Pagini

duminică, 26 decembrie 2010

Sărbătorile de iarnă şi consumul de carne

    Probabil că în perioada sărbătorilor, nimeni nu se gândeşte la o comparaţie între hrana de sorginte vegetală, cea de sorginte animală şi activităţile la care consumul acestora predispune în mod colateral.
     Dacă e să acceptăm "teoria creaţionistă" care spune că Universul cu om cu tot a fost creat în şase zile de către un duh, vom ajunge la concluzia că mâncăm porcul pentru a sărbători materializarea acelui duh sub forma unui individ numit Cristos, materializare numită "concepţie imaculată". Totuşi, comunitatea ştiinţifică, dovezile şi logica trimit către o altă explicaţie, numită evoluţionism de către oamenii civilizaţi şi darwinism de către propagandiştii religioşi care doresc să denigreze explicaţia insinunând că este doar teoria obscură a unui individ numit Darwin. La fel cum ar numi relativitatea - einsteinism iar heliocentrismul - copernicism.
    Conform evoluţionismului, specia umană a evoluat din nişte creaturi care îşi duceau traiul acum câteva milioane bune de ani prin coroanele copacilor din Africa. Dacă ne uităm la maimuţele actuale care fac acelaşi lucru în prezent o să observăm că activitatea de-a consuma vegetale durează foarte mult timp. Substanţele nutritive găsite în vegetale sunt distribuite uniform în coroana copacilor şi astfel, consumul lor duce la răspândirea uniformă a membrilor grupului în mediul în care se hrănesc. Consumul de frunze şi fructe prin copaci aşadar, nu este o activitate care predispune la socializare, ba dimpotrivă, în momentul în care elementele nutritive se găsesc într-o cantitate nesatisfăcătoare se poate ajunge la altercaţii dacă membrii grupului nu păstrează o anumita distanţă între ei asfel încât fiecare să aibă acces la o "parcelă" mai consistentă.
    Spre deosebire de vegetalele din junglă, sursele de proteine sunt dispuse într-un mod cât se poate de eterogen. Iar sursa de proteine care poate să fie un porc, o antilopă sau o zebră, necesită pentru a fi obţinută conlucrarea mai multor indivizi din grup. Primele maimuţe care au coborât din copaci şi au început să consume carne, trebuiau în mod necesar să acţioneze în haită pentru a doborî o asfel de pradă. Aceste primate nu aveau nici viteza ghepardului, nici vederea nocturnă a leopardului, nici forţa leului sau anduranţa hienelor, trebuiau deci să suplinească prin număr şi strategie. Drept urmare, la specia umană vânatul nu a putut evolua ca o activitate solitara ci în mod necesar a fost una socială, la fel ca la multe alte specii de mamifere carnivore cum sunt lupii, leii şi hienele. Din moment ce prada era doborâtă în colectiv, la fel era şi mâncată; deci şi consumul de carne a ajuns să fie o activitate la fel de socială. Odată ce mâncarea a devenit un ritual care ţine de socializare, au apărut şi formele ei aberante pe care le putem observa în prezent: oameni care mănâncă deşi nu le este foame. Sunt absurd eu sau situaţia este absurda?
    Latura socială a consumului de carne se poate observa în prezent la cimpanzei, care atunci când se hrănesc cu fructe sau frunze o fac separat, însă în rarele ocazii cînd reuşesc să ucidă vreun inamic din alt clan, îl mănâncă împreună. La fel fac şi creştinii când se hrănesc cu carnea şi sângele lui Iisus Hristos, se adună toţi la biserică pentru a consuma acele bunătăţi, nu le mănâncă singuri şi în secret. 
    Când carnivorele doboară o pradă mai mare, este destulă hrană pentru toţi; nu numai că proteinele au o valoare nutritivă superioară, dar până la apariţia frigiderului, acea cantitate de hrană nu putea fi stocată în aşa fel încât să nu se deprecieze, deci se mânca pe săturate şi cât mai mult posibil atunci când era ucis animalul deoarece mai târziu carnea se altera. Acest instinct ancestral de-a ucide un animal şi de-a mânca pe rupte poate fi observat manifestându-se în epoca modernă, de exemplu sub forma sărbătorilor de iarnă. Evident că odată cu apariţia agriculturii vânatul a început să constituie din ce în ce mai puţin din totalul de hrană al speciei şi a fost înlocuit treptat de carnea animalelor domesticite. Chiar şi acestea însă trebuiau să fie mâncate foarte rapid după ce erau sacrificate, din acelaşi motiv al lipsei metodelor de refrigerare. Tot din cauza asta sacrificarea porcului se face iarna, deoarece iarna nefiind ca vara, oferă o metodă naturală de refrigerare.
    Dar astăzi suntem în secolul XXI. Avem mai toţi frigidere. Putem tăia porcul şi mânca rezonabil, fără să ne speriem că o să se strice carnea. Nu asta se întâmplă însă. Oamenii, mânaţi de instinctele primitive se adună în grupuri şi încep să consume carne şi să socializeze. Şi să consume. Şi să consume până vomită, în combinaţie cu sângele lui Hristos consumat la fel de excesiv. Şi apoi să consume din nou, ca şi când ar urma cea mai neagră foamete posibilă. Acest instinct de-a mânca multă carne odată este sculptat de evoluţia prin selecţie naturală în aşa fel încât să fie eficient în cazul unor primitivi din savana africană acum câteva milioane de ani, nu în cazul mediului nutritiv din secolul XXI. Este de fapt chiar contraproductiv, având în vedere apelurile la salvare din această perioadă.
    La nivel evolutiv 10 000 de ani înseamnă mai nimic, de aceea instinctul acesta va rămâne. Nu pot să neg că există o anumită fascinaţie în a prăji pe înserate nişte bucăţi de carne pe o grămadă de cărbuni. Totuşi nu este doar o chestiune instinctuală ci a devenit şi una socială şi culturală, de aceea m-am obosit să scriu acest articol. Instinctele de care dispunem şi care au fost şlefuite în milioane de ani sunt greu de controlat, însă ceea ce ţine de cultură nu este imposibil de depăşit. Ca atare îi sfătuiesc pe concetăţeni să încerce să nu cadă pradă festivalului îmbuibării care poartă numele de "sărbători de iarnă" şi să consume alimente în mod moderat după câtă foame le este, nu după cum ar mânca un om primitiv în aceeaşi situaţie. Nu vă e frică, frigiderul o să aibă grijă de tot ceea ce n-aţi putut mânca acum.

   Poftă bună!

luni, 20 decembrie 2010

Ateismul fundamentalist

    În orice ideologie, există tendinţe şi curente diferite. Dintre acestea există două care se deosebesc în mod clar: fundamentalismul şi liberalismul. În timp ce fundamentaliştii îi acuză pe liberali de "liberalism", liberalii îi acuză pe fundamentalişti de "fundamentalism", iar această situaţie provine din faptul că fundamentalismul sau liberalismul considerate izolat nu spun nimic despre o eventuală judecată de valoare care se poate face asupra lor.
    Fundamentalismul reprezintă o atitudine care atacă orice abatere de la doctrinele şi practicile considerate esenţiale într-un sistem religios, politic, educativ etc. Aceasta însă, nu ne spune nimic despre acele doctrine. Dacă acele doctrine sunt viabile atunci fundamentalismul este de dorit; dacă acele doctrine nu sunt viabile atunci liberalismul este de dorit. În ceea ce priveşte metoda ştiinţifică sau drepturile omului, respectarea principiilor pe care sunt întemeiate acestea două este chiar de dorit şi nu degeaba s-au creat mai multe mecanisme care să vegheze la respectarea întocmai a acelor principii. În ceea ce priveşte religia creştină, fundamentalismul este de evitat pe cât de mult posibil, deoarece principiile biblice nu-şi mai găsesc aplicarea în epoca contemporană şi sper că uciderea copiilor neascultători nu era aplicabilă nici pe vremea când au fost scrise nesfintele scripturi. Ca atare, în dezbaterea fundamentalism - liberalism, ceea ce contează de fapt sunt fundamentele, nu fundamentalismul.
    Luând în considerare acum fundamentele, adeseori văd nu numai prin presă, sintagma "ateism fundamentalist" - sintagmă care este un nonsens. Ateismul nu are cum să fie fundamentalist deoarece nu este o ideologie şi nici nu are doctrine ci reprezintă doar lipsa de credinţă în dogmele bazaconice religioase, iar lipsa de credinţă nu este o doctrină. Ca atare, sintagma este la fel de întemeiată ca următoarele: necolecţionar de timbre extremist, nebăutor de alcool fanatic sau fundamentalist nemicrobist. În aceeaşi măsură sunt justificate şi asocierile lingvistice de genul: necolecţionar de timbre liberal, nebăutor de alcool liberal şi nemicrobist liberal, adică deloc. 
    Cei care promovează în mediul informaţional această confuzie sunt ori rău intenţionaţi ori dezinformaţi. Cei mai mulţi dintre atei nu sunt preocupaţi sub nici o formă de fenomenul religios, şi chiar daca eu nu sunt de acord cu poziţia lor, asta nu înseamnă că ei nu există. Ceea ce se incriminează atunci când se vorbeşte de ateism fundamentalist, este de fapt antiteismul. Acesta într-adevăr are doctrine (acelea conform cărora religia este falsă şi nocivă) iar ideologiile de tip antiteist pot varia într-adevăr între fundamentalism şi liberalism. Totuşi, ceea ce este clar, este că majoritatea ateilor nu sunt şi antiteişti iar confuzia provine dintr-o presupunere implicită - aceea că o ideologie despre care se crede că este falsă trebuie să fie combătută. Dacă toată lumea ar respecta acest principiu, atunci într-adevăr toţi ateii ar deveni automat antiteişti şi ar putea fi acuzaţi în acest context de vreun tip de extremism sau fundamentalism.
    Acest blog l-am deschis tocmai pentru a promova principiul enunţat mai sus, iar până când am să reuşesc să-i transform pe toţi ateii în atei antireligioşi îi poftesc pe amatorii de propagandă creştină să găsească alte metode de demonizare a adversarului.

joi, 16 decembrie 2010

Marea Piramidă, în deconstrucţie semantică

    Dacă cineva doreşte să se informeze în legătură cu Marea Piramidă de la Gizeh, va găsi nenumărate referinţe care vizează valoarea acestei construcţii din punct de vedere arhitectural, măiestria constructorilor ei şi multele recorduri pe care aceasta le-a deţinut sau încă le deţine. Este una dintre cele şapte minuni ale lumii, şi singura încă existentă.
    Totuşi lucrurile au valoare sau nu, după contextul în care este situată discuţia. Din punct de vedere arhitectonic, este într-adevăr una dintre minunile lumii, mai ales raportat la tehnologia disponibilă lumii antice şi nici eu nu am să neg aceasta. Însă pentru a avea o perspectivă corectă asupra unui fapt, acesta trebuie încadrat într-un context care să conţină ceva mai mult decât aspectul estetic. Trebuie avut în vedere de exemplu scopul acestei construcţii, iar în ceea ce priveşte scopul, Marea Piramidă este un monument funerar construit pentru vestitul faraon Keops.
    Se pare că nimic nu este în neregulă până aici. În afară de faptul că vestitul faraon Keops era doar un mamifer, iar astfel monumentul funerar pentru vestitul faron Keops devine un depozit aberant de mare pentru hoitul unui mamifer care putea foarte bine să fie oferit hienelor spre nutriţie. Priviţi-l:




    Hoitul mamiferului era depozitat în interiorul acestei construcţii megalitice în vederea vieţii de după moarte după ce în prealabil i se scoteau intestinele, ficatul şi stomacul şi erau depozitate în nişte vase care rămâneau lângă hoit. Creierul însă, era considerat ca fiind neimportant în viaţa de apoi de către vechii egipteni şi ca atare era scos pe nas cu o sîrmă şi dat la gunoi. Să nu uităm deci care este motivul pentru care aceste mormane imense de pietre erau ridicate: pentru hoitul fără creier al unuia care susţinea că este fiul Soarelui, dar nu avea destul de mult creier încât să-şi dea seama că gândeşte cu creierul, nu cu ficatul, stomacul sau cu inima.
    Se speculează că undeva între 30 000 şi 50 000 de oameni au pus piatră peste piatră până la 6 000 000 de tone pentru mormântul tovarăşului Keops - doar un individ din epoca bronzului care habar nu avea pe ce lume trăieşte. Ce poate fi mai stupid decât atâta? Cum să nu ţi se pară ridicol un asemenea efort şi o asemenea desfăşurare de forţe pentru un asemenea scop cu desăvârşire inutil? Prostia umană este cu atât mai mare, cu cât manifestarea ei în realitate este mai amplă. Din acest punct de vedere eu zic că am dreptate să rebotez Marea Piramidă în "Marea Piramidă a Prostiei Umane".
 Zeci de mii de oameni puşi să muncească timp de zeci de ani, practic pentru nimic. 
     Este într-adevăr uşor să arăţi absurdul acestei construcţii din prisma cunoştinţelor actuale, dar în apărarea egiptenilor vine faptul că acela era nivelul maxim de cunoştinţe la care ajunseseră şi încă era unul dintre cele mai ridicate în lume în acea perioadă. Atât ştiau şi ca atare s-au comportat în conformitate cu ceea ce ştiau. Nu aveau de unde să ştie că ceea ce fac este inutil şi nici nu existau la acea vreme informaţii care să afirme altceva.

    Ar fi cu desăvârşire absurd să vedem în secolul XXI exact aceeaşi desfăşurare de resurse pusă în slujba unor scopuri la fel de ridicole ca cele prezente în epoca bronzului. Din păcate absurdul ne urmăreşte şi în prezent şi cel puţin în ţara noastră putem observa cum proliferează febra construcţiei de biserici - temple pentru un zeu inexistent. Orice resursă folosită pentru construirea unei biserici şi nu a unui institut de cercetare sau a unei autostrăzi este o ofensă adusă raţiunii şi utilităţii publice, o ofensă adusă oricărui om care nu trăieşte în epoca bronzului. Resursele materiale folosite pentru ridicarea templelor bisericeşti nu au cum să mai ajungă vreodată în situaţia în care să aducă beneficii reale populaţiei, decât dacă se vor tranforma bisericile în locuinţe aşa cum au început să facă olandezii. De ce totuşi să nu construim direct locuinţe, dacă tot este penurie? De ce să nu se construiască infrastructură daca tot nu există?
    Ar trebui ca dezbaterea teism - ateism să ţină prima pagină a tuturor ziarelor deoarece faptul că există sau nu vreun dumnezeu nu este ceva ce nu are efect în realitate. Are un efect major în realitate prin imensele sume de bani - cel mai des vărsate de la la buget - sume de bani care sunt folosite cum trebuie dacă există dumnezeul creştin ortodox, sau sunt aruncate în neant dacă nu există. Orice om ar trebui să vrea să ştie dacă banii lui sunt folosiţi pentru ceva util sau nu. Iar presa, statul şi biserica se feresc de această dezbatere ca dracul de tămâie şi creştinismul de logică. 
     În ţările civilizate oamenii chiar au înţeles că acest subiect controversat care este religia trebuie dezbătut, şi în timp ce în Marea Britanie există dezbateri publice între vestitul Christopher Hitchens şi fostul prim ministru, Tony Blair, în România bagă toţi teocraţii capul în pământ ca nişte struţi ce sunt pentru a evita întrebarea care rezultă în mod natural: Pentru ce facem aceste lucruri? Ca să râdă urmaşii nostri de noi şi să se minuneze de cât de proşti am fost?

miercuri, 8 decembrie 2010

Propagandă creştină în Adevărul

    Adevărul, are mai multe feţe, aşa după cum aflăm din publicaţia cu acelaşi nume. Iată cum înţelege să prezinte Adevărul (teoretic obiectiv, practic nu prea) o ştire despre fiul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă:
Acesta este titlul, titlu care nu conţine şi cuvântul "homosexual"; faptul că ar fi homosexual este observat doar în url-ul articolului, nu şi în titlu. Să vedem cum arată această ştire de mare şi urgent interes naţional:
    "Fiul fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a ajuns iar în atenţia publicului după ce a făcut un scandal monstru azi-noapte. Tânărul, drogat fiind, şi-a bătut prietena, a avariat două maşini şi a încercat să calce cu maşina un martor. Andrei a devenit cunoscut după ce a a postat pe contul de Facebook poze cu însemne satanice, în care profana o troiţă dar şi în care se săruta cu alţi băieţi."
    Prima chestiune care ne frapează este faptul că tânărul homosexual şi-a bătut prietena, fapt care îl face să fie un tânăr homosexual cu prietenă; un concept la fel de logic ca acela de dumnezeu iertător şi drept. Lăsând aceste aspecte insignifiante deoparte, publicaţia în discuţie ne prezintă un individ care în mod clar nu stă deloc bine la capitolul moralitate şi la prevederea consecinţelor acţiunilor sale, însă nu vedem în titlu o exprimare de genul: Andrei Plăcintă prost crescut (la propriu) sau Andrei Plăcintă infractor, sau Andrei Plăcintă bătăuş sau Andrei Plăcintă scandalagiu; vedem Andrei Plăcintă ateu, ca şi cum ateismul este calitatea definitorie a lui Andrei Plăcintă.
     Aceasta este o tehnică de propagandă bine cunoscută, folosită şi în publicitate sub numele de propagandă prin asociere sau prin transfer. Ataşând unui specimen imoral calitatea de ateu este denigrată astfel calitatea de ateu. La fel de bine puteau să scrie în loc de ateu - pletos, pesedist, pitic, porcar sau păpuşar - pentru a denigra aceste categorii sociale. Titlul articolului face o asociere între ateism şi imoralitatea protagonistului, ca şi cum ateismul ar fi sursa imoralităţii. Ori ateismul reprezintă doar necredinţa în dumnezei şi draci, nimic altceva. 
    În ceea ce priveşte corelaţia dintre ateism şi infracţionalitate iată ce spune o statistică efectuată în SUA: Din numărul total de puşcăriaşi care au făcut obiectul studiului, 0,21% au fost atei, iar restul religioşi. În condiţiile în care populaţia de atei din SUA variază între 8 si 16%, dacă ateismul nu ar avea nici un fel de efect asupra moralităţii, atunci în închisori ar trebui să fie între 8-16% atei, însă ei sunt de fapt 0,21%. Asta înseamnă pe scurt că ateii din state au o şansă de 50 de ori mai mică de-a fi încarceraţi în comparaţie cu religioşii. De ce se obţine acest rezultat nu se ştie exact, se poate doar specula.
Conform altui studiu executat pe baza indicatorului global de pacifism, cele mai pacifiste ţări sunt cele cu procent ridicat de atei, în timp ce ţările de la coada clasamentului sunt acelea cu grad de religiozitate foarte mare:


    Acel indicator conţine printre altele numărul de conflicte interne şi externe, gradul de încredere în ceilalţi cetăţeni, gradul în care sunt respectate drepturile omului, numărul de omucideri, de crime violente şi de persoane încarcerate. Deci corelaţie inversă între ateism şi imoralitate. Cu toate că realitatea spune altfel, religioşii perseverează în aplicarea unei alte tehnici de propagandă numită demonizarea inamicului şi atacă ateismul de câte ori au ocazia cu scopul de a-şi promova agenda prozelitistă sub forma dihotomiei: ateu - rău, creştin - bun. Ori, aceste lucruri nu spun nimic despre moralitatea ateilor, ci spun multe despre moralitatea celor care fac acest tip mârşav de propagandă. 
   Se va întreba cineva în acest context ce e cu atacurile ateilor împotriva prelaţilor şi a înaltelor feţe bisericeşti şi dacă nu cumva este un comportament identic cu cel al religioşilor. Nu este acelaşi lucru deoarece ateismul nu are nici un fel de dogmă la bază şi ca atare nu are nici vreun fel de reţetă pentru moralitate. Ca ateu, trebuie să accept faptul că există alţii la fel de atei ca mine şi care pot fi ucigaşi, violatori, hoţi, muncitori ai câmpului, frizeri, poeţi, filozofi sau măturători de stradă. Moralitatea ateilor provine în general din etică, filozofie, biologie şi teoria jocurilor, cunoştinţe cu care se pare că domnul Plăcintă nu s-a întâlnit prea des. Ateii nu susţin  pe baza ateismului lor că sunt deţinătorii modului în care trebuie să se comporte un om în societate, religioşii, nu numai că susţin asta (pe baza religiei lor), dar mai doresc şi să impună acele reguli asupra noastră ,aşa cum făceau nu cu mult timp în urmă cu ajutorul rugului din piaţa publică sau a spânzurătorii.
   Iar în momentul în care aceşti oameni le dictează altora ce este moral şi ce nu, în timp ce ei încalcă regulile pe care le promovează, trebuie expuşi ca ceea ce sunt, după caz: impostori, ipocriţi, mincinoşi sau dezinformaţi. Revenind la subiectul principal al articolului, să-şi imagineze cineva cum ar sta lucrurile dacă de fiecare dată când cineva comite o boacănă, presa i-ar menţiona confesiunea religioasa sau lipsa ei. Guvernul de creştini condus de creştinul ortodox Boc vrea să taie salariile şi pensiile. Creştinul ortodox Traian Băsescu a înjurat o ziaristă. Un creştin ortodox beat şi-a violat fata în vârstă de 9 ani. Doi studenţi creştini de la medicină au ucis un om, l-au tranşat şi apoi l-au băgat în portbagajul maşinii. Dacă lucrurile ar sta aşa ,în maxim o lună i-ar fi ruşine oricărui om să mai afirme că e creştin.
    Drept concluzie, să-i fie ruşine autoarei articolului din Adevărul, în primul rând pentru subiectul abordat, care este demn de a fi menţionat pe hârtii igienice numite "Libertatea" "Click" sau "Can Can" şi apoi pentru modul în care a înţeles să abordeze subiectul. Ruşine, ruşine, ruşine!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Religia şi medicina

    Citind un articol al lui LazyPawn în care este abordat mitul sacrificiului lui Cristos, am dat peste următorul comentariu lăsat de un creştin:

[...] cu adevarat oamenii hidosi moral sunt dintre cei “cu carte”, cu acces la resurse materiale peste medie si fara credinta : astia sunt prototipul omului hidos la costum, care e parfumat la exterior dar e plin de putoare in interiorul sufletului [...]

    Ei bine, acest comentariu care parcă este importat din scrierile senile ale lui Petre Ţuţea corelează nivelul de cultură şi pe cel economic al unui medic neurolog cu "hidoşenia morală". Cineva se poate întreba de ce ar avea ceva de împărţit propagandiştii religioşi cu angajaţii sistemului sanitar.
    Dintotdeauna credinţa în bazaconiile religioase s-a intersectat cu medicina într-un mod combativ iar istoria comună a religiei şi medicinei are un loc deosebit în cadrul confruntării dintre raţiune şi ignoranţă. Medicina actuală reprezintă un corp destul de larg al cunoaşterii umane şi împreună cu ştiinţele conexe ei a contribuit într-un mod decisiv la prăbuşirea religiei de pe înaltul piedestal al ignoranţei pe care se afla acum ceva vreme şi din înălţimea căruia avea pretenţia de-a ordona total vieţile oamenilor. 
    S-ar putea discuta despre modul în care studiul anatomiei umane a spulberat ideea că omul are o natură diferită de cea a animalelor şi că funcţionează pe alte principii, 
despre cum psihiatria a arătat că nu există oameni posedaţi de draci,
despre cum psihologia a evidenţiat mecanismele prin care religia acaparează minţile oamenilor bazându-se pe manifestările iraţionale ale creierului,
despre cum microbiologia şi patologia au arătat că bolile infecţioase nu sunt pedepse ale divintăţii ci sunt produse de microorganisme,
sau despre cum genetica şi embriologia au aşezat pe o bază incontestabilă evoluţionismul atât de drag clericilor şi credincioşilor deopotrivă.
    S-ar putea discuta despre cum cercetările din domeniul medicinei au scăzut într-un mod cât se poate de considerabil nevoia de religie prin eliminarea fricii de moarte, care prin secolele ignoranţei domina întreaga societate şi despre cum poveştile despre vindecări miraculoase au fost înlocuite de vindecări reale. S-ar putea menţiona cum medicina e eliminat suferinţa psihică pe scară largă, eliminând moartea pe aceeaşi scară şi astfel reducând drastic numărul de persoane apropiate care mureau în toate poziţiile şi în toate chinurile posibile.

    Însă nu doresc să discut punctual aceste lucruri despre care pot fi scrise sute de articole, ci tabloul general al relaţiei dintre medicină şi religie. Iar din acest tablou general o idee clară poate fi desprinsă: aceea că religia prosperă pe suferinţa fizică şi psihică a oamenilor în timp ce medicina vine să extermine această suferinţă. Religia este cancer pentru medicină în aceeaşi măsură în care medicina este cancer pentru religie. Ambele producţii culturale îşi dispută rolul de medicament pentru suferinţă; religia prin ocultism, şamanism, misticism şi promisiuni ale eliminării suferinţei după moarte, iar medicina prin cercetări ştiinţifice, anestezice, vaccinuri şi antibiotice. Vracilor, şamanilor, popilor le sunt opuşi chirurgii, pediatrii şi psihiatrii. Atât de mult a avansat psihiatria încât ar putea să-l aducă la realitate chiar şi pe unul ca Iisus Hristos. 
    În ceea ce priveşte suferinţa umană, medicina şi religia îşi dispută publicul consumator; şi ca într-o economie de piaţă există concurenţă între acestea două. Desfiinţarea pretenţiilor vracilor religioşi de către medicina modernă i-a adus pe aceştia la faliment, iar asta se poate observa prin campaniile antivaccinuri pe care le desfăşoară cu ardoare şi prin denigrarea actului medical. Ori din prostie crasă ori din mârşăvie o fac, conştienţi că orice sector al populaţiei care nu apelează la serviciile medicale va apela la serviciile vracilor de toate speciile, de la preoţii vânzători de moaşte până la homeopaţi, acupuncturişti şi ozonoterapeuţi. 
    Eu unul rămân credincios, nu în Hristos, ci în medicina modernă şi aştept cu nerăbdare medicamentele pentru creştinism şi iraţionalism.