O să-mi sacrific puţin din timpul dedicat religiei creştine şi o să mă exprim asupra altei religii, cea a senzaţionalului truistic inutil. Aceasta este mass-media în România - un grup de oameni care ar trebui să aibă un scop ceva mai nobil decât cel curent, acela de ar face puţină educaţie şi care sfârşeşte sub ochii celor care se consideră nişte formatori de opinii prin a face corp comun cu religia în programul subconştient (sau nu) de imbecilizare a maselor.
Reacţia mea este dictată de rezultatul ameninţării făcute de către Remus Cernea conform căreia acesta si-ar da foc în faţa TVR-ului. Motivaţiile nu le mai prezint aici, cine doreşte poate să se informeze. Amuzant şi trist în acelaşi timp mi se pare faptul că jurnaliştii au fost atât de naivi şi de dezinformaţi încât s-au prezentat la eveniment, crezând că într-adevăr o să-şi dea foc.
Cât se poate de relevant este comentariul lui Remus:
Daca anunţam că voi ţine în faţa TVR un discurs despre critica pe care o face Karl Popper lui Platon, Marx şi Hegel vă invit pe fiecare să presupuneţi de câtă mediatizare s-ar fi bucurat.
Situaţia de faţă nu poate decât să arate că din punctul de vedere al presei, opiniile unui candidat la preşedenţia ţării sunt mult mai lipsite de importanţă decât faptul că cineva o să şi dea foc în semn de protest (bine măcar că au înţeles împotriva a ce se protesta) - ceea ce este profund patetic şi cât se poate ruşinos la adresa "formatorilor de opinii".
Într-o ţară în care formatorii de opinii sunt de fapt deformatorii de opinii, nişte instituţii ahtiate după un rating pe care îl face publicul lor, ahtiat la rându-i după senzaţional şi complet ignorant faţă de problemele societăţii cu care el însuşi se confruntă, ei bine, o astfel de ţară îşi merită soarta, iar cetăţenii ei merită să fie sclavi, nu numai ai lui Dumnezeu ci a propriei lor impotenţe psihice. Este revoltător faptul că există pe internet bloguri care au ca subiect principal politica, mai responsabile faţă de societate decât este presa română (probabil din cauză că acelea sunt non-profit) şi este şi mai revoltător faptul că această presă în loc să urmărească informarea corectă a cetăţenilor, urmăreşte câştiguri şi ratinguri, pentru a supravieţui financiar în competiţia pe care o poartă pentru câştigarea atenţiei din partea cetăţenilor abrutizaţi psihic ai Republicii Retardate România.
Nu văd in ce fel este ceva mai moral decât ceea ce face Biserica Ortodoxă - i.e. a parazita pe nenorocirile, fricile şi instinctele primare ale oamenilor şi a promova în scopul parazitismului ignoranţa faţă de realitate.

> Într-o țară în care formatorii de opinii sunt de fapt deformatorii de opinii (...)
RăspundețiȘtergereEiii, nu e chiar așa de negru dracul: depinde cum privești problema. (</sarcasm>)
De ce presupui că modul de informare dorit este unul inerent corect (moral, alea-alea)?
Eu nu presupun - la nivelul organizațiilor și al instituțiilor statului - că oamenii sînt „buni de la natură”. Hai să ne închipuim o secundă că asta era și ideea, să se manipuleze populația într-un anume fel. Atunci ceea ce tu numești „deformatori de opinie” sînt de fapt niște gigei care își fac foarte bine treaba de *formatori* de opinie, fix în modul ăsta perceput de noi ca „incorect” („imoral”, alea-alea).
Nu am trăit niciodată cu senzația că ceea ce li se bagă românilor pe gît prin programele de televiziune și prin publicații (și, prin București, prin maculaturile de gust îndoielnic distribuite la metrou) ar fi informații concrete, de la mama lor, netrecute prin filtrul „(de)formator de opinie” al unor realizatori/jurnaliști neîndoctrinați și care să nu vrea să îndoctrineze, la rîndul lor.
Orice chestie care formează, deformează și alterează opinia publică e un instrument de influență și, finalmente, de manipulare în masă. Precum religia/biserica de altfel, cum bine zici.
Printr-o perspectivă mercantilă, mass-media este o industrie pentru pionii și creierele căreia contează mai mult, se pare, „să meargă biznisul” decît să se adopte un aliniament imparțial și purist. Atitudine, de altfel, perfect justificată de tipul consumaționist (sper că nu inventez cuvinte) de societate din care facem parte.
Ca exemplificare, nu știu cîți dintre noi s-au întrebat recent de ce anumite produse, să zicem electronice, „nu se mai fac, dom'ne, așa cum se făceau pă vremuri!”. Sînt făcute tocmai spre a obliga posesorul să le reînnoiască după un interval care îi convine producătorului.
1. Modul de informare dorit ar trebui sa fie acela care aduce beneficii maxime tuturor membrilor societatii.
RăspundețiȘtergereIar de exemplu, acestia care tampesc populatia sunt atat de idioti incat nu-si dau seama ca daca nu ar mai tampi-o ar avea mai mult de castigat decat ceea ce au de castigat acum. Aici e problema. Imi prezinti degeaba situatia, o cunosc prea bine; eu vreau sa o schimb.
M-am intrebat de mai demult de ce nu se mai produc pentium I, si nu am ce sa fac afara de faptul de a nu-mi cumpara un Intel cu 7 core-uri (care nu mi-ar folosi la nimic) fata de ce am acuma. Nu am vrut in postul asta sa arat ca nu inteleg ce se intampla. Inteleg si ma revolt deoarece nu-mi convine situatia actuala.
Mass media este un business. Modul de informare va fi tot timpul cel care aduce mai multi bani.
RăspundețiȘtergereDin câte am înţeles eu, nici mass media din occident nu are scopuri mai nobile. Trăim în distopia lui Huxley. Suntem controlaţi nu prin frică, ci prin îndobitocire cu trivialităţi.
RăspundețiȘtergereCel mai mare business posibil este tehnologia si subsidiara ei stiinta. (teorii, bla bla). A folosi un mijloc de comunicare in masa pentru a promova bullshitul sentimental si nu tehnologia si producerea de tehnologie este imbecil. Pe de alta parte tot datorita tehnologiei poti avea parte de un adevarat bulshit care vizeaza sentimentele si instinctele primitive, gen jocurile pe computer.
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca oamenii nu gandesc in viitor. In loc de divertismentul de 2 lei de care avem parte acum am putea avea parte de un divertisment adevarat.
"A folosi un mijloc de comunicare in masa pentru a promova bullshitul sentimental si nu tehnologia si producerea de tehnologie este imbecil."
RăspundețiȘtergereNimic nu este imbecil daca aduce bani. Imoral da, dar nu imbecil.
"In loc de divertismentul de 2 lei de care avem parte acum am putea avea parte de un divertisment adevarat."
Avem divertismentul actual pentru ca majoritatea populatiei este prea proasta ca sa inteleaga ceva mai evoluat. Si in divertisment functioneaza "natural selection". Daca ar fi in prime time 6 filosofi care discuta despre "bine" si "adevar" nu s-ar uita nici 2% din populatie (este doar un exemplu extrem).
Problema societatii actuale este ignoranta fata de Einstein si fata de Darwin. Oamenii in loc da gandeasca pana in viitorul indepartat, gandesc cel mult pana maine sau poimaine. Din cauza asta fac investitii in distractiile futile in loc sa investeasca in tehnologie. Orizontul lor psihic e scurt, deoarece sunt inculti, nu cunosc teoria evolutiei si imensitatea spatiului si a timpului. Daca s-ar raporta la realitate, ar promova tehnologia, dar ei se raporteaza la vietile lor inutile. Si, din nou, imi prezinti degeaba situatia trista, pe care o cunosc.
RăspundețiȘtergereDaca, asa cum sugereaza Spil Ath, ar fi 6 filozofi prime-time nu s-ar uita decat 2% din populatie, intr-adevar. Restl 98% s-ar duce repede sa caute niste Cancan sau Click ca sa 'se mai rada' si ei, dar nu le-ar mai gasi.Acestea s-ar fi reprofilat pe teme precum stiinta, tehnologia, cultura, arta. Stirile politice ar aparea serioase si punand probleme reale nu intrigi ieftine intre circari. Pe net ar gasi numai umor inteligent, care cere un anumit nivel de cultura pentru a fi inteles, si asa mai departe cu toate sursele de divertisment si informare publice. Ce-ar face ei atunci, nu s-ar simti fortati sa se adapteze? Nu s-ar vedea obligati sa-si recunoasca ignoranta si inferioritatea intelectuala? Eu cred ca da.
RăspundețiȘtergere