Prăjitorul de pîine zăcea părăsit, aruncat pe un balcon, sub o pojghiţă nu prea subţire de praf, care arăta că de mult nu mai pupase nici pîine şi nici curent electric. Poate că dacă stăpînul lui l-ar fi iubit mai mult, ar fi prăjit încă la el măcar o felie de pîine pe zi, dar realitatea neprăjită, crudă, arată cum obiceiurile culinare ale oamenilor se schimbă adeseori şi pîinea prajită iese din meniu.
Nu, nu era prăjitorul meu, eu n-am deţinut niciodată prăjitor; chiar dacă am ţinut odată un regim alimentar care necesita ca pîinea să fie prajită, am rezolvat această dilemă filozofic - culinară cu ajutorul mult prea clasicei tigăi.
Nu, nu era prăjitorul meu, eu n-am deţinut niciodată prăjitor; chiar dacă am ţinut odată un regim alimentar care necesita ca pîinea să fie prajită, am rezolvat această dilemă filozofic - culinară cu ajutorul mult prea clasicei tigăi.
Care este semnificaţia acestui dispozitiv electronic printre miliardele de miliarde de stele care-l înconjoară, care-i scopul vieţii lui? Scopul vieţii sale este să prăjeasca pîine; un scop presupus a fi nobil. Odată, undeva, cîndva, un om s-a gîndit că prăjirea pîinii nu mai poate fi făcută pe plită sau pe tigaie, că nu mai este suportabilă o astfel de practică, că este o abominaţie prăjirea pîinii pe plită, sau şi mai rău, trecerea ei prin flăcările focului sobei din bucătărie.
Cum ar putea cineva să pună pur şi simplu pîinea în tigaie şi să o prăjească, s-a întrebat el; nu este prea pur, nu este prea simplu? De ce să nu antrenăm mineri care să scoată diverse metale din rărunchii Pămîntului, petrolişti care să extragă petrolul şi chimişti care să-l transforme în plastic, pentru ca apoi aceste materiale să fie transportate cu trenurile şi cu vapoarele la fabrica de prăjitoare de pîine, unde muncitorii vor tresălta de fericire că nu vor mai putea să stea cu familiile lor uitîndu-se degeaba la natură, ci vor fi angajaţi în operaţiunea sacră de proiectare, preşlefuire, şlefuire şi postşlefuire a componentelor prăjitorului, iar apoi în sfînta lor asamblare.
Nu este prea pur, şi nu este prea simplu să prăjeşti pur şi simplu pîinea, cînd poţi să o introduci într-un prăjitor modern, cu opţiuni de viteză a prăjirii? Şi ce ar însemna să nu poţi să alegi între un prăjitor care prăjeşte două felii deodată şi alte două prăjitoare care prăjesc cîte trei sau chiar şi cîte patru felii la un loc, nişte adevăraţi monştri ai prăjirii de pîine? Cum poate fi viaţa imaginată fără capacitatea esenţială de-a stabili dinainte gradul de întunecare a suprafeţei prăjite, fără vitalele instrucţiuni scrise clar pentru a edifica pe om in legatura cu misterul din spatele multelor butoane şi controale ale prăjitorului, şi chiar fără cutia detaşabilă pentru colectarea crustei şi frimiturilor?
Cum se poate trăi fără protecţia automată împotriva prăjirii prea tari a pîinii, sau fără ascensorul de felie, care-ţi ridică pîinea din prăjitor după ce s-a prăjit, ca s-o vezi cu ochii tăi, cu proprii tăi ochi?
Asta s-a întrebat omul nostru în vremuri demult apuse şi drept urmare, noi acum moştenim o adevărată industrie a prăjitoarelor de pîine, care a luat un loc binemeritat chiar şi in discuţiile psihoanaliştilor; ei nici nu mai vorbesc în prezent despre falus, ci despre prăjitorul de pîine.
Sub o formă sau alta, prăjitorul de pîine ne domină viaţa; deşi el adeseori nu se numeşte aşa, nu arată a prăjitor şi cică serveşte altor scopuri, în esenţă face acelaşi lucru, transformă un lucru pur şi simplu, într-un lucru pur şi simplu complicat, şi totul din cauză că a complica lucrurile este profitabil, din cauză că prăjitoarele de pîine se vînd bine dacă li se face reclamă adecvată.
Dar noi, cei care suntem nostalgici după o prăjire simplificată a pîinii, să dăm drumul la aragaz, să încingem tigaia puţin şi apoi să aşezăm feliile de pîine acolo timp de 3-4 minute, după care să le întoarcem şi pe partea cealaltă, in timp ce adulmecăm mirosul de pîine prajită - nu doare, nu este o atrocitate, nu e obscen, nu este imoral şi nici inuman, iar la o adică putem să mîncăm pîinea aia chiar şi fără să o prăjim, avînd în vedere că ea a mai trecut pe la cuptor odată.