Pagini

marți, 5 aprilie 2011

Apelul la majoritate - II

     Unii ar fi crezut că mi-am vărsat toată frustrarea pe apelul la majoritate în articolul în care am arătat că este de fapt un apel la prostia generală, dar mai am de spus câte ceva despre acesta. În acel articol am tratat chestiunea oarecum din punct de vedere empiric însă acum a venit vremea unei altfel de analize a conceptului de majoritate.
Atunci când vorbim de majoritate, teoretic toată lumea ştie ce înseamnă asta, însă practic nu prea se ştie iar cei care fac uz de apelul la majoritate ştiu chiar mai puţin decât ceilalţi ce anume reprezintă "majoritatea". Chiar dacă nu e clar ce înseamnă, puturoşii intelectual folosesc conceptul cu o siguranţă care ţine de nesimţire.
    1. Conceptul de majoritate vine "la pachet" cu antonimul său, "minoritatea". Acestea două se completează reciproc şi formează "totalitatea". Problemele intervin în momentul în care trebuie să stabilim de unde începe şi unde se termină acest tip de discriminare pe baza numărului. În cadrul unei totalităţi reprezentată prin 100%, majoritar reprezintă orice procent între 51% si 99% iar minoritar orice procent între 1% şi 49%. Tupeul celor care propun apelul la majoritate ca un procedeu valid de-a extrage concluzii variază direct proporţional cu procentul în care se regăseşte în totalitate majoritatea pe care o propun ei. Tupeul deci, este unul extraordinar în cazul unei majorităţi de 90%, dar destul de slăbuţ în cazul uneia de 60%. Dacă faptul că mai mulţi susţin o opinie reprezintă o dovadă pentru corectitudinea acelei opinii, atunci tot ei trebuie să explice care este limita de la care cei mulţi sunt atât de mulţi încât ceilalţi nu mai contează. Este acea limită 51%, 60%, 75% sau cât?
    2. O altă situaţie care nu este conştientizată atunci când se face apelul la majoritate este aceea în care, deşi un anumit număr de oameni e majoritar în cazul unui grup, el este minoritar în cazul altuia. De exemplu, creştinii ortodocşi sunt majoritari în rândul românilor dar minoritari în Europa. Mai mult, creştinii în general sunt minoritari în cazul în care avem în vedere întreaga specie:


    În particular, orice fel de sectă creştină (catolicism, mormonism, ortodoxie, etc) reprezintă o minoritate în cadrul populaţiei globale. Ca atare, atunci când se mai trezeşte vreunul să explice că doctrina lui e adevărată deoarece o majoritate susţine asta, i se punctează că pe lângă faptul că toţi aceia sunt stupizi, mai sunt şi o minoritate la nivel mondial; este posibil ca altă dată să fie mai reţinut în a exprima astfel de idioţenii.
    3. Deoarece nu ma pot trata acest subiect la modul serios prea mult timp, iată cum funcţionează apelul la majoritate în cadrul unui grup de patru indivizi. Gheorghe crede că porcii zboară deoarece aşa cred şi Maria, Nicu şi cu Vasilica. De ce crede Maria că porcii zboară? Pentru că aşa cred şi Gheorghe, Nicu şi cu Vasilica. Care, Vasilica, crede exact acelaşi lucru deoarece este crezut de către Gheorghe, Maria şi Nicu. Iar Nicu n-a văzut porci zburând pe nicăieri însă crede că e adevărat din cauză că i-au spus că cred ceilalţi trei. Mai pe scurt, toţi cred pentru că toţi cred şi fiecare crede din cauză că oricare celălalt crede. Nici unul dintre ei nu are vreun alt motiv să creadă în afară de faptul că oricare dintre ei crede. Ei cred pentru că cred.

    Zilnic vedem la televizor (nu eu, că nu deţin aşa ceva) nişte oameni plătiţi din banii noştri să ne reprezinte interesele, oameni care fac apel la majoritate şi la popularitate în mod repetat şi care susţin că pe baza acestora trebuie implementate politici publice. Întrebarea mea e simplă: îi plătim din banii noştri ca să-şi manifeste iraţionalitatea sau să ia decizii informate? Dacă tot îi vedem că îşi manifestă în mod deschis iraţionalitatea, atunci de ce-i mai votăm?

6 comentarii:

  1. Sunt votati pentru ca majoritatii (termen folosit conform definitiilor si explicatiilor de mai sus) ii place "painea si circul". Atat, nu cultura !
    Ultima data la alegeri, in fosta mea urbe, era un tip care a zis ca el nu e de acord cu paine si circ. Paine da, sa fie, dar paine si cultura, nu circ. Nu a castigat alegerile!

    RăspundețiȘtergere
  2. Chestia asta cu circul e generala, nu doar in fosta urbe a ta. Generala la nivel mondial. Ori e circ religios, ori e circ consumerist ori sunt ambele, astia fac tot ce pot pentru a distrage populatia de la problemele reale, ca daca nu ar face-o ar fi luati in furci de urgenta. Daca romanii stiau cum se face treaba acum 2000 de ani, ar fi fost si greu ca matrapazlacii din prezent sa nu stie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Problema pe care voiam sa o ridic era ca si in situatia cand li s-a oferit o alternativa, oamenii au refuzat-o, alegand benevoli painea si circul. Indoctrinarea, spalarea pe creier si memele mentin starea de fact in acest hal.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tie ti s-a parut ca e o alternativa, lor nu. Nu stiu ce sa-ti raspund deoarece nu cunosc exact la ce te referi. Inteleg ca au fost 2 catindati, unul a spus ca nu vrea circ, si din cauza asta nu l-au votat? Ar trebui sa stiu si ce-a spus celalalt. Sunt multe motive pentru care un incult sa voteze un catindat si nu altul. Pentru electoratul roman nu exista nimic mai reprezentativ decat cetateanul turmentat a lui Caragiale.

    Stiu ca majoritatea sunt turmentati insa mai sunt si cativa treji.

    RăspundețiȘtergere
  5. E un joc f interesant, numit "dilema prizonierului". Sunt doi prizonieri carora li se cere sa-si "marturiseasca" o anumita vinovatie. Daca fiecare face asta, primesc cate 4 ani fiecare, daca tagaduiesc iau numai doi, iar daca unul "recunoaste", iar celalat tagaduieste, atunci cel care a "recunoscut" e achitat, iar celalalt ia 5 ani.
    In majoritatea covarsitoare a cazurilor, cei doi "marturisesc", chiar si atunci cand pot sa discute si sa se puna de acord!
    Ei, mie mi se pare ca religia e un fel de "dilema a prizonierului" extinsa la scara globala. Cei care "marturisesc" sunt recompensati pe masura - primesc "mantuirea" - in timp ce pe ceilalti ii asteapta "focul vesnic". Si, nu e de mirare ca atatia "marturisesc".

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, e exemplu clasic de teoria jocurilor ce ai spus tu, dar asta despre care vorbesc eu are loc la un nivel mult mai de baza.
    Cu apelul la majoritate e mai grav deoarece are radacini in frate-su bun, comportamentul de turma si daca e sa stai sa te gandesti in cazul unei pretentii epistemologice ordinare (avem sau nu in fata un tigru) nu numai ca se face apel la turma dar mai este si eficient sa se faca astfel. De aia suntem circuitati in asa fel incat sa picam prada mecanismului asta.

    Dat fiind ca oamenii acum 100 000 de ani traiau in comunitati foarte restranse in care unul se cunostea cu altul si cel mai probabil era ca mai erau si inruditi, X-ulescu se baza pe buna dreptate pe spusele celorlalti. Se cheama ca nu era nimeni interesat in acel tip de comunitate sa deceptioneze. Chiar si eu sunt indreptat sa cred ceea ce-mi spun rudele sau prietenii mei, sau macar ii cred ca n-au intentia sa ma minta.

    Faptul ca suntem evoluati astfel poate pare trist. Pare trist pana cand te uiti in Biblie sau in Coran la versetele care fac referinta la necredinciosi si unde vezi o frica turbata fata de un singur om care nu participa la deziluzia colectiva (si care trebuie imediat omorat cu pietre). Am putea spune ca la un anume nivel deziluzia colectiva stie ca e o deziluzie si incearca din rasputeri sa se apere.

    Oricum asta este doar o tehnica umila de promovare a religiei. Sunt altele cu care functioneaza in tandem si care sunt mult mai puternice.

    RăspundețiȘtergere