Pagini

joi, 14 iunie 2012

Sacrificiul lui Iisus

    Conform religiei creştine, fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a sacrificat pentru binele nostru. Pentru binele meu, al tău, al celor ce au trăit înaintea noastră şi a celor ce se vor naşte de acum încolo. Cel mai probabil individul a fost executat pentru blasfemie iar după câteva sute de ani cei care au construit religia creştină au definitivat şi această doctrină a sacrificiului.
   Această doctrină nu este decât un alt mecanism psihologic care se foloseşte de intuiţiile morale umane pentru a controla mintea indivizilor ce cad pradă ideologiei creştine. Imediat cum ţi se arată că cineva a făcut un sacrificiu pentru tine, un anumit sentiment de recunoştinţă este automat generat în creier. Dacă eu aş renunţa la un rinichi pentru ca tu să trăieşti, mi-ai fi automat recunoscător, dacă aş renunţa la un rinichi şi o jumătate de ficat ca tu să trăieşti mi-ai fi şi mai recunoscător, iar dacă eu aş renunţa la propria viaţă ca tu să trăieşti atunci mi-ai fi recunoscător în cel mai mare grad posibil.
    Este deci suficient să-i spui cuiva despre acest sacrificiu ca să se simtă automat îndatorat acestui Iisus Hristos, datorie care poate fi plătită, evident, prin intermediul popilor şi respectând tot ceea ce dictează popii. Unele persoane se simt atât de îndatorate încât sunt cuprinse de sentimentalism şi uită să mai analizeze raţional motivele din spatele sacrificiului, motive care nu pot fi considerate justificate decât de persoane foarte grav bolnave psihic.
    Conform dogmelor creştinismului, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de-a păcătui, adică de-a încălca nişte reguli a căror stabilire e la latitudinea sa. Şi cea mai bună soluţie pe care a găsit-o pentru a rezolva această situaţie a fost să se transforme din dumnezeu în semizeu, să fie crucificat acum 2000 de ani, să sufere, să facă pe mortul trei zile ca apoi să reînvie. 
   Ca să-l înţeleg pe Dumnezeu trebuie să mă pun în locul lui. Trebuie să-mi imaginez că sunt atotputernic şi că fac o creatură de jucărie care să aibă dorinţa de-a se juca cu nişte măsline, după care o trimit într-un loc unde cresc măslini şi-i spun că are voie să se joace cu orice, numai cu măsline nu. Jucăria face ce face şi o pune dracul să se joace cu nişte măsline astfel făcându-mă pe mine extrem de nefericit în atotputernicia mea.  
    Şi ce trebuie eu acum să fac ca să îmi treacă supărarea produsă de jucăria creată chiar de mine însumi? Cea mai bună soluţie conform religiei creştine este să iau un ciocan supranatural şi îmi pălesc câteva peste ouăle mele atotputernice până le fac omletă. După care fac o minune peste trei zile, recreez ouăle din omletă şi astfel îmi trece supărarea pentru treaba cu măslinele. 
    Dacă şi acum o să mi se reproşeze că nu fac eforturi să înţeleg caracterul dumnezeului creştin atunci chiar nu ştiu ce as mai putea face. Cert este că a mă pune în poziţia dumnezeului creştin echivalează cu a mă pune în poziţia unui dereglat mintal despre care aş spune cel puţin că e anormal şi asta poate nu e întâmplător deoarece nici lui Dumnezeu nu i se par prea normale unele instincte naturale ale speciei umane ca sexualitatea sau curiozitatea de pildă.
    Apoi, ce fel de sacrificiu mai este şi sacrificiul divin? Dumnezeu fiind atotputernic ar fi putut să-şi facă din ouă nu doar omletă ci şi pandişpan, amandine sau cremă de zahăr ars, să le mănânce pe toate, să le digere, să le elimine şi apoi să pocnească din degete şi să-şi pună ouăle la loc ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi putut să moară nu acum 2000 de ani odată pe o cruce ci să moară în ficare zi de 6 ori pe 666 de cruci răspândite în 666 de galaxii şi ar fi fost tot o nimica toată pentru atotputernicia sa. 
   Nu este nici un fel de sacrificiu, este o poveste extrem de ţicnită inventată de nişte oameni extrem de cinici pentru a-i controla pe cei extrem de naivi. Daca Iisus Hristos a suferit şi a murit, n-a murit pentru mine, şi nici pentru tine, habar n-avea cine suntem noi, a murit din cauză că a fost un eretic într-o societate de tip teocratic şi dacă avem vreo datorie faţă de el atunci acea datorie va fi servită atunci când ideile teocratice vor fi eliminate din societatea noastră.

79 de comentarii:

  1. "Această doctrină nu este decât un alt mecanism psihologic care se foloseşte de intuiţiile morale umane pentru a controla mintea indivizilor ce cad pradă ideologiei creştine."


    E extraordinar ca godless vine pe net si cu iubire dezinteresata(nu ca Iisus sau alti cinici care umbla cu mecanime psihologice si alte alea) ne prezinta pericolele la care suntem supusi noi oamenii fara pic de aparare si cu IQ sub nivelul marii ,dar avem o sansa colosala ca suntem contimpurani cu godless bunatatea intruchipata si dezinteresata,haiducul lumii virtuale care ia de la ciocoii de popi si da la prostimea flamanda un pic din adevarurile inalte la care are acces datorita intelepciunii sale mult peste medie,as spune geniala ,poate putin mai viguroasa decat a lui Einstein,dar stiind ca godless nu vrea sa se arate intelept ci doar da pentru poporul lipsit de inteligenta si debusolat niste picaturi din apa vie a intelepciunii si bunatatii lui care peste ani vor intra in legenda si vor sti toti cine a fost cu adevarat godless.Se vor face altare in care va fi venerat si se vor inchina cantari in 40 de limbi pentru iubitu nostru godless,adevaratul salvator al omului de mecanismele psihologice ale cinicilor. Stiu ca nu va place sa fiti laudat ,alteta,dar trebuie sa dam cezarului ce e al cezarului trebuie sa afle mapamondul ce om bun se ascunde in spatele acestui godless ,macar ca presedinte de tara va rugam sa acceptati sa fiti ,capacitati ca dvs. sunt o raritate si noi am fi prosti daca nu am profita de calitatile exceptionale pe are le aveti.Am ochii in lacrimi si chiar acum merg sa sacrific o scroafa si 2 dihori pe altarul lu godless.Revin dupa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. haiducul lumii virtuale care ia de la ciocoii de popi si da la prostimea flamanda un pic din adevarurile inalte la care are acces datorita intelepciunii sale mult peste medie

      Tipic crestin. Un ad hominem de 2 lei. Da de ce nu ridici astfel de ode popilor, care predau din intelepciunea lor (provenita intr-un mod fantastic, prin revelatie) si o impart peste tot pe unde apuca, de sute de ani, dar cu precadere prin capetele copiilor, caci adultii au putut fi convinsi mult mai eficient cu topoarele de lupta, cu spadele si cu sulitele?

      N-ar trebui sa le fii recunoscator si lor, care in bunatatea suprema de care dau dovada iti dau iertarea pacatelor contra faptului insignifiant de-a-ti lua din bani atata cat le trebuie sa traiasca (pe picior mare) si sa construiasca niscai biserici si catedrale?

      Nu trebuie sa apreciem peste secole si milenii efortul lor altruist de-a ne fi stapani si calauzitori? Ei, ce ne-am mai face noi fara stapani aici pe pamant, mai ales ca stapanul din ceruri nu prea e de gasit pe nicaieri? Sa nu celebram momentul in care s-au sacrificat sa ne devina calauze morale si sa ne spuna ce-i bine, ce-i rau si trebuie sa decartam la biserica?

      Stiu ca nu va place sa fiti laudat ,alteta,

      Nici nu-mi place nici nu-mi displace, ma lasa rece.

      chiar acum merg sa sacrific o scroafa si 2 dihori

      Daca vrei sa sacrifici ceva si sa-mi fie pe plac doar o musca si doi tantari poti sa sacrifici; uite chiar acu' ma scarpin din cauza unuia. Caci si eu sunt ca D-zeu, unele mirosuri imi produc placere iar altele ba:

      3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
      4 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
      5 dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere...

      Ștergere
    2. Antoane, dacă tot te bagaşi in seamă, aş a avea o intrebare mai directă pentru tine, ontopic: ce reprezintă pentru tine, un creştin convins (bănuiesc ortodox, deşi contează mai puţin), acest gest al sacrificării lui Isus, ca şi fiu al dumenzeului tău atotputernic, atotştiutor? Pentru mine ar fi interesant să ştiu părerea ta, deşi cam bănuiesc ce vei spune.

      Ștergere
  2. E adevărat ca sentimentul de recunoştinţă se generează automat când cineva face un sacrificiu pentru altcineva, nici nu e nevoie să fie vorba despre vreun sacrificiu, e suficient să fie un mic ajutor, o mână întinsă. Gradul de recunoştinţă depinde aşa cum ziceai, de cât de mare este acel sacrificiu sau ce o fi, însă cred ca mai e un aspect aici.
    Ce semnificaţie are gestul în sine, ce simbolistică este asociată cu acel gest? Iar aici creştinismul a conceput din nou un scenariu dibace, a ataşat acelui sacrificiu o întreaga psihologie bazataă pe vină, pe păcat, pe umilinţă, pe o seamă de sentimente foarte uşor de inţeles pentru orice om. Istoriile şi discuţiile despre sacrificiul lui Isus sunt interminabile, încearcă sa copleşească ascultatorul cu o încărcătură emoţională cât mai mare. Iar rezultatul este abaterea de la argumentele iraţionale descrise biblie legate de "creaţie", ele devenind de fapt neimportante, sunt strivite de imensitatea discuţiilor din jurul sacrificiului.
    Eu unul am observat asta de multe ori. Se preferă (recomandă chiar) punerea unei singure problem, a unui singur fapt (sacrificiul de exemplu) şi se discută doar acel lucru, corelările fiind doar spre o anumită parte a "argumentelor", bine gândite, restul posibilelor corelări fiind bine umbrite. Schimbi subiectul (treci la creaţie), automat dicuţi doar despre acele capitole, nu incerci corelări cu altceva! Mai ales ca Isus a apărut târziu in poveste.

    Nu mi se pare deloc simplistă inteligenţa cu care au fost scrise aceste filozofii, conţin o multimi de tehnici de argumentare foarte dibace, funcţionale atât pentru oameni fără pregătire, dar şi pentru oameni mai instruiţi. Bazele acestor trucuri de discurs, al creării unui mod de gândire specific acceptării argumentaţiilor religioase, începe încă din pruncie, print-o îndoctrinare de multe ori involuntară, bazată pe psihologia de turmă, a ignorării evidenţelor.

    RăspundețiȘtergere
  3. adevarul e la mijloc15 iunie 2012 la 20:13

    "Isus a venit sa ne arate calea,dar oamenii s-au uitat la degetul lui" spunea nu stiu cine.Si ,inevitabil,a aparut si sleahta profitorilor...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar de ce te lupti tu cu un Dumnezeu care nu exista?
    Daca esti ateu asa cum sustii, nu ar trebuii sa iti pese ca altii cred in Dumnezeu sau in orice alt lucru supranatural. In final moartea ti-o "petreci" in neant deci fie ca ai trait intr-o lume plina de "samani" sau de oameni de stiinta nu va mai conta, asa ca este absurd ceea ce faci tu aici. Defapt este absurd sa lupti impotriva ori carei ideologii.
    Pana la urma nici un crestin nu a venit peste tine in casa sa iti manance mancarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar de ce te lupti tu cu un Dumnezeu care nu exista?

      Nu ma lupt cu nici un Dumnezeu, ma lupt cu conceptiile primitive ale unor oameni din epoca moderna.

      Daca esti ateu asa cum sustii, nu ar trebuii sa iti pese ca altii cred in Dumnezeu sau in orice alt lucru supranatural

      Cum sa nu imi pese? Daca sunt ateu atunci eu cred ca toti cei care isi traiesc viata crezand in D-zeu sau in alte lucruri supranaturale traiesc de fapt o caricatura; isi bat joc de viata. Eu tin sa-i informez in legatura cu acest fapt, si pe ei si pe altii.

      In final moartea ti-o "petreci" in neant deci fie ca ai trait intr-o lume plina de "samani" sau de oameni de stiinta nu va mai conta

      Totusi, ceva trebuie sa fac cu timpul meu. As putea sa joc ping pong, sa ma duc la pescuit sau sa combat religia. Uite ca mie imi produce mai multa satisfactie combaterea religiei decat jocul de ping pong. Care e problema?

      asa ca este absurd ceea ce faci tu aici

      Ha ha haaaaa!!!! Absurd - este tot ceea ce facem noi aici. Absurd - este faptul ca traim, dar la fel de absurd este si faptul ca o stea straluceste si apoi moare, ceea ce nu o impiedica sa straluceasca si sa moara. La fel si eu, am sa straluceasc putin ca un microb pe aceasta planeta intr-un mod absurd si apoi am sa dispar. Faptul ca existenta mea este absurda nu o face decat mai interesanta.

      Pana la urma nici un crestin nu a venit peste tine in casa sa iti manance mancarea

      Si nici eu nu m-am dus peste ei sa le mananc mancarea; nici macar nu m-am dus peste ei sa le explic ca religia lor este falsa iar viata lor - o caricatura. Chiar si asa, tot am dreptul sa spun aceste lucruri, oricand si oriunde, mai ales ca sunt adevarate.

      Ștergere
    2. "Cum sa nu imi pese? Daca sunt ateu atunci eu cred ca toti cei care isi traiesc viata crezand in D-zeu sau in alte lucruri supranaturale traiesc de fapt o caricatura; isi bat joc de viata. Eu tin sa-i informez in legatura cu acest fapt, si pe ei si pe altii."

      Dar ei nu gandesc la fel. Ei se simt bine in viata, sunt fericiti cu Dumnezeul lor real sau mai putin real, au un scop in viata si chiar daca ceea ce le da scopul este o iluzie, ce mai conteaza?
      Se pare ca te lasi condus de instinctul de a domina. Lasa-i sa fie fericiti si nu ii aduce in lumea gri a ateismului.
      Banuiesc ca tu ai vrea ca acesti oameni religiosi sa isi ocupe timpul studiint stiinta, dar stii si tu foarte bine ca stiinta nu a fost si nu este pentru masele de oameni, nu toti se nasc cu un creier dotat pentru stiinta.Ce vrei tu de fapt este o himera.

      Ștergere
    3. Ei se simt bine in viata, sunt fericiti cu Dumnezeul lor real sau mai putin real

      Ca un religios ar fi mai fericit decat un ateu este discutabil. Chiar si asa, toata lumea stie ca fericirea nu este criteriul ultim dupa care cineva trebuie sa-si conduca viata; daca era asa stateam toti cu seringile in vena non stop.

      au un scop in viata si chiar daca ceea ce le da scopul este o iluzie, ce mai conteaza?

      Asta e la latitudinea lor sa decida. Si ei vor putea decide daca iluzia e mai buna decat realitatea doar atunci cand vor cunoste ambele ipostaze - aceea de-a fi credincios si aceea de-a fi necredincios. Oamenii care se deconvertesc de la religie nu se sinucid ci traiesc bine mersi, ba chiar mai bine decat inainte. Am eu destui amici care au fost religiosi si acum nu mai sunt si care se simt foarte bine cu asta.
      Pe de alta parte chiar daca sunt ateu eu de exemplu am un scop teribil de precis in viata, mult mai precis decat au 100 de religiosi la un loc. Una n-o implica pe cealalta.

      Lasa-i sa fie fericiti si nu ii aduce in lumea gri a ateismului

      Solutia optima este sa investim in cercetare si sa producem un drog care sa aiba efectele pe care le produce religia. Si apoi, cine vrea sa se drogheze - sa se drogheze, iar cine nu vrea sa nu pice victima colaterala indoctrinarii religioase si sa nu plateasca pentru acest drog.

      Banuiesc ca tu ai vrea ca acesti oameni religiosi sa isi ocupe timpul studiint stiinta

      Primul lucru pe care il vreau de la religiosi este sa inceteze a pretinde ca stiu lucruri pe care nu le stiu sau lucruri care nu pot fi stiute de nimeni. Nu sa studieze stiinta ci sa inceteze a o combate. Nu sa nu mai fie ignoranti ci sa inceteze a implementa in societate ignoranta, prostia si iluziile ca valori. Sa fie umili, asta vreau si asta spun si ei ca sunt dar nu prea se tin de ceea ce predica. Daca le place sa fie prosti, sa fie, si sa o recunoasca, nu sa apara in spatiul public cu teorii despre drepturile femeii despre ce trebuie sa se studieze in scoli, despre pe cine omoram si pe cine lasam in viata. Sa recunoasca cu umilinta ca nu stiu niste chestii si ori sa le invete ori sa isi inchida pliscul.

      dar stii si tu foarte bine ca stiinta nu a fost si nu este pentru masele de oameni

      Te inseli. Fiecare om este un mic om de stiinta, caci daca n-ar fi atunci ar muri deindata. Faptul ca nu apuca toti sa descopere ceva nou nu-i face sa nu mai fie oameni de stiinta. La fel cum fiecare om e un sportiv, dar nu de performanta, la fel e si cu stiinta, orcine o practica dar nu face performanta in domeniu.

      Ce vrei tu de fapt este o himera

      Conform statisticilor actuale ateismul este in crestere. Nu doar ca e in crestere dar tendinta se va manifesta si in viitor. Ce vreau eu (si cu altii) este ceva cat se poate de practic si de tangibil, eradicarea religiei ca forma de sarlatanie.
      Ceea ce urmaresc eu este in mod cert un lucru mult mai real decat dumnezeii si dracii religiosi. Decat sa-mi spui mie ca urmaresc himere, mai bine te duci sa predici acelasi lucru unor religiosi.

      Ștergere
    4. Frate, esti un frustrat nefericit care isi varsa ura pe Dumnezeu - Cel care Exista si in care noi credem.

      Lasa-ne pe noi crestinii sa ne bucuram de viata, nu avem nevoie de explicatiile tale ateiste care ne explica ca de fapt lumina e neagra si nu alba.

      Ștergere
    5. Frate, esti un frustrat nefericit

      Stiu ca sunt frustrat, adica nemultumit si nefericit, insa nu sunt frustrat non stop si nu sunt nemultumit nonstop. Exista niste lucruri care ma frustreaza si altele care ma fac sa ma simt foarte multumit. Am inteles ca toti oamenii sunt in aceeasi situatie.
      Eu intr-adevar am niste nemultumiri profunde iar acelea reprezinta un semn de sanatate mintala pentru ca atunci cand iti intra un ţep in cur si nu te doare se cheama ca esti bolnav. In anumite cazuri se impune sa fii nemultumit sau frustrat.

      care isi varsa ura pe Dumnezeu

      Ba, eu imi vars ura pe faptul ca oamenii ca voi considera ca niste minciuni sfruntate pot lua locul adevarului.

      Cel care Exista si in care noi credem.

      Exista dar nu vrea sa vorbeasca cu noi? E rusinos? Sau s-a suparat si nu mai da nici un semn de viata? Daca exista sa se prezinte si sa vorbeasca cu noi.

      Lasa-ne pe noi crestinii sa ne bucuram de viata

      Eu zic sa-i lasati voi pe altii sa se bucure de viata altfel decat se poate bucura de viata un nebun care se crede Stefan cel Mare sau care pescuieste peste invizibil cu vreo undita imaginara. Lasati-i pe oameni sa se bucure de viata altfel decat traind iluzii ticnite. Lasati indoctrinarea si imntimidarea, lasati minciunile si atunci o sa avem pace. Altfel nu se poate.

      nu avem nevoie de explicatiile tale ateiste

      Explicatiile mele sunt logice si stiintifice. Intamplator logica si stiinta duc la concluzia ca ateismul este adevarat. Scoateti o religie care sa nu fie mincinoasa, sclavagista si antiumana, si n-am s-o mai combat, ba poate chiar am sa o promovez.

      Ștergere
    6. Ilustre Anonime, nu există vreun zeu; nici Afrodita, hafaistos etc, nici un zeu, nici un înger, nici un rai, nici un iad. Poţi să crezi. Eşti lăsat să crezi. Mă laşi să spun şi eu ce cred? Eu cred că un om ce crede în zei e un om prost ce are nevoie de poveşti ca să fie fericit. Fii fericit cu zeii tăi din cer şi de sub pămînt.Atît te duce capul.Pt mai mult nu ai curaj.

      Ștergere
    7. Draga Florin, eu zic sa aduci argumente pt ceea ce afirmi, insa tu nu ai adus pana acum decat propriile sentimente. Ori se stie ca sentimentele si opiniile personale neargumentate au valoare zero intr-o argumentatie.
      " Mă laşi să spun şi eu ce cred?"
      Nu conteaza ceea ce crezi tu. Ceea ce crezi tu nu are nicio relevanta...important este daca acel lucru e adevarat sau nu, independent de credinta sau necredinta ta in el.
      Iar dovezile arata faptul ca crestinismul este veridic, spre deosebire de alte religii.
      Bineinteles, poate pt unii oameni dovezile veridice sunt numai si numai cele citite si/sau auzite din gura cercetatorilor si oamenilor de stiinta. Ok, eu respect opinia acelor oameni si nu atac persoanele respective, deoarece acele persoane aduc ARGUMENTE, pe care eu le respect, chiar daca nu sunt de acord cu ele. Insa tu nu ai adus niciun fel de argument.
      " Eu cred că un om ce crede în zei e un om prost"
      Ce dovezi ai in acest sens? Daca te inseli?
      Vezi ca pseudoargumentele tale de tip ad hominem nu sunt valabile intr-o argumentatie.
      De fapt, tu nici nu te-ai obosit sa aduci argumente din carti sau sa dai exemple de carti sau link-uri care arata nu-stiu-ce fel de studii sau descoperiri, ci doar ai facut niste simple AFIRMATII.
      A se vedea diferenta dintre o AFIRMATIE si o ARGUMENTATIE.
      "Atît te duce capul."
      Din nou jigniri si argumente ad hominem care n-au ce cauta intr-o discutie.

      Ștergere
    8. Draga Florin, eu zic sa aduci argumente pt ceea ce afirmi

      Nu ateii fac afirmatii despre realitate ci crestinii. Crestinii spun ca un personaj mitologic de acum 2000 de ani a inviat din morti; daca crestinii n-ar mai spune astfel de minciuni toti ne-am vedea fericiti de treaba. Daca eu as trai cateva sute de ani si in tot acest rastimp as afirma ca am o masina magica ce iti poate da viata dupa moarte fara sa prezint dovezi, concluzia logica ar fi ca sunt dus cu zmeul. Asa pareti voi din perspectiva ateilor. Sigur pana la ora asta am aflat ca va comportati astfel din cauza ca ati fost supusi la indoctrinare religioasa, mintiti in continuu de catre parnitii vostri si de oameni de la care ati fi asteptat protectie si ati ajuns astfel sa credeti ca minciuna este o cale pe care o puteti urma si care are sa va faca viata frumoasa.

      Ștergere
    9. Godless, eu stiu cat de cat parerea ta despre crestinism deoarece m-am uitat pe cateva articole si comentarii de-ale tale si cum ti-am mai zis, iti respect parerea, dar as vrea sa vad (asa, pt a-mi satisface cat de cat curiozitatea) si ce-i poate capul lui Florin Croitoru. Asta pt ca, dupa cum am spus si in comentariul anterior, el nu a adus decat jigniri si argumente ad hominem si as fi vrut sa vad daca mai stie si altceva. Asta e tot.

      Ștergere
  5. adevarul e la mijloc16 iunie 2012 la 16:25

    De ce,oare,Biblia nu include si evangheliile apocrife?Normal ar fi fost sa includa tot ce se refera la Isus,nu?
    Probabil ca apocrifele nu prea sustin doctrina treimii,cum n-o sustin,de fapt,nici epistolele lui Pavel.
    Apropo de doctrina treimii,daca Dumnezeu a avut un fiu,unde a stat fiul asta ascuns atata timp(de la facerea lumii,pana acum 2000 de ani),si de ce evreii,care sunt "poporul ales" habar n-au avut de fiul asta al lui Dumnezeu si n-au pomenit ABSOLUT NIMIC despre el in VT?

    RăspundețiȘtergere
  6. Si apropo, nu suntem sclavii lui Dumnezeu, ci copiii lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca faci ce spune D-zeu, traiesti, daca te pui impotriva lui ai sa fi torturat ptr vecie. Este relatia dintre stapan si sclav. Crestinismul e sclavagism. Sclavii, robii lui D-zeu, asa scrie pe crucile voastre - aici odineste sclavul (robul) lui D-zeu xxx. Religia voastra este un afront adus umanitatii. Cea mai mare realizare a secolului XXI va fi exterminarea credintelor sclavagist-religioase.

      Ștergere
    2. Spui ca nu sunteti sclavii zeului Yahwe.Atunci de ce preotii vostri va numesc robi?!?Se boteaza robul lui dumnezeu...,se cununa roaba lui dumnezeu...,aici odihneste robul lui dumnezeu...!Pana si Yahwe va numeste de zeci de ori in biblie robi!Sau vrei sa spui ca rob nu e sinonim cu sclav?!?

      Ștergere
  7. Sacrificiul nu consta in suferinta fizica pe care a avut-o Isus si consta in faptul ca s-a despartit de Dumnezeu Tatal in acel moment cand Isus a luat asupra lui toate pacatele lumii, ei fiind impreuna din eternitate, asta este un sacrificiu infinit de dureros pentru noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Isus a luat asupra lui toate pacatele lumii

      Deci daca eu acum duminica lucrez (ca asa mi-e programul) si deci pacatuiesc, sa inteleg iisus a luat asupra lui acest pacat? Cum a facut-o mai exact? A muncit in locul meu?

      Ștergere
    2. Isus a luat asupra lui doar vina pacatului, nu el a savarsit pacatul in locul tau, sper ca intelegi diferenta.

      Ștergere
    3. Nu, nu inteleg. Cum este posibil sa ia vina? Daca eu maine omor un om insemna ca eu sunt nevinovat pentru aceasta crima din cauza ca a murit Iisus pe cruce?

      Ștergere
    4. Bine inteles ca va trebuii sa platesti pentru fapta ta, aici pe pamant te supui atat legilor statului cat si legilor lui Dumnezeu(daca esti crestin). Dar nu vei mai da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru acea crima, cel putin nu daca ai facut-o asa, doar pentru ca Dumnezeu te va ierta.
      Cand Isus este numit Mielul lui Dumnezeu in Ioan 1:29 si Ioan 1:36, se refera la faptul ca El este sacrificiul, perfect si suprem, pentru pacat. Pentru a intelege cine a fost Isus Hristos si ce a făcut El, trebuie ss incepem cu Vechiul Testament, care coniine profeiii privind venirea lui Hristos ca “jertfă pentru pacat” (Isaia 53:10). De fapt, intregul sistem al sacrificarii stabilit de catre Dumnezeu in Vechiul Testament a pregatit terenul pentru venirea lui Isus Hristos, sacrificiul perfect pe care Dumnezeu L-a oferit ca rascumparare pentru pacatele poporului Său (Romani 8:3; Evrei:10).

      stim ca plata pacatului este moartea (Romani 6:23) si ca pacatul nostru ne desparte de Dumnezeu. De asemenea, stim ca Biblia ne invata ca toti suntem pacatosi si nici unul dintre noi nu este neprihanit inaintea lui Dumnezeu (Romani 3:23). Din cauza pacatului nostru, suntem separati de Dumnezeu si ne facem vinovati inaintea Lui. De aceea, singura speranta pe care o putem avea este in cazul in care El asigura o cale prin ca noi sa fim impacati cu El, si tocmai acest lucru a facut El cand L-a trimis pe Fiul Sau Iisus Hristos sa moara pe cruce. Hristos a murit pentru a face ispasirea pentru pacat si sa plateasca amenda pentru pacatele tuturor celor ce cred in El. Dar asta in fata lui Dumnezeu nu in fata judecatorilor pamnteni.

      Ștergere
    5. Bine inteles ca va trebuii sa platesti pentru fapta ta

      Deci dumnezeu e irelevant din cauza ca avem legi date de catre stat?

      aici pe pamant te supui atat legilor statului cat si legilor lui Dumnezeu(daca esti crestin)

      Si daca fac ceva ce nu contravine legilor statului dar contravine legilor lui D-zeu, daca nu tin post sau daca blasfemiez pe Sf Duh, atunci nu sunt vinovat fata de D-zeu din cauza ca a murit Hristos pe cruce?

      Cand Isus este numit Mielul lui Dumnezeu in Ioan 1:29 si Ioan 1:36, se refera la faptul ca El este sacrificiul, perfect si suprem, pentru pacat

      Dar de ce necesita pacatul un sacrificiu? D-zeu nu poate sa ierte pur si simplu faptul ca eu muncesc duminica, trebuie neaparat sa-l omoare pe fiu-so ca sa poata sa ma ierte pe mine? (asta ca sa nu spun ca nici nu e treaba lui d-zeu sa-mi spuna mie cand sa muncesc si cand nu, e treaba mea si a angajatorului)

      Pentru a intelege cine a fost Isus Hristos si ce a făcut El, trebuie ss incepem cu Vechiul Testament, care coniine profeiii privind venirea lui Hristos ca “jertfă pentru pacat” (Isaia 53:10)

      Daca in fragmentul ala se vorbeste despre Hristos atunci tot despre el se spune ca:
      Isaia 53.2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
      Isaia 53.10 Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
      Hristos a avut copii?

      stim ca Biblia ne invata ca toti suntem pacatosi si nici unul dintre noi nu este neprihanit inaintea lui Dumnezeu

      In Biblie scrie si sa omoram vrajitoarele. Daca ceea ce scrie in Biblie este corect atunci de ce mai existra vrajitoare in tara asta?

      Hristos a murit pentru a face ispasirea pentru pacat si sa plateasca amenda pentru pacatele tuturor celor ce cred in El.

      Presupunand ca asa a fost, eu de ce n-am fost intrebat? Poate voiam eu sa-mi ispasesc pacatele si nu sa le ispaseasca Hristos in locul meu. Ce-i asta, ispasire cu forta?

      Din cauza pacatului nostru, suntem separati de Dumnezeu si ne facem vinovati inaintea Lui

      Dar cf bibliei D-zeu nu e vinovat inaintea noastra? Macar pentru potop, adica pentru faptul ca a ucis intreaga specie umana? Nu-i vinovat fata de egipteni pentru ca a ucis toti intaii nascuti cu ocazia exodului? nu-i vinovat fata de "vrajitoarele" a caror moarte a ordonat-o fara ca acestea sa faca vreo crima reala?

      Hristos a murit pentru a face ispasirea pentru pacat si sa plateasca amenda pentru pacatele tuturor celor ce cred in El

      Ori asta, ori te-au spalat pe tine pe creieri intr-un cult religios numit crestinism. Daca te-ai fi nascut in India ai fi fost hindus acum iar daca te-ai fi nascut in Afganistan ai fi fost musulman. Ce parere ai tu despre oamenii din India? crezi ca sunt toti prosti?

      Ștergere
  8. Isus a luat toate pacatele acestei lumi, pe care o iubea. Dumnezeu facuse inca de pe vremea lui Moise ca pedepsele si pacatele sa fie transferabile.(...sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc nelegiuirea parintilor ,in copii,pana la a treia si la a patra gerneratie ..)Halal moralitate!Cum si-a pacalit Onan dumnezeul!

    RăspundețiȘtergere
  9. "Daca faci ce spune D-zeu, traiesti, daca te pui impotriva lui ai sa fi torturat ptr vecie. Este relatia dintre stapan si sclav. "

    :) Da e relatia dintre stapan si sclav . Arata-mi ceva la tine care sa demonstreze ca nu esti sclavul sclavilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vad ca tu ai o preocupare speciala pentru persoana mea, o preocupare cel putin bizara.

      Afla ca ma intereseaza prea putin ce cred altii despre mine si daca tu vei trai si vei muri pe aceasta planeta cu convingerea ca eu sunt sclavul sclavilor pe mine tot rece m-ar lasa.

      Ștergere
  10. comparatia ta cu maslinele este cel putin incompleta. fiinta ce care vorbesti tu ca este inzestrata cu dorinta de a se juca cu masline poate fi, la fel de bine, si inzestrata cu dorinta de a nu se juca cu masline. liber-arbitrul nu inseamna doar slabiciunea in fata tentatiei, ci si taria de a-i rezista. cita vreme omul este capabil sa ia decizii, intotdeauna va fi pus in situatia de a alege intre decizii bune si proaste.
    nu incerca sa te mai pui in locul lui dumnezeu. este cel putin la fel de greu cu a te pune in locul unui inginer - cind tu nu esti inginer, sau fermier - cind tu nu esti fermier, samd.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. liber-arbitrul nu inseamna doar slabiciunea in fata tentatiei, ci si taria de a-i rezista.

      Liberul arbitru este o teorie foarte stupida si foarte nedemonstrata. Un joc de cuvinte, atata tot. Poti sa decizi ce alegi dar nu poti sa decizi ce sa iti doresti.
      A ceda sau a rezista tentatiei se face dupa un calcul al avantajelor si dezavantajelor care ar rezulta in urma unei decizii sau a alteia.

      este inzestrata cu dorinta de a se juca cu masline poate fi, la fel de bine, si inzestrata cu dorinta de a nu se juca cu masline

      La fel e si cu dorinta de-a manca, poti sa o ai sau poti sa nu o ai, dar de la o vreme incolo incepe din ce in ce mai mult sa vrei sa mananci decat sa vrei sa nu mananci pana cand ajungi la stadiul de-a vrea in continuu doar sa mananci si apoi la stadiul in care singurul lucru pe care vrei sa-l faci este sa mananci.

      este cel putin la fel de greu cu a te pune in locul unui inginer - cind tu nu esti inginer, sau fermier - cind tu nu esti fermier

      Daca D-zeu e inginer atunci e demonstrabil un inginer prost. Ce-i cu toate bolile astea de care sufera "creatia" lui? Orice prescolar poate sa vada daca un pod se darama sau nu, indiferent daca are sau nu cunostinte de inginerie, poate sa vada daca intr-o ferma animalele sunt sanatoase sau nu, chiar daca n-a facut facultatea de fermieri.
      Pe de alta parte pot oricand sa ma pun in locul unui inginer sau fermier. Daca un fermier isi face treaba prost si eu vin si-ai arat de ce greseste si ii demonstrez ca greseste si ca nu procedeaza bine, atunci ce o sa raspunda ala, o sa vina cu aceeasi gogorita ca treaba lui e prea complicata pentru mine? Asta este doar o fandoseala, un apel la propria autoritate.

      Ștergere
  11. Totul se învârte în jurul noţiunii de păcat, biblia întâi crează această noţiune la un nivel destul de simplu (neascultarea părintelui), iar apoi se ţese o plasă mult mai complicată, în aşa fel încât nu prea ai cum să scapi de ea, dar nu numai atât, se crează şi psihoza asta cu pedeapsa şi sacrificiul, ca şi singure metode de a îndrepta un păcat.
    Toată morala religioasă îşi batează "justeţea" pe sistemul ăsta şi e de-a dreptul normal sa vedem azi cum normele bisericii de cele mai multe ori sunt departe de raţiune şi bun simţ. Că au strecurat intre morale şi principii universal valabile, e ok, dar problema este raţionamentul din spatele acestor morale.

    RăspundețiȘtergere
  12. Esti un satansit, nu vezi ca demonii se folosesc de tine? Cu urla dracu in tine. Pe langa ca vei merge in iad, mai vrei sa ii tragi si pe altii dupa tine.Eu zic sa de duci la un poapa sa te exorcizeze, dar nici nu poti sa intrii in biserica din cauza dracilor care te stapanesc.
    Dumnezeu sa aiba mila de tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti un spalat pe creieri si un idiot, nu vezi ca popii se folosesc de tine? Urla indoctrinarea in tine. Pe langa ca viata ta e o caricatura, mai vrei sa ii tragi si pe altii dupa tine. Eu zic sa te duci la scoala sa inveti cate ceva despre lumea asta, dar tu nici macar nu poti sa deschizi o carte din cauza ignorantei si a arogantei care te stapaneste.
      Fie ca dumnezii si dracii sa-ti iasa din cap si sa te intorci pe calea ratiunii.

      Ștergere
    2. @Anonim,
      Imi imaginez cu ce atribute crestine si iubire de semeni ai tastat urarile de bine din postul tau...

      In alta ordine de idei, totusi, de ce ar trebui sa fie godless neaparat satanist (ma rog, satansit)? Si de ce ar trage si pe altii dupa el?
      Am impresia ca nu intelegi conceptul de ateism. E foarte simplu. Cum nu credem in ala de sus, te asigur ca nu credem nici in ala de jos. Cum tu nu crezi in Zeus, asa nu credem si noi in zeul tau.

      Thor sa aiba mila de tine!

      Ștergere
    3. lasa ca o sa ardeti voi in iad, ticalosi nenorociti.Pagani jegosi, nu aveti alta treaba deccat sa spuneti blstfemii, animale neevoluate asta sunteti.

      Ștergere
    4. @Anonim,
      Tu stii ce inseamna pagan? De prea multe ori se foloseste cuvantul asta, si sunt convins ca nu intelegi ce inseamna.
      Iti repet, noi suntem atei, nu pagani.

      Cuvantul ateu, cf. dictionarului:

      ATÉU s.m. și f. Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate. [< fr. athée, it. ateo, lat. atheus, gr. atheos < a – fără, theos – zeu].

      Deci, noi nu prea putem fi pagani. Ultima data cand am verificat eram destul de spalat, spre deosebire de unii reprezentanti ai cultelor care sustin ca spalatul e ceva spurcat. Cu parere de rau iti spun ca ai probleme la tastare, iti inteleg elanul creator, dar mai multa grija la ortografie - ca ne iubesti tare mult, ca pe aproapele tau...

      Interesant ca aduci in discutie faptul ca noi suntem animale neevoluate. Tu esti cumva mai evoluat? Sa inteleg ca avem un crestin evolutionist printre noi?

      Apropo, in religia ta, se da cumva ceva bonus daca urezi de bine concurentei? Ah, am uitat, noi nici macar concurenta nu facem... cu alte confesiuni tot asa plin de urale esti?

      Ștergere
    5. anonimule si tu esti satanist pentru 2700 de zeii ca le negi existenta ,deci daca neg pe zana maseluta sunt cu alba ca zapada? demonii prostiei si a nebuniei au pus mana pe tine amice isi recomand sa isi faci un consult la cap,bine daca gandim logic tu doar vrei sa te bagi in seama sa existi si tu ca real esti un pacatos ,sasi dau o palma sasi intorci obrazul celalant desigur ca nu ai intoarce ,desigur ca vom arde in iad din moment ce zeul tau e la fel de distrus mintal ca tine din cate stiu nici minte nu are ca cica e duh

      Ștergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  14. Credinta in Dumnezeu este o caracteristica unica ce apartine doar omului. De ce ai dori sa distrugi ceva atat de unic si de frumos?
    Mai bine ai adopta filosofia lui Lucian Blaga, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea...".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de ce ai distruge credinta in mos craciun e asa de frumoasa si interesanta? ,omul gandeste e rational asta il face sa nu creada in basme ,bine nu totii sunt rationali o parte din noi

      Ștergere
  15. Credinta in Dumnezeu este o caracteristica unica ce apartine doar omului

    La fel si credinta in vrajitorie. Zeci de mii de oameni au fost omorati din cauza acestei credinte.

    De ce ai dori sa distrugi ceva atat de unic si de frumos?

    Este unic de mincinos; cea mai mare minciuna posibila si o minciuna stupida dealtfel, o minciuna care este construita astfel incat oamenii imaturi sa ramana tot imaturi, sa ramana dependenti de parinti imaginari. O minciuna nerusinata.

    Mai bine ai adopta filosofia lui Lucian Blaga, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea..."

    Religia e departe de filosofia asta, ea ucide tainele dand niste reaspunsuri extrem de imbecile. In epoca moderna n-avem nevoie de primitivi si nici de teoriile lor despre lume. Decat sub forma de mentiuni in cartile de istorie si antropologie.

    RăspundețiȘtergere
  16. of, ce va mai masturbati intelectual! va excitati unul pe altul in asteptarea vreunui fraier de crestin (fanatic) care sa va cada in plasa. sunteti patetici si furati curent cu ghiotura...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PATÉTIC, -Ă adj. 1. Plin de patetism; mișcător, emoționant, duios. 2. (Despre nervi) Care inervează globul ocular. // s.n. Categorie estetică desemnând însușirea unei situații sau a unei opere de artă de a provoca emoții puternice, de a impresiona. [Cf. fr. pathétique, lat. patheticus].

      in asteptarea vreunui fraier de crestin (fanatic) care sa va cada in plasa

      Zi mersi ca nu suntem in asteptarea unor copii naivi care sa ne pice in plasa si sa-i indoctrinam cu prostii astfel incat la maturitate sa traim pe spinarea lor.

      Ștergere
  17. tot io
    comentez rar pe al tau bloc, sa stii ca'ti respect opiniile "anticrestine". da' esti prea "unidirectional"..stiu, ii comod acum sa "ataci" crestinismul-da' vezi ca tragi cu sageti boante-tu fa efortul de citeste ce ti-am recomantat( scrierile celor din Schetis-..apropo, maa frate ,s'a sesizat pana si centauru ' Radu-pitici gratis" pe al sau blog.
    ))) spre osebire de noi crestinii, asta va uraste sincer
    ))))
    Cristi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ii comod acum sa "ataci" crestinismul-

      Adevarat; acum ceva timp m-ar fi omorat, cu siguranta. As putea sa spun ca e chiar foarte comod.

      vezi ca tragi cu sageti boante-tu

      Ba, sagetile mele sunt bune numai ca n-am parte de prea multa publicitate. Apoi intre timp am sa mi le mai ascut.

      s'a sesizat pana si centauru ' Radu-pitici gratis" pe al sau blog.
      ))) spre osebire de noi crestinii, asta va uraste sincer


      Acela este echivalentul pentru atei al crestinilor care cred ca ei au dreptate, ca ceilati au sa arda in Iad pentru vecie dar nu le spun asta si nu se angajeaza in conversatie cu ei, ca sa nu deranjeze. La fel si acel individ - este ateu - crede ca credinciosii sunt niste mascarici si ca credinta lor este fundamental imbecila, dar nu le spune nimic ca nu cumva sa-i deranjeze. Si ii uraste pe cei care o fac. Mi se pare o lipsa cronica de compasiune si de consistenta psihica, si pentru credinciosii si pentru necredinciosii "politicosi".

      Ștergere
  18. tot io
    Mai, te-ar fi omorat "inchizitia" Romano Catolica mult blamata, Sfintii te-ar fi anatemizat, simplu, nu? (vezi cazurile anatemizate de cele 7 sinoade )..acu', draga frate( intru Adam), sa nu crezi ca te compar eu cu Nestorie, Origen sau Celsus..(no offence!).
    )))))

    RăspundețiȘtergere
  19. tot io
    Mai, vezi ca-ti intra pe blog ,tot felul de papitoi scoliti in teologie "a' la Geneva", eu oricum am sa ma tai de la lume intr-un schit, ai grija de tine.
    numai bine frate.

    RăspundețiȘtergere
  20. Arza-te-ar dracu sa te arda de prost. Un dobictoc mai mare ca tine nu am vazut in viata mea.

    RăspundețiȘtergere
  21. tot io
    ..nu-i un compliment, ii trolaj sec, deci, pentru cretini ca anonimu ' de mai sus ,singurul raspunns este banul( cum a zis un oarecare pe internet, prostii sunt la fel de multi ca hidrogenu'). mi-a placut asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i troll este mai degraba un emo; si-a exprimat sentimentele fata de mine si apoi s-a carat, n-a vrut sa intretna discutia.

      Ștergere
    2. "pentru cretini ca anonimu ' de mai sus.."

      ai grijă cu adjectivele astea că se pot întoarce împotriva ta.. :)).. că doar şi tu eşti anonim ca şi celălalt..

      Ștergere
  22. tot io
    dar asta'i scopul speciei numita troll; sa loveasca (sa deturneze) si sa fuga. scarbos.

    RăspundețiȘtergere
  23. tot io
    "ca doar si tu esti anonim ca si celalalt"
    tu vezi-ti de ingineria ta, "Luke". am explicat odata ca nu pot a ma loga de pe phone pe blogspot decat "anonim" nu repet pentru toti bagatorii..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "tu vezi-ti de ingineria ta"
      ai vreo problemă?? eşti identic şi la fel de băgător ca şi mine!... sau tu eşti mai special şi nu ştiu eu?

      oricum, comentariul meu era binevoitor şi valabil indiferent cui i-ai explicat, ce i-ai explicat... credeam că am cu cine, m-am înşelat se pare!

      Ștergere
  24. tot io..noi ne-am contrat si pe blogul "cugetarile pietrei" "de unde stii ca religia ta e cereasca" ,.."cel ce vrea sa cunoasca pe D-zeu in mod afirmativ din afirmatie, face cuvantul trup, neputand sa cunoasca pe D-zeu drept prima causa , decat din cele vazute si pipaite, iar cel ce vrea sa-L cunoasca in mod negativ prin negatie face cuvantul Duh cunoscand in integralitate pe cel supra-necunoscut ca pe cel ce era la inceput si nu la D-zeu, dar nu din cele ce pot fi cunoscute" restul sunt prostii pe care le pot scorni doar trolii, Luke.sau invidiosii..

    RăspundețiȘtergere
  25. e clar atunci...
    apropos, vezi că ţi-am răspuns acolo!

    RăspundețiȘtergere
  26. tot io
    veni, vidi, vici. s'a marcat, Luke.

    RăspundețiȘtergere
  27. cati handicapati mintali pot fi in lumea asta ,daca citesti cea mai diabolica carte scrisa vreodata vechiul testament si traiesti dupa legiile sale infecte isi garantez ca vei ajunge la racoare pe pamanat nu in rai

    RăspundețiȘtergere
  28. as vrea sa va intreb ,care e problema voastra?ce aveti cu ortodocsii? de ce, orice aberatie si dejectie verbala este strict legata de religie si mai ales de ortodocsi?
    nu am vazut pe acest forum nici un mesaj logic, adecvat,obiectiv,informativ,sau macar corect din punct de vedere a datelor si surselor publicate.vad in fiecare zi aceiasi autori,debitand aceleasi prostii antireligioase,dar de fiecare data cu mai mare inversunare .
    care va este scopul?ce urmariti? este parerea voastra sau parerea impusa de cineva din umbra?
    credeti ca prin denigrarea crestinismului o sa zdruncinati credinta noastra?
    sunteti cumva manipulati sau platiti sa manipulati?
    sau poate ,toate astea vin de la un nivel de cultura redus,educatie gresita,limite individuale,frustrari?
    imi este greu sa va identific ca entitate individuala,mai degraba ca un grup cu mintea spalata si manipulata in scopuri clare,in cazul vostru.
    publicati va rog un raspuns detaliat cu parerea voastra,daca o aveti,ca sa stim si noi cine sunteti si ce vreti sa fapt.daca aveti curajul sa o faceti,publicati-va parerea si identitatea intr-o editie centrala ,citita de toti moldovenii,crestini,atei,noncrestini….
    traim intr-o tara libera ,scrieti ce credeti, nu va fie frica,azi nu se mai arde
    pe rug…
    daca preferati anonimatul protector al internetului,e decizia voastra de a ramane anonimi vesnici.
    dar in opinia mea, pentru niste oratori si autori inversunati ca voi,lipsa cititorilor ar fi o frustrare grea….

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce aveti cu ortodocsii? de ce, orice aberatie si dejectie verbala este strict legata de religie si mai ales de ortodocsi?

      Pai scriem si noi de ce ne doare, ca daca traiam in Italia probabil am fi scris despre catolici. Daca traim in Romania scriem despre ortodocsi dar vezi ca nici macar nu sunt multe articole despre ortodocsi in special ci mai degraba despre crestinism in general.

      nu am vazut pe acest forum nici un mesaj logic, adecvat,obiectiv,informativ,sau macar corect din punct de vedere a datelor si surselor publicate

      Precizeaza care sunt acele mesaje ilogice, neadecvate, neobiective, neinformative si incorecte dpdv al datelor si surselor si am sa-ti raspund punctual.

      care va este scopul?ce urmariti?

      Urmarim sa lasam aici niste texte antireligioase caci sfera informationala este plina de propaganda religioasa, in asa fel incat oamenii sa poata sa-si faca o parere mai corecta despre religie. Popii predica in biserici ca exista un D-zeu si ca religia e buna, eu predic pe internet ca nu exista D-zeu si ca religia nu-i buna. Chiar atat de simplu e.

      credeti ca prin denigrarea crestinismului o sa zdruncinati credinta noastra?

      Nici n-am fi crezut asemnea prostie. Noi urmarim sa zdruncinam mintile tinere, ale oamenilor care inca nu si-au vandut de tot creierul popilor. La ortodocsi consacrati n-avem sperante oricat de optimisti am fi.

      sau poate ,toate astea vin de la un nivel de cultura redus,educatie gresita,limite individuale,frustrari?

      Poate ca in cazul meu sa fie vorba de toate acestea insa problema cu ipoteza ta este ca exista alti oameni care in mod clar au un nivel de cultura ridicat, educatie corecta si lipsa frustrari si care sunt la fel de antireligiosi ca mine. Decat sa critici persoana mea mai bine critici ceea ce afirm; discutia despre persoana mea nu poate sa fie decat foarte plicitisitoare.

      daca aveti curajul sa o faceti,publicati-va parerea si identitatea intr-o editie centrala ,citita de toti moldovenii,crestini,atei,noncrestini

      Ofera-mi tu capabilitatea de-a-mi exprima parerea intr-o editie centrala a unei publicatii cu trafic mare si am sa mi-o exprim cu lux de amanunte si cu identitatea mea cu tot.

      daca preferati anonimatul protector al internetului,e decizia voastra de a ramane anonimi vesnici.

      Spuse cineva din spatele etichetei de anonim...

      traim intr-o tara libera ,scrieti ce credeti, nu va fie frica,azi nu se mai arde

      Nu ne e frica nici de focul Inchizitiei si nici de cel al Iadului. Oamenii pot muri arzand in tot felul de circumstante. Important este ca daca tot e sa mori arzand macari sa nu iti traiesti viata ca un lemn.

      Ștergere
  29. Îmi pare bine autorule că ai trecut să cercetez și să critici Creștinismul fără de a lega Creștinismul de iudaism.

    Doi, cred că acum iești mai aproape în cunoștință de Creștinismul adevărat, adică – încă ceva timp și vei lovi în ținta în care nu ve-i avea critică.

    Acum vreau să explic sensul răstignirii a lui Iisus, de fapt citește cartea Către Galateni și caută acolo explicații și nu le căuta îl lovituri cu ciocanul…

    De fapt moartea prin răstignire a fost descrisă în VT cu mult până la eveniment dar nu aceasta este principalul. Principalul este scopul.

    Adică, până la răstignire ispășirea păcatelor se făcea prin aducerea la preot averea omului de pe atunci care era compusă din o vită sau două poate că nici nu avea nimic dar devenind declarat ca păcătos trebuia să treacă în robie pentru sacrificarea unui mel, vițel sau altceva ce era cerut de preot. Și politica multor religii era că – omul nu poate trece la o altă religie decât prin moarte…

    Iată că moartea devine punctul culminant și cel mai principal în religia Creștină – alta este că în pseudo-creștinismul ortodox această moarte a omului devine ca o temă de spaimă ca o mătăhală pusă în cireși pentru unii cioroi.

    Moartea are cu totul alt sens la Creștinism, citește GW pilda fiului risipitor care a luat averea moștenirii care avea să-i revină după decesul tatălui în timpul vieții al tatălui său.
    În această pildă te ve-i găsi și pe tine cam la perioada când tânărul era cu averea în străinătate și își satisfăcea dorințele.

    Atrage foarte mult la spiritul dragostei acelui tânăr. Ce prețuia el cel mai mult în diferite perioade…
    Și ce spirit de dragoste avea fratele lui la revenire acasă a fratelui risipitor…
    Și punctul culminant este de ținut cont la ce îi dă tatăl fiului risipitor la întoarcere… doar nu îi dă nimic din avere ci numai haina și inelul care are însemnătate mult mai mare ca averea .. și compară cu loviturile de ciocan care le-ai scris în articol.

    După mai vorbim dacă vei citi și vei înțelege… poate că vor apărea întrebări.

    În această pildă vei vedea diferența dintre Preotul adevărat și pseudo-preoți ortodocși.

    După, leagă însemnătatea adevăratului botez Creștin descrisă în Biblie ecluzând botezul pseudo-creștin din meditație.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. După mai vorbim dacă vei citi și vei înțelege


      Am citit si nu se intelege nimic. Pentru o fiinta superioara de ce este nevoie sa vina sa moara intinsa la soare pe un lemn? Alte solutii nu exista pentru a rezolva probleme?

      Sunteti dementi.

      Ștergere
  30. Măi godies, nu ai citit și nu mă fă dement.
    Tânărul rătăcit - „a fost mort și a înviat” - iată ce scrie în acea pildă.

    Deci te ași ruga să demonstrezi educația înainte de a mă gondamna ca - dement.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citi de 3 ori si tot nu e inteligibil. Spui ca sacrificiul lui Hristos se explica prin pilda fiului risipitor? Nu esti dement, esti dus cu pluta. Mergi si pluteste deci prin alte ape, lasa-le pe acestea.

      Ștergere
    2. tu înțălege SENSUL - mort.

      și nu umbla sub plută.

      Dacă nu înțelegi sensul cuvântului - mort - în așa caz nu te deosebești de preotul ortodox. Fiindcă ei, preotul la fel nu înțelege ca și tine și lehăiește aiureli ca tine.

      Iisus sa răstignit FAȚĂ de legile iudeilor și nu față se legile Dumnezeiești.

      Hai dute și trâmbițează ca pokii și mai ia lumânări și candelițe :)

      Ai citit din Biblie ca patriarhul rus :)

      Vei deveni mutropolot a Moscovei și Siberiei întregi :)

      Ștergere
  31. Mai lasa-l un pic te rog, de mult nu mi-a mai picat sub ochi asa mostra de tampenie, absurditate, lipsa de logica, ingamfare etc etc

    RăspundețiȘtergere
  32. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  33. _ *Apocalipsa lui Ioan*, …

    = Din pricina *neintelegerii Scripturilor / Cartii pecetluite* _ Dan.12/4,[9], …de catre intreaga omenire, implicit de catre cei care *stau pe scaunul Meu* _ Mat.23/1,2, care ”s-au facut ei intre ei” – *invatatori si dascali* in felurite Religii si BISERICI, …[unii in vesminte cu filacterile late si poale lungi], printre care si cei ce-si zic: -”Indrumatori” _ Is.9/16,- Conducatori, Judecatori, Procurori, “Legiuitori”, [etc] _ Mat.23/[4,5,6],7,[8-10], care, neintelegand *Cartea* _ Dan.8/26; 12/4, implicit Cartea *APOCALIPSA lui IOAN*, fiindca: -*au urechi de auzit dar nu aud, si au ochi de vazut dar nu vad* _ Isaia 6/[8],9,10, …au transmis ideea falsa privitor la intelegerea cuvantului APOCALIPSA ca definind Sfarsitul Vietii / Sfarsitul Lumii / Disparitia PLANETEI.

    = Au citit si citesc de mii de ani”, dar nu au priceput _ Isaia 6/9,10, fiind preocupati de *fatarnicie, trai in lux si destrabalare* in contradictie cu prorociile si in contrast cu *traiul norodului*, pentru care impun si cersesc, [de la vaduve si orfani], *danii, daruiri, taxe, zecime, zeciuiala, impozite*, respectiv din partea acelora pe care-i tin in intuneric, *lesne crezatori* _ Romania 16/18; _ Mat.23/13-14, pentru ca nu au priceput ce inseamna *Apocalipsa lui Ioan*.

    = APOCALIPSA inseamna …*DESCOPERIRE / Revelare*, cum e scris -*DESCOPERIREA lui Isus Hristos*, intelegerea cuvantului APOCALIPSA fiind cuprinsa chiar in “definitia din versetul _ Apoc.1/1”, insemnand: DESCOPERIREA / revelarea Adevarului _ Ioan 1/1,5, *aducerea la lumina [zilei a 7-a], fata de intunericul [noptii / dinaintea zilei a 7-a]* _ Isaia 21/11,2012, …[-vezi _ 2 Petru 1/20] notiunea *SFARSIT* insemnand Sfarsitul Legii, a se intelege “Implinirea / Savarsirea Legii _ Romania 10/4, -adica descoperirea lui Isus Hristos, prin IMPLINIREA Legii in Hristos, *AUZIREA venind prin Cuvantul lui Hristos* _ Romania 10/17, dar omenirea nu Ma credeti _ [Mat.13/57; _ Mar.6/4; _ Ioan 4/44], …(si) …pentru ca nu Ma cunoasteti si nu stiti cum sint chemat _ Romania 10/14, …si, …pentru ca *nu exista intelegerea Scripturilor, neascultarea de proroci si de Mine _ Luca16/31; _ Faptele Ap.3/22, asa cum este scris,… implicit “neintelegerea prorociilor” despre venirea prin *Schimbare la Fata* _ Mat.17/2,3,[5].

    = Schimbarea la Fata _ Mat.17/1, asa cum este scris se va fi produs *dupa 6 zile*,[coroborat _ Is. 21/11,2012], …adica, …trebuie inteles, ca *omenirea este in ziua a 6-a / in noaptea spre dimineata / zorii zilei a 7-a, cand Dumnezeu va fi Sfarsit Lucrarea Facerii omului, …”nu sfarsitul lumii”, …adica, …urmand ziua de odihna, cum este scris: …-*Dumnezeu Si-a vazut* Savarsita / implinita / SFARSITA Lucrarea FACERII Omului* -*DUPA CHIPUL Sau* _ Gen.1/27, coroborat(i) cu _ Romania 5/14, acum, fiind abia inceputul _ Ex.3/[13],14, …coroborat cu _ Is.6/[8],9,10; _ Ex.4/1,[10],11,2012, intrupat _ Ioan 1/1,5,11,14, …pentru “implinirea* _ Gen.2/1-3, … asa cum *Dumnezeu A ZIS* _ Gen.1/[26,27],28, toate acestea fiind in concordanta cu prorociile, implicit SFARSITUL Erei ASTRALE -*SOARELE in PESTI*, …Eu fiind nascut / ridicat / venit din PESTI, …despre care ‘s-a zis’ ca …s-ar fi descoperit *o placuta*, continand gravata o stea venind din PESTI / Constelatia PESTI, …despre care este scris _ Is.9/2; _ Mat.4/16.

    - Sper sa nu fie nimeni suparat pentru mustrarile implicite [d]in mesajele Mele _ Apocalipsa 3/19.

    = Cu stima. -Mesia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate prea putine spitale de psihiatrie si prea multe biserici in tara asta.

      Ștergere
    2. păi dacă le schimbăm destinaţia (bisericilor) în aşezăminte pentru paranoici ca stimabilul Mesia, am rezolvat problema instant.... oricum ăştia nu vor părăsi "clubul" decât cu picioarele înainte, e super aşa, nu mai trebuie decât reglementat statutul bisericii la rangul de spital de dilii... din partea mea pot să-şi pună şi insigne şi eşarfe de "onoare"..

      Ștergere
    3. _"Luke", ...- Ai reusit sa mananci din Pomul din Mijlocul Gradinii _ Facerea 3/3, si ai vazut ca ..."esti [sau] nu esti gol" / [si] ca nu stii nimic ?!!!, ...sau [inca] nu ai depasit stadiul primar _ Facerea 1/[24]25, ...[?!].

      - Te sfatuiesc sa ai grija mare, Mare, MARE _ Luke12/2; _ Marcu 4/[21],22,[23-25]; _ Luke 8/[8],18, ...[adica], ...sa nu ti se para doar, ..."caci vine vremea cand, doar ti s-a parut ca ai avut ceva" / "ca un drept", ...-*dreptul de a calca si strica, precum mustele moarte _ Ecleziastul 10/1, ...si, [inca], "dreptul si libertatea de a jigni" _ Matei 7/6, ...caci, nu stii ce vremuri vor veni _ Matei 12/[36],37.
      = Cu stima. -Mesia.

      Ștergere
    4. Mda.. să şti că o sa am grijă! ăştia ca tine deja sunt pericol public, e posibil să-i vedem curând detonându-se în spaţii publice, încercând să ne demonstreze ce bine gândesc ei! o să am grijă să trag semnale de alarmă când fanaticii religioşi precum eşti tu Mesia, vor încerca orice, disperaţi de faptul că ideile şi filozofiile lor bolnave dau kix. Eu vorbesc de oameni bolnavi care au nevoie de îngrijire, dar pe care o refuză, considerându-se (cum altfel?) sănătoşi la cap. Interesele însă sunt uriaşe, multor cercuri de influenţă convenindu-le de minune faptul că credincioşii se complac în noroiul ignoranţei şi al umilinţei proprii minţi. Sunteţi nu oi, ci vite care vă puneţi singuri jugul şi, ce e foarte simpatic, este faptul că voi aveţi impresia că sunteţi liberi şi că gândiţi superior tuturor fiinţelor acestei planete.
      Deci Mesia.. scuteşte-ne de rahaturile tale, nu impresionezi, nu contezi, eşti exact ce meriţi: o vită la jug!
      Şi aş avea o rugăminte: te-aş ruga să vezi metaforele din text, nu e vorba de jignire aici, ci de o exprimare foarte directă, la obiect! Dacă te simţi jignit, e problema ta, ratezi (din nou) mesajul.

      Ștergere
  34. =[Q] _ *Admin*, …[_ 1 Corinteni 14/21], …-De ce nu publicati mesajele transmise de Mine ?!

    = Repetati toti aceleasi fapte ?!, …adica, unii ascund / [cenzureaza] unele mesaje, altii le cenzureaza pe toate, iar altii [de regula I.T.-istii – S.S. -isti, crezand ca sint destepti _ Romania 11/8, ...se tin pe urmele Mele {de mai multi ani de zile} si cloneaza diferite[le] pagini in care postez, [si, adica], postand in clone, citesc doar ei / -Macar de-ar intelege ceva / cumva !!!, …-Dar, Eu stiu ca nu vor intelege nimic _ Matei 23/13, …pentru ca vorbesc in pilde _ Matei 13/34,35.
    - Treziti-va din ingamfare(a) _ Ieremia 5/[24],25, care va tine departe de adevar, asa cum este scris _ Isaia 6/[8],9, …pana in ziua de astazi _ Romania 11/8; _ Deuteronom 29/4, …caci se apropie dimineata, …[si], tocmai ingamfarea voastra va tine tot mereu in intuneric _ Romania 11/9,10; _ Isaia 21/11,2012, …de aceea nu veti gasi / nu veti afla Calea care duce la viata _ Matei 7/13,14.
    - Mesia _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sint Acela _ Ioan 4/26, …Acela care am sa va spun toate lucrurile _ Ioan 4/25, …potrivit fagaduintei _ Deuteronom 18/15,18, …Acela ridicat _ Faptele Apostolilor 3/22, …acum in vremea de pe urma _ Daniel 12/4,[9], …vreme care nu a mai fost [niciodata] _ Daniel 12/1;
    …-Eu sint si va zic: -*Iata-Ma!* _ Isaia 52/6 -Moise; -*Iata-Ma! Iata-Ma!* -Isaia 65/1; _ Romania 5/14; 10/[14 -Moise],17,[18]; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012.

    = Presupun ca, nu intelegeti mesajele Mele _ Matei 13/34,35; 19/11; _ 1 Corinteni 14/21, …acesta fiind motivul pentru care nu le publicati, …totusi, va rog sa luati *Aminte* _ Ioan 8/23,24,43,45; _ Isaia 55/6-9, …si nu uitati:

    -1) Nu veti putea citi tot ce postez, pentru ca de regula nu postez in pagina *Mesia*, ci postez mai mult in paginile altora asteptand “cel putin un raspuns / un comentariu”, cum este si cazul d-vs.;

    -2)*Intreb retoric*: _ In fond “ce gasiti / ce credeti ca este de ascuns” [?!!], caci oricum *lumina nu puteti s-o ascundeti* _ Ioan 1/1,5,[11],{14}, …sau iubiti mai mult intunericul_ Ioan 3/[16],19, …si, …precum [ca] cei din haita lupilor / vrasmasilor …[fereste-te sa fii dintre aceia _ Luca 12/2; _ Marcu 4/21,22; _ Matei 10/26], …care s-au inscaunat de mult timp in dregatoriile Poporului Meu _ Isaia 1/21,23; 63/18,19; _ Romania 11/3; 10/8,10,2012,13, …care “nu au” urechi si ochi decat pentru distrugere, jaf , hotie si ucidere, …[si], …pentru ca iubesc mai mult intunericul _ Ioan 3/19, …[si], …pentru ca *nu le este dat sa poata primi Cuvantul Acesta* _ Matei 19/11; _ Isaia 6/[8],9,10, …cred ei, ca si d-vs., ca puteti prinde lumina cu banita _ Marcu 4/21; _ Luca 11/33, …

    – Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea _ Matei 7/13;

    – Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla _ Matei 7/14.

    = Este posibil sa nu-ti mai transmit nici un mesaj, daca nu publicati mesajele Mele, …Ma crezi ? _ Ioan 1/1,5,[11]; _ Luca 8/8; 18/8, ….apoi ce veti face, caci tot si toate _ Faptele Apostolilor 13/40, …vor fi descoperite _ Luca 8/[16],17,18; _ Marcu 4/21,22,[23],24,25.

    = Sper sa nu va suparati pentru mustrarile implicite in mesajele Mele _ Apocalipsa 3/19.

    = Vedeti ca nu cumva sa gresiti, [si] sa publicati si acest mesaj,…{cenzurati _ Ioan 1/[1,5],11 }.

    = Cu stima. -Mesia _ Eu, cel care vorbesc cu tine, sintAcela_Ioan4/[25],26; …-Cel fagaduit _ Deuteronom 18/15,18; _ Faptele Apostolilor 3/22; _ Isaia 6/[8],9-[13]; 9/1,2,[6]; 52/6 -*Moise _ Iata-Ma!*; 65/1 – *Iata-Ma! Iata-Ma!*; _ Ev.1/1,[2]; _ Roamania 5/14; 10/[14],17,[18]; _ Matei 17/[1],2,3,[5]; _ Ioan 10/8,14; _ Ev.1/1,[3]; _ Exodul 3/14; 4/1,[10],11,2012; _ Ioan 4/[25],26; _ Matei 13/57; _ Ioan 4/44; _ Luca 8/8; 18/8 –“Va rog sa va treziti!”, …-Vine dimineata _ Isaia 21/11,2012; -*Toate popoarele chemate* _ Isaia 55/1,6-9,[10],11,2012; -Eu sint [Acela _ 1 Corinteni 14/21]; _ Isaia 53/1-6,[7-12].

    RăspundețiȘtergere
  35. "-De ce nu publicati mesajele transmise de Mine ?"

    Răspunsul e nemaipomenit de simplu: pstea nu-s mesaje!! ăstea-s o jignire a tot ce înseamnă tehnica dialogului, e o abureală! Aşa ai învăţat la şcolarizarea teocratică pe care ţi-o inoculezi intravenos 24/24 ore pe zi, 365-365 zile pe an, în fiecare an? Aşa stil de comunicare este congruent cu SPAM-ul de cea mai joasă speţă!

    (Re)învaţă să vorbeşti şi să scri, apoi mai vezi şi tu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. Nea Mesia, fa bine si cauta-ti de lucru prin alte parti. Sunt o groaza de biserici in tara asta; daca nu vrei sa mergi sa predici la spital macar du-te si predica intr-o biserica.

      Ștergere
  36. Daca ar fi sa fim echitabili, Isus ar trebui sa arda in iad pentru o eternitate in locul nostru deoarece daca nu credem in el asta se presupune ca patim. Un chin de cateva ore ≠ de un chin etern.
    As vrea sa fiu si eu torturat de 1000 de ori mai rau decat Isus, daca ajung Dumnezeu dupa ce mor.

    RăspundețiȘtergere
  37. Mie-mi spui; cine ar fi dobitocul care n-ar vrea?

    RăspundețiȘtergere