Creştin versus ateu în viaţa reală

    Viaţa reală este aceasta în care acţionăm şi luăm decizii, spre deosebire de cea imaginară, existentă doar în capul credincioşilor în supranatural care preferă din motive obscure să înlocuiască realitatea cu irealitatea, probabil din pură invidie faţă de oamenii care au halucinaţii sau dintr-un instinct exacerbat de competiţie cu aceştia. 

     Creştinul va pune pe seama unor agenţi supranaturali câteva din lucrurile care se întâmplă în realitate, eliminând explicaţiile naturaliste dacă acestea există şi totodată va trebui să accepte că există nişte probleme care se manifestă sau se vor manifesta în "mediul supranatural" şi care necesită rezolvare prin acţiuni care sunt executate în mediul natural. Evident, nici un creştin nu va reuşi să ajungă la performanţa  negativă de-a pune pe seama supranaturalului tot ceea ce i se întâmplă; există grade diferite de creştinism, trebuie să recunoaştem. Acest mod de gândire îl va determina pe creştin să ia decizii greşite pentru rezolvarea unor probleme reale şi decizii inutile şi detrimentale lui pentru rezolvarea problemelor imaginare. 

     În prima categorie de probleme, acelea care sunt reale, se pot include bolile, seceta, inundaţiile, mai toate catastrofele, lipsa de resurse financiare (şi eventual intelectuale), accidentele şi cam tot ceea ce poate fi considerat problemă. Mulţi credincioşi îşi vor explica aceste situaţii prin vestitele clişee: ne-a bătut Dumnezeu; suntem prea păcătoşi,  nu există plăci tectonice şi gândirea teleologică ne spune că tot ceea ce se întâmplă se întâmplă din cauza lui Dumnezeu (sau Satana) care nu au un hobby mai mare decât lupta lor eternă pentru sufletele oamenilor. Nici măcar nu le-ar trece prin cap că plăcilor tectonice le pasă de ei în aceeaşi măsură în care îi pasă unui bolovan care se rostogoleşte pe o pantă dacă trece sau nu peste vreun muşuroi de furnici. Acestea fiind problemele şi acestea fiind explicaţiile ataşate lor, deciziile rezultă într-un mod logic; trebuie să fie influenţate entităţile supranaturale în aşa fel încât prin voia lor problemele să dispară. Iar pe baza deciziilor se efectuează acţiunile: rugaciuni, exorcizări, excursii pentru pupatul moaştelor, construcţia de biserici, pocainţă şi altele din această categorie, acţiuni care ar fi produs numai beneficii speciei umane daca aceasta ar fi fost formată exclusiv din şamani şi popi. 

    Cât despre problema imaginară, inventată de religia creştină - arderea în focul etern - soluţia pentru rezolvarea ei vine evident, tot din religie. Aşa cum se spune, creştinismul centrează şi tot el dă cu capul; el inventează probleme şi tot el le rezolvă (cel mai des contra cost). Cum le rezolvă? Obligându-l pe credincios să se abţină de la activităţi normale care nu produc nici un fel de deservicii necredincioşilor: mâncare, sex, (blasfemie?), să investească în acţiuni cu desăvârşire ridicole aşa cum sunt ritualurile religioase, să-şi desfacă buzunarele prin biserici, şi să facă prozelitism şi propagandă ca nu cumva vreun alt individ să se prăjească prin focul Iadului. Bine că avem nişte legi acum în epoca modernă care îi împiedică să ne tortureze şi să ne ardă prin pieţe ca să ne purifice şi să ne salveze sufletele eretice.

    Într-adevăr, ateismul nu presupune absolut nimic în afară de necredinţa în dumnezei şi draci, dar de regulă ateismul vine la pachet cu naturalismul, adică, pe lângă faptul că exclude dumnezeii mai exclude şi supranaturalul. Orice adept al filozofiei naturaliste este implicit ateu iar cel puţin neo-ateismul, cunoscut şi sub numele de "noul ateism" este o mişcare care are la bază filozofia naturalistă. Din start, acea problemă inventată de creştinism care este echivalentă cu tortura psihică - frica turbată de Iad - a fost exclusă. La fel de exclus este şi timpul pierdut cu rugăciuni şi ritualuri religioase, iar banii pentru plata acestor piese de teatru absurd vor rămâne în buzunarul omului care a muncit acei bani în loc să se ducă la nişte personaje care ar trebui să încerce măcar odată munca cinstită. 

    Odată ce supranaturalul a fost exclus, tot ceea ce se întâmplă are cauze naturale şi explicaţii naturale şi ca atare singurul tip de decizii şi de acţiuni executate în virtutea  filozofiei naturaliste este menit să afecteze şi să influenţeze mediul înconjurător. În cazul oricărei necunoscute, ateul va căuta explicaţii folosind logica şi metoda ştiinţifică, iar în cazul oricărei probleme care necesită rezolvare ateul va recurge la tehnologie.
    Pentru a preveni efectele unui cutremur se construieşte o casă mai sănătoasă, pentru a vindeca o boală se construieşte un spital şi se face cercetare în domeniul medicinei, pentru a evita o inundaţie se va construi un dig, pentru a evita moartea într-un accident se va purta centura de siguranţă şi se va dota maşina cu airbaguri, iar pentru a scăpa de ignoranţă şi prostie se va construi o şcoală şi se va face educaţie. Istoria ne arată că atunci când explicaţiile naturale sunt preferate celor religioase problemele sunt rezolvate prin mijloace care stau la dispoziţia noastră. Toată ştiinţa, tehnologia şi bunăstarea pe care o avem în momentul actual este un produs al filozofiei naturaliste, nu al religiei.  

Niciodată gândirea de tip religios nu a adus vreun beneficiu omenirii.  

Niciodată vreun dumnezeu sau vreun drac a fost responsabil pentru ceea ce ni se întâmplă.  

Niciodată rugăciunile către Dumnezeu nu au rezolvat ceva.  

Dumnezeu nu există. Nici Dracul.  

Chiar dacă noi nu suntem complet responsabili pentru ceea ce se întâmplă pe această planetă, doar noi putem rezolva problemele cu care ne confruntăm, nu Dumnezeu şi nici Dracul. 

     Acestea sunt nişte superstiţii care datează de pe timpul copilăriei speciei umane, şi aşa cum copiii ajung la adolescenţă şi încetează să mai creadă în Moş Crăciun la fel trebuie să se întâmple şi cu specia umană. Să ajungă măcar la adolescenţă. Şi apoi, cine ştie, la maturitate.