Pagini

luni, 22 martie 2010

Creştinism versus evoluţionism - III

Probabil din lipsă de ocupaţie, acum vreo săptămână am fost la o dezbatere pe tema compatibilităţii dintre ştiinţă şi religie.

Un biolog contra patru religioşi. Oricum nu ştiu cum să iau această lipsă totală de fair-play. Cei care cunosc subiectul ştiu foarte bine că religia va fi desfiinţată de către ştiinţă, iar pentru cei care nu-l cunosc, e mai bine să creadă că nu există nici un fel de incompatibilitate între cele două, nu de alta dar poate nu o să se sperie de Darwin mai rău decât de dracul.

Noul ateism, aşa cum este numit, nu este o mişcare raţionalistă, ci este una antiiraţionalistă şi de aceea se sperie toată şleahta preoţescă, îşi strânge rândurile şi îşi ridică vocea, deoarece conştientizeză faptul că noi nu suntem pro educaţie raţionalistă ci împotriva educaţiei false şi a minciunilor. Iar acum bate în defensivă, dar bate degeaba că noi nu ne lăsăm convinşi de faptul că-şi schimbă părul, iar năravul ba.

Unul dintre vorbitori (filozof cică) susţinea că religia nu vizează realitatea comună ci realitatea subiectivă.
Aici eu oricum o să spun adevărul, iar adevărul este că religia, lipsită de orice fel de pretenţie despre realitatea înconjurătoare nu contează mai mult decât halucinaţiile unui schizofrenic. A nu se crede că am ceva cu schizofrenicii, aceia sunt bolnavi şi au un motiv întemeiat să halucineze. În schimb, popii şi teologii nu au ca motiv întemeiat să mintă decât pe acela că ar muri de foame, având în vedere că sunt doar nişte infractori lipsiţi de o calificare reală şi că minciuna crasă reprezintă esenţa activităţii lor.

Totuşi, pe de o parte este îmbucurător faptul că îşi recunosc înfrângerea recurgând la astfel de artificii teologice, după lupta susţinută pe timp de mii de ani împotriva logicii şi a realităţii fruste. Se vede că şi-au dat seama că nu mai pot susţine vechile pretenţii religioase fără a provoca râsul.

Pe de altă parte, noi ateii, ştim că teologii spun una la o dezbatere publică, iar sclavii lor direcţi, popii, spun cu totul alte tâmpenii prin biserici, şi mai ştim că teologii ştiu ce spun popii în biserici şi tot mint cu neruşinare că ei sunt pro ştiinţă, de aceea trebuie trataţi fără milă în orice fel de discuţie, până când specia lor parazită va dispare de pe faţa pământului.

Specia umană trebuie să se spele pe cap cu gaz ştiinţific ca să scape de aceşti păduchi care au generat prea mult timp această epidemie de parazitism

Iar gazul marca Darwin e spaima păduchilor religioşi. Folosiţi-l cu încredere!

41 de comentarii:

  1. Toata sleahta preoteasca este o adunatura de viermi frustrati sexual, imorali, mincinosi. Pana la conferinta organizata de British Council am avut speranta ca fac asta pentru ca nu stiu mai mult. M-au convins ca stiu mai mult si ca ceea ce fac, fac cu buna stiinta.
    Trebuie sa gasesc alt cuvant pentru popi, preoti si apologeti, altfel jignesc viermii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar nu iti imaginai ca erau chiar atat de naivi. Pana la urma din asta isi castiga banii, din implementarea naivitatii. Ar trebui sa stie cateva despre ea.
    Cred ca ar fi trebuit sa apara destul de bine prin presa studiul lui Daniel Dennet despre popii ateisti care inca mai predica, si ce fel de motivatii au sa traiasca inca in minciuna.
    Uite aici prezentarea:
    http://www.youtube.com/watch?v=D_9w8JougLQ

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca popii stiu ce fac si indobitoctirneaza lumea (si fac o treaba a dracu de buna)nu am indoieli, dar nu inteleg unde vor sa ajunga. Adica aj vrea sa stiu care e visul umed al BOR-ului? Sa ajunga romania un afganistan ortodox?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai fa un efort psihic si imagineaza-ti ca esti un individ puturos si fara nici un fel de scrupule. Daca ai putea sa traiesti pe spinarea altora in aceste conditii nu ai face-o?
    Pe de alta parte trebuie sa-ti dai seama ca daca astia nu isi fac treaba de indobitocire cum scrie la carte pot sa pice in extrema celalta in care raman fara mancare si fara statut social. S-ar duce pe apa sambetei tot organismul mafiot, si primii ar pica aia de jos. Din cauza asta toti sunt interesati sa-si faca cat mia mult sclavi cu putinta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai argumente puternice, in general, dar sa spui ca evolutia e dovedibila e o prostie. Nu fii "crestinul" evolutiei. Nu e demonstrabila. Chiar de aceea se numeste "Teoria evolutiei".

    "Evolution cannot be considered a fact because it is based on a number of
    non-provable assumptions. Several years ago, a well-known evolutionist
    from Great Britain by the name of George Kerkut boldly listed no less than
    seven such assumptions in his widely distributed book, The Implications of
    Evolution. The first two assumptions he listed were these: (1) spontaneous
    generation must have occurred; and (2) spontaneous generation must have
    occurred only once.
    Spontaneous generation is the idea that something nonliving gave rise to
    something living—without any outside assistance. This concept is the very
    basis of organic evolution, since evolutionists believe that when the Universe
    first began it was composed solely of hydrogen (with perhaps a few atoms
    of helium). In order to get life started, they are forced to conclude that those
    nonliving, inorganic chemicals “somehow” turned into something living. But
    that “somehow” is an extremely difficult problem for the concept of evolution.
    Scientists have tried for centuries to document that spontaneous generation
    can occur. Yet every single attempt not only has failed, but failed miserably.
    No one ever has been able to prove that something nonliving can
    produce something living. Therefore, evolutionists simply “assume” that
    it happened.
    Furthermore, they assume that it happened only once. But why? All of
    life is composed of a singular genetic code (the DNA of which we spoke earlier).
    Because that code is so extremely complicated, and because it is virtually
    the same throughout all living things (with only minor variations), evolutionists
    are forced to concede that the events that produced it must have
    occurred just once. To suggest that it could have happened more than once
    —and that it produced exactly the same code each time—would be ridiculous.
    No one would believe such—not even evolutionists."

    BTW, si eu sunt ateu ca tine, nu ma intelege gresit, dar ai sarit din lac in put.
    Acum intelegi de ce exista crestinii, din simpla nevoie a omului de a crede in "ceva, orice". Fiecare prezentam simptomul asta, numai ca leacul e diferit.

    O zi buna,
    Alex

    RăspundețiȘtergere
  7. 1. In primul rand incurci abiogeneza cu evolutia. Evolutionismul nu are pretentia ca explica aparitia vietii, la fel cum teoria relativitatii nu are pretentia ca explica spinul electronului.

    2. Chiar te invit sa-mi explici pe ce criteriu faci discriminarea intre ceva viu si ceva mort. Dupa ce te vei gandi indelung ai sa ajungi la un mare impas. Cat despre atomii "inorganici" sunt aproape toti prezenti in trupul uman de exemplu. Oxigen, azot, hidrogen, nichel, siliciu, fier, calciu - sunt substante anorganice, nu-i asa? Disocierea intre organic si anorganic este arbitrara si artificiala.

    3. Daca o sa te pun sa-mi explici vis-a vis de codul genetic - ce inseamna "complicat" iar nu o sa reusesti sa-mi explici. Numai incearca.

    4. Binecunoscutul evolutionist din Marea Britanie este practic necunoscut. Da si tu un search pe google si o sa dai de el doar in doua trei instante, din aceeasi lucrare de apologetica crestina de foarte prost gust. Ca sa nu spun ca un ultimul paragraf din citatul din care ai dat paste nonsequiturul propspera.

    5. Faptul ca codul e asemanator in toate organismele nu este decat o dovada pentru adevarul evolutiei nu pentru falsitatea ei, iar posibilitatea in care generatia aia spontana de care vorbesti tu a avut loc o data sau de mai multe ori este complet irelevanta pentru chestiunea in discutie. S-a intamplat ca eu sa exist o singura data, si sunt unic. Si totusi exist.

    6. Daca tu esti ateu ca mine eu sunt Sfantu Ilie si ma plimb cu carul prin cer. Pur si simplu nu te cred.

    7. Cred si eu in foarte multe idei, dar de asemeni cred ca acelea cu mos craciun, dumnezei si draci sunt doar basme.

    RăspundețiȘtergere
  8. cum s-a nascut nevoia papagalului de a avea penele atat de colorate? adica ce nevoie a dus la o astfel de adaptare?
    posibil sa fiu pe langa cu intrebarea... dar totusi..

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai presupus aici ca papagalul are o nevoie de-a avea penele colorate, dar prin analogie, poti intreba ce nevoie are omul de ochi sau de urechi sau de picioare din moment ce bacteriile se descurca foarte bine si fara acestea. In cazul omului insa, motivul din care au ochi, urechi si picioare rezulta din nisa ecologica pe care o ocupa specia umana si din modul de viata asociat.

    Culorile in regnul animal, la fel ca si in cel vegetal au diferite functii. Daca e sa te uiti la pasarile paradisului de exemplu, masculii sunt colorati in fel si chip, au tot felul de pene inutile iar femelele arata ca niste vrabii. Asta se numeste dimorfism sexual. Bineinteles exista destule specii in care si masculii si femelele au penajul asemanator.

    In cazul papagalilor, un penaj mai colorat este rezultat din cauza selectiei naturale pe care o efectueaza femelele. In general organismele care sunt observate mai des au sansa sa se reproduca prioritar, asa cum se poate observa si la specia umana. Cele mai dorite femei sunt alea frumoase.

    Un papagal cu penaj tipator este in mod evident mult mai usor de vazut / observat decat unul camuflat in frunzis si ca atare acela se va reproduce prioritar. Papagalii isi permit acest tip de semnalizare deoarece in padurea tropicala nu au pradatori dedicati si ca atare camuflajul, care este esential altor specii lor le este inutil.

    Oricum semnalizarile sexuale in cadrul speciilor sunt extrem de diverse si motivul pentru care o specie a evoluat un anume tip de semnalizare nu poate fi extins la toate.

    Pentru explicatii mai pe larg poti sa consulti linkul http://www.evolutionism.ro/ unde gasesti esentialul despre evolutionism

    RăspundețiȘtergere
  10. Salut,

    Am vrut intr-un timp sa-ti dau un raspuns pe care-l scrisesem pe jumatate, dar nu are nici un sens.

    Ti-am scris in schimb sa te felicit pt postarile recente, care devin din ce in ce mai bune si sa-ti urez mult succes.

    Cu multa sinceritate, al tau cititor,
    Alex

    RăspundețiȘtergere
  11. Hmm, e ciudat ca unora le place ceea ce scriu eu. Marea majoritate este foarte ofensata.

    RăspundețiȘtergere
  12. @godless: hai ma nu te da modest cand nu e cazul :) Eu cred ca cei ofensati sunt cei care iti dau tot felul de replici bizare (insa numai pe astia ii poti vedea), restul se multumesc sa citeasca si sa constate ca zici bine ce zici.

    Eu cred ca Alex asta de mai sus cu o replica si-a facut numai o tzar de publicitate (nu ca nu ar avea dreptate sa te felicite ca scrii bine :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Ioana
    Draga domnisoara, nu poti fi mai departe de adevar. Daca ai fi citit un pic mai sus ti-ai fi dat seama despre ce este vorba.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Ioana
    Draga domnisoara, nu poti fi mai departe de adevar. Daca ai fi citit un pic mai sus ti-ai fi dat seama despre ce este vorba.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Alex: eu zic ca e vorba despre aflarea in treaba (cu citit in sus cu tot, de fapt, mai ales din cauza cititului mai sus)

    RăspundețiȘtergere
  16. Inceteaza sa faci pe dezabuzata pt ca nu impresionezi cu nimic si doar pura prostie ma mai chinui eu aici, acum, cu tine. Da, recunosc, pura si "neintinata" prostie, pt ca vad inutilitatea raspunsului meu, dar nu ma pot abtine. Troll win for you, my dearest...

    RăspundețiȘtergere
  17. Huh?! Na, hai pace pace, nush de ce te-ai ofticat chiar asa de tare, mea maxima culpa, nu am vrut sa te jignesc in vreun fel.

    RăspundețiȘtergere
  18. Evolutionismul e o poveste de adormit copiii.Voi ateii o credeti doar pentru faptul ca nu puteti accepta existenta lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  19. Biblia este o poveste de adormit copiii. Voi religiosii o credeti doar pentru faptul ca nu puteti accepta inexistenta lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  20. daca tot susti evolutionismul cred ai citit originea speciilor de Darwin. Explica-mi te rog cum a aparut prima molecula din univers,nu prima celula vie.Deoarece am ascultat un evolutionist care spnea ca nu stie si poate doar sa presupuna.

    RăspundețiȘtergere
  21. 1. Evolutionismul nu are vreo mare treaba cu originea vietii, evolutionismul se ocupa cu a explica diversitatea formelor de viata.

    2. doi atomi de hidrogen, daca se intalnesc formeaza o molecula de hidrogen. Daca molecula de hisrogen se intalneste cu un atom de oxigen ai o molecula de apa. Chimie - clasa a VII-a. Cel putin asa era pe vremea mea.

    3. Nu ti se pare putin cam ciudat sa nu stii cu ce se ocupa evolutionismul asta dar sa spui ca este o poveste de adormit copii?

    Vezi ca am un link la "cuiburi de necredinciosi" numit evolutionism. Sunt 5 documentare si sunt traduse. Macar daca te apuci sa critici ceva sa stii ce critici.

    RăspundețiȘtergere
  22. Deci sa inteleg bine , tu nu crezi in Dumnezeu , nu sti cum a aparut universul si pamantul dar susti o teorie care spune ca de la o singura celula vie care s-a reprodus a aparut diversivitatea de fiinte vii care exista astazi.

    RăspundețiȘtergere
  23. teoria ta sustin ca prima celula vie a aparut in supa chimica primordiala ( desi nu exista dovezi sa fi existat o supa chimica primordiala ) in care s-au gasit in mot absolut intamplator concentratia perfecta de compusi ai carbonului , un cod ADN , un nucleu, o membrana si un sistem producator de energie necesare unei celule simple,insa sti si tu cat de somplexe sunt simplele celule, si mai spui ca evolutionismul nu este o poveste de adormit copiii

    RăspundețiȘtergere
  24. Corect. Chiar daca nu as sti cat face 1+1, chiar daca nu as sti legea lui Arhimede si chiar daca nu as sti ce sunt fulgerele dar as cunoaste logica, tot nu as crede in Dumnezeu.

    Dumnezeu pe post de explicatie este egal cu zero. Nu explica nimic. Ca sa explice ceva ipoteza asta, voi religiosii trebuie sa spuneti cum. Cum a creat Dumnezeu Universul? Prin magie? Cum a creat Dumnezeu viata. Prin magie? Cum a creat Dumnezeu planetele. Prin magie?

    Explicatia "prin magie" este o non explicatie. La fel ati facut si cu fulgerele si cu curcubeul si cu dezastrele naturale, toate erau de la dumnezeu, prin magie. Ghici ce, noi oamenii am reusit sa explicam pe toate acelea si nu e vorba de nici un fel de magie. Daca au ramas cateva lucruri care nu sunt explicate, atunci este corect sa spunem ca nu sunt explicate si ca nu stim, nu ca explicatia consta in magie.

    Din faptul ca nu stii ceva nu rezulta decat ca nu stii. Nimic mai mult. Tu insa poti sa accepti o explicatie magica si sa spui ca stii. Numai ca cuvantul "magic" asta reprezinta - ceva ce nu e stiut. Eu daca nu stiu ceva prefer sa spun ca nu stiu, nu sa zic ca stiu ca explicatia e magica, adica sa zic ca nu cunosc care e explicatia.

    Zi-mi si mie cum a facut Dumnezeu prima molecula. Chiar sunt curios.

    RăspundețiȘtergere
  25. desi nu exista dovezi sa fi existat o supa chimica primordiala

    Daca vorbesti de abiogeneza, recunosc ca nu stiu cum a aparut prima celula. In experimentul despre care vorbesti au fost replicate conditiile care existau pe pamant atunci cand a aparut viata si s-au obtinut aminoacizi, aceia care stau la baza structurii ADN. Atat.
    Inca odata, explica-mi tu cum a facut Dumnezeu omul. Dintr-un pumn de praf? Cum anume. Ca sa-l faca din praf ar fi trebuit sa aiba loc acolo o groaza de reactii de fisiune si de fuziune si sa vina si energie din neant. Daca tu poti sa postulezi asta, atunci pot si eu sa postulez ca prima celula a aparut din cauza unor fulgere care s-au descarcat prin supa primordiala. Sau nu pot?

    RăspundețiȘtergere
  26. Ar fi o prostie sa incerc sa-ti demonstrez cum a facut Dumnezeu planetele si tot ce vedem azi deoarece crestinismul se bazeaza pe credinta , dar eu nu incerc sa te fac sa crezi , am vrut sa iti arat ca teoria pe care tu o susti are lipsuri in cele mai importante puncte : inceputul. Si totusi ai vazut ca am avut dreptate ai ajuns pana sa crezi ca totul a aparut din NIMIC,din INTAMPLARE si dintr-o sincronizare ce intrece orice limita , doar ca nu vrei sa accepti ca totul a fost creat. Si uite teoria mea: daca din nimic nu poti face ceva , logic si pentru o minte de copil , mai ales ceva atat de complex ca universul si pamantul , atunci singura explicatie ar fi ca au fost create de o putere supranaturala, adica Dumnezeu si totul este scris in biblie.

    RăspundețiȘtergere
  27. SI m-ai rugat sa-ti spun cum a facut Dumnezeul prima celula : Genesa cap. 1 versetele 20-22 : 20.Dumnezeu a zis:" Sa misune apele de vietuitoare , si sa zdoare pasari deasupra pamantului pe intinderea cerului."
    21. Dumnezeu a facut pestii cei mari si toate vietuitoarele cari se misca si de cari misuna apele , dupa soiurile lor : a facut si orice pasare inaripata dupa soiul ei . Dumnezeu a vazut ca erau bune .
    22. Dumnezeu le-a binecuvantat ,si a zis: " Cresteti , inmultiti-va, si umpleti apele marilor; sa se ionmulteasca si pasarile pe pamant".

    RăspundețiȘtergere
  28. Ultima incercare. Tot ceea ce incerc sa-ti explic este faptul ca daca o sa demonstrezi ca evolutionismul e fals nu inseamna ca exista dumnezeu.

    1. Uite, esti copil si de Craciun apar sub pom niste cadouri. Teoria mea este ca ti le-au pus parintii tai acolo, iar teoria ta este ca le-a adus Mos Craciun. Chiar daca tu vii cu casete video care arata ca parintii tai nu au pus cadourile acolo ci au fost plecati in alta parte, tot nu inseamna ca exista Mos Craciun, si ca el a pus cadourile sub pom ce naiba e atat de greu de inteles?

    2. Eu m-am obosit sa citesc Biblia aia, nu odata ci de mai multe ori. Daca tu nu ai dispozitia necesara sa te uiti la documentarele pe care ti le-am recomandat inseamna ca nu te intereseaza sa cauti adevarul ci doar sa-ti confirmi tie ceea ce deja crezi. Iar in acest context nu vad de ce am mai discuta.

    RăspundețiȘtergere
  29. Nu crezi in mos craciun dar crezi ca totul a aparut din NIMIC sau poate nu intelegi sensul cuvantului NIMIC. Daca Evolutionismul nu e adevarat atunci eu nu vad alta explicatie , ai tu alta explicatie?

    RăspundețiȘtergere
  30. Nu crezi in Mos Craciun , dar crezi ca totul a aparut din nimic sau poate nu intelegi sensul cuvantului NIMIC . Inseamna ca tot intr-un fel de magie crezi si tu ca prin magie au aparut moleculele de gaz care au produs Big Bangul etc.
    Poi daca evolutionismul nu e adevarat atunci ce alta explicatie mai ai? Ca au venit extraterestri ai au facut pamantul,gici ce? nu se poate deoarece universul nu exista.

    RăspundețiȘtergere
  31. merci ca imi blochezi comentarile ca inseamna ca prezint un pericol pentru teoria ta si ca as putea demasca faptul ca evolutionismul e cea mai mare cacealma din istoria omeniri

    RăspundețiȘtergere
  32. merci ca imi blochezi comentarile ca inseamna ca prezint un pericol pentru teoria ta si ca as putea demasca faptul ca evolutionismul e cea mai mare cacealma din istoria omeniri

    Comentariile au intrat in moderare deoarece am un crestin care posteaza cate 30 de injuraturi odata daca nu bag moderarea.
    Cat despre tine, daca nu ai inteles pana acum ceea ce era de inteles, nu mai are rost sa discutam. Deci nu te mai obosi sa postezi ceva caci daca o faci, cu siguranta o sa-ti sterg acele comentarii. Mai citeste o data, de doua sau de trei ori ceea ce am scris poate bagi la cap ca ceea ce faci tu se numeste falsa dihotomie cu apel la ignoranta.

    FALSA DIHOTOMIE

    Daca tu nu cunosti niste reguli elementare de logica nu putem conversa, deoarece nu avem nici un fel de baza comuna pentru a purta discutia.

    RăspundețiȘtergere
  33. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  34. Insetinctele simple ca albinele care construiesc un stup ar fi suficient ca sa imi dea peste cap intreaga teorie . (Charles darwin) Instinctele animalelor nu pot fi rezultatul unei evolutii . Cineva trebuie sa le fi "invatat" sa zic asa.

    RăspundețiȘtergere
  35. Instinctele animalelor nu pot fi rezultatul unei evolutii
    Nu numai ca pot fi dar mai si sunt. Albinele au un stramos comun cu viespile clasice (sociale), acelea care isi fac cuiburile din celuloza si mucus (hartie), care la randul lor au un stramos comun cu viespile solitare, dintre care unele isi fac o singura gaura in pamant si depoziteaza acolo oul. Asa a evoluat stupul, de la o simpla gaura in pamant. Viespile solitare care si-au facut cuiburile unele langa altele au reusit sa se reproduca mai eficient decat cele care au ramas solitare deoarece erau mai multe care puteau apara cuiburile de pradatori. Dupa ce au devenit din solitare sociale, cateva au luat calea copacilor si au inceput sa-si faca cuiburile prin copaci, asa cum si le fac si astazi, iar din acelea, cateva s-au specializat pe nectar. Alea sunt albinele.

    Cineva trebuie sa le fi "invatat" sa zic asa
    Stai sa ghicesc - este vorba de dumnezeul crestin, acela care a lasat ca litera de lege sa nu pui la acelasi jug un bou si un magar?

    RăspundețiȘtergere
  36. poi viespile nu fac stupurile din ceara albinele da, viespile nu fac miere , ablinele da deoarece doar ele pot transforma nectarul in miere, viespile nu pot.

    RăspundețiȘtergere
  37. si apoi teoria mai zice ca pasarile au evoluat din reptile, dar pasarile sunt adat de diferite de reptile : au oase foarte usoare cu "saculeti de aer" in ele reptilele nu, au sistem digestiv foarte eficace deoarece nu pot zbura cu o greutate in plus , deci tot ce mananca trebuie digerat rapid si eliminat la fel de rapid. Solzi nu se aseamana deloc cu penele au cu totul alta structura si scopui diferite.

    RăspundețiȘtergere
  38. poi viespile nu fac stupurile din ceara albinele da, viespile nu fac miere , ablinele da deoarece doar ele pot transforma nectarul in miere, viespile nu pot

    1. Tocmai de aia sunt specii diferite. Daca un tata are doi fii iar unul e stangaci si altul dreptaci, si ca atare nu fac lucrurile la fel, inseamna ca nu mia sunt frati?
    2. Ai mancat vreodata miere de viespe? e la fel de buna ca aia de albine, numai ca e facuta din alt material. Viespile (alea comune de la noi) iau zaharoza din fructe. Tocmai de aia, m-a piscat una saptamana trecuta cand am cules via, ca erau cu zecile calare pe teasc, sa suga zaharul din must. Iar viespile nu au cum sa faca stupi. Locurile prin care isi fac cuiburile nu ar putea sustine un fagure facut fin ceara, ar fi prea greu si ar pica. Hartia este mai rezistenta si foarte usoara, acesta este avantajul.

    si apoi teoria mai zice ca pasarile au evoluat din reptile, dar pasarile sunt adat de diferite de reptile
    Nene, si ciobanescul german e foarte diferit de chiuaua. Cand vorbesti de diferenta la ce te referi? Orice om e diferit de altul, dar au cateva lucruri in comun. Un om e diferit de un porc, dar si omul si porcul au foarte multe lucruri in comun, au creier, ficat, splina, plamani, schelet, stomac, intestine, inima, sistem circulator, ochi, coloana vertebrala, isi hranesc puii cu lapte, etc. Ai taiat vreodata porcul? Iti dai seama ca toate organele pe care le are porcul exista si la om?
    O masa si un scaun sunt obiecte diferite, dar sunt facute amandoua din lemn si au patru picioare.
    Ceea ce faci tu este sa spui ca unele vietuitoare sunt prea diferite de celelalte ca sa poata sa fi evoluat ambele dintr-un stramos comun. Crezi ca un ciobanesc german e diferit de un pechinez? Eu zic ca e diferit dar tot caini le zicem. Totusi raţa e diferita de gasca, dar tot pasari sunt. Cum pui tu limita intre asemanarile dintre doua vietuitoare si deosebirile dintre ele? Asa, unde iti tuna tie_

    RăspundețiȘtergere
  39. 1 . un tata poate avea doi fii unul stangaci si unul dreptaci nu sunt la fel dar tot oameni sunt ,nu sunt specii diferite.
    2. ma refeream ca unu a fost proiectat pentru zbor iar celalat sa mearga pe pamant.
    3.pot avea aceleiasi organe interne ca porcul dar eu sunt om si el e porc.Daca vezi un porc poti sa spui ca e om?
    4. Caini au devenit mai multe rase deoarece au pierdut material genetic. Adica sa zicem ca de-a lungul anilor din ciobanesc german a aparut ciuaua, dar din ciuaua nu poti poti face ciobanesc german
    de ex rasa Shar-pei este defapt un caine mic in blana de caine mare .

    RăspundețiȘtergere
  40. 1 . un tata poate avea doi fii unul stangaci si unul dreptaci nu sunt la fel dar tot oameni sunt ,nu sunt specii diferite.
    Ideea era sa intelegi ca acei frati, chiar daca sunt iruditi, cu inrudire de gradul I sunt in acelasi timp si diferiti. La fel si speciile de animale, sunt inrudite, dar sunt deosebite unele de altele.

    2. ma refeream ca unu a fost proiectat pentru zbor iar celalat sa mearga pe pamant.
    Nu a fost proiectat nimeni pentru nimic, doar oamenii proiecteaza lucruri. Cat despre pasari, vezi ca sunt o groaza de specii care nu au capacitatea de-a zbura, asa cum e strutul de exemplu, dar cele mai multe se gasesc prin Australia, Noua Zeelanda si pe alte insule unde nu au existat pradatorii terestri clasici. La strut de exemplu penele sunt folosite pe post de blana mai degraba, de aceea arata atat de ferfeniţate. Iar pinguinii au avut capacitatea de-a zbura, dar au pierdut-o.

    3.pot avea aceleiasi organe interne ca porcul dar eu sunt om si el e porc.Daca vezi un porc poti sa spui ca e om?
    1. Am vazut adeseori oameni despre care ceilalti sustin ca ar fi porci.
    2. Aici nu e vorba ca omul sa fie porc. Daca vezi un negru poti sa spui ca e alb? Nu poti, dar si negrul si caucazianul tot oameni sunt. La fel si cu oamenii si porcii - omul nu e porc, porcul nu e om, dar si oamenii si porcii sunt tot mamifere.

    4. Caini au devenit mai multe rase deoarece au pierdut material genetic
    Fals, evolutia se produce si prin pierdere si prin castigare de material genetic.

    Adica sa zicem ca de-a lungul anilor din ciobanesc german a aparut ciuaua, dar din ciuaua nu poti poti face ciobanesc german
    Ei nu. A facut-o Darwin cu porumbei ca sa-si testeze teoria. Daca din cateii de chiuaua ii lasi sa traiasca pe cei mai mari, si ii pui sa se reproduca pe aceia, o sa ajungi la caini cu o talie din ce in ce mai mare.

    Ca sa nu mai pierdem vremea degeaba, pune mana si uita-te la prelegerile astea, si apoi daca ai vreo nelamurire mai vino si intreaba.

    RăspundețiȘtergere