Educaţia religioasă încetineşte dezvoltarea intelectuală

    Să nu furi. Să nu ucizi. Astfel de lucruri sunt repetate credincioşilor de către popi sau de către alţi credincioşi ca şi cum ar reprezenta vreo cărămidă de bază a edificiului filozofiei morale. Nu reprezintă nici măcar un fir de praf, ce să mai vorbim despre cărămizi...

   Justificarea dată acestor norme morale este ori supunerea faţă de autoritatea divină ori frica de chinurile Iadului, însă principala problemă cu aceste justificări este că sunt false, dat fiind că nu există nici un dumnezeu, iar iadul nici pe-atâta. Şi atunci când un om este îndreptat să accepte justificări false pentru nişte afirmaţii corecte acel om este împiedicat să cunoască nişte adevăruri.

    Ce s-ar întâmpla dacă la şcoală am învăţa că un corp scufundat într-un lichid este împins de jos in sus de către un om invizibil, cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dezlocuit? Ar fi justificarea unui fapt adevărat printr-o ipoteză falsă. Şi această falsă justificare ne va opri de la a afla care este adevăratul autor al forţei lui Arhimede, presiunea în fluide, ne va opri de la cunoaşterea eventualelor adevăruri despre sursa acestei presiuni a fluidelor şi toate celalate cunoştinţe care decurg din acestea.

   Ce s-ar întâmpla dacă s-ar învăţa că unii oameni sunt săraci din cauză că s-au născut proşti sau din cauză că aşa vrea Dumnezeu? Că există oameni săraci, este clar, e un fapt, însă a da justificări false pentru sărăcie ne împiedică să cunoaştem adevăratele cauze ale sărăciei şi deci ne împiedică să le afectăm sau să le eliminăm.

    Cei care promovează educaţia de tip religios susţin că aceasta instaurează valori morale în individ. Lăsând la o parte faptul că valorile promovate de religie sunt destul de des anacronice şi că unele sunt de-a dreptul imorale, modul prin care acestea sunt instaurate este foarte dăunător. Cel care acceptă că nu trebuie să fure deoarece va fi pedepsit de Dumnezeu este automat oprit să se întrebe ce anume e în neregulă cu furtul. Căci dacă s-ar întreba ce-i în neregulă cu furtul atunci ar putea să facă cel puţin o comparaţie între o societate în care oricine fură de la oricine şi între una în care nimeni nu fură de la nimeni. Ar putea să afle în decursul acestei investigaţii nişte informaţii despre modul în care funcţionează societatea, despre nevoile oamenilor şi psihologia după care acţionează aceştia, şi ar ajunge mai devreme sau mai târziu la concluzia că există motive mult mai întemeiate pentru a nu fura, decât frica de o fiinţă imaginară.Va afla atunci de ce toţi am căzut de acord că ne este avantajos să nu ne furăm unii pe alţii, ba am mai şi organizat forţe de poliţie care să le facă probleme celor care nu înţeleg de această regulă.

    Educaţia religioasă contează în cadrul educaţiei morale ca dezinformare şi inducere în eroare a copiilor. Educaţia religioasă nu creează oameni care sunt ignoranţi în ceea ce priveşte etica, ci oameni care sunt ignoranţi dar se cred informaţi, ceea ce este mult mai grav. Mecanismele intelectuale care trebuie să ajute populaţia să ia decizii morale, să cântărească fiecare situaţie nouă din viaţă şi să estimeze ce este de făcut şi ce nu, sunt împiedicate să se dezvolte de simplitatea apelurilor la autoritatea divină, în fapt apeluri la autoritatea bisericească. Educaţia morală dată de biserică nu este decât o altă formă de aservire psihică pe care o practică biserica faţă de oameni.

    Să nu ne aşteptăm ca o instituţie ce e fundamentată pe minciună şi care trăieşte din minciună să viseze frumos într-o noapte şi să se apuce să propovăduiască lucruri adevărate. Aşa ceva nu se va întâmpla. Şi atât timp cât oamenii vor accepta minciunile bisericeşti fără să răspundă, popii vor continua să împrăştie ideea că bine este ceea ce le face popilor bine iar rău este ceea ce le face popilor rău.