Iadul în creştinism

     Una dintre cele mai răspândite şi mai infame doctrine ale creştinismului este cea a Iadului. Ea apare cu desăvârşire dezgustătoare în momentul în care este folosită pentru a acţiona mecanismul fricii în creierele necoapte ale copiilor care sunt îndoctrinaţi în cultul creştin.

    Există variaţii în funcţie de denominaţie, există variaţii în funcţie de criteriile pe baza cărora se ajunge în Iad dar în principiu această doctrină susţine că există un loc unde în mod clar nu curge nici lapte şi nici miere şi unde vor suferi pentru eternitate oamenii răi, oameni răi care de regulă înclud pe toţi necredincioşii.

    Sigur că există la fel de multe dovezi pentru existenţa acestui loc neplăcut pe câte există pentru existenţa lui Dumnezeu, adică zero. Sigur că este doar o altă invenţie a unor oameni a căror principală ocupaţie a fost inventarea de mijloace psihologice prin care să poată controla comportamentul semenilor lor. Şi adevărul este că aceste mijloace funcţionează, au tulburat liniştea sufletească a multor oameni timp de secole şi o tulbură multora şi în prezent.  Sper că în viitor aceast deject concept va fi folosit doar pentru a le trage copiilor o sperietură grozavă, atunci când li se va explica faptul că miliarde de indivizi au trăit cu o frică turbată toată viaţa şi au crezut toată viaţa lor că acest loc imaginar ar fi de fapt real. Iraţionalitatea umană este ceva de speriat şi adevărul este că dacă merită să-ţi fie frică de ceva, atunci merită să-ţi fie frică de modul în care frica adeseori transcende raţiunea umană şi de consecinţele dezastruoase ale acestei predispoziţii.

    Ideea de Iad este incompatibilă cu cea a unui Dumnezeu bun sau drept. Să presupunem că există un singur om care ajunge în Iad şi că acolo este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Ei bine, chiar dacă ar fi vorba despre Hitler, cam cât ar suporta cineva să-l vadă pe Hitler ţipând sfâşâietor de durere? După ce i-ai asculta urletele două luni crezi că te-ai plictisi de ele? Dar după 58 de ani? Dar după 35 000 de ani, crezi că ţi s-ar face milă de nefericitul Hitler din care nu a rămas decât un mecanism care se alimentează cu foc şi produce doar suferinţă? Dar după 10 miliarde de ani, timp în care ar fi suferit pentru cei care au murit din vina sa de zeci de milioane de ori, nu ar trebui să ne fie milă de Hitler? A fost şi el un mamifer din specia noastră, a fost defect la cap, a făcut nişte prostii, a nenorocit multă lume, dar totuşi eu cred că nimeni nu merită suferinţă eternă. Ei bine, conform ideologiei creştine Dumnezeu ar putea să oprească suferinţa lui Hitler după ce au trecut zeci de miliarde de ani şi ar putea să-l trimită nu în Rai, ci pur şi simplu să îi înceteze existenţa din toate punctele de vedere, dar n-o va face. Eu spun că cineva care nu are milă de cel care încearcă cea mai mare suferinţă posibilă nu poate fi bun în nici un sens al cuvântului iar Dumnezeul creştin se înscrie exact la această categorie. 

    Şi conform majorităţii creştinilor în acest Iad nu va fi cazat doar Hitler. Vor mai fi cazaţi oameni ca Brad Pitt, Angelina Jolie, Steven Pinker, Albert Einstein, Betrand Russell, George Carlin, Mihai Eminescu sau Richard Dawkins. Mahatma Ghandi va suferi pentru eternitate pentru că nu s-a născut în locul potrivit. Musulmanii vor fi veşnic torturaţi în Iadul creştin dar măcar aici există o anume echitabilitate deoarece după doctrinele musulmane şi creştinii vor fi afla suferinţa veşnică în Iadul musulman. Aborigenii, oamenii de Neanderthal, civilizaţiile amerindiene şi mai toţi chinezii au să fie colegi de suferinţă. Vor fi colegi de suferinţă eternă cu majoritatea oamenilor de ştiinţă şi a filozofilor, cu mine şi probabil cu tine.

  Dacă mi-aş întemeia eu acum o religie care să suţină că în afară de cei din cultul meu toţi oamenii de pe planeta asta sunt nişte persoane atât de infecte şi de mizerabile încât merită suferinţa veşnică credeţi că s-ar simţi cineva ofensat? Măcar câţiva aş zice că s-ar simţi. Şi este cazul să se simtă la fel faţă de această idee a Iadului care este o ofensă adusă umanităţii. Oricât de rău ar fi un om, ne-am pierde noi umanitatea dacă am considera la modul serios ideea de-a-i produce suferinţă veşnică. Astfel de cruzimi sunt rezervate exclusiv minţilor bolnave şi ideologiilor bolnave.