Pagini

miercuri, 9 iunie 2010

Promovarea secularismului - insuficientă pentru respectarea drepturilor ateilor

Consultarea etimologiei cuvântului secularism ne ajută să înţelegem mai bine la ce se referă. Secular se referă la o perioadă de timp destul de scurtă, cam cât viaţa unui om, în opoziţie cu perioada eternă a vieţii de după moarte pe care o prezic religiile.

În acest context, un stat secular înseamnă un stat care nu va interfera decât în chestiunile care ţin de epoca curentă, de viaţa pe care o cunoaştem toţi. Statul secular nu se va amesteca sub nici o formă în practicile şi credinţele care se referă la viaţa de după moarte (o sintagmă stupidă, dar n-ar fi nici prima nici ultima aberaţie religioasă) şi nu va favoriza anumite practici şi credinţe religioase în defavoarea altora.

Există o categorie de atei care ar crede că fiind ei ocrotiţi de statul secular nu ar trebui să aibă nici o problemă în convieţuirea cu religioşii - ei cu credinţele şi ritualurile lor ţicnite şi ridicole şi noi cu logicile şi silogismele noastre. Orice fel de argumente bazate pe credinţele lor iraţionale aduse ar trebui să fie aruncate la gunoi de către statul secular.

Însă realitatea este alta. Religioşii vin cu nişte argumente care nu privesc mântuirea sau viaţa de apoi, ci viaţa reală, prezintă aceste argumente (seculare) şi impun astfel legi care discriminează ateii.

O să prezint câteva cazuri relevante pentru scumpa noastră ţărişoară de rahat.

Ceea ce ştiu religioşii despre noi este faptul că nu împărtăşim sistemul lor moral bazat pe obedienţa oarbă faţă de normele stipulate de barbarii ignoranţi din epoca bronzului care au scris Biblia. Prin urmare ne consideră nişte oameni periculoşi, nişte cetăţeni de rangul doi în care nu se poate avea încredere aşa cum am avut plăcerea să aflăm de la mamiferul William Brânză într-o declaraţie făcută la Realitatea TV. Aşa se transpun prejudecăţile în realitatea imediată vizând o categorie de oameni care nu împărtăşeşte aceleaşi credinţe.

Tot din această cauză avem şi religie în şcoli, fapt care reprezintă un viol asupra statului secular, deoarece primata numită Ecaterina Andronescu susţine că indivizii fără educaţie religioasă sunt nişte barbari. Ecaterina, am veşti noi pentru tine. Barbari, şcoliţi sau nu, sunteţi voi religioşii care suţineţi că vă luaţi moralitatea din colecţia de învăţături infame numită Biblie. Noroc că nu v-o luaţi de acolo.

Tot din cauza faptului că nu avem acelaşi sistem de valori şi suntem deci cetăţeni de rangul doi, suntem compulsionaţi să privim la icoane şi cruci pe pereţii şcolilor, slujbe religioase în Parlament, parteneriat între stat şi biserică, discriminare la perceperea taxelor şi discriminare la retribuţia donaţiilor din bugetul statului la care contribuim şi noi. Popii sunt parţial plătiţi din banii pe care statul îi obţine prin taxare de la noi, iar bisericile, construcţii de care nu beneficiem sunt construite parţial tot din aceiaşi bani.

O altă categorie discriminată pe care o să o dau ca exemplu este LGBT-ul. Dacă staţi şi vă uitaţi la clipul ataşat acestui link puteţi observa cum Adrian Păunescu şi Valentin Fotescu, demni războinici antigay ai lui Hristos aduc argumente care nu vizează în nici un fel mântuirea sau frumoasele versete din Vechiul Testament care instigă la uciderea homosexualilor ci argumente care ţin de convieţuirea între religioşi şi categoria LGBT. Ba că se distruge celula de bază a societăţii, ba că or să înveţe copiii homosexualitatea, văzând pe alţii că sunt homosexuali - tot felul de aberaţii ilogice care sunt bazate doar părerile deformate ale religioşilor despre oameni care sunt diferiţi de ei.

Aceşti religioşi au proprietatea de-a duce o luptă perenă împotriva a tot ceea ce este diferit de ei şi nu se vor opri niciodată în a promova legi discriminatorii eludând şi corodând prin orice mijloc posibil caracterul secular al statului. Dovada mea este situaţia actuală pe care am prezentat-o succint mai sus.

Prin urmare promovarea exclusivă a secularismului este un demers care va eşua iremediabil, aşa cum ne arată realitatea. Degradarea treptată a caracterului secular al statului, este însă un efect, cauzele sunt prejudecăţile credincioşilor despre atei, iar noi trebui e să eliminăm cauzele, arătând ce credem şi de ce. Un demers care are şanse mult mai mari de reuşită include în mod necesar propagandă ateistă, prin care să-i convingem pe religioşi că suntem cel puţin la fel de morali ca ei, că suntem la fel de plătitori de taxe ca ceilalţi cetăţeni (spre deosebire de popi), că prejudecăţile pe care le au în legătură cu noi implementate tot de către popi sunt false şi că merităm să fim trataţi de către stat cu acelaşi respect cu care e tratat oricare alt cetăţean al Republicii actualmente Teocrate România. Poate în viitor nu teocrată ci democrată.

13 comentarii:

  1. „Ceea ce ştiu religioşii despre noii” - corectează

    RăspundețiȘtergere
  2. citeste articolul ,,popii nostrii aur poarta" scris de un anume Bebitzu. si ,,foamea in sutana".

    RăspundețiȘtergere
  3. anonim, da link la articole

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum mai draga godless sa te indoiesti de normalitatea valorilor traditionale romano-ortodoxe? Se vede treaba ca nu esti recunoscator ca ai o mama si un tata, poate ai fi vrut sa ai doi tati, sa vezi atunci cum ai fi fost, nici nu vreau sa ma gandesc...tu nu stii ca "pacatul" o sa se transforme in curand in notiune legala? Fereste-te zic eu, caci zilele/flacarile din urma sunt aproape.

    Cum ce este "pacatul"? Este ce se opune "normalitatii", asa cum tot poporul roman-ortodox o intelege, caci toti romanii se grupeaza in "celule sfinte/sacre" aka familii, care asa a aparut ea de la Dumnezeu, de la Adam si Eva, de la un barbat si o femeie, conform bibliei, indelung analizata de savantii ortodocsi. Iti dai seama cum ar fi un copil care are doi tati? Ce valori mai invata copilul acela? Nici macar la armata nu il mai putem trimite, caci dupa unu biserica si doi scoala acolo ar trebui sa "devina om", daca primele doua nu reusesc sa ii increteasca blana sa fie ca toate oitele Domnului. Nu o sa mai fie armata, iti spun eu, uite cum se duce tarisoara asta de rapa...

    Ce dovezi avem ca e pacat, ca nu e normal? Tu ai citit Biblia, cartea de capatai a poporului roman ortodox? Pe langa Biblie (lasa mai contradictiile, nu e nici o contradictie, e perfecta, nu discut asta), uite la domnul Paunescu, cu care multi preoti au crescut, si pe care aproape il divinizau (moment profund escu-geniu-neinteles, prim plan pe chipul poetului, cu un intens aer de ogar afgan oprimat, lasat afara in ploaie si vant) ce, el zice sa fim homosexuali? Uite, noi suntem chiar toleranti cu ei, ca si Domnia sa este, dar sa legalizam pacatul lor?!?

    Cum adica UE ne someaza? Pai ce, eu cand am fost in tari musulmane, m-am inchinat? Nu, am respectat traditia lor. Sa nu ne mai someze mai draga, caci valorile noastre sunt asa de 2000 de ani, si nu renuntam la ele, asadar sa nu ne mai someze uniunea asta, care e facuta 80% din oameni ca noi, cu teama de Dumnezeu si frica de pacat. Cum stim asta? Asta e important acum?!? Sa nu ne departam de subiect, te rog, sa avem o discutie civilizata...

    Trebuie sa intelegi ca inaintam intr-o directie omeneasca imposibila daca ne luam dupa somatiile astea, e clar, tot romanul ortodox normal vede si intelege, nu esti de acord? Cum sa nu fii de acord? Ce secularism? Da ce, crestinismul nu mai este bun? A functionat 2000 de ani si acum gata, lepadam biserica si traditia? Rusine zic, desi pareti un om cu scaun la cap.

    Uite, sa va demonstrez ceva si dupa aia sa mai ziceti ca nu avem dreptate sa ne luptam impotriva la asta, cum ii spune...asa, despre ce vorbeam...nu conteaza, desi cred ca va faceti ca nu intelegeti: e pacat domne, homosexualitatea, e pacat, nu e normala, deci Romania nu o va tolera, o sa ne luptam cu arme crestinesti impotriva tuturor celor care se indeparteaza de valorile sfinte ale neamului roman ortodox. Daca in mod bizar nu avem castig de cauza trecem la feluri de lupta alternative, caci placut e in ochiul domnului cel care se pocaieste (mijloacele prin care o face nu-s importante).

    Sa inchei demonstratia si in concluzie, e strigator la cer si periculos in acelasi timp sa nu ai frica de dumnezeu, sa va tineti argumentele voastre de doi bani pentru voi, pe noi nu ne intereseaza. A, inca ceva: noi toleram ce este diferit, dar sa nu fie pacat, domne, poti fi diferit, cum sa nu, ba chiar iti doresc sa iesi in evidenta, dar nu asa, necivilizat si sfidand traditia si invatatura de baza a societatii romane ortodoxe.

    Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

    PS: Prima data am crezut ca William Branza e la bascalie, dar mi-am adus aminte de fosta mea colega Pamela Ceapa si nu am mai ras...

    RăspundețiȘtergere
  5. 1. Daca ai asa pofta de scris pune si tu de un blog.
    2. Paunescu si cu popa ala defect fac parte exact din categoria de indivizi care au o mentalitate ce trebuie sa dispara - mentalitatea de stapan de sclavi; ca daca n-ar avea-o atunci nu si-ar mai aroga dreptul de-a le impune altora ce sa faca. La fel cum mentalitatea de stapan trebuie sa dispara, la fel si opusul ei adica mentalitatea de sclav.

    RăspundețiȘtergere
  6. 1. M-o inervat spre iritat popa si Paunescu aia, d-aia am scris atata. Am blog, da' nu scriu despre ateism, ca poate vede mama :)
    2. Is niste tampiti amandoi, mentalitatea de tampit tre' sa dispara, de complexatii de superioritate cu biblia lor si valorile lor de kkt

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu zic ca nu-i datorezi nimic mamei tale - i-a placut sa faca sex, iar tu esti rezultatul si cu asta basta. Cu atat mai putin ii esti datoare cu plata vreunui tribut spiritual. Dreptul la libertatea de gandire si constiinta - cred ca oricine poate intelege de ce acest drept este esential pentru supravietuirea societatii si pentru o mai buna intelegere intre oameni.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai dreptate, normal, dar mie imi este mai usor sa nu vorbesc despre asta decat i-ar fi ei sa se tot gandeasca la sufletul meu dupa moarte, si apoi pe mine nu ma costa nimic. Nu ca as fi fost foarte religioasa inainte, nici ea nu prea este, poate nici macar nu ar fi asa de socata, insa subiectul nu conteaza asa de mult pentru mine ca sa "risc" o proasta intelegere dupa:)

    Consider ca credinta in dumnezeu e o alegere personala care nu ar trebui sa se rasfranga asupra societatii (nu ce se intampla acum in Romania, si nu numai in Ro)

    RăspundețiȘtergere
  9. Transformarea ,dacă va veni ,trebuie să vină de la oameni .Degeaba s-or face demersuri pentru secularizare la nivel înalt ,dacă mentalitatea oamenilor este tot medievală .

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ioana: Poți face un blog dedicat temelor anti-iraționale, adică poți trata problemele ăstea în altă parte. Important e sa expui ideile, nu e important cine le expune. Ideile bune trebuie popularizate, cele proaste trebuie combătute.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ideea asta cu “secularii morali” e foarte importanta. Pe de alta parte…vezi ca avem totusi standarde diferite de ale crestinilor. Potrivit principiilor mele etice, mi-e totuna daca cineva e monogam sau poligam, dar nu stiu daca cel din urma va fi perceput vreodata ca acceptabil de catre cei credinciosi- poate el sa fie Maica Tereza. Atata timp cat regulile legate de viata sexuala reprezinta un aspect esential al morale crestine…e greu de crezut ca un ateu poate fi privit ca moral (desigur, exceptand situatiile in care valorile lui legate de sexualitate se suprapun, intamplator, peste cele crestine sau situatiile in care crestinii care il privesc nu sunt prea habotnici si au alta ierarhie a valorilor)

    RăspundețiȘtergere
  12. N-are nici o legatura cu morala noastra si cu morala crestina. Crestinii trebuie sa inteleaga faptul ca nu au nici un drept de-a interfera in viata privata a altor crestini sau a altor necrestini. Si crestinii si statul. Sa-si vada de treburile lor.

    Atata timp cat actiunile mele nu afecteaza pe nimeni am pretentia sa fiu lasat in pace. Orice om care gandeste cu propriul creier ar trebui sa aiba pretentia asta.

    RăspundețiȘtergere