Hristos a decedat!

    Se face că se apropie cu paşi repezi sărbătorile de primăvară, acea perioadă din an în care unii oameni ţin să-şi afirme în public propria religie şi să-i agaseze continuu pe cei nereligioşi, repetând la întâmplare, dar cu mult zel, mantra creştină a Paştelor - "Hristos a-nviat". Atunci când învie se înghesuie toţi să ţi-o spună, dar în cele trei zile cât este decedat (conform mitologiei) n-ai vedea măcar pe unul amintind faptul că ar fi decedat; sunt mult prea ocupaţi oamenii cu tăierea mielului, cu vopsitul ouălelor şi cu drobul. 

    E cinstit, zic eu, ca după cât de des auzi în zilele astea despre învierea lui Hristos, să auzi măcar odată dacă nu chiar de două sau de trei ori, că ar fi fost pe la o vreme şi mort, căci fum fără foc s-ar mai putea să iasă, dar înviere fără moarte nu se poate nicicum. Prin urmare solicit cititorilor ca în cele 3 zile de dinaintea învierii să nu uite să trimită mesaje tuturor prietenilor, familiei şi cunoştinţelor, să prindă chiar şi necunoscuţii pe stradă şi să le transmită urarea pascală "Hristos a decedat!"

    Sigur, ideea că un zeu etern şi atotputernic ar fi murit acum 2000 de ani pe undeva prin Palestina, lipit pe-o cruce, este ţicnită în cel mai mare grad cu putinţă, dar să fim serioşi, religia creştină nu a dus niciodată lipsă de ţicneală, ci dimpotrivă, şi-a făcut un punct de rezistenţă din ţicneală - daca nu cumva o întreagă temelie.

   Şi ţicnită nu este ideea ca un zeu ar fi murit, ci aceea că a murit pentru noi. Cine ştie, dacă vor exista astfel de zei poate au şi ei nişte boli, poate au o SIDA divină, poate vreo meningită dumnezeiască sau poate se plictisesc de eternitate şi de omniscienţă şi comit suicid. Totuşi, să spui că unui zeu îi pasă de noi atât de mult încât şi-a dat viaţa pe o cruce, în Orientul Mijlociu, nu este doar deplasat ci pare preluat direct din literatura S.F. pe care o produc cei mai buni prieteni ai creştinilor, aceia care sunt cazaţi la ospiciu. 

    Creştinii susţin nu numai că Dumnezeu a creat acest Univers pentru noi, ci că a mai şi venit pe Pământ să se sacrifice pentru păcatele noastre şi pe deasupra chiar a mers pe apă ca să vedem noi şi chiar a oprit o furtună ce ameninţa să-i răstoarne barca, cu ucenici cu tot. Cică nu numai că Dumnezeu a aşezat Terra la distanţa potrivită de Soare, nu numai că a calculat constantele fizice astfel încât viaţa să poată exista pe această planetă, dar pe deasupra l-a şi trimis pe fiul său să înmulţească peştii şi pâinile, şi mai mult, a mai şi scos dracii din nişte îndrăciţi şi ne-a mai mai şi lăsat o carte sfântă în care ne instruieşte să nu mâncăm crustacee.

   Clar este că sunt la fel de multe dovezi pentru aceaste teze pe câte există pentru aceea conform căreia porcul zburător a zburat într-o spirală descendentă deasupra localităţii tale, a aterizat direct în ceaunul de pe foc, şi în timp ce s-a amestecat, s-a sărat şi s-a piperat singur, a mai făcut şi mămăliga în timp ce se prăjea, iar apoi ţi s-a servit ţie pe post de pomana porcului. Adevărat vă spun, dacă Hristos a înviat, atunci şi porcul a zburat!

    S-ar putea ca cineva să înţeleagă că eu am ceva de împărţit cu sărbătorile de faţă, însă o astfel de idee este mult prea depărtată de adevăr. Sărbătorile primăverii se ţineau cu mult înainte de apariţia religiei creştine, aceasta a venit ca o ideologie impostoare ce este, să înglobeze aceste sărbători în formele doctrinelor ei iraţionale şi să le deturneze sensul iniţial. Este de înţeles bucuria oamenilor la simţirea căldurii după ce câteva luni au stat dârdâind cu ţurţuri la nas, ca nişte stalactite; este de înţeles bucuria lor pentru valul de căldură şi lumină care vine cu primăvara şi este de înţeles fascinaţia speciei noastre pentru acest proces de dezmorţire al naturii, pentru revenirea la viaţă a plantelor şi animalelor care au hibernat şi pentru observarea celor care încep un nou ciclu de viaţă. Ceea ce nu este de înţeles, este ca această revenire la viaţă a naturii, această notabilă şi ciclică transformare a mediului înconjurător, să fie sărbătorită sub forma metaforică a revenirii la viaţă a unui evreu mitologic din Palestina. În Palestina nici măcar nu este iarna ca la noi, este răcoroasă şi ploioasă, o binefacere în acel semideşert; nici vorbă de frig sau de ţurţuri la nas.

   Aşa că acum până mai este timp şi nu vom avea iarnă ca în Palestina din cauza încălzirii globale, să ne bucurăm de soare, de căldură şi de natură, să ne bucurăm de primăvară, nu de o fabulă din Orientul Mijlociu. Să sărbătorim primăvara, nu ţicneala. Şi să nu se îngrijoreze cetăţenii creştini, vom avea în scurt timp şi un festival al ţicnelii, un festival în care vom invita trupe de teatru de la toate casele de nebuni şi de la toate bisericile, un festival pe care îl vom intitula "al creştinismului" şi unde "Hristos a-nviat" va fi pe post de salut. Până una alta, în lumea oamenilor care au o relaţie personală cu realitatea, Hristos a decedat, şi decedat a rămas.