Pagini

vineri, 31 mai 2013

Românii sunt idioți

    Mie nu îmi place să vorbesc despre subiectele proaspete ci adeseori îmi amintesc de unele care au făcut deliciul mediului informațional pe la o vreme iar acum stau îngropate prin vreun raft prăfuit al internetului. Sa suflăm puțin peste acest praf.
   Pe la o vreme o mână de români au descoperit că cea mai căutată apreciere despre români pe google este aceea că "romanians are stupid". Și nemulțumiți de acest rezultat și-au pus in cap sa schimbe acest fapt căutand în repetate rânduri "romanians are smart", astfel încât deșteptăciunea să ajungă prima sugestie atunci când vine vorba de-a căuta români pe google. 
   Mi s-ar fi făcut rușine imediat cum aș fi auzit despre această campanie dacă cumva identitatea mea personala ar fi fost compusă de faptul că sunt român. Din fericire pentru mine, atunci când mă întreabă cineva ce sunt îi zic că sunt om, apoi ateu antireligios și apoi expun alte idei ale mele pe care le consider relevante; naționalitatea vine pe undeva mai pe la urmă. Trebuie totuși vrând-nevrând să exist în mijlocul unor oameni unde s-a nimerit să exist, de aceea mă interesează ocupațiile și ideile lor și de aceea le și discut.
   În primul rând a fi deștept nu este vreun fel de valoare absolută. Adolf Hitler a fost fără îndoială un individ foarte deștept; cum ar fi putut sa tragă pe sfoară o mulțime de națiuni precum și pe alți șefi de state? A fi totuși deștept nu te face prea înțelept după cum vedem. În al doilea rând, cine caută pe internet faptul că o întreaga națiune ar fi stupidă trebuie sa fie el însuși bătut în cap. Și daca mai și ia în seamă primul link care-i iese in cale, fără măcar să se informeze succint de pe wikipedia în ceea ce privește istoria acelei națiuni atunci a fi bătut în cap nu devine decat un eufemism pentru capacitățile lui intelectuale.
   Nici prea deștepți nu sunt cei care se cramponează că în topul căutărilor pe google apare că ei ar fi stupizi, și asta este din cauză că orice om cu o brumă de inteligență nu va lua de bună o asemenea informație lipsită de conținut valid. 
   Apoi orice ființă de pe planeta asta face tot ceea ce poate să faca mai bine pentru a prolifera și pentru a supraviețui, cu instrumentele și cu resursele pe care le are la dispoziție. Poate că un virus lipsit de creier nu este prea deștept însă poate ucide fără drept de apel zeci și sute de mii dintre cele mai deștepte ființe de pe planetă și ar trebui acest lucru măcar să ne dea un pic de gândit atunci când vorbim de inteligență, dacă tot ne considerăm inteligenți.
   Fiecare om este prizonier al mediului social și al epocii în care trăiește și de aceea un om cu inteligență medie din secolul XXI i-ar putea face oricând pe Aristotel și pe Leibnitz să se simtă ca ultimii dobitoci doar din cauză că s-a născut într-o cultură net superioară culturii acelora. Românii care vor să se compare cu englezii nu arată decât că sunt lipsiți și de cultură generală și de inteligență, căci dacă ar poseda pe acestea ar fi ceva mai reticenți în a compara o colonie est europeană cu cel mai mare imperiu colonial al lumii. Britanicii au exploatat continente întregi timp de zeci și câteodata sute de ani, au exploatat Canada, Australia, India, Africa de Sud si parțial S.U.A. (ca sa dăm doar câteva nume) și toată acea bogăție a fost investită parțial în cultură și civilizație în țara lor.
   Aceste diferențe între culturi au rădăcini scufundate adânc prin tot felul de factori istorici și geografici și ele nu derivă din proprietățile englezilor sau românilor din secolul XXI. Este deci caraghios că cineva își pune problema stupizeniei națiunilor europene la acest mod. Este irelevant totodată cum suntem la momentul prezent, ceea ce conteaza este ce se poate face în viitor.
   Și putem importa cu nerușinare valorile unor civilizații în care "hazardul" a investit masiv, putem să importăm cu nerușinare valorile elitelor acelor civilizații sau putem să ne conservam identitatea de român și să ne chinuim să dăm impresia ca suntem deștepți. Cel care vrea cu fervoare să demonstreze în afară că este superior, nu demonstrează decât că înăuntru se simte inferior.

110 comentarii:

  1. @godless (aka mihai bravu)
    "un om cu inteligență medie din secolul XXI i-ar putea face oricând pe Aristotel și pe Leibnitz să se simtă ca ultimii dobitoci "

    Ce vorbesti tu domle, pai tu sau altcineva "cu inteligenta medie" te compari vreodata cu Aristotel? Cate carti de Aristotel ai citit in toata viata ta ca sa scoti pe gura asemenea lucruri? Aristotel a fost un geniu si ar da clasa la o armata de profesori din sec XXI, mai ales la profi din astia care sunt intelectuali doar printr-o patalama, si aia luata cu chiu cu vai.
    Astia toti sunt de inteligenta medie...pai ii compari tu pe looseri astia "moderni" cu Aristotel?
    Nu degeaba scrierile lui sunt in prim plan in toate facultatile de filosofie si in tot mediul academic din lumea asta. Te rog sa te informezi in acest sens.
    Se vede ca nu prea ai citit nimic de Aristotel, macar Etica nicomahica sa o fi citit, ca e relativ mai usor de inteles. Asa ca nu ai niciun drept sa jignesti un mare geniu mai cititorule de wikipedia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lol, n-ai inteles nimic. Aristotel nu avea cunostinte primare de astronomie, geografie, biologie, anatomie, fizica si chimie, pur si simplu nu erau intemeiate aceste stiinte pe vremea lui. Habar n-avea ca exista Americile, Australia sau Japonia, varsta Terrei si habar n-avea de dimensiuniloe Cosmosului. Apoi din cauza ca nu adera nici la metoda stiintifica mai sustinea si o serie de pareri care te faci sa te strici de ras. Uite de exemplu:

      http://en.wikipedia.org/wiki/Aristotle%27s_views_on_women

      Aristotle wrote extensively on his views of the nature of semen but seemed to struggle with the concept of what a woman actually was and how her body functioned. His views on how a child's sex is decided have since been abandoned. [2]
      He wrote that only fair skinned women, not darker skinned women, had a sexual discharge and climaxed. He also believed this discharge could be increased by eating of pungent foods. Aristotle thought a woman's sexual discharge was akin to that of an infertile or amputated male's.[3][4] He concluded that both sexes contributed to the material of generation, but that the female's contribution was in her discharge (as in a male's) rather than within the ovary.[5]
      His idea of procreation was an active, ensouling masculine element bringing life to a passive female element.[6]

      Eu am scris ce am scris ca sa arat ca un om este prizonierul culturii in care traieste. Daca Aristotel s-ar fi nascut in sec XXI intr-o familie buna cel mai probabil ca ar fi fost la fel de mare si tare. Insa nu-i sigur.

      Ștergere
    2. Pai, pe logica asta, si eu stiu mai multe despre informatica decat Dawkins(stiu ca autorul are o slabiciune). Asta nu inseamna ca "l-as face sa se simta ca ultima dobitoc".

      Pe de alta parte, daca l-ai teleporta langa mine, Aristotel m-ar face praf la filozofie fara drept de apel. Ce isteti suntem noi ca avem articolul de anatomie pewikipedia si stim sa zicem 13,7 miliarde de ani(ma refer la omul de rand).

      nu sunt tipul de sus.

      Ștergere
    3. stiu ca ai vrut sa demonstrezi un punct de vedere, dar exemplul ales e ca nuca in perete.

      Ștergere
    4. Exemplul este pus acolo sa faca o comparatie intre reprezentantii de seama ai unei culturi inferioare si reprezentantii mediocri ai uneia superioare. Este valid din punctul meu de vedere.

      Ștergere
    5. aristotel:" este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa."

      membrii mediocrii ai unei culturi superioare: aaa... mai dau din cand in cand pe Discovery si stiu niste chestii de pe la scoala?

      Ștergere
    6. Tocmai asta este, informatia relevanta disponibila pe vremea lui Aristotel era un purice baltat in comparatie cu volumul informational disponibil in prezent. Aristotel a lucrat cu ce-a avut la dispozitie iar volumul de munca si inteligenta unei singure persoane nu se va compara vreodata cu volumul de munca si inteligenta tuturor persoanelor care au trait in decursul a 2500 de ani. L-am dat pe Aristotel exemplu tocmai din cauza ca era un geniu.

      Ștergere
    7. om cu multa informatie disponibila=/=om inteligent.
      daca am o biblioteca in casa, nu inseamna ca o si folosesc.
      si sa fim seriosi, marea majoritate a oamenilor nu o folosesc prea mult.

      Ștergere
    8. om cu multa informatie disponibila=/=om inteligent.

      E corect insa inteligenta ca sa fie utila tebuie sa aiba material la dispozitie cu care sa lucreze. Fara material e degeaba.

      Ștergere
    9. in fine, ceea ce vreau sa zic este ca un om este definit de ceea ce este si ceea ce a facut, nu de "pai stii, in alte condtii".
      Aristotel a dezvoltat filozofia, e tare, punct, nu conteaza ca nu stia ca e=mc2, sau ca intr-un univers paralel....

      Ștergere
    10. N-am zis ca nu-i tare, n-am vorbit despre cum e definit omul ci despre alte lucruri.

      Ștergere
    11. nu, inteleg, ca omul e influentat de mediu si ca avem mai multe informatii acum, dar totusi, cam p-aiurea sa zici ca Fane de la 4 care e semianalfabet e mai destept ca Artistotel ca ar putea (dar nu o face) sa intre pe wikipedia la mcdonalds.

      Ștergere
    12. Este evident o figura de stil, vreo metafora ceea ce am facut eu pe acolo. Ideea ce se voia exprimata este urmatoarea: un om foarte inteligent intr-o cultura foarte primitiva este in dezavantaj evident fata de un om mediocru care traieste intr-o cultura avansata. Nu vad de ce trebuie sa dau astfel de explicatii cand imediat ce ajungi pe site-ul meu dai cu ochii peste aforisme de genul "blasfemia e sfanta". Imi imaginam ca e este clar ca nu sunt vreun ortodox al limbajului.

      Ștergere
    13. Nu va mai basicati cand auziti nume mari. Incercati sa intelegeti ce vrea autorul sa spuna.

      Ștergere
  2. In evul mediu,toate argumentele aduse de filosofi,etc. erau judecate prin prisma lui Aristotel,anonimule. Daca aristotel nu a sustinut asta,nu era adevarat. Esti si tu atat de obtuz?

    RăspundețiȘtergere
  3. Uita-te la tigani nu se pot adapta in nici o cultura, probabil doar inapoi in India s-ar simtii ca acasa. Deci putem spune ca nu conteaza doar cultura in care te nasti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista aparenta ca tiganii nu se pot adapta in nici o cultura deoarece cultura lor este una puternic conservatoare. Insa unii scapa de invataturile parintesti si o duc bine mersi ca oameni civilizati. Depinde tot de educatie, de mediu, etc. Diferentele de genetica intre romani, englezi si indieni conteaza in sec XXI la fel de mult cat conteaza o diferenta neta de forta fizica in cazul a doi oameni care au fiecare cate un pistol in mana.

      Ștergere
  4. "Si romanii este oameni". Am adaptat putin. Hm. Sa fim seriosi,o dovada de stupizenie absoluta este păsarea. In momentul in care pe romanii cei "non-stupizi" ii doare parerea celorlalte state "non-stupide" ,atunci inferioritatea si caracterul de nevastuica primeaza in fata aparentei inteligente. Nu vor fi romanii niciodata respectati,nici in momentul in care nu se vor mai purta precum animalele,nici in momentul in care analfabetii nu vor mai milita pentru salvarea micului,simbol al romanului. Si aici ar trebui sa ma opresc,inainte de a comenta plina de nervi. Micul romanesc,o traditie care ne defineste ca popor. Trebuie sa.l salvam,fara el nu mai putem bea bere ca porcii in prostie. Minunat. Fara mic ne pierdem pseudo-coloana vertebrala,fara demnitate,educatie,sanatate putem trai,avem dovezi. Iarta.ma,drag popor in plina ascensiune a absurdului. Am uitat ca fara sa mirosi a alcool nu esti roman adevarat. Ce.am mai ras.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite am descoperit un site interesant:

      http://istoriesicultura.ro/ce-mancau-romanii-acum-100-de-ani.html

      E dubitabil ca micii sunt vreo mancare traditionala romaneasca. Probabil sunt un fel de shaorma a altor timpuri. Cred ca poporul acesta este victima a propagandei nationaliste care a fost facuta de cam mult timp si care va prinde inevitabil la oamenii needucati. Si se vede lucrul asta nu doar la romani ci mai peste tot, dar cu precadere la americani.

      Ștergere
    2. @ Oana D

      Nu sunt in totalitate de de acord cu ce ai scos pe gura...pardon, cu ce ai scris la tastatura.
      Micul si berea nu sunt simboluri ale romanului. Si in alte state se bea alcool la fel de mult, daca nu chiar si mai mult. Pt cei interesati, afisez un link in acest sens.
      http://pubs.niaaa.nih.gov/publications/arh27-1/79-86.htm

      Daca te vei obosi si tu sa te uiti pe acest link, vei vedea ca alcoolul nu este simbolul "romanilor analfabeti", ci e prezent intr-o masura destul de mare si la adolescenti si tineri in licee si facultati, deci si in mediul academic. Si acolo se bea bere "ca porcii." Si in America se bea mult si multi de acolo sunt la fel de betivi si tarani ca si ai nostri, numai ca sunt niste tarani mai bogati.
      Astfel, nu exista niciun motiv pt care tu sa stigmatizezi neamul romanesc fara a avea nciun alt argument decat experienta personala si un link cu un simplu articol de ziar neargumentat stiintific.
      Si in plus, nu numai oamenii de rand trebuie criticati, ci si fiintele acelea abjecte de politicieni pt ca nu investesc in educatie, avand interesul sa tina pe acest popor in ignoranta pt a-l manipula.
      Oricum, cu manipularea e treaba veche, prezenta la noi si in timpul comunismului, cand in scoli se preda intensiv materialismul dialectic si ateismul (asta din urma asa mai cu perdea, pt ca in constitutie era " garantata" chipurile libertatea religioasa). Asta e ipocrizia ateista si comunista.

      Asa ca iti cer sa-ti vezi lungul nasului, draga Oana D si sa nu improsti cu noroi, mai ales nu ai argumente valide.

      Ștergere
    3. cand in scoli se preda intensiv materialismul dialectic si ateismul (asta din urma asa mai cu perdea, pt ca in constitutie era " garantata" chipurile libertatea religioasa)

      Materialismul (dialectic) este o ideologie filozofica respectabila spre deosebire de crestinism care nu are legatura de nici o culoare cu realitatea. Vad ca voi aveti placa asta cu comunismul si o tot rotiti de parca ar fi un titirez. Comunistii-n sus, comunistii-n jos, comunistii la dreapta, comunistii la stanga. Comunistii au facut, comunistii au dres. Lasa ca stiu eu bine ce au facut comunistii si ce n-au facut cum stiu la fel de bine ce fac astia din ziua de astazi si ce nu fac.

      Mai ardeti-o voi mult cu comunistii astia, voi propagandistii religiosi, ca o sa ajungeti cu oistea-n gard. Uite ce zice omul religios de rand despre Ceasusescu:
      ia de aici!

      Ștergere
    4. Opinia unui semianalfabet cu 3 clase dintr-o filmare de la tara nu este un argument. Argumente sunt doar studiile stiintifice si teologice.
      Voi ateii, bineinteles ca sunteti constienti de fragilitatea si imbecilitatea " doctrinelor" voastre, hai, nu se poate sa nu fiti constienti. Ca altfel, n-ati fi incercat sa predati lectii de ateism copiilor si tinerilor care nu-si formasera inca propriul sistem de valori si credinte.(in timpul comunismului, ma refer). De ce se impunea copiilor viziunea ateista? De ce erau indoctrinati cu ateism? Ipocritilor! Si reprosati noiua ca indoctrinam cu religie? Ipocritilor!

      Ștergere
    5. Opinia unui semianalfabet cu 3 clase dintr-o filmare de la tara nu este un argument

      Da ai vazut ce religiosi erau?

      Argumente sunt doar studiile stiintifice si teologice.

      Ia, arata-mi si mie un studiu din asta teologic, ca sunt curios. As vrea sa vad si eu conditiile in care a fost efectuat, ipoteza pe care o inainteaza si experimentele care au fost facute intru demonstrarea acelei ipoteze. S-a facut si peer review la el, si-au dat si alti teologi cu parerea? Aia catolici, aia scientologi, aia suniti sau poate niste guru hindusi? Dalai Lama a citit acel studiu? El ce parere are? Hai, un singur studiu, stiu ca poti..

      Ca altfel, n-ati fi incercat sa predati lectii de ateism copiilor si tinerilor care nu-si formasera inca propriul sistem de valori si credinte.(in timpul comunismului, ma refer). De ce se impunea copiilor viziunea ateista? De ce erau indoctrinati cu ateism? Ipocritilor!

      Te aberezi. Cat am fost la scoala primara n-am dat nicicum ochii cu ateismul, nici macar parintii mei nu mi-au spus ceva despre astea, religia era un nonsubiect si la scoala si acasa. Si pentru ca erau profesori puteam sa ma uit prin manualele care se predau - nu era nici unul de ateism. Ca ii lua mai tarziu, pe la liceu si le spune cate una alta despre ateism se poate. Dar acum se face religie confesional de la clasa I ca si cand parintele religios nu ar putea sa-si spele acasa copilul pe cap cu tampenii religioase, ca si cand nu exista zeci de mii de biserici unde sa-l duca, in afara scolii. Cine sunt ipocritii?

      Ștergere
    6. "Ia, arata-mi si mie un studiu din asta teologic, ca sunt curios. "
      Ia de aici:
      http://www.basilica.org/pages/ebooks/St.%20Thomas%20Aquinas-Summa%20Theologica.pdf
      si
      http://www.scribd.com/doc/2361122/Teologia-Dogmatica-Ortodoxa-vol-1
      Primul e romano-catolic, al 2-lea e ortodox. Happy?
      O sa le citesti tu macar pe acestea 2? Bineinteles ca nu. Doar e mai comod sa "citesti" de pe wikipedia sau sa te uiti pe "discavări" stand in acelasi timp cu sticla de bere in mana (ca sa fim in ton cu ce spunea si Oana D).
      In privinta ateismului te inseli deoarece era propovaduit in toate scolile, insa ti-am spus ca mai cu perdea, iar din cauza acestei "perdele" tu si ceilalti copii de atunci nu va dadeati seama ce se intampla, ateismul fiind asimilat aproape in mod inconstient. Aproape ca un mesaj subliminal, daca ma intelegi (si ca pasionat de psihologie, ar trebui sa intelegi si sa stii ce e ala, iar daca nu stii, uita-te repede pe wikipedia, "cartea" ta preferata).
      Macar noi avem decenta de a ne raspandi invataturile pe fata, nu cu perdea. Noi nu vanam ateii care nu se duc la biserica, asa cum vanati voi pe crestinii ce se duceau la biserica pe vremea lu' ceasca. Ce aveati mai cu copiii care se duceau la biserica? De ce le erau scazute mediile la purtare de catre profesorii atei doar pt ca se duceau la biserica? De ce un om avea de suferit la locul de munca doar pt ca era credincios?
      Acum, voi o sa spuneti: "stai ca noi nu suntem cu materialismul dialectic, noi suntem cu Dawkins si cu new atheism". Ambele ideologii sunt la fel de abjecte, iar daca te uiti asa din curiozitate la " The God delusion" si o compari cu o carte scrisa la noi in perioada comunista intitulata "Ateism si religie" de Simion Asandei, o sa vezi ca sunt relativ asemanatoare si la fel de aberante, o sa gasesti aceleasi paralelisme si analogii, aceleasi epitete negative fata de religie spunand ca e falsa, dar dovezile alea clare si evidente cum ca de ce e falsa se tot lasa asteptate si nu apar nici daca le cauti cu microscopul.
      Fratilor, voi ateii ati avut acum cateva decenii sansa sa conduceti aceasta tara si sa va impuneti ideologiile infecte (ateism si comunism) dar ati dat chix. Nimeni nu va mai vrea, sa va intre bine in cap. Acceptati faptul ca nimeni nu va mai vrea si nu va mintiti singuri.

      Ștergere
    7. " Dar acum se face religie confesional de la clasa I"
      Cei care sunt de alta religie decat ortodoxa sau cei cu parinti atei pot opta sa nu faca ora de religie, iar situatia lor scolara va fi incheiata fara aceasta disciplina. Pai eu nu am avut in scoala colegi de alta religie? Au facut ei ora de religie? Bineinteles ca nu, n-a fost nicio problema cu acest lucru.
      Dar la faza cu ateismul si materialismul dialectic erau altele datele problemei pt ca de astea doua nu puteai sa scapi, erau propovaduite aproape la orice materie si nu puteai sa mai faci tu nicio cerere prin care sa afirmi ca nu le vrei. Erau bagate uneori inconstient in mintea copiilor, dupa cum am spus si mai inainte, si toate aste pe banii mei. Ateii isi propovaduiau "invataturile" abjecte pe banii mei. Si voi ateii vreti respect? Imposibil bre, nu meritati asa ceva.

      P.S. Iar daca se gaseste vreun (r)ateu care sa ne trimita pe noi crestinii la manastire (in sens peiorativ), o sa il trimit si eu "Inapoi in copac". Mi se pare corect asa.

      Ștergere
    8. http://www.basilica.org/pages/ebooks/St.%20Thomas%20Aquinas-Summa%20Theologica.pdf

      Ok, m-am obosit sa vad despre ce-i vorba. Pai asta e studiu bai nene? 4000 de pagini? Asta e enciclopedie de cretinisme religioase. Am dat scroll 150 de pagini pe parcursul carora erau listate capitolele si subcapitolele si abia dupa asta incepea parascovenia. Bine, am citit primele 4 pagini si sunt pline ochi de bullshit. Numai aberatii argumentate cu citate din Biblie. Biblie, despre care stim ca e o carte de fantasmagorii, nu o dovada.

      Dar mi-au sarit ochii pe niste fragmente de acolo unde povesteste despre limbo iar eu stiu ca Biserica Catolica a renuntat la doctrina asta. Ia zi mai e in vigoare sau nu? Exista limbo si "studiul" ala e corect sau nu exista limbo si studiul e gresit? Nu l-au updatat cumva? Au mai descoperit ceva teologii de la 1200 incoace sau ramane de actualitate acest studiu? Apoi tot nu mi-ai spus, teologii musulmani au revizuit aceasta carte, ei ce parere au? Da aia mormoni?

      In privinta ateismului te inseli deoarece era propovaduit in toate scolile, insa ti-am spus ca mai cu perdea, iar din cauza acestei "perdele" tu si ceilalti copii de atunci nu va dadeati seama ce se intampla, ateismul fiind asimilat aproape in mod inconstient

      Ar fi fost foarte bine sa fie asa caci doar ateismul este adevarat insa din pacate nu s-a facut nici un fel de propaganda pentru el; regimul comunist si-a dat seama mult mai devreme ca se poate folosi de substratul religiei ortodoxe, acela care produce pe banda rulanta mentalitati de sclavi supusi si nu ganditori independenti care ar fi putut critica si ataca sistemul.

      Macar noi avem decenta de a ne raspandi invataturile pe fata, nu cu perdea. Noi nu vanam ateii care nu se duc la biserica

      Ii vanati pe ateii de 5 si 6 ani mincinosule, aia care cred in Mos Craciun; nu se naste nici dracul impielitat cu crestinismul sau cu islamul in cap, ii spalati voi pe creier.

      aceleasi epitete negative fata de religie spunand ca e falsa, dar dovezile alea clare si evidente cum ca de ce e falsa se tot lasa asteptate si nu apar nici daca le cauti cu microscopul

      Lasa microscopul, ca n-ai sa gasesti prea multe - cauta si tu pe google.

      Cei care sunt de alta religie decat ortodoxa sau cei cu parinti atei pot opta sa nu faca ora de religie, iar situatia lor scolara va fi incheiata fara aceasta disciplina

      Cei cu religia ortodoxa sa se duca in biserica ortodoxa, cei cu religia catolica sa se duca la biserica catolica, religia n-are ce sa caute in scoli, nu este stiinta, nu este educatie, este un sistem ideologic totalitar si primitiv.

      Erau bagate uneori inconstient in mintea copiilor, dupa cum am spus si mai inainte, si toate aste pe banii mei

      Uite aici trebuie sa fiu de acord cu tine. Intr-adevar daca nu-i spui copilului nimic, daca taci pur si simplu fara sa-i bagi in cap parascoveniii religioase asta inseamna ca-l indoctrinezi cu ateism. Tacerea este indoctrinare cu ateism. Si daca profesorul tacea mai artistic la ore, uitand sa spuna copiilor cum Abraham l-a dus pe Isaac sa-l aduca ardere de tot, asta insemna ca le baga un mesaj subliminal ateist. Daca uiti sa te rogi non stop si sa propovaduiesti ca un turbat atunci asta echivaleaza cu indoctrinare intru ateism - clar. Asa se face ondoctrinarea cu ateism cel mai eficient, uitand sa mentionezi sub orice aspect religia. Nu e ca si cum si-ar da vreunul seama in lipsa informatiilor ca a venit acum 2000 de ani un dumnezeu pe Pamant, a murit, a inviat, si pe aicea n-a mai dat.

      Ștergere
    9. "am citit primele 4 pagini si sunt pline ochi de bullshit."

      Cartea are 4000 pagini si nu 4. Ce ai facut tu e echivalentul cu rasfoirea prefatei unei carti. Mie nu mi se pare suficient sa citesti doar prefata unei carti ca sa intelegi ce scrie in ea. Si in plus, nici nu trebuie sa citesti toata cartea; oricine vrea, se poate uita la cuprins si poate selecta de acolo ce il intereseaza, nu-i nevoie sa citesti toate cele 4000 pagini. Bineinteles ca tu nu esti familiarizat cu selectarea informatiei care iti trebuie pt a cunoaste un subiect. Nu, tu vrei sa fie gata selectata de altii, vrei mura in gura totul de pe wikipedia, in cat mai putine pagini, pt ca ti-e lene sa citesti. Ei bine, asta nu-i problema mea, ci a ta.
      In ce priveste limbul, stiu ca catolicii vorbeau de acesta ca loc in care se duceau copiii decedati nebotezati. Unii teologi chiar sustineau ca in limb ar fi si sufletele marilor oameni si filosofi ai antichitatii care au practicat virtutea, insa singurul "pacat" al lor fiind faptul ca nu au fost crestini si ca se inchinau la zeitati care nu existau. (A se vedea si capodopera Divina comedie de Dante Alighieri; Dante era si el teolog. Se pot invata multe chestii teologice doar citind Divina comedie).
      Nu mai stiu exact care e pozitia actuala a catolicilor fata de limb si nici nu ma intereseaza acest lucru deoarece e ceva de interes secundar. La fel si cu purgatoriul. Conteaza doar faptul ca acel loc numit iad exista si ca are mai multe trepte si locuri (lucru recunoscut si de noi ortodocsii si de catolici). Ca unii ii spun " purgatoriu" unei anumite portiuni din iad, ca ceilalti ii spun tot iad, e irelevant, e o chestiune de semantica. Conteaza doar faptul ca acel loc exista, indiferent de cum e numit de unii sau de ceilalti.

      " Intr-adevar daca nu-i spui copilului nimic, daca taci pur si simplu fara sa-i bagi in cap parascoveniii religioase asta inseamna ca-l indoctrinezi cu ateism. Tacerea este indoctrinare cu ateism. "
      Asta e o divagatie abjecta ca sa nu raspunzi concret la acuzatiile care se aduc ateismului lu' peste prajit.
      Tacere zici tu? Pai ar fi fost bine sa fie cum spui tu, insa nu e asa. Multi copii care nu faceau nimic altceva decat sa se duca duminica la biserica erau "scosi la careu" in curtea scolii de catre profii atei, in fata celorlati colegi, dati ca exemplu negativ, umiliti si amenintati cu scaderea notei la purtare. Pt ce faceau ateii asta mai ipocritilor? De ce? De ce un om ce era credincios era persecutat la locul de munca de catre superiori, oameni de partid atei? De ce ma? Ce va freca pe voi grija ce face un copil sau un anumit adult in timpul liber? Si toate astea sub minciunea libertatii religioase si a libertatii de constiinta, garantate chipurile de lege.
      Mincinosilor!
      V-am mai spus-o si v-o mai spun: voi ateii ati avut atunci sansa sa conduceti aceasta tara si sa va impuneti ideologiile infecte dar ati dat chix. Nimeni nu va mai vrea, sa va intre bine in capetele alea indoctrinate. Tuturor le e sila de voi, asa ca faceti bine si pastrati-va "doctrinele" de rahat pt voi si pt familiile voastre, nu pt noi crestinii.

      Ștergere
    10. " In ce priveste limbul, stiu ca catolicii vorbeau de acesta ca loc in care se duceau copiii decedati nebotezati. Unii teologi chiar sustineau ca in limb ar fi si sufletele marilor oameni si filosofi ai antichitatii care au practicat virtutea, insa singurul "pacat" al lor fiind faptul ca nu au fost crestini si ca se inchinau la zeitati care nu existau."

      Adaug aici completarea ca pe langa faptul ca aceia nu cunoscusera pe Dumnezeu, mai aveau si pacatul originar. In plus, inainte ca Iisus Hristos sa sfarme portile iadului, in iad erau si patriarhii Vechiului Testament, tot datorita pacatului originar, insa nu erau supusi chinurilor, sau unii pacatosi aveau anumite pedepse dar usoare. Acest lucru e recunoscut de ambele religii, ortodoxa si catolica. Acum ca unii ii spun locului aceluia limb, ca altii ii spun tot iad, e cum spuneam, o chestiune de semantica si dupa parerea mea de interes secundar. Conteaza cel mai mult ca acel loc exista, indiferent de cum era sau este denumit.

      Ștergere
    11. Ce ai facut tu e echivalentul cu rasfoirea prefatei unei carti

      Cand in prefata de 4 pagini mananca cacat cu ghiotura doar nu te apuci sa intri in rahat de 1000 de ori mai adanc. Numai aberatii, ineptii si tampenii de ev mediu, nimic util. Am parcurs si fragmente de prin mijlocul cartii si sunt la fel. Cartea asta nu poate fi tratata cu respect decat daca este privita ca document istoric, ca dovada a ocupatiilor intelectuale ale oamenilor de la 1200, ocupatii nu prea intelectuale pana la urma.

      Conteaza doar faptul ca acel loc numit iad exista si ca are mai multe trepte si locuri

      Vorba este ca imi dai un studiu teologic si eu ti-am pus o intrebare concreta legata de niste afirmatii de acolo. Raspunsul tau este ca nu conteaza? E doar o problema de semantica? E de interes secundar?

      Pt ce faceau ateii asta mai ipocritilor? De ce? De ce un om ce era credincios era persecutat la locul de munca de catre superiori, oameni de partid atei? De ce ma?

      Este doar o problema de semantica. E irelevant, n-are de ce sa ne preocupe - de interes secundar.

      Tuturor le e sila de voi, asa ca faceti bine si pastrati-va "doctrinele" de rahat pt voi si pt familiile voastre, nu pt noi crestinii.

      Dar n-am venit eu sa-ti propovaduiesc tie, tu vii aici pe spatiul meu virtual si propovaduiesti. Nu te tine nimeni aici, nu te-a chemat nimeni sa citesti ce scriu eu, poti sa te duci pe youtube si sa asculti muzica religioasa nu sa pierzi vremea pe sclavii lui Dumnezeu.

      Ștergere
    12. " Vorba este ca imi dai un studiu teologic si eu ti-am pus o intrebare concreta legata de niste afirmatii de acolo. Raspunsul tau este ca nu conteaza? "

      Invatatura catolica despre Limb este teologumena. Teologumenele sunt mai mult decat simple teorii, dar mai putin decat dogmele, in sensul ca, fiind larg impartasite si avand girul unor oaeni cu stiinta si spirit, totusi Magisteriul nu s-a pronuntat asupra lor intr-un mod infailibil. Cel ce respinge o dogma este considerat eretic. Nu acelasi lucru se intampla cu cel ce respinge o teologumena, considerandu-se o parere diferita nedaunatoare. Asa ca nu iti pot da un raspuns clar, pt ca parerile sunt impartite intre teologi.
      Existenta şi transmisibilitatea păcatului originar, precum si necesitatea absoluta a Botezului pentru mantuire sunt dogme.
      Uite insa un link cu parere oficiala
      http://www.reuters.com/article/2007/04/20/us-pope-limbo-idUSL2028721620070420
      Aici spune ca papa a insistat pt abolire, insa parerile sunt impartite in continuare intre teologi, dupa cum ti-am spus.

      Acum, schimband subiectul, zi-ne si noua de ce voi ateii persecutati pe copiii crestini pe vremea lu ceasca doar pt ca mergeau duminica la biserica, si asta sub legea care garanta chipurile libertatea de constiinta si pe cea religioasa? Ce v-au facut copiii mai oamenilor sa fie scosi in careu in fata tuturor, umiliti si dati ca exemplu negativ, amenintati cu scaderea notei la purtare ? De ce persecutati oameni mai mincinosilor? Rusine!

      Ștergere
    13. "oti sa te duci pe youtube si sa asculti muzica religioasa nu sa pierzi vremea pe sclavii lui Dumnezeu."

      Acesta este un blog public, nu un jurnal sub perna. Daca nu iti place, iti sugerez sa nu mai stai pe blog si sa-ti intocmesti un jurnal intim in care sa-ti scrii propriile idei, ganduri si sentimente si astfel nimeni na va comenta nimic impotriva a ceea ce scrii. Pe blog insa, nene, vrei, nu vrei, comenteaza si alti oameni. Asa ca sa stii.

      Ștergere
    14. Aici spune ca papa a insistat pt abolire, insa parerile sunt impartite in continuare intre teologi, dupa cum ti-am spus.

      Da. Pentru niste oameni care pretind cunoasterea unor adevaruri absolute aratati mai degraba ca niste impostori. Dar nu mi-ai spus si intreb pentru a 3-a oara. Teologii musulmani si ceilalti teologi necrestini ce parere au despre acest "studiu"? Exista vreo chestiune asupra carora nu au parerile impartite si daca da, care-i metoda prin care se descopera care au dreptate si care sunt in eroare?

      Acum, schimband subiectul, zi-ne si noua de ce voi ateii persecutati pe copiii crestini pe vremea lu ceasca doar pt ca mergeau duminica la biserica, si asta sub legea care garanta chipurile libertatea de constiinta si pe cea religioasa?

      Daca s-a intamplat acest lucru este intr-adevar regretabil, nu din cauza ca s-ar fi dorit exterminarea religiei, care este un deziderat valid, ci din cauza modului in care s-a procedat. Interzicand pur si simplu unui alcoolist sa mai bea alcool nu se rezolva nimic la fel cum interzicand religiosului sa se duca la biserica nu rezolva nimic. Ba chiar mai rau se face in cazul crestinilor, de fapt acesti oameni au facut un serviciu mai degraba religiei decat ateismului. Daca este vorba de-a suprima anumite idei irationale nu exista vreo alta cale afara de dezbatere libera iar astfel de fapte nu ar arata decat ca o alta forma de iratiune.

      Acesta este un blog public, nu un jurnal sub perna.

      Public au ba, nu te tine nimeni aici, la fel cum nici pe mine nu ma tine careva in vreo biserica sau la pupat moaste ca sa ţip apoi ca ma deranjeaza ce se face acolo. Ori daca bisericile nu sunt locuri publice atunci sa nu le mai sponsorizati constructia din bani publici.

      Ștergere
    15. " Pentru niste oameni care pretind cunoasterea unor adevaruri absolute aratati mai degraba ca niste impostori. "
      Asta e o parere personala neargumentata. Oamenii acestia pe care ii blamezi tu sunt oameni cu eruditi, prezenti in mediul academic, care publica studii si lucrari in acel mediu. In mediul academic nu e ca pe " sclavii lu' darwin" sau alte bloguri din astea de-ale lu' peste prajit. Acolo e cu bibliografie, referinte, carti, tratate, argumente, logica si dovezi, nu cu Wikipedia. Asa ca sa stii.
      "Teologii musulmani si ceilalti teologi necrestini ce parere au despre acest "studiu"? "

      Nu stiu, nu i-am intrebat. Hai ca o sa-i intreb si revin cu un telefon. E bine asa?

      Ștergere
    16. Asta e o parere personala neargumentata

      Pai biserica catolica a predicat acest adevar "absolut" timp de secole ca sa se razgandeasca mai recent, si nu a fost singurul lucru asupra caruia s-a razgandit; dupa ce au pierdut capacitatea de-a ucide direct pe eretici iar stiinta a luat avant au inceput sa se razgandeasca in mod constant asupra a tot felul de adevaruri absolute. De exemplu s-au razgnadit in legatura cu creatia si acum spun ca evolutia e adevarata. Arata ca niste impostori profesionisti pentru orice om care cunoaste istoria religiei si a stiintei. Diferenta esentiala este ca stiinta nu pretinde adevaruri absolute, ea pretinde sa arate ce este mai probabil.

      Oamenii acestia pe care ii blamezi tu sunt oameni cu eruditi, prezenti in mediul academic, care publica studii si lucrari in acel mediu. In mediul academic nu e ca pe " sclavii lu' darwin" sau alte bloguri din astea de-ale lu' peste prajit

      Pai vezi? Unde scrie pe blogul meu ca e mediu academic? Nu scrie pe nicaieri, tocmai din cauza ca n-am pretentia de-a fi academic. Nici pretentia si nici interesul. Mai multe dintre postari sunt pamflete. Oricand poti sa-ti deschizi si tu un blog unde sa scrii cu CAPS LOCK si bold ca ceea ce e scris pe "sclavii lu' darwin" este fals din cauza ca nu este academic, din cauza ca nu sunt date referinte si atunci toata lumea o sa fie fericita. Spor la treaba si d-zeu sa te ajute.

      Nu stiu, nu i-am intrebat. Hai ca o sa-i intreb si revin cu un telefon. E bine asa?

      Perfect. Cand dai de ei si iti comunica ce parere au despre scrierile lui Aquinas atunci am sa ma urnesc sa iau in serios elucubratiile scrise pe acolo. Pana una alta, nici girul intregii comunitati teologice nu-l au acele texte si nici dovezi ca folosesc la ceva nu am vazut. Am vazut dovezi ca dauneaza umanitatii.

      Ștergere
    17. "Arata ca niste impostori profesionisti pentru orice om care cunoaste istoria religiei si a stiintei."

      De cand un om care recunoaste faptul ca nu stie suficient de bine anumite lucruri legate de un subiect sau altul e de dojenit? Vezi daca nu citesti? Chiar Socrate a spus celebra fraza "stiu ca nu stiu nimic", iar toata lumea stie ca Socrate a fost un mare om, mare intelept, un erudit in adevaratul sens al cuvantului, care daca ar mai trai, le-ar da clasa multora dintre "intelectualii" de azi, care se cred tari doar pt ca au si ei o patalama.
      " orice om care cunoaste istoria religiei si a stiintei."
      Ohohoooo, dar tu crezi ca preotii si teologii nu cunosc istoria religiilor? Bai nene, informeaza-te, de aia ai net. Informeaza-te si o sa vezi ca istoria religiilor e in programa oricarei facultati de teologie din tara asta si din strainatate.
      Ce carti si scrieri de IR ai citit tu? Wikipedia si youtube? Pai doar cu astea crezi tu ca o scoti la capat? Daca te intreb acum face to face de scrierile lui Eliade despre religie, fara sa ai net, fara wikipedia, cred ca faci pipi pe tine.

      Ștergere
    18. "Oricand poti sa-ti deschizi si tu un blog unde sa scrii cu CAPS LOCK si bold ca ceea ce e scris pe "sclavii lu' darwin" este fals"

      Asta n-o sa fac, deoarece ar vedea si altii care ar intra pe acel blog si ai primi prea multa atentie. Mult mai multa decat meriti.
      Cu toate ca nu toti ateii regreta comunismul, voi bineinteles ca sunteti frustrati pt ca nu va mai bucurati de atentia pe care o primeati pe vremea lu' ceasca. Atunci nu se preda religia in scoli, ba mai mult ea era criticata pe fata, cei credinciosi erau persecutati tot pe fata si in cele mai josnice moduri posibile, erau daramate biserici cu nepasare maxima (desi multe erau si obiective istorice si cu picturi de interes national), era propovaduit materialismul si ateismul (dupa cum am mai spus, acesta din urma mai cu perdea), toate astea sub legea ce garanta libertatea religioasa si de constiinta. Dupa cum vezi josnicie si ipocrizie maxima.
      Asa ca voi sa faceti bine sa va resemnati, ca acele vremuri au trecut si nu se mai intorc. Ati avut ocazia sa va impuneti punctele de vedere si ati dat-o in bara, ati devenit niste ratati pe care nimeni nu ii mai vrea. Ca voi acum nu mai sunteti cu materialismul dialectic, ci cu "new atheism" e tot bullshit si iar bullshit deoarece v-am spus mai sus ca ambele curente sunt la fel de abjecte si au suficiente puncte comune.
      Fie ca "double D" (Darwin si Dawkins) sa va "lumineze" mintea, la fel cum v-au " luminat-o" si Marx, Engels si Lenin, ale caror funduri, pana nu demult, erau pupate de voi fara cusur.
      Chiar ca pt voi, nu e nimic nou sub soare.

      Ștergere
    19. P.S. In ceea ce priveste evolutionismul, a fost acceptat de unii, insa parerile sunt tot impartite, nenumarati teologi catolici rejectandu-l fara probleme. Si pana la urma, daca-l accepta unii, e eroarea lor. Noi ortodocsii nu-l acceptam. Iar daca zici ca ne inselam, incearca sa-l combati in aceasta chestiune pe Lennox sau pe Craig Lane sa vedem daca poti. Aia au argumente "taticule".

      Ștergere
    20. De cand un om care recunoaste faptul ca nu stie suficient de bine anumite lucruri legate de un subiect sau altul e de dojenit? Vezi daca nu citesti?

      Can pretinzi cunoasterea unor adevaruri absolute si se demonstreaza ca habar n-ai despre ce vorbesti atunci esti impostor.

      Chiar Socrate a spus celebra fraza "stiu ca nu stiu nimic", iar toata lumea stie ca Socrate a fost un mare om, mare intelept, un erudit in adevaratul sens al cuvantului,

      Esti caraghios, Socrate a fost omorat cf informatiilor pe care le avem din cauza ca cica n-ar fi crezut in zeii cetatii. Altul mai bun n-ai gasit ca sa argumentezi proreligie?

      Daca te intreb acum face to face de scrierile lui Eliade despre religie, fara sa ai net, fara wikipedia, cred ca faci pipi pe tine

      Eu sunt om care gandeste, nu baza de date, eu am nevoie sa operez cu informatiile, sa stiu unde pot sa le accesez si nu sa le stochez in creier; am nevoie sa stochez cat mai putine particularitati in cap si cat mai multe generalitati ca sa pot avea perspectiva asupra lucrurilor, aia care tie iti lipseste. Exista tehnologii pentru stocarea informatiei mult mai eficiente decat creierul uman. Crezi ca e o virtute in a te uzita ca pe un hard disk?

      Ștergere
    21. Si pana la urma, daca-l accepta unii, e eroarea lor. Noi ortodocsii nu-l acceptam

      Voi o sa fiti tratati in mod special de istorie ca secta religioasa care a uitat sa se reformeze si a suferit un accident mortal in sec XXI.



      Ștergere
    22. "Crezi ca e o virtute in a te uzita ca pe un hard disk?"

      Mai, cand va vad ce scuze gasiti pt faptul ca nu cititi mai nimic in afara de wikipedia, mi se face greata. Pai daca era valabil ceea ce tocmai ai scos tu pe gura, atunci toate facultatile si liceele si masterele din lumea asta nu si-ar avea rostul. "De ce sa mergem la scoala, de ce sa citim carti, cand putem sa ne uitam pe wikipedia?" "De ce sa citim 4 volume de Istoria Credintelor si Ideilor Religioase de Eliade, cand putem sa citim pe wiki despre el?" Penibil. Si n-ar fi atat de penibil daca nu ai fi sustinut ca esti tare pregatit si citit in domeniul religiei (mai ales cel al IR), ca apoi sa dai de inteles ca n-ai citit decat de pe wiki. Chiar ma asteptam sa dai nume de tratate, de scriitori ai IR (cum ti l-am dat pe Eliade) sa schimbi opininii despre ei si operele lor. De ex Eliade vs Filoramo etc. Dar asta, bineinteles, presupune sa citesti acele opere, acele volume, acele carti, chiar daca nu fila cu fila, macar rasfoite. Dar se pare ca tu nu ai facut asa ceva, asa ca adevaratul impostor esti tu. Nu mai arata cu degetul spre teologi.

      Ștergere
    23. Pai daca era valabil ceea ce tocmai ai scos tu pe gura, atunci toate facultatile si liceele si masterele din lumea asta nu si-ar avea rostul.

      Nici nu-si au rostul. Cel mai mult timp este petrecut in aceste institutii cu dictarea????!!!! si cu memorarea, eventual intelegerea unor idei care nu vor fi folosite si deci uitate.

      De ce sa citim 4 volume de Istoria Credintelor si Ideilor Religioase de Eliade, cand putem sa citim pe wiki despre el?

      Nu-mi place cum scrie Eliade. Nu imi plac ambiguitatile, imi plac exprimarile clare si precise. Sunt interesat de fapte si nu de interpretari, de interpretat chiar eu am sa interpretez asa cum consider de cuviinta.

      Mai, cand va vad ce scuze gasiti pt faptul ca nu cititi mai nimic in afara de wikipedia, mi se face greata

      Nu cred ca ti-am spus ca n-am citit altceva afara de wikipedia dar nu pot sa observ agresivitatea crestinilor atunci cand vine vorba de wikipedia. Te deranjeaza ca nu e scrisa de religiosi?

      Chiar ma asteptam sa dai nume de tratate, de scriitori ai IR (cum ti l-am dat pe Eliade) sa schimbi opininii despre ei si operele lor.

      Ha ha ha! tu iti imaginezi ca o dezbatere este un pissing contest in care oponentii se sparg in figuri cu numele de carti si de autori pe care le cunosc ei (dar pe care nu i-au citit). O dezbatere este facuta pe idei iar tu nu exprimi idei care pot fi dezbatute ci vrei sa arati ca esti mai doct decat mine si ca din cauza asta tu ai dreptate si exista un d-zeu iar eu ba. Bine, esti mai doct. Acum mergi si bea un ceai de menta sa te mai calmezi.

      Ștergere
    24. "Nici nu-si au rostul. Cel mai mult timp este petrecut in aceste institutii cu dictarea????!!!! si cu memorarea, eventual intelegerea unor idei care nu vor fi folosite si deci uitate."

      Aici suntem partial de acord, sunt multe mizerii care se intampla in licee si facultati si nici eu nu am fost ferit de aceste mizerii, insa asta nu e un argument pt faptul ca sunt inutile. In liceu si facultate poti invata cum sa cauti informatiile de care esti interesat, cum sa te uiti intr-un studiu sau intr-o lucrare etc. Nu poti sa zici ca nu-si au rostul doar pt ca nu ti-au placut tie sau pt ca nu te-ai dovedit prea capabil cat ai fost elev/student.

      "nu pot sa observ agresivitatea crestinilor atunci cand vine vorba de wikipedia. Te deranjeaza ca nu e scrisa de religiosi?"
      Eu apreciez oamenii care citesc, care isi iau principalele informatii din carti, tratate si studii (pe celuloza sau in format pdf sau scribd, nu conteaza) si care folosesc wikipedia doar pt o prima informare, asa sa stie cat de cat despre acel subiect, si nu ca o sursa principala de informare si pe care o afiseaza in toate link-urile posibile si imposibile. Cei care fac aceasta din urma dovedesc faptul ca nu prea le au cu selectarea informatiei si ca o vor gata selectata si "rumegata" de altii, asa, mura in gura pt ca lor li-e prea lene sa o faca.

      " Te deranjeaza ca nu e scrisa de religiosi?"
      Nu, deloc. Ba chiar exista si OrthodoxWiki. Ca dovada, ia de aici:
      http://ro.orthodoxwiki.org/Pagina_principal%C4%83

      "se sparg in figuri cu numele de carti si de autori pe care le cunosc ei (dar pe care nu i-au citit)."

      Aici suntem iar de acord pt ca ilustreaza exact cazul tau. Gura pacatosului adevar graieste. Doar tu trambitai cat esti de pregatit in IR (si nu ai citit nicio opera fundamentala) si in evolutionism (si cand esti intrebat de Originea speciilor...pas).

      "Nu-mi place cum scrie Eliade. Nu imi plac ambiguitatile, imi plac exprimarile clare si precise."
      Zi si mie un nume de carte/tratat sau lucrare de un astfel de autor care are exprimari clare si precise si e peste Eliade, ca sunt curios. Numai un singur titlu, hai stiu ca poti.

      Ștergere
    25. "Zi si mie un nume de carte/tratat sau lucrare de un astfel de autor care are exprimari clare si precise si e peste Eliade, ca sunt curios."
      Ma refer la tratat din domeniul IR, am uitat sa precizez.

      Ștergere
    26. Doar tu trambitai cat esti de pregatit in IR (si nu ai citit nicio opera fundamentala) si in evolutionism (si cand esti intrebat de Originea speciilor...pas)

      Nu am obiceiul sa citesc opere de la cap la coada decat daca e vorba de literatura sau daca ma captiveaza intr-un mod deosebit. Daca am o intrebare de alta natura ma duc exact la capitolele si fragmentele care ma intereseaza.

      Zi si mie un nume de carte/tratat sau lucrare de un astfel de autor care are exprimari clare si precise si e peste Eliade, ca sunt curios

      Ha ha ha! tu iti imaginezi ca o dezbatere este un pissing contest in care oponentii se sparg in figuri cu numele de carti si de autori pe care le cunosc ei...

      Ștergere
    27. "Ha ha ha! tu iti imaginezi ca o dezbatere este un pissing contest in care oponentii se sparg in figuri cu numele de carti si de autori pe care le cunosc ei... "

      O da? Si atunci de ce mi-ai cerut mai sus sa-ti dau exemplu de studii teologice? Eu ti-am dat exemple de asemenea studii pe care tu le-ai comentat, te-ai uitat peste ele, ti-ai facut o anumita parere, iar cand vine vorba sa dai si tu un exemplu, te faci ca ploua, ma iei cu "pissing contest" and shit. Esti lipsit de onestitate intelectuala.

      Ștergere
    28. Oricum, eu ma bucur de "serviciile" pe care le aduci ateismului. Cu din astia ca tine, veti disparea cu totii in mai putin de 100 de ani.

      Ștergere
    29. Eu ti-am cerut orice studiu teologic care a fost revizuit de comunitatea teologica (orice ar inseamna asta) si metoda dupa care se face revizia, si nu m-a interesat daca la-i citit tu sau ba, iar tu mi-ai cerut specific o carte despre istoria religiilor care este "mai sus decat Eliade" si pe care am citit-o eu, ca si cum am avea cum sa determinam ca e mai sus sau mai jos decat Eliade. Pe tine te intereseaza sa trollezi despre cine a citit ce, iar pe mine ma intereseaza sa discut idei, nu ma intereseaza ce ai citit tu si nici nu ma va interesa vreodata. Ceea ce m-a interesat a fost motivul pentru care pui valoare pe "studiile teologice" si n-ai reusit decat sa baigui ca sunt probleme laterale, neimportante - alte tehnici de trolling.

      Ștergere
    30. "Eu ti-am cerut orice studiu teologic care a fost revizuit de comunitatea teologica (orice ar inseamna asta) si metoda dupa care se face revizia, si nu m-a interesat daca la-i citit tu sau ba"

      Si sa inteleg ca tu dai exemple si de studii sau carti pe care nu te-ai uitat, pe care nu le-ai citit si pe care le gasesti alandala pe net? Pai zi "prietene" asa.

      Ștergere
    31. De regula nu dau exemple de carti decat daca o cere cineva. Textele mele sunt foarte simple si n-au nevoie de referinte suplimentare. Eu ti-am cerut un studiu teologic ca sa vedem cum ar arata asa ceva si n-ai fost in stare decat sa-mi dai link la doua enciclopedii de aberatii crunte, dupa care vii si ma freci la cap ca n-am citit Eliade. Si, care-i problema? Crezi ca nu poti invata istoria religiilor decat de la Eliade? Spune o idee specifica pe care ai retinut-o tu de la Eliade si putem sa discutam, sunt dispus sa invat de la tine :) Vai, dar stai, tu nu poti sa discuti idei din aceste carti; tu doar esti in stare sa discuti despre ce-a citit unul si ce-a citit altul fara sa faci referinta la continut.

      Ștergere
    32. ..pai sa te ajut amigo, sa ti dau eu un exemplu greu de aplicat in practica si acu' in sec 21. Scara de Sf Ioan Scararul. nu a fost 'revizuita' de 'comunitatea teologica' pentru ca nu este nimic de revizuit. scrierea isi pastreaza prospetimea originala.
      tot io

      Ștergere
    33. "spune o idee specifica pe care ai retinut-o tu de la Eliade si putem sa discutam"
      Dar pe mine nu ma intereseaza neaparat sa te conving de valoarea sau nonvaloarea cartilor despre religie ale lui Eliade. Eu te-am intrebat ce te-am intrebat ca sa stiu de unde iti iei informatiile, cu alte cuvinte sa stiu sursa si implicit credibilitatea/necredibilitatea si validitatea/nevaliditatea ei. Asta pt ca aberezi foarte mult si nu stiu sursa unor anumite aberatii ce le scoti pe gura.
      Din Eliade ar fi multe de discutat, dar n-am de gand sa transform acest pseudodialog al nostru intr-o "pseudodiscutie" despre Tiamat, Sol Invictus sau Stapanul Animalelor din epoca preistorica. Mai discut despre astea si eu insa mai mult in realitate, face to face, nu cu cineva care se uita pe wiki sau dex online sa-mi spuna raspunsul.
      Pe mine ma mira ca esti asa de sigur in opiniile tale si nu admiti posibilitatea de a te insela.
      AI vazut, teologii admit posibilitatea de a se insela in unele chestii, si ei au pareri impartite, tu insa nu domle, tu esti habotnic rau in "credintele" si opiniile tale. Ceea ce dovedeste ca nu esti atat de informat si de cult pe cat te crezi in comparatie cu ceilalti, care pt tine sunt niste inculti limitati intelectual (ma refer la credinciosi).

      Ștergere
    34. nu a fost 'revizuita' de 'comunitatea teologica' pentru ca nu este nimic de revizuit. scrierea isi pastreaza prospetimea originala.

      Nu a fost revizuita si testata din cauza ca teologia nu este testabila sub nici un aspect. De aia nici nu functioneaza, nici nu foloseste la ceva si de aia fiecare are teologia proprie. E chiar mai rau decat cu preferintele culinare.

      te-am intrebat ca sa stiu de unde iti iei informatiile, cu alte cuvinte sa stiu sursa si implicit credibilitatea/necredibilitatea si validitatea/nevaliditatea ei. Asta pt ca aberezi foarte mult si nu stiu sursa unor anumite aberatii ce le scoti pe gura

      Daca stii ca teoria "limbo-ului" are ca sursa summa teologica a lui Aquinas ai aflat implicit "credibilitatea/necredibilitatea si validitatea/nevaliditatea ei"? Eu am vazut ca n-ai aflat si habar nu ai. Nu reusesti sa demonstrezi decat ce te-au invatat pe tine acolo al teologie sau unde ai fost tu - te-au invatat sa nu gandesti ci sa estimezi ca o informatie este adevarata sau falsa dupa sursa ei; altminteri ar fi trebuit sa-ti spuna ca informatiile din Biblie trebuie judecate dupa criterii independente de ala ca fac parte din Biblie. Te-au invatat sa asculti de autoritatea unor carti. Tu crezi ca poti determina adevarul sau falsul informatiilor dupa cartea in care sunt scrise? Daca intr-o carte de povesti scrie ca 1+1=2 inseamna ca asta este o poveste? Daca intr-o carte de fizica spune ca teologii mananca cacat si apoi le cresc aripi de inger inseamna ca asta e o lege a fizicii?

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe mine sincer cel mai mult ma agaseaza in prezent propaganda nationalista agresiva pe care o face Mihai Gadea prin intermediul postului pe care il conduce, Antena 3.Inainte postul era chiar agreabil si emisiunile foarte bune, insa de cand acest individ a inceput sa ridice in slavi si sa se laude el insusi cu reusitele romanilor fie din tara, fie plecati, a devenit totul un kitsch inimaginabil.Inclusiv tampenia cu "romanii sunt destepti" a fost promovata pana la exasperare si nu inteleg de ce trebuie sa ne comportam ca si cum unele lucruri care se spun despre poporul asta n-ar fi adevarate.Si pe undeva e logic ca strainii sunt atat de superficiali si ne judeca dupa aparente, fiindca ei oricum nu stau sa se documenteze despre tara noastra asa cum probabil cei mai multi dintre noi fac cand vine vorba despre alte natiuni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine ca nu ma uit la televizor, internetul e mai mult decat suficient pentru mine, pot sa dau pauza la filme cand vreau si nu-mi baga nimeni pe gat reclame sau emisiuni pe care nu le doresc. Eu zic ca Tv-ul este actualmente o tehnologie care dauneaza populatiei, la fel cum sunt si tiparul cu hartia cand iau formele unor abominatii precum "click" sau "libertatea". Tv-ul ajunge practic sa dezinformeze populatia prin prezentarea unor informatii irelevante - circuri politice si aparente. Nu esente. Astept cu nerabdarea migrarea treptata a populatiei catre internet.

      Problema cu acest Gadea (cred ca l-am vazut maxim de 2 ori in viata) este probabil problema generala a televiziunii, aceea ca trebuie sa faca audienta si sa vanda ceea ce prinde la multime. Iar la multime nu prind lucrurile serioase, nici sobrietatea dar nici umorul de calitate si nici informatia relevanta. Asta e tragedia televizorului. Pe internet insa primesti exact ceea ce cauti. Daca cauti informatii serioase le gasesti, daca cauti gunoi, sunt tone de gunoi, de toate pentru toti. Pana la urma tot internetul e mai sanatos.

      Ștergere
  7. Din pacate,din moment ce facem parada din burta umflata de bere si din mancatul de mici,nu cred ca suntem chiar atat de dragalasi. Nu sunt impotriva consumului de alcool,sunt impotriva paradei. Ar mai avea sens sa spun ca romanasii nu.s nevinovati? In momentul in care indobitocirea e acceptata,vina apartine ambelor parti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu ai o problema cu romanii. Esti rasista?
      Ti-am dat mai inainte un link cu un studiu facut in mediul academic care arata ca alcoolismul e prezent foarte mult si la altii, nu numai la noi, dar vad ca pt tine nu conteaza studiile argumentate stiintific. Nu! Tu ai ce ai cu romanii.
      Nimeni nu te obliga sa bei sau sa mananci mici daca tie nu-ti place acest lucru. Iti cer pt a doua oara sa nu mai judeci oamenii si sa-ti vezi de lungul nasului!

      Ștergere
    2. Romanii nu sunt o rasa. Nici chinezii. Doar pechinezii.

      Ștergere
    3. "din moment ce facem parada din burta umflata de bere si din mancatul de mici"

      Dar nu te obliga nimeni sa bei bere si sa mananci mici. Tu ai libertatea de a merge la sala zilnic, de a face nspe mii antrenamente cu greutati sau cardio, poti bea apa plata, poti manca legume ,nu te tine nimeni pe loc. Acum e posibil sa mananci ce vrei si sa faci ce activitati doresti, nu ca pe timpul lu' ceasca, cand doar ateii de la partidul lu' peste, (adepti ai ateismului si materialismului dialectic) aveau frigiderele pline cu carne aleasa, iar restul mancau salam cu soia si ciorba de legume (mai manca lumea si ciorba cu carne, dar era asa de putina carne ca alergai cu lingura dupa ea prin farfurie si nu o gaseai; erai norocos si daca "prindeai" un amarat de zgarci).

      Ștergere
  8. he he la cata bere baga in ei germanii sau cehii sau irlandezii noi suntem la nivel de gradinita. nu mai scriu de 'party-urile' englezesti in care vezi tineri (majoritatea din 'familii bune')beti ca porcii si cazuti pe strazi..sunt chestii pe care le vezi la tv nu sunt 'secrete'. si culmea toti astia enumerati mai sus sunt mai nationalisti (francezii bat recorddu in materie de nationalism inclusiv la nivel academic.. ca romanii.. da ce pretentii de intelegere a unor situatii de facto sa am de la o fetitza care habar nu are pe ce lume, traieste si ea in confortul ei domestic cu paru dat peste ochi/emo kids gen
    (tot io)

    RăspundețiȘtergere
  9. lol,daca faci neste afirmatii trebe intarite cu dovezi, nu?
    www.ziare.com/europa/marea-britanie/imagini-socante-cu-viata-de-noapte-a-britanicilor-galerie-foto-1122536
    (tot io)

    RăspundețiȘtergere
  10. :))..de necaz ca li s-a stirbit imperiul, bre..
    )))

    RăspundețiȘtergere
  11. ps
    inca nu pricep ce oftica ai tu amice pe Ortodoxie..ortodoxia este greu de practicat dar este si printre cele mai tolerante. sa ti dau un exemplu; io dupa vecernie cand am ajuns acasa am 'vizionat' pi net doua filme horror scarboase; the 'human centipede 1' si 'a serbian film' fara 'teama de iad'
    (tot io)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul ca e greu de practicat nu o face in ochii mei mai buna decat altele, de fapt dificultatea practicilor n-are nici o consecinta in estimarea mea despre religii. Pot acum sa-ti inventez o religie chiar mai greu de practicat decat ortodoxia. Ia ortodoxia, mai adauga vreo 2-3 interdictii si te-ai scos.

      Nu am oftica doar pe ortodoxie ci pe orice idei false considerate ca adevarate, pe idei false despre lucruri foarte importante crezute adevarate de foarte multi oameni. Un organism biologic a carui perceptie a mediului exterior este distorsionata paseste pe calea mortii nu pe cea a vietii.

      Ștergere
  12. mai, ca majoritatea tovarasilor mei pe timpu comunismului am crescut intr o familie de 'indiferenti religiosi'declicul s-a produs dupa 89 cand am inceput sa citesc din curiozitate patristica si vietile sfintilor. am aderat la ortodoxie din empatie fata de martirajul celor care au avut sange in vene nu apa..crestinismul fiind singura religie din istorie inabusita in sange inca din fasha. in cazu meu argumentul 'indoctrinarii' cade. stiu, experienta personala nu i un argument valid..
    (tot io)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Martiri ai sa gasesti prin mai multe religii avand in vedere ca s-au ucis care cum au apucat, unii pe altii. E in vena religiilor sa o faca. Cea mai simpla metoda a unei ideologii false de-a extermina alta ideologie falsa este metoda numita "cu toporu". Adevarul nu se incurca cu toporul si nu se va incurca vreodata. N-are nevoie.

      crestinismul fiind singura religie din istorie inabusita in sange inca din fasha

      Poftim aici niste informatie de verificat. Asta e doar pentru religia ortodoxa, nu si pentru aia catolica sau alte denominatii. Sa spui ca crestinismul a fost singura religie inabusita in sange din fasa e din cale afara de deplasat. Mii de secte su fost exterminate, din fasa sau mai apoi, pentru motive de erezie; inca crestinii au fost persecutati initial pe motive de ... ateism.
      Oricum, sa te convertesti la o ideologie din alte cauza decat aia ca o crezi adevarata - eu asta nu pot sa pricep si nici n-am sa pot vreodata; empatie pentru martiri am si eu insa nu doar pentru cei crestini si ortodocsi, am empatie si pentru Jan Hus sau alti popi care au demonstrat ca au sange in vene si au platit cu viata pentru demonstratie si pentru ceea ce credeau eu ca e adevarat. Asta nu ma impiedica sa observ ca ceea ce ei credeau adevarat era in fapt fals.

      Ștergere
  13. Salutare,

    As vrea sa intreb daca te-ai gandit sa postezi si articole scrise de altii pe tema religiei.
    Eu n-am capacitatea sa tin un blog de unul singur, dar as putea scrie cate un articol - doua pe luna si m-as bucura sa le vad postate undeva :)

    Momentan am un articol scris, daca vrei ti-l poti trimite.
    (Adresa mea de email e cucu.ciprian (at) gmail(punct)com)

    O zi faina,
    Ciprian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ca se poate negocia contra cost. Ai vreun model de contract sau caut eu? Nu de alta, dar ca sa facem totul oficial.

      Ștergere
    2. Am sa raspund pe mail in legatura cu oferta.

      Ștergere
  14. Şarlataniile astea cu teologia lu neculăiţă minciună şi extorcarea de bani de la imbecili (pe motiv de mântuire a sufletului) ar trebui prevăzute în codul penal, la fel ca şi vrăjitoria. în fond, toate sunt doar forme de spiritism şi ocultism.
    Ce cîcat de pregătire e aia de teolog? Un tip care a absolvit facultatea de sefeuri şi snoave?
    Revelaţii şi trăiri... Cîcat. Orice schizofrenic poate pretinde că a vorbit cu dumnezeu, care i-a spus să-şi bată un cui în talpă şi pe urmă să se-nchine la el. Ce-i drept, bolnavii psihici nu au salarii plătite de la bugetul de stat...
    Religia e o pandemie, o cangrenă, la fel ca şi corupţia, traficul de arme şi carne vie etc.
    Din păcate, la fel ca şi corupţia şi afacerismul ilegal, nu poate fi eradicată prin discuţii sterile. Atâta timp cât vor exista imbecili şi hrăpăreţi (adică pe termen indefinit) religia va continua să polueze şi să ucidă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Discutiile nu sunt sterile. Religia este propagata in mintile oameni prin discutie, nu prin altceva. Nu putem sa punem in miscare mecanisme sociale pentru a elibera oamenii de religie decat prin discutie, au incercat altii niste metode mai hardcore si nu functioneaza nici macar atata.

      Internetul este foarte tanar, mai mult de 10 ani in tara asta nu are si este singurul mediu informational cu adevarat liber. Aici este punctul nostru tare si aici este punctul slab al prietenilor religiei.

      Ștergere
    2. ei, rahat, punctul slab, au şi aplicaţii android pentru cuminecături şi rugăciuni... îi credem noi proşti, da nu-s deloc... prostia internautică e la fel de prolifică precum cea pe papirusuri...

      Ștergere
    3. Este punctul slab pentru ca pana la apariatia internetului prietenii religiei (precum si alti oameni nesanatosi la creier) au putut controla informatia. Si cine controleaza informatia detine puterea. Ei bine, pe internet nu mai detin ei puterea - toti banii lor si toata influenta lor, toate piedicile si santajele sociale la care recurg ei sunt in spatiul asta irelevante. These motherfuckers are wasted and they know it. Intr-o generatie, maxim doua au sa fie trecuti la capitolul amintiri neplacute.
      Am fi noi prosti dati dracului ca sa nu speculam aceasta oportunitate inestimabila si sa nu trambitam pe un blog sau pe un site despre cat e de falsa religia, asa cum n-am putea sa facem de regula in spatiul public clasic deoarece nu ne invita nimeni pe la televizoare si nici ca noi sa scriem prin reviste nu le-ar placea prietenilor religiei. Avem revistele noastre in format electronic, sunt citite iar comunitatea ateista prospera si si se largeste.

      Ștergere
  15. lozinci din astea imbecile si ad hominem uri(ca ale lui @anonim) tintite invers spre (neo)ateism pot scrie si io. da' ma abtin din bunsimt. deci mai usor cu insultele sa pastram un dialog civilizat si constructiv
    (tot io)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omul a bagat si insulte dar si cateva adevaruri. Problema este ca parerea ta despre ortodoxie nu e impartasita nici de conducerea BOR si nici de vasta majoritate a credinciosilor. Daca toti erau ca tine nici nu m-as mai fi obosit cu ce fac eu pe aici; te-as fi intrebat totusi de ce crezi una si alta, asa, de dragul discutiei insa nu m-as fi avantat la alte lucruri. Sa dai ca exemplu pe unul ca Teodosie ala de la Constanta e foarte relevant deoarece se vede de la 2 poste ca individul e o lepra umana in adevaratul sens al cuvantului - nu stiu cine si ce i-a facut de-a ajuns in halul in care este, dar daca asta face parte din conducerea BOR atunci n-are cum sa fie bine pentru aceasta institutie.

      Ștergere
    2. logica elementară spune că atunci când două enunţuri se contrazic, în mod cert unul dintre ele este fals. când cineva pretinde a fi unsul lui dumnezeu (bun, drept şi milos) şi în acelaşi timp practică satanismul pe faţă (incantaţii spiritiste, idolatrie, necromanţie) şi îşi jefuieşte proprii enoriaşi, eu nu înţeleg ce dialog poate exista între un tâlhar şi victima lui.
      dacă nu mă înşel, însuşi cristos îi numea pe preoţi lupi care au ajuns paznici la stână...
      ateismul este rezultatul direct al delictelor de ordin moral şi penal ale acestor detracaţi.
      iar românii sunt evident idioţi ca naţiune, din moment ce acceptă o astfel de stare de lucruri, şi în acelaşi timp devin complici la sminteala popească.

      Ștergere
    3. ateismul este rezultatul direct al delictelor de ordin moral şi penal ale acestor detracaţi.

      O fi pentru unii si nu este bine daca-i asa. Ateismul meu de exemplu nu este un rezultat, asa m-am nascut si asa am ramas.

      Ștergere
    4. „Ateismul meu de exemplu nu este un rezultat, asa m-am nascut si asa am ramas.“
      nu există om fără sentimentul religios. aş zice mai degrabă că la tine nu a fost cultivat sau măcar subliniat în familie.

      oricum, problema nu este credinţa într-o divinitate sau negarea divinităţii, ci felul în care convingerile oamenilor sunt inculcate, speculate şi exploatate. aş fi la fel de revoltat să fiu înscris pe neve la ateişti, cum sunt acum când a priori sunt considerat apartenent la un cult religios şi ca atare mi se fură din buget banii munciţi de mine pentru tot soiul de bîzdîgănii popeşti.

      oi fi eu român, dar nu permit să fiu asimilat cu toţi oligofrenii...

      Ștergere
    5. "atunci când două enunţuri se contrazic, în mod cert unul dintre ele este fals"... nu musai, pot fi ambele false, dar în mod sigur nu sunt ambele adevărate.

      "O fi pentru unii si nu este bine daca-i asa"... de ce nu e bine? Sunt indivizi care au fost prostiţi şi spălaţi la creieri toată viaţa, iar ăsta poate fi unele din declicurile care să îi puna (în sfârşit) pe gânduri. După un declic lucrurile încep să intre pe alt făgaş, iar mie unul mi-e greu să cred că ar putea să îi ducă înapoi de unde au pornit. Poate că nu e cel mai elegant mod de a înţelege acel individ că e în rahat, dar până la urmă contează ce va deveni după ce iese din "matrix"!

      Ștergere
    6. nu există om fără sentimentul religios. aş zice mai degrabă că la tine nu a fost cultivat sau măcar subliniat în familie.

      Ce-i aia sentiment religios in opinia ta?

      Ștergere
    7. @godless1859 Sentiment religios = un alt termen care are atatea definitii pe cati indivizi exista. Am fost cultiva in religia ortodoxa, dar niciodata nu am avut sentimente de iubire fata de ea, ci doar dezgust si ura ca fata de orice sistem opresiv.

      Cred ca individul confunda sentimentul religios cu indoctrinarea ideologica.

      Ștergere
  16. protestantismul a nascut si naste monstri..de genu astora indoctrinati de mici cu 'biblia de-a stanga si pusca de a dreapta' sunt extremistii care au declansat razboaie religioase si genociduri. pentru ca usor trec de la fanatismul religios(sola scriptura) la fanatismul ateu. exemplu e individu care semneaza 'anonim'. bai '@anonim', idolatrule, pentru ortodocsi scriptura este o simpla carte(buna de citit) la acelasi nivel cu alte carti.
    (tot io)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    3. poate ai dreptate.. nu am cum să emit pretenţii de filosof şi deocamdată asta e tot ce pot.. dar ce legătură are asta cu subiectul şi ce treaba ai tu?..

      Ștergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  21. ... se culca si omu' pe-o ureche 5-6 ore si lumea incepe sa se injure pe-aici...

    RăspundețiȘtergere
  22. godless, tu pui o întrebare [Ce-i aia sentiment religios in opinia ta?] şi pe urmă îmi ştergi răspunsul? eşti caraghios. şi fetid.

    RăspundețiȘtergere
  23. de laş, ce să mai vorbim...

    RăspundețiȘtergere
  24. dar rămân postate reply-uri la ce s-a şters deja. tu sigur nu eşti bolnav psihic?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca-mi spui ce-i aia sanatate psihica poate am sa pot sa-ti spun daca sunt bolnav psihic sau nu. Clar ca nu ma consider sanatos insa nu-i consider nici pe altii. Ti-am sters comentariile deoarece le condimentezi cu prea multe insulte si referinte la persoane si acestea ajung pana la urma sa dezintegreze conversatia chiar si daca este tinuta de oameni inteligenti - o trimit sa se manifeste pe un făgaş emotional si nu pe unul rational. Este un spatiu public acesta in care ne manifestam si inca nu sunt pregatit sa fiu responsabil pentru lucrurile de care sunt responsabili cei care produc abjectii si abominatii ca "libertatea" sau "click". Chiar daca pericolul este infim din cauza ca nu am traficul lor, tot nu ard de nerabdare sa umplu spatiul public cu discutii irelevante despre persoane si altfel de nimicuri; este inflatie de asa ceva. Poti comenta si insulta idei oricand aici, nu persoane, si oricine poate, nu am ceva special cu persoana ta.

      Ștergere
    2. @godless, habar n-am ce-s alea libertatea sau click, n-am mai citit presă românească din 1990. dar metoda ta securistoidă de moderare şi cenzură e o dovadă limpede de neputinţă şi frustrare. fii pe pace, nu vă mai deranjez coteria.

      Ștergere
    3. Clar este ca noi doi nu putem comunica. Tu vrei sa vorbesti despre metodele mele securistoide, nu vrei in ruptul capului sa arati de ce metodele mele ar fi nocive.

      Ștergere
  25. Intradevar Romanii sunt FOARTE IDIOTI!

    RăspundețiȘtergere
  26. stau si ma gandesc daca merita sa-ti mai bati capul cu cei indoctrinati religios,ei au raspuns la toate=dumnezeu,pentru cele mai marunte lucruri care le pot face,prefera sa se roage=sa cada din cer,nu o scoti la capat cu ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu unii merita, cu altii mai putin, nu este vorba de scos la capat aici.

      Ștergere
  27. @ godless
    off topic
    ce zici de vorbele nenelui astuia despre educatie?
    http://www.youtube.com/watch?v=pOaYSGHAEnQ

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a, am uitat sa zic, omu e culturist.
      da pan la urma nu conteaza cine e, conteaza ce spune...

      Ștergere
    2. Da, pare un om foarte eficient si cu aptitudini bune pentru practica.

      Ștergere
  28. Salut !
    Foarte interesant blogul tau. Recent eu si cativa amici am deschis site-ul http://bisericaneortodoxa.ro - un site dedicat ateilor. Esti interesat de un link exchange ? cdnmx3@gmail.com este adresa mea de mail, in cazul in care sunteti interesat de un link exchange.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ok, v-am adaugat la blogroll.

      Ștergere
    2. Deja sunteți out of the air? :D

      Niciunul din cele două nameservere nu rezolvă hostname-ul.

      Ștergere
  29. @godless sau oricine altcineva, ateu sau crestin, nu conteaza
    stiti cumva daca se poate gasi gena egoista de richard dawkins in fformat pdf si in lb romana pe net? ca eu am caautat-o in multe locuri si am gasit-o in lb engleza si spaniola, insa in romana n-am gasit deloc.

    RăspundețiȘtergere