În aceste zile călduroase de iarnă, nişte dezbateri despre statutul religiei în şcoli din nou luară fiinţă. Şi s-a discutat despre salarizarea profesorilor de religie, despre Constituţia noastră pseudoseculară, despre calitatea actului de predare la orele de religie, despre relaţia de iubire profundă dintre biserică şi stat, despre efectele orelor de religie şi altele din acestea. Nimic din ce mă interesează pe mine.
Pe mine mă interesează dacă religia asta este adevărată sau falsă. Căci primul test pe care o disciplină trebuie să-l treacă pentru a fi studiată la şcoală este acela al adevărului; abia după aceea putem vorbi despre utilitate şi efecte.
Cum ai să ştii dacă trebuie să existe ore de religie sau dacă statul trebuie ori nu tebuie să se iubească cu Biserica dacă tu nu ştii că acea religie este adevărată sau că este falsă? Ce fel de relevanţă mai are calitatea actului de predare dacă în cadrul acelui act se predau numai minciuni? Ai să dai o primă profesorului de religie care expune minciunile religioase cu mai mult har, mai multă eficienţă, dedicaţie şi seriozitate, şi ai să-l penalizezi pe profesorul indolent?
Aceste discuţii, purtate de jurnalişti, psihologi, sociologi, miniştri, teologi şi alte persoane cu ranguri înalte prin societatea noastră mie îmi apar ca să fiu sincer ca o pierdere de vreme deşi trebuie să recunosc că sunt mulţumit chiar şi cu atâta în lipsă de ceva mai bun. Însă a discuta despre forma predării religiei în şcoli şi a discuta despre statutul religiei în societate fără să discuţi despre conţinutul religiei este ca şi cum ai face critică literară unui text pe care nu l-ai citit.
Dacă religia este adevărată, şi dacă se constată că mai este şi utilă, atunci să fie predată şi în şcoli, nu numai în biserici, ba chiar şi în baruri şi discoteci. Eu n-aş avea nimic împotrivă. Aş fi de acord în cazul ăsta să vină popa, să-mi citească din Sfinţii Părinţi şi din Sfânta Scriptură şi să se roage pentru mine chiar şi când sunt pe veceu, constipat.
Dar dacă religia nu-i adevărată, jos cu ea! Dacă nu-i adevărată trebuie să fie dezbătută în public până când majoritatea oamenilor vor fi capabili să înţeleagă şi să se ferească de această ideologie mincinoasă. Să dispară de peste tot dacă e falsă, nu doar din şcoli; să dispară şi din biserici şi să părăsească spaţiul public în favoarea spaţiilor din spitalele de psihiatrie.
Până la urmă şi la urmă tot la asta se reduce toată problema: este adevărată religia sau este falsă?
Este adevărat că o fiinţă supranaturală a creat 170 de miliarde de galaxii a câte zeci şi sute de miliarde de stele ca să poată veni aici la noi pe Pământ, să meargă pe apă şi să o transforme ulterior în vin, să ofilească un smochin, să vindece doi orbi şi trei ologi ca mai apoi să moară din cauze mecanice?
Este adevărat ca există o creatură omniscientă care a reglat fin constantele fundamentale ale Universului astfel încât ecosistemul Terrei să permită viaţa oamenilor iar apoi a trimis doi urşi să-i ucidă pe copiii care au râs de chelia profetului?
Este adevărat că există o creatură omnibenevolentă care ne iubeşte atât de tare încât nu îi salvează de la moarte pe milioanele de prunci muritori de foame dar ne dă hrană spirituală atunci când face o icoană să plângă sau îşi face apărută faţa pe o felie de pâine prăjită?
Ei bine, acestea sunt întrebările pe care ar trebui să ni le punem şi dacă le vom pune pe acestea vom evita discuţiile inutile purtate în necunoştinţă de cauză.