Libertatea religioasă

    Nu există lucruri care să mă deranjeze mai tare decât sintagmele care sunt fluturate prin spaţiul public pe post de valori absolute, şi care, pe cât de mult sunt fluturate, pe atât de puţin sunt gândite. Una dintre ele este "libertatea de-a avea o religie". 

    (Desigur, eu sunt un hard determinist şi pentru mine "libertatea" este un cuvânt care nu desemnează vreo stare reală a lucrurilor dar am să folosesc aici termenul cu semnificaţia sa uzuală)

    Libertatea religioasă constituie în opinia publicului o valoare absolută, un drept pe care orice om trebuie să îl aibă. Însă o scurtă privire asupra realităţii factuale ne arată că libertatea religioasă nu este decât umbrela ideologică sub care se ascunde exact opusul ei - îndoctrinarea religioasă. Copiii care se nasc în familii religioase ajung în cea mai mare proporţie să adopte religia părinţilor şi este greu să nu îţi imaginezi motivele pentru care se întâmplă astfel.

    Ideea de libertate religioasă ascunde doua concepte: pe cel de-a fi liber să-ţi alegi o religie şi pe cel de-a fi liber să practici o religie. În cazul particular al unei familii de credincioşi, libertatea copiilor de-a-şi alege o religie este negată şi deci anihilată de libertatea părinţilor de-a-şi practica religia, şi aceasta se întâmplă nu doar din cauza mecanismelor psihologice care-i determină pe copii să imite comportamentele observate la părinţi dar şi din cauza normelor particulare ale religiilor care specifică îndoctrinarea copiilor în respectivele religii.

    Însă acelaşi mecanism a funcţionat şi în cazul respectivilor părinţi, a părinţilor părinţilor lor şi aşa mai departe. Actualele familii religioase care îşi îndoctrinează copiii şi-au ales religia exact în măsura în care ei le-o permit copiilor lor să şi-o aleagă, adică într-o măsură care tinde la zero. Astfel, se întîmplă că de fapt religia copiilor nu este aleasă de părinţi, ci de bunici, şi nici măcar de bunici. Religia copiilor de astăzi este la modul practic aleasă de nişte indivizi care au trăit cu câteva secole bune în urmă.

    Sub actuala mască a libertăţii religioase, nişte idei şi comportamente arhaice au găsit calea de-a infesta creierele oamenilor născuţi în secolul XXI. Şi nu este vorba despre orice fel de idei, este vorba despre nişte idei esenţiale care dictează viziunea individului despre lume, normele morale, precum şi câteva procedee care sunt folosite pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm.

    Viziunea despre lume a unor oameni de acum 2000 de ani şi normele lor morale nu au ce căuta în secolul XXI, nu au voie să dicteze viziunea despre lume şi moralitatea oamenilor moderni. Modalităţile de-a rezolva problemele cu care oamenii secolului XXI se confruntă nu vor fi rezolvate cu ajutorul miturilor şi invocaţiilor unor oameni al căror nivel cultural ar face un elev din clasa a V-a să se strice de râs. Este ca şi cum am descoperi tehnologia de-a-i readuce la viaţă pe daci şi i-am pune în fruntea guvernului, să dicteze politicile publice.

    Un astfel de anacronism reprezintă o foarte gravă disfuncţie socială şi este cazul să fie eliminat. Sigur că oamenii religioşi nu vor dori prea devreme să ofere propriilor progenituri o adevărată libertate religioasă şi deci nu le vor prezenta copiilor mai multe religii într-o manieră obiectivă. Libertatea religioasă va fi oferită de către stat atunci când în şcolile publice se va studia de la o vârstă cât mai fragedă istoria religiilor, istoria tuturor religiilor.

    În acest mod nici un cult nu se va mai simţi exclus iar elevii îşi vor putea alege după plac religia care le-a apărut mai frumoasă, mai raţională, şi care pare a da un sens mai profund vieţii lor. În acest mod toţi adepţii cultelor religioase se vor respecta reciproc fără să se demonizeze unii pe alţii, ba, s-ar putea să îi respecte chiar şi pe atei.