Reţetă pentru mâncare creştin-ortodoxă

    Pentru toţi credincioşii ortodocşi care vor să îşi satisfacă plăcerile culinare iată aici o reţetă pentru o mâncare ce poate fi realizată foarte uşor în orice biserică.

Ingrediente:
-  2 kg moaşte de sfânt
-  5 l apă sfinţită
-  200 ml ulei de mir
- 1 bucată anafură
- 1 porţie de sfântă cuminecătură

condimente:

- smirnă
- tămâie

     Într-o cristelniţă se introduc moaştele cu apa sfinţită şi se fierb uşor la focul câtorva lumânări. Se amestecă din 5 în 5 minute cu o cruce mai lungă, timp în care se spun nişte rugăciuni. După ce carnea de moaşte începe să se desprindă de pe oase, se toarnă în cristelniţă uleiul de mir şi anafura şi se dă în clocot la flăcările Iadului. Când apa sfinţită s-a evaporat în cea mai mare parte şi a mai rămas doar pe fundul cristelniţei, se adaugă la compoziţie şi sfânta cuminecătură (trupul şi sângele lui Hristos) şi se lasă la rumenit. În acest timp se ia o Biblie de pe undeva şi se face vânt cu ea pe deasupra mâncării ca să nu prindă miros de afumătură.

   Odată ce am ajuns aici, mâncarea noastră creştin-ortodoxă este aproape gata şi acum putem lua o cădelniţă pentru a împrăştia din belşug cu smirnă şi tămâie pentru aromă.

    Se serveşte lângă catapeteasmă cu colivă pe post de garnitură.

   Amin şi poftă bună!

Preoţi pedofili, acum şi la noi

    Încrederea populaţiei în Biserica Catolică a scăzut drastic în urma multiplelor scandaluri de pedofilie din perioada recentă. În urma colectării statisticilor s-a ajuns la concluzia că un preot catolic are probabilitatea de-a abuza sexual copii de 20 pana la 200 de ori mai mare decat un individ aparţinând altor categorii sociale.

    Dimensiunile prostiei umane se relevă într-adevar a fi de necuprins atunci când luam în calcul faptul că este nevoie de preoţi pedofili pentru a descreşte încrederea populaţiei în Biserica Catolică, având în vedere istoria acestei organizaţii criminale.

    Diagnosticul de abuz este impartit in mare între pedofilie si efebofilie, mai exact între abuzul copiilor şi cel al adolescenţilor. Iată că nici România nu este scutită de existenţa acestei categorii de oameni ţicniţi, şi aflăm despre nişte popi de-ai noştri care, în rând cu alţi clienţi ai unei reţele de proxeneţi au făcut exact ceea ce colegii lor catolici au demonstrat că ştiu face foarte bine. Se pare totuşi că ai noştri sunt mai pricepuţi la negocieri:

"Preot : Eee! Şi... mie mi-a zis c-a vorbit cu voi că cereţi prea mult... 2 milioane e prea mult
Ştefan: A zis că-i mult două milioane?
Preot: Da! Da, da... nu ţi-am zis şi ţie şi prima dată? Să lăsaţi şi voi mai ieftin, măi!
Ştefan: Păi dacă i se pare doi inşi 2 milioane mult?!!
Preot: Aa, amândoi? Nu ştiu, poate... (n.n. se aude soneria unui telefon)
Ştefan:Hai că, uite, mă sună pe ăstălalt nişte părinţi! Mai vorbim, da?
Hai...hai că... te-am pupat!"

    2 milioane pentru doi băieţi care au fost racolaţi de către proxeneţi exact din acel mediu în care biserica susţine că-şi desfăşoară opera socială. Cum şi-a desfăşurat preotul opera socială în cazul adolescenţilor proveniţi dintr-un mediu defavorizat? I-a futut în cur -  ori pe banii enoriaşilor ori pe banii statului - care astfel au ajuns în mâna proxeneţilor. Poate în viziunea tovarăşului popă, a fute în cur reprezintă operă socială. Iar în caz că s-a ofilit careva din cauză că am folosit sintagma "futut în cur" în loc de "întreţinut relaţii sexuale cu un minor" poate să se veştejească şi apoi să se usuce din punctul meu de vedere. În anumite contexte folosirea cuvintelor dure este justificată, altminteri acestea nu ar mai fi existat în vocabular şi exact acesta este unul din contextele în care nu pot fi folosite eufemisme de genul "a întreţinut relaţii sexuale". I-a futut în cur, sper că e clar.

    Acum, există ceva în neregulă cu situaţia asta, în afară de ceea ce este evident în neregulă. Poţi auzi că un electrician sau un şofer au abuzat copii sexual, poţi auzi că un director comercial a făcut acelaşi lucru sau poţi să auzi că un borfaş de strada mare s-a pretat la aceeaşi nemernicie şi parcă e o diferenţă faţă de cazul în care auzi de popă. Electricianul, şoferul, directorul comercial sau borfaşul, au luxul de-a nu fi obligaţi de natura ocupaţiei lor să dea lecţii în continuu altora despre ce este moral şi ce nu, aceştia nu au pretenţia că instituţia din care fac parte îi ajută pe nenorociţi sau că ei ar avea vreo conduită  morală superioară. Popii da. Gradul de ipocrizie pe care trebuie să-l deţină un popă pedofil este mult mai mare decât cel pe care l-ar deţine un borfaş pedofil, şi poate că borfaşul chiar ar avea suficiente procese de conştiinţă încât măcar să nu mai dea altora lecţii de moralitate. La popă nu s-a întâmplat. 

     Acesta este unul dintre oamenii care vine şi le explică enoriaşilor că nu e frumos ca femeile să vină rujate la biserică, că homosexualitatea e un păcat, că ateii sunt sursa de imoralitate din societate, că trebuie să te abţii de la poftele sexuale iar dacă înjuri o să te audă Dumnezeu şi o să te pedepsească.

    Nu e ca şi cum în momentul acesta s-ar fi descoperit că popii mustesc de ipocrizie, acest fapt este înscris în zicala "Să faci ce zice popa, nu ce face popa", o mostră de înţelepciune populară şi de prostie în acelaşi timp. Dacă ştim toţi că popii sunt ipocriţi atunci de ce ne comportăm ca şi când n-ar fi?