Acum câteva zile am fost contactat pe privat de către un credincios creştin care m-a somat să termin cu blasfemiile măcar acum în postul Paştelui şi m-a ameninţat foarte consistent cu flăcările Iadului. Ideea că există o conştiinţă imaterială care a creat Universul şi care este extrem de preocupată de blasfemiile mele nu poate decât să fie amuzantă. Pur şi simplu proporţiile nu se potrivesc:
Aşa că am să purced fără ruşine la a discuta doctrina centrală a creştinismului, fără ruşine şi fără nici o frică de vreun dumnezeu. Eu am recunoscut încă din copilărie faptul că dacă ar fi existat vreun dumnezeu care să lase drept dovezi pentru existenţa sa doar mituri şi poveşti, atunci singurul lucru pe care mi l-ar fi putut imputa un asemenea dumnezeu ar fi fost gradul imens de credulitate pe care l-aş fi manifestat dacă aş fi crezut acele poveşti.
Conform doctrinei centrale a creştinismului Dumnezeu s-a întrupat pe Pământ pentru a fi crucificat pentru păcatele oamenilor, pentru a muri pe cruce şi a învia peste trei zile, astfel oferind păcătoşilor posibilitatea mântuirii.
Eu nu ştiu cum merg afacerile Dumnezeului creştin dar nu pot să nu remarc faptul că având de rezolvat problema acestei mântuiri şi presupunând că e dotat cu liber arbitru, Dumnezeu a ales o cale anume de-a rezolva această problemă şi nu alta.
Poate că ar fi putut să se întrupeze într-un purice, într-un ied, într-o lăcustă, într-o oaie sau într-o coţofană ca să moară pentru noi, dar el a ales să se întrupeze într-un om. Poate că ar fi putut să descindă în Europa secolului XXI, în China secolului XIV, în Dacia de pe vremea lui Burebista, în Imperiul Aztec sau în Australia aborigenilor acum 20 000 de ani, dar el a ales să descindă acum 2012 ani exact în Palestina.
Poate că ar fi putut să se fi născut ca al treilea sau al patrulea copil al unui cuplu dar el a ales să se nască dintr-o femeie virgină, pe care n-o chema nici Paraschiva, nici Rebeca, nici Sharon sau Betty, ci Maria, şi nu a ales să trăiască viaţa unui alchimist, a unui negustor, nici a unui fotbalist şi nici a unui muncitor la telefoane ci viaţa unui tâmplar.
Ar fi putut să dea dintr-un bici, să fluiere în vânt, să pocnească din degete, să se dea de trei ori peste cap sau să spună doar "Abracadabra" şi mântuirea ar fi fost disponibilă tuturor, dar el a ales să sufere şi să moară, nu de sete, nici de foame, nici călcat de o maşină, nici de gonoree, sifilis sau ciroză alcoolică, ci a ales să moară pe o cruce, bătut în cuie.
Ar fi putut apoi să învie după 4 zile sau după 4 ani, 4 luni, 4 zile şi 4 ore, dar el a ales să învie după exact 3 zile şi exact în ziua de Paşti ca să putem spune noi acum "Hristos a-nviat". Şi poate că ar fi putut să lase nişte materiale video, nişte înregistrări cu el făcând minuni, măcar o casetă audio sau poate vreun glob cu cristale magice în care să vedem toţi cum a predicat şi a suferit pentru păcatele noastre, dar el a ales să lase cele patru evanghelii care sunt inspirate dintr-un singur document scris la câţiva ani după presupusa lui moarte.
Cu adevărat misterioase sunt cărările lui Dumnezeu. Atât de misterioase sunt, încât planul divin de mântuire în loc să apară ca un plan divin pus la cale de căre o conştiinţă imaterială, omniscientă şi omnipotentă, creatoare a sute de miliarde de galaxii, arată mai degrabă ca una dintre nenumăratele poveşti care circulau prin timpurile antice şi erau înflorite la fiecare repovestire. Nu trebuie să ne mire această opţiune a divinităţii deoarece de la început putem constata că geneza biblică apare exact ca un mit inventat de nişte rude foarte apropiate ale unor maimuţe.
.. si totusi extrem de multi oameni ajung sa creada cu obedienta chiar, convinsi pana in varful parului inclusiv de sub brat, ca asta e singurul adevar, mai mult chiar, exista intre credintele astea o competitie de genul "nu tu, ca io", aparent de nivelul cresei, insa care a lasat in istorie mormane imense de cadavre de soldati, de batrani, de femei, de copii, cu totii nevinovati, parte din ei motivati prin indoctrinare si manipulare.
RăspundețiȘtergereChiar si pusi in fata unor evidente foarte palpabile, nu au nevoie de ochi ai mintii sa le constate, ei totusi raman credinciosi, in plus te fac tot pe tine maimuta ca indraznesti sa le contesti "cunostintele".
Astept, dar nu cred ca voi apuca momentul cand acesti "ochelari de cal" facuti de mintea si mana omului pentru omul credincios, vor deveni suficient de ingusti incat sa se poata privi peste ei. Tianand cont la cat de multe eforturi interioare trebuie sa faca un credincios sa renunte la ochelarii aia, sincer nu prea vad cum o sa se intample asta in viata acelui om, am senzatia ca e o chestiune de cateva generatii.
Tianand cont la cat de multe eforturi interioare trebuie sa faca un credincios sa renunte la ochelarii aia, sincer nu prea vad cum o sa se intample asta in viata acelui om
RăspundețiȘtergereEu nu am intentia sa-i convertesc pe credinciosi. Eu cand nu stiu ceva atunci spun ca nu stiu, nu inventez explicatii si nu mimez cunoasterea ca sa-i induc pe ceilalti in eroare. Astea vreau sa se faca, sa se implementeze - oamenii sa fie onesti fata de cunostintele pe care le au si primii care trebuie sa inceapa sa faca lucrul asta sunt credinciosii, marii cunoscatori ai planului divin, ai creatiei Universului si a sensului vietii. Sa taca din gura, nu sa imprastie aberatiile lor ticnite peste tot. Sa fie umili asa cum cica spun ei ca sunt si sa-si recunoasca nestiinta atunci cand e cazul. Ori altminteri sa se astepte la jigniri si insulte asa cum este corect sa se intample cu orice mascarici de genul asta.
Stiu ca nu te intereseaza sa-i convertesti si cred ca o tehnica buna este aia in care nu ataci un credincios care e sincer convins (manipulat, indoctrinat), ci aparatul care pune in miscare toata logistica necesara ca sa existe acel om sincer dar manipulat. Sigur ca si obedientii care apar isi sustin halucinatiile trebuie "plezniti" putin peste bot (unii o cer), dar in principiu pestele se impute de la cap.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereEsti prea nesimtit. Fii politicos si o sa-ti las comentariile.
ȘtergereSalut godless ! sunt = Archit3ct = . Ti-am trimis un mail acum cateva zile. Ai primit mesajul ?
RăspundețiȘtergereDa, am sa-ti raspund astazi sau maine.
Ștergerebine ca d zeu nu l a trimis pe isus pe vremea lui tepes- unde i se baga teapa pe cur si o scotea pe gura, sunt curios dupa cate zile se ridica in .......fund
RăspundețiȘtergereAsa cum e relatata viata lui Isus in asa numitele evanghelii canonice, ridica o sumedenie de intrebari... In fine, ideea centrala a crestinismului este fundamental gresita - faptul ca e nevoie de o jertfa perfecta de ispasire, pentru a ridica pacatul lumii. Intregul sistem ceremonial iudaic demonstreaza cu prisosinta ca nimeni nu devine mai moral prin jertfirea unui tap, berbece, oaie vaca, porumbel, fie si fara cusur. In antichitate, iudeii au fost unul dintr cele mai salbatice popoare din lume, comparabili foar cu unele dintre popoarele africane. Eu personal cred in existenta istorica a lui Isus, insa contest cu esavarsire faptul ca el a trait printre oameni cu singurul scop de a-i lasa pe altii ca sa-l omoare. Adevarul este cu totul si cu totul altul, un adevar pe care nu-l putem gasi in evangheliile canonice.
RăspundețiȘtergereIn primul rand consider ca aceste documente au autencititate 0. Daca ar fi existat unele originale, in care sunt spuse lucruri care nu vor sa fie aflate, sunt ascunse cu siguranta de ochii maselor.
ȘtergereCred ca scopul religiei crestine, a religiilor in general este sa faca oamenii obedienti, sa lase garda jos, sa nu lupte pentru drepturile si libertatea lor, ci sa se arunce in foc ca si carne de tun, cu prima ocazie. Sacrificarea este modul de viata ideal in acest context.
Ideea de jertfa si conceptiile superstitioase sunt intalnite in majoritatea religiilor, mai ales in cele primitive ( triburi care ofera jertfa umana vulcanului, considerat zeu, pentru a-l imbuna sau diverse ritualuri primitive care inca se mai practica si in ziua de azi in tarile mai putin dezvoltate )
Daca Iisus chiar a existat, nu cred ca a facut presupusele minuni sau ca a inviat, acest lucru este imposibil din punct de vedere medical, daca vom considera aceste lucruri reale ar trebui sa ne gandim la cu totul alte scenarii (abilitati supranaturale, structura ADN complet diferita, Iisus sa nu fi avut origine de pe Pamant, si ajungem la exraterestri, iar aici este cu totul alta poveste)
Exista si documentare care intepreteaza biblia ca pe o relatare a unor evenimente deosebite si fiinte venite din spatiu, dar consider ca toate ilustratiile si povestile legate de extrateresti sunt legate numai de imaginatia umana si chiar daca ar fi fost aici in antichitate fiinte din exterior nu putem dovedi acest lucru si nici nu stim daca vom lua legatura intr-adevar cu acestia in viitorul apropiat.)
Asa ca prin toata interpretarea si strofocarea asta fara sens de a ne da cu parerea despre "cartile sfinte" nu facem decat sa dam apa la moara religiosilor. Cred ca mai nou si credinta in extraterestri ar trebui adaugata pe lista religiilor lumii :)) Extraterestrionism
Credinta in existenta extraterestrilor are un grad mai mai mare de viabilitate decat cea in dumnezei si draci. Noi avem dovezi serioase ca in Univers exista cel putin o singura civilizatie avansata tehnologic - a noastra. (E o situatiae mai ciudata in care chiar noi constituim dovada pentru o anume teza). Mai stim si ca exista cateva zeci / sute de miliarde de stele in galaxia noastra si ca atare nu-i exclus sa mai exista alte civilizatii asemeanatoare, cert este ca nu si-au aratat nasul pe aici prin zona in caz ca exista.
ȘtergereN-avem nici un fel de dovezi in schimb ca ar exista un singur D-zeu.
Asa ca prin toata interpretarea si strofocarea asta fara sens de a ne da cu parerea despre "cartile sfinte" nu facem decat sa dam apa la moara religiosilor.
M-am tot gandit la asta, la faptul ca odata ce te angajezi in dezbatere cu ei se cheama ca ii iesi cumva in serios insa ideea este ca poti sa-i iei in serios din cauza ca sunt multi si convinsi de adevarul doctrinelor pe care le sustin, nu-i neaparat sa le iei in serios aceleasi doctrine. Este o situatie identica cu aceea in care trebuie sa te intrebi cum ai proceda daca 90% din populatie ar crede in Mos Craciun. N-ai cum sa nu iei ins erios procentul asta, care este ingrijorator, fie vorba chiar si de o credinta fara prea multe efecte, ca asta in Mos Craciun.
Desigur, nu spun ca nu exista extraterestri, numai ca eu consider ca defapt nu avem nicio cunostinta despe aspectul, fizionomia si vehiculele acestora, toate scenariile folosite in filme sunt de parere ca apartin doar imaginatiei umane.
RăspundețiȘtergereMai stau in cumpana in legatura cu descoperirile arheologice legate de constructiile antice din diferite zone ale lumii, foarte greu de realizat cu tehnologia din acea vreme si chiar si cu cea actuala si cu un grad de complexitate inexplicabil. ( se spune ca e vorba de interventie din afara )
Chiar si astazi am stat de vorba cu un credincios si nu puteam sa il fac sa ramana stabil pe un subiect, a devenit irascibil din cauza lipsei de argumente si a schimbat subiectul. Dezbaterea cu ei e ca si cum incerci sa instalezi windows 7 pe 386 ( if y know what i mean ::) )
Mai stau in cumpana in legatura cu descoperirile arheologice legate de constructiile antice din diferite zone ale lumii, foarte greu de realizat cu tehnologia din acea vreme
ȘtergereUite, vezi, eu am crezut-o pe asta destul de multa vreme - drept dovada ca nu m-am nascut sceptic si rational ci am devenit in timp. Si adevarul este ca imi place sa spun lucrul asta, sa-l afirm, nu-i nici o rusine, ba, este o virtute faptul ca am progresat in acest domeniu. Dupa ce am studiat psihologia am descoperit care sunt erorile de cognitie carora am cazut prada. Incepand cu gandirea dezirativa - mi-ar fi placut sa avem dovezi ca mai exista si o alta civilizatie in fara de noi, poate in cazul asta oamenii ar fi renuntat macar la razboaie dar si la tot felul de alte activitati care sunt de-a dreptul stupide si care ar disparea de urgenta daca s-ar afla maine ca exista niste aliens pe undeva prin zona.
Eu cred ca forumul asta nu ar trebui sa existe.Biblia ar trebui sa va intre in cap , deoarece acolo este adevarul si daca vreti fericire eterna trebuie sa va traiti viata dupa voia domnului.
RăspundețiȘtergereSi in plus nu ar trebui sa aveti discutii despre extraterestrii si sa negati existenta atotputernicului Dumnezeu de sfintele Pasti.
You have got to be kidding me !
ȘtergereDomnule te rog sa folosesti limba noastra oficiala pentru ca nu toti stii limba engleza si totusi esti cetatean roman nu englez.
ȘtergereYou have got to be kidding me ! = Cred ca glumesti !
Ștergerestim , scuze de greseala
ȘtergereDaca eu glumesc atunci toate aceste persoane care cred in Dumnezeu glumesc ? Si sunt foarte multe persoane care cred in Dumnezeu.
ȘtergereSi Dumnezeu nu trebuie privit ca o entitate eu ma gandesc la Dumnezeu ca ar exista in fiecare lucru care ne inconjuara.Ar trebui sa iti mai revizuiesti gandirea si toti cei care nu cred in existenta domnului nostru , asta e singura ta cale spre viata de apoi!
Eu cred ca forumul asta nu ar trebui sa existe.
ȘtergereHmmm, iata ca exista. De unde rezulta ca ceea ce crezi tu nu coincide cu realitatea.
Biblia ar trebui sa va intre in cap , deoarece acolo este adevarul si daca vreti fericire eterna trebuie sa va traiti viata dupa voia domnului.
In fapt Biblia e plina de minciuni. Tu crezi ca Universul a fost creat in 6 zile?
Si in plus nu ar trebui sa aveti discutii despre extraterestrii si sa negati existenta atotputernicului Dumnezeu de sfintele Pasti.
Cum adica nu ar trebui? Cine te crezi tu ca sa imi spui mie ce trebuie si ce nu trebuie sa fac? Te-am angajat eu pe post de şef al meu? Eu imi amintesc ca n+am facut-o.
Si sunt foarte multe persoane care cred in Dumnezeu.
ȘtergereExista si foarte multe persoane care nu cred in Dumnezeu si poate intamplator cele care nu cred in Dumnezeu sunt cele mia destepte persoane de pe planeta asta.
Si Dumnezeu nu trebuie privit ca o entitate eu ma gandesc la Dumnezeu ca ar exista in fiecare lucru care ne inconjuara
Exista si intr-un cacat? Dar in Hartiaigienica exista Dumnezeu? tu te stergi cu D-zeu la fund?
Ar trebui sa iti mai revizuiesti gandirea si toti cei care nu cred in existenta domnului nostru , asta e singura ta cale spre viata de apoi!
Mai, toate propozitiile tale incep cu trebuie. Trebuie trebuie, trebuie. Aici noi suntem ateisti, pentru noi toate ideile astea cu Dumnezeu sunt doar povesti. Scoate-ti din cap pe "trebuie" asta ca eu nu trebuie sa fac nimic din ce spui tu, eu am sa fac ce vreau eu, intelegi? Cat despre viata de apoi, este o bazaconie. Atunci cand mori, esti la fel de mort ca o musca pe care ai strivit-o cu palma.
Da eu cred cu tarie ca tot ce e scris in biblie e si adevarat.Oamenii din acel timp au trait anumite experiente si au relatat cu mijloacelelor in aceasta carte sfanta.
ȘtergereVoi v-ati indepartat de calea cea dreapta si mergeti pe calea gresita , cred ca o vizita la un preot bun e foarte necesara.
Conti, credinta voastra e o gluma, la fel si celelalte religii si credintele oilor ce urmeaza acele religii.
ȘtergereCat despre viata de dupa moarte, este o iluzie. Nu exista dovezi de nici un fel care sa confirme aceasta teorie, iar medicina aproape a explicat toate trairile asociate cu clipa mortii ( moment in care creierul elibereaza dimetriltriptamina si ofera muritorului o incetare din viata mai usoara )
Ar putea fi date multe, poate nenumărate, exemple care reflectă „mâna” creatoare a lui Dumnezeu. Dar iată aici doar câteva:
Ștergere1)Planeta noastră... mărimea sa e perfectă. La suprafaţa Pământului există un strat subţire de gaze, în cea mai mare parte azot şi oxigen, strat care se înalţă doar cam 80 km deasupra suprafeţei planetei. Dacă Terra ar fi fost mai mică, ar fi fost imposibil să aibă atmosferă, cum este cazul planetei Mercur. Dacă ar fi fost mai mare, atmosfera sa ar conţine hidrogen liber, cum este pe Jupiter3]. Din câte se ştie, Terra este singura planetă a cărei atmosferă este alcătuită dintr-un amestec de gaze perfect pentru a susţine viaţa vegetală, animală şi umană.
Terra se afla la distanţa perfectă de Soare. Gândeşte-te puţin la diferenţele de temperatură pe care le întâlnim aici; să zicem, în mare, de la -20 grade la +40 grade. Dacă Terra s-ar afla puţin mai departe de Soare, am îngheţa cu toţii. Dacă s-ar afla mai aproape de Soare, cât de puţin, am arde. Chiar şi o modificare neînsemnată a poziţiei Terrei faţă de Soare ar face imposibilă viaţa pe planeta noastră. Ei bine, Terra rămâne însă la această distanţă perfectă de Soare în timp ce se învârteşte în jurul Soarelui cu o viteză de aproape 100.000 de km/h. Totodată se roteşte şi în jurul propriei axe, făcând ca întreaga suprafaţă a planetei noastre să fie încălzită şi răcită cât este nevoie în fiecare zi.
Şi Luna, satelitul nostru, are mărimea perfectă... şi se află la o distanţă perfectă faţă de Terra, cu atracţia sa gravitaţională. Luna creează fluxul şi alte mişcări importante ale oceanelor - astfel încat apele oceanice să nu stagneze - şi în acelaşi timp împiedică vastele oceane să inunde uscatul.
2)Apa... deşi incoloră, inodoră şi insipidă, totuşi nici o vietate nu poate supravieţui fără ea. Plantele, animalele şi oamenii sunt alcătuiţi în cea mai mare parte din apă (cam două treimi din trupul uman este apă). Vei vedea imediat de ce caracteristicile apei o fac să fie atât de propice vieţii:
Are un punct de fierbere şi un punct de îngheţ neobişnuit de ridicate. Apa ne îngăduie să trăim într-un mediu cu schimbări de temperatură, menţinându-ne în acelaşi timp organismul la o temperatură constantă de 36,5 grade.
Apa este un solvent universal. Aceasta proprietate a sa face ca mii de substanţe chimice, minerale şi nutritive să poată fi transportate în tot trupul nostru şi în cele mai mici vase de sânge5.
În plus, apa este neutră din punct de vedere chimic. Fără să influenţeze componenţa substanţelor pe care le transportă, apa îngăduie ca medicamentele, alimentele şi mineralele să fie absorbite şi folosite de către organism.
Apa are o tensiune superficială deosebită. Aşa se face că apa din plante poate să curgă în sus, învingând forţa gravitaţiei, transportând apa şi substanţele hrănitoare până în vârful celor mai înalţi copaci.
Datorită faptului că apa îngheaţă de sus în jos şi pluteşte, peştii pot trăi chiar şi iarna.
Cam 96% din apa Terrei se află în oceane. Dar aici pe Terra există un sistem care îndepărtează sarea din apa oceanică şi apoi o distribuie pe toată suprafaţa planetei. Prin procesul de evaporare, se înlătură sarea din apa oceanică şi se formează norii; aceştia sunt mişcaţi cu uşurinţă de către vânt, împrăştiind astfel apa pe deasupra Pământului, pentru hidratarea vegetaţiei, a animalelor şi a oamenilor. Acest sistem de furnizare a apei şi de purificare a ei, de reciclare şi refolosire, ajută la menţinerea vieţii pe planeta noastră
Da eu cred cu tarie ca tot ce e scris in biblie e si adevarat
ȘtergereDeuteronom 25:11-12
# 11 Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase,
# 12 să-i tai mâna: să n-ai nicio milă de ea.
-------
Daca tot ce scrie in Biblie e adevarat crezi ca ar trebui sa taiem mainile femeilor?
Tu macar ai citit Biblia aia?
Cum ti-am zis si mai sus godless1829 atunci alta era societatea si am evoluat . Totusi multe dintre acele invataturii raman valabile si astazi.
ȘtergereAi spus ca tot ce scrie in Biblie e adevarat si acum spui ca asta e fals? Este sau nu adevarat tot ce scrie in Biblie?
ȘtergereTe-am intrebat daca crezi ca Universul a fost creat in 6 zile. Este sau nu adevarat?
Offf, iar au inceput astia cu copy/paste. Pescarule de minciuni biblice, am fumat documentarele alea demult timp stai linistit, macar posteaza si tu ceva original daca ai o parere proprie.
ȘtergereSau stai, nu ai ! Deaia veniti toti cu pasaje din cartea cu povesti pt adulti sub-dezvoltati mintal.
Da , universul a fost creat in 6 zile !
ȘtergereCum ai calculat?
ȘtergereNu e nevoie sa calculezi , ai nevoie doar sa crezi cuvantul domnului!
ȘtergereEu sunt un om mai diferit, eu am nevoie de calcule si de dovezi, nu cred nimic fara dovezi. Adu dovezi ca Universul a fost creat in 6 zile sau lasa-ne, ca avem lucruri mai importante de facut. Cuvantul unui personaj imaginar dintr-o carte antica nu reprezinta nimic pentru mine, la fel cum acea carte antica nu reprezinta nimic pentru mine. E doar o carte.
Ștergerestii cand o sa primesti dovezile? cand vei murii , dar din pacate atunci va fii prea tarziu pentru sufletul tau pierdut. Am sa te las daca asta e dorinta ta.
ȘtergereBrrr, da ce frica nu mi s-a facut. Eu daca ajung cu un topor deasupra capului tau si te amenint ca o ti-l crap daca nu crezi ca 1+1=5, ce faci ai sa crezi ca 1+1=5?
ȘtergereEu sunt un om cu frica de dumnezeu si cu asta am terminat discutia.Daca te impotrivesti atat de mult e treaba ta , dar tu vei avea de suferit cand vei ajunge pe mana diavolului intr-un cazan fierbinte!
ȘtergereBine, vezi sa nu cumva sa faci pipi pe tine de frica lui Dumnezeu. Sau porti pampers?
Ștergeremistourile tale nu au nici un efect caci unul este dumnezeu !
ȘtergerePai, daca erau mai multi si iti era frica de toti, ar fi trebuit sa te pişi pe tine de frica de mai multe ori. Sa zici mersi ca e unul singur.
ȘtergereGata, am glumit destul. Pa.
Chiar şi o modificare neînsemnată a poziţiei Terrei faţă de Soare ar face imposibilă viaţa pe planeta noastră.
ȘtergereMa, mai citeste si altceva inafara de biblie! Distanta dintre pamant si soare nu e constanta!
Cat despre cum a facut zeul tau pamantul in 6 zile: din primele propozitii iti dai seama ca e o prostie, cum naiba a separat ziua in zi si noapte inainte sa faca soarele?!?!?
Apoi, ce cauti tu pe blogul asta? du-te fa ture de biserica si in mananca din trupul lui isus(gest canibalistic)
godless..in cat timp a fost facut pamantul?
Ștergerehttp://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83m%C3%A2nt
Ștergereământul (numit și Terra sau „Planeta albastră”) este în sistemul solar a treia planetă ca distanță față de Soare și a cincea ca mărime. Când desemnează planeta (și nu solul), cuvântul se scrie cu majusculă. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, și singura din Univers cunoscută ca adăpostind viață (controverse legate de existența vieții extraterestre continuă să existe).
Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109) de ani, iar singurul ei satelit natural Luna, numită și Selena după zeița lunii Selene, a început să o orbiteze puțin timp după aceea, cu circa 4,533 miliarde (4,533×109) de ani în urmă
-----------
Sa zici ca Pamantul "a fost facut" presupune ca l-a facut cineva. Corect este sa intrebi "cum s-a format Pamantul". Oricum nu inteleg de ce ma intrebi pe mine lucrurile astea. Sunt informatii publice. Dai google si gasesti site-uri in care se explica lucrurile astea.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereDa, stiu ca le gasesc pe google.. nu pt ca n-aveam de unde sa aflu te-am intrebat..ci pentru ca am citit conversatia de mai sus..si eram curios cum ai raspunde tu la intrebarea asta..si la urmatoarea: cum ai calculat?
ȘtergerePai si chestiunea asta tot pe google o gasesti - cum s-a stabilit varsta Pamantului. Se foloseste fizica (dezintegrarea elementelor radioactive) niste geologie si niste astrofizica. Adica stiinta.
ȘtergereTot nu inteleg ce doresti aici sa discutam.
La fel si eu, dar cu trecerea timpului ne schimbam mecanismele gandirii. (unii dintre noi)
RăspundețiȘtergereRamane inca intrebarea cum au construit anumite chestii in antichitate, chiar si fara interventie extraterestra.
Sunt unele articole care explica posibila metoda de construire a piramidelor, dar totusi nu sunt explicate si constructii in genul "stoneage" ( blocurile acelea de piatra foarte mari, suprapuse ) si alte cateva imbinari foarte precise si lucrate in roca foarte greu de prelucrat la acea vreme cu precizie milimetrica.
Daca ai ceva documentatie, un link, ar fi bine venit. Chiar incerc sa caut chestiile astea de ceva vreme.
Eu zic ca stramosii nostri s-ar fi descurcat. Da-mi 5 000 de sclavi si o fac si eu. Ii pun la munca si iti fac pietrele alea sa sclipeasca. Doar gandeste-te la forta pe care o dezvolta 200 de oameni si templul ala de la Stoenhenge e floare de ureche. Am inteles ca transportau monolitii pe niste busteni care aveau rolul de "şenila" sub monolit. Daca stam noi doi si ne gandim vreo 10 ani, daca mai avem si cateva zeci de mii de muncitori la dispozitie, ce zici, ii dam sau nu de cap?
ȘtergereSalut godless1959.Am citit toate comentariile de pana acum si vad ca vorbiti despre un subiect interesant ; si doresc sa aduc in discutie harta amiralului turc Piri Reis, din secolul 16.
Ștergere''In 1929, un grup de istorici, cercetand sectiunea haremului Palatului Topkapi din Istambul, au gasit aceasta harta intr-o gramada de moloz. Istoricii au fost uimiti cand au descoperit ca harta prezinta clar coasta de nord si de sud a continentului american. Si mai uimiti au fost sa descopere pe vechea harta facuta la 1513, continentul Antarctica, care nu a fost descoperita pana in 1818.
In 1953, un ofiter al marinei turce a trimis harta lui Piri Reis Inginerului sef al Oficiului Hidrografic Naval al Statelor Unite. Pentru a o cerceta, acesta i-a cerut ajutorul capitanului Arlington T. Mallerey, cu care mai colaborase, o autoritate in materie de harti antice. Raportand harta la cele existente, aceasta nu numai ca s-a dovedit a fi perfecta, dar chiar a mai adus corecturi hartilor moderne. De exemplu, pe harta lui Piri Reis, Groenlanda e reprezentata prin doua insule separate. Aceasta informatie a fost confirmata recent de un explorator polar francez, care a descoperit cu ajutorul sondelor ca sub stratul de gheata sunt intr-adevar doua insule. In Antarctica, prin acelasi procedeu s-a descoperit ca sub calota de gheata exista vaile si muntii descrisi de harta lui Piri Reis, deoarece harta reproduce nu numai conturul continentelor, ci da si indicatii topografice privind interiorul acestor continente. Lanturile muntoase, varfurile, insulele, fluviile si platourile sunt insemnate cu cea mai mare exactitate.''
Ce parere ai? Totusi in acel secol nu avea cum sa existe tehnologia sa iti permita cartografierea perfecta a teritoriului antarcticii care era sub calota de gheata.
http://www.escapade.ro/105_piri_reis_map.html
Ștergerelinkul de la intreg articolul
Groenlanda e formata dintr-o singura insula.
ȘtergereExistenta ei era postulata inca de pe vremea lui Ptolemeu (din motive de "balans"), dar e clar ca prietenii lui Ptolemeu nu calatorisera pana prin Groenlanda.
Deja este improbabila acurateatea maxima. De fapt daca te uiti pe harta si tu, o sa vezi ca e departe de asa ceva.
Descrierea acestei harti este cel putin trasa foarte tare de par.
sunt sigur ca acest amiral turc a avut o viziune din partea lui Dumnezeu si asa a reusit sa realizeze aceasta harta formidabila .
ȘtergereHmm da sunt fel si fel de scenarii legate de modalitatile de constructie, nu cred ca e neaparat interventie extraterestra. Poate chiar s-a aflat cum au procedat, dar se tace din gura ca sa tina lumea pe jar.
RăspundețiȘtergereEmisiunile despre extraterestri prind bine la rating. :)
Nu inteleg cum ajung astfel de oameni evlaviosi pe forumuri cu discutii care demonteaza religia.
RăspundețiȘtergereDaca as fi un credincios practicant as vizita ortodox.ro sau pupa-crucea.org ori dumnezeu-boss.com sau orice altceva care sa ma reprezinte.
Sau poate ca prefera sa viziteze ambele "tabere" ca sa spun asa, sa vada si ce mai discuta vecinu' ateu, totusi nu stiu daca am vazut oameni atei pe siteuri religioase, postand comentarii agresive la adresa lor.
Amenintarile astea cu iadul sunt atat de stupide ca numai sperie nici un prescolar. Desi am o oarecare retinere, tind sa afirm ca pescarul se afla aici nu pentru ca este un om foarte credincios, ci pentru ca mintea sa este iritata de faptul ca unii oameni duc o viata fara zeul care sa le supravegheze fiecare miscare si are anumite indoieli interioare care il framanta. Ori este credincios extremist :) si nu se poate abtine sa nu ameninte cu iadul vesnic ?
Iti sugerez pescarule sa ne lasi pe noi ateii sa fierbem in iad, iar tu sa te duci sa te rogi. Inca ceva : conform religiei, trupul este alcatuit din spirit si materie ( numai intru in detalii ezoterice cu cele 9 corpuri de energie ca deja cred ca e prea mult ). Cand mori, materia ramane aici, pe Pamant, si putrezeste. Spiritul ajunge pe mana lui dumnezeu, care il judeca. Sa zicem ca aceste lumi imaginare rai/iad exista.
Cum poti tortura spiritul, avand in vedere ca este privat de toate capacitatile senzoriale oferite de corpul uman ? Cum va simti durerea si flacarile iadului ? in 2000 de ani iadul a ramas la fel de primitiv ca in trecut ? Clasicele cazane ? Credeam ca satan poate mai mult :)), macar un abonament la con-gaz acolo, sa treaca pe automatizate. Sau nu dau rusii gaz, ai "dracu".
Mi-am amintit si un banc pe tema asta : Era mnezau' in vizita in iad sa vada cat de bun manager este draku. Ajunge la cazanele cu nemti. Aici, toti incercau sa iasa afara din cazan si slujitorii lui satan se chinuiau sa ii bage la loc.
-Iata, spune satan, nemtii vor mereu sa iasa in fata, dar ii bagam noi inapoi, stai fara grija !
Ajunge dumnezeu mai departe la cazanul cu a americani, astia se bateau care sa iasa, si in lupta lor nu apuca nimemi sa mai incerce sa se ridice.
-Astia, doamne, incearca mereu sa se intreaca cine sa iasa primul afara !
Ajunge si la cazanul cu romani. Se uita ce se uita, la un moment dat rasare unu afara ia o gura de aer si dispare imediat la fund.
-Aici doamne, sunt romanii. Cum incearca unu sa scoata capu la suprafata, il trag imediat ceilalti de picioare la fund !
Boyz, nu stiu cum rezistati sa nu va imprastiati de ras. Citeam azi-noapte comentariile lui Costi si nu ma puteam opri. Incredibil cat de hazlii sunt anumite idei. Daca n-as sti ca extrem de multi crestini gandesc exact ca mostrele de mai sus as fi avut impresia ca asist la o examinare cazuistica a unui pacient dintr-un spital de oligofreni in care voi luati clientii cu binisorul ca sa nu se urce pe pereti ;))) Ce ti-e si cu prietenul asta imaginar.... Ar trebui sa faca cineva un articol in care sa adune perle de-astea "din putzul gandirii" credinciosilor in spiridusul universal si atotinvizibil.
RăspundețiȘtergereSuper hazlie expresia pupa-crucea .org sau cealalta : "daca erau mai multi si iti era frica de toti, ar fi trebuit sa te pişi pe tine de frica de mai multe ori. Sa zici mersi ca e unul singur.
"
E un adevarat deliciu sa va urmaresc. Mai intervin si eu cand apare cate unul care vine cu pretentii de argumente dar in rest va las pe voi sa va distrati ca aveti mai multa experienta decat mine in abordarea personajelor de genul asta.
:) Eu sunt ateist si va spun un secret eu am postat sub pseudonimul de costi-pescarul ca sa mai rad de prostii de crestini.
ȘtergereSerios? Daca asa este atunci esti un ateist stupid. Vei fi mai destept cand ai sa-ti dai seama ce-i in neregula cu tipul asta de trolling.
ȘtergereHmm, ma gandeam eu ca e ceva in neregula cu asta :))
ȘtergereCe mai ateu inteligent, vad ca pana acuma nu ai ras de crestini, ci ai aparut ca unul dintre ei, incercand sa faci misto de atei cu un umor de doi bani.
Macar daca nu intrai in discutie aiurea si lasai pe altii sa termine ce au de vorbit.
Mare greniu trebuie sa mai fii tu sa invarti pe degete psihicul ateilor sub identitati false.
Tocmai dezbateam cu cineva problema "focului sfant" de la Ierusalim.
RăspundețiȘtergereAm incercat sa elucidez scamatoria popilor si am aflat din diverse articole despre o chestie numita combustie spontana. O lumanare special aranjata cu fosfor alb, substanta care se aprinde dupa o anumita perioada in contact cu oxigenul.
Inca ceva : am citit ca flacara obtinuta cu fosfor alb nu arde pielea cateva secunde/minute. De aceea se pot atinge cu ea pe fata/membre etc.
Ma gandeam ca acele 2 faclii care se aprind miraculos sunt aranjate dinainte de preoti dar mai sunt 2 aspecte : o lumina ca un fulger albastru care apare in acea incinta, coborand spre lumanari si aprinzandu-le si unii mai spun ca toate lumanarile enoriasilor se aprind instant ( dar in clipurile de la fata locului nu am vazut aprinderea tuturor lumanarilor ci faptul ca preotii distribuie flacara oamenilor ).
O prima ipoteza a mea este ca lumanarile aranjate sa ia foc la un anumit interval de timp sunt foarte bine sincronizate cu acea lumina albastra care se presupune ca apare din cer prin mijloace neelucidate.
Tu ce crezi godless ? Astept parerea oricui la aceasta intrebare. Care este mecanismul aparitiei acestei "lumini sfinte" ?
Care este mecanismul aparitiei acestei "lumini sfinte" ?
ȘtergereScrie aici. Este un joc de teatru instrumentat de popi si politicieni pentru prostirea maselor cu ideologia crestin-sclavagista. Cand te gandesti la lumina sfanta trebuie sa te gandesti la gradul imens de ipocrizie care musteste prin slujitorii lui D-zeu. N-ai sa vezi in partea cealalta asemenea lucruri, la ateistii ca mine si ca Dawkins. Noi ne respectam prea mult ca sa umblam cu astfel de perversiuni, perversiunile si minciunile le lasam popilor in exclusivitate.
ca sa fi ateu in adevaratul sens al cuvantului trebuie sa te duca mintea si sa ai o oarecare cultura.
RăspundețiȘtergereDe multe ori prostii sceptici si aroganti par destepti.
piramidele au fost construite de o civilizatie necunoscuta. Nu toate, unele. De ce? Fiindca la acea data nu era cunoscut laserul care facea orificii in piatra si le slefuia cu o precizie micronica, din cauza calculelor imposibil de facut cu mijloace conventionale chiar si azi. Dar si din alte motive. Piramidele sunt toate pozitionate impreuna cu alte monumente din piatra, sunt pe o axa energetica a lumii, este vorba de energii subtile, desigur.
RăspundețiȘtergereSa nu crezi in existenta unui spirit universal, prins in vorbire ca Dumnezeu, inseamna sa fi sarac la minte rau. Minuni se intampla REAL, unele se datoreaza unor energii latente interioare, altele unor forte exterioare.
Fiindca la acea data nu era cunoscut laserul care facea orificii in piatra si le slefuia cu o precizie micronica, din cauza calculelor imposibil de facut cu mijloace conventionale chiar si azi.
ȘtergereLa data aceea se pare ca nici argumentul din ignoranta nu era cunoscut. Dar acum in secolul XXI stim cum functioneaza. Faptul ca nu exista o explicatie pentru un anumit fapt nu iti face tie adevarata explicatia cu extraterestrii pe care ai scos-o din burta. Doar crestinii fac confuzie intre cunoastere si necunoastere si in structura gandirii tale nestiinta (a modului in care au fost acele pietre slefuite) se transforma in stiinta (a faptului ca ar fi fost facute cu laser de catre extraterestri). De aia modul asta de gandire trebuie sa fie exterminat.
Piramidele sunt toate pozitionate impreuna cu alte monumente din piatra, sunt pe o axa energetica a lumii, este vorba de energii subtile, desigur.
Energii pe care nu le-a masurat nimeni din cauza ca nu exista. Axa energetica a lumii este bullshit. Citeste fizica, chimie si geologie si o sa vezi care sunt "energiile" de care dispune plantea noastra.
Sa nu crezi in existenta unui spirit universal, prins in vorbire ca Dumnezeu, inseamna sa fi sarac la minte rau.
In fapt toate statisticile demonstreza ca religia coreleaza puternic cu prostia si incultura in timp ce oamenii de stiinta sunt necredinciosi. Religie e pentru prosti ir tu esti unul dintre ei - tu esti cel care e sarac la minte rau.
Minuni se intampla REAL, unele se datoreaza unor energii latente interioare, altele unor forte exterioare
Deci tu crezi ca exista un D-zeu si actioneaza in lumea asta ajutand pe vreun specimen sa-si gaseasca cheile de la masina sau sa scape de cancer dar nu face nimic atunci cand oamenii mor la un tsunami cu sutele de mii. Aceasta credinta implica un grad ridicat de stupizenie si in acelasi timp implica credinta intr-un dumnezeu imbecil si retardat care vindeca o baba de cancer dar lasa zeci de mii de copii sa moara la cate un cutremur.
Hristos a fost un personaj cat se poate de real, tot ce a fost s-a intamplat cu adevarat. A fost sansa care ne-a fost oferita noua de o civilizatie mult superioara, dispusa altfel, unde forta Iubirii a fost si este generatoare. De aici si putinta unor Sfinti de a face minuni, au atins un nivel spiritual al acuratetei care le-a permis o comunicare cu acele fiinte de lumina, cat se poate de reale. Ar fi greu de crezut ca aceasta putinta nu exista latent in fiecare, la care se ajunge foarte greu, in conditiile scurtcircuitarii de o existenta materiala asa cum o cunoastem.
RăspundețiȘtergereHristos a fost un personaj cat se poate de real, tot ce a fost s-a intamplat cu adevarat
ȘtergereHristos o fi fost real dar n-a mers pe apa si nici n-a inmultit pestii si painile. E prea carghios. Stapanul universului inmulteste pestii si painile are puteri supranaturale insa nu indeajuns de supranaturale ca sa se scape de la moarte.
A fost sansa care ne-a fost oferita noua de o civilizatie mult superioara, dispusa altfel, unde forta Iubirii a fost si este generatoare
Forta generatoare a civilizatiei noastre este stiinta si metoda stiintifica nu religia crestina. Religia crestina este o minciuna antiumana, un construct cultural care ii face pe oameni sa se gandeasa si sa se comporte ca niste sclavi.
De aici si putinta unor Sfinti de a face minuni, au atins un nivel spiritual al acuratetei care le-a permis o comunicare cu acele fiinte de lumina, cat se poate de reale
Medicina moderna se pişă pe toate minunile sfintilor tai, de la inceputul vremurilor si pana in ziua de astazi. Chiar daca am considera faptul ca aceste minuni sa fie altceva decat povesti bazaconice ale unor ignoranti si chiar daca am considera ca ele reprezinta fapte reale nici macar n-ar ajunge sa se compare cu un singur cuvant - tetraciclina - aia care trateaza ciuma. Tetraciclina e mai tare decat toate minunile sfintilor tai, adunate, inmultite si ridicate la putere. Specia noastra va descoperi in curand lecaul pentru moarte daca isi va dori acest lucru si atunci religia voastra primitiva va aparea chiar mai caraghioasa decat este ea acum.
Anonim, prostii nu prea sunt sceptici de multe ori, de aceea se si profita de ei ( cazul religiosilor ferventi ).
RăspundețiȘtergereCand esti tratat arogant, raspunzi arogant. Cand se vorbeste civilizat si ceea ce spune interlocutorul are sens si este un fapt dovedit si acreditat, atunci se poate purta o discutie amiabila.
Da, am urmarit si eu astfel de documentare legate de contructiile inexplicabile din antichitate, insa chiar daca a fost mana extraterestrilor si vreo civilizatie disparuta detinea o tehnologie pe care cumva au reusit sa o piarda in timp odata cu disparitia lor, nu ma incalzeste cu nimic.
Eu traiesc viata in momentul prezent, nu am nevoie sa ma leg atat de trecut pentru a-mi sustine tot felul de fabulatii. Daca au fost extrateresti sau orice alt popor nu ma incalzeste cu nimic. Nu am avut contact cu extraterestrii recent si nici nu avem vreun semn ca acestia urmeaza sa dea o raita cu ozn-ul pe Terra in viitorul apropiat. Case closed.
Cat despre energiile primordiale si subtile, hehe o dam in ezoterica. Imi place sa cercetez cam orice de aceea am citit destule si despre aceste lucruri. Problema este ca majoritatea lucrurilor descrise acolo functioneaza numa pentru "initiati" si "maestri".
Scepticul de rand intampina dificultati in a accesa dimensiunile de constiinta inalta, a se decorporaliza ( o chestie legata de neurologie si nu de yogalogie ) si multe alte activitati paranormale cum ar fi deschiderea celui de al 3 lea ochi prin glanda pineala sau manipularea energiei kundalini ca sa te vindeci mai ceva ca rambo care isi repara plagile cu health-packul disponibil in ranita si 3 bandaje uzate.
Am cautat documentatie despre acest domeniu ezoteric, si tin sa te anunt ca si acolo, ca si in "Extraterestrionism", se mananca mari GOGOSI, fara zahar pentru sceptici, cu zahar pentru diabeticii credinciosi. ( if y know what i mean ).
Asa ca daca ai accesat marea constiinta colectiva, ai levitat, ai prezis viitorul prin intuitia ta magnifica sau ai cauzat fenomene poltergesit, te invit sa ne faci o demonstratie live, cu dovezi face-to-face.
Otherwise, REJECTED.
nimic nu e inchis. Ce inseamna "Nu am avut contact cu extraterestri recent si nici nu avem vreun semn ca acestia se pregatesc sa dea o raita cu ozn-ul pe terra in viitorul apropiat. Caz inchis." ?!
RăspundețiȘtergereIn primul rand - nu poti sti ce se intampla oriunde pe terra in orice moment.
In al doilea rand - nu ai de unde sa sti ce va fi sa fie; deci, nu ai cum avea certitudini.
In al treilea rand - de ce ar trebui sa vina taman cu ozn-ul?!
De fapt habar nu avem daca sunt sau nu aici.
Un DACA face diferenta, cum s-ar spune - daca o spun.
Nu am spus ca sigur NU vor veni, am spus ca nu avem nimic concret despre contactul cu acestia, si chiar daca au fost facut candva in trecut aici, nu stim daca va mai avea loc sau cand va mai avea loc o noua vizita a acestora.
ȘtergereDa, scuze, conceptul de OZN e tot rod al imaginatiei umane, poate ei calatoresc altfel. Oricum, OBIECT ZBURATOR NEIDENTIFICAT poate fi orice vehicul cu care vor ateriza, nu-i problema :))
Faptul ca tindem sa ne gandim la farfuriile zburatoare discoidale cand auzim OZN, asa e gandirea noastra indreptata de ilustratiile despre extraterestri si presupusele vehicule ale acestora.
Ce spui acolo de daci ? sau draci ? i don't get it
...de fapt am intrat aici să văd ce are ăsta cu dacii, ce i-a căşunat. Fiindcă, la cum a dat cu băţul în baltă altundeva, parcă l-au alergat urâţii până-n poarta casei.
RăspundețiȘtergereAm văzut chestia cu "dacă-mi dai 5000 de sclavi..." phhh
Bucăţile alea, "bolovanii", au plutit prin aer, s-a folosit levitaţia, fiindcă nu aveau cum să întoarcă scripeţii, nu era loc, iar ca 5000 de oameni să-şi pună la un loc forţa nu era loc să atingă atâţia Piatra.
ce tot zici acolo mai Anonimule?
RăspundețiȘtergereSarcasm <3
RăspundețiȘtergereImi place! Subscribed.
Stai cu ochii pe blogul meu daca vrei sa vezi ceva gen "unique insight".
Stima !
stiti povestea micului arhitect si a planetei lui coca. De cand era in scutece, plangea sa il bage lumea in seama:
RăspundețiȘtergeremamaaaaa
maaaaama
parca il vad
acum s-a facut mare si zideste cu putulica. viseaza ca intr-o zi nasu-mare o sa-i faca cadou
o mistrie !
Daca nu ai vreun raspuns care sa raspunda intrebarilor de mai sus, de ce nu te duci sa te plimbi pe vreun forum ezoteric ? asta daca esti acelasi anonim de mai sus, ca numai anonimi postati toti, nici macar un nickname nu puteti sa va alegeti.
ȘtergereNu sufar de atentie, prietene, sufar ca sunt intrebari fara raspuns la care caut explicatia spre deosebire de alte oi care ingurgiteaza povesti motamo si se roaga la pietre magice si beau apa miraculoasa.
Daca veneai cu vreun raspuns cat de cat legat de subiect poate ca am fi discutat altfel. Dar de obicei prostii fara argumente ataca persoana, nu ideea.
spune-i prietenului tau - apropritarul - apropo de "fixul" meu - cu prefix:
RăspundețiȘtergereCei patru evanghelisti au fost 3: Luca si Matei. Adica mai raman doi factori ai romanizarii:
colonistii si veteranii
1. Veteranii - in 10 ani se adunau maxim 5000! Calculele nu sunt f greu de facut, doar ca trebuie sa mai cunosti cate ceva. Asta daca ramaneau toti pe loc. Si daca veteranii L V Macedonica renuntasera la limba lor materna si vorbeau latina in casa! Si daca toti ramaneau in nordul Dunarii! Bine, luam in considerare si faptul ca astia nu mureau deloc!
Atentie la durata medie de viata la acea vreme!
O sa intrebi...ce treaba are? Are. Cum s-a ajuns la aceste cifre? Nu chiar usor, prin compararea studiilor intre el, prin consultarea surselor contemporane evenimentelor, ca suplimet la cele stiute de toti; desi aceste lucruri erau destul de previzibile, fiindca nu frisonau in niciun fel bunul-simt. La fel s-a ajuns si la populatia aproximativa a Daciei cucerite, nu mai putin de 2 000 000 , partial incorporata in provincie/provincii(mult restranse dupa 117, in vremea lui Hadrian, care numai printr-o minune nu si-a retras legiunile in sud. Este o poveste lunga).
2. orasele - colonii si municipii - erau cam singurul loc unde se puteau stabili colonistii; si in jurul lor, asa cum este vizibil la ulpia traiana. Acolo s-au descoperit ruinele unor vile pe o arie cat de cat. Locuintele astea au fost incendiate/ distruse(dupa cum este atestat pe teren) prima data la 117, in vremea unei mari rascoale. In acel an vor ataca pe doua coloane si dacii liberi, inpreuna cu roxolanii si iazigii, inteligent, dupa un plan stabilit in comun cu rasculatii. Este anul in care podul de la Drobeta a fost incendiat si el.
Acum, cu referire la aceste multimi de colonisti, ale caror urme pe teren nu s-au gasit pe nicaieri, ma refer la arii cat de cat - ei erau grupati in centrele urbane, in jurul acestor orase si in zona minelor. Cum se traia in orasele romane sunt o multime de studii in limbi de circulatie. Acesti colonisti lucrau in mine, in aparatul administrativ roman, la intretinerea de drumuri, ziduri, "politia" urbana si local in agricultura incropita in jurul acestor centre urbane, posibil ca se fi ocupat si cu negustoria, posibil ca aveau ceva hanuri, destul de riscant, in lungul drumurilor romane. Daca luam in considerare cam ce populatie stabila aveau coloniile si municipiile, presupunand ca integral aceasta populatie era formata din colonisti ROMANIZATI, fapt care nu se confirma, o sa ajungem pe undeva la cifra de 60 000. Astia nu veneau in contact cu populatia autohtona decat rar si mai mult din necesitate, inutil sa spun de ce, se stiu toate rascoalele si toate razboaiele cu dacii liberi. Cati dintre colonisti au ramas pe loc in aceste conditii, fie dupa ce au venit in contact cu clima aspra de aici(alta decat in zonele lor de bastina, cel putin a majoritatii colonistilor), ramane o taina! La 271 s-au retras majoritatea, cam toate coloniile si municipiile au cazut in paragina.
In ce priveste cohortele romane recrutate la nordul Dunarii si trimise in colturi indepartate ale imp, este lesne de inteles ca intre ei dacii vorbeau in daca, sunt izvoare care confirma acest lucru si la 100 de ani dupa 106. Cum vorbim noi engleza acum, asa vorbeau dacii atunci latina, cu amendamentul ca acea latina oficiala nu era vorbita nativ cam de nimeni. Dovada ca ea a fost preluata doar ca limba cultica si de cultura prea putin laica(pana in perioada materialismului francez)
asta fiindca te-ai repezit la noi intr-un alt loc, bre, proprietarule!
Mai costi-pescarul,
RăspundețiȘtergereTu zici ca "Ar putea fi date multe, poate nenumărate, exemple care reflectă „mâna” creatoare a lui Dumnezeu. Dar iată aici doar câteva:"
Tot ce enumeri apoi le-ai citit in biblie sau crezi ce spun oamenii de stiinta? Asta in cazul ca nu l-ai fi masurat chiar tu???
Sacrificiul e, intr-adevar, una din cele mai urate idei introduse de religia crestina in mintile oamenilor.
RăspundețiȘtergereA-ti oferi UNICUL fiu spre sacrificiu, spre a "mantui" lumea de pacate , din "iubire" pentru lume, e una din cele mai aberante credinte nascute vreodata de o minte omeneasca.
Daca a existat Iisus, fapt asupra caruia nu pot sa ma pronunt (nici n-am trait pe atunci, nici n-am citit cine stie ce surse credibile), faptul ca s-a lasat omorat poate avea o cu totul alta semnificatie.
A-ti oferi UNICUL fiu spre sacrificiu,
ȘtergereExact asa i s-a cerut de catre D-zeu lui Avraam, sa-l sacrifice pe unicul sau fiu, Isaac. Cam asta era valoarea vietii umane pe vremea aceea si mai exista in Biblie o instanta in care unuia i se cere sa-si sacrifice copilul pentru un motiv la fel de stupid. Astfel de viziune cruda asupra relatiilor sociale in general era comuna in acele vremuri. Sacrificiul uman este in ton cu celelalte norme de comportament din Biblie, cu sclavagismul, genocidul, opresiunea femeilor, etc.
Pe mine ma apuca mila atunci cand ma gandesc ca crestinii trebuie sa apere o religie construita si inventata de niste barbari de acum 2-3000 de ani. E ca si cum m-as apuca eu acum sa apar niste atrocitati comise prin copilaria speciei mele iar lucrul asta mi s-ar parea ceva deosebit de trist.
Daca a existat Iisus
Sa accepti ca a exista un individ care a predicat nonviolenta acum 2000 de ani nu necesita vreun efort intelectual notabil. Sa accepti ca acelasi individ mergea pe apa, invia mortii, vindeca orbii, multiplica paine si pestii prin magie - ei asta cam necesita sa-ti pierzi sanatatea mintala. D-zeu si-a folosit puterea magica pentru a vindeca cativa oameni bolnavi si pentru a ridica pe unul din morti dar n-a vrut sa-si foloseasca puterea nemagica de-a ne da instructiuni despre cum sa construim un microscop ca sa vedem microbii si bacteriile care ne-au ucis sistematic timp de sute de mii de ani. Asta e credinta in crestinism.
Pai, atunci unde ar mai fi libertatea? Ori esenta umana consta tocmai in libertatea de a alege in timpul nostru, altul decat cel divin. De a alege binele, frumosul, Viata, de a opta pentru niste principii morale care deschid calea spiritualizarii fiintei. Fiindca mai ales asta e Credinta. Dumnezeu asta a vrut. Credeti ca Dumnezeu vrea ca sa umplem bisericile pentru a ne ascunde de ceea ce facem, de felul in care traim? Iar ca marturie ca asta a vrut, a facut Legamantul Acesta Hristic, pe care voi nu il intelegeti. Poate intr-o alta zi.
RăspundețiȘtergerePoate in ziua in care o sa intelegeti ca Paler sau Cioran, de ex., au avut mult mai multa credinta - in sensul in care am spus ce am spus - decat atatia altii care o clameaza explicit...
Pai, atunci unde ar mai fi libertatea?
ȘtergereDaca te-ai fi nascut acum 50 000 de ani te-ai fi inchinat la animale sau la vulcani, daca te-i fi nascut in Grecia antica ai fi crezut in Zeus si Poseidon, daca te-ai fi nascut in Imperiul aztec te-i fi inchinat la sarpele cu pene, Quetzalcoatl, iar daca te-ai fi nascut in Suedia sec XXI ai fi fost ateist. Libertatea e o iluzie.
De a alege binele, frumosul, Viata, de a opta pentru niste principii morale care deschid calea spiritualizarii fiintei
Prostii. Oamenii din antichitate au ales(?) sa tina sclavi. Era bine, era frumos? oamenii din Evul mediu au ales(?) sa-si tortureze semenii in cele mai crude moduri. Era bine, era frumos?
Acum de ce nu mia tinem sclavi, de ce nu mia torturam oameni? Nu mai avem optiunile astea?
Iar ca marturie ca asta a vrut, a facut Legamantul Acesta Hristic, pe care voi nu il intelegeti
N-avem ce sa intelegem din mitologie, noi suntem cu stiinta, cu dovezile, astea ne intereseaza. Tu crezi ca exista un D-zeu care ne-a lasat sa ne ucidem intre noi sa fim ucisi cu milioanele si zecile de milioane de tot felul de boli, de dezatre naturale si de propria prostie si a gasit ca cel mai bun mod in care poate interveni este sa il trimita pe fiu-so ca sa moara pe cruce intr-un loc obscur din palestina, acum 2000 de ani? asta e bullshit de la 1000 de km.
iar ca sa amesteci Noul Testament cu ceea ce s-a scris inainte, ca sa implici aici MAGIA, ... asta dovedeste ca esti la un nivel al intelegerii ...
RăspundețiȘtergereDealtfel, toata aceasta "procedura" de abordare a lucrurilor oglindeste capabilitatea si nivelul intelectual al cuiva, in cazul de fata la nivelul lui Corut. Ca sa fi obsedat devreme de asemenea cautari, inainte de a traversa cat de cat istoria si cultura umanitatii, inainte de a veni, chiar daca intr-un contact precar, cu marile spirite care au animat-o...tine de ridicol, prea putin de framantari serioase.
iar ca sa amesteci Noul Testament cu ceea ce s-a scris inainte, ca sa implici aici MAGIA, ... asta dovedeste ca esti la un nivel al intelegerii ...
ȘtergereDe fapt tu nu intelegi ca religia e gandire magica. Asa ii spune.
Dealtfel, toata aceasta "procedura" de abordare a lucrurilor oglindeste capabilitatea si nivelul intelectual al cuiva, in cazul de fata la nivelul lui Corut
Corut e tot credincios ca si tine eu sunt A T E I S T si A N T I C R E S T I N, sa iti intre bine in cap - toti dumnezeii vostri sunt niste inventii ale oamenilor semiprimitivi si zecile de mii de minciuni pe care le turnati in continuu nu or sa-i aduca nici odata in existenta pe acesti dumnezei halucinati.
Ca sa fi obsedat devreme de asemenea cautari, inainte de a traversa cat de cat istoria si cultura umanitatii
Daca ai avea o singura dovada ca exista acest D-zeu si ca l-a trimri s pe fiu-so pe Hristos pe Pamant atunci mi-ai aduce acea dovada nu mi-ai mai povesti despre nivelul meu cultural, astea sunt doar tehnici retorice lipsite de orice relevanta.
Si ca sa concluzionez - fiindca n-am timp sa-mi pierd timpul si nici sa mai intru aici - ti-ai ales o modalitate idioata de a atrage atentia.
RăspundețiȘtergeren-am timp sa-mi pierd timpul
ȘtergereHa ha haaa! Religia voastra e pe moarte, fi-i-ar tarana usoara! N-ai timp sa-ti pierzi timpul. Lol.
Tu ''godless1859'' , esti cea mai neinsemnata fiinta de pe pamant caruia nu trebuie sa ii acorzi deloc atentie.
ȘtergereAm zis !
Pai, te opresc eu sa nu-mi dai atentie? Chiar ti-am recomandat mai devreme sa-ti gasesti altceva de lucru. Ia, fa-ma sa sufar, nu-mi mai da atentie. Deja imi dau lacrimile....
Ștergere