Există mai multe argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, argumente dezvoltate de către teologi pe pentru a convinge pe neconvinşi că există o creatură omniscientă, omnipotentă şi benevolentă căreia îi pasă de noi. Ceea ce ne sare în ochi este faptul că există argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu şi nu argumentul. Dacă măcar unul dintre ele ar fi fost funcţional, consistent cu logica şi cu realitatea, acesta le-ar fi făcut pe oricare altele inutile din punct de vedere al puterii de convingere.
Este un motiv întemeiat acela pentru care nu avem cele cinci sau cele şapte argumente pentru existenţa florilor, a Lunii sau a electronilor. Pentru toate acestea un singur argument este suficient iar în cazul majorităţii lucrurilor despre care spunem că există este suficient simplul apel la percepţiile oricărei fiinţe umane. Când un om este convins că un raţionament este corect şi că demonstrează o afirmaţie, nu mai are nevoie de altele care să demonstreze aceeaşi afirmaţie. Se poate ca aceeaşi teză să fie demonstrabilă prin mai multe moduri însă din punct de vedere practic, în urma selecţiei operate de oameni, cel mai accesibil dintre ele câştigă competiţia.
De exemplu existenţa planetei Pluto poate fi demonstrată prin calcule bazate teoria gravitaţiei însă oricine poate privi pozele făcute acestei planete. Pozele câştigă în faţa calculelor deoarece sunt mai accesibile. În cazul discuţiilor despre Dumnezeu, susţinătorii acestei idei nu au reuşit să se hotărască timp de secole asupra celui mai bun argument şi nici nu dau semne că o vor face în viitor. Nici n-au cum s-o facă şi asta se întâmplă din cauză că nu există nici un fel de dumnezeu şi din cauză că toate argumentele care susţin teza sunt bazate pe apelul la necunoştinţă, la ignoranţă. Nu există cel mai bun argument pentru existenţa lui Dumnezeu, toate sunt la fel de proaste.
În prezent societatea umana este scindată în două părţi din cauza acestei chestiuni, şi aşa scindată este ea de cam mult timp. Atei au fost şi în antichitate şi există şi în prezent într-un număr mult mai mare, mai ales din cauză că au scăpat de tortură, exterminare şi stigmatizare socială dar şi din cauză că ştiinţa a eliminat cea mai mare parte din ignoranţa pe care se clădeşte credinţa în dumnezei. Oamenii religioşi probabil ar dori să trăim astfel scindaţi poate încă 2000 de ani dar eu unul sunt grăbit să soluţionăm această chestiune într-un fel sau altul, măcar de dragul coeziunii sociale dar şi mai mult de dragul adevărului.
Nu ne putem permite ca peste 100 de ani să avem aceleaşi discuţii, despre Dumnezeu, despre biserică, despre morală, despre ce este adevărat şi ce este fals. Această dispută trebuie să fie terminată acum. Viziunea ateistă despre lume şi cu cea teistă sunt ireconciliabile, contradictorii. Ori toţi ateii se înşeală amarnic şi vor arde în Iad, ori toţi creştinii se înşeală amarnic şi vor arde în Iadul musulman, ori toţi musulmanii se înşeală şi vor arde în Iadul creştin. Oricum am judeca foarte mulţi oameni au să fie torturaţi pentru eternitate. Măcar din compasiune pentru aceştia tot trebuie să soluţionăm această criză.
De aceea orice om care crede despre el că are un minimum de compasiune faţă de sutele de milioane care vor arde în Iad sau faţă de miliardele care îşi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi o halucinaţie trebuie să caute confruntarea şi dezbaterea acestei teze, fiecare după cum crede de cuviinţă. Chiar şi aceste argumente caraghioase care încearcă să demonstreze nedemonstrabilul trebuie discutate în ciuda faptului că nimeni nu recunoaşte că şi-a schimbat sau nu poziţia în urma discuţiei. Cei care recunosc o fac doar într-un alt context, nu în cel al discuţiei respective, nu chiar la momentul ei ci poate chiar peste câţiva ani.
De aceea, eu nu pot decât să îi îndemn pe atei, pe ortodocşi, pe catolici, pe calvinişti, pe suniţi şi pe şiiţi, pe scientologi şi pe mormoni, pe martorii lui Yehova şi pe martorii lui Ganesha să dezbată diferenţele dintre ei şi să găsească degrabă o rezolvare a lor. Care rezolvare se va solda cu victoria ateismului.
Şi demontarea "argumentelor" în sine la mine pe blog: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/07/argumente-rationale-pentru-dovedirea.html.
RăspundețiȘtergereDupă unii teologi cică au mai rămas vreo şase, că celelalte au fost demontate deja...
"ori toţi creştinii se înşeală amarnic şi vor arde în Iadul musulman, ori toţi musulmanii se înşeală şi vor arde în Iadul creştin" .EPIC!
RăspundețiȘtergereDe ce ai primit ban pe forum ? :/
RăspundețiȘtergerePentru ca am insultat un crestin. Acesta afirmase ca este fapt istoric acela ca la moartea lui Iisus mortii au iesit din morminte si au inceput sa se plimbe pe strazi asa ca i-am recomandat individului sa o ia la goana inspre spitalul de nebuni urland ca un zombie... brainzzz. S-a considerat insulta si am fost dat afara. In ceea ce ma priveste sa afirmi ca e fapt istoric acela este o insulta mult mai mare.
ȘtergereDumnezeu iti da atatea motive sa crezi in El, pe cate iti da sa nu crezi. Fiecare e liber sa aleaga ce vrea. Marii cercetatori, unii oameni de stiinta care apar pe la tv si se cred foarte destepti si cultivati aduc "argumente" (a se observa ghilimelele)gen big bang, care chipurile s-ar fi petrecut acum 20 miliarde de ani...asta nu mai este stiinta, ci presupunere. Ei ironizeaza pe credinciosi spunand ca ei cred in ceva iluzoriu, dar, ceea ce fac si spun ei in legatura cu big bang , evolutie, miliarde de ani si alte subiecte de genul asta nu e stiinta ci presupunere. Exista mult mai multa "credinta oarba" in aceste lucruri ale acestor cercetatori.
ȘtergereDumnezeu iti da atatea motive sa crezi in El, pe cate iti da sa nu crezi
ȘtergereDaca nevasta-ta ti-ar da la fel de multe dovezi ca te inseala pe cate ti-ar da ca nu te inseala, tu ce-ai alege sa crezi, ca te inseala sau ca nu te inseala?
Fiecare e liber sa aleaga ce vrea
Serios? Tu esti liber sa alegi sa crezi ca porcul zboara? Esti liber sa alegi sa crezi ca iti cresc crengi in cap sau ca circula dinozauri pe strazile patriei?
Ei ironizeaza pe credinciosi spunand ca ei cred in ceva iluzoriu, dar, ceea ce fac si spun ei in legatura cu big bang , evolutie, miliarde de ani si alte subiecte de genul asta nu e stiinta ci presupunere
Daca ai fi cunoscut diferenta dintre stiinta si presupunere n-ai mi fi scris aberatia asta.
aduc "argumente" (a se observa ghilimelele)gen big bang, care chipurile s-ar fi petrecut acum 20 miliarde de ani
Sunt 13,75 miliarde de ani mai exact. Inteleg ca n-ai fost olimpic la fizica si nici la matematica. Insa tehnica retorica pe care ai folosit-o aici este una care arata cat de necinstit esti in gandire. Daca ar fi sa impuscam in cap acum pe toti oamenii de stiinta, sa ardem bibliotecile si sa distrugem internetul, sa extirpam stiinta din societatea noastra tot atatea dovezi pentru existenta lui Dumnezeu am avea, adica zero. Daca toata stiinta ar fi falsa nu ti-ar face teoria ta religioasa mai adevarata. Ca sa demonstrezi ca exista un dumnezeu aduci argumente ca exista Dumnezeu nu aduci argumente impotriva stiintei.
La fel ai putea sa spui ca stiinta e falsa deci exista spiridusi baltati si Mosi Craciuni care zboara cu sania pe cer.
Ai facut exact ca un elev necinstit care este prins cu copiatul si in loc sa dovedeasca ca n-a copiat sau sa recunoasca ca a gresit arata cu degetul inspre alt coleg care a copiat si acela. La fel si tu, esti prins cu o ipoteza mincinoasa si pe care nu o poti demonstra si in loc sa recunosti ca ipoteza ta e falsa tu arati cu degetul inspre alte ipoteze spunand si despre acelea ca sunt false.
De aia nu-mi plac oamenii credinciosi, pentru ca sunt necinstiti. Daca vrei sa-ti demonstrezi teoria cu Dumnezeu, demonstreaz-o, nu-mi povesti mie despre Big Bang caci chiar nu ma intereseaza.
"Prietene" tu nu esti pe treaba ta? Comparatia pe care o faci intre credinta si nevasta denota un mare grad de superficialitate deoarece e clar ca nu poti privi lucrurile in profunzime si ca ai ochelari de cal. Argumentatiile de genul asta nu m-au putut convinge niciodata. Dumnezeu se descopera celui care il cauta: "cautati si veti afla , bateti si vi se va deschide ". Daca vei fi perseverent si sincer , vei avea unele rezultate. Adevarul nu se reveleaza pentru ca vreau eu sa il afli , ci daca tu il cauti . Punct .
RăspundețiȘtergereDaca vrei dovezi , atunci cauta-le.
nu poti privi lucrurile in profunzime si ca ai ochelari de cal
ȘtergereTe asigur ca am ochelari de om si vad foarte bine cu ei.
Dumnezeu se descopera celui care il cauta: "cautati si veti afla , bateti si vi se va deschide "
Extraordinar. Se pare ca doar crestinii ortodocsi il cauta pe Dumnezeu si il gasesc. Musulmanii il cauta pe Dumnezeu si il gasesc pe Allah, hindusii cauta mai multi dumnezei si ii gasesc pe Khali, Krisna si Ganesha, amerindienii si ei tot pe Dumnezeu il cautau si l-au gasit pe sarpele cu pene, Quetzalcoatl si pe Huitzilopochtli iar vechii egipteni tot cautandu-l pe Dumnezeu au dat peste Isis si Osiris, Ra, Horus, Hathor si Bastet. Si din toate popoarele care au existat acum 2500 de ani pare-se ca doar evreii il cautau pe dumnezeu sincer caci doar lor li s-a aratat. E prea caraghios.
eu cred ca tu nu prea intelegi pe unde sta conceptul "povara dovezii". daca eu spun ca am un unicorn invizibil si inaripat acasa in garaj care e inodor intangibil si mananca aer nu e obligatia ta sa dovedesti ca mint Anonim. La fel cum nu e obligatia mea sa dovedesc ca dumnezeu nu exista.
Ștergeretu esti cel care sustine in existenta a ceva supranatural, si tu esti cel care trebuie sa dovedeasca ca acel ceva exista. simplu nu?
Draga Adrian, vezi-ti de treaba ta ca nu te-a bagat nimeni in seama.
ȘtergereBa da, tu esti obligat sa dovedesti ca divinitatea nu exista, nu eu.
ȘtergereDaca am fi trait in evul mediu si eu te-as fi atacat si as fi zis ceva nedrept despre tine, tu trebuia sa-ti dovedesti nevinovatia, cu alte cuvinte, sa dovedesti ca ceea ce am afirmat despre tine este minciuna. In zilele noastre insa, daca eu te acuz de ceva, tot eu sunt acela care trebuie sa dovedesc, si nu tu, asa cum era normal in evul mediu.
Insa noi traim in sec 21, iar ateii care au obiceiul de a-i ironiza si ataca pe crestini, trebuie sa demonstreze inexistenta divinitatii deoarece ei sunt acuzatorii. Ei sunt cei ce acuza si arunca cu noroi cum ca ne inchinam la fapturi imaginare...sa aduca dovezi nene.
Dca nu stiai ceea ce am zis mai sus, e clar ca ai ramas in urma cu timpurile si cu legile.
Ba da, tu esti obligat sa dovedesti ca divinitatea nu exista, nu eu
ȘtergereCe inseamna sa te pregatesti din timp... Eu deja am scris raspunsul la aceasta propozitie aici.
Omule, am mai zis ca ateii sunt cei care fac afirmatii si ataca, nu invers. Asa ca cine isi permite sa faca afirmatii, sa le si demonstreze.
ȘtergereDe acord cu anonim in ceea ce priveste demonstrarea afirmatiilor.
ȘtergereCiudat e ca ateii aduc ca argumente darwinismul, insa "uita" toate acele fosile falsificate, "verigi" intermediare false.
"Uita" de marsavia pe care a incercat s-o faca Haeckel (bine ca a fost combatut pan la urma), de idiotenia big-bangului, ca viata a aparut "din nimic". E ciudat ca ateii se lupta atat de mult sa combata Biblia, care este o marturie scrisa a vremurilor de demult si pe de alta parte incearca sa faca tot felul de supozitii cu privire la acel "nimic" din care toate s-au format, aducand nu-stiu-ce pseudoargumente despre "infatisarea" acelui nimic. Cu privire la acest din urma lucru, chiar am vazut pe net o "dezbatere" pe aceasta tema intre Richard Dawkins si Lawrence Krauss, in care atat de mult se strofocau sa descrie acel "nimic", sa-l defineasca, folosind foarte multi termeni "pomposi" pt a epata. Penibil!
Omule, am mai zis ca ateii sunt cei care fac afirmatii si ataca, nu invers. Asa ca cine isi permite sa faca afirmatii, sa le si demonstreze
ȘtergereAteii nu fac nici o afirmatie ci raspund la afirmatia conforma careia exista un dumnezeu.
Ciudat e ca ateii aduc ca argumente darwinismul, insa "uita" toate acele fosile falsificate, "verigi" intermediare false
Tovarase, tu nu intelegi ateismul. Ateismul nu este echivalent cu stiinta moderna. In fapt, acestea doua nu au nici o legatura in afara de faptul ca mai toti oamenii care sunt atei cred si in stiinta. exista oameni care sunt ateisti dar habar nu au de stiinta si exista oameni de stiinta care cred in Dumnezeu. Ideologic vorbind ateismul este deconectat de metoda stiintifica. Darwin n-a demonstrat ca viata nu a fost creata de un dumnezeu ci a demonstrat ca viata poate evolua fara vreun dumnezeu.
Noi suntem atei deoarece cei care spun ca exista Dumnezeu nu prezinta nici un fel de dovezi pentru afirmatiile lor. Au existat atei si inainte de Darwin, de Haeckel si ateismul nu este o consecinta a teoriei evolutiei, ateismul este o consecinta a faptului ca oamenii religiosii nu prezinta nici un fel de dovada pentru existenta dumnezeului lor ci umbla cu trucuri lingvistice cu erori de logica, cu intimidari si cu amenintari. Prezentati dovezi pentru ceea ce spuneti si veti fi respectati. Dansati in continuare acest joc al minciunii si veti pierde inevitabil. Minciuna are picioare scurte, din ce inc e mai scurte.
Iar in ceea ce priveste acele fosile si schelete falsificate pot spune ca cine va citi cartea "Originea si evolutia omului" de Olga Necrasov (o carte destul de accesibila si ieftina, spre deosebire de cele scrise de Darwin care sunt foarte scumpe), va vedea ca foarte multe schelete sunt "reconstituite" in mod fals. Adica de ex. acei cercetatori au gasit un os de la degetul mic si pornind de la acela au "reconstituit" tot "omul". Este chiar penibil!
ȘtergereMentionez ca respectiva carte are multe lucrari darwiniste la bibliografie, iar autoarea este, bineinteles, "adepta" a darwinismului.
Un alt caz, cand s-au descoperit nu-stiu-ce oase, a urmat, bineinteles, obisnuita "reconstituire" a scheletului intreg a acelui hominid. Dupa ce au reconstituit scheletul, au hotarat sa faca un mulaj si sa vada cam cum arata respectivul "in carne si oase". La cine credeti ca au apelat pt acest lucru? La ARTISTI. Iar acei artisti i-au intrebat pe "savanti" cum vor ca sa arate hominidul, adica sa arate mai uman sau mai ca o maimuta? Ca doar ei sunt "artisti" si pot face orice. Halal reconstituire!
"Savantii" au spus ca sa-l reconstituie intr-o forma care sa aduca mai mult a maimuta si uite asa se nasc minciunile gogonate si erorile.
(acest caz nu este din carte, ci am aflat despre el mai demult, navigand pe net; din pacate nu mai stiu link-ul, dar cine e chiar interesat poate gasi cu ajutorul lui google, mai ales daca stapaneste cat de cat lb engleza)
Eu pot sa refuz oricand stiinta evolutionista si tot nu am sa cred in vreun Dumnezeu. Chiar acum as putea afirma ca Darwin s-a ratat si in acelasi timp ca nu exista Dumnezeu. Prezentati dovezi ca exista acest individ si am sa va cred. Prezentati tehnici retorice, minciuni si aberatii si nu doar ca eu nu am sa va cred ca spuneti adevarul ci din ce in ce mai multi oameni vor crede ca sunteti niste sarlatani si niste hoti.
Ștergere"Au existat atei si inainte de Darwin, de Haeckel"
ȘtergereAi dreptate, insa dupa parerea mea, ateismul deja existent s-a intarit prin Darwin.
"oamenii religiosii nu prezinta nici un fel de dovada pentru existenta dumnezeului"
Dvezi exista, arheologia biblica le-a gasit. Sunt descoperiri care confirma locuri, persoane si fapte biblice.
Ca sa nu incep sa scriu romane si sa plictisesc, dau doar putine exemple cum ar fi:
cei 7 ani de seceta si 7 de belsug- consemnati in acea perioada in Egipt in inscriptii ale ptolemeilor in circa 3000 iHr, care ilustreaza clar acei ani; vietuirea lui Iosif ca vizir la curtea faraonului in timpul regatului mijlociu al Egiptului. In delta Nilului arheologii au descoperit orasele Pitom si Ramses, unde evreii au muncit ca sclavi, documentele descoperite la Mari, care dovedesc ca relatarile Bib;iei nu sunt doar niste "legende pioase" etc.
Insa pt toate acestea trebuie "sa ai ochi ca sa le vezi".
"Prezentati tehnici retorice, minciuni si aberatii "
ȘtergereUnde am facut eu asta?
Eu am zis sa prezentati dovezi ca exista un dumnezeu, nu dovezi ca anumite afirmatii din Biblie sunt corecte. Sunt de acord cu faptul ca anumite informatii din Biblie sunt corecte. Nu-s de acord cu ideea ca exista un dumnezeu. Nu-l poti demonstra pe dumnezeu cu o carte pentru ca o carte este o carte si nu este dumnezeu. Daca eu scriu in o carte de fizica cuantica, o carte care este precisa si adevarata in tot ceea ce afirma; daca eu scriu in acea carte la capitolul 12 cum ca am un spiridus magic in buzunar care se caca aur nu inseamna ca exista un astfel de spiridus.
ȘtergereCa dovezi "suplimentare": numarul mare de minuni pe care le-a savarsit Iisus, minuni care se intampla si-n zilele noastre. A se vedea minunile facute de Arsenie Boca, precu si de alti monahi.
ȘtergereAu fost foarte multi oameni care s-au vindecat numai prin post si rugaciune de cancer in faza terminala, care erau alcoolici si nciun doctor nu ii putea ajuta, ci numai rugaciunile monahilor au putut; femei sterpe care nu puteau avea copii si pe care medicina nu le-a ajutat deloc. Aceste dovezi nu sunt de neglijat, dupa parerea mea.
"Eu am zis sa prezentati dovezi ca exista un dumnezeu"
Din pacate, dovezi de genul celor pe care le doresti tu, nu cred ca eu iti pot arata. Tu vrei dovezi extrem de evidente, care sa ti-L arate "in persoana" pe Dumnezeu...dupa parerea mea, asa ceva nu cred ca o sa capeti niciodata...cel putin nu de la mine.
Si mai cred ca in rationamentul tau despre divinitate exista o greseala de raportare, deoarece tu vrei sa-L raportezi pe Dumnezeu la tine.
Adica tu crezi ca Dumnezeu ar trebui să ţi se reveleze în condiţiile tale, nu tu trebuie sa incerci sa-L cunosti in conditiile Lui.
Nu ma intelege gresit, nu am venit pe blogul tau ca sa te coving de ceva sau sa te ironizez, ci doar am incercat sa dau cateva argumente (unele bune, altele poate mai putin) cu privire la acest lucru, pt ca cine iti va mai vizita blogul pe viitor sa le vada, sa le critice si de asemeni sa le caute in carti.
Am uitat sa adaug ceva: "Eu am zis sa prezentati dovezi ca exista un dumnezeu" ai spus tu.
ȘtergereDumnezeu nu este accesibil ochilor lumesti ci celor duhovnicesti. Pe Dumnezeu nu-L vezi direct, ci doar Ii simti prezenta, Ii vezi "urmele". Ca si vanatorul care, plecand la vanatoare, nu intalneste animaul pe care il doreste, cidoar ii vede urmele, stiind ca a trecut pe acolo.
Dumnezeu, este ca grauntele de sare care odata pus in vasul cu mancare se dizolva, nemaifiind accesibil vederii, dar mancarea capata gust pana la ultima picatura. Deci ii SIMTI urmele.
"Prezentati tehnici retorice, minciuni si aberatii "
ȘtergereChiar te rog sa-mi zici, unde am facut asta? Eu nu am prezentat decat niste argumente, majoritatea din carti. Chiar am specificat ca nu incerc sa te ironizez sau sa te conving de ceva. Dar as vrea sa stiu daca si unde zici tu ca am incercat sa mint sau sa manipulez.
numarul mare de minuni pe care le-a savarsit Iisus, minuni care se intampla si-n zilele noastre
ȘtergereN-ai cum sa fii serios. Oameni cu sutele de mii si cu sutele de milioane au murit in chinuri groaznice la o singura epidemie de ciuma, ciuma care se trateaza acum cu tetraciclina, iar dumnezeul atotputernic, omnibenevolent si omniscient a venit pe pamant sa vindece 2 orbi si 3 ologi. Daca acele minuni ar fi adevarate ele nu ar demonstra decat impotenta dumnezeului tau si nicidecum omnipotenta. Dumnezeu vindeca cu ţârâita? Pe de alta parte povestile scrise in evanghelii sunt doar povesti. Daca intr-o carte scrie ca exista unicornul roz asta nu dovedeste ca ar exista o astfel de creatura.
A se vedea minunile facute de Arsenie Boca, precu si de alti monahi
Nu, acestea nu sunt minuni ci sunt minciuni. Minciuni sfruntate. O religie falsa nu poate fi sustinuta si aparata decat cu minciuni sfruntate. Nu exista documentata serios nici macar o singura incalcare a legilor fizicii iar tu vii si imi spui ca un om din Romania are puteri supranaturale? Tu iti dai seama ca de ar fi fost asa ar fi stat oamenii de stiinta calare pe el sa-i observe puterile supranaturale?
Au fost foarte multi oameni care s-au vindecat numai prin post si rugaciune de cancer in faza terminala
http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/57-alimentatie/4281-realele-beneficii-ale-auto-infometarii.html
Infometarea are beneficii reale in cazul cancerului si acestea sunt expliate de stiinta, nu este nimic supranatural in ele. Eu ca ateu pot oricand sa ma vindec de cancer prin auto infometare si fara nici un fel de rugaciune.
femei sterpe care nu puteau avea copii si pe care medicina nu le-a ajutat deloc.
Daca asta e dovada ca exista un dumnezeu, cum se numeste cand medicina ajuta pe niste oameni pe care rugaciunea si religia nu i-au ajutat? Sute de milioane de oameni s-au rugat cu ardoare ca copii lor sa scape de pojar, de malarie sau de tifos si nu i-a ajutat nici un dumnezeu. Acum acestea sunt tratabile cu antibiotice si vaccinuri. Cel mai probabil este ca esti acum in viata datorita medicinei si nu lui dumnezeu iar tu in loc sa fii recunoscator medicinei si stiintei esti recunoscator unei clici de sarlatani si impostori precum si unei fiinte imaginare.
ceste dovezi nu sunt de neglijat, dupa parerea mea.
Tu pretinzi ca legile fizicii pot fi incalcate, pretinzi ca exista un dumnezeu cu puteri supranaturale, pretinzi ca exista oameni cu puteri supranaturale, pretinzi putere asupra mea si asupra familiei mele, pretinzi sa-mi dictezi mie ce este moral si ceea ce nu este si singurele lucruri pe care le aduci ca dovezi sunt niste povesti caraghioase, barfe care circula din gura in gura, nu barfe ale oamenilor de stiinta, nici ale celor mai inteligente persoane de pe suprafata Pamantului ci ale celor mai prosti, mai naivi, mai lipsiti de cultura si de educatie indivizi de pe planeta asta. Tovarase, daca pretinzi putere asupra mea, tu si cei ca tine, daca vrei sa-mi dictezi mie ce-i drept si ce nu-i drept, vii cu dovezi care pot fi demonstrate intr-un complex de judecata, nu cu povesti nemuritoare.
Tu vrei dovezi extrem de evidente, care sa ti-L arate "in persoana" pe Dumnezeu.
ȘtergereEu vreau? Orice om sanatos la cap ar pretinde exact ceea ce eu pretind de la voi. Daca de pilda eu ti-as spune ca am un aparat magic care iti da viata dupa moarte intr-un paradis extraordinar doar platindu-mi mie 10% din venitul tau ce crezi, ai cere macar sa vezi cum arata acel aparat, ai intreba cum functioneaza si cum l-am obtinut? Sigur ca ai intreba si ai cere dovezi la fel de tari ca acelea pentru care cineva poate plati cu viata lui.
dupa parerea mea, asa ceva nu cred ca o sa capeti niciodata...cel putin nu de la mine
Foarte bine daca nu o sa capat, stiam lucrul asta si daca tot nu puteti sa prezentati dovezi pentru afirmatiile voastre atunci sa va retrageti absiolut orice fel de pretentie de putere asupra mea si asupra altor oameni, pretentia de-a dicta ce-i moral si ce nu-i si pe aceea de-a indoctrina copii cu ideea ca ceea ce spuneti voi este adevarat.
Nu ma intelege gresit, nu am venit pe blogul tau ca sa te coving de ceva sau sa te ironizez
Nu m-ar deranja daca ai vrea sa ma convingi. Daca ceea ce sustii tu si cu ceilalti crestini este adevarat atunci ar fi responsabilitatea ta sa ma convingi.
Dumnezeu nu este accesibil ochilor lumesti ci celor duhovnicesti. Pe Dumnezeu nu-L vezi direct, ci doar Ii simti prezenta, Ii vezi "urmele"
Am cercetat atent Universul, atat macrocosmosul cat si microcosmosul si n-am gasit nici urma de dumnezeu, nici vreo prezenta n-am simtit, am vazut ca lucrurile pe lumea asta se intampla dupa anumite relatii pe care le numim relig ale fizicii si ca acele legi ale fizicii nu au fost, nu sunt si nu vor fi incalcate vreodata.
ar as vrea sa stiu daca si unde zici tu ca am incercat sa mint sau sa manipulez.
Vorbeam in general despre crestini. Daca tu esti complet sincer in credinta ta religioasa atunci n-ai sa minti ci ai sa dezinformezi crezand ca prezinti informatie adevarata. Insa in general nu exista prea multe dovezi pentru faptul ca crestinii cred ceea ce afirma ca cred. Exista tone de dovezi in schimb pentru faptul ca crestinii sunt ipocriti si mincinosi. Ca or fi cativa care sunt sinceri se poate. Fratilor, daca voi ati fi crestini, daca ati urma invataturile lui Cristos atunci am trai intr-o altfel de tara. Oamenii din tara asta nu sunt interesati de soarta celorlalti, se vede de la posta faptul ca nu-s interesati. Daca oamenii ar crede pe bune ca exista un dumnezeu si o sa-i tortureze pentru vecie daca nu-i respecta poruncile atunci nu crezi ca oamenii ar fi mai interesati de religie decat sunt ei de fapt? 90% dintre cetateni sustin ca ar fi crestini insa dintre ei nici macar 15% n-au citit Biblia. Pai eu daca m-as numi fizician macar cartea de fizica de clasa a 7-a si cartea de chimie as citi-o. Si daca eu cunosc ca 1+1=2 asta ma face mamtematician? Si totusi, oamenii se numesc crestini fara sa citeasca Biblia, fara sa respecte poruncile, doar luand parte la niste ritualuri si repetand pana la plictiseala ca ei cred in Dumnezeu.
Am vazut ca multi atei fac o paralela intre existenta Lui Dumnezeu si cea a lui Mos Craciun...motivul pt care adultii nu cred in Mos Craciun nu este numai faptul ca nu exista un bun motiv pt a crede ca exista, ci pt ca avem motive intemeiate sa credem ca nu exista.
ȘtergereAvem dovezi impotriva existentei lui Mos Craciun: nu este nimeni la polul nord, nu zboara nimeni cu sania sa livreze cadouri, se poate verifaca asta.
Insa, in cazul Lui Dumnezeu, ceea ce vreau sa spun este ca ca absenta dovezilor NU ESTE dovada absentei.
Mai spun unii atei ca daca ne-am fi nascut in Grecia antica i-am fi slujit lui Zeus si Apollo, daca ne-am fi nascut pe teritoriul vechi al Norvegiei, ne-am fi inchinat lui Thor etc(asta spunea in special Dawkins). Insa acest tip de argumentare este GRESITA deoarece intra in categoria GENETIC FALLACY, in care o concluzie este sugerata numai pe baza originii cuiva, in loc sa se acorde importanta contextului.
pt ca avem motive intemeiate sa credem ca nu exista
ȘtergereAvem si pentru dumnezeul crestin motive intemeiate sa credem ca nu exista. O fiinta superioara care trimite 2 ursi sa omoare niste copii care au ras de chelia profetului nu este o fiinta superioara. Ideea ca o fiinta cu caracteristicile morale ale dumnezeuli crestin ar fi superioara este factual falsa. Dumnezeul crestin este cel mai imoral personaj din istoria fictiva. O fiinta ca sa-mi fie superioara mie trebuie sa nu dea pedepse infinte unor oameni care au comis greseli finite. Nu sa operasca doua corpuri ceresti din "rotatia lor in jurul Pamantului", sa lungeasca efectiv timpul unei zie pentru ca un conducator al unui trib din desert sa poata trece prin sabie toata armata altui trib din desert. Sa lase legi care condamna la inferioritate jumatate din specia umana, femeile? Asta nu este o fiinta superioara nici mie si nici celui mai ticnit psihopat pe care specia noastra l-a putut produce. Ideea ca exista acest Dumnezeu este chiar mai improbabila decat aceea cu Mos Craciun.
absenta dovezilor NU ESTE dovada absentei.
Ca tot vorbeam de tehnici retorice. QVOD GRATIS ASSERITVR, GRATIS NEGATVR. De ce trebuie sa recurgeti la aceste masinatiuni lingvistice la care oamenii de stiinta nu trebuie sa recurga pentru a dovedi ca exista electroni?
in care o concluzie este sugerata numai pe baza originii cuiva, in loc sa se acorde importanta contextului.
Este o simpla asertie a faptului ca toate aceste religii nu pot fi adevarate in acelasi timp dar ca pot fi toate false in acelasi timp. Ei, cum o sa determinam care-i adevarata si care-i falsa? Dat fiind ca exista cateva mii de religii pe acest pamant, care este probabilitatea ca religia ta sa fie cea adevrata luand in vededre faptul ca probabilitatea oricarei religii de-a fi corecta este una infima? Este un argument care vrea sa-i faca pe oameni sa gandeasca si este construit corect, pentru a produce un adevar in mintile lor.
Liviu, tu chiar crezi ca in grecia antica plina de oameni care credeau in zeii olimpului aveau loc si crestinii? Acolo ai fi fost tu ironizat de ceilalti.
ȘtergereAvem dovezi impotriva existentei lui Mos Craciun: nu este nimeni la polul nord, nu zboara nimeni cu sania sa livreze cadouri, se poate verifaca asta.
Insa, in cazul Lui Dumnezeu, ceea ce vreau sa spun este ca ca absenta dovezilor NU ESTE dovada absentei.
Problema argumentului tau si pana la urma a existentei dumnezeului biblic este faptul ca el dadea dovezi de existenta destul de clare in vechiul testament, si apoi prin fiul sau care chipurile a vindecat 3 ologi in vazul oamenilor. Dar asta sta scris intr-o carte scrisa acum 2000+ ani de oameni care nu au fost acolo sa vada ce s-a intamplat. Cele mai vechi scrieri ale noului testament de exemplu sunt la cel putin 70 de ani dupa evenimentele povestite in el.
De ce erau dovezi pe care azi si un ateu le-ar gasi convingatoare acum 2000 de ani dar azi nu mai sunt?
Dvezi exista, arheologia biblica le-a gasit. Sunt descoperiri care confirma locuri, persoane si fapte biblice.
Ca sa nu incep sa scriu romane si sa plictisesc, dau doar putine exemple cum ar fi:
cei 7 ani de seceta si 7 de belsug- consemnati in acea perioada in Egipt in inscriptii ale ptolemeilor in circa 3000 iHr, care ilustreaza clar acei ani; vietuirea lui Iosif ca vizir la curtea faraonului in timpul regatului mijlociu al Egiptului. In delta Nilului arheologii au descoperit orasele Pitom si Ramses, unde evreii au muncit ca sclavi, documentele descoperite la Mari, care dovedesc ca relatarile Bib;iei nu sunt doar niste "legende pioase" etc.
Cum spunea si godless, asta dovedeste doar ca biblia contine si adevaruri.
- Biblia vorbeste si de cele 4 colturi ale pamantului desi cred ca toata lumea s-a prins ca e rotund.
- Mai spune ca soarele a fost creat dupa ce a fost despartita noaptea de zi si lumina de intuneric. Conceptul de zi si noapte este bazat in totalitate pe revolutiile pamantului in jurul axei sale si consideram zi partea in care zona unde ne aflam este spre soare.
- Biblia este plina de profetii, un exemplu bun este distrugerea orasului Tir care spune biblia ca nu va mai fi niciodata reconstruit, totusi el e bine mersi si in zilele noastre.
Biblia contine unele adevaruri, precum si unele neadevaruri. Contine lucruri bune(o parte din cele 10 porunci, unele conceptii morale, etc) so contine lucruri oribile(aproximativ 2.700.000 de oameni ucisi de Yahweh ori direct folosind supranaturalul ori prin interventie directa, neincluzand cei morti in urma potopului, amenintari cu canibalism uneori si familial, nenumarate genocide ale diferitelor popoare, etc.).
Toate astea nu dovedesc existenta unui Dumnezeu la fel cum nici legendele olimpului nu dovedesc existenta lui Zeus, scrierile din piramidele egiptene nu dovedesc existenta lui Osiris, si cartea Harry Potter nu dovedeste existenta magiei sau a lui Voldemort.
P.S., Satan omoara in biblie vreo 10 persoane. Direct sau prin influenta directa. Sa lasam conceptiile cum ca el ar fi vinovat pt tot. Vorbind doar concret.... 10 pare mai mic decat 2.700.000.
Si nu imi dai tu mie lectii despre diferenta dintre stiinta si presupunere. Vezi ca nu te recunosc de profesor. Si inainte sa judeci pe altii pune mana si citeste codul bunelor maniere...cred ca ai nevoie. La ce limbaj de mahala ai, chiar e o necesitate. Cu adevarat : "Cine nu este cu Mine , este impotriva Mea" , spune Iisus Hristos. Pana sa citesc pe net ideile ateilor credeam ca a nu crede e o optiune care te poate lasa cel mult indiferent fata de divinitate, insa mai ales intrand pe blogul tau am constatat ca m-am inselat . Daca nu poti sa crezi si sa-l iubesti pe Dumnezeu , atunci automat necredinta te impinge la ura. Vezi ... Evanghelia are intotdeauna dreptate.
RăspundețiȘtergerePana sa citesc pe net ideile ateilor credeam ca a nu crede e o optiune care te poate lasa cel mult indiferent fata de divinitate, insa mai ales intrand pe blogul tau am constatat ca m-am inselat
ȘtergereTovarase, eu sunt ateu anticrestin, sunt impotriva religiei voastre care este printre altele o colectie de minciuni gogonate si sfruntate. Mos Craciun pentru adulti, asta este dumnezeul vostru. Exista si atei pe care religia voastra mincinoasa nu-i lasa indiferenti, nu este cazul meu insa.
Daca nu poti sa crezi si sa-l iubesti pe Dumnezeu , atunci automat necredinta te impinge la ura
Pe Dumnezeu nu-l pot iubi pentru ca este o fantasmagorie, un personaj mitologic, la fel ca si ceilalti zei, cateva mii de zei inventati de specia noastra. Religia voastra o urasc tocmai din cauza ca e falsa, dar nu te urasc pe tine sau pe ceilalti crestini. Voi ati fost indoctrinati din frageda pruncie sa credeti aceste falsitati si sunteti niste victime ale indoctrinarii religioase, la fel cum sunt musulmanii, hindusii, scientologii si alti religiosi de pe fata pamantului; sunteti niste victime, n-am de ce sa urasc niste victime.
Evanghelia are intotdeauna dreptate
Ștergere11 Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase,
12 să-i tai mâna: să n-ai nicio milă de ea. (Deuteronom 25)
2 În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.(Geneza 2)
Dumnezeu oboseste? Te pomenesti ca facuse febra musculara saracu'
11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.(!Timotei 2)
Zici ca femeile n-au voie sa aiba opinii? Apoi imi povestesti mie despre maniere si despre bun simt? Esti caraghios.
Pt @Anonim
ȘtergereAi spus : "Evanghelia are intotdeauna dreptate"
Pai cine iti certifica tie ca biblia are dreptate? Raspuns:biblia.
Deci cu alte cuvinte biblia are dreptate pentru ca biblia spune ca are dreptate.
Asa pot si eu spune ca exista asaljlajdjasl;d. si daca nu te inchini la asaljlajdjasl;d o sa fii chinuit pe vecie.
Si eu am dreptate pentru ca eu spun ca am dreptate. Cam asa sta treaba si cu evanghelia ta care cica are "dreptate".
Nu-ti dai seama cat esti de penibil?
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereDovezi despre relatarile Bibliei sunt, arheologia le-a descoperit-a se vedea descoperirile de la Tell al-Muquyyar, fostul regat Mari, diversele obiecte si tablite cu inscriptii ce corespund Bibliei, etc. Dar de, pt asta trebuie sa citesti carti, nu articole de pe bloguri cum faci tu. Cultura si cunoasterea se obtin citind, studiind, nu navigand pe net.
RăspundețiȘtergereExista si dovezi despre relatarile din Iliada si Odiseea; s-a descoperit chiar cetatea Troia. Asta inseamna ca a fost zidita de catre Poseidon si Apollo, asa cum se sutine in legenda? Inseamna ca Ulise l-a orbit cu un par incins pe uriasul ciclop Polifem din cauza ca exista insula Itaca? Problema ta nu sunt informatiile care se verifica in biblie ci alea care nu se verifica. De exmplu existenta unui potop global si a unui om care a construit o barca si a bagat acolo toate speciile de animale de pe surafata pamantului. Iti dai seama ca exista pe planeta asta cateva milioane de specii de insecte?
ȘtergereBiblia este plina ochi de relatari mitologice, incepand cu creatia si terminand cu invierea lui Iisus.
Oricum, pe tema dovezilor despre relatarile Bibliei s-au scris nenumarate carti...nu e vina mea ca tu nu le-ai citit.
RăspundețiȘtergereIa spune-mi tu daca tot esti atat de cult, care sunt dovezile pentru despartirea marii in doua sau pentru uciderea fiecarui intai nascut al fiecarui egiptean si al fiecarui intai nascut al fiecarui animal egiptean? Tu realizezi ca nu s-au gasit dovezi pe nicaieri pentru aceste bazaconii?
ȘtergereOmule, nu poti dovedi ca o suprafata a apei s-a scindat in 2 parti, apa nu lasa urme. Tocmai asta e frumusetea, ca Moise cu ajutorul Domnului a facut o minune. Ce fel de dovezi vrei? Poze si inregistrari video? Pt cunoasterea lui Dumnezeu nu trebuie numai dovezi lumesti ci si nelumesti, dovezi pe care le simti pe propria piele sau in suflet. Bineinteles, poti spune ca fiecare e subiectiv, dar pana la urma cu totii suntem subiectivi intr-o masura mai mare sau mai mica, fie ca ne place sa recunoastem sau nu. Ai adus vorba de potop... daca te intereseaza, citeste despre descoperirile arheologului britanic Wooley, cel care a facut sapaturi la Ur. Iar in ceea ce priveste Troia cea descrisa de Homer...e o descoperire contestata. Istoricii nu au cazut cu totii de acord, exista multe incertituduni, cu toata stradania lui Heinrich Schliemann. Oricum, chiar daca ar fi adevarata Troie, zeii Olimpului nu au facut niciodata minunile REALE pe care le-a facut Iisus.
ȘtergereHopa! Am vazut pe blogul asta al tau o discutie intre tine si satanistul lu' peste, cel care a comentat mai sus...discutie in care tu ii spuneai lui ca incerci nu-stiu-ce tehnica budista de meditatie sau ceva de genul...parca orice fel de religie te lasa rece. O astfel de tehnica implica religia, toate meditatiile au parte religioasa. Ca nu vrei sa recunosti, e problema ta.
ȘtergereCe fel de dovezi vrei? Poze si inregistrari video?
ȘtergereOrice este in puterea lui Dumnezeu, asa dupa cum spuneti voi. Niste inregistrari video ar fi un inceput. Poate carele de lupta ale egiptenilor gasite pe fundul Marii Rosii ar fi altceva insa nu s-a gasit nici macar unul.
Pt cunoasterea lui Dumnezeu nu trebuie numai dovezi lumesti ci si nelumesti, dovezi pe care le simti pe propria piele sau in suflet
Tovarase, dovezi din astea au si mahomedanii si hindusii si ei se inchina la alti dumnezei. De cate ori trebuie sa-ti spun ca toate metodele pe care le folosesti tu sa dai impresia ca dumnezeu tau e real pot fi folosite de catre toti religiosii cu rezultate complet diferite?
citeste despre descoperirile arheologului britanic Wooley
Am citit:
"Woolley was one of the first archaeologists to propose that the flood described in the Book of Genesis was local after identifying a flood-strata at Ur: "...400 miles long and 100 miles wide; but for the occupants of the valley that was the whole world".[3]"
http://en.wikipedia.org/wiki/Leonard_Woolley
Sa-ti traduc ce scrie sau te descurci tu sa vezi ca este vorba despre niste inundatii locale si nu globale?
Iar in ceea ce priveste Troia cea descrisa de Homer...e o descoperire contestata
Contestata sau necontestata nu la asta se referea argumentul meu. Ci la faptul ca daca intr-o carte exista unele informatii despre realitatea factuala nu implica cum ca toate informatiile din acea carte ar fi corecte. Daca in Biblie se povesteste despre Babilon si acest oras a existat intr-adevar nu inseamna ca este adevarat ca un om a trait 3 zile in burta unui peste sau ca Soarele si Luna s-au oprit pe loc pe cer (!!!???) ca sa poata Iosua sa-i macelareasca pe toti inamicii sai.
Oricum, chiar daca ar fi adevarata Troie, zeii Olimpului nu au facut niciodata minunile REALE pe care le-a facut Iisus.
Pe cuvantul tau de onoare? Oamenii au murit cu zecile si sutele de milioane, la ciuma din 1350 a crapat in chinuri groaznice 30-60% din populatia Europei si 30% din populatia Chinei, cam 300 - 400 000 000 de oameni iar Domnul tau Iisus Hrostos a venit sa vindece trei ologi si sa redea vederea a 2 orbi. Mare minune! Cam slabut randamentul lui Dumnezeu. Pentru minunile "reale" ale religiei crestine nu ai decat niste povesti, povesti care se intalnesc cu ghiotura in mai toate religiile lumii. Cred totusi ca m-am prins pana acum ca tu nu esti un mare specialist in istoria religiilor.
parca orice fel de religie te lasa rece. O astfel de tehnica implica religia, toate meditatiile au parte religioasa
Eu nu sunt fundamental impotriva vreunei religii eu sunt impotriva minciunilor despre realitate; in masura in care o religie promoveaza astfel de minciuni sunt impotriva ei. Cat despre tehnicile de meditatie ele tin de psihologia umana chiar daca au fost inglobate de religii in practicile lor. Eu imi permit chiar si sa preiau cu neobrazare invataturi despre morala de la acest individ numit Iisus Hristos, dar imi permit sa le preiau nu din cauza ca as crede ca ar fi fost zeu ci din cauza ca ceea ce spune este moral sau este adevarat. Exact asa cum preiau invataturi de la Socrate de la Confucius, Bertrand Russell sau Einstein. Iisus Hristos a fost un predicator al nonviolentei insa a fost doar un om. Eu apreciez doar pe omul Iisus nu imaginea pe care a construit-o biserica in jurul acestui individ si care musteste de inventii si minciuni, asa cum am mai zis.
Stai tu linistit, ca ma descurc cu engleza, nu treb sa traduci...In primul rand eu ti-am zis sa citesti si sa te informezi din carti, nu de pe wikipedia. Daca nu esti prieten bun cu cartile nu e vina mea. Eu de asemenea nu am spus ca sunt specialist in istoria religiilor...nu mai arata cu degetul ca nici tu nu esti vreun mare invatat. Crezi ca daca ti-ai pus la nume anul 1859 legat de marea "opera" (inca odata a se observa ghilimelele) darwinista te face mai intelectual si mai rational? Visezi "prietene". M-am uitat cat de cat pe blogul asta al tau si am vazut cat de multe aberatii si frustrari ai in tine. Asa ca nu mai arata tu cu degetul, observa-ti in primul rand propria persoana. TEHNICILE DE MEDITATIE IMPLICA O ANUMITA RELIGIE. ELE NU TIN DOAR DE PSIHOLOGIA UMANA. Cartile care spun ca meditatia apartine doar de psihologie sunt carti de pseudostiinta.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereSi oricum aparteneta sau neapartenenta lui godless la vreo religie/sistem de credinte nu are nici o relevanta in discutia de fata.
ȘtergereDaca godless crede sau nu crede nu e treaba ta.
Oricum biblia tot plina de minciuni ramane.
Si pe langa minciuni, mai ramane plina si de milioanele de crime facute de dumnezeul tau "bun si iubitor de oameni".
Godless chiar a publicat un articol mai demult pe tema asta intitulat "Cel mai mare criminal din istorie"
Si inca odata spun :eu nu am afirmat niciodata ca sunt expert in istoria religiilor. Ca sa fii specialist in istoria religiilor nu e de ajuns sa-l citesti pe Eliade cu a sa Istorie a ideilor si credintelor religioase sau pe Filoramo. Trebuie sa calatoresti, sa IEI CONTACT DIRECT cu diverse popoare, sa studiezi si alte documente,etc, deci experienta practica. Nu cum faci tu...stai in cur pe scaun intre 4 pereti si citesti si tu odata originea speciilor si te crezi mare invatat apoi. Nu se face asa. Cunoaterea nu se obtine doar asa. Nici nu sunt teolog. Tot ce gandesc eu teologal nu e teologie propriu zisa. Eu, la fel cum spunea Petre Tutea ma misc teologal in masura in care pot.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ștergere@Anonim
ȘtergereAtat iti zic :http://sclavii.blogspot.ro/2009/12/cel-mai-mare-criminal-din-istorie-i.html
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ștergere@Satanist
ȘtergereDaca mai proferezi o singura insulta sau o singura injuratura aici la mine acasa am sa te marchez ca spam. Poti totusi sa ma scutesti de aceasta oboseala si eu te voi scuti de oboseala de-a posta comentarii pe care am sa ti le sterg. Vezi ca asta nu e un loc de paruiala intre oameni ci doar de paruiala intrei conceptii si idei. Te rog frumos sa nu-mi dai de lucru aiurea.
Mai satanist, nu ma intereseaza articolul lui godless despre cel mai mare criminal din istorie deoarece m-am uitat pe el inainte sa-l recomanzi tu cu atata ardoare. Nu m-a convins si nici nu ma vor convinge astfel de "argumente" ale ateilor habotnici. Oamenii sunt cei mai mari criminali, nu Dumnezeu. Asta deoarece fiinta umana nu este si nu va fi niciodata perfecta. Tot Petre Tutea spunea ca omul se misca asimptotic la perfectiune, adica poate sa se apropie de ea dar nu o va atige niciodata. Mai citeste si apoi comenteaza. Vad totusi ca il cam pupi in cur pe godless...spor la pupat!
ȘtergereDaca nu te superi, ai putea sa-mi spui si mie CU CE L-AM JIGNIT ATAT DE TARE?
ȘtergereAM SPUS ADEVARUL?
Ok, stai linistit, nu mai las comentarii pe blogul tau. Am simtit nevoia sa-i raspund anonimului.
Dar NU o voi mai face pe viitor.
Intre conceptii si idei vroiam si eu sa ma bat cu astia de pe aici cu crestinismul lor, dar @anonim s-a legat de mine, m-am legat si eu de el.
Si apropos, fa ce vrei din partea mea. Marcheaza-ma ca spam.
Adica, ala ma jigneste pe mine? Si te astepti ca eu sa nu-i zic nimic?
Tot eu sunt de vina?!?
Ok, atunci stai cu blogul tau, cu crestinii tai care comenteaza crestinisme pe aici si distreaza-te in continuare. Succes la decrestinizat!(si eu care vroiam doar sa te ajut)
Numai bine!
@Anonim
ȘtergereIn primul rand eu ti-am zis sa citesti si sa te informezi din carti, nu de pe wikipedia
Wikipedia da intotdeuna note de subsol la informatiile pe care le expune. Aceea este preluata dintr-o carte a numitului Wooley. Disputi faptul ca acest arheolog vorbea despre o inundatie locala si ca a inaintat teza conform careia inundatia constatata la Ur a fost una totala? Nici n-avea cum sa extraga aceasta concluzie in mod logic facand sapaturi doar in acel loc. Ar fi trebuit sa faca sapaturi pe toata suprafata planetei, inclusiv in Australia, Americi si Antarctica daca era sa inainteze ipoteza potopului biblic. Eu nu neg ca oamenii din Orientul mijlociu au patit-o urat de tot cu inundatiile pe la o vreme deoarece majoritatea civilizatiilor de acolo au aceasta tema in mitologia lor. Ai evitat sa aduci dovezi despre treburile alea cu copiii egiptenilor sau cu Soarele oprit pe cer si nici la asta cu potopul n-ai nimerit-o. Tu poti sa sustii in continuare ca tot ceea ce e scris in Scriptura e adevarat dar imagineaza-ti ca cuvintele tale nu au nici o greutate daca nu prezinti dovezi.
Daca nu esti prieten bun cu cartile nu e vina mea
Majoritatea cartilor speciei umane sunt disponibile pe internet in format pdf. Am si carti de hartie si am citit destul la viata mea, mersi, insa aici in Romania sunt prea greu de gasit sub forma hartiei subiectele care ma interseaza pe mine asa ca prefer sa citesc in format pdf sau rtf la computer.
M-am uitat cat de cat pe blogul asta al tau si am vazut cat de multe aberatii si frustrari ai in tine
Lasa frustrarile mele, mie mi se pare normal ca un om sa fie frustrat in legatura cu tot felul de subiecte iar cei care nu au nici un fel de nemultumiri mi se par sincer, bolnavi.
TEHNICILE DE MEDITATIE IMPLICA O ANUMITA RELIGIE. ELE NU TIN DOAR DE PSIHOLOGIA UMANA
Nu trebuie sa presupui absolut nimic supranatural ca sa meditezi in linistea casei tale. Nu trebuie sa presupui adevarul niciunei scripturi si nu trebuie sa presupui existenta unui Dumnezeu ca sa poti sa meditezi. Mai multe dintre cunostintele mele ateiste se ocupa cu astfel de lucruri si o fac fara sa creada vreuna dintre afirmatiile religioase. In cazul crestinismului si al rugaciunii intr-adevar este adevarat ce spui tu dar in cazul budismului exista exercitii psihologice care pot fi executate de orice ateu. Asta ca sa nu spunem ca o parte dintre budisti sunt ateisti si nu teisti, adica sunt adeptii unei religii fara dumnezeu.
Trebuie sa calatoresti, sa IEI CONTACT DIRECT cu diverse popoare, sa studiezi si alte documente,etc, deci experienta practica
Nu prea ai cum sa calatoresti in trecut; vorbim de istoria religiilor. Asa dupa cum spui tu exista destule compendii de istoria religiilor de unde poti extrage informatii. In era tehnologiei exista oameni care au calatorit prin acele tari si sute de materiale video care ilustreaza practicile religioase de pe intreaga suprafata a planetei. Asta este si motivul pentru care religia este in declin, pentru ca orice om poate vedea deziluzia altora si incepe sa-si puna probleme daca nu cumva impartaseste acelasi tip de deziluzie.
Nu cum faci tu...stai in cur pe scaun intre 4 pereti si citesti si tu odata originea speciilor si te crezi mare invatat apoi. Nu se face asa
Marturisesc cu rusine ca inca n-am citit Originea Speciilor dar am citit Biblia. Despre evolutionism m-am informat din alte parti.
Hopa! Pai tu spuneai chiar pe blogul asta ca ai citit Originea speciilor...acum negi? Stratul acela de lut din zona Urului Caldeii avea 3 metri grosime si nu se putea datora unei simple inundatii locale. Deasupra stratului de lut s-au gasit obiecte realizate cu ajutorul rotii olarului. Sub acel strat de lut, obiectele gasite proveneau din alta epoca si erau realizate de mana, deoarece roata olarului inca nu se inventase. Asta nu mai spunea pe wikipedia nu-i asa? Si da, trebuie intr-adevar sa calatoresti pt a afla in mod practic despre traditiile, obiceiurile si credintele diverselor popoare. Statul in fund pe scaun si vizionatul pe youtube si wiki nu constituie o cunoastere deplina. Prin wikipedia si youtube iti faci doar o idee despre acele popoare, dar nu ajungi sa le cunosti complet. In privinta soarelui oprit pe cer...ce dovezi vrei omule? Din nou spun, soarele nu lasa urme. Asra e frumusetea: a fost o minune, adica ceva ce nu se intampla in fiecare zi. In plus sunt dovezi despre acei 7 ani de seceta si alti 7 de belsug in Egipt. Acesti ani au fost consemnati in repetate randuri in aceasta tara. Chiar sunt inscriptii cu 3000 de ani i.Hr ale ptolemeilor care vorbesc clar de acesti ani. Existenta lui Iosif cel din Vechiul Testament, ca mare vizir la curtea faraonului in perioada cand in Egipt (Regatul Mijlociu) domneau hicsosii.( daca n-ar fi fost hicsosii, egiptenii "pur-sange" n-ar fi acceptat pe Iosif ca vizir deoarece provenea dintr-un neam de pastori si daca ai citit Biblia ar trebui sa stii ca pt egipteni, toti pastorii erau "spurcati").
ȘtergereSi in plus, ca sa afli dovezi cu adevarat trebuie sa te rogi Lui Dumnezeu. Ziceai ca si celelalte popoare se roaga la zeii lor...ia sa incerce cineva sa se roage lui Zeus, Poseidon, Hera, Afrodita, Allah, Buddha, Ahura Mazda etc sa vada daca primeste vreun raspuns...primeste ciuciu. Dar cine se roaga Lui Dumnezeu prin post si rugaciune ii va da raspuns la intrebarile sale. Dar trebuie ruga profunda, nu superficiala, gen "sa castigi maine la loto". Dar bineinteles, esti liber sa nu crezi in ceea ce spun. Tocmai asta e: verifica! Si cine verifica cu seriozitate va afla raspunsuri. Cine nu cauta, nu gaseste...dar trebuie sa stii si unde sa cauti.
ȘtergereSi ca sa fac un modest paralelism: in viata pamanteana, omul e supus la tot felul de "examene", incercari, geutati. Ca sa intri la facultate sau master dai examen de admitere, ca sa te angajezi dai tot un examen sau participi la nu-stiu-ce interviu, etc. Nimeni nu iti da nimic pe degeaba si mura in gura fara ca tu sa depui efort. Asa si cu Imparatia Lui Dumnezeu...El nu iti arata genul ala de dovezi pe care le astepti tu, nu iti da mura in gura, ca asa orice idiot ar crede. Tu trebuie sa depui efort si sa cauti, nu sa stai fara sa faci nimic si apoi mai ai si pretentii. Viata asta e ca un examen pe care il poti promova sau nu. Asta e procesul de selectie pt Imparatia Lui Dumnezeu. Simplu. Oricum, in ambele cazuri primesti "rasplata".
ȘtergereSi inca o chestie: zici ca n-ai citit "marea opera" darwinista, dar la numele tau ai adaugat clar anul 1859, an legat de aparitia acestei "opere"(ca presupun ca nu te-ai gandit la unirea principatelor romane). Atunci daca tu n-ai citit cartea cum de ti-o "asezi" la nume fara sa ai habar ce e cu ea si ce scrie precis in ea?
ȘtergerePai tu spuneai chiar pe blogul asta ca ai citit Originea speciilor...acum negi?
ȘtergereNu cred c-am spus asta. Poate am spus cel mult ca stiu despre ce-i vorba in ea, care e corect.
Stratul acela de lut din zona Urului Caldeii avea 3 metri grosime si nu se putea datora unei simple inundatii locale
Daca gasesti undeva un strat de 3 metri de namol nu inseamna ca intreaga planeta a fost acoperita de ape. Ia spune-mi si mie, Noe a luat dinozauri in arca sau ba? Tu realizezi ca 99,99% din speciile de plante si de animale care au existat pe planeta asta sunt actualmente disparute? Sau in opinia ta nu au existat dinozauri?
In privinta soarelui oprit pe cer...ce dovezi vrei omule? Din nou spun, soarele nu lasa urme
Odata ca Soarele nu se invarteste in jurul Pamantului ci este exact invers. Scriptura spune lucruri trasnite ca de obicei. Chiar si asa, daca un asemenea eveniment ar fi avut loc el ar fi fost consemnat de orice mitologie a oricarui popor. El insa nu apare decat in cartea evreilor, carte in care nu exista absolut nici o propozitie care sa nu fi putut fie scrisa de niste ciobani iliterati din Orientul Mijlociu care inventau povesti dupa ce mulgeau caprele. Da-mi exemplu de o singura astfel de propozitie sau mergi si posteaza prin alte parti caci am impresia ca esti troll. Prea putini oameni pot emite atatea ineptii cu atata seninatate.
Dar cine se roaga Lui Dumnezeu prin post si rugaciune ii va da raspuns la intrebarile sale
Crezi ca am luat-o razna sa ma rog la creaturi mitologice?
Dar bineinteles, esti liber sa nu crezi in ceea ce spun
Ti-am mai spus ca oamenii nu sunt liberi sa creada chestii. Nu esti liber sa crezi ca porcul zboara si ca exista un om magic in cer caruia ii pasa de noi dar este prea rusinos sa se mai si arate pe aici. Ceea ce poti sa faci, ceea ce probabil faci, este sa te autoiluzionezi, sa vrei sa crezi ca porcul poate zbura sau ca exista omul magic ca nu cumva sa trebuiasca sa accepti ca nu are grija nimeni de tine si ca trebuie sa te maturizezi candva.
El nu iti arata genul ala de dovezi pe care le astepti tu, nu iti da mura in gura, ca asa orice idiot ar crede
Ironic, cei care cred in dumnezeu sunt cei mai inculti si mai prosti. Cu cat un om este mai cultivat si mai inteligent cu atat probabilitatea sa creada in dumnezei si draci este mai mica. Pune mana si consulta statisticile.
Viata asta e ca un examen pe care il poti promova sau nu
Uite aici chiar suntem de acord. Da-i bataie cu religia asta a ta si iti vei trai viata exact cum o traieste un individ la casa de nebuni, visand cai verzi pe pereti si halucinand. Imagineaza-ti in continuare ca moartea nu-i reala si atunci cand va veni peste tine vei spera si mai tare ca te ia D-zeu in ceruri insa in fapt de murit tot ai sa mori, asa cum facem toti. Nu doar ca vei muri, dar o vei face cu constiinta impacata ca singura viata pe care ai avut-o la dispozitie ai transformat-o intr-o farsa caraghioasa si ca ti-ai pierdut-o aiurea imaginandu-ti niste bazaconii zburate de pe fix. Asta bineinteles, in cazul in care nu cumva exista un Dumnezeu, se cheama Allah, si vei fi ars ca un soarece intru eternitate.
"Soarele nu se invarteste in jurul Pamantului ci este exact invers"- Asa si? Ti se pare ca daca ai facut remarca asta esti mai interesant? Biblia nu e carte de stiinta "prietene". mai citeste-o inca odata, pt ca nu cred ca ai inteles cum sta treaba.
Ștergere"Crezi ca am luat-o razna sa ma rog la creaturi mitologice?"- ce argument e asta? De unde stii tu ca Dumnezeu e un mit? L-ai verificat? Nu apare in pozele si filmarile tale? Nu ti-a facut cu mana? Asta e o gandire f f superficiala.
"cei care cred in dumnezeu sunt cei mai inculti si mai prosti"- extraordinar! Ai facut statistici cumva? Ai rude sociologi cumva? Vezi ca esti foarte foarte subiectiv...uite asa apar prejudecatile. Sunt n-spe mii de savanti de renume mondial care au fost crestini de la nastere pana la moarte. Nu mai indruga prostii pe aici. Eu nu ma inchin la "creaturi mitologice"...tu se pare ca te ocupi cu iluzii gen meditatii budiste si slujirea lui Gautama... in mod indirect, bineinteles.
Si cu privire la zeii altor popoare pe care i-am si enumerat mai sus, am mai zis odata ca spre deosebire de ceilalti zei, Dumnezeu este veridic deoarece El chiar iti da ceea ce ceri, isi face simtita prezenta, pe cand daca te rogi lui Poseidon sau altii VEI PRIMI CIUCIU. Asa ca la Dumnezeu e ca sa zic asa, "verificata" treaba. E strict problema ta ca nu accepti.
ȘtergereBiblia nu e carte de stiinta "prietene". mai citeste-o inca odata, pt ca nu cred ca ai inteles cum sta treaba.
ȘtergereCum adica, imi spui mie ca nu inteleg ce citesc? Stiu si eu ca Biblia nu-i carte de stinta, e carte de mitologie, cum dracu' o sa fie de stiinta cand n-are nimic stiintific in ea? Scrie acolo alb pe negru ca Yhwh a oprit Luna si Soarele in loc si de aici rezulta ca cei care au scris textul credeau ca acestea se invart in jurul Pamantului.
De unde stii tu ca Dumnezeu e un mit? L-ai verificat?
Am citit Biblia, am auzit ce au crestinii de spus si este de bunaseama un mit. Sarpele vorbitor si magarul vorbitor. Lool! Daca astea nu sunt povesti atunci chiar nu stiu ce inseamna povesti si am citit si din acelea cu ghiotura. Ce, tu l-ai verificat pe Allah sa vezi daca-i un mit?
i facut statistici cumva? Ai rude sociologi cumva?
Am si rude sociologi daca vrei sa stii si exista si statistici facute. Ti-am spus sa le cauti, de ce nu le-ai cautat? Daca ti le dau eu o sa spui ca am ales eu acele statistici ca sa dea prost pentru religie.
http://www.wingia.com/web/files/news/14/file/14.pdf
http://en.wikipedia.org/wiki/Religiosity_and_intelligence
http://www.stephenjaygould.org/ctrl/news/file002.html
Sunt n-spe mii de savanti de renume mondial care au fost crestini de la nastere pana la moarte
Mai bine iei in calcul numarul superior al savantilor care chiar daca au fost indoctrinati in copilarie cu aceste cretinisme au scapat de ele.
Dumnezeu este veridic deoarece El chiar iti da ceea ce ceri, isi face simtita prezenta, pe cand daca te rogi lui Poseidon sau altii VEI PRIMI CIUCIU.
Eu nu i-as cere decat sa-si bage capul intre picioare si sa se pupe singur in cur. Nu mi-ai dat exemplu de acea propozitie din Biblie care nu putea fi expectorata de catre niste ciobani antici la lumina focului ci numia de o fiinta omniscienta asa ca mai bine te duci si-ti faci de lucru prin alte parti.
"acea propozitie din Biblie care nu putea fi expectorata de catre niste ciobani antici la lumina focului"- "prietene" eu nu ti-am zis degeaba sa mai pui mana si sa citesti inca odata Biblia. Ea a fost scrisa de oameni (prin revelatie) pt oameni. E drept ca multi autori ai Bibliei n-au avut prea multa cultura si poate d'aia ti se pare ca erau niste ciobani. Dar au avut harul Duhului Sfant si acest lucru face mult mai mult decat toata cultura si facultatile lu' peste. Asta nu ai inteles si se pare ca nici acum nu intelegi pt ca mintea ta e foarte indoctrinata cu articole si descoperiri "stiintifice" (inca odata a se vedea ghilimelele).
ȘtergereBine, du-te la biserica sa acumulezi in tine mai mult duh sfant, n-o mai arde pe internet ca poate ai sa te indoctrinezi cu articole si descoperiri stiintifice.
ȘtergereSi inca ceva: nu cred in statisticile lu' peste pe care mi le arati pt ca un mare numar sunt facute ori de atei ori de agnostici, sau de "crediciosi" doar prin botez, adica nepracticanti...si nu treb' sa fii un doctor in psihologie ca sa stii ca oamenii sunt foarte subiectivi si ca atitudinea lor dezaprobatoare fata de divinitate se reflecta in multe din lucrurile pe care le fac, inclusiv statistici din astea. Cu alte cuvinte, mi se rupe de statisticile lor, majoritatea cunostintelor mele sunt crestini si ii cunosc destul de bine si stiu ca nu sunt deloc inculti, ba dimpotriva sunt oameni bine pregatiti, cu o gandire destul de profunda...si astfel n-am nevoie de sociologii lu' peste care se cred ei culti in cap si fac nu stiu ce statistici ca sa-mi arate mie cum sta treaba. Stiu cum sta treaba fara sa fie nevoie sa-mi "deschida" ei ochii.
Ștergere"Bine, du-te la biserica sa acumulezi in tine mai mult duh sfant, n-o mai arde pe internet ca poate ai sa te indoctrinezi cu articole si descoperiri stiintifice."- lasa ca stiu si eu ce am de facut si care imi sunt prioritatile. Nu esti in masura sa-mi dai tu solutii cu privire la ce am de facut.
Ștergere"Am citit Biblia, am auzit ce au crestinii de spus si este de bunaseama un mit"- adica ceea ce afirmi tu e faptul ca Il cunosti pe Dumnezeu ditr-o carte. Atat. E acelasi nivel de cunoastere ca si cel pe care-l ai despre mine, pe care ma cunosti dintr-un...blog. Ţi se pare o cunoaştere suficientă? Mie, nu. Tu ai avut pretentia să cunoşti un Dumnezeu la care nu voiai să te raportezi tu, ci pe care voiai să-L raportezi la tine. Tu erai centrul de interes, sau cel puţin asta reiesea din modul tău de abordare. Dumnezeu TREBUIE să ţi se reveleze în condiţiile acceptate de tine, nu tu trebuie să încerci să-L cunoşti în condiţiile Lui. In ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu nu există decât două opţiuni: crezi sau nu crezi. Variante de genul “cred puţin” nu există, asa cum nu există nici “cred dacă îmi demonstrezi”. Eu pot să îţi respect “crezul” tău cu privire raţiunea ca unic mijloc de cunoaştere, dar lucrul asta nu mă poate convinge să fiu si de acord. Şi am să iti sugerez să nu apelezi la ideea că tot ce nu e supus raţiunii e iraţional, fiindcă ştii foarte bine, dacă ai citit filosofie, că nu e aşa. Indoctrinarea ta "stiintifica" te impiedica sa realizezi asta. Dar... timp mai este. Partea proasta e ca nici eu si nici tu nu stim cat. Fie ca timpul pe care-l ai la dispozitie sa sa-ti fie suficient. La revedere!
ȘtergereE acelasi nivel de cunoastere ca si cel pe care-l ai despre mine, pe care ma cunosti dintr-un...blog. Ţi se pare o cunoaştere suficientă?
ȘtergereMai mult decat suficienta. Este suficient ca unii oameni sa deschida gura o singura data ca sa cunosti tot ceea ce trebuie cunoscut despre ei. Este si cazul tau. Deja de la primele propozitii pe care le-ai scris, alea cu:
Fiecare e liber sa aleaga ce vrea (sa creada)
oameni de stiinta care apar pe la tv si se cred foarte destepti si cultivati aduc "argumente" gen big bang
se putea deduce ca tu nu esti un om care isi bazeaza credintele pe dovezi si ca atare orice prezentare a oricaror dovezi nu iti va schimba credintele in nici un mod. Chiar tu recunosti asta cand afirmi ca oamenii sunt "liberi" sa creada ce vor.
Tu esti "liber" sa crezi orice decat daca nu ai respect pentru regulile logicii sau pentru faptele din realitate; crezi ceea ce vrei tu sa-ti imaginezi ca e real nu ceea ce este in fapt real. Ei, cu astfel de oameni nu se converseaza, ei nu pot fi convinsi de fapte si cu atat mai putin de o conversatie, ce sa mai vorbim de statistici, oase de dinozauri ai alte lucruri din astea. Eu am conversat cu tine doar pentru a ilustra prin intermediul tau lipsa de onestitate intelectuala a credinciosilor, caci asta fac in principal pe blogul asta, nicidecum ca sa te conving de ceva. Presupun ca singurele metode de persuasiune care ar functiona la persoane ca tine sunt exclusiv cele de factura emotionala.
lol, deci tu incerci sa spui ca toti musulmanii care spun ca allah le indeplineste unele rugaciuni mint? sau e coincidenta?
Ștergerece, dumnezeul tau vindeca pe toti bolnavii de cancer crestini care se roaga sa fie vindecati? sau majoritatea(cei care mor) nu se roaga destul de adanc? fii serios omule. aici nu e vorba de castig la loto. e vorba de viata si de moarte, nu exista rugaciuni mai sincere sau mai puternice. si totusi marea majoritate raman fara raspuns. cam exact atat cat celelalte sa fie considerate exceptii sau remisii naturale.
O mie de-ntrebari....si-o mie de cuvinte
RăspundețiȘtergereSi ma gandesc ''O, Doamne, Sfinte!
Sunt oameni cei care Te hulesc
Sunt oameni cei ce te gonesc?
Si daca sunt de ce atata-nversunare
De ce atata sete sa fie razbunare?
De ce isi fac atata rau?
De ce isi adancesc preagolul din adancul lor?
O, ce mare-ndurerare trebuie sa fie
In sufletul de oameni care
In mijlocul multimilor fiind
Iţi striga ''Tu nu existi''
Si cata suferinta-adanca in a lor inimi
O, Doamne ma-nfioara...
Ca dragoastea din inimi...se vrea sa moara...
Si eu ma intreb din nou
O, Doamne sunt oameni cei ce vor sa fure
Speranta si iubirea din asta lume?
Si vor sa taie inimile toate
Si sa le vada-nsangerate...
O Doamne cata suferinta trebuie sa fie...
In inimile care nu vor sa-ajunga-n vesnicie
Si cred ca mintea lor e inteleapta
O Doamne ma-nfioara
Intelepciunea lor intunecata...''
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereCrezi cumva ca poezia aia penibila iti face dumnezeul mai adevarat???
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ȘtergereEu nu cred nici în Iehova,
ȘtergereNici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţa, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt şi unul şi-altul,
Şi totuna mi-este mie
De-oi trai în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate aceste taine sfinte
-Pentru om frânturi de limbă –
În zadar gândeşti caci gândul,
Zău, nimic în lume schimba.
Si fiindcă în nimica
Eu nu cred – o, daţi-mi pace !
Fac astfel cum mie-mi pare
Si faceţi precum vă place.
Nu ma încântati nici cu clasici,
Nici cu stil curat si antic –
Toate-mi sunt de o potriva,
Eu rămân ce-am fost : romantic.
Pe acest blog doar eu am voie sa amenint si sa insult. Eu sunt dumnezeul acestui blog. Voi, muritorii de rand, va puteti injura, ameninta si insulta doar in masura in care eu permit lucrul asta. Si acum nu sunt dipus sa permit. Desigur, puteti sa gasiti si alte metode de-a face aprecieri despre coeficientii vostri de inteligenta insa nu le veti face aici. Aici daca vreti sa criticati ceva criticati afirmatiile, nu oamenii. Puteti sa va dati intalnire pe alte forumuri si sa va injurati cat poftiti.
RăspundețiȘtergerePerfect de acord!
ȘtergereIi invit pe toti cei care doresc sa ne masuram coeficientii de inteligenta sau care insista sa atace persoana care face o afirmatie si nu afirmatia in sine pe unul dintre blogurile mele(pe care doresc respectivii indivizi).
acelas argumente le putem folosi si in cazul lui scufita rosie ,alba ca zapada ,adevarul e ca ignoranti de realitate si-au creat o lume imaginara a lor unde doamne le ajuta ,le mai pedepseste ,le mai omoara copii ,rudele ca sa le aminteasca cat de bun e , adevarul e ca dumnezeu e doar o speranta ,explicatie , iluzie
RăspundețiȘtergereaveam in fata o ramanere in urma. multa vorbarie goala pe pagina asta. eu unul nu am nevoie de argumente ca sa cred si nici nu sunt dispus sa ma cert ca sa te conving de ceva. e treaba ta pe ce drum apuci. in loc sa pierzi vremea discutand discutii mai bine ai fi tu cel care gaseste argumentul suprem - vedea-te-as...
RăspundețiȘtergereAtunci de ce ai postat ? Te simti mai bine stiind ca ai scris ceva lipsit de sens ?
ȘtergereArgumentul suprem pentru ce ? Orice om normal la chestia aia de pe umeri, pentru a crede in spiridusii interdimensionali invizibili din bucatarie, are nevoie de argumente in favoarea existentei spiridusilor invizibili din bucatarie. Tu pornesti de la premiza ca ei exista deci noi trebuie sa iti demonstram tie ca nu exista.
" De aceea orice om care crede despre el că are un minimum de compasiune faţă de sutele de milioane care vor arde în Iad sau faţă de miliardele care îşi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi o halucinaţie trebuie să caute confruntarea şi dezbaterea acestei teze, fiecare după cum crede de cuviinţă."
RăspundețiȘtergeremai taticule , daca nu exiata vesnicia , atunci aceasta lume este o halucinatie . Ce te tot scremi sa dai sens vietii tale de nimic?
erata
Ștergere...daca nu exista vesnicia...
Daca crestinii ar crede pe bune ceea ce afirma ca cred atunci ar trebui sa fie preocupati de soarta necrestinilor, macar din compasiune. Asta am spus, nu vad de ce ar fi greu de inteles.
Ștergeredaca nu exista vesnicia viata asta de nimic e tot ce avem. daca asta nu e important pentru tine e destul de trist. mai trist e sa crezi ca vei avea o eternitate de pedeapsa sau placere fiecare dupa cum merita pentru ceva ce au facut intr-un timp limitat. e ilogic sa pedepsesti sau sa recompensezi infinit ceva ce a fost finit.
Ștergereeste la fel de ilogic sa crezi ca daca exista dumnezeu, acesta a creat aceste reguli, iadul si raiul, ne tot creeaza pe noi dar doar pana la un punct, apoi vine judecata de apoi, pamantul dispare, viata dispare si urmeaza o eternitate de ... oameni torturati in iad si altii bucurandu-se de rai. asta e tot sensul creatiei? cateva mii de ani de existenta sau zeci de mii sau in fine cat ne-o lasa dupa care urmeaza o eternitate de ... nimic? sau sa nu spun nimic, acelasi lucru. acelasi rai si acelasi iad. PE VECI.
e amuzanta ideea.
Din seria "Daca Mos Craciun nu exista, atunci Polul Nord este o halucinatie".
RăspundețiȘtergereauzi sti cumva care este cauza pentru care crestinismul a tinut si va mai tine atat de mult?
RăspundețiȘtergereExista mai multe cauze insa principala este indoctrinarea religioasa a copiilor. Dubitabil ca va mai tine prea mult; in tarile civilizate crestinismul se afla intr-un declin vertiginos.
Ștergereeu am fost crestin pentru ca asa am fost educat. acum un an am renuntat total la ultimele conceptii cum ca ar exista ceva supranatural si pot spune ca am fost impins in directia asta de relatia care am avuto cu o crestina extrem de prinsa de biblie si toate prostiile astea. ea credea ca biblia este adevarata 100% cuvant cu cuvant. credea asa de tare incat a inceput sa ridice un zid intre noi, si a incercat sa ma convinga sa il iubesc pe dumnezeu mai tare decat pe ea. a reusit sa ma faca, credincios fiind sa imi reevaluez credintele pana in punctul in care am ajuns la concluzia ca toate credintele mele erau total nefondate.
Ștergereca sa revin la subiect eu nu voi face aceeasi greseala cu copii mei. nu ii voi forta sa devina atei dar nici nu ii voi duce la biserica de mici sau pe la ora de religie fara sa aiba posibilitatea sa discute cu mine ce invata acolo.
ca sa aduc inca o perla spusa nu mai stiu sigur daca de godless sau de altul dar care ilustreaza foarte bine subiectul, incearca sa ii prezinti conceptele tale religioase unui adult de 30 de ani care nu a auzit in viata lui de asa ceva inainte si vezi daca mai e dispus sa le creada.
Puterea religiei este invers proportionala cu calitatea sistemului de educatie al unei natiuni
RăspundețiȘtergereEixista formule matematice care sa demonstreze existenta lui Dumnezeu(vezi formula lui Kurt Godel).
RăspundețiȘtergereGodel si-a bazat argumentul pornind de la cel al Sfantului Anselm. Sfantul Anselm L-a definit pe Dumnezeu ca pe cel mai impunator lucru din univerus. Nicio fiinta mai puternica nu putea fi imaginata de mintea umana. Prin urmare, daca Dumnezeu nu exista, atunci trebuie sa ne gandim la o fiinta si mai puternica decat el si care, evident, exista. Cum nu a fost posibil, prin definitie, a imagina un lucru mai impozant decat cel impunator lucru imaginabil, atunci, Dumnezeu trebuie sa existe.
Godel a modificat un pic argumentul lui Anselm. A folosit logica modala. logica modala face distinctia intre diferitele stadii ale supozitiilot. Unele supozitii sunt demonstrabile in cateva cuvinte, altele sunt demonstrabile numai printr-un cuvant, iar altele sunt demonstrabile in toate cuvintele. Daca sunt posibile in toate cuvintele, atunci ele sunt considerate intotdeauna "necesare"
Dumnezeu poate sa existe in mod "necesar", fie sa nu existe in acelasi mod "necesar". Daca Dumnezeu este o fiinta atotputernica si el exista, atunci el exista prin toate cuvintele. Daca nu exista, atunci nu exista in toate cuvintele in mod necesar. indiferent cat de mica este sansa, Dumnezeu poate exista. Asta inseamna ca Dumnezeu nu poate in mod necesar sa nu existe. Din moment ce alegerea poate fi facuta intre "Dumnezeu exista in mod necesar" si "Dumnezeu nu exista in mod necesar". si am eliminat posibilitatatea ca el sa nu existe in mod necesar, atunci singura posibilitate este aceea ca el exista in mod necesar.
Argumentul lui Godel ar demonstra daca ar fi valid ca exista ceva ce nu este neaparat dumnezeu. Ar demonstra ca exista ceva ce este maxim in perfectiune si exista cu necesitate iar eu pot sa numesc acest ceva "cosmosul". Godel face saltul irational si il numeste d-zeu.
ȘtergereCa argumentul este corect dpdpv logic, o fi, insa nu forma argumentului e gresita ci cel putin una dintre axiome. Nici asta n-a convins pe prea multi, ca sa nu spunem ca s-a afirmat cam de mult faptul ca existenta nu-i o proprietate.
Apoi daca argumentul ar fi functional si ar demonstra ceea ce pretinde ca demosntreaza, adica a ceva care-i maxim in perfectiune, putem spune cu lejeritate ca acela cu siguranta nu este vreun dumnezeu teist, vreunul dintre dumnezeii care ne obosesc noua viata pe aceasta planeta. Doar daca luam pe d-zeul crestin deoparte se vede de la o posta ca nu-i nici o fiinta maximala in perfectiune ci un sociopat bezmetic.