cauza femeilor. Dar sunt doar niste oameni primitivi care isi imagineaza ca numarul de femei cu care si-o trag este direct proportional cu cantitatea de putere, cu suma de bani acumulata, si cu numarul de posesiuni pe care le detin. In fapt cred ca astia au cea mai saraca viata sexuala. Sunt inferiori unui hipiot betiv. Problema este ca primitivi sunt prin toate domeniile vietii sociale.

    RăspundețiȘtergere
  9. anonim, esti idiot.

    Nu sunt nihilist, ci pesimist.
    Iar ideile sunt daunatoare si inofensive, depinde cum le aplici.

    Sunt contraproductiv din perspectiva sclavului capitalismului care inteleg numai eficienta materiala, insa pe mine nu ma intereseaza sa ma innec in bani.

    Ce pula mea sti tu de frustrarea mea totusi? Nici macar nu neaga ideile pe care le-am exprimat, desteptule, mesajul nu este distrus cand ataci mesagerul.

    Specia umana nu poate fi eliberata, am zis fiindca totul este interconectat, mai ales relatiile sociale in perioada globalizarii - suferinta este mult mai usor de imprastiat pe glob cu ce tehnologie militara avem acum si suprapopularea si consumul excesiv de resurse ale globului care le necesita masinaria capitalista - aici va aduc aminte de homo rapiens. SI uite asa ne vom inneca in cacat, pentru ca hedonistii - defapt toti sclavii insetati de putere si consum fara moderatie - for incerca sa consume absolut tot ce are planeta.

    Hedonismul este o filozofie daunatoare, pentru ca instiga la conflict pe resurse limitate, in schimb eu propun moderatia, nu excesul fara sanitate.

    Am mai zis, placerea,fericirea,iubirea sunt atat de scurte incat nu merita a fi considerate scop in sine. Diminuarea suferintei este singuru scop bun in viata, si nu.. placerea nu diminueaza suferinta, suna paradoxal totusi,dar exista o explicatie logica.

    RăspundețiȘtergere
  10. @godless

    Eu vorbeam despre hedonisti tu despre parveniti, pt ca daca te uiti la oamenii cu asa zis "old money" o sa sesisezi ca sunt excelenti contribuabili sociali de unde putem trage concluzia ca ceva educatie sterge dorinta de opulenta si superficialitatea excesiva. Cat despre aia cu 5 case etc sunt doar una dintre anomaliile societati nu vad cu ce ar fi ei mai nocivi decat un alcoolic sau un narcoman. Ba chiar astia mai dau si de lucru alora de le fac casele etc. Nu cred in capitalism dar cu atat mai putin cred in egalitatea sociala. O aberatie.



    @ lex

    " Specia umana nu poate fi eliberata " ??? Say what? Eliberata de ce? De necesitatea de a manca bea si se reproduce? Cat despre conflictul pt resursele limitate poate fi si o consecinta a supravietuirii nu numai a "hedonismului" (ceea ce vrei tu sa spui defapt e lacomie, ti-am explicat de ce un hedonist n-o sa se bucure niciodata de o tona de petrol daca trebuia sa distruga 5 familii de arabi pt asta). Iar suprapopulare...crezi ca africancele care fac 10 12 copii in decursul vietii o fac de placere? Ma indoiesc.
    Problema mea cu discursul tau nu e ca ar fi critic ci ca intarzie sa propuna si solutii. Probleme vedem cu totii dar mai departe? Nu de alta dar de propaganda sunt satula.

    PS nu-s anonim sunt Batman

    RăspundețiȘtergere
  11. @ anonim (pentru a x-a oara) - voi astia anonimi, n-aveti identitati? Nu-i ceva personal.

    Nu e vorba de parvenire aici. E vorba de oameni care nu sunt capabili sa se controleze, ci sunt controlati de traficul de neurotransmitatori din crestetul lor si cu precadere din creierul ala reptilian. Din aia fara lobii frontali dezvoltati. Categoria asta include narcomanii si bisnismenii psihopati, gamerii sau femeile terminate care isi fac un scop in viata din prospectarea pietei fustelor si a bijuteriilor, si masculii distrusi care isi cumpara telefoane, masini si calculatoare smechere, desi nu le folosesc la mai multe decat le foloseste o masina ordinara. Aia vor sa-si completeze golul psihic prin materiale. Sclavii exteriorului.
    Omul modern a ajuns intr-o anumita masura sa nu mai plateasca tribut total programelor genetice, dar existenta acestor indivizi tine sa-mi reaminteasca in mod perpetuu ca exista printre noi si primate care n-au evoluat. Cel mai scarbos lucru pe care l-am vazut la specia umana sunt aceia care isi subordoneaza in totalitate capacitatile de procesare instinctelor reptiliene, amfibiene si mameliene, ca si cand n-ar fi capabili sa treaca de faza asta. Iar hedonismul - asignarea placerii ca scop in viata este o astfel de subordonare. Nu ca n-as avea micile mele placeri.. dar sa-mi fac un scop din ele ar insemna pentru mine sa decad la stadiul de reptilian (chiar daca se zice ca e o teorie a conspiratiei treaba cu reptilienii astia, ei sunt printre noi).

    RăspundețiȘtergere
  12. Mama ce ma seaca stereotipia aia cu "Problema mea cu discursul tau nu e ca ar fi critic ci ca intarzie sa propuna si solutii"

    Daca natura umana e corupta nu ai ce solutie, decat extinctia voluntara.

    Si nu confunda utilitarismul ala retardat anglo-saxon al capitalismului cu hedonismul pentru ca nu-s aceleasi.

    Una e utilitatea, alta placerea. Consumatorismul este legat de hedonism nu de utilitarism.

    Obezitatea e legata de hedonism
    Promiscuitate la fel
    Dependenta de droguri la fel
    Materialismul la fel

    Tu crezi ca eu atac utilitarismul.

    RăspundețiȘtergere