Cum se fac statistici în România

    Trebuie conştientizat faptul că foarte multe politici publice sunt bazate pe date rezultate din statistici şi că "argumentarea" acelor politici publice conţine datele provenite din respectivele statistici. Totuşi, de la datele unor statistici şi până la adevăr este o cale foarte lungă, întortocheată şi plină de capcane lingvistice plantate de către autorii studiilor în discuţie, nişte adevăraţi torţionari ai limbajului.

    Iată cum sună concluzia unui studiu executat de către IRES despre percepţia publică a şcolii româneşti în ceea ce priveşte prezenţa religiei în şcoli:

    "Prezenţa religiei în şcoli este considerat un act necesar. Numai 25% dintre români susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă , în timp ce 72% sunt în dezacord cu această opţiune."

    Întrebarea la care au trebuit să răspundă cetăţenii a fost următoarea:

Sunteţi de acord cu afirmaţia: Promovarea unui cult religios în şcoli trebuie interzisă? 

La aceasta 25% au răspuns da, 72% nu, iar 3% s-au abţinut. Plecând de la aceste date a fost trasă concluzia conform căreia prezenţa religiei în şcoli este un act necesar. Să vedem cum:

    1. Întrebarea nu adresează subiectul în dispută, adică orele de religie, ci o chestiune care conţine mai multe comportamente printre care se încadrează şi orele de religie. Mai exact, orele de religie se încadrează la promovarea unui cult religios în şcoli dar nu epuizează complet plaja semantică a conceptului de promovare a unui cult religios. Acesta mai poate include o slujbă la început de an, sfinţirea unei şcoli, afişarea unei icoane în sălile de curs, prozelitism religios făcut de profesori sau de către elevi, etc. Doar de aici prin echivocarea "orelor de religie" cu "promovarea unui cult religios" o parte din opoziţie este desfiinţată şi aici mă includ şi eu, deoarece fiind pentru libertate de expresie nu pot afirma că doresc să-i fie interzis unui coleg să-mi vorbească despre Iisus Hristos şi să susţin în acelaşi timp că nu sunt un ipocrit nesimţit. Pe de altă parte unul dintre sloganurile mele este "Lăsaţi creştinii să vină la mine!" că doar vin pe socoteala lor. Păcat că nu mai sunt la şcoală căci m-aş fi distrat copios cu ei.

    Situaţia este echivalentă cu aceea a unui studiu în care se întreabă cetăţenii dacă sunt de acord cu interzicerea consumului de droguri, după care li se pune în faţă faptul că tocmai au renunţat la alcool şi tutun deoarece şi acestea sunt droguri (ceea ce oricum este adevărat).

    2. Mai departe trecem la semnificaţia termenilor "interzis" şi "impus". Problema promovării unui cult religios poate fi exprimată prin două întrebări care la nivel logic vizează aceeaşi chestiune, însă la nivel emoţional generează răspunsuri diferite:

a) - Sunteţi de acord că promovarea unui cult religios în şcoli trebuie interzisă?

b) - Sunteţi de acord că promovarea unui cult religios în şcoli trebuie impusă?

    În cazul variantei a se face apel puternic la frica religioşilor de-a le fi excluse anumite manifestări religioase în timp ce în cazul b se face apel la frica nereligioşilor de-a fi obligaţi să participe la manifestări pe care aceştia le detestă. În cazul acelora care nu au o părere clară despre subiect, dacă întrebarea este pusă sub forma a vor adera la poziţia pro-religie iar dacă întrebarea este pusă sub forma b vor adera la poziţia anti-religie. Acest comportament este bazat pe faptul că toţi oamenii vor dori să aibă cât mai puţine interdicţii şi cât mai puţine lucruri impuse, deoarece acestea consistă într-o restrângere a puterii lor de decizie. De aici tendinţa de-a răspunde negativ la ambele formulări. Ca atare poziţia unui individ faţă de un anumit subiect poate fi modificată pe baza tendinţei spre libertate decizională doar folosind un tip de exprimare care maschează un apel la frică. Întrebarea pusă sub o formă netendenţioasă ar suna cam aşa:

x) - Sunteţi de acord cu promovarea unui cult religios în şcoli?

    3. Ei bine, după ce întrebarea a fost echivocată înspre poziţia pro-religioasă şi s-a făcut şi apel mascat la frică, avem procentele, adică datele studiului. Ce facem cu ele? Evident, tragem concluzia. Iar concluzia este bazată pe un non sequitur grosolan. Chiar dacă toţi repondenţii ar fi afirmat că nu sunt de acord cu interzicerea promovării unui cult religios în şcoli nu rezultă de pe nicăieri că doresc opusul, adică promovarea cultului respectiv, aşa cum dacă nu eşti de acord cu interzicerea fumatului in spaţii publice nu înseamnă că o să consideri că fumatul este necesar în spaţiile publice. La fel, dacă nu eşti de acord cu interzicerea consumului de alcool nu înseamnă că în opinia ta este necesar ca toţi să stea beţi de dimineaţa şi până seara. Minciuni sfruntate împinse în faţă cu mult tupeu şi multă nesimţire. 

     Această statistică este irelevantă pentru o eventuală decizie care s-ar lua în cazul predării religiei deoarece consistă într-o altă eroare logică, apelul la majoritate. Chiar dacă am lua de bună propoziţia eronată conform căreia 72% dintre români consideră necesară religia în şcoli, de aici nu rezultă decât că 72% dintre români sunt tembeli, anacronici, sau spălaţi pe creier, nu că este necesară religia la şcoală. Necesară este studierea ştiinţei la biserică, aia este necesară. După mintea acestor primate, dacă 72% din populaţie (în loc de 42%) ar fi de acord cu geocentrismul ar trebui să studiem la şcoală despre Soare şi cum se învârte el în jurul Pământului.

   Deci religia e necesară în şcoli din cauză că unii fac echivocări, apel mascat la frică, non sequitur şi apel la turmă. Iată ce mai aflăm de pe site-ul lor:

 "Activitatea IRES este ghidată de valori precum integritatea, obiectivitatea, calitatea şi, nu în ultimul rând, imparţialitatea. Cercetatorii IRES ţintesc atât atingerea celor mai relevante subiecte, cât şi tratarea lor în cel mai obiectiv mod posibil. IRES nu işi va asuma o poziţie partizană în nici un sens şi nu va servi scopurile niciunei alte organizaţii, de orice natură."

    Uite unde se ascundeau integritatea, obiectivitatea şi nu în ultimul rând imparţialitatea. Astfel de specimene, care îşi folosesc capacităţile intelectuale (dezvoltate, trebuie să recunosc) pentru a imbeciliza populaţia mie îmi provoacă scârbă. Nu mai scriu nimic că îmi vine să vomit şi nu vreau s-o fac pe tastatură.