Ce este şi ce nu este supranatural?

Din diferite surse aflăm că supranaturalul este ansamblul fenomenelor care sunt în afara forţelor şi legilor naturii sau în contradicţie cu acestea, care par în afara naturii, a lumii percepute de simţuri.

O primă problemă a acestei definiţii este aceea că este definită relativ la un concept care nu este destul de clar, acela de "natural", cam în acelaşi mod în care ateismul este definit relativ la teism. În ceea ce priveşte însă teismul şi ateismul, este clar tuturor că este vorba despre o credinţă sau despre lipsa credinţei într-un concept, şi că există cu certitudine oameni care cred în existenţa zeilor şi oameni care nu cred în existenţa zeilor. Drept urmare etichetările de forma teist - ateist sunt justificate.

   Este discutabil dacă discriminările de forma natural - supranatural sunt justificate. Dacă cineva inventează peste noapte cuvântul "creştinoid" si afirmă că există lucruri care sunt creştinoide şi lucruri care nu sunt creştinoide, fără să ofere un criteriu pentru aplicarea acestei discriminări, nu avem cum să decidem care este înţelesul cuvântului "creştinoid". Întrebarea legitimă care se impune în acest caz este următoarea: cum poate stabili cineva într-un caz concret dacă un lucru este creştinoid sau nu? Dacă inventatorul cuvântului ne spune că nu există nici un fel de manifestări empirice ale creştinoiziei, de bună seamă că o să considerăm că din moment ce lucrurile creştinoide nu pot fi deosebite de cele care nu sunt creştinoide, nu avem nici un motiv să folosim în vreun context această noţiune.

   Nu putem decât să tragem concluzia că inventatorul asociază această noţiune cu nişte imagini şi sentimente care nouă nu ne sunt accesibile; ar putea la fel de bine să halucineze astfel datorită schizofreniei. Iar ceea ce ţine de domeniul personal şi subiectiv, nu poate fi impus în spaţiul public şi nu poate fi folosit corect ca mobil în vederea comunicării. Pentru ca orice tip de comunicare lingvistică să aibă loc, trebuie ca ambii comunicanţi să cadă de acord asupra înţelesului şi uzului cuvintelor.

   În contextul în care cei ce susţin că supranaturalul este în afara lumii percepute de simţuri, aceea care se numeşte natură,  această noţiune nu are sens. Nimeni nu va reuşi vreodată să perceapă ceva care este "supranatural".

   Noi oamenii putem avea cunoştinţă de existenţa unui obiect sau a unei entităţi numai dacă se manifestă astfel  încât să existe un tip de interacţiune între noi şi acel obiect. Dacă nu există interacţiune sau un şir de interacţiuni de nici un fel, adică obiectul nu se manifestă în aşa fel încât să producă un efect asupra noastră, nu vom şti niciodată de existenţa acelui obiect. Iar ceea ce se manifestă în natură este implicit natural şi ca atare supranaturalului îi rămâne să se manifeste în afara naturii, deci în aşa fel încât noi să nu avem cunoştinţă de el.

 Curios este faptul că există în vocabular un cuvânt care actualmente nu desemnează nimic. Iar pentru a răspunde la această întrebare trebuie să facem un scurt istoric. Pe vremuri cuvântul acesta chiar desemna nişte procese, nişte evenimente din natură: cutremure, inundaţii, boli, fulgere, tornade, şarlatanii executate de şarlatani pricepuţi, erupţii vulcanice, coincidenţe date de legea numerelor mari, halucinaţii, oameni bolnavi psihic, şi cam tot ceea ce era neexplicabil.

   Pe măsură ce ştiinţa a avansat, supranaturalul a început să desemneze din ce în ce mai puţine evenimente reale, pierzându-le în favoarea naturalului. Alte câteva au rămas totuşi calificate ca aparţinând de supranatural, dar în acelaşi timp au fost etichetate la capitolul ficţiune şi imaginaţie. Oamenii prin Evul Mediu chiar credeau că vampirii, vrăjitoria şi demonii fac parte din realitate. În prezent doar indivizii din ţările subdezvoltate mai cred în asemenea bazaconii. Ei şi cu creştinii ortodocşi din România care pun tot felul de evenimente neplăcute pe seama demonilor şi se apucă să exorcizeze oameni în timp ce noi, cei civilizaţi, măcar la nivel intelectual, ne uităm la filmele cu strigoi, vampiri şi draci doar pentru că sunt o formă de divertisment.

   Din cele mai vechi timpuri şi până acum, supranaturalul a desemnat ignoranţa şi lipsa de cunoştinţe a speciei umane, iar din acest punct de vedere trebuie să recunosc că există supranatural. Chiar prea mult supranatural în secolul XXI, secolul tehnologiei. 

   Să nu uităm că cei care profită de pe seama supranaturalului vor duce o luptă susţinută împotriva explicării naturaliste a fenomenelor, pentru că altfel şi-ar pierde sursa de profit. Popii, homeopaţii,naturiştii şi toate speciile de şarlatani au un interes direct în a promova ignoranţa şi în a se opune educaţiei ştiinţifice.

   De ce un om care a văzut o explozie nucleară, care vede cum funcţionează telefonia mobilă sau care utilizează un computer ar vede o icoană plângătoare şi ar decide că nu există o explicaţie naturalistă pentru acel fapt, când el admite că există explicaţii naturaliste pentru modul în care două oraşe au fost rase de pe suprafaţa pământului într-o clipită, întocmai ca Sodoma şi Gomora? De ce un om care admite că există o explicaţie naturalistă pentru modul în care funcţionează un procesor şi-ar apleca fruntea şi raţiunea în faţa unor cadavre, sperând că prin pură magie acele cadavre or să-i îndeplinească vreo dorinţă?

   Din cauza îndoctrinării religioase şi a celei antiraţionale, pe care o practică cei care au de câştigat de pe urma supranaturalului, prin minciună, decepţie, şi tehnici mârşave de "imunizare" a creierului la gândirea sceptică. Aceştia construiesc nişte prăpăstii imense în creierele victimelor, prăpăstii care produc disociere cognitivă şi împiedică raţionamentele şi gândirea corectă. După care pot foarte bine să trăiască pe spinarea victimelor ca nişte paraziţi care se respectă. Aceşti indivizi sunt nişte elemente dăunătoare societăţii, şi chiar dacă nu se vor da legi în secolul acesta împotriva practicilor pe care aceştia le pun în aplicare, ar fi cazul ca mai mulţi oameni să realizeze că societatea are o problemă gravă.