În contextul în care populaţia României scade odată cu numărul de şcoli şi spitale, există totuşi o industrie care prosperă; aceasta este industria producătoare de popi. Imediat după incidentele din '89, BOR a intrat într-o expansiune continuă şi nu s-a mai oprit. Avantajul de-a avea autonomie faţă de stat permite bisericii majoritare să producă popi pe bandă rulantă şi să construiască şi biserici pentru acei popi fără nici un fel de constrângere din partea pieţei de pseudoservicii religioase.
Dacă serviciile ar fi fost reale şi ar fi funcţionat măcar după mecanismul cererii şi ofertei, atunci ai fi văzut poate vreun sondaj de opinie în care oamenii să fie întrebaţi dacă mai vor popi şi biserici peste numărul celor care există deja. În lipsa acestui mecanism însă, BOR poate produce câţi popi doreşte şi apoi poate şi construi biserici pentru ei, toate pentru o mai bună şi eficientă extragere a sevei din populaţie.
Există un nume pentru structurile care se dezvoltă în acest mod în interiorul unui organism, iar acel nume este cancer. În caz că pacientul nu este trimis imediat la raze în aşa fel încât tumoarea bisericească să intre în remisie, ne putem aştepta pe viitor la lucruri aberante şi absurde.
După câte văd eu, BOR are drept ţintă o ţară în care să existe cea mai mare densitate de popi pe cap de locuitor. Cel puţin trei popi pe cap de locuitor, unul pentru slujba de dimineaţă, unul pentru prânz şi altul pentru vecernia de seară. Probabil BOR o să vrea să monteze nişte gherete cu popi prin parcurile publice şi pe la intersecţii, să angajeze nişte popi de lift şi nişte popi de restaurant care să binecuvânteze omul la cap în timp ce mănâncă. Poate vor să inventeze preotul voiajor, care să însoţească omul peste tot pe unde se duce, astfel încât să-l poată spovedi şi să-i poată ierta păcatele în timp real. Aceşti nătărăi au de gând să facă popi de jucărie pentru băieţi şi călugăriţe de jucărie pentru fetiţe ca nu cumva copiii să se joace jocuri laice. Atât de popită, protopopită şi răspopită are să fie această ţară încât toţi ne vom simţi ca nişte turişti pe muntele Athos.
Ce să mai spui despre febra turbată de-a construi biserici peste tot pe unde n-ai nevoie de ele? Păi nu era mai simplu să facă nişte biserici pentru uz personal, cu altar şi catapeteasmă care se pot instala direct în casă, o cruce pentru acoperiş şi un clopoţel cu care să scoţi vecinii din pepeni trâmbiţând sus şi tare faptul că tu eşti religios? Eu n-am nici o problemă cu faptul că oamenii se duc la biserică; din partea mea să se ducă toţi în biserica mă-sii cu creştinismul lor cu tot, dar să se ducă în biserici făcute pe banii lor, nu pe ai altora.
De ce se întâmplă acest lucru la noi şi prin ţările civilizate nu? În principiu este vorba de guvernanţi nătângi care nu au un răspuns serios la problemele sociale, deci recurg la anestezierea nemulţumirii prin religie şi nu prin politici care vizează cauzele acelei nemulţumiri. Pe lângă asta, prestaţia lor nătângă nu îi poate legitima moral ca guvernanţi, şi apelează din nou la biserică şi pentru această chestiune. Biserica fără ajutorul perpetuu pe care-l primeşte din partea mass-media şi a guvernanţilor s-ar scufunda rapid acolo unde-i e locul, adică în Evul Mediu.
Nu spun că guvernanţii sunt nătângi şi neghiobi ca să jignesc, este doar o constatare a faptului că în secolul XXI avem nevoie urgentă de tehnicieni, de ingineri, cercetători şi intelectuali, nu de popi. Popii sunt buni numai la îndrugat minciuni de spre universuri paralele şi realităţi alternative în care curge lapte şi miere, sau foc şi pucioasă, după caz. Popii nu cunosc nimic din ceea ce ne poate folosi în viitorul apropiat, ce să mai vorbim de cel îndepărtat. Ce au să facă popii în deceniile viitoare atunci când ne vom confrunta cu penurie de resurse, cu probleme sociale şi de mediu? Au să facă o sfeştanie? Au să se roage la Dumnezeu pentru ieftinirea petrolului? Este absurd şi este ruşinos pentru orice deţinător de creier că nu se manifestă împotriva acestei aberaţii medievale.
Mai spun că avem nevoie de intelectuali, eventual produşi pe internet, deoarece aceştia pe care-i avem acum cu greu se pot numi intelectuali. Nu sunt decât nişte nevertebrate lipsite de testicule, de la care te poţi aştepta să spună adevărul doar dacă acel adevăr nu deranjează status quo-ul. Iar adevărurile ce nu deranjează status quo-ul nici măcar nu merită a fi spuse.
Lumea saracita a inceput sa se cam sature si de popi, iar noi ar trebui sa fim mai bine organizati si sa avem mai multe initiative; din "pacate", noi suntem mult prea putini, iar ei mult prea multi, insa un gram de creier valoreazaai mult decat o tona de muschi , asa ca sperante exista :)
RăspundețiȘtergereKitana
Nu-s chiar asa de multi. Dupa estimarile sondajelor cei care sunt credinciosi "pe bune" reprezinta cam 20-30% din populatie. Restul se dau dupa cum bate vantul din ratiuni de socializare.
RăspundețiȘtergereOdata ce o sa se schimbe directia "la varf", grosul populatiei o sa se dea dupa directia de la varf, asa cum a facut intotdeauna, iar in momentul in care credinciosii or sa fie in minoritate nu le vom mai simti prezenta.
Imi place aia cu "intelectuali produsi pe internet". Foarte open minded ideea. Pe langa asta, unul cu "cariera" de intelectual, scolit la universitatea X, va fi mult mai reticent sa conteste status quo-ul, riscandu-si astfel pozitia decat unul care nu are de pierdut propriul status cand deranjeaza.
RăspundețiȘtergereProblema in sine este chiar "cariera" de intelectual. Faptul ca un om poate trai de pe urma acestei cariere. In momentul in care ceea ce spune reprezinta sursa existentei lui atunci a devenit instantaneu corupt; nu mai poate spune adevarul deoarece existenta lui este dictata de ceea ce spune. Ne trebuie intelectuali part time, d'alde Mirel Palada, care au job de sine statator si sunt liberi deci sa exprime opinii fara a fi constransi la modul la care e constrans unul ca Andrei Plesu.
RăspundețiȘtergereAsa este, practic am spus acelasi lucru, unul de cariera va fi reticent, corupt, cum spui tu.
RăspundețiȘtergereAscultam aseara stirile cu o ureche si mi-a ajuns o stire beton: cei mai insistenti cersetori din acest buget vai de mama lui, sunt POPII!!!!!! Mi-a si sarit mustarul, am inceput sa injur de unu singur acolo, bagat cu capul intr-un calculator...
RăspundețiȘtergere"Lumea saracita a inceput sa se cam sature si de popi"
O LAIE DE CAL MARO!! Ii adora, ii pupa sub coada la fiecare colt de strada "sar'na dom' parinte!", oficialitatile nu misca in front pana nu apare si un barbos acolo, cu o oala pe cap, si daca se poate sa se cruceasca cat mai des in fata adunarii... un jeg gros cat degetul pe intelectualitatea asta!! Iar popii niste netrebnici, isi aroga un aer de superioritate "spirituala", cand deschid gura toata lumea trebuie sa asculte si sa ia aminte, nici nu ai cu ce compara momentul asta de rahat! S-apai pe la sate e circul si mai umilitor, popii is cei mai apreciati oameni din sate, is mai tari ca orice primar care (nu-i asa) poa' sa plece oricand de acolo, nu ca popa care si-a infipt ghearele adanc in comunitate si suuuuuge tot-tot, cu acelasi aer de aroganta si de superioritate.
Zicea pe aici cineva ca popii sunt de fapt niste blajini de te apuca plansul, duc o viata plina de lipsuri si altele... Din partea mea poa' sa moara de foame, asa cum mor de foame orice oameni care nu muncesc NIMIC!! Is blajini pentru ca asta e metoda de a intra sub pielea omului, capusha si cam toti parazitii care sug fac la fel, au in saliva un fel de anesteziant pe care il injecteaza imediat ce te "penetreaza", ca apoi sa nu mai aiba probleme. In cazul popilor anestezierea se face cu ajutorul extrem de mare oferit de ignoranta crasa de care dau dovada victimele lui!
Abea mi-am curatzat mustarul ce mi-a sarit aseara si uite.. vine godless si iarasi is plin de mustar!! Bineinteles ca din cauza ca ce scrie este ce simt si eu! Stau si ma intreb: cat poate un om sa suporte spalarea la creier??.. Chiar nu are nici un sistem de protectie propriu la intepaturile prostiei?? Chiar asa de senil e poporul asta?? Ca parca are in gene naivitatea si ignoranta!....
Cine vrea sa afle cat da statul din buget pentru popi, chiar si acum de criza, iar pensionari care au cotizat o viata intreaga primesc mizerii si injuraturi.
RăspundețiȘtergerehttp://dealulmelcilor.com/2011/08/salariile-popilor-in-zodia-crizei/
Godless, te-au "inspirat" si UBB-istii in articolul asta??.. :).. Tocmai am vazut la Zergu ce au stiut ei face cu mintea lor
RăspundețiȘtergerecat poate un om sa suporte spalarea la creier??
RăspundețiȘtergereAtat timp cat popii sunt legitimati de comunitate sau de un grup majoritar al comunitatii n-ai la ce sa te astepti. Insa cel putin pe internet majoritatea este ori areligioasa ori antireligioasa. Si nu vorbesc doar de Romania, e valabil pentru tot internetul. Atat timp cat internetul este un formator de opinie concurent cu televiziunea si secularistii domina peisajul internautic, biserica n-are ce sa miste.
Si apoi sa nu uitam facptul ca stiinta n-a demonstrat niciodata ca exista vreun Dumnezeu - ceea ce se constituie intr-un mic dezavantaj pentru bisericosi.
Greu de estimat este care o sa fie dinamica fenomenului religios insa dupa ce se vede pana acum religia e pe o curba descendenta, ba, tendinta de secularizare este chiar foarte dura.
Daca faci o comparatie cu alte tari religioase gen SUA, stam chiar foarte bine in ceea ce priveste directia.
(nu m-au inspirat UBB-istii, am aflat de facerea lor dupa ce am scris textul. Adevarul este ca in afara de cenzura nu au nici un fel de raspuns in situatii de genul ala; ar fi trebuit sa stie ca religia lor va pieri atunci cand au pierdut capacitatea de-a cenzura si de-a persecuta oamenii).
"stam chiar foarte bine"
RăspundețiȘtergereO fi, insa statistica se simte mai mult aici pe net si nu se simte deloc "pe teren"! Este descurajant cand auzi din gura unui om pe care il considerai un atent observator din discutiile cu subiecte diferite de religie, ca de fapt e splat la creieri masiv. Inca ma straduiesc sa gasesc un partener de discutii acceptabil in jurul meu si adevarul e ca nu prea am reusit! Tocmai de asta ma incapatanez (kestie specifica mie) sa caut oameni cu care sa pot discuta, indiferent de convingeri, ma intereseaza materialul de baza.. :)) Macar sa nu fuga de subiect atunci cand i se pune o intrebare incomoda, sau cand aude o afirmatie neconforma cu convingerile alea.
Din pacate lumea prefera subiecte de discutie din orice alt domeniu, discutii usoare, bancuri cat incape, totul cat mai general, cat mai vag, fara argumentatii deosebite, pareri si atat.
Este descurajant cand auzi din gura unui om pe care il considerai un atent observator din discutiile cu subiecte diferite de religie, ca de fapt e splat la creieri masiv
RăspundețiȘtergereNu vad de ce ti se pare lucrul asta descurajant. Majoritatea oamenilor (ma include si pe mine) sustine pareri irationale intr-un domeniu sau altul. Ce naiba, oricum nu suntem jedi sa le stim pe toate. Problema cu religia este ca are parte de tratament special in comparatie cu celelalte domenii, in care atunci cand cineva exprima vreo parere, atunci aceea este supusa amendamentelor venite din partea ratiunii. Asta vrem noi sa facem cu new atheism. Faptul ca e descurajant sau nu, mi se pare irelevant. Orice problema grea este descurajanta intr-o anumita masura - altminteri n-ar mai fi fost considerata o problema grea.
Mi se pare descurajant din mai multe motive, unul fiind un soi de dezamgire legata de respectiva persoana, un altul ar fi faptul ca o eventuala discutie ar presupune un start de la un alt nivel, mult mai dificil pentru ca sunt constient ca fiind un om capabil de rationamente bune, pleaca de la premize diferite, iar ideile de baza nu sunt usor de clatinat. Nu problema se anunta grea ci posibilitatea de a interveni o inertie cat un tanc rusesc.
RăspundețiȘtergere"Majoritatea oamenilor (ma include si pe mine) sustine pareri irationale intr-un domeniu sau altul"
Da-mi un exemplu de-al tau.. :)).. ca nu te cred!
Ca sa nu fii dezamagit de vreo persoana sau alta, ai face bine sa nu te mai astepti de la prea multe de la acele persoane. Am vazut destul lucruri pe lumea asta ca sa stiu de la ce ma pot astepta de la oameni. Si acelea nu-s prea multe lucruri bune. Daca insa incerci sa creezi vreo conexiune cu respectivele persoane ai sa fii dezamagit, fara doar si poate.
RăspundețiȘtergereDa-mi un exemplu de-al tau.. :)).. ca nu te cred!
Daca sustin in prezent idei irationale nici n-as avea cum sa-mi dau seama ca o fac si care ar fi acele idei. Stiu insa din experienta ca asa se intampla, ca este posibil si este probabil sa se intample.
Popii ar fi buni la ceva. Dacă mâine aș deveni dictator în Ro i-aș pune la sapă să facă Canalul Dunăre-Bărăgan, că și așa e secetă mare acolo.
RăspundețiȘtergereDar spre deosebire de Ceașcă le-aș asigura un healthcare de invidiat. Nu de alta, dar nu ar prinde bine încă un val de sfinți ai închisorii, sau al canalului, în cazul ăsta.
Da, trebuie sa-i tii tot pe banii altora; n-ai cum sa faci altfel.
RăspundețiȘtergereEu insa le-as spune sa faca propaganda pentru stiinta si sa-i ameninte pe cetateni ca daca nu invata metoda stiintifica or sa fie torturati pentru vecie de un balaur invizibil numit Einstein.
N-am baza in ei sa sape nici macar un sanţ daramite ditamai canalul.
Banii altora, da' o să coste mult mai puțin decât dacă ai pune o corporație să facă treaba. Nu le trebuie cine știe ce condiții. Eu i-aș ține numai pe pâine, usturoi, ceapă și ridichi, cum făceau faraonii cu sclavii de construiau piramide.
RăspundețiȘtergerePentru constructia piramidelor nu au fost folositi sclavi. Erau oameni platiti sau care isi plateau darile catre faraon prin munca la piramida. Lucratorii beneficiau de remuneratie, asistenta medicala, etc.
RăspundețiȘtergerehttp://fataverso.blogspot.com/2011/12/sondaj-despre-optiunea-religioasa.html?showComment=1323898785374#c808613901313934587
RăspundețiȘtergerehttp://subiectiv.ro/fragmente/vrajitoarele-au-dreptate-de-ce-sa-plateasca-impozite-biserica-plateste/
RăspundețiȘtergereai si o solutie ? :)))))))))
RăspundețiȘtergereSolutie la ce? La casatoria religioasa dintre politicieni si popi?
RăspundețiȘtergerehttp://fataverso.blogspot.com/2011/12/sondaj-despre-optiunea-religioasa.html
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere@Anonim
RăspundețiȘtergereIa sa vedem ce spune distrusul in jalnicul articol
Vad ca nu te duce mintea nici cit pe niste amariti de viermi
Ia vezi narodule
Dar sa vina lingcuristii de ateisti
... etc.
Draga crestine, ti-am sters toate cele 4 comentarii pe care le-ai lasat aici. In primul rand iti pui un nume, altul decat anonim si putem sa schimbam niste replici. Apoi, in acest colt de internet singura persoana care are voie sa insulte pe cineva sunt eu si cei carora le permit eu sa insulte - iar tie inca nu ti-am permis din cate imi aduc aminte.
Chiar ti-as fi raspuns la toate minciunile si aberatiile pe care le-ai scos din tine insa le-ai exprimat intr-un limbaj extrem de nesimtit si incoerent. Invata sa te exprimi decent si apoi mai vedem.
Cu tine nu pot schimba replici deoarece tu spui "din partea mea să se ducă toţi în biserica mă-sii cu creştinismul lor cu tot " si apoi incepi sa schiauni cind te pune omul cu botul pe labe la colt .Poate ai chiorit dar acelea sunt cuvintele tale scrise in articolul tau de 2 bani ,,,,pe el
RăspundețiȘtergereTot nu ti-ai pus nume; nu crezi ca ar fi o dovada de bun simt sa ai un nume oarecare?
RăspundețiȘtergereCat despre treaba cu biserica nu inteleg de ce te deranjeaza; daca as fi spus ca nu vreau sa va duceti in biserica ati fi tipat ca va interzic, ca vreau sa spal pe creieri cu ateism, etc, si cand spun ca n-am nimic impotriva sa va duceti in biserica, nici asa nu va convine - ei bine, cine are sa va multumeasca si pe voi?
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereScuza-ma, dar esti un p,,,, ipocrit. Nu stiu daca ai realizat, dar e treaba politicienilor si a afaceristilor sa construiasca spitale, scoli si autostrazi, nu a clericilor! Asadar, chiar daca ai elimina toti clericii, tot nu ar aparea spitale, scoli si autostrazi din pamant.
RăspundețiȘtergereNu stiu daca ai realizat, dar e treaba politicienilor si a afaceristilor sa construiasca spitale, scoli si autostrazi, nu a clericilor!
RăspundețiȘtergereTreaba politicienilor nu este sa dea bani pentru biserici sau sa favorizeze in vreun fel vreun cult religios in defavoarea oamenilor nereligiosi. Asta echivaleaza cu propaganda religioasa sponsorizata din bani publici.
(ceea ce este evident, dat fiind numarul jenant de mare al cur-lingvistilor ateisti)
Mizeri mai sunteti!
dar esti un p,,,, ipocrit
E a doua oara cand ti-am spus sa te abtii de la insulte si sa-ti pui un nume daca vrei sa comunicam si se pare ca nu pricepi limba romana.
Nici limba romana nu o pricepi si nici mesajul Domnului Iisus Hristos nu l-ai inteles. Domnul Iisus a spus asa:
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
sau
Eu va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri. (Matei 5:44)
Ei bine, in loc sa fii fericit ca ma fut pe biserica ta, pe credinta ta imbecila, pe dumnezeul tau tembel si pe tot ce ai tu mai sfant - tu ma insulti. Pai asa a zis Hristos? Uite ce sa faci ca sa intre credinta crestina mai adanc in tine si sa poti face cum ti-a spus acolo stapanul tau, Hristos:
Ia o cruce mai lunga si groasa si baga-ti-o in cur. Apoi scoate-o si bag-o din nou. Si din nou, si din nou. Baga - scoate, baga - scoate de 666 de ori si abia atunci dupa ce incepe sa curga sange are sa intre in tine esenta crucii, ai sa intelegi mesajul crestin si ai sa iubesti pana chiar si pe atei.
Pana una alta marş d-aici ca ma plictisesti cu limbajul tau nesimtit si tupeist de cocalar crestin. Am vazut si credinciosi cum mai mult obraz decat tine.
BOR conduce in momentul de fata unele dintre cele mai profitabile afaceri din Romania, si pe langa asta mai beneficiaza si de bunavointa enoriasilor. n-as avea nimic impotriva daca si-ar plati taxele asa cum toti afaceristii fac, si daca ar folosi banii in alte scopuri decat sa sfideze populatia. cat de arogant trebui sa fii, cat de ipocrit si de prefacut, sa cersesti bani de la pensionari fara viitor/familie, bani cu care mai apoi sa-ti cumperi limuzine de lux ? BOR se intretine pe spatele celor slabi, care isi cumpara mantuiala cu bani.
RăspundețiȘtergere