Dumnezeu este un troll

    Conform religiei creştine, Dumnezeu este cel care a orchestrat cu bună ştiinţă scenariul în care oamenii din secolul XXI sunt îndreptaţi să creadă că el există şi că îi iubeşte, cu toate că nu poate fi găsit pe nicăieri. Oricât de mult şi-a extins specia umană orizontul percepţiei şi oricât şi-a perfecţionat instrumentele de investigare a realităţii, nici un fel de dumnezeu n-a apărut pe vreun monitor, în vreo poză, sau rezultând din vreo ecuaţie. Într-adevăr, dumnezeul creştin n-a fost descoperit nici printre particulele subatomice, nici în spuma cuantică şi nici în imensitatea sutelor de  miliarde de galaxii care au fost observate cu telescoapele pe care le-am construit.

    Conform religiei creştine, Dumnezeu a orchestrat scenariul în care cei mai proşti şi mai inculţi dintre oameni sunt şi cei mai credincioşi - cu cât mai proşti, cu atât mai credincioşi; scenariul în care cu cât oamenii cunosc mai multe despre religie şi despre lume, cu atât mai mult este probabil să nu creadă că el există. A orchestrat scenariul în care cartea pe care el ar fi lăsat-o oamenilor nu conţine nici măcar o singură propoziţie care nu ar fi putut să fie scrisă de nişte barbari de acum 2500 de ani. Şi cu toate astea, Dumnezeu se aşteaptă să crezi că el există.

   Tot acest Dumnezeu, a lăsat această carte pe post de ghid de moralitate astfel încât noi să citim în ea despre el şi despre faptele lui, fapte care îl prezintă ca fiind cel mai imoral personaj existent în istoria reală şi în cea fictivă, un psihopat dezaxat, turbat şi sadic, şi se aşteaptă ca noi să-l slăvim şi să-l iubim. A lăsat aceeaşi carte pe post de explicaţie pentru existenţa noastră laolaltă cu tone de dovezi care atestă într-un mod indubitabil faptul că nu am fost creaţi de nici un dumnezeu ci am evoluat timp de aproape patru miliarde de ani prin selecţie naturală. A lăsat această carte plină de ipoteze demonstrabil ţicnite, de cruzimi îngrozitoare şi de povestiri ridicole pe post de carte de căpătâi a adepţilor săi şi se aşteaptă ca noi să credem că e cartea lui.

    Ar trebui să credem că Dumnezeu există, că este interesat de soarta noastră şi că este un dumnezeu bun, în timp ce cunoaştem faptul că la o singură epidemie de ciumă a murit în chinuri groaznice aproape jumătate din populaţia Europei, o epidemie care nu reprezintă decât o picătură de apă în oceanul suferinţei umane şi care actualmente s-ar trata foarte uşor cu tetraciclină.

   Totodată, Dumnezeu este artizanul scenariului în care aşa zişii mesageri ai săi pe Pământ, preoţii, s-au ocupat în mod susţinut timp de secole cu minciuna şi s-au luptat peren cu adevărurile ştiinţifice, deci cu adevărurile demonstrabile. Timp de sute de ani oamenii au găsit ca motiv principal de-a ucide şi de-a extermina pe semenii lor faptul că nu aveau religia corectă, iar Dumnezeu ne-a lăsat cică în această situaţie în care nu se putea determina care anume este religia corectă. Ne-a lăsat să ne omorâm pentru el deşi ar fi putut să facă un semn pe cer poate, şi atunci toţi am fi avut aceeaşi religie, religia adevărată.

   Dacă Dumnezeu există, atunci este clar că a făcut tot ceea ce este dumnezeieşte posibil ca o persoană raţională să nu poată crede că el există. A înlăturat orice dovadă a existenţei sale, ne-a lăsat o carte cel puţin caraghioasă pentru a crede că aceasta este inspirată de la un dumnezeu şi a menţinut un departament de relaţii cu publicul format peste măsură din mincinoşi, pedofili, avari şi ipocriţi de meserie. Acesta este un comportament de troll, un troll divin care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi, face pe prostu', pe indiferentu', pe nevăzutul şi pe inexistentul, şi o face atât de bine încât cel puţin pe mine m-a convins. Desigur, mai există şi posibilitatea că nu există defel şi că realitatea nu trimite la ideea că existenţei unui dumnezeu din cauză că nu există nici unul.

    Oricum, creştinii acceptă ideea că există, dar este un dumnezeu şugubăţ şi se face că nu există. Mai apare câteodată pe vreun fund de tigaie sub forma chipului lui Iisus şi când credeai că ţi-a dat un motiv suficient să crezi că există, chiar atunci afli de vreun cutremur care a ucis câteva zeci de mii de oameni şi intri din nou în starea de necredinţă. Universul religiei creştine este un Univers comandat de un troll omnipotent, omniscient, omnibenevolent şi logic imposibil, iar creştinismul reprezintă în fapt o formă de luare în derâdere a vieţii, viaţă care este trăită ca şi când ar fi o farsă cosmică instrumentată de trollul suprem - Dumnezeu.

Sacrificiul lui Iisus

    Conform religiei creştine, fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a sacrificat pentru binele nostru. Pentru binele meu, al tău, al celor ce au trăit înaintea noastră şi a celor ce se vor naşte de acum încolo. Cel mai probabil individul a fost executat pentru blasfemie iar după câteva sute de ani cei care au construit religia creştină au definitivat şi această doctrină a sacrificiului.

   Această doctrină nu este decât un alt mecanism psihologic care se foloseşte de intuiţiile morale umane pentru a controla mintea indivizilor ce cad pradă ideologiei creştine. Imediat cum ţi se arată că cineva a făcut un sacrificiu pentru tine, un anumit sentiment de recunoştinţă este automat generat în creier. Dacă eu aş renunţa la un rinichi pentru ca tu să trăieşti, mi-ai fi automat recunoscător, dacă aş renunţa la un rinichi şi o jumătate de ficat ca tu să trăieşti mi-ai fi şi mai recunoscător, iar dacă eu aş renunţa la propria viaţă ca tu să trăieşti atunci mi-ai fi recunoscător în cel mai mare grad posibil.

    Este deci suficient să-i spui cuiva despre acest sacrificiu ca să se simtă automat îndatorat acestui Iisus Hristos, datorie care poate fi plătită, evident, prin intermediul popilor şi respectând tot ceea ce dictează popii. Unele persoane se simt atât de îndatorate încât sunt cuprinse de sentimentalism şi uită să mai analizeze raţional motivele din spatele sacrificiului, motive care nu pot fi considerate justificate decât de persoane foarte grav bolnave psihic.

    Conform dogmelor creştinismului, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de-a păcătui, adică de-a încălca nişte reguli a căror stabilire e la latitudinea sa. Şi cea mai bună soluţie pe care a găsit-o pentru a rezolva această situaţie a fost să se transforme din dumnezeu în semizeu, să fie crucificat acum 2000 de ani, să sufere, să facă pe mortul trei zile ca apoi să reînvie. 

   Ca să-l înţeleg pe Dumnezeu trebuie să mă pun în locul lui. Trebuie să-mi imaginez că sunt atotputernic şi că fac o creatură de jucărie care să aibă dorinţa de-a se juca cu nişte măsline, după care o trimit într-un loc unde cresc măslini şi-i spun că are voie să se joace cu orice, numai cu măsline nu. Jucăria face ce face şi o pune dracul să se joace cu nişte măsline astfel făcându-mă pe mine extrem de nefericit în atotputernicia mea.  

    Şi ce trebuie eu acum să fac ca să îmi treacă supărarea produsă de jucăria creată chiar de mine însumi? Cea mai bună soluţie conform religiei creştine este să iau un ciocan supranatural şi îmi pălesc câteva peste ouăle mele atotputernice până le fac omletă. După care fac o minune peste trei zile, recreez ouăle din omletă şi astfel îmi trece supărarea pentru treaba cu măslinele. 

    Dacă şi acum o să mi se reproşeze că nu fac eforturi să înţeleg caracterul dumnezeului creştin atunci chiar nu ştiu ce as mai putea face. Cert este că a mă pune în poziţia dumnezeului creştin echivalează cu a mă pune în poziţia unui dereglat mintal despre care aş spune cel puţin că e anormal şi asta poate nu e întâmplător deoarece nici lui Dumnezeu nu i se par prea normale unele instincte naturale ale speciei umane ca sexualitatea sau curiozitatea de pildă.

    Apoi, ce fel de sacrificiu mai este şi sacrificiul divin? Dumnezeu fiind atotputernic ar fi putut să-şi facă din ouă nu doar omletă ci şi pandişpan, amandine sau cremă de zahăr ars, să le mănânce pe toate, să le digere, să le elimine şi apoi să pocnească din degete şi să-şi pună ouăle la loc ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi putut să moară nu acum 2000 de ani odată pe o cruce ci să moară în ficare zi de 6 ori pe 666 de cruci răspândite în 666 de galaxii şi ar fi fost tot o nimica toată pentru atotputernicia sa. 

   Nu este nici un fel de sacrificiu, este o poveste extrem de ţicnită inventată de nişte oameni extrem de cinici pentru a-i controla pe cei extrem de naivi. Daca Iisus Hristos a suferit şi a murit, n-a murit pentru mine, şi nici pentru tine, habar n-avea cine suntem noi, a murit din cauză că a fost un eretic într-o societate de tip teocratic şi dacă avem vreo datorie faţă de el atunci acea datorie va fi servită atunci când ideile teocratice vor fi eliminate din societatea noastră.

Cimitire

      Principala funcţie a religiei este aceea de-a-i ajuta pe oameni să depăşească problemele pe care le au făcându-i să se comporte ca şi cum acele probleme nu ar exista. Şi ne putem da seama cât de problematică este moartea pentru specia noastră doar atunci când contemplăm nivelul de ţicneală al ritualurilor religioase care vizează moartea. De exemplu, îngroparea morţilor are drept rol punerea în scena a unei piese de teatru din care să se desprindă ideea că morţii n-ar fi morţi de-a binelea.

    Dacă ai o maşină şi o striveşti de vreun copac, nu o duci acasa ca să o ţii într-un garaj mortuar şi să te urci în ea din când în când, nu mai bagi benzină în rezervorul spart şi nu mai întorci puţin de volanul stâlcit doar de dragul vremurilor bune. Dar atunci când moare o persoană, conform ritualurilor religioase trebuie s-o depozitezi într-un loc anume numit cimitir, să faci drumuri regulate pe-acolo şi să ai grijă de mormânt. De ce trebuie să ai grijă de mormânt? Evident, trebuie să ai grijă de mort, poate se îmbolnăveşte de sinuzită, cifoză, sau doamne fereşte, cancer.

     Aflu de pe wikipedia că în Japonia, 99,82% dintre trupurile celor decedaţi sunt descompuse prin incinerare şi nu prin tradiţionala metodă a viermilor, cea care se foloseşte în România. La unii dintre budiştii tibetani trupurile sunt tranşate şi apoi date vulturilor dar parcă tot e mai glorios decât metoda cu viermii. Clar îmi este că-i mult mai eficient din punct de vedere al spaţiului şi te mai şi scuteşte de absurdul faptului de-a dota un om mort cu drept de proprietate asupra gropii în care este repartizat. Bine măcar că morţii nu sunt împroprietăriţi pe viaţă şi pot fi scoşi după un timp pentru a face loc noilor veniţi.

     În Bucureşti de exemplu sunt vreo 15 cimitire şi un singur crematoriu - o teribilă risipă de spaţiu. Nu vreau să fiu înţeles greşit, acel spaţiu este folosit mult mai bine de un cimitir decât de un complex comercial, rezidenţial sau de vreo parcare. Măcar mai cresc nişte copaci, nişte buruieni prin cimitir iar o oază de verdeaţă este binevenită oriunde în acest deşert de beton, sticlă şi plastic care este capitala României. Din păcate există o modă a mormintelor care le obligă pe rudele defuncţilor să înalţe adevărate mausolee întru veşnica pomenire unor iluştri necunoscuţi şi de aceea, jumătate din spaţiul care ar fi fost altfel verde, este împestriţat cu plăci de marmură şi cu alte betoane.

    Există o competiţie a măreţiei monumentelor funerare, o funestă competiţie în care oamenii vor să arate că n-au trăit degeaba, că viaţa lor a avut o însemnătate şi că însemnătatea vieţii lor este proporţională cu greutatea plăcii de marmură şi cu soliditatea gardului de fier care împrejmuieşte micuţa mastaba. Eu credeam că daca vrei ca viaţa ta să aibe vreo însemnătate ar trebui să te gandeşti la lucrul ăsta atunci când eşti viu şi să acţionezi în consecinţă, dar se pare că unii au găsit o soluţie mult mai simplă pentru această problemă existenţială - se rezolvă cu o îngropăciune fastuoasă şi cu mai multă marmură.

   Ar folosi acele spaţii mult mai bine pe post de parc pentru cei vii decât ca orăşele ale celor morţi şi sunt sigur că aşa cum japonezii reuşesc să trăiască fără să locuiască în acelaşi oraş cu defuncţii lor vom reuşi şi noi vreodată să murim fără să mai avem pretenţia de-a locui cu vii. Iar dacă oamenii au dificultăţi în a accepta fenomenul biologic numit moarte, atunci soluţia nu este investiţia în ritualurile religioase din jurul trupurilor lipsite de viaţă, nici în plăcile de marmură din cimitire, ci investiţia în cercetare ştiinţifică în domeniul medicinei şi a ingineriei genetice.

   

Corupţia la români

    Corupţia în România este un fenomen foarte vechi şi este răspândit pe o scară foarte largă; corupţia la noi reprezintă o adevărată tradiţie, iubită şi respectată de aproape toţi cetăţenii. Deşi majoritatea românilor înţelege că ceva este în neregulă cu acest comportament, aceeaşi majoritate subscrie cu habotnicie la tradiţia corupţiei.

    Cum este deci posibil ca cea mai mare parte a populaţiei să recunoască în mod corect că un anume comportament este dăunător societăţii dar reuşeşte totuşi să recurgă cu consecvenţă la acel comportament?

    În corupţie este vorba în esenţă despre faptul de-a obţine un profit personal în dauna profitului colectiv şi este cert că oamenilor li se pare mult mai avantajos în anumite situaţii să urmărească profitul propriu în dauna profitului colectiv. De ce le pare mai avantajos, este lesne de înţeles, însă se poate demonstra foarte uşor că părerile lor despre realitate şi cu realitatea nu coincid.

    Trebuie doar să extindem dimensiunile la care percepem lucrurile de la propria persoană la momentul în care se produce infracţiunea respectivă până la dimensiunile întregii societăţi timp de vreo 10 de ani şi apoi să calculăm avantajele şi dezavantajele acestor acte. Pentru o singură persoană din momentul prezent este probabil avantajos să primească o mită de câteva sute de euro, cu preţul de-a  încălca o regulă a sistemului, dar odată ce vom lua în calcul toate persoanele corupte şi toate sumele şi mijloacele pe care şi le adjudecă necuvenit o să avem un alt tablou.

   Să spunem că este vorba despre corupţia din administraţie, sectorul privat, educaţie sau politică. Oamenii care activează în aceste domenii trebuie să aibă grijă să construiască şi să întreţină o maşină care de care în ultimă instanţă toţi ne folosim - maşinăria societăţii. Dar unii dintre ei preferă să cumpere bujii de mâna a doua pentru motor şi să ia mită de la cei care vând astfel de bujii, alţii preferă să îşi sustragă nişte bani de la recondiţionarea ambielajului şi a plăcuţelor de frână. Alţii toarnă în rezervor urină în loc de benzină (pentru că e mai ieftină) şi îşi angajează nişte rude foarte incompetente să mânuiască volanul şi să vopsească maşinăria. Fiecare vrea să câştige ceva de pe urma maşinăriei şi cei mai mulţi o fac, câştigă mai bine sau mai puţin bine de pe urma ei, prin instrumente cât mai diverse şi mai perverse.

    O singură problemă există, aceea că fiecare individ care comite un act de corupţie, mai mic sau mai mare, trebuie dacă trăieşte în această ţară să utilizeze serviciile care sunt oferite de maşinăria de aici. Iar maşinăria de aici este un rablament antic, ruginit şi defect care de-abia se mişcă, din motivele pe care le-am expus mai sus. Şi există o diferenţă între un om corupt care trăieşte într-o societate afectată de corupţie sistemică şi unul care trăieşte într-o societate onestă. Cam aceeaşi diferenţă există între unul care se plimbă cu o căruţă hodorogită pe un drum pietruit dar are în buzunar o sumă de bani sau o diplomă nemeritată şi altul care nu are diploma şi banii însă ajunge la aceeaşi destinaţie pe un drum asfaltat într-o maşină de lux. Pe scurt e diferenţa intre primitivism şi civilizaţie, între avantaje reale şi avantaje imaginare.

    Deşi a pune interesul personal în faţa interesului colectiv reprezintă un atribut al naturii umane, se poate demonstra că sunt cazuri în care în avantajul individului este să urmărească interesul colectiv şi că în aceste cazuri a nu urmări interesul colectiv este în fapt dăunător individului. Şi chiar dacă unii au dificultăţi în a-şi depăşi sentimentele şi predispoziţiile, majoritatea oamenilor înţelege să acţioneze într-un mod specific dacă  acea acţiune este demonstrabil profitabilă.

   Ceea ce mă pasionează pe mine este următorul paradox:

pentru a rezolva problema corupţiei trebuie luate atât măsuri împotriva ei cât şi făcută educaţie anticorupţie. Dar cum procedezi atunci când chiar cei care trebuie să implementeze acele măsuri şi să facă acea educaţie sunt corupţi, când sistemul care trebuie să pună în aplicare respectivele măsuri suferă din plin de această boală?

Rugăciuni pentru creştini

   Am observat că există anumite lucruri pentru care credincioşii creştini se roagă atunci când se roagă şi nicidecum altele. Se roagă pentru sănătate, pentru promovarea examenelor, pentru iertarea păcatelor şi altele din acestea dar eu în textul de faţă am să incerc să lărgesc sfera lucrurilor pentru care diversele categorii de creaturi creştine se roagă la Dumnezeu sau la sfinţi.

1. Pietonii şi şoferii creştini pot să se roage la Dumnezeu să se schimbe mai repede culoarea la semafor atunci când ajung ei în faţa trecerii.

2. Toţi creştinii să se roage la D-zeu să le dea o carte mai bună decât Biblia sau dacă nu o carte, măcar un update la ea.

3. Ca creştin te poţi ruga de Dumnezeu să îţi găsească de lucru, să îţi dubleze peste noapte salariul sau pensia, să îţi plătească curentul si întreţinerea ca prin minune, să îţi răcească mai repede ciorba din farfurie sau să ţi-o săreze după cum îţi place ţie.

4. Chirurgii creştini se pot ruga ca după ce au muncit din greu la o operaţie, măcar odată în viaţă un pacient să le mulţumească şi lor, nu doar lui Dumnezeu.

5. Străzile creştine din România ar face bine să se roage să nu mai fie reparate şi administrate de români ci de altă naţie. Trotuarele creştine să se roage pentru a nu mai fi scuipate tot timpul de trecători. 

6. Să te rogi nu doar pentru pâinea cea de toate zilele, ci şi pentru cafeaua cea de toate zilele, pentru apa caldă cea de toate zilele, pentru aerul condiţionat cel de toate zilele, pentru serialele cele de toate zilele şi pentru conexiunea la internet cea de toate zilele.  

7. Când faci pe tine şi e ocupat WC-ul poţi să te rogi de D-zeu să contracte timpul iar după ce ai dat curs chemării biologice roagă-te la bunul Dumnezeu să te şi şteargă la fund.

8. Fotbaliştii să se roage ca Dumnezeu sa nu răspundă rugăciunilor echipei adverse.

9. Când te scoli dimineaţa, roagă-te să facă o minune astfel încât serviciul să înceapă mai târziu.

10. Porcii creştini să se roage la Dumnezeu să le ierte păcatele, să moară nu înjunghiaţi, ci eutanasiaţi, şi să ajungă în Raiul porcesc, acolo unde plouă cu ştiuleţi de porumb şi curg numai lături.

11. Gunoierii creştini să se roage ca oamenii să arunce la gunoi doar narcise, zambile, panseluţe, trandafiri şi ghiocei

12.Poţi să te rogi să ţi se deschidă uşa fără să apeşi pe clanţă, să ţi se mestece mâncarea fără să dai din fălci şi să se oprească Pământul din mişcarea de rotaţie în caz că nu ţi-ai terminat treburile in ziua respectivă.

13. Se pot ruga pentru sănătate bolnavii creştini care suferă de de tetanos, pneumonie, TBC şi SIDA. Tot pentru sănătate se pot ruga şi cei care suferă de acnee, dureri de cap, răceală, gripă, diaree ori limbrici.

14. Pompierii să înalţe la cer rugăciuni pentru ploaie atunci când ia ceva foc iar oamenii de ştiinţă creştini să se roage ca testele să le confirme ipotezele oricare ar fi acele ipoteze.

15. Toţi popii să se roage să apară Dumnezeu pe Pământ într-un târziu, sau măcar să lase vreo dovadă a existenţei sale, astfel încât până şi ateiştii să se convertească şi să le plătească tribut. Totdată, dacă eşti popă, roagă-te asiduu să nu existe Iad, pentru că dacă există, cel mai probabil acolo îţi vei afla veşnicul supliciu.

16. Pe Dumnezeu poţi chiar să-l rogi să facă în aşa fel încât să nu te mai bâzâie şi să nu te mai pişte vara ţânţarii.

17. Roagă-te ca rugăciunea să funcţioneze şi mai roagă-te ca rugăciunea pentru efectivitatea rugăciunii să aibă rezultate.

18. În caz de cutremur roagă-te să fii plecat la ţară.

19. Înalţă rugăciuni fierbinţi către cer pentru defectarea boxelor vecinului nesimţit care îţi strică somnul.

20. Roagă-te să primeşti suficient de multă minte încât să realizezi că nu există nici un dumnezeu şi că creaţiile propriei tale imaginaţii au şi alte lucruri de făcut în afară de a-ţi rezolva ţie problemele.

    Gata. Acum sunt ferm convins că dumnezeul creştin va fi atât de ocupat cu abordarea acestor noi rugăciuni încât nu doar că nu va mai avea timp să-şi manifeste puterea-i magică prin intermediul moaştelor, dar nici măcar nu va mai putea să apară sub forma lui Hristos pe fundul vreunei tigăi sau al vreunei farfurii.