Pagini

vineri, 10 septembrie 2010

Ritualurile religioase, o investiţie inutilă

Ritualurile religioase fac parte din larga paletă de mijloace de coerciţie folosite de către popi în vederea menţinerii oilor în cadrul turmei (de credincioşi). Majoritatea religiilor şi practicilor religioase au evoluat şi au dezvoltat mijloace de supravieţuire în sânul comunităţilor prin ceea ce eu aş numi selecţie populară.
Pentru ca selecţia populară să funcţioneze pozitiv in cazul unei anumite practici religioase, nu este necesar ca acea practică să fie utilă comunităţii ci doar să fie utilă supravieţuirii acelei religii şi în acelaşi timp să nu fie fatală comunităţii. Cel puţin dintr-un singur motiv, ritualurile religioase sunt aproape esenţiale supravieţuirii credinţelor religioase în dumnezei, draci şi cristoşi înviaţi, iar pe acesta îl voi prezenta în acest articol.
Motivul constă într-un bias cognitiv numit în limba engleză escalation of commitment şi derivă din principiul consistenţei psihice. Pe limba română, cu cât omul investeşte mai mult într-o credinţă sau într-un plan de acţiune, cu atât mai greu îi va fi să renunţe la acea credinţă sau la acel plan în momentul în care dovezile ar spune că acea credinţă ar fi falsă sau că acel plan ar fi sortit eşecului.

Oricine cunoaşte faptul că a avea dreptate este un sentiment plăcut iar a ţi se demonstra că ai o opinie greşită provoacă o intensă senzaţie de indispoziţie. În foarte multe instanţe, oamenii vor nega realitatea doar pentru a-şi menţine părerea proprie că ceea ce cred sau ceea ce fac este corect şi că nu se află cumva într-o mare eroare.
Ritualurile religioase îl condiţionează suplimentar pe credincios să rămână aşa cum e prin sacrificiile pe care le presupun acestea, şi care în trecut constau în sacrificarea animalelor (sursa primară de nutriţie în unele cazuri), în cazul lui Avraam consta în disponibilitatea lui de-a-şi ucide copilul, iar în cazul oamenilor din secolul XXI constau în sume de bani date la biserici şi la popi, umilinţă prin îngenuchere tot în faţa popilor, precum şi executarea unor absurde gesturi rituale care ar stârni râsul oricărui om ce nu a avut nici o tangenţă cu ele. În cazul în care religia nu ar presupune astfel de sacrificii, şi nu ar consuma în nici un fel timpul sau resursele individului, acesta ar ieşi mult mai uşor de sub incidenţa ei prin simplul fapt că ar trebui să recunoască doar că a fost într-o eroare insignifiantă, nu într-o mare şi stupidă eroare, aşa cum se întâmplă. Astfel de oameni sunt puşi în poziţia de-a realiza că toate eforturile pe care le-au depus, toate rugăciunile făcute, toate drumurile la biserici, şi toate resursele financiare investite în religie sunt inutile, un fapt greu acceptabil pentru cineva care consideră că e măcar parţial raţional. De aceea majoritatea deconversiilor nu au loc la vârste înaintate, atunci când investiţia în religie e prea mare ca să se mai poată renunţa uşor la ea.
Prin urmare, un ateu care este stăpân pe ceea ce crede, şi mai stăpân pe ceea ce nu crede, nu va oferi altora posibilitatea de-a investi în inutil, prin neparticiparea sa la orice fel de ritual religios, participare al cărei rezultat ar fi doar cristalizarea în creierele oamenilor a credinţelor absurde şi nocive în dumnezei invizibili care gândesc în locul tău şi te reduc la stadiul de plantă.

15 comentarii:

  1. adevarul e la mijloc10 septembrie 2010, 20:44

    Io nu-s ateu,da'cu articolul asta sunt de acord.Dupa ce toata viata ti-ai facut cruce cand treci pe langa o beserica,ia apuca-te la 70 de ani si nu-ti mai face si explica-le cunostintelor tale de aceeasi varsta ca crezi ca acesta e un gest inutil.Prevad comentariile"si-a vandut sufletul satanei"hihihihi!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte bine spus, iar la lista cu sacrificii intra chiar enorm de multe. Ar merita chiar un spatiu dedicat. "Ce ai sacrificat pentru cultul tau?" "Preputzul / dezvirginarea in tinerete / ratiunea / copilul meu / timpul in care puteam sa stau sa gandesc in liniste / gustul in haine"... etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, stiu, dar incerc sa fiu cat mai concis posibil si sa exprim cate o idee odata, fara sa deraiez in alte subiecte. O lista completa a sacrificiilor pe care le face religiosii poate fi eventual subiectul altui articol. Aici n-ar fi incaput. Am mentionat si eu cateva, pentru exemplificare.

    Gustul in haine, intr-adevar :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Adicǎ un fel de ţeapǎ stil "scrisoare nigerianǎ"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Am trecut ideea pe peretele cu biletele lipicioase ce contin toate siteurile pe care trebuie sa le construiesc...

    RăspundețiȘtergere
  6. O tema de gandire pentru tine, Godless, ca vad ca esti om ce stapaneste si verbul. Eu nu vreau sa ma numesc "ateu", ma enerveaza. E ca si cand mi-as defini identitatea prin raportare antitetica la ei, crestinii lu peste. Nu vreau sa fiu "a", "anti", "ne", numai pentru ca tembelii sunt majoritari. Eu ma consider om normal si, pe urmele lui Rahan, fidel speciei celor care merg in picioare, increzator in ei si degraba iubitoriu. Si tot ca Rahan, vreau ca hoardele inapoiate sa renunte la superstitii, de dragul speciei. Ii consider pe ei "a-umani" si nu vad nici un motiv pentru care mi-as asuma statutul de "ateu". Mi se rupe cum ma catalogheaza ei, din moment ce ei sunt atat de inspaimantati de firescul mortii si atat de incremeniti in sistema lor prosteasca.

    RăspundețiȘtergere
  7. 1. A te raport prin negatie la o anumita pozitie nu este un lucru rau. Uite, de exemplu cuvantul independent, inseamna non dependent si reprezinta o pozitie calificata ca fiind de dorit.
    2. A spune ca esti ateu, deocamdata nu transmite un mesaj pozitiv despre persoana ta, din cauza propagandei religioase. Insa in ceea ce priveste chestiunea la modul tehnic, a te declara ateu este o pozitie virtuoasa, prin care dai un mesaj clar despre tine, acela ca esti un om rational care nu crede bazconiile religioase.
    3. Este util ca ateii sa se declare atei tocmai din cauza propagandei religioase care a reusit sa murdareasca notiunea de ateism. In momentul in care un grup de oameni (eventual morali, culti si rationali) adopta un anume identificator, acel identificator devine respectabil datorita calitatilor membrilor acelui grup. Ai fi uimit daca ai constata cati religiosi au o parere deformata despre ateism, din cauza ca n-au cunoscut pe vreunul si din cauza ca aceia pe care ii cunosc nu s-au declarat ca ceea ce sunt. Iar cel putin una dintre dorintele mele este ca acest identificator sa fie scos din mocirla, desi nu sunt cel mai bun reprezentant al acestei cauze, din moment ce eu prefer sa ma autodefinesc ca antiteist.
    4. Tot din punct de vedere utilitar este bine sa te declari astfel pentru ratiuni de socializare, pentru a te intalni si a discuta cu oameni care iti impartasesc vederile. La fel fac si crestinii, sahistii, microbistii, pasionatii de jocuri pe calculator, etc. E o chestiune umana sa cauti grupuri in interiorul carora sa te simti bine.
    5. Nu ai cum sa scapi de eticheta asta, deoarece nu ai cum sa definesti un om doar prin faptul ca apartine speciei Homo Sapiens, fara sa nu realizezi ca nu ai spus nimic despre el. In cadrul interactiunilor sociale, oamenii isi declara pozitia fata de anumite subiecte care sunt considerate importante: religie, politica, ecologie, vegetarianism, etc.
    6. Eu nu-i consider pe crestini "a-umani"; exista intr-adevar niste popi lipsiti de orice fel de bun simt, insa majoritatea crestinilor sunt oameni care au fost indoctrinati, sau indivizi ceva mai slabi de inger. Asta nu-i face neoameni. Iar pozitia mea nu este definita in raport cu oamenii ci cu ideologia.
    7. Asculta si acest clip ca sa vezi cum arata ateismul pozitiv.

    RăspundețiȘtergere
  8. Un lucru pe care nu eu l-am spus, ci oamenii de ştiinţă...după explozia de la Cernobîl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la 4 km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. În fapt, oamenii de ştiinţă ruşi au realizat prin aparate de măsura ceea ce preoţii, călugării, credincioşii ştiau de mult, anume că rugăciunea este ca un canal de energie cu divinitatea, iar în forma ei maximă, prin profunzimea concentrării acestui canal poate să şi vindece, iar uneori o face instantaneu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Rusii astia fac tot felul de studii si tehnologii de care numai crestinii ortodocsi aud.

    Anonimule, cred ca ai canal de "energie" cu rusii!

    RăspundețiȘtergere
  10. Da-ne numele studiului, pe cuvant nu avem cum sa te credem. Trebuie sa vedem si noi conditiile in care a fost efectuat; suntem necredinciosi aici, ai uitat?

    RăspundețiȘtergere
  11. http://secareanu.wordpress.com/2010/08/19/cercetatorii-rusi-au-masurat-cu-aparate-puterea-rugaciunii/

    RăspundețiȘtergere
  12. Încă 2 articole :D http://www.dervent.ro/rostiri.php?cID=cat-rostiri-ortodoxie&rID=141&rType=ART&rOP=more

    Acesta e din Formula As şi nu e cu ruşi ci cu americani: http://www.dervent.ro/rostiri.php?cID=cat-rostiri-ortodoxie&rID=141&rType=ART&rOP=more

    RăspundețiȘtergere
  13. Ma da voi nu aveti nume? sunteti toti anonimi?

    formula As este buna pentru hartie igienica. Stii ce e aia publicatie stiintifica? Daca stii bine, daca nu, nu-mi mai pierde vremea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Orele de discipline umaniste, investitie inutila

    Astia care se apucau de profile umaniste erau prostii care pentru ca nu stiau sa rezolve problemele, se apucau de aiureli numite filosofie, limba romana, istorie. In mod normal trebuiau trimisi la munca fizica, se apucau de politica, unde gaseau oameni la fel de prosti ca ei(taranii, muncitorii) ca sa-i voteze, si apoi stateau degeaba pe banii statului. In plus bagau ore de umane prin scoala si infiintau facultati umaniste ca sa aiba unde sa frece menta.
    Astia sunt inutilii, vorbeau in numele intelectualilor ei care nu erau intelectuali ca rromii care vorbesc in numele romanilor prin Occident.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Filosofia si istoria au o utilitate notabila mai ales daca sunt exprimate intr-o forma concisa: http://www.evolutionary-metaphysics.net/index.html.
      Faptul ca exista filosofi, istorici si literati nu-i un lucru rau, problema este ca cei de la noi sunt de proasta factura si ca exista inflatie de ei in timp ce tehnicienii si inginerii sunt de negasit.

      Ștergere