Creştinismul, cultul morţii

Religia creştină are două mari probleme cu specia umană. Una este faptul că e falsă, iar pe de altă parte mai este şi nocivă. Dominaţia de secole a acestei ideologii defecte asupra societăţii şi-a lăsat amprenta atât de adânc încât chiar majoritatea indivizilor seculari sau areligioşi încă susţine câteva dintre perceptele creştine, percepte care le-au parvenit prin persoane terţe şi prin mentalul colectiv. Să ne uităm la ideile cu care este asociat creştinismul:

-pasivitate

-supunere

-resemnare

-conformism

-acceptarea vieţii aşa cum e

-complacere în lipsuri materiale şi intelectuale

-anihilarea orgoliului şi a respectului faţă de sine al oamenilor

-apologia suferinţei şi a umilinţei ca virtuţi

-menţinerea ordinii sociale curente în orice moment al istoriei

-obedienţă oarbă faţă de reguli

-toleranţă nejustificată în faţa abuzurilor

-inacţiune în faţă nedreptăţii

Creştinismul promovează modelarea nevoilor fiinţei umane după cerinţele exteriorului, iar eu promovez ideea opusă, modificarea exteriorului după dorinţele individului. Noi, oamenii considerăm vieţuitoarele care funcţionează după prima opţiune ca fiind lipsite de ceva anume. Ceva esenţial. Acestea sunt plantele. Suntem oameni şi ne considerăm astfel deoarece avem dorinţa şi posibilitatea de-a modifica exteriorul după propriile nevoi. Oameni deci să fim, nu plante creştine.

Fiind un cult mesianico-apocaliptic al morţii, care profeţea distrugerea totală lumii aşa cum era cunoscută acum 2000 de ani nici nu ne puteam aştepta la altceva. Viaţa din perspectiva creştinismului nu avea nici o valoare deoarece toţi creştinii aşteptau apocalipsa. Pe aceste baze este inutil să te lupţi pentru a-ţi ridica nivelul de trai, pentru a ridica nivelul de trai al altora, este inutil să încerci să construieşti ceva. Creştinismul este o pregătire perpetuă pentru moarte.

Din cauza asta a apărut şi reforma, deoarece oamenii se săturaseră să trăiască ca şi când ar veni în orice clipă sfârşitul lumii, se săturaseră să trăiască fără să aibă alte direcţii de acţiune în afară de cele implementate de biserică şi să li se spună că singurele lucruri care merită făcute sunt sacrificiile interminabile pentru obţinerea vieţii eterne. A se reţine că motorul reformei nu are nimic creştin în el, ci a fost doar o modalitate pe care creştinii secolului XVI au găsit-o să pervertească dogma creştină de atunci în aşa fel încât să le permită un trai decent. Motorul reformei nu a fost creştinismul lui Martin Luther ci revolta normală, umană, împotriva Bisericii Catolice ale cărei singure scopuri erau eradicarea oricărei tendinţe de reformare a societăţii şi îngheţarea ei într-un Ev Mediu etern. Ce s-a făcut atunci a fost un lucru necesar, însă mentalităţile defetiste creştine nu au fost eradicate complet, aşa cum trebuie să se întâmple cu nişte gunoaie ideologice ale unui probabil predicator sociopat şi grav dereglat mintal din Orientul Mijlociu.

Creştinismul echivaleză fiinţa umană cu o plantă care aşteaptă să se usuce, iar din ale ei seminţe să crească alte plante care să aibă o existenţă identică cu cea a plantei originare. Asta nu e evoluţie, este încremenire în timp, demnă nici măcar de o rocă. Dacă s-ar pune cineva să decidă care este diferenţa între viu şi mort, atunci răspunsul natural ar fi că moartea este esenţa creştinismului în timp ce viaţa este principiul opus.

Aceste idei nefericite ale creştinismului, promovate la scară largă, încă îşi mai arată colţii în societatea modernă chiar şi printre necreştini. Mentalitatea defetist creştină trebuie extermintă şi înlocuită cu o gândire demnă de secolul XXI. Trebuie să fie înţeles că direcţiile următoare ţin de logică şi de bun simţ. Trebuie înţeles că:

-revolta împotriva nedreptăţii este justificată şi de dorit,

-responsabilitatea civică este necesară,

-doar prin promovarea nonconformismului, a diversităţii şi a individualităţii poate proveni toleranţa în mod natural, nu din impunerea ei sub ameninţarea torturii eterne.

-dorinţa de bunăstare materială şi intelectuală face parte din natura umană nu este vreo dorinţă satanică,

-la fel de necesară este expunerea paraziţilor sociali, a mincinoşilor, şarlatanilor şi oamenilor care îşi imaginează că au drept divin de-a dicta altora ce să facă în viaţă ca ceea ce sunt, adică nişte elemente indezirabile. În societăţile mult mai avansate ale animalelor "inferioare" astfel de specimene nu sunt tolerate în cadrul grupului.

-Trebuie ca progresul ştiinţific şi tehnologic să devină scop şi nu mijloc, aşa cum e acum.

-schimbarea regulilor şi a ordinii existente nu este vreo plagă ci un fapt natural care trebuie acceptat, şi mai mult decât asta, promovat.

Mai trebuie înţeles că nu există nici un dumnezeu care trage sforile şi că specia umană este singura responsabilă pentru situaţia în care se afllă la un moment dat, nu altcineva sau altceva. Din sclavi ai lui Dumnezeu trebuie să devenim proprii noştri stăpâni. Iar cei care îşi imaginează că vor reuşi să ajungă la o adevărată civilizaţie independent de restul lumii sunt în poziţia unui despot din Evul Mediu care nu are curent electric, habar nu are cum funcţionează Cosmosul, căruia îi mor copiii de variolă sau de alte boli exterminate acum şi care crede că e vreo mare brânză pe suprafaţa planetei şi că are prea multă bunăstare.