Creştinismul dăunează grav sănătăţii mentale

    Există câteva platitudini pe care creştinii le tot aruncă ateiştilor şi le aruncă cu o asemenea consecvenţă încât te fac să crezi că dacă i-ai supune testului Turing, aceştia n-ar reuşi să-l treacă. Una dintre ele a fost elucubrată de către Feodor Dostoievsky şi sună cam aşa:

    "Dacă Dumnezeu nu există atunci totul este permis."

    Astfel de culmi ale obtuzităţii intelectuale pot avea ca sursă doar pe unii dintre religioşi deoarece doar aceştia cred că nu mai există viaţă sau morală în afara contextului religios în care ei trăiesc. Poate fi greu de imaginat dar există nişte specii de animale care reuşesc să nu-şi mănânce propriile progenituri chiar şi fără să aibă parte de preţioasele prescripţii şi interdicţii divine. Ba, există unele care chiar ajung la performanţa fantastică de-a trăi în cadrul unor societăţi cu reguli şi ierarhii complicate fără să citească cărţi sfinte în fiecare zi. Mă gândesc că dacă furnicile au creierul cât un vârf de ac şi reuşesc cu ajutorul acestui vârf de ac să menţină un grad impresionant de coeziune socială fără să aibă nici un fel de Dumnezeu, atunci cu atât mai mult putem noi, cu acest creier imens cu care suntem dotaţi.

    Este greu de crezut că există vreun om care nu găseşte nici un motiv întemeiat pentru a nu-şi ucide şi mânca proprii copii afară de faptul că există un Dumnezeu care nu permite acest lucru. Poţi să nu ţi-i mănânci pentru că purcelul e mai bun, pentru că ai chef de o salată sau cine ştie, pentru că nu eşti dereglat la cap, îţi iubeşti copiii şi când te uiţi la ei prima idee care îţi trece prin cap nu ţine de gustul pe care l-ar avea daca ar fi muraţi sau prăjiţi în ulei. Se pare însă că astfel de operaţii mentale sunt mult prea complexe pentru creierul dostoevscian prăjit în ulei de candelă bisericească şi murat în oţet creştin.

    Apoi faptul că un act este sau nu permis are relevanţă nulă cel puţin din perspectiva creştină. Din perspectiva creştină cel mai groaznic act, cea mai imorală faptă, cea mai mare oribilă atrocitate posibilă este să blasfemiezi impotriva Sfîntului Duh, adică să spui ceva de genul:

   "Sfântul Duh e un căcat în ploaie!"

    Pentru ceea ce am scris mai sus nu există scăpare, nu există cale de întoarcere, nu există nici un fel de milă - suferinţa eternă te aşteaptă - pentru că nu ai fost respectuos cu acest duh sfânt. În rest, poţi să faci orice: să ucizi, să furi, să comiţi genocid, să violezi băieţei şi fetiţe, să ţii sclavi, să torturezi oameni arzându-le organele genitale cu fiare încinse - orice este permis atât timp cât după ce comiţi faptele te pui în genunchi în faţa Domnului Iisus Hristos şi te căieşti sincer pentru fapta ta. Domnul Iisus este atât de bun încât te poate ierta pentru orice atrocitate pe care o comiţi şi cu precădere pentru cele despre care ai crede că sunt într-adevăr de neiertat şi pentru care nici o fiinţă umană nu te-ar putea ierta. 

    Există totuşi ceva fără de care totul este permis iar acel ceva nu este Dumnezeu, ci este respectul pentru adevăr. Fără respect faţă de adevăr dar înarmaţi cu minciuni religioase, cu dogme construite în aşa fel încât să eludeze adevărul, oamenii s-au dedat la atrocităţi imaginabile folosind religia ca scut împotriva oricărui fel de critici aduse acestor acte infame. Atunci când raţiunea îţi sculptează gândurile, credinţele şi acţiunile, nu doar că nu este permis totul, este permis doar ceea ce este justificabil raţional, ceea ce este adevărat şi util iar când religia îţi modelează gândurile şi acţiunile nu poate rezulta decât vreun tablou sinistru de prin Evul Mediu. 

    Tot Dostoievsky într-o scrisoare ne arată cât de mult respect are el pentru adevăr:

   "Dacă cineva ar putea să demonstreze că Cristos este în afara adevărului şi că adevărul în realitate îl exclude pe Cristos, aş prefera să rămân cu Cristos şi nu cu adevărul."
    
    Dacă creştinilor nu li se pare nimic în neregulă cu faptul că Dumnezeu le poate cere să-şi sacrifice copiii pentru el, probabil că li se pare la fel de normal să sacrifice şi adevărul acestui zeu psihopat, să-l pună pe un altar, să-l înjunghie şi să-i dea foc, astfel încât mirosul de adevăr încins să se ridice până la nările divinităţii şi să le umple de plăcere. Şi odată ce s-a sacrificat adevărul şi respectul pentru el, atunci s-a sacrificat şi sănătatea mentală, atunci totul devine posibil şi totul devine permis exact ca la casa de nebuni.
     Religia nu-i poate face morali pe psihopaţi dar poate în schimb să determine persoane care altfel ar fi morale să se comporte cum doar un psihopat ar putea să o facă.