Să faci ce zice popa, nu ce face popa

    Dacă tot am fost criticat de mai multe ori că nu apreciez valorile autohtone, am să îmi arăt acum aprecierea pentru proverbele româneşti şi mai exact pentru cel din titlu, o mică mostră de înţelepciune populară.

    Proverbul exprimă (într-un mod foarte concis şi plastic) o realitate recunoscută de mult timp de către oamenii simpli, însă o realitate care arareori a putut face obiectul discuţiilor publice din contextul lumii satului. Imperativul "să faci" presupune automat că este benefic, că este de dorit să faci ce zice popa, şi chiar dacă noi ştim acum că cele mai multe dintre imperativele religioase au devenit imorale sau inutile prin simpla evoluţie a societăţii, pentru românii secolelor trecute ele au reprezentat parţial un cod moral. Ba, retorica despre cinste şi despre moderaţie materială ar fi actuală chiar şi acum dacă nu ar fi doar retorică.

    Mai departe aflăm din proverb că este bine să nu faci ce face popa şi de aici reiese că nu doar că popii se comportă imoral dar că pe deasupra se comportă imoral conform chiar standardelor de moralitate pe care le predică. Pe scurt, nu sunt doar răi, ci sunt răi şi ipocriţi.

    Ei, cum era să trăieşti într-o ţară în care unii oameni predică umilinţa şi renunţarea la bogăţii în timp ce ei deţineau un sfert din teritoriul arabil al acelei ţări? Cum era să trăieşti într-o ţară în care aceiaşi oameni predică detaşarea de plăcerile trupeşti între pauzele dintre şedinţele de îmbuibare cu mâncare pînă la refuz şi reprizele de sex? Cum era să trăieşti într-o ţară în care tot acei oameni sunt stăpâni de sclavi şi predică în acelaşi timp iubirea aproapelui?  Dar să trăieşti într-o ţară în care biserica îţi povesteşte despre secretul confesiunii în timp ce angajaţii ei te toarnă la securitate? 

   Ar fi fost chiar imposibil să nu apară astfel de proverbe având în vedere o astfel de situaţie.

   Faptul că popii sunt răi şi ipocriţi nu este de ieri de alaltăieri ci imediat de pe vremea la care s-au instituit aceste poziţii de autoritate. Şi asta nu este nici măcar vina oamenilor care sunt popi, este vina structurii unui sistem care conţine aceste poziţii de autoritate, poziţii de putere. Atât timp cât societatea va fi structurată conform acestui sistem se vor găsi oameni care să îşi dorească aceste poziţii de autoritate şi se vor găsi oameni care vor fi dispuşi să sacrifice mai multe lucruri pentru aceste poziţii, începând cu  propria lor onestitate şi terminând cu viaţa altora. 

    Acest sistem este o relicvă a unor organizări sociale demult apuse şi în prezent nu este doar inutil ci de-a dreptul nociv. Nu are nimeni nevoie de nişte ipocriţi care să trâmbiţeze umilinţa de la înălţimea unor averi imense, să predice sărăcia îmbrăcaţi în aur şi să dea lecţii despre compasiune nenorociţilor pe spatele cărora trăiesc. Odată cu dispariţia tagmei popilor nu doar că va dispărea una dintre cele mai importante surse de retard social şi intelectual dar şi un cuib călduţ pentru oamenii care au aptitudini native sau aptitudini învăţate de-a-i înşela pe ceilalţi.

   Cât despre ce trebuie să faci şi ce trebuie să nu faci, putem să-i întrebăm pe danezi sau pe japonezi cum de reuşesc ei să trăiască fără să le spună popii ce să facă şi ce nu, şi sunt sigur că au să ne vândă şi nouă secretul.