Pagini

miercuri, 23 decembrie 2015

Nu ne mai trageţi pe dreapta

   Cumva în această ţară, direcţia politică numită dreapta, a fost reîmpachetată, rearanjată şi servită populaţiei ca fiind o ideologie onorabilă. Pot să văd oameni cu studii, cu facultăţi, care se declară de dreapta dar nu mai sînt contrariat de acest lucru de pe vremea în care am observat că un doctorat în matematici superioare nu garantează nicidecum că nu eşti limitat în alte domenii ale dezvoltării personale.
  Clar că este o diferenţă între ceea ce afişează oamenii în public şi ceea ce cred în particular, şi putem să ne dăm seama că mai ales în ţara asta această diferenţă este considerabilă. Observînd cum pînă la incidentele din '89 mai toţi oamenii afişau explicit sau tacit apartenenţa la o anumită filozofie politică, iar mai apoi s-au întors dacă nu la 180 de grade măcar la 120, nu poţi să nu te întrebi dacă au suferit toţi o modificare profundă a personalităţii şi a culturii politice, ori dacă nu cumva au rămas aceiaşi eterni prieteni ai oricui se află la putere. Chiar şi aşa, pe lîngă aceştia sînt unii care în mod autentic au fost induşi în eroare de către propaganda mincinoasă de care nu scapi nici în gaură de coropişniţă şi pentru ei merită să scriem astfel de texte.
   Direcţia politică numită dreapta, este ideologia claselor conducătoare, a elitelor, aşa a fost de cînd este ea şi această ideologie este simplă: mai multă putere pentru ei şi mai puţină pentru restul populatiei - cea mai multă putere pentru cei mai puţini oameni şi cea mai puţină putere pentru cei mai mulţi oameni. Sigur că ei nu pot să ne spună aşa ceva direct, deci ideologia este reformulată în cuvinte pompoase şi lucitoare şi este vîndută apoi populaţiei naive, formată din profesori universitari, oameni de ştiinţă, doctori, ingineri, femei casnice, zidari şi muncitori cu ziua deopotrivă.
   În prezent, dreapta se prezintă ca un mare furnizor de bunăstare, dreptate şi de libertate, foarte multă libertate, şi toate aceste lucruri le vom avea - ni se spune - dacă vom fi conduşi de ei; sau cum s-ar mai spune, vom fi conduşi înspre libertate, vom fi supuşi pentru a găsi libertatea. Această propagandă frumos ticluită îi induce pe mulţi în eroare şi de aceea este indicat măcar să amintim grupările care sînt asociate cu direcţia stîngă şi cele care sînt asociate cu dreapta:
   Istoric vorbind, grupările de stînga sînt în ordinea descrescătoare a extremismului: anarhiştii, (cam pe aici ma aflu eu), comuniştii, socialiştii, progresiştii, anticapitaliştii, antiimperialiştii, socialiştii democratici, ecologiştii, libertarienii de stînga, social democraţii şi social liberalii, care sînt un fel de comunişti degeneraţi.
   Iar grupările care aderă la direcţia dreapta sînt într-o ordine oarecare a demenţei: naziştii, capitaliştii, fasciştii, conservatorii, monarhiştii, naţionaliştii, neoconservatorii, neoliberalii, reacţionarii, autoritariştii, imperialiştii, tradiţionaliştii, libertarienii de dreapta şi fundamentaliştii religioşi! Toată lumea "bună" este înregistrată pe dreapta, toate speciile fascistoide - cu cap de afiş - fundamentaliştii religioşi, fasciştii, naziştii şi capitaliştii, iar dacă cineva se întreaba ce sînt reacţionarii... ei bine sînt cei care vor sa ne întoarcem în Evul Mediu, ca sa fim conduşi de o aristocraţie susţinută de cler. Şi cam asta este politica de dreapta în principiu, feudalism reciclat pentru vremurile moderne. Fiecare om trebuie sa se întrebe cam în care dintre cele doua categorii de grupări ar vrea sa vieţuiască.

    Ceea ce marchează diferenţa esenţială dintre stînga şi dreapta este gradul de ierarhizare al societaţii în care aceştia vor sa traiăscă, cu grad de ierarhizare cît mai mic dorit de anarhiştii comunişti, şi cu grad de ierarhizare maxim dorit de nazişti, capitalişti, monarhişti sau fascişti, o societate puternic stratificată în care majoritatea oamenilor este lipsită de putere reală:


    Toate regimurile intitulate comuniste care au existat, au fost criticate de către dreptişti exact pentru faptul că au menţinut sisteme de funcţionare ierarhice, ca au menţinut culturi ale personalităţii, sisteme totalitare, autoritariste şi clase ierarhice, adica au fost criticate pentru faptul ca n-au fost suficient de stînga...şi ei inca mai fac aceste critici, precum ciobul care rîde de oala sparta sau ruptul care rîde de cîrpit. Sigur că doar oamenii cu imaginaţie prea bogată s-ar fi aşteptat ca un sistem de organizare socială ce data de mii de ani să fie inlocuit deodată cu anarhia comunistă, mai ales avînd în vedere inerţia puternică a societăţilor umane şi contextul internaţional, în care statele socialiste s-au aflat sub asediu continuu din partea capitaliştilor (feudalilor moderni). Pentru o astfel de revoluţie, ar fi fost necesară în prealabil o revolutie a mentalităţilor oamenilor, care nu prea a avut loc.
   Este clar ca nu există vreun argument suprem care odată auzit îl face pe un om sa îşi schimbe deodată sistemul de valori sau deziluzia religioasă însă unele pot să pună semne de întrebare sau să corodeze aceste structuri mentale. De aceea am să listez aici cîteva lucruri care spun eu că ar trebui să dea de gîndit. 
    Dreapta a fost şi este ideologia claselor dominante care vor să-şi conserve dominaţia şi de aceea noi putem să ştim că din cauza că monopolul culturii a aparţinut în mod covîrşitor dreptei, cultura şi în particular istoria sînt foarte biasate pe partea dreaptă. Un om gînditor trebuie să se aştepte ca cele mai multe opere de artă, antice, clasice sau moderne, să exprime valori susţinute de monarhie, aristocraţi sau de capitalişti şi nu valori susţinute de tovarăşul V.I.Lenin. Ar fi iraţional în cel mai înalt grad să crezi că mintea nu-ţi este puternic infestată cu credinţa falsă că valorile dreptei sînt bune iar cele ale stîngii sînt rele, deoarece acesta este rezultatul inevitabil al consumului de cultură, al cititului de epopei antice, al contemplării unor măreţe opere de sculptură, pictură sau arhitectură, al fascinaţiei produse de cultul individului, eventual de cultul individului războinic şi autoritar.
    Ar fi la fel de iraţional să crezi că istoria de care dispunem în prezent nu supraraportează faptele bune ale dreptei şi nu subraportează faptele bunei ale stîngii, în acelaşi timp în care grupările asociate cu stînga sînt demonizate şi ponegrite pe nedrept, iar liderii, grupările şi valorile dreptei lăudate într-un mod la fel de nedrept. Este chiar suprinzător a constata că stînga politică şi socială a rezistat, s-a dezvoltat şi a evoluat în aceste condiţii. 
   A doua chestiune pe care am să o prezint este aceea a investigaţiilor ştiinţifice serioase, care ar fi trebuit să fie efectuate la vîrful piramidei. În momentul în care ai un sistem piramidal care îţi conduce societatea, s-ar chema că acesta este cel mai important punct de investigaţie sociologică şi psihologică, deoarece funcţionarea sistemului tău depinde de sociologia şi psihologia indivizilor din vîrful piramidei. Te-ai aştepta să vezi pe tema asta zeci şi sute de mii de articole publicate în jurnalele stiinţifice. În realitate, psihologia şi sociologia elitelor - ca domeniu de investigaţie stiinţifică, este pentru scopurile practice inexistent şi noi ştim cine sînt oamenii care întreţin această stare de fapt, ei nu-s cerşetorii homeless şi nici vînzatorii de cartofi din piaţă.
   Din fericire, cîteva studii şi informaţii au scapat printre degetele lipsei totale de finanţare, a interdicţiei şi a cenzurii, şi noi stim că oameni oarecare de pe stradă, dacă sînt luaţi şi puşi într-o situaţie în care ei au putere asupra altora, la fel de luaţi de pe stradă, vor începe inevitabil să comită abuzuri asupra lor. Nu ne trebuie aceste cercetari ştiinţifice decît pentru fandoseală, căci noi cunoaştem din istorie cum oamenii de la putere nu s-au oprit de la abuzuri împotriva celor fără putere, toate atrocităţile posibile şi imposibile au fost comise de către cei care au putut să comită violenţa, asupra celor care nu au putut să se apere, şi această regulă nu s-a schimbat nici cînd iobagii la anumite rascoale au pus mîna pe anumiti moşieri şi i-au violat, jupuit, torturat şi schingiuit cum s-au priceput mai bine.
   O societate bazată pe dominaţie şi nu pe colaborare este o societate care întreţine crima organizată şi colectivă. Unul din motivele pentru care anumiţi oameni susţin dreapta politică, este faptul că ei speră şi cred că nu vor ajunge niciodată în tabăra abuzaţilor, ceea ce este o credinţă falsă şi o speranţă ridicolă. Într-un sistem piramidal, ierarhic, în ultimă instanţă toţi oamenii sînt abuzaţi, chiar şi cei care sînt foarte sus, sînt abuzaţi de cei de deasupra lor. Se întîmplă ca există mame care abuzează fără sa-şi dea seama, pe proprii lor copii pe care îi iubesc ; a te aştepta ca nişte bătrîni ahtiaţi după putere şi aproape senili să nu abuzeze întreaga societate pe care ei în mod clar n-o iubesc asa cum îşi iubeşte o mamă copilul, nu este doar o lipsă de imaginaţie, este definiţia stupizeniei. 
  În afară de de anumite excepţii care sînt foarte rare, procedeul de selecţie evoluţionistă al conducătorilor unei ierarhii, produce un tipar al conducătorului psihopat, machiavelic şi cu desăvîrşire ahtiat dupa putere, dorinţa de putere totală fiind caracteristica indivizilor care reuşesc să depaşească încercările specifice puse în faţa lor de sistemele de conducere bazate pe ierarhii.
Din cauza asta, mai ales elitele occidentale, care nu au fost contaminate de "plaga comunismului" sînt preocupate într-un mod psihotic şi paranoic de ideea dominaţiei totale, a puterii totale. Ei nu sînt preocupati prioritar de direcţia evoluţiei speciei noastre, de bunăstarea speciei noastre sau de valori morale precum compasiunea ori profesarea adevarului, ci de obţinerea puterii totale, prin orice mijloace. Si acesta este şi principalul motiv pentru care vor pierde inevitabil competiţia cu oamenii care au interese şi vederi mult mai largi.
  Este probabil că structura ierarhică a unei trupe de maimuţe de acum cîteva milioane de ani sa fi conferit avantaje foarte importante pentru supravieţuire prin savana acelor vremuri şi se vede că că acest tip de organizare a unei turme produce un tip de selecţie sexuală suficientă pentru perpetuarea turmei de babuini. A transfera acest sistem de organizare de la scara unei turme de maimuţe la scara civilizaţiei umane va transforma orice mic neajuns al ei abia sesizabil la nivelul maimuţelor, în catastrofe sociale, atrocităţi imense şi războaie de zeci de ani în cazul societăţilor omeneşti.
   Deşi în instinctul unora scrie probabil că ierarhia într-un mic grup este un sistem viabil, omul gînditor va înţelege că o luptă pentru dominaţie în cadrul grupului care nu înseamnă mai mult decît o hîrjoneală între două maimuţici, se va transforma în razboi civil cu sute de mii de morţi atunci cînd o întreagă societate este organizată după acelaşi sistem găunos, iar frustrarile sexuale al unui mascul se transformă într-o nevroză socială colectivă. Dacă într-o ierarhie de maimuţe cei cu statutul social mai de jos nu mai apucă să se înfrupte din fructele cele mai coapte, într-o ierarhie a claselor sociale înseamnă ca întregi sectoare ale populaţiei sînt condamnate la foamete sau la sclavagism. Cel mult am putea sa păstram acest sistem ierarhic în colectivităţi locale de 100 - 150 de indivizi dacă oamenii sînt prea nostalgici faţă de el, însă eu degrabă m-aş lipsi de aşa ceva.
   A menţine acest sistem de organizare al unor maimuţe pentru a organiza civilizaţia oamenilor este o maimuţăreală, nu este un lucru serios. Cu cît mai repede vom înţelege că acest sistem bazat pe competiţie, dominaţie, conflict şi decepţie este net inferior celui bazat pe cooperare şi comunicare, cu atît mai repede vom reusi să depăşim cu adevarat stadiul de maimuţă şi să devenim oameni adevăraţi - Homo Sapiens. Concluzia este evidentă: jos cu valorile dreptei, jos cu fascismul!

18 comentarii:

  1. Excelent! Mulțumesc pentru lectura plăcută și folositoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu pentru apreciere. Desi se pare ca esti una dintre persoanele care n-avea nevoie urgenta de lamuririle din acest text.

      Ștergere
  2. Nu pot sa privesc avantul lui Nietzsche ca ceva pozitiv sau admirabil.
    Imi pare ca energia lui, zvacnirea, rebeliunea... sunt aspectele pe care oamenii le apreciaza cel mai mult la el, insa mie imi par slabiciunea lui.
    Intocmai asa cum el priveste mentalitatea de sclav fata de stapan... si el e tot captiv al unei gandiri de genul sclav-stapan, practic reactionare: nu e cu adevarat liber si obiectiv

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare ca energia lui, zvacnirea, rebeliunea... sunt aspectele pe care oamenii le apreciaza cel mai mult la el, insa mie imi par slabiciunea lui

      Ba, fanaticii de orice fel au toata consideratia mea, desi cel mai des fanatismul lor este manifestat in niste directii complet gresite. Mie imi apare ca ceilalti oameni - cei care nu-s fanatici - sint loviti de cea mai grava dintre boli.

      Critica crestinismului a lui Nietzsche este valida; deoarece asa a si fost intentionat creat crestinismul de catre creatorii sai (nu vorbesc aici de Cristos ci de anumiti ingineri ai religiilor de pe la Roma) - ca sa fie o unealta psihologica pentru mentinerea populatiei in sclavie, pentru a transforma sclavia nu in ceva suportabil dar pe deasupra in ceva onorabil.

      Nu gasesc ca Nietzsche era un avocat al sistemului stapin-sclav, din moment ce el critica foarte dur mentalitatea de sclav. Intr-adevar, zice ca este mai bine sa ai gindire de stapin decit gindire de sclav insa imi pare evident ca asa este deoarece in filozofia lui mentalitatea de sclav este asociata cu o negare a propriei fiinte. Cind el vorbeste despre supraom nu se refera la vreun mare dominator, la vreun mare stapin al altor oameni, ci se refera la o fiinta a carei distanta fata de omul modern este aceeasi cu distanta evolutionara dintre noi si stramosii nostri Homo Erectus. Oricum, ideile lui citeodata contradictorii, eu zic ca sint foarte utile daca sint luate ca teme pentru gindire si nu ca pozitii filozofice de sustinut si aparat.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Seara gandesc intr-un fel despre rebeliune... iar dimineata gandesc tocmai pe dos :)
      Apreciez ca eu detin avantajul obiectivitatii (intrucat imi vad propria minte din mai multe perspective:>), iar Nietzsche e unilateral.
      Chiar daca e reusit in a fi unilateral. Unilateralismul perfect... nu e suficient comparativ cu multilateralismul.

      De exemplu, in cartea respectiva i-a venit rebeliunea pe ascetism si vegetarianism!
      Seriously... pe altceva mai constructiv, daca nu rational, nu ii putea veni rebeliunea?! [adica daca nu putea rebeliunea sa sa se manifeste mai constructiv sau mai rational]

      Despre fanatici comentam: Cred ca ma fac si eu terorist. Lumea asta e o farsa lipsita de viata. Chiar si un prost sau nebun este de preferat... decat sa traiesti fara sa ai pt ce sa mori.

      Subscriu in privinta criticii crestinismului, insa ceea ce sustin este ca Nietzsche n-a transcens cu adevarat conditionarea respectiva.
      Chiar daca a sesizat uneltirea psihologica... tot e victima ei, pt ca e dominat de reactia fata de aceasta!
      Doar a sesizat-o, si acum se razbuna furibund impotriva ei. N-a avut suficient timp sa lase sa se linisteasca gandurile in el :) Abia atunci ar fi transcens cu adevarat conditionarea de mentalitatea sclav-stapan. Acum inca este dominata de ura... chiar daca, stricto sensu, nu mai e in pozitia de sclav! Si nici in cea de stapan, btw :)

      O sa citesc mai departe si despre supraom, intrucat gasesc interesanta perspectiva descrisa de tine.

      Ștergere
  3. Alex Ciunganu, articolul este de nota 10 cu plus si o spun cu toata sinceritatea si fara intentia unei aprecieri de complezenta. Ai fost foarte precis si concis incat eu personal nu am nimic de adaugat la el.
    Poate ar fi o idee buna sa treci la nivelul urmator si sa incepi sa scrii o carte pe tema asta sau pe una asemanatoare.
    Jos cu capitalismul fascistoid!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca ar fi nimerit un dreptist pe aici ar fi zis ca articolul e de 2 lei.
      Am considerat pe la o vreme optiunea cu cartea insa in ziua de astazi oamenii au la dispozitie zeci de mii de carti si sute de mii de informatii si optiuni de-a si petrece timpul si ca sa-i determini sa acceseze informatia ta si nu pe ale altora este o stiinta pe care eu nu o detin decit intr-o masura foarte mica.
      Inca mai am de invatat citeva lucruri despre mine si despre ceilalti - pe care le consider absolut necesare; dupa ce voi fi satisfacut de cunostintele mele probabil ca voi scrie un text ceva mai larg (insa nu o carte, poate o jumatate de carte) si voi solicita asocierea cu alti indivizi intr-un proiect colectiv in care sa promovam anumite idei.

      Ștergere
    2. "dupa ce voi fi satisfacut de cunostintele mele probabil ca voi scrie un text ceva mai larg"

      Stiu la ce te referi caci tot cam asa gandesc si eu in aceasta chestiune. Si eu vreau sa mai ma pun la punct cu diverse cunostinte pana sa abordez problema scrierii de articole sau de ce nu, chiar a unei carti.
      Ideea insa este ca niciodata nu poti fi satisfacut in privinta cunostintelor acumulate, atat in privinta ta cat si in privinta lumii in general. In principiu sunt de acord sa-ti acorzi vreme ca sa te mai autoeduci pana sa te apuci de scris, insa in acelasi timp nu cred in existenta "momentului oportun" ca sa te indeletnicesti cu ale scrisului, fie ca vorbim de articole, fie de carti.
      Iar in ceea ce priveste faptul ca articolele sau cartile scrise de tine nu vor atrage atentia majoritatii, nu mi-as face prea multe probleme. In cazul meu, daca ceea ce as scrie in viitor ar fi citit si inteles numai de 100 de persoane din 22 milioane cat are tara, tot m-as simti multumit si implinit ca am pus si eu cat de cat umarul in domeniul culturii si educatiei, dupa puterile proprii. Iar chestia asta valoreaza mult mai mult decat faima sau banii. Nu e musai ca toata lumea sa ajunga la nivelul de popularitate al unui Plesu, Liiceanu, Patapievici sau Lucian Boia.

      Ștergere
    3. Vorba este ca scrii ca sa transmiti informatie, transmisia de informatie este obiectivul principal. Daca esti foarte capabil in a selecta si a aranja informatie relevanta de transmis, dar incapabil in a o distribui, tot efortul tau este egal cu zero, deoarece nu-ti indeplinesti obiectivul. Pe de alta parte, avem oamenii care nu au nimic important de transmis, ci doar bullshit gen - vedetei x i s-a vazut o juma' de buca - dar care sint foarte priceputi la distributia acestui bullshit si asa sfirsim cu o populatie al carei creier este plin de bullshit si nu este plin de lucrurile care ard, lucruri care au legatura cu viata noastra, care ne ameninta sau ne pot aduce beneficii.

      Ștergere
    4. Opiniez ca trebuie sa iti aranjezi conceptiile.
      Am citit cu placuta surprindere ca si Nietzsche era pro-UE :)
      De fapt, orice ganditor european tinde spre acest ideal, absolut rational.
      Criticile tale cu privire la vanzarea industriei strainilor... apar din alta era.
      De altfel, comunismul are cea mai internationalista vocatie.
      Daca puterile emergente vor atrage prin modelul lor UE... aceasta natural se va indeparta de imperialismul american!!!!!

      Ștergere
    5. Eu nu-s imperialist decit daca e vorba de imperialism sovietic sau chinez. Imperialismul american este unul prin esenta lui violent. Practicile obisnuite includ embargouri, sanctiuni si presiuni economice pentru montarea populatiei impotriva propriei conduceri (ca in Romania anilor 80), invazii armate, comploturi ale serviciilor secrete, sponsorizarea unor factiuni fasciste si naziste si alte practici abjecte care pana la urma se vor intoarce toate impotriva celor care le instrumenteaza.
      Iar despre vinzarea insdustriei strainilor - asa functioneaza sistemul de dominatie american, nu suporta concurenta corecta din partea industriilor altor popoare, este o dominatie bazata pe extractia bogatiei si a resurselor din alte parti, pe exploatare irationala - conform doctrinei capitalismului pradator. Daca in capitalismul oamenilor unul exploatateaza pe ceilalti in capitalismul tarilor o tara exploateaza pe celelalte.
      Actualmente UE este supusa Imperiului american iar politica ei in linii mari este dictata de la Washington si din cauza asta Romania va ramane subdezvoltata si subindustrializata. E simplu, de ce ar vrea germanii concurenta la industria lor? Nu poate decit sa le dauneze finaciar.

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    7. "Eu nu-s imperialist decit daca e vorba de imperialism sovietic sau chinez."

      Adică sunteți un ipocrit pentru care există totalitari și imperialiști "buni" (comuniști, stângiști, marxiști).

      "Imperialismul american este unul prin esenta lui violent."

      Și cel sovietic/comunist nu? - https://ro.wikipedia.org/wiki/Invazia_Cehoslovaciei

      "Practicile obisnuite includ embargouri, sanctiuni si presiuni economice pentru montarea populatiei impotriva propriei conduceri (ca in Romania anilor 80), invazii armate, comploturi ale serviciilor secrete, sponsorizarea unor factiuni fasciste si naziste si alte practici abjecte care pana la urma se vor intoarce toate impotriva celor care le instrumenteaza."

      Și asta n-a făcut-o și URSS când un stat a deviat de la comunismul sovietic, și nu tot URSS/Cominternul a finanțat organizații comuniste clandestine în Occident și Japonia?

      Fascismul și Național-Socialismul au fost ideologii teribile, care au dus la genociduri ca Holocaustul (aprox. 5 milioane uciși). Vaccinul împotriva lor s-a creat la Nürnberg după Al Doilea Război Mondial. Dar ce ne trebuie astăzi este un nou Proces de tip Nürnberg, care va crea un nou vaccin, de data asta împotriva comunismului.

      --> COMUNISMUL A UCIS PESTE 100 MILIOANE DE OAMENI PE ÎNTREG MAPAMONDUL <--

      URSS - 60 milioane de victime

      China - 35 milioane de victime

      Vietnam - 1 milion de victime

      Coreea de Nord - 2 milioane de victime

      Cambodgia - 2 milioane de victime

      Europa de Est (fără URSS) - 1 milion de victime

      America Hispanică - 150,000 de victime

      Africa - 1.7 milioane de victime

      Afghanistan - 1.5 milioane de victime

      Partide și Organizații Comuniste în Afara Guvernelor - aproximativ 10,000 de victime

      După cum putem observa, ideologiile de stânga (ex. comunismul) au fost create, chipurile, pentru clasa muncitoare, dar cei care le-au elaborat sunt intelectuali burghezi, proveniţi din familii bogate de bancheri sau aristocrați. Scopul lor principal, deghizat în mişcări, fie de stânga, fie de dreapta, este acela de a distruge sinteza simbiotică anime-fanservice-religie (cultura otaku - https://ro.wikipedia.org/wiki/Otaku) şi de a-o înlocui cu cea disfuncțională a Noii Ordini Mondiale, o sinteză monstruoasă între socialism şi capitalism. Iar unul din instrumentele principale pentru realizarea acestui obiectiv este corectitudinea politică/justiția socială, care ne este impusă azi practic cu forţa.

      "Iar despre vinzarea insdustriei strainilor - asa functioneaza sistemul de dominatie american, nu suporta concurenta corecta din partea industriilor altor popoare, este o dominatie bazata pe extractia bogatiei si a resurselor din alte parti, pe exploatare irationala - conform doctrinei capitalismului pradator. Daca in capitalismul oamenilor unul exploatateaza pe ceilalti in capitalismul tarilor o tara exploateaza pe celelalte."

      Și comuniștii (Imperiul Sovietic) n-au acționat la fel?

      "Actualmente UE este supusa Imperiului american iar politica ei in linii mari este dictata de la Washington si din cauza asta Romania va ramane subdezvoltata si subindustrializata. E simplu, de ce ar vrea germanii concurenta la industria lor? Nu poate decit sa le dauneze finaciar."

      Și nu s-a întâmplat la fel și sub URSS cu Pactul de la Varșovia?

      Deci, @godless 1859, vă rog frumos să nu mai romanticizați comunismul, o ideologie totalitară și ucigașă, care face fascismul să pară ca un paradis în comparație cu cele peste 100 milioane de nevinovați morți prin Gulag-uri, Laogai-uri și alte instrumente de tortură ale acestui Holocaust Roșu, care a fost de zeci de mii de ori mai teribil decât orice instituție religioasă ori Biserică - http://www.victimsofcommunism.org/.

      Ștergere
  4. Din punctul meu de vedere, nu exista sistem perfect. Mereu vor exista persoane multumite si de asemenea nemultumite de sistemul in care traiesc.
    Dar pentru a fi obiectivi trebuie sa ne uitam si la procentul celor multumiti vs nemultumiti.
    Personal, dintre dreapta si stanga, prefer dreapta politica.

    Am vazut mai sus ca spuneai ceva de o miscare mai larga. Degeaba.
    Foarte multi oameni la noi in tara ar prefera monarhia in locul comunismului sau ce vrei tu.Dar ca sa fi sigur fa un sondaj de opinie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punctul meu de vedere, nu exista sistem perfect. Mereu vor exista persoane multumite si de asemenea nemultumite de sistemul in care traiesc.

      Persoanele pot fi multumite de anumite de anumite aspecte ale sistemului si nemultumite de alte aspecte ale sistemului; exprimarea in care persoana este ori multumita, ori nemultumita de sistem nu face decit sa distruga orice fel de discutie serioasa supra problemelor si conflictelor care trebuie rezolvate.

      Dar pentru a fi obiectivi trebuie sa ne uitam si la procentul celor multumiti vs nemultumiti

      Putem sa ne uitam, insa asta nu ne va face sa fim obiectivi, mai degraba ne va influenta obiectivitatea intr-un mod gresit. Pentru a fi obiectivi trebuie sa avem o disciplina inalta a propriilor emotii si sa recunoastem ca mintea umana nu a evoluat ca sa gindeasca sisteme de organizare ale civilizatiilor umane ci a evoluat pentru cu totul alte lucruri. Indiferent ca sint de stinga sau de dreapta, oamenii sint comandati de instincte si predispozitii emotionale foarte fundamentale, care-i impiedica sa judece corect in aceasta chestiune a sistemelor de organizare; zeci si sute de biasuri si erori cognitive intra in componenta opiniilor lor. Pentru a fi obiectvi avem nevoie de stiinta, nu de sondaje de opinie - adevarul nu este stabilit cu ajutorul sondajelor de opinie iar o democratie a unei populatii dezinformate este o dictatura a ignorantei.

      Personal, dintre dreapta si stanga, prefer dreapta politica.

      Poate vrei sa-mi si spui care-s motivele pentru care o preferi pe una celeilalte si cum ai judecat de ai ajuns la aceasta concluzie; o faci sa sune ca si cum lucrul pentru care oamenii s-au ucis cu zecile de milioane, este doar o chestiune de preferinta precum culoarea preferata la haine.

      Foarte multi oameni la noi in tara ar prefera monarhia in locul comunismului sau ce vrei tu.Dar ca sa fi sigur fa un sondaj de opinie.

      Un astfel de sondaj de opinie intr-o tara capitalista in care dizidenta este descurajata cultural, economic, legal, politienesc si prin alte moduri, are la fel de multa validitate precum ar avea acelasi sondaj facut pe vremea fostului regim. Foarte multi oameni ar prefera ca crestnismul sa fie religia noastra nationala si sa nu existe atei, nu vrei sa stabilesti si aceste lucruri tot in baza unor sondaje de opinie?

      Ștergere
    2. TU si cu Nietzsche sunteti in aceeasi greseala... si chiar si cu Marx. Ma intreb de ce nu realizati nici1??
      Si anume: nu se poate substitui intrega omenire cu supraoameni... pur si simplu batand din palme, sau chiar facand miracole!
      Nici macar daca s-ar transforma toti oamenii in Nietschi, nici macar in Iisusi sau Buzzhi!!!!!

      Trebuie intai sa se faca teocratie, doar tirania religioasa poate tine in frau irationalitatea, chiar bestialitatea oamenilor.
      Miliarde de ani de viata nu ti-au aratat ca, doar in cazul 1 individ maxim la milioane si miliarde... reuseste ratiunea sa transforme firea umana??

      Ștergere
    3. Trebuie intai sa se faca teocratie, doar tirania religioasa poate tine in frau irationalitatea, chiar bestialitatea oamenilor

      Si tu crezi ca Marx nu stia asta? Nu vezi ca are barba asemeni unui profet? Ei nu au numit comunismul religie (seculara) pentru ca nu voiau sa se asocieze cu renumele de la acea vreme al religiei. Palarie intr-un picior ghici ciuperca ce poate sa fie un sistem ideologic vizat sa conduca viata si evolutia intregii omeniri. La fel si capitalismul. Iar razboaiele modiale - tot razboiae religioase.

      Ștergere