Datorită modului în care creierul uman face judecăţi de valoare, postularea dumnezeului creştin îl transformă pe om într-un virus impotent, insignifiant, malefic şi stupid.
Orice calitate a unui obiect este apreciată conform unei scări a valorilor. Ei bine, în funcţie de acea scară a valorilor, respectiva calitate a obiectului devine mai relevantă sau nu, după caz.
Astfel, postularea unei entităţi omnisciente, extinde scara de calificare a ştiinţei la infinit. Omniscienţa este superioară ştiinţei infinite, deci şi celei finite, şi astfel posesorii de ştiinţă finită devin, din acest punct de vedere, egali cu 0, sau cu o altă cantitate insignifiantă.
Din punct de vedere al cunoaşterii, omul este în comparaţie cu dumnezeul creştin, la fel cum este un virus în comparaţie cu specia umană - adică stupid.
Tot în această manieră rezultă că:
- o entitate omniprezentă transformă specia umană în una inexistentă,
- o entitate omnibenevolentă ne face nişte draci împieliţaţi,
- iar una omnipotentă ne face campionii impotenţei.
Un stăpân absolut ne transformă pe noi toţi in sclavi absoluţi!
Acesta este principalul scop al creştinismului, să văduvească specia umană de orice calitate pe care o are, să o reducă la 0, ca apoi să-i promită recuperarea acelor calităţi prin îngenuncherea în faţa lui Dumnezeu. Creştinismul te face să crezi că eşti idiot, lipsit de puterea de-a schimba ceva, insignifiant, dependent, rău şi nemernic, un gunoi în comparaţie cu Dumnezeu, şi că doar umilindu-te mai departe în faţa lui poţi aştepta să-ţi recuperezi o parte din umanitate.
Pentru ca umanitatea să existe, Dumnezeu trebuie să dispară.
Orice calitate a unui obiect este apreciată conform unei scări a valorilor. Ei bine, în funcţie de acea scară a valorilor, respectiva calitate a obiectului devine mai relevantă sau nu, după caz.
Astfel, postularea unei entităţi omnisciente, extinde scara de calificare a ştiinţei la infinit. Omniscienţa este superioară ştiinţei infinite, deci şi celei finite, şi astfel posesorii de ştiinţă finită devin, din acest punct de vedere, egali cu 0, sau cu o altă cantitate insignifiantă.
Din punct de vedere al cunoaşterii, omul este în comparaţie cu dumnezeul creştin, la fel cum este un virus în comparaţie cu specia umană - adică stupid.
Tot în această manieră rezultă că:
- o entitate omniprezentă transformă specia umană în una inexistentă,
- o entitate omnibenevolentă ne face nişte draci împieliţaţi,
- iar una omnipotentă ne face campionii impotenţei.
Un stăpân absolut ne transformă pe noi toţi in sclavi absoluţi!
Acesta este principalul scop al creştinismului, să văduvească specia umană de orice calitate pe care o are, să o reducă la 0, ca apoi să-i promită recuperarea acelor calităţi prin îngenuncherea în faţa lui Dumnezeu. Creştinismul te face să crezi că eşti idiot, lipsit de puterea de-a schimba ceva, insignifiant, dependent, rău şi nemernic, un gunoi în comparaţie cu Dumnezeu, şi că doar umilindu-te mai departe în faţa lui poţi aştepta să-ţi recuperezi o parte din umanitate.
Pentru ca umanitatea să existe, Dumnezeu trebuie să dispară.
Nu pot spune ca nu sunt de acord, in mare masura. Pe de alta parte, ceea ce se intampla de multe ori este tocmai trecerea in extrema cealalta; desi, prin comparatie cu divinitatea omul poate ajunge sa se perceapa sau sa se simta ca fiind mic si insignifiant, prin relatia (speciala/de un anumit tip) cu divinitatea, omul ajunge sa se perceapa ca fiind mai important decat este in realitate. Nu stiu daca mecanismul e neaparat cel pe care il propui tu: prima data religia te face sa te simti mic si apoi, prin compensatie ajungi sa te simti normal, sau chiar mai mare...sau, cel putin nu stiu daca acesta e mecanismul principal; Unii considera mai plauzibila situatia inrversa: te simti mic si insignifiant in comparatie cu "puterile" naturale, impredictibile, din jurul tau (deci, nu din cauza religiei!)si inventezi ceva care sa te ajute sa compensezi- religia ca mecanism de adaptare. Bun, acuma e posibil ca mecanismul asta sa devieze si sa ajunga la ceea ce spui tu: incepi sa iti provoci singur sentimente de neputinta, pentru ca, in mintea ta, numai asa ajungi sa te simti puternic, urmand ciclul cunoscut: neputinta/lipsa de control- credinta- putere/control. Pentru ca procesul e oricum distorsionat, ajungi sa exagerezi si sentimentele de neputinta (ex. umilinta) si pe cele de putere (ex. caracterul "special" al speciei umane).
RăspundețiȘtergereUnde nu sunt de acord cu tine? Cred ca exista o variabilitate foarte mare in ceea ce priveste modul in care se situeaza si penduleaza persoanele credincioase pe axa aceasta "denigrare- perceptie corecta de sine- supraevaluare", in raport cu ideea de divinitate. Cred ca este posibila viata religioasa (inclusiv in interiorul a ceea ce numim, in sens larg crestinism)si fara sa apara, intr-o proportie prea mare, aceasta denigrare...
1. Trecut in partea cealalta este Dan Puric, care se crede fiul lui dumnezeu (nu maimuta), dar acela este trecut bine de tot pe partea cealalta.
RăspundețiȘtergereCu capul.
Ce zici tu este ca sunt credinciosi si credinciosi cu grad diferit de conceptualizare a credintei. Intr-adevar asa este.
Dar eu critic doctrina si formele ei prin care implementeaza false probleme psihice speciei umane.
Chiar daca nu ii ataca pe toti indivizii in acelasi timp, este de ajuns sa atace 10% ca sa poata fi considerata ca nociva.
Uite nu toti musulmanii interpreteaza coranul literal si nu toti executa Sharia. Dar sunt unii care o fac, care omoara femei cu pietre.
Religiosii spun ca de vina sunt aia care omoara cu pietre, ca au ei ceva defect. Iar eu spun ca dimpotriva, doctrina e principala defectiune. Iar in termeni statistici mai putin de 1% din musulmani lapideaza femei.
Eu pe criteriul asta judec daca o ideologie este buna sau nu; faptul ca unora nu le produce probleme psihice sau de alta natura este irelevant.
2. Sentimentul pe care il incearca un om relativ la imensitatea universului e unul, iar ala fata de dumnezeu e altul.
Universul nu e creditat cu constiinta, intentionalitate, etc, nu este antropomorfizat si ca atare face parte dintr-un alt registru semantic. Carl Sagan spune despre specia umana ca este modalitatea prin care Universul se autocunoaste.
Cred ca asta insa era valabila doar pentru el si alti cativa, nu pentru babele religioase ale lui Tutea si Puric.