Propagandă creştină în Adevărul

    Adevărul, are mai multe feţe, aşa după cum aflăm din publicaţia cu acelaşi nume. Iată cum înţelege să prezinte Adevărul (teoretic obiectiv, practic nu prea) o ştire despre fiul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă:

"Andrei Plăcintă, ateu şi profanator"

Acesta este titlul, titlu care nu conţine şi cuvântul "homosexual"; faptul că ar fi homosexual este observat doar în url-ul articolului, nu şi în titlu. Să vedem cum arată această ştire de mare şi urgent interes naţional:

    "Fiul fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a ajuns iar în atenţia publicului după ce a făcut un scandal monstru azi-noapte. Tânărul, drogat fiind, şi-a bătut prietena, a avariat două maşini şi a încercat să calce cu maşina un martor. Andrei a devenit cunoscut după ce a a postat pe contul de Facebook poze cu însemne satanice, în care profana o troiţă dar şi în care se săruta cu alţi băieţi."

    Prima chestiune care ne frapează este faptul că tânărul homosexual şi-a bătut prietena, fapt care îl face să fie un tânăr homosexual cu prietenă; un concept la fel de logic ca acela de dumnezeu iertător şi drept. Lăsând aceste aspecte insignifiante deoparte, publicaţia în discuţie ne prezintă un individ care în mod clar nu stă deloc bine la capitolul moralitate şi la prevederea consecinţelor acţiunilor sale, însă nu vedem în titlu o exprimare de genul: Andrei Plăcintă prost crescut (la propriu) sau Andrei Plăcintă infractor, sau Andrei Plăcintă bătăuş sau Andrei Plăcintă scandalagiu; vedem Andrei Plăcintă ateu, ca şi cum ateismul este calitatea definitorie a lui Andrei Plăcintă.

     Aceasta este o tehnică de propagandă bine cunoscută, folosită şi în publicitate sub numele de propagandă prin asociere sau prin transfer. Ataşând unui specimen imoral calitatea de ateu este denigrată astfel calitatea de ateu. La fel de bine puteau să scrie în loc de ateu - pletos, pesedist, pitic, porcar sau păpuşar - pentru a denigra aceste categorii sociale. Titlul articolului face o asociere între ateism şi imoralitatea protagonistului, ca şi cum ateismul ar fi sursa imoralităţii. Ori ateismul reprezintă doar necredinţa în dumnezei şi draci, nimic altceva. 

    În ceea ce priveşte corelaţia dintre ateism şi infracţionalitate iată ce spune o statistică efectuată în SUA: Din numărul total de puşcăriaşi care au făcut obiectul studiului, 0,21% au fost atei, iar restul religioşi. În condiţiile în care populaţia de atei din SUA variază între 8 si 16%, dacă ateismul nu ar avea nici un fel de efect asupra moralităţii, atunci în închisori ar trebui să fie între 8-16% atei, însă ei sunt de fapt 0,21%. Asta înseamnă pe scurt că ateii din state au o şansă de 50 de ori mai mică de-a fi încarceraţi în comparaţie cu religioşii. De ce se obţine acest rezultat nu se ştie exact, se poate doar specula.

Conform altui studiu executat pe baza indicatorului global de pacifism, cele mai pacifiste ţări sunt cele cu procent ridicat de atei, în timp ce ţările de la coada clasamentului sunt acelea cu grad de religiozitate foarte mare:

    Acel indicator conţine printre altele numărul de conflicte interne şi externe, gradul de încredere în ceilalţi cetăţeni, gradul în care sunt respectate drepturile omului, numărul de omucideri, de crime violente şi de persoane încarcerate. Deci corelaţie inversă între ateism şi imoralitate. Cu toate că realitatea spune altfel, religioşii perseverează în aplicarea unei alte tehnici de propagandă numită demonizarea inamicului şi atacă ateismul de câte ori au ocazia cu scopul de a-şi promova agenda prozelitistă sub forma dihotomiei: ateu - rău, creştin - bun. Ori, aceste lucruri nu spun nimic despre moralitatea ateilor, ci spun multe despre moralitatea celor care fac acest tip mârşav de propagandă. 

   Se va întreba cineva în acest context ce e cu atacurile ateilor împotriva prelaţilor şi a înaltelor feţe bisericeşti şi dacă nu cumva este un comportament identic cu cel al religioşilor. Nu este acelaşi lucru deoarece ateismul nu are nici un fel de dogmă la bază şi ca atare nu are nici vreun fel de reţetă pentru moralitate. Ca ateu, trebuie să accept faptul că există alţii la fel de atei ca mine şi care pot fi ucigaşi, violatori, hoţi, muncitori ai câmpului, frizeri, poeţi, filozofi sau măturători de stradă. Moralitatea ateilor provine în general din etică, filozofie, biologie şi teoria jocurilor, cunoştinţe cu care se pare că domnul Plăcintă nu s-a întâlnit prea des. Ateii nu susţin  pe baza ateismului lor că sunt deţinătorii modului în care trebuie să se comporte un om în societate, religioşii, nu numai că susţin asta (pe baza religiei lor), dar mai doresc şi să impună acele reguli asupra noastră ,aşa cum făceau nu cu mult timp în urmă cu ajutorul rugului din piaţa publică sau a spânzurătorii.

   Iar în momentul în care aceşti oameni le dictează altora ce este moral şi ce nu, în timp ce ei încalcă regulile pe care le promovează, trebuie expuşi ca ceea ce sunt, după caz: impostori, ipocriţi, mincinoşi sau dezinformaţi. Revenind la subiectul principal al articolului, să-şi imagineze cineva cum ar sta lucrurile dacă de fiecare dată când cineva comite o boacănă, presa i-ar menţiona confesiunea religioasa sau lipsa ei. Guvernul de creştini condus de creştinul ortodox Boc vrea să taie salariile şi pensiile. Creştinul ortodox Traian Băsescu a înjurat o ziaristă. Un creştin ortodox beat şi-a violat fata în vârstă de 9 ani. Doi studenţi creştini de la medicină au ucis un om, l-au tranşat şi apoi l-au băgat în portbagajul maşinii. Dacă lucrurile ar sta aşa ,în maxim o lună i-ar fi ruşine oricărui om să mai afirme că e creştin.
    Drept concluzie, să-i fie ruşine autoarei articolului din Adevărul, în primul rând pentru subiectul abordat, care este demn de a fi menţionat pe hârtii igienice numite "Libertatea" "Click" sau "Can Can" şi apoi pentru modul în care a înţeles să abordeze subiectul. Ruşine, ruşine, ruşine!