Persecuţia creştinilor

     Cea mai mare eroare pe care au comis-o inamicii creştinismului a fost aceea de-a îi persecuta pe creştini. Cei care au considerat că este eficient a proceda astfel în ceea ce priveşte combaterea creştinismului, au fost nişte ignoranţi în materie de psihologie, sociologie, şi cel mai grav, teribil de ignoranţi în domeniul teologiei creştine şi au sfârşit prin a aduce mai multe deservicii decât servicii scopului lor.
     În ceea ce priveşte psihologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că nimeni nu poate fi convins să nu creadă ceva prin tortură, ameninţări sau moarte. În faţa acestor situaţii, cel mai probabil este ca persecutatul să mintă şi să declare că a greşit, dar asta nu înseamnă în nici un caz că a fost convins de ceva. Principala preocupare a torturatului va fi o modalitate de a scăpa de tortură şi nimic altceva. Pentru ca cineva să îşi schimbe poziţia în ceea ce priveşte o ideologie religioasă este nevoie de foarte mult timp şi de informaţii care desfiinţează progresiv ideologia respectivă, iar în cazul creştinismului acest proces este deosebit de complicat.

     În ceea ce priveşte sociologia, acei oameni ar fi trebuit să ştie că religia creştină a funcţionat ca un identificator specific al comunităţii creştine, şi ca atare, orice atac împotriva vreunui membru al eventualei comunităţi nu ar fi avut ca rezultat decât cristalizarea legăturilor intracomunitare, aşa cum se întâmplă în cazul oricărei ameninţări care tronează asupra unui grup social şi mai ales asupra unui grup social minoritar. Iar în timpul persecuţiilor din epoca romană, creştinii erau în mod clar minoritari şi parţial din acest motiv, Nero şi cu ceilalţi împăraţi romani nu au reuşit decât să promoveze creştinismul în imperiu şi să îl transforme intre 60 şi 380 e.n. dintr-o doctrină a unei secte teribil de obscure, în religia oficială a lumii romane.

      Una dintre inovaţiile speciale ale creştinismului este teologia masochistă a persecuţiei, persecuţie care nu numai că este privită ca fiind un dar şi o cale către mântuire dar pe deasupra mai reprezintă şi o profeţie care se autorealizează. Aceasta funcţionează în consonanţă cu apologia suferinţei, privită în Noul Testament ca o mare virtute. Iată câteva versete relevante, versete care fac din creştinism o religie care prosperă atunci când adepţii ei sunt sau se simt persecutaţi:

Matei 5:10 -12 
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voastră.

 Ioan 15:18 - 20     
Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său.' Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

Romani 8:35 - 39  
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat."
Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru.

 2 Corinteni 4:8 - 11      
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

 2 Corinteni 12:10      
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

 2 Timotei 3:12      
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.  

1 Petru 4:12 - 14     
Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.
Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.

     Am dat doar câteva versete, însă sinistrul Nou Testament abundă în astfel de texte ce au ca rezultat direct construirea la nivel psihic a unor bucle de feedback pozitiv care desfiintează unul dintre cele mai puternice instincte ale vieţuitoarelor, instictul de conservare. Acesta este suprimat în favoarea dogmei antiumane creştine, un virus informaţional care a evoluat să infesteze creierele indivizilor şi să-i compulsioneze să accepte orice fel de afront adus vieţii, culminând cu modificarea radicală a percepţiei asupra suferinţei, suferinţa - cel mai important mecanism prin care organismul este notificat că îi este atacată integritatea. Creştinismul distruge mai mult decât sistemul imunitar al individului la nivelul biologic, îi distruge la nivel psihic capacitatea de-a conştientiza că este dezintegrat în mod sistematic şi transformat doar într-un recipient futil pentru infestarea altor victime şi pentru propagarea virusului.

     După cum se vede în versetele de mai sus, un creştin nu numai că ar trebui să se aştepte să fie persecutat, să fie încercat, tăiat ca o oaie, să fie urât de către alţii, să accepte foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia, să fie dat morţii; pe deasupra acesta trebuie să simtă plăcere în slăbiciune, nevoie, defăimare şi prigonire. Trebuie să se bucure şi să aştepte să pătimească precum idolul lui, Iisus Hristos, şi să fie fericit dacă se întâmplă să pătimească astfel deoarece aşa are garantat un loc în împărăţia cerurilor.

     Nevoia de persecuţie a creştinilor este evidenţiată prin numeroasele teorii conspiraţioniste pe care le suţin, conspiraţii care ar avea ca principal scop desfiinţarea lor. Dacă nu există persecuţie reală, atunci aceasta prinde formă în imaginaţie sub forma clanurilor sataniste, ateiste sau iudeo-masonice care nu trăiesc decât pentru a băga biocipuri pe sub pielea creştinilor şi pentru a le vaccina copiii cu vreun vaccin care provoacă autism. Atunci când creştinii nu sunt persecutaţi de nimeni, încep să se persecute unii pe alţii: catolicii pe ortodocşi, ortodocşii pe martorii lui Yehova, protestanţii pe catolici şi aşa mai departe. Din câte ştiu eu o singură dată s-a întâmplat în istorie ca o sectă creştină să fie desfiinţată prin persecuţie - aceea a catarilor, care a fost adusă la extincţie de către Sfânta Inchiziţie printr-o campanie al cărei slogan a fost: "Caedite eos. Novit enim Dominus qui sunt eius" (Ucideţi-i pe toţi, Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui) - în traducere liberă după 2Timotei 2:19.

     Prin urmare, ca un antiteist ce sunt, mă declar cât se poate de ferm împotriva oricărui tip de persecuţie asupra creştinilor şi a religiei lor deoarece aceasta nu ar duce decât la consolidarea şi cimentarea credinţei iraţionale în dumnezei, draci şi cristoşi. În timp ce Polonia şi România (ţări în care regimurile comuniste au persecutat iniţial biserica) sunt cele mai religioase ţări din Europa, Danemarca, Norvegia şi Suedia conduc prin cealată parte a clasamentului, fapt care reprezintă un semnal clar că, în ceea ce priveşte propaganda ateistă singura soluţie este confruntarea la nivel informaţional şi expunerea religiei creştine ca ceea ce este: o sumă de mituri imorale care sunt prezentate ca fiind adevărate de către prea-mincinoşii teologi cu scopul de-a mulge turma de credincioşi şi o ideologie susţinută aşa cum se poate observa şi de către stat, probabil pentru ca cetăţenii să nu se revolte în faţa abuzurilor şi incompetenţei politicienilor, considerând că a trăi în penurie reprezintă împlinirea vreunei profeţii biblice.