Sacrificiul lui Iisus

    Conform religiei creştine, fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a sacrificat pentru binele nostru. Pentru binele meu, al tău, al celor ce au trăit înaintea noastră şi a celor ce se vor naşte de acum încolo. Cel mai probabil individul a fost executat pentru blasfemie iar după câteva sute de ani cei care au construit religia creştină au definitivat şi această doctrină a sacrificiului.

   Această doctrină nu este decât un alt mecanism psihologic care se foloseşte de intuiţiile morale umane pentru a controla mintea indivizilor ce cad pradă ideologiei creştine. Imediat cum ţi se arată că cineva a făcut un sacrificiu pentru tine, un anumit sentiment de recunoştinţă este automat generat în creier. Dacă eu aş renunţa la un rinichi pentru ca tu să trăieşti, mi-ai fi automat recunoscător, dacă aş renunţa la un rinichi şi o jumătate de ficat ca tu să trăieşti mi-ai fi şi mai recunoscător, iar dacă eu aş renunţa la propria viaţă ca tu să trăieşti atunci mi-ai fi recunoscător în cel mai mare grad posibil.

    Este deci suficient să-i spui cuiva despre acest sacrificiu ca să se simtă automat îndatorat acestui Iisus Hristos, datorie care poate fi plătită, evident, prin intermediul popilor şi respectând tot ceea ce dictează popii. Unele persoane se simt atât de îndatorate încât sunt cuprinse de sentimentalism şi uită să mai analizeze raţional motivele din spatele sacrificiului, motive care nu pot fi considerate justificate decât de persoane foarte grav bolnave psihic.

    Conform dogmelor creştinismului, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de-a păcătui, adică de-a încălca nişte reguli a căror stabilire e la latitudinea sa. Şi cea mai bună soluţie pe care a găsit-o pentru a rezolva această situaţie a fost să se transforme din dumnezeu în semizeu, să fie crucificat acum 2000 de ani, să sufere, să facă pe mortul trei zile ca apoi să reînvie. 

   Ca să-l înţeleg pe Dumnezeu trebuie să mă pun în locul lui. Trebuie să-mi imaginez că sunt atotputernic şi că fac o creatură de jucărie care să aibă dorinţa de-a se juca cu nişte măsline, după care o trimit într-un loc unde cresc măslini şi-i spun că are voie să se joace cu orice, numai cu măsline nu. Jucăria face ce face şi o pune dracul să se joace cu nişte măsline astfel făcându-mă pe mine extrem de nefericit în atotputernicia mea.  

    Şi ce trebuie eu acum să fac ca să îmi treacă supărarea produsă de jucăria creată chiar de mine însumi? Cea mai bună soluţie conform religiei creştine este să iau un ciocan supranatural şi îmi pălesc câteva peste ouăle mele atotputernice până le fac omletă. După care fac o minune peste trei zile, recreez ouăle din omletă şi astfel îmi trece supărarea pentru treaba cu măslinele. 

    Dacă şi acum o să mi se reproşeze că nu fac eforturi să înţeleg caracterul dumnezeului creştin atunci chiar nu ştiu ce as mai putea face. Cert este că a mă pune în poziţia dumnezeului creştin echivalează cu a mă pune în poziţia unui dereglat mintal despre care aş spune cel puţin că e anormal şi asta poate nu e întâmplător deoarece nici lui Dumnezeu nu i se par prea normale unele instincte naturale ale speciei umane ca sexualitatea sau curiozitatea de pildă.

    Apoi, ce fel de sacrificiu mai este şi sacrificiul divin? Dumnezeu fiind atotputernic ar fi putut să-şi facă din ouă nu doar omletă ci şi pandişpan, amandine sau cremă de zahăr ars, să le mănânce pe toate, să le digere, să le elimine şi apoi să pocnească din degete şi să-şi pună ouăle la loc ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi putut să moară nu acum 2000 de ani odată pe o cruce ci să moară în ficare zi de 6 ori pe 666 de cruci răspândite în 666 de galaxii şi ar fi fost tot o nimica toată pentru atotputernicia sa. 

   Nu este nici un fel de sacrificiu, este o poveste extrem de ţicnită inventată de nişte oameni extrem de cinici pentru a-i controla pe cei extrem de naivi. Daca Iisus Hristos a suferit şi a murit, n-a murit pentru mine, şi nici pentru tine, habar n-avea cine suntem noi, a murit din cauză că a fost un eretic într-o societate de tip teocratic şi dacă avem vreo datorie faţă de el atunci acea datorie va fi servită atunci când ideile teocratice vor fi eliminate din societatea noastră.