Pagini

miercuri, 7 aprilie 2010

Liberul arbitru şi frica de adevăr

Am discutat în vreo trei articole (a, b şi c) despre motivul pentru care religioşii refuză adevărul frust al evoluţionismului, iar în prezentul voi povesti despre frica religioşilor faţă de determinism. Sau mai exact motivele pentru care aceştia (şi nu numai ei) se mint pe ei înşişi că oamenii nu sunt determinaţi ci au liber arbitru (oare ce-o fi însemnând această sintagmă obscură?).

1. În primul rând, un individ care îşi imaginează că are liber arbitru, în momentul în care va fi pus în situaţia de-a realiza că nu există aşa ceva, se va simţi lipsit de control şi va avea impresia că legile fizicii decid pentru el, nu persoana lui pentru legile fizicii.

Ghici ce, chiar ăsta este adevărul. Dacă are vreunul vreo dovadă că nu se conformează legilor fizicii, să mă anunţe şi pe mine. Exclus Hristos. Despre acela se ştie că e decedat. Şi da, dacă îţi pică un meteorit în cap, n-ai ce face, o păţeşti exact cum a păţit-o Hristos pe cruce. Ceea ce însă poţi să faci, este următorul lucru: Să-ţi construieşti o lunetă care va funcţiona conform cu legile fizicii fără să aibă probleme psihice din cauza asta, să te uiţi cu ea după meteoriţi şi, dacă vezi că vine meteoritul, să te fereşti. De ce te vei feri? Pentru că eşti programat genetic să îţi placă viaţa.

Stau şi mă întreb de ce unora li s-ar pare mai puţin apetisant faptul de-a nu fi programaţi să-şi scape viaţa decât cel de-a lua o decizie fără să fie constrânşi de acest fapt. Poate vor să-şi ia meteoritul în cap nu-i aşa? Am veşti noi pentru ei. Daca vreţi să vă sinucideţi fraţilor, puteţi oricând s-o faceţi, nu trebuie să aşteptaţi meteoriţi cu luneta. Trebuie doar să fiţi psihopaţi sinucigaşi. Eu prefer să fiu sănătos la cap, deci determinat să mor când mi-o veni vremea.

2. Aceeaşi categorie de indivizi, care boceşte după liberul arbitru, are impresia că dacă s-ar lipsi de această minciună nu ar mai avea experienţa alegerii.

Din nou am veşti noi:
Experienţa alegerii este reală, indiferent de existenţa sau nonexistenţa liberului arbitru. Este un proces neurologic real care are funcţia de-a selecta comportamentul care va produce consecinţele cele mai avantajoase. Da, câteodată dă greş, nu facem în totdeauna alegerile cele mai bune deoarece informaţiile pe baza cărora se iau deciziile nu sunt exhaustive. Acesta e principalul motiv pentru care există iluzia liberului arbitru. Într-o situaţie în care informaţia este completă, alegerea e evidentă. În majoritatea cazurilor însă, informaţiile despre consecinţele eventualelor acţiuni performate sunt insuficiente şi, prin urmare acele consecinţe apar destul de obscure. La fel şi alegerea.

3. Mai există o concepţie conform căreia în lipsa aşa numitului liber arbitru, oamenii nu ar mai putea fi făcuţi responsabili pentru faptele lor, pentru că nu-i aşa, nu e vina lor, ci un produs al experienţelor individului trecute prin sita materialului său genetic.

Ca un paradox, individul chiar asta este, produsul experienţelor sale trecute prin sita materialului genetic. Cineva ar putea argumenta că pedespirea unui criminal în serie nu este justă, deoarece nu este vina lui că este ceea ce este. În cazul ăsta, toţi cei care doresc o comunitate plină de pungaşi, criminali, violatori, psihopaţi escroci, popi şi teologi sunt liberi să întemeieze o astfel de societate. Motivul pentru care pedepsim infractorii nu este dreptatea absolută, din simplul fapt că acesta este un concept ilogic. Vina, nu este definită în raport cu individul ci în raport cu o altă persoană. Un individ izolat, prin definiţie nu are cum să fie vinovat faţă de cineva. Poate faţă de el, dar asta e treaba lui.

Îi pedepsim pe aceia deoarece nu ne place să fim violaţi, ucişi, bătuţi sau furaţi. Mă rog, nu vorbeam de România. Se pare că aici, creştinilor masochişti le place să fie abuzaţi şi din cauza asta nu se pedepsesc infractorii la noi.

Pe de altă parte, dacă comportamentele oamenilor ar fi dictate cu adevărat de un liber arbitru, acela ar fi cazul în care nu am putea face oamenii responsabili pentru actele lor. Nu de alta dar ar fi complet inutil s-o facem. Eventualul posesor al liberului arbitru nu ar fi condiţionat de frica de a fi pedepsit, nu ar fi condiţionat de empatia faţă de eventuala victimă, nu s-ar ruşina la prospectul ruşinii publice, nu s-ar speria la eventualitatea excluderii din societate, nici un comportament al său nu ar fi inhibat la modul mecanicist determinist de căre procesele psihice care ne ajută să convieţuim fără să ne spargem capetele. Criminalul liber ar putea depăşi oricând aceste constrângeri în ciuda faptului că a fost pedepsit sau nu.

Şi, la fel de paradoxal, îi pedepsim pe oameni tocmai pentru ca ştim că avem puterea de-a le determina comportamentul, nu numai a celor vizaţi de pedeapsa în sine, dar şi a celorlalţi care privesc de pe margine. Păi când l-au văzut italienii pe Giordano Bruno prăjit la flacără încinsă de către catolici credeţi că a scăpat vreunul fără o frică instinctuală de-a filozofa împotriva bisericii, adică fără frica de-a arde pe rug?

Acestea fiind spuse, stimaţi atei, nu uitaţi că deocamdată nu puteţi determina la nivel genetic pe colegii de specie mai neajutoraţi, dar puteţi să îi determinaţi expunându-i informaţiilor care v-au determinat pe voi să fiţi ceea ce sunteţi, şi care întâmplător sunt informaţiile corecte despre anumite lucruri.

17 comentarii:

  1. ideile tale valoreaza 0 , nu te va publica nimeni niciodata

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu nu trece de legile fizice nici macar pentru a creaa Universul. Legea fizica care se aplica in tot universul (Einstein) reprezinta esenta lumii, peste care nici prin minune Dumnezeu nu a trecut . Adica minunile vor fi explicate stiintific peste 1000 de ani , dar asta nu va anula caracterul lor. De ce? pentru ca Dumnezeu nu jigneste si nu foloseste forta bruta , asa cum o voi folosi eu cand voi ajunge pe mihai bravu , numarul 85-93 (ceva de genul )

    RăspundețiȘtergere
  3. mai presus , Dumnezeu este lipsit de orgoliu, deci injuratura ta adresata Lui nu va interesa .
    Egocentrismul lui Blaga e mic copil pe langa egoul tau . dau si eu exemple ca vad iti place cand dai tu exemple. insa nu ai idei , filosfic 0 . speculator 100% .

    RăspundețiȘtergere
  4. omul este jos , pentru ca forma lui de reprezentare tine de materie , de concret. dar nu numai asta . este jos si ca nivel al posibilitatii constiintei . deci el are nevoie de concret pentru a-s dezvolta abstractul iar concretul (trupul) este liberul arbitru in teoria crestina . tu ai aberatii aici , iar eminescu te-a induit din prima clipa :"nu marindu-te pe tine ci slavindu-se pe ei" zice el acum niste ani . adica tu iti doresti doar sa pari destept

    RăspundețiȘtergere
  5. ps : noroc ca am internet in spitalul 9, altfel n-as putea sa lovesc in atei si sa proslavesc numele sfant a lui gizas.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu uita papagalule : mihai bravu , nr 85-93...

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  8. si atunci o sa vezi cum o sa ai posturi frumoase despre Dumnezeu dintr-o data , cand o sa ai in cur si o sa te vada toti

    RăspundețiȘtergere
  9. zi ca nu esti homosexual

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Asa, asa, faceti reclama la crestinism si faceti-mi si trafic pe blog, ca sa iasa mai sus in rezultatele de cautare pe google.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cred ca exista liberul arbitru, dar este limitat la doua alegeri, chiar daca acestea au efecte intr-o alta realitate determinista.
    1.Cautam si alegem lumina Lui D-zeu.
    2.Respingem lumina lui D-zeu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Lumina lui Dumnezeu se refera la a-ti ucide proprii copii?

    RăspundețiȘtergere
  14. Subscriu, in linii mari, la cele afirmate. Doar niste mici completari. Spui ca unul dintre factorii care influenteaza capacitatea de a avea o experienta subiectiva a alegerii este accesibilitatea informatiilor referitoare la consecintele actiunii. Este foarte adevarat. O alta variabila care poate fi adaugata in ecuatie este notiunea de efort. De fapt efortul (experientiat, anticipat sau evaluat retrospectiv) joaca un rol extrem de important in evaluarea subiectiva a unei actiuni ca fiind voluntare. Asta mediaza si efectul disponibilitatii informatiilor. Daca am mai putine informatii la dispozitie, o sa depun un efort mai mare ca sa iau decizia, prin urmare voi avea impresia de “voluntar”. Dar, chiar daca as avea la dispozitie toate informatiile referitoare la consecinte, tot as experientia situatia ca fiind una de “alegere”, sau comportamentul meu ca fiind unul “voluntar”, in cazul in care ar trebui sa depun efort pentru a-l realiza.
    Un alt factor care ar mai putea fi implicat, tine de perceperea diferentelor interindividuale. Daca observ ca reactionez diferit fata de ceilalti, in situatii similare, este foarte probabil sa imi atribui “mie” alegerea. Cu cat diferenta este mai mare cu atat sunt mai motivat sa gasesc justificari pentru comportamentul meu. Astfel, chiar daca decizia mea este luata, de fapt, automat, pe baza unor factori care nu imi sunt accesibili constient, ma implic intr-un proces elaborat de cautare a justificarilor, proces care amplifica iluzia alegerii.
    In ceea ce priveste rolul pedepsei, eu merge un pic mai departe afirmand apasat ca aceasta nu e niciodata “meritata”, ci are o functie strict pragmatica, de a reduce incidenta unor comportamente nedorite. Asta ar insemna eliminarea ideii de “vina”. Pe de alta parte, notiunea de “responsabilitate” este compatibila cu obligatia morala de a repara, pe cat posibil, raul facut…

    RăspundețiȘtergere
  15. 1. Poate tu ai o experienta care iti pare voluntara cand faci alegeri. Eu n-o am. Pot face regresie la infinit in a gasi cauza cauzei cauzei cauzei.... cauzei. Cred ca daca vei sta si tu putin pe ganduri vei ajunge la aceeasi concluzie.
    2. Reactionezi diferit in anumite cazuri fata de altii deoarece esti diferita de ei. Ia zi, ai pus in balans toate cazurile in care reactionezi la fel ca ceilalti? Lasa selectia observationala deoparte ca nu e buna.
    3. Rolul pedepsei este pragmatic din punctul de vedere al celor care o aplica, nu a pedepsitului. Conceptul de vina este echivalent cu cel de merit al pedepsei si sunt niste mecanisme psihice care le sunt implementate oamenilor din frageda pruncie pentru motive evidente. Doar la psihopati functioneaza aiurea.

    RăspundețiȘtergere
  16. 1.2. no bine, stai...ca tu "stii" deja ca experienta ta nu e chiar asa voluntara, ca ai citit in carti! :)) cei mai multi au iluzia "voluntarului". Eu nu te-am contrazis pe ideea de baza,am adaugat numai cateva elemente care contribuie la iluzia asta, ca ceea ce facem e voluntar.
    3. Da, corect, in primul rand cel care pedepseste e capabil sa vada pedepsa exclusiv pragmatic. Ei, cu sentimentu ala de "vina" si cu "meritatul pedepsei" am eu ceva...Sunt oare prea optimista sa cred ca e posibila educatia si in absenta lor? Asta e principala problema cu care imi sfaram creierii acuma...:)

    RăspundețiȘtergere
  17. 3. In principiu ar fi posibila, cu foarte multe explicatii din partea parintelui pentru copil. Si cam intr-acolo se intdreapta lumea civilizata. Problema e pana ii inveti sa vorbeasca. Dupa aia ar trebui sa mearga usor, cel putin in ceea ce priveste un specimen care cunoaste ceva tehnici de manipulare mai bazate decat: daca nu faci X ti-o iei. Oricum nu trebuie sa gandesti lucrurile la modul absolut. In ultima instanta o pedeapsa nu este exclusa dar poti sa faci copii in cazul in care nu ai deja si sa-i cresti intr-un mod mai mult explicativ si mai putin punitiv.

    RăspundețiȘtergere