Pagini

luni, 14 septembrie 2009

Argumentul prin brainwashing

Cred că cititorii mei ortodocşi întru logică şi spirit critic sunt cât se poate de familiarizaţi şi de plictisiţi de minciunile, aberaţiile şi nonsensurile teiste, pe care religioşii le numesc "argumente", aruncând astfel în mocirlă ideea de argument.
Iată că am ajuns la cel de-al treilea rumân (că numai în România cred că se poate întâmpla aşa ceva) care la întrebarea: "De ce crezi în Dumnezeu?" îmi răspunde: "Aşa am fost învăţat!". Prima mea reacţie a fost în toate cele trei cazuri supefacţia extremă. Cum să nu rămâi stupefiat în faţa unei asemenea replici?

Bun raţionament este acesta şi într-adevăr poţi să-ţi conduci viaţa după el într-un mod care să te avantajeze. Dacă ai fost învăţat ceva, atunci musai trebuie să faci aşa cum ai fost învăţat. Dacă ţi s-a zis că există Moş Crăciun, trebuie să crezi că există Moş Crăciun până la moarte. Pentru că aşa ai fost învăţat. Adică ai un creier şi nu trebuie să-l foloseşti deoarece este mult mai simplu să gândească alţii pentru tine şi să decidă acţiunile tale, în loc să le decidă proprii tăi neuroni, tranformându-te astfel într-o păpuşa gonflabilă cu vid în loc de materie cenuşie.

Nu există expresie a sclaviei mentale creştine, care să mă îndurereze mai mult decât argumentul prin spălarea creierului. Acesta nu poate decât să arate că individului care reprezintă la modul serios ideea conform căreia trebuie să crezi ceva, pentru simplul fapt că ţi s-a spus, i s-a implementat din fragedă pruncie sub formă de cântec, joc, şi slogan al copilăriei - "crede şi nu cerceta". Mai arată faptul că acel individ este conştient de motivul pentru care crede anumite lucruri, pentru că, nu-i aşa, a fost învăţat să creadă acele lucruri, că este total resemnat, şi că el crede că are nici nu fel de metotă prin care poate desluşi adevărul de minciună.

Cum să te consideri om, şi să afirmi în acelaşi timp că personalitatea ta este produsul minciunilor care ţi-au fost băgate în cap de către alţii, la fel de spălaţi pe creier şi să persişti în această stare de denigrare a propriei persoane...

Nu, nu eşti om, eşti o maşină de executat, un sclav distrus, om fără ideii proprii, lipsit de puterea de a distinge adevărul de fals, lipsit de personalitate proprie, lipsit de dreptul la decizii proprii, de libertate spirituală, şi nu în ultimul rând, de orice urmă de individualitate. Nişte roboţei ai lui Hristos şi sclavi ai lui Dumnezeu, care execută fără să gândească, deoarece - e păcat să gândeşti, nu-i aşa?

2 comentarii:

  1. Obișnuință, rutină, ...„tradiție”.

    „Așa se face.”

    „Așa a fost să fie.”

    Fatalism resemnat terminal.

    „Dacă toată lumea folosește Windows, înseamnă că e bun, nu mă mai freca la icre cu Linuxul tău.” sună cunoscut?

    „Dacă noi, familia ta, sîntem credincioși și ne rugăm lui Dumnezeu și învățătoarea ta merge și ea duminica la slujbă și unchiu' Gigi din Canada cîntă în cor, înseamnă că trebuie și tu să te duci la orele de religie și să mergi la biserică și să îl slăvești pe domnul!”

    „Crede și nu cerceta.”

    și multe alte exemple.

    Uneori prostia este de-a dreptul șocantă prin înrădăcinare, persistență și extindere. Sigur, pînă la un punct se pot scuza multe dacă există dezinformare sau cenzură. Dar totuși! trăim într-o epocă a informației și a liber-cugetătorilor. Nu?

    Ca să închei într-un mod mai glumeț - de unde știi tu că „sclavii distruși”, „mașinile de executat” de care vorbești tu nu sînt de fapt niște oameni, tocmai, *cu* idei proprii, de unde știi că ei de fapt nu au cercetat cu luare-aminte această... problemă și nu au ajuns la concluzia că de fapt e mai benefic pentru ei să fie credincioși? Ha! Ha! Ha!

    Parcă Caesar spunea că oamenii vor alege de cele mai multe ori să creadă ceea ce vor, ceea ce le convine.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Fatalism resemnat terminal"
    Iti prezint argumentul prin istorie. Daca toti indivizii ar fi gandit asa, acum am fi spart cel mult nuci de cocos pe undeva prin jungla. Faptul ca nu o facem, este cauzat de unii indivizi care nu au gandit terminal fatalistic.

    Sclavii distrusi si masinile de executat nu au avut idei proprii, pentru ca sunt crestini. Si ca sa stie ce-i aia cristos, trebuiau sa primeasca informatia de undeva. Cat despre ceea ce spune Cezar, este adevarat pentru unii oameni. Mie imi va conveni intotdeauna sa cred ceea ce este adevarat, deoarece actiunile pe care le performezi au ca baza credintele pe care le sustii, si in momentul in care credintele sustinute sunt false, actiunile performate in baza acelor credinte false iti vor aduce deservicii.
    Si toata lumea ar trebui sa stie si sa accepte acest lucru.

    RăspundețiȘtergere