Ateismul şi autoritatea

Atât creştinii, cât şi ateii pasivi pun adeseori următoarea întrebare stupidă: Dacă tot nu credeţi că există Dumnezeu, atunci de mai faceţi campanie împotriva lui?

Evident că nu există Dumnezeu, un dumnezeu cu puţin bun simţ şi-ar fi arătat faţa până acum şi şi-ar fi lăsat testată existenţa, însă în mod clar există conceptul de Dumnezeu. Iar acest concept, pe lângă toate ororile pe care le înglobează, mai conţine şi conceptul de autoritate supremă.

Noi, activiştii atei vrem să desfiinţăm acest concept, care nu coincidental este inamicul scepticismului suprem - cadrul intelectual în care absolut orice este supus discuţiei raţionale. Singura autoritate pe care eu o recunosc este constituită din principiile logicii, dar sunt deschis oricărei eventuale modalităţi care de-a aprecia adevărul sau falsitatea unei propoziţii care ar fi mai bună decât logica. Deocamdată însă nu s-a descoperit aşa ceva.

Odată ce autoritatea supremă a fost desfiinţată, scepticismul şi judecăţile critice pot lua locul naivităţii şi acceptării necondiţionate a afirmaţiilor şi situaţiilor de orice fel. Odată ce autoritatea supremă a fost repudiată, atunci toate celelalte autorităţi vor avea aceeaşi soartă.

Bineînţeles că autorităţile nu vor fi deloc de acord cu asta - fapt dovedit de lunga şi nociva colaborare dintre stat şi biserică, pe care o putem observa şi la noi în ţară din plin. Autorităţile se vor promova întotdeauna pe ele însele, însă logica dictează că status quo-ul trebuie criticat şi modificat, iar aceasta se poate face doar prin promovarea scepticismul suprem. Autoritaţile elimină un singur miros pestilenţial, acela al menţinerii status-quo-ului, al încremenirii societăţii în poziţia mortului, sub minciuna conform căreia astfel se menţine ordinea. Care ordine?

 Aşa cum putem învăţa din istorie, ordinea sclavagistă, a monarhiei absolutiste, a sărăciei generalizate, şi a persecuţiei celor care gândesc cu propriul cap şi nu îşi sacrifică libertatea de-a gândi pentru a deveni apendicele mental al autorităţii. De fiecare dată când specia umană a făcut vreun progres în vreun domeniu, "ordinea" a trebuit să fie dereglată, mai mult sau mai puţin. În cazul fiecărei noi teorii ştiinţifice, cineva s-a îndoit de adevărul teoriilor existente, încetăţenite şi certificate prin autoritate. La fel şi în cazul invenţiilor şi a tehnologiei; a existat cineva care a pus sub semnul întrebării faptul că un anume proces tehnologic este efectuat în cel mai eficient mod posibil.

Ori, religia dictează un cadru în care valorile sunt eterne, teoriile ei despre viaţă sunt adevărate pentru eternitate şi dictate de către Dumnezeu - autoritatea supremă. Motivul pentru care în prezent chiar şi religioşii râd, sau îşi pun probleme serioase când citesc Biblia, este acela că au existat oameni care au refuzat autoritatea dumnezeiască manifestată la nivel conceptual, sau manifestată la nivel social şi reprezentată până nu demult de către biserică. Mulţi dintre ei au fost persecutaţi, torturaţi şi ucişi, dar de bine de rău am trecut de acea epocă întunecată.

 Dacă se vrea evoluţie şi nu stagnare atunci trebuie să fie promovat scepticismul extrem iar mentalităţile care afirmă menţinerea valorilor curente să fie cel puţin marginalizate. Unii vor afirma că multe dintre aceste valori, care dictează modul în care ne trăim vieţile, sunt bune şi că dau naştere la nişte căi de acţiune care au fost testate zeci, poate sute de ani şi au fost dovedite ca fiind funcţionale. Eu nu disput acest fapt. Eu disput faptul că specia umană a ajuns la "perfecţiune". Şi mă refer aici în principal la cadrul social şi cel economic. Cei care nu sunt mulţumiţi de modul în care se desfăşoară lucrurile în acest cadru au datoria de a-l schimba, iar cei care se declară muţumiţi sunt mai mult ca sigur ori foarte proşti ori spălaţi pe creier cu vreo ideologie defectă de genul creştinismului - care se prezintă ca şi cum ar fi adevărul ultim al existenţei, adevăr pe care nimeni nu trebuie să îl conteste.