Jurnaliști în România

    Cred ca era prin preajma sarbatorilor de iarna cand am dat drumul (dintr-o eroare) la radio, si drept consecinta am auzit stirile de Anul Nou sau Craciun; nu-mi amintesc exact. Ce-mi amintesc sunt acele stiri pe care le-am auzit. 

    Am auzit ca Mircea Geoana umbla printr-un magazin ca sa-i cumpere fie-sii casti, dar uitandu-se lung prin standuri si neputand sa se hotarasca a lasat-o pe ea sa-si aleaga. Alta stire de interes national si poate chiar si international, era legata de faptul ca Elena Udrea n-a savarsit petrecerea de sarbatori in judetul Tulcea, in Iasi, Mehedinti sau Alba, ci de-a dreptul in Covasna. Posibil este ca daca exista extraterestri, si aceia sa fi interesati de petrecerea tovarasei Udrea, caci Dumnezeu sigur asteapta cu mana la gura sa vada ce mai face aceasta persoana. Cert este ca dupa ce am auzit aceste relatari de interes public m-am simtit la fel de implinit intelectual precum se simte implinit fizic un om care tocmai a cazut in groapa cu cacat. 

    Nu se poate spune ca nu-s obisnuit cu tot felul de trivialitati de care n-ai cum sa scapi in societatea noastra si de aceea am mai multe randuri de palisade comportamentale care sunt ridicate pentru feri mintea de astfel de abjectii. Aceste abjectii sunt niste paraziti informationali care sug creierul din capul omului si il transforma in rating pentru trusturi canceroase de presa, pana cand creierul omului ajunge sa lipseasca de tot din cap, iar ratingul trusturilor atinge cote astronomice. De aceea ma uit la televizor in total cam 30 - 40 de ore pe an, ceea ce e mai mult decat suficient ca sa pot afla tot ceea ce stiu altii care se uita 10 ore pe zi la televizor si pot afla astfel si cam ce mai este prin capul populatiei, sau mai exact, cat creier le-a mai ramas prin cap. 

   Chiar si asa nu poti sa te aperi prea bine, caci te invadeaza din toate partile; nici in metrou n-ai liniste si te trezesti asediat de acesti zombie ai trivialitatii, unul in fata ta cu "Libertatea", altul in stanga cu "Click" si inca unul in dreapta cu "Cancan"; aceasta Sfanta Treime a coprofagiei intelectuale. 

    Ei bine, trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca daca nu ma mantuieste un Alzheimer sau senilitatea de problema, am sa raman pana la moarte cu ideea ca Udrea a petrecut la Covasna iar Geoana umbla dupa casti; dar sunt bucuros ca stiu macar cui sa multumesc - jurnalistilor de la Cancan, caci de acolo cica se preluasera stirile de interes national. 

    Acum, eu inteleg ca "jurnalistii" de la Cancan sunt oameni cu cap, trunchi si picioare, si nu niste mutanti produsi in urma experimentelor genetice pe bullshit. Probabil au si ei familie, trebuie sa manance si sa supravietuiasca, si pentru bruma de securitate sociala pe care le-o ofera serviciul sunt dipsusi sa faca ceea ce li se cere de catre sefii lor, adica sa umple cu mizerie piata informatiilor. Nu sunt nervos pe ei, sunt frustrat ca sunt pusi in astfel de situatii, caci balta imorala in care se scalda nu este sapata prin efortul lor singuratic, ci mai degraba pregatita cu premeditare de catre alti nebuni, iar sistemul ii incurajeaza puternic sa sara in balta si sa se balaceasca pe toata partile.

    Totusi, sa vorbesti de jurnalistii de la Cancan este ca si cum ai vorbi de vacile din glastra, de internetul din epoca primitiva, de filozofii de la Steaua sau de oamenii cinstiti din Parlament. Jurnalistii macar in teorie erau responsabili cu informarea populatiei, nu cu dezinformarea ei. Dupa mintea acestora, daca ai vazut o persoana cunoscuta si de altii prin oras, inseamna ca esti jurnalist. Pai eu odata am vazut pe Mircea Radu, care isi cumpara niste lucruri dintr-un magazin.
Gata, acum sunt si eu jurnalist? 

    Ceva ar trebui facut, macar a li se solicita acestor ziare si televiziuni sa-si puna o bulina rosie in care sa scrie "Atentie, pericol de bullshit!" sau "Pentru o viata mentala sanatoasa evitati consumul excesiv de televizor, presa de scandal si buletine informative". Mult mai sanatoasa ar fi totusi aparitia de jurnalisti autentici care sa desfiinteze fara mila aceste abjectii culturale precum si ideologia ratingului de dragul ratingului -  o traducere libera dupa ideologia profitului de dragul profitului. Daca scopul lor este informarea populatiei, nu este o forma de informare sa-i atentionezi atunci cand sunt dezinformati?

Dezamăgirea

    Dupa ce am proferat tot felul de blasfemii la adresa unor valori mult prea apreciate de societate, precum dumnezeu sau libertatea, urmeaza macar pentru diversitate sa facem propaganda unui concept aflat actualmente in mizerie - dezamagirea.

    Cel putin se poate spune ca oamenii doritori de dezamagire nu sunt prea multi la numar si ca mai degraba multi sunt cei care se feresc din rasputeri de dezamagire, iar imaginea evocata in mentalul colectiv de catre un om dezamagit nu este portretul unui om care radiaza de fericire si bunastare, ci mai degraba portretul unei curci plouate.

    Foarte proasta reputatie a dezamagirii provine din sentimentul de pierdere asociat ei, cu atat mai puternic cu cat dezamagirea este mai mare. Insa dez-amagirea, nu reprezinta decat trezirea la realitate a celui amagit si ea trebuie sarbatorita cu surle si trambite, eventual cu fanfara pentru cine prefera, deoarece unele dezamagiri, desi sunt rascolitoare si totale, constituie o revelatie pentru cel ce le incearca - revelatia realitatii, a adevarului. Sarbatorirea chiar excesiva a acestor momente este necesara unui trai responsabil; ea nu reprezinta decat sarbatorirea adevarului si inca a aceluia care este greu de acceptat, deci este cu atat mai mult o implinire notabila.

     Sentimentul neplacut asociat dezamagirii este pedeapsa inventata de evolutie pentru a contracara placerile si confortul oferite de iluzii, de exemplu placerea de-a crede ca exista un parinte magic care va avea intodeauna grija de tine sau confortul de-a crede ca votul "democratic" iti da puterea de-a controla pe cei puternici. Ceea ce este cu adevarat rau, este faptul amagirii, acest procedeu de ticnire voluntara si intentionata, constientizata sau semiconstientizata. Cand esti amagit de altcineva cazi de prost, este adevarat, dar cand te amagesti singur cazi chiar mai jos decat atat.

    Si in cultura noastra amagirea este adorata mai ceva decat dumnezeu sau banul, din moment ce adorarea ei sta la baza celorlalte doua. Vanzatorii de iluzii sunt pusi pe soclu, sunt platiti bine, unii chiar sunt iubiti si respectati, popi si politicieni care vand gogosi populatiei, niste gogosi cu valoare nutritiva zero. Si le place oamenilor sa fie amagiti deoarece spun ei ca le face viata mai suportabila, uitand sa ne aminteasca de faptul ca viata lor este insuportabila tocmai din cauza erorilor pe care ei le-au comis - amagiti fiind, de ei insisi sau de catre altii, nici aceia conectati prea tare la realitate.

    Nu vreau sa amagesc pe cineva cu realitatea si sa spun ca e mai frumoasa decat orice iluzie caci in anumite aspecte lucrurile stau undeva intre teribil de grav, catastrofa totala si dezastru iminent; ce vreau sa spun este ca desi realitatea nu este intotdeauna mai placuta decat amagirea, ea este intotdeauna mai sanatoasa. Din motive care ma depasesc, as prefera sa fiu mai degraba sanatos si trist, decat vesel, sifilitic si subnutrit.

    Unii spun totusi ca sunt fericiti cei saraci cu duhul iar eu va spun ca sunt fericiti cei dezamagiti cu totul. De aceea vreau sa le urez tuturor o dezamagire totala, caci fericirea nu poate fi fericire decat daca este autentica, si ca sa fie autentica trebuie sa provina din realitate si nu din fantasmagorie. Lucrurile false si ideile false aduc false fericiri, precum lucrurile adevarate si ideile adevarate aduc bucurie adevarata si nu nebunie ori dementa in toata legea. Fiti deci dezamagiti, bucurati-va pentru fiecare dezamagire, si nu uitati sa cautati fara oprire dezamagirea deplina, care este cea mai buna.