Eu cu cine nu votez?

    Se impune acum, în preajma alegerilor, o postare electorală, în care se va face o brumă de propagandă împotriva votului. Aşa după cum ni se transmite cîteodată în exces, noi trăim de 25 de ani într-un sistem democratic, un sistem în care voinţa poporului tronează.

    Este deci voinţa poporului român ca educaţia noastră să fie o glumă foarte proastă? Este deci voinţa poporului român ca resursele noastre naturale să fie vîndute unor ţări mai bogate pe preţuri de nimic? Este deci voinţa poporului ca ţara noastră să acumuleze din ce în ce mai multe datorii? Este voinţa poporului a alege nişte conducători care nu oferă decît certitudinea că mîine va fi mai rău?

    Ei bine, ori aceasta este voinţa poporului, ori sistemul democratic în care trăim nu reprezintă voinţa poporului, ci altceva, şi eu sînt încrezător că a doua variantă este cea corectă. Circulă un dicton în legatură cu acest subiect care zice astfel: "dacă votul ar putea schimba cu adevărat ceva, l-ar scoate în afara legii", şi eu sînt convins că dictonul este corect. Să reflectăm puţin asupra lui. Avem pe de-o parte întregul edificiu al puterii, format din oameni, mecanisme, grupuri şi organizaţii atît ale statului cît şi din afara lui, care trăiesc şi prosperă din controlul populaţiei; avem oameni în poziţii dintre cele mai înalte, care nu ştiu să trăiască altfel şi care dacă ar cădea din acele poziţii înalte şi-ar rupe inevitabil gîtul.

    Trebuie să credem noi că aceşti oameni care conduc societăţile umane de mii de ani întrevăd posibila lor mazilire imediată şi decădere în mizerie, executată prin procedeul democratic al votului, în timp ce ei stau cu mîinile în sîn, contemplînd placid aceasta posibilitate, şi nu fac nimic să o întîmpine cum se cuvine? Nu cumva oare s-au gîndit deja şi sînt asiguraţi din mai multe direcţii că situaţia lor economică şi politică nu se va schimba decît poate în aparenţă, iar în esenţă ba? Păi avînd in vedere că ei deţin mijloacele prin care se poate asigura securitatea socială şi economică a cetăţenilor din ţară n-ar fi indicat să presupunem că măcar lor şi-au asigurat-o, dacă nu altora? 

    Te pomeneşti că s-au gîndit de exemplu să facă o înscenare de proporţii, numită proces electoral, în care oamenii sînt mînaţi la vot cu ajutorul maşinilor de propagandă şi sînt îndemnaţi să aleagă dintre opţiunile pe care clasa deja conducătoare le dictează, astfel încît să împace şi capra şi varza, adică şi conducerea să rămînă aceeaşi dar şi populaţia să creadă că are un cuvînt de spus în alegerea conducerii...

    În materie de politică a României post ceauşiste, nimic în afară de nume nu s-a schimbat; este menţinută aceeaşi direcţie economică falimentară şi sunt practicate aceleaşi practici sociale şi culturale dăunătoare; doar numele miniştrilor, al guvernelor şi al preşedinţilor şi partidelor de la putere se schimbă; se schimbă numele oamenilor iar practicile economice falimentare ţării noastre rămîn pe post de ideologie comună a tuturor acestor oameni.

   Şi nu trebuie să ne mire acest lucru, decît dacă nu ştim că politica internă a României este dictată din afară; istoric vorbind, momentele în care nu s-a întîmplat astfel sunt atît de puţine şi de nesemnificative încît nici nu merită să fie amintite, în ciuda unor istorii cam romanţate ale poporului român, care ni s-au servit şi înca ni se mai servesc.

    Lasînd deoparte aceste istorii, politicile care se menţin astăzi în România sunt dictate de curgerea şi de constrîngerile capitalului internaţional; pînă şi perioada de penurie din anii '80 tot de aceste constrîngeri a fost dictată, iar acum, politicienii care se supun dorinţelor dictate de aceste constrîngeri ajung şi rămîn în funcţii, în timp ce aceia care nu vor să o facă, trebuie cu părere de rău să se realizeze în alte domenii, dacă nu cumva li se întîmplă vreun accident mortal.

    Undeva, la un nivel foarte înalt, s-a decis că România (printre multe alte ţări) va fi o piaţă de desfacere pentru Occident, că se va dezvolta atît de mult încît încă să permită exploatarea resurselor ei naturale sub formă de materii prime dar nu suficient de mult încît să poată să prelucreze aceste materii prime şi să le vîndă înapoi în Occident sau prin alte părţi, sub forma de produse prelucrate, şi nici un vot nu poate schimba lucrul ăsta.

   Ceea ce poate votul sa facă, este să dividă într-o mai bună stăpînire pe cei care cred în puterea votului, este să-i monteze pe cetăţenii obişnuiţi pdl-işti împotriva cetăţenilor psd-işti, astfel încat ei dezbinaţi să contribuie la o mai bună implementare şi realizare a statutului de colonie al ţării noastre. De aceea eu spun că orice este mai bun decît acest festival sinistru al votului, care nu reprezintă pentru populaţia ţării decît o fabrică de nervi şi de disensiuni; o masivă operaţiune de dezbinare; nu se justifică sub nici o formă. În adevăr, votanţii aflaţi de o parte sau de cealaltă a "baricadei" au mult mai multe interese în comun decît au fiecare dintre ei cu partidele pe care le susţin în parte: ei au interesul să trăiască o viaţă bună şi să prospere, iar partidele politice au interesul să-şi primească caftanele de la actualii sultani, şi să plătească peşcheşurile, darurile şi haraciul, din munca populaţiei şi din bogăţiile naturale. 

   Nu vreau să spun că orice acţiune şi orice formă de activism civic sau politic este inutilă şi nici că e cazul sa disperăm; noi suntem colonie din timpuri străvechi, iar jefuiţi de resurse am fost aproape în continuu, şi încă mai avem multe de jefuit; suntem nişte experţi în a trăi sub regim colonial. Ba încă acum imperiul sub care trăim nu-i în cele mai bune perioade ale lui şi nici sultanul nu pare prea sigur pe el. Ce vreau să spun este că o formă de activism politic care chiar ar da rezultate, care ar face o diferenţă ar fi absenţa generală de la vot, situaţia în care sub 2% din populatie vine şi votează - atunci într-adevăr România ar scrie istoria şi ni s-ar duce vestea peste tot - ar fi un gest politic clar şi luminos, cu un mesaj fără echivoc - ştim ca totul e o farsă, o înscenare; putem fi jefuiţi, dar nu putem fi minţiţi şi dezbinaţi.

Prăjitorul de pîine

    Prăjitorul de pîine zăcea părăsit, aruncat pe un balcon, sub o pojghiţă nu prea subţire de praf, care arăta că de mult nu mai pupase nici pîine şi nici curent electric. Poate că dacă stăpînul lui l-ar fi iubit mai mult, ar fi prăjit încă la el măcar o felie de pîine pe zi, dar realitatea neprăjită, crudă, arată cum obiceiurile culinare ale oamenilor se schimbă adeseori şi pîinea prajită iese din meniu.
    Nu, nu era prăjitorul meu, eu n-am deţinut niciodată prăjitor; chiar dacă am ţinut odată un regim alimentar care necesita ca pîinea să fie prajită, am rezolvat această dilemă filozofic - culinară cu ajutorul mult prea clasicei tigăi.

  Care este semnificaţia acestui dispozitiv electronic printre miliardele de miliarde de stele care-l înconjoară, care-i scopul vieţii lui? Scopul vieţii sale este să prăjeasca pîine; un scop presupus a fi nobil. Odată, undeva, cîndva, un om s-a gîndit că prăjirea pîinii nu mai poate fi făcută pe plită sau pe tigaie, că nu mai este suportabilă o astfel de practică, că este o abominaţie prăjirea pîinii pe plită, sau şi mai rău, trecerea ei prin flăcările focului sobei din bucătărie.

  Cum ar putea cineva să pună pur şi simplu pîinea în tigaie şi să o prăjească, s-a întrebat el; nu este prea pur, nu este prea simplu? De ce să nu antrenăm mineri care să scoată diverse metale din rărunchii Pămîntului, petrolişti care să extragă petrolul şi chimişti care să-l transforme în plastic, pentru ca apoi aceste materiale să fie transportate cu trenurile şi cu vapoarele la fabrica de prăjitoare de pîine, unde muncitorii vor tresălta de fericire că nu vor mai putea să stea cu familiile lor uitîndu-se degeaba la natură, ci vor fi angajaţi în operaţiunea sacră de proiectare, preşlefuire, şlefuire şi postşlefuire a componentelor prăjitorului, iar apoi în sfînta lor asamblare. 

  Nu este prea pur, şi nu este prea simplu să prăjeşti pur şi simplu pîinea, cînd poţi să o introduci într-un prăjitor modern, cu opţiuni de viteză a prăjirii? Şi ce ar însemna să nu poţi să alegi între un prăjitor care prăjeşte două felii deodată şi alte două prăjitoare care prăjesc cîte trei sau chiar şi cîte patru felii la un loc, nişte adevăraţi monştri ai prăjirii de pîine? Cum poate fi viaţa imaginată fără capacitatea esenţială de-a stabili dinainte gradul de întunecare a suprafeţei prăjite, fără vitalele instrucţiuni scrise clar pentru a edifica pe om in legatura cu misterul din spatele multelor butoane şi controale ale prăjitorului, şi chiar fără cutia detaşabilă pentru colectarea crustei şi frimiturilor?

   Cum se poate trăi fără protecţia automată împotriva prăjirii prea tari a pîinii, sau fără ascensorul de felie, care-ţi ridică pîinea din prăjitor după ce s-a prăjit, ca s-o vezi cu ochii tăi, cu proprii tăi ochi?

    Asta s-a întrebat omul nostru în vremuri demult apuse şi drept urmare, noi acum moştenim o adevărată industrie a prăjitoarelor de pîine, care a luat un loc binemeritat chiar şi in discuţiile psihoanaliştilor; ei nici nu mai vorbesc în prezent despre falus, ci despre prăjitorul de pîine.

   Sub o formă sau alta, prăjitorul de pîine ne domină viaţa; deşi el adeseori nu se numeşte aşa, nu arată a prăjitor şi cică serveşte altor scopuri, în esenţă face acelaşi lucru, transformă un lucru pur şi simplu, într-un lucru pur şi simplu complicat, şi totul din cauză că a complica lucrurile este profitabil, din cauză că prăjitoarele de pîine se vînd bine dacă li se face reclamă adecvată. 

   Dar noi, cei care suntem nostalgici după o prăjire simplificată a pîinii, să dăm drumul la aragaz, să încingem tigaia puţin şi apoi să aşezăm feliile de pîine acolo timp de 3-4 minute, după care să le întoarcem şi pe partea cealaltă, in timp ce adulmecăm mirosul de pîine prajită - nu doare, nu este o atrocitate, nu e obscen, nu este imoral şi nici inuman, iar la o adică putem să mîncăm pîinea aia chiar şi fără să o prăjim, avînd în vedere că ea a mai trecut pe la cuptor odată.

Cine este vinovatul?

    Continuăm seria de blasfemii împotriva sfintelor valori ale societăţii noastre cu mai multă blasfemie la adresa justiţiei. Şi nu atît la adresa ei cît la adresa modului în care este privită această instituţie, cu ideologia ei cu tot.

    De fiecare dată cînd ceva rău se întîmplă, cînd o catastrofă are loc, cînd lucrurile nu ies aşa cum vrem noi  să iasă, o primă, solitară şi prea lipicioasă întrebare nu vrea sa ne părăsească deloc; se întreabă oamenii - cine este vinovatul? Cine este vinovatul?

    De pildă dacă observăm farfuria spartă pe podea, o să depunem eforturi substanţiale pentru detectarea vinovatului, pentru ca apoi să-l putem pedepsi pe acesta, ca şi cum pedepsirea lui ar da timpul înapoi şi ar uni într-o farfurie cioburile de care dispunem în momentul prezent. Lăsînd la o parte că entropia nu funcţionează astfel, este disputabil - spun eu - că vinovatul (care ar fi acela) este chiar vinovat pentru spargerea farfuriei.

    Bine, copilul neatent o fi dat cu mîna peste farfurie, dar el doar atît a facut, mai ales ca i-a fost distrasă atentia de vreo muscă ce bîzîia prin zonă. Mai departe, masa prea scurta s-a terminat cînd nu trebuia şi farfuria noastră a rămas în aer, fără susţinere. Imediat ce asta s-a întîmplat, gravitaţia a început sa acţioneze asupra ei şi să o accelereze către podea cam cu zece metri pe secundă la pătrat. (Părerea mea, timid susţinută, a fost dintotdeauna că cea mai mare parte de vină în aceste cazuri o poartă gravitaţia). Apoi, podeaua cea mult prea tare a terminat "lucrarea" făcînd farfuria noastră zob, căci dacă ar fi fost o podea mai moale poate că sărmana farfurie ar fi scăpat cu viaţă, dar vezi bine, cimentul nu iartă. Asta ca să nu spunem adevărul adevărat, acela că-i posibil ca de vină să fost de fapt de la început farfuria, care nu era facută din metal sau din plastic, sau poate lipsa de prevedere a celor ce mănîncă din vase insuficient de rezistente şi a celor care le fabrică.

   Toate evenimentele care au loc pe lumea noastră au cauze multiple; ele sunt rezultatul unui mănunchi de cauze, nu sunt rezultatul acţiunii unei singure persoane. O singura persoana situată undeva în vid absolut, nu poate fi vinovată decît de propria ei dezintegrare instantanee şi de nimic mai mult, iar fenomenele neplăcute pe care le acuzăm noi şi pe care vrem să le evităm, au cauze complexe, au zeci şi sute de mii de cauze, adica sunt zeci şi sute de mii de factori care contribuie la "întîmplarea" lor, deşi cel mai drept este să spunem că întregul Univers conspiră la înfăptuirea celui mai insignifiant eveniment pe care l-am considera noi. Nu este nimeni vinovat pentru nimic din ceea ce se întîmplă, Universul este vinovat pentru tot ceea ce se întîmplă. 

    Aşa stau lucrurile în realitate, dar cînd vine vorba de-a rezolva problemele care apar, oamenii nu se inspiră din realitate ci propovăduiesc şi practică la nesfârşit nişte obiceiuri de-a dreptul barbare, provenite de la nişte indivizi care cu siguranţă că nu se ocupau nici cu ştiinţa şi nici cu filozofia, ci cu magia şi ritualurile mistice. În loc să fie consideraţi factorii diverşi care converg în realizarea unei crime, a unui război sau a unui furt, fie individual sau colectiv, nu doar justiţia dar şi populaţia generala se dă de ceasul morţii sa găsească vinovatul, dupa practica religioasa a ţapului ispăşitor.

   Ţapul este sacrificat într-un fel sau altul, iar apoi toată lumea este fericită, căci aşa se practică justiţia în vremurile noastre, ea nu este construită ca să rezolve cu adevarat problemele ci doar să dea impresia că le-a rezolvat, prin ritualuri de tipul ţapului ispăşitor, executate în public cu pompă şi fanfară, astfel încît toţi să fie încredinţaţi de virtutea actului care s-a săvîrşit. Aşa s-a rezolvat şi problema celui de-al doilea război mondial; au prins caţiva nazişti şi i-au executat, ca şi cînd câţiva oameni sunt ei singuri capabili să întoarcă toată lumea asta pe dos. Cum ar fi putut să prospere nazismul într-o societate de oameni care sunt obişnuiţi să gândească critic şi nu să execute ordine - astfel de întrebări scot la iveală pe cei mai mari vinovaţi, care nu sunt nişte persoane, nu sunt nişte oameni. Sunt altceva.

   Vom trăi într-o lume mai bună odată ce se va renunţa la continua căutare de vinovaţi şi se va începe căutarea cauzelor impersonale ale evenimentelor, căutarea de soluţii practice şi reale, care constau în afectarea factorilor ce conclucreaza la înfăptuirea vreunei nenorociri, după ponderea lor şi după posibilitatea lor de-a fi afectaţi. Nimic nu se rezolvă cu stabilirea eronata a unui singur responsabil pentru un fenomen social complex, şi nimic nu se rezolvă cu afectarea acelui singur "responsabil" într-un mod pe cît de stupid, pe atît de crud şi imoral.

Pedeapsa

    Se face ca multe erori, multe rautati si multe atrocitati se intampla in lumea noastra, iar oameni setosi de dreptate isi trambiteaza aceasta nevoie de dreptate solicitand pedepsirea faptasilor, pedepsirea criminalilor. Am sa expun aici doar unul dintre motivele pentru care eu sunt impotriva acestei practici, a pedepsirii criminalilor, si poate in viitor, fara ajutorul lui Dumnezeu, am sa le expun si pe celelalte.

    Eu sunt impotriva pedepsei deoarece pedeapsa este impotriva adevarului. Nu este declarata impotriva adevarului, ci dimpotriva, adeptii pedepsei ar sustine ca ei fac un serviciu diseminarii adevarului, atunci cand minciuna este pedepsita. In realitate insa, lucrurile stau altfel.

    De fiecare data cand o eroare este comisa, "faptasul" este automat pedepsit, doar prin renumele foarte prost pe care faptul de a gresi il are in societatea noastra, deoarece noi stim ca de gresit, doar oamenii rai si prosti gresesc, in timp ce oamenii buni si destepti nu gresesc niciodata. Un parinte care-si admonesteaza coplilul pentru ca a luat nota 4 la chimie in loc de 10, se afla in procesul de-a-i da o lectie importanta copilului sau, tocmai il invata sa fie mincinos. Daca ar gandi rational, ar realiza ca in cazul in care copilul nu devine un geniu al chimiei peste noapte, el va deveni peste zi un expert in tainuirea sau distorsionarea informatiilor legate de situatia sa de la chimie, lucru mult mai usor de facut decat invatarea si intelegerea reactiilor din cartea de chimie, care sunt scrise cel mai probabil in limba chineza, daca nu cumva in greaca veche.

    Chiar daca o mustrare sau simpla manifestare a dezamagirii unei rude poate motiva pe cineva sa spuna tot felul de minciuni, cultura noastra nu s-a multumit cu atat si a inventat pedepse adevarate care sa-i motiveze pe oameni sa intretina minciuni gogonate de dimensiuni impresionante, retele de minciuni si chiar intregi realitati alternative care sunt sortite sa scape fiintele umane de la tot felul de pedepse, pedepse inventate special pentru a le teroriza. Umilinta publica, puscaria, confiscarea averii, retragerea drepturilor, desi nu la fel de potente precum tortura si executiile, sunt mai mult decat suficiente in a-i face pe oameni nu doar sa minta, ci sa comita crime special pentru a ascunde alte crime, sa se angajeze in activitati de coruptie, sa comita variate infractiuni doar pentru a acoperi alte activitati de coruptie si alte infractiuni.

   Daca erorile comise de catre oameni ar fi abordate intr-un stil matur si modern, urmarindu-se prevenirea si rezolvarea lor, in loc sa fie privite cu crispare si primitivism, atunci autorii erorilor s-ar simti motivati sa spuna adevarul despre problemele pe care le au, in loc sa fie motivati sa spuna minciuni sau sa comita infractiuni suplimentare pentru a evita pedepsele.

    Aceasta cascada a infractiunilor morale prinde dimensiuni cu adevarat uriase atunci cand nu mai vorbim de persoane particulare si crimele lor ci de organizatii si colectivitati, de state intregi sau coalitii de state, organizatii care comit erori pe masura si in consecinta trebuie sa depuna o munca infractionala titanica pentru a-si ascunde nelegiuirile. 

    Cel mai grav in aceasta situatie de ineptie generala in ceea ce priveste etica, este faptul ca pentru bolile care sunt ascunse atat de ochiul publicului cat si de cel al doctorului, nu vor fi gandite si fabricate medicamente si nu vor fi gasite solutii. O problema a societatii despre care se stie ca exista este mult mai putin problematica decat cea care este ascunsa; de aceea trebuie sa se renunte la aceasta practica a pedepsei, care ea insasi este unul dintre cei mai mari generatori de minciuni, infractiuni, crima organizata si ... noi pedepse, intr-o spirala a erorilor ce trebuie terminata degraba.

Ierarhie şi anarhie

    Este crezut la scara foarte larga ca anarhismul reprezinta o ideologie menita sa dezintegreze societatea si sa-i lipseasca pe oameni de securitate sociala si eventual si de viata; anarhia inseamna pentru cei mai multi debandada totala si dezastru in desfasurare. Si ca multe dintre lucrurile care sunt crezute pe scara larga, este fals, cu toate ca nu este prea surprinzator motivul pentru care ideologia anarhista este privita intr-un astfel de mod.

    Anarhismul este similar ateismului, in sensul ca este o contracultura orientata impotriva ideii de ierarhie si a sistemelor ierarhice, a sistemelor piramidale de decizie, unde niste animale din specia Homo Sapiens sau cel mai des din specia Homo nonSapiens sunt puse sa ia decizii pentru alte mii, sute de mii sau chiar miliarde de alti oameni.

   Este de la sine inteles ca o ideologie precum anarhismul va avea ca inamici naturali pe cei mai puternici oameni din societate si cele mai puternice structuri de conducere existente, organizatii precum biserica, armata, grupurile de oligarhi, politia, statul in general, cu toate masinile de propaganda asociate acestor structuri, care nu vor pregeta sa depuna cele mai zeloase eforturi pentru a arata ca anarhismul este inamicul umanitatii si nimic mai putin. De aceea despre anarhisti se zice si se crede ca sunt dusmanii civilizatiei, niste descreierati in toata legea.

   Iata cum stau de fapt lucrurile: creierul uman este un produs al evolutiei, despre care stim ca nu este un proces optimal, si acest creier uman a evoluat pentru a functiona mult sub limita optimului intr-un mediu similar celui in care traiesc inca populatiile pe care le numim noi primitive sau semiprimitive. Evolutia prin selectie naturala nu-i promoveaza pe cei mai destepti, ea doar ii elimina pe cei exagerat de prosti. Iar din epoca primitiva si pana astazi, in arhitectura de baza a creierului nimic nu s-a schimbat ci s-au schimbat intr-un mod radical conditiile in care acest creier este obligat sa functioneze, s-au schimbat radical problemele pe care el trebuie sa le rezolve si in acest context creierul unui singur om este ca un topor cu care se vrea a se executa o operatie chirurghicala pe... un creier. 

   Noi putem lista ca dovezi in sprijinul acestei teze constatari stiintifice despre erorile de fabricatie ale mintii umane, mai mult ca sa ne fandosim, caci daca cineva ar vrea sa constate ca ai nostri conducatori nu sunt cei mai potriviti pentru treburile pe care acestia sunt pusi sa le faca, nu trebuie decat sa isi scoata capul din iluzii si sa si-l transporte in realitate. Pe un fir de praf din centrul unui sistem solar minuscul, intr-una din miliardele de galaxii din Universul vizibil, acesti conducatori ai destinelor speciei nu au gasit ceva mai bun de facut in ultimele mii de ani decat sa-si trimita supusii sa se omoare unii pe altii in nenumarate razboaie si inca mai sunt dornici de astfel de distractii sadice.

   Esenta sistemelor ierarhice de decizie este importata din mostenirea noastra maimuteasca, in care babuinul sef este delegat prin pozitia lui sa conduca pe ceilalti babuini, insa actualmente o decizie proasta luata de babuinul sef nu are efectele pe care le-ar avea in natura. O haita de babuini in plus sau in minus este ceva, iar doua bombe nucleare si doua orase rase de pe fata pamantului reprezinta ceva putin mai mult, doar daca nu luam in considerare pleiada de atrocitati cu care oamenii s-au mangaiat traditional unii pe altii, si uitand complet de efectele dezastruoase ale specie noastre asupra mediului care ne sustine viata.

  Ce se intampla intr-o ierarhie daca seful ei inebuneste, daca este beat, nervos, prost sau dezamagit din dragoste? Mii de ani de monarhie stau marturie ca nu este de glumit cu asa ceva si totusi acest sistem este promovat, este autopromovat ca sa fim mai exacti ca si cand nu s-ar gasi ceva mai bun decat el. In partea cealalta sta comunitatea stiintifica, aceea care nu recunoaste nici o ierarhie in interiorul ei si care nu recunoaste apelul la autoritate ca fiind vreo practica valida, ci se descurca bine-mersi cu apelul la dovezi, (ca sa vezi), in loc ca degraba sa puna un om de stiinta suprem sa dicteze ce-i stiintific si ce nu-i stiintific. Ceea ce este cu adevarat tragic este ca rezultatele stiintei sunt folosite de catre sefi de ierarhie care nu sunt niste genii morale ci adeseori niste genii ale imoralitatii.

   Relatia de baza din cadrul unei ierarhii este apelul la o autoritate care decide criteriile in virtutea careia este stabilita autoritatea.  De aceea nu vad de ce nu as fi eu seful armatei, politiei, al justitiei si al statului, deoarece dupa criteriile mele eu sunt cel mai competent om pentru a detine aceste functii; restul fiind niste distrusi. Ceea ce totusi trebuie sa admit, este ca am vazut la viata mea multi nebuni care sustin exact acelasi lucru, asa ca zic ca e cazul sa gasim o metoda exterioara apelului la propria autoritate, ce sa ne lamureasca asupra acestei dileme.

   Sigur ca in pratica nu exista sisteme absolut ierarhice, intotdeauna o sa intalnim comitete, comisii si metode de procedura la care trebuie sa se supuna oricine insa instinctul primar de primate ii face pe unii sa priveasca cu caldura ideea de a avea un stapan absolut iar pe altii ii face sa surada ideea de-a fi stapanii celor doritori de stapan. 

    Am inteles ca exista chiar metode de reglare a irationalitatii acestui sistem ierarhic, si atunci cand se constata (dupa pagube imense si catastrofe de amploare) ca cineva nu e potrivit ca sa conduca, comunitatea supusilor se strange si alege pe altul. Dupa care se constata ca nici acela nu este prea potrivit, asa ca se voteaza unul nou (intre timp se produc pagube imense si catastrofe de amploare). Cand nici acela nu merge se spune ca omul e prost, sistemul e perfect, asa ca se inlocuieste din nou omul (dupa pagube imense si catastrofe de amploare) iar sistemul ramane in picioare. Si din nou, din nou, iar din nou, inca odata, de-a pururea si-n vecii vecilor. 

   Care este probabilitatea ca un sistem organizational sa functioneze perfect iar dintre oamenii care ajung sa-l comande sa fie 99% defecti, cu cat mai sus in sistem cu atat mai defecti? Ar trebui sa ne intrebam seful sau sa gandim mai departe?

Jurnaliști în România

    Cred ca era prin preajma sarbatorilor de iarna cand am dat drumul (dintr-o eroare) la radio, si drept consecinta am auzit stirile de Anul Nou sau Craciun; nu-mi amintesc exact. Ce-mi amintesc sunt acele stiri pe care le-am auzit. 

    Am auzit ca Mircea Geoana umbla printr-un magazin ca sa-i cumpere fie-sii casti, dar uitandu-se lung prin standuri si neputand sa se hotarasca a lasat-o pe ea sa-si aleaga. Alta stire de interes national si poate chiar si international, era legata de faptul ca Elena Udrea n-a savarsit petrecerea de sarbatori in judetul Tulcea, in Iasi, Mehedinti sau Alba, ci de-a dreptul in Covasna. Posibil este ca daca exista extraterestri, si aceia sa fi interesati de petrecerea tovarasei Udrea, caci Dumnezeu sigur asteapta cu mana la gura sa vada ce mai face aceasta persoana. Cert este ca dupa ce am auzit aceste relatari de interes public m-am simtit la fel de implinit intelectual precum se simte implinit fizic un om care tocmai a cazut in groapa cu cacat. 

    Nu se poate spune ca nu-s obisnuit cu tot felul de trivialitati de care n-ai cum sa scapi in societatea noastra si de aceea am mai multe randuri de palisade comportamentale care sunt ridicate pentru feri mintea de astfel de abjectii. Aceste abjectii sunt niste paraziti informationali care sug creierul din capul omului si il transforma in rating pentru trusturi canceroase de presa, pana cand creierul omului ajunge sa lipseasca de tot din cap, iar ratingul trusturilor atinge cote astronomice. De aceea ma uit la televizor in total cam 30 - 40 de ore pe an, ceea ce e mai mult decat suficient ca sa pot afla tot ceea ce stiu altii care se uita 10 ore pe zi la televizor si pot afla astfel si cam ce mai este prin capul populatiei, sau mai exact, cat creier le-a mai ramas prin cap. 

   Chiar si asa nu poti sa te aperi prea bine, caci te invadeaza din toate partile; nici in metrou n-ai liniste si te trezesti asediat de acesti zombie ai trivialitatii, unul in fata ta cu "Libertatea", altul in stanga cu "Click" si inca unul in dreapta cu "Cancan"; aceasta Sfanta Treime a coprofagiei intelectuale. 

    Ei bine, trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca daca nu ma mantuieste un Alzheimer sau senilitatea de problema, am sa raman pana la moarte cu ideea ca Udrea a petrecut la Covasna iar Geoana umbla dupa casti; dar sunt bucuros ca stiu macar cui sa multumesc - jurnalistilor de la Cancan, caci de acolo cica se preluasera stirile de interes national. 

    Acum, eu inteleg ca "jurnalistii" de la Cancan sunt oameni cu cap, trunchi si picioare, si nu niste mutanti produsi in urma experimentelor genetice pe bullshit. Probabil au si ei familie, trebuie sa manance si sa supravietuiasca, si pentru bruma de securitate sociala pe care le-o ofera serviciul sunt dipsusi sa faca ceea ce li se cere de catre sefii lor, adica sa umple cu mizerie piata informatiilor. Nu sunt nervos pe ei, sunt frustrat ca sunt pusi in astfel de situatii, caci balta imorala in care se scalda nu este sapata prin efortul lor singuratic, ci mai degraba pregatita cu premeditare de catre alti nebuni, iar sistemul ii incurajeaza puternic sa sara in balta si sa se balaceasca pe toata partile.

    Totusi, sa vorbesti de jurnalistii de la Cancan este ca si cum ai vorbi de vacile din glastra, de internetul din epoca primitiva, de filozofii de la Steaua sau de oamenii cinstiti din Parlament. Jurnalistii macar in teorie erau responsabili cu informarea populatiei, nu cu dezinformarea ei. Dupa mintea acestora, daca ai vazut o persoana cunoscuta si de altii prin oras, inseamna ca esti jurnalist. Pai eu odata am vazut pe Mircea Radu, care isi cumpara niste lucruri dintr-un magazin.
Gata, acum sunt si eu jurnalist? 

    Ceva ar trebui facut, macar a li se solicita acestor ziare si televiziuni sa-si puna o bulina rosie in care sa scrie "Atentie, pericol de bullshit!" sau "Pentru o viata mentala sanatoasa evitati consumul excesiv de televizor, presa de scandal si buletine informative". Mult mai sanatoasa ar fi totusi aparitia de jurnalisti autentici care sa desfiinteze fara mila aceste abjectii culturale precum si ideologia ratingului de dragul ratingului -  o traducere libera dupa ideologia profitului de dragul profitului. Daca scopul lor este informarea populatiei, nu este o forma de informare sa-i atentionezi atunci cand sunt dezinformati?

Dezamăgirea

    Dupa ce am proferat tot felul de blasfemii la adresa unor valori mult prea apreciate de societate, precum dumnezeu sau libertatea, urmeaza macar pentru diversitate sa facem propaganda unui concept aflat actualmente in mizerie - dezamagirea.

    Cel putin se poate spune ca oamenii doritori de dezamagire nu sunt prea multi la numar si ca mai degraba multi sunt cei care se feresc din rasputeri de dezamagire, iar imaginea evocata in mentalul colectiv de catre un om dezamagit nu este portretul unui om care radiaza de fericire si bunastare, ci mai degraba portretul unei curci plouate.

    Foarte proasta reputatie a dezamagirii provine din sentimentul de pierdere asociat ei, cu atat mai puternic cu cat dezamagirea este mai mare. Insa dez-amagirea, nu reprezinta decat trezirea la realitate a celui amagit si ea trebuie sarbatorita cu surle si trambite, eventual cu fanfara pentru cine prefera, deoarece unele dezamagiri, desi sunt rascolitoare si totale, constituie o revelatie pentru cel ce le incearca - revelatia realitatii, a adevarului. Sarbatorirea chiar excesiva a acestor momente este necesara unui trai responsabil; ea nu reprezinta decat sarbatorirea adevarului si inca a aceluia care este greu de acceptat, deci este cu atat mai mult o implinire notabila.

     Sentimentul neplacut asociat dezamagirii este pedeapsa inventata de evolutie pentru a contracara placerile si confortul oferite de iluzii, de exemplu placerea de-a crede ca exista un parinte magic care va avea intodeauna grija de tine sau confortul de-a crede ca votul "democratic" iti da puterea de-a controla pe cei puternici. Ceea ce este cu adevarat rau, este faptul amagirii, acest procedeu de ticnire voluntara si intentionata, constientizata sau semiconstientizata. Cand esti amagit de altcineva cazi de prost, este adevarat, dar cand te amagesti singur cazi chiar mai jos decat atat.

    Si in cultura noastra amagirea este adorata mai ceva decat dumnezeu sau banul, din moment ce adorarea ei sta la baza celorlalte doua. Vanzatorii de iluzii sunt pusi pe soclu, sunt platiti bine, unii chiar sunt iubiti si respectati, popi si politicieni care vand gogosi populatiei, niste gogosi cu valoare nutritiva zero. Si le place oamenilor sa fie amagiti deoarece spun ei ca le face viata mai suportabila, uitand sa ne aminteasca de faptul ca viata lor este insuportabila tocmai din cauza erorilor pe care ei le-au comis - amagiti fiind, de ei insisi sau de catre altii, nici aceia conectati prea tare la realitate.

    Nu vreau sa amagesc pe cineva cu realitatea si sa spun ca e mai frumoasa decat orice iluzie caci in anumite aspecte lucrurile stau undeva intre teribil de grav, catastrofa totala si dezastru iminent; ce vreau sa spun este ca desi realitatea nu este intotdeauna mai placuta decat amagirea, ea este intotdeauna mai sanatoasa. Din motive care ma depasesc, as prefera sa fiu mai degraba sanatos si trist, decat vesel, sifilitic si subnutrit.

    Unii spun totusi ca sunt fericiti cei saraci cu duhul iar eu va spun ca sunt fericiti cei dezamagiti cu totul. De aceea vreau sa le urez tuturor o dezamagire totala, caci fericirea nu poate fi fericire decat daca este autentica, si ca sa fie autentica trebuie sa provina din realitate si nu din fantasmagorie. Lucrurile false si ideile false aduc false fericiri, precum lucrurile adevarate si ideile adevarate aduc bucurie adevarata si nu nebunie ori dementa in toata legea. Fiti deci dezamagiti, bucurati-va pentru fiecare dezamagire, si nu uitati sa cautati fara oprire dezamagirea deplina, care este cea mai buna.

Capitalistul

    In ciuda unor lucruri pe care le-am scris pe acest site este bine de stiut ca eu sunt un vajnic adept al doctrinei capitaliste. Eu sustin valorile capitaliste - profitul, lacomia si mai presus de toate, exploatarea omului de catre om. Iar bunastarea indivizilor sau a speciei este un lucru secundar care nu poate sa fie important decat ca un vector al urmaririi absolutelor virtuti enumerate mai sus.

    Eu insa, spre deosebire de acesti amatori capitalisti pe care ii vedem prin sfera publica, sunt capitalist adevarat, din acela care se culca cu profitul in gand, se scoala cu el in gand, a carui lacomie tine de domeniul patologicului si care tine exploatarea omului de catre om precum tine un fanatic religios credinta in dumnezeu; adica eu chiar iau in serios ideologia capitalista si mi-o asum.  

    De aceea nu m-am gandit doar cum sa exploatam pe unii oameni ci cum sa-i exploatam pe absolut toti cu cel mai mare profit pe care pot sa-l genereze. Si tot gandidu-ma cum se poate pune in practica exploatarea maximala a fiintelor umane am ajuns la concluzia ca aceasta se poate face doar prin organizarea unui tip de societate care este recunoscuta in limbajul comun sub numele de anarhie comunista.

    Stim ca exploatarea omului de catre om are radacini indepartate prin natura noastra animala, caci animalele toate traiesc si prospera peste unele pe seama altora forme de viata, si noi toti prosperam si parazitam pe seama luminii de la Soare, desi am putea sa ne fandosim si sa spunem ca suntem o alta forma de existenta a luminii solare. Cert este ca omul imediat cum a avut constiinta s-a apucat sa-l exploateze pe aproapele sau prin diferite metode, mai mult sau mai putin eficiente.

    Existau (se zice) prin Biblie unii care se duceau peste un trib vecin si il exterminau cu desavarsire, cu copiii si cu toate animalele domestice cu tot si care le ocupau pamantul ca sa-l munceasca ei, ca sa-si creasca propriile animale domestice. Ineficienta acestei forme de producere a profitului a fost aratata de catre alti mari inovatori capitalisti, care au reformat practicile militariste ale exploatarii omului de catre om, inventand sclavagismul. Ei in loc sa distruga acareturile si vietile celor exploatati au persistat in lacomie si i-au lasat pe aceia in viata ca sa-i poata exploata mai departe, cu un profit considerabil mai mare. Ba chiar au dat legi impotriva uciderii sclavilor, care astfel au promovat la stadiul de bun de consum ce poate fi vandut si cumparat intr-o economie de piata cu desavarsire libera; adica sclavii au inceput sa aiba valoare - din aceea despre care mai auzim cateodata prin diferite manele.

    Cu timpul dovezile s-au adunat si a reiesit in urma unor experimente sociale ca cei mai productivi sclavi sunt cei sanatosi, imbracati, mancati, care au familie si ca sunt chiar mai profitabili daca au educatie. Unele idei revolutionare spuneau chiar ca sclavii sunt oameni precum oamenii normali si nu animale de muls si tuns.

    Nu dupa mult timp a aparut pe piata profitului iobagia, in care sclavului i se da si propriul sau pamant pe care sa-l munceasca, nu sa-l detina, desigur. Se mai practica chiar si in ziua de astazi pe scara larga dar ii spune altfel, ceea ce atesta succesul acestei metode. Alte dovezi au venit din partea unor mici rascoale ale sclavilor sau iobagilor, care ne-au invatat ca daca te infrupti mult prea repede din sangele poporului, el se face searbad la gust, iar dupa aceea devine amar, ca la petrecerea din 1907.

    Si aceasta evolutie a practicilor exploatatoare spun eu ca trebuie dusa la concluzia ei finala, care trebuie sa fie raspunsul la intrebarea: "cum trebuie sa evolueze un om ca sa produca profit maxim?" Exista din fericire tot felul de studii stiintifice care ne raspund la intrebare. Unul de exemplu zice ca oamenii care au pe cap griji financiare, aceia a caror nevoi de baza nu sunt satisfacute, au IQ-ul scazut cu 13 puncte, ceea ce nu-i bine pentru afaceri, nici pentru profit, nu-i deloc bine. Altul spune ca cele mai egalitariste societati sunt cele mai sanatoase din punct de vedere social si de aceea aceasta masura este foarte profitabila, deoarece te salveaza de la costurile cu politia sau justitia. Altele spun ca oamenii nu exceleaza daca le dai recompense mai mari decat daca e vorba de activitati fizice si dimpotriva, le dauneaza muncii lor daca aceasta este una intelectuala, asa ca prea multi bani nu il fac pe om mai bun ci il strica, asa cum putem sa constatam din plin si pana la refuz, doar aruncandu-ne ochii putin la parvenitii care se sparg in figuri zilnic pe la TV.

   Cel mai profitabil om pentru cei din preajma lui nu traieste de pe o zi pe alta, nu este prost, nu e criminal, nu-i nebun, nu-i depresiv, nu are deziluzii de grandoare. Tratamentul prost aplicat unui om este la fel de profitabil precum este tratamentul prost aplicat unui cal, care nu are sa mai traga bine la caruta daca-i nemancat, nici daca-i obez, si care poate-ti da si o copita-n ficati daca il mai mangai mult cu biciul pe spate.
    Adevarat va spun, daca nici macar nu-ti trece prin cap cum trebuie sa faci ca sa cresti bine o vaca, atunci esti un bou. Nevoile oamenilor trebuie sa fie satisfacute daca vrem sa iasa ceva din ei, asa cum recunoastem acest lucru cand e vorba de rudele, copiii sau prietenii nostri, si trebuie satisfacute in mod neaparat de la fiecare, dupa posibilitati - asa cum scrie la comunisti. Cel mai profitabil om pentru ceilalti, este unul pasnic si educat, care nu doar ca munceste pentru altii, dar pe deasupra o mai si face de placere - asta reprezentand cu adevarat culmea capitalismului, a sclavagismului si a exploatarii.

    Veti intreba acum - bine, cei exploatati sa traiasca in comunism, am inteles, dar trebuie si noi capitalistii sa traim tot in comunism? Iar raspunsul este ca un capitalist adevarat nu trebuie sa fie comunist, ci trebuie sa fie cel mai comunist dintre ei, de-a dreptul stoic. Capitalistul perfect este comunistul suprem. Daca urmezi calea cea dreapta a lacomiei pana la capat, nu vei pregeta sa sacrifici amagirea fugara a unei inghetate cu ciocolata si capsuni in favoarea unei investitii chiar minore in cel mai profitabil domeniu de afaceri care s-a inventat vreodata - robotii umani. O perspectiva pur capitalista asupra aproapelui tau este aceea de-a te uita la el ca la o masinarie complicata, fara sa ai sentimente sau oprelisti morale fata de ea; o masinarie care poate sa fie programata prin cultura, educatie si protectie sociala sa ajunga echivalentul unui procesor multi-core sau care poate fi programata prin propaganda manelista sa consume, sa consume si iar sa consume, sa se gandeasca la barfa, fotbal, margele, inele, vopsele, manele, lovele si telenovele, cu puterea unui procesor defect din generatia 286. Nu-i prea profitabil stimati domni capitalisti si tovarasi comunisti, nu-i prea profitabil.

    Dealtfel capitalistii adevarati si credinciosi ferventi intru doctrina profitului (pe care eu ii apreciez), dupa ce au castigat averi imense si-au pastrat un procent infim pentru ei, si restul au investit in biblioteci, educatie sau protectie sociala. Din pacate acestia sunt prea putini, sunt prea putini capitalisti care gandesc pe termen lung si prea multi care mananca intodeauna inghetata cu ciocolata, isi mai trag niste iahturi, niste case de vacanta si investesc intr-un sport ciudat numit razboi - despre care am auzit ca nu produce decat profit ci si daune. Ii pun pe oameni sa produca lucruri de care n-au nevoie si sa isi ocupe timpul pana la refuz cu consumarea lor in loc sa le lase timp sa gandeasca, sa traiasca, sa evolueze si sa creeze lucruri care sa aduca beneficii intregii civilizatii. Nu-i prea profitabil, nu-s afaceri bune, iar cei care procedeaza astfel sunt niste falsi capitalisti care intentionat se declara astfel, pentru a tarai prin mocirla sfantul nume al religiei profitului. Atat de mlastinoasa  si de oribila arata oranduirea capitalista actualmente incat multora le este rusine sa se declare capitalisti, in ciuda sumelor imense de bani care sunt investite in propaganda pro-capitalista.

   Sa militam deci pentru exploatarea rationala a omului de catre om, la fel cum am milita pentru exploatarea rationala a animalelor si a bogatiilor naturale, caci o fiinta umana nu este altceva decat un animal si o bogatie naturala. Omul nu este doar o resursa regenerabila, este cea mai profitabila resursa naturala si exploatarea acestei resurse necesita intelepciunea pe care o aflam prin stiinta iar nu impulsurile primitive ale celor cu mintea scurta care nu inteleg ca vaca hamesita si bolnava de TBC nu produce decat foarte putin lapte tebecist care in loc sa-l hraneasca pe stapan il trimite la doctor, si l-ar trimite si la moarte daca niste indivizi educati care nu erau angajati la uzina n-ar fi fost mancati de curiozitatea de-a se uita printr-un microscop.

Moarte libertății!

    Una dintre cele mai mari minciuni care este servita populatiei in prezent este aceea ca exista un lucru numit libertate si ca este bine sa ai cat mai multa libertate posibil. Sa ne legam deci de viata  acestui concept care este cu multa ardoare ridicat in slavi de mai toate aparatele de propaganda de pe fata pamantului.

    La inceput am crezut ca cei care vorbesc de libertate vorbesc despre aceasta ca un atribut fizic ce apartine unui om, ceea ce este un nonsens. Apoi am observat ca oamenii cand vorbesc de libertate se refera la faptul de-a si impune vointa fara sa fie constransi altfel de o alta persoana;  de-a fi lasat un lucru la decizia lor si nu a altora, de-a fi in pozitia de-a face o alegere intre multiple alternative.

    Oamenii de asemeni urasc profund regimurile care le interzic deciziile, libertatile si ii molesteaza, numindu-le totalitare, in acelasi timp in care practica exact aceleasi lucruri cu cele mai pretioase fiinte pentru ei, cu copiii lor. Este acelasi regim de privatiuni, de interdictii, de negare fara discutii a vointei copilului si cateodata din pacate de traume fizice sau psihice sau recurs la violenta. Macar putina atentie merita aceasta forma de schizofrenie sociala generala.

    Stim ca fiinta umana isi pretuieste mai mult progenitura decat pe ea insasi din cauza ca parintii ar alege in vasta majoritate a cazurilor sa moara ei in locul copiilor; de ce atunci le neaga in mod repetat acestor pretuite fiinte libertatea de-a actiona sau pe aceea de gandi la anumite lucruri (despre care nu se vorbeste la anumite varste).

    Si stim si de ce o fac, pentru ca ei cred ca cunosc mai multe, pentru ca ei stiu mai bine. Unii o fac intr-un mod gentil si inteligent, tinand cutia cu chibrituri acolo unde copilul n-o poate ajunge si impartasindu-le cunoasterea lor despre nenorocirile pe care le poate aduce libertatea copilului de-a se juca cu chibriturile dupa propria sa vrere. Altii vor bate la ei ca la fasole dupa metoda biblica "cine cruta toiagul isi uraste copiii" cautand sa-i conditioneze sa nu se mai angajeze in activitati despre care se crede ca le vor aduce daune mult mai mari decat o "sfanta" bataie. In mod cert nu exista democratie cu copiii, mai ales in familiile cu multi copii. Este clar ca libertatea copiilor de-a decide este restransa la decizii minore, care nu le pot afecta puternic viata. 

    Vointa pe care un copil o manifesta de-a-si baga mana in foc descreste considerabil odata cu calitatea indrumarilor calduroase din partea parintelui de-a nu comite aceasta fapta, mai ales daca el are incredere in parinte. Va descreste si mai puternic daca parintele ii administreaza o bataie buna vazandu-l ca vrea sa-si bage mainile in foc. Tot la fel de bine va descreste daca i se va arata copilului efectul supra altor materiale asemanatoare cu carnea lui, precum carnatii sau fleicile, iar familiile sadice pot turna benzina pe o pisica si apoi o pot executa in stilul Inchizitiei pentru a arata micutilor sadici efectele focului asupra fiintelor vii. In ultima instanta poate fi indrumat sub supravegherea parintelui sa-si apropie treptat degetul de flacara, sa vada daca ii place ceea ce simte sau nu.

    Eu unul cred ca o inregistrare video si niste poze sunt mai mult decat suficiente. Exista nenumarate metode de-a reduce la zero absolut vointa unui om de-a face ceva, si daca libertatea este capacitatea de-a ti manifesta vointa inseamna ca distrugand vointa ucizi libertatea?

   Nu, nu inseamna; inseamna ca daca vointa este anihilata, libertatea de-a manifesta acea vointa devine irelevanta. Libertatea este posibilitatea de-a actiona in necunostinta de cauza si cu cat cunoasterea pe care o ai despre subiect este mai precisa, cu atat optiunile sunt mai restranse si decizia mai clar si mai puternic conturata. Cand esti constrans de ratiune nu mai esti liber, esti constrans sa mergi pe drumul adevarului. Nu vei argumenta pentru pozitia ta spunand ca e libertatea ta, vointa ta sau dreptul tau, vei spune ca este avantajos sa se procedeze intr-un anume fel si nu in altele si vei prezenta si dovezile si justificarile.

    Libertatea este o ruda foarte apropiata a lui Dumnezeu, ea infloreste in absenta cunoasterii si se ofileste in prezenta ei. Stiu ca revolutionarii francezi si-au ales libertatea ca slogan dar eu sustin ca libertatea ar fi fost singura care trebuia sa moara pe esafod. Libertatea de-a omori oameni.

    Se va argumenta ca nu prezint decat o parte a situatiei, si ca nu ma refer la cazurile in care cel caruia ii este negata vointa este de fapt justificat in vrerea lui, dar faptul ca el este constrans si de forte exterioare sa nu actioneze conform vrerii sale nu-l face sa fie mai putin constrans de adevarul ei. Odata ce cunosti consecintele unei eventuale actiuni, ceata intelectuala numita libertate dispare, dispar si optiunile si alternativele, cunoasterea iti arata calea pe care trebuie s-o urmezi, nu iti arata caile pe care poti sa le urmezi.

    Se considera ca odata ce face 18 ani, sau in alte tari 21 sau 16, omul inceteaza sa fie copil, devine adult, si odata cu asta ia in primire tot felul de libertati pe care le au oamenii maturi, asa cum e votul, in timp ce adevarul este ca aceasta trecere de la copil la adult nu este chiar atat de brusca, si nu se intampla in timpul petrecerii de majorat. Exista chiar oameni batrani care dau in mintea copiilor. Cei mai multi indivizi numiti maturi se manifesta pueril destul de des, si nu intamplator aceste manifestari au loc in domeniile de activitate in care ei nu sunt prea experimentati; suntem toti niste copiii la un capitol sau altul deoarece nu detine nimeni cunoastere totala asupra subiectelor relevante.

    Una peste alta oamenii vor libertati, vor sa fie ei decidentii, vor sa aleaga ei optiunea preferata cand singurul lucru pe care trebuie sa-l vrei atunci cand ai de facut o alegere este sa soliciti informatie pana cand alegerea devine de la sine evidenta. Libertatea in mana unui om dezinformat este o loterie si pentru el si pentru altii in timp ce cunoasterea despre consecintele derivate din alegerea unei optiuni sau a alteia este profit sigur.

   Discutia generala ar trebui sa fie despre caile in care putem repartiza cunoasterea astfel incat libertatea sa devina irelevanta, nu despre modul in care sa distribuim cat mai multe libertati. Nu trebuie decat sa imaginam o societate in care orice om, de la pruncul de 2 ani si pana la batranul senil au stipulat prin lege dreptul la propriile decizii indiferent de gradul de informare asupra consecintelor acelor decizii, si sa o comparam cu o societate "totalitarista" unde toate deciziile sunt constranse de ratiune, adevar si dovezi. 

Credincioșii, nervoși pe atei

    Cea mai recenta intamplare care a tulburat comunitatea ateilor din Romania a fost stergerea catorva pagini si grupuri ateiste de catre Facebook, la sugestia, cu bunavointa si concursul catorva credinciosi.  

    Tin pe aceasta cale sa le multumesc acestor credinciosi, oricine ar fi ei, si sa le urez la mai multe astfel de ispravi marete si impliniri glorioase, savarsite prin puterea lui dumnezeu, adica a necunoasterii. Eu sunt convins ca acei oameni sunt bine intentionati, ca ei au crezut ca fac un lucru bun pentru religia lor, dar rezultatul este exact pe invers si acestia n-au reusit decat sa mai decoloreze putin cioara vopsita cu care umbla aceasta religie.

    Cioara ortodoxa este vopsita in alb si prezentata ca fiind porumbelul pacii. Ei bine, porumbelul pacii nu se ocupa cu distrugerea locurilor virtuale de intalnire a unor oameni care nu fac decat sa se distreze, pe baza unor propozitii si idei ce nu pot admite altceva decat distractie. Cum sa nu razi de teoria conform careia femeia a fost facuta din coasta unui barbat sau de teoria conform careia universul a inceput odata cu sumerienii, facut fiind de o creatura magica? N-ai cum sa nu te distrezi, cel putin in primele cateva instante in care gasesti indivizi ce reprezinta aceste teorii la modul serios; e adevarat ca dupa ceva vreme rasul cam dispare si incepi sa te intrebi ce s-a intamplat cu acesti indivizi si de ce sustin astfel de pareri deplasate.

    Exista o ipoteza care spune ca ritualurile si miturile religioase produc coeziune sporita intre cei care le impartasesc, cu cat sunt mai absurde, mai criptice si mai greu de implinit, si probabil ca exista ceva adevar in aceasta ipoteza. Dar credinta in lucruri absurde si nedovedite nu produce doar coeziune intre membrii unei comunitati, ci poate sa produca si disensiuni sau distrugerea acelei comunitati.

   Avem in istorie foarte putine exemple de ideologii sau de idei exterminate din sfera sociala prin metoda folosita de credinciosii nostri, iar cine crede ca daca darama o biserica va decrestina crestini si ca daca sterge un grup de facebook ateist ii va face pe aceia sa uite ca sunt atei se inseala grav. Avem insa in istorie foarte multe de ideologii care s-au raspandit tocmai din cauza represiunii indreptata impotriva lor, represiune care nu este decat una dintre cele mai tari si mai potente forme de publicitate. Stimabilii credinciosi au reusit fara intentie si gratis, sa faca ateismului o bruma de publicitate nesperata.

    Pe de alta parte, tot dezinformarea si informatiile mincinoase i-au calauzit pe crestinii nostri sa conlucreze la desfiintarea grupurilor ateiste si blasfemice, crezand ca in confruntarea ideologica dintre aceste doua parti ei vor iesi cumva mai bine chiar daca sunt pe post de agresori. N-au iesit bine si de regula, pozitia de agresor nu da bine la public pe termen lung, toata lumea civilizata stie asta: cei care pot, isi conduc afacerile in asa fel incat sa nu agreseze pe nimeni, iar cei care nu pot sa nu agreseze macar au un aparat tare de propaganda, care minte cu nerusinare negand agresiunea.

   Nu in ultimul rand, acele comunitati erau niste sisteme care existau intr-o stare de relativ echilibru; oamenii erau multumiti ca puteau schimba o vorba cu alti atei si ca pot face haz de numele lui D-zeu. Toti erau fericiti pentru ca puteau sa socializeze intre ei, sa-si schimbe impresii despre revelatiile ateiste si minunile stiintei, iar acum sunt mai preocupati de cum vor face ca sa puna pe picioare organizatii serioase care sa le apere drepturile si cum pot sa-si petreaca timpul intr-un mod mai daunator pentru credintele in dumnezei si magie.

    Sa fi cunoscut credinciosii nervosi teoria evolutiei, aceea care spune ca un organism este fortat sa evolueze atunci cand este supus la o presiune din partea mediului, poate s-ar fi gandit mai indelung inainte de-a faptui fapta. Sa fi cunoscut teoria evolutiei n-ar mai fi atat de nervosi pe atei, ba chiar le-ar multumi pentru presiunea constanta pe care o au exercitat-o si pe care o exercita asupra dogmelor religioase, presiune care le muta pe acestea de sute de ani mai departe de falsitate si mai aproape de adevar. Si este acum in secolul XXI aceasta presiune foarte sporita, deoarece doctrinele religioase sunt cam in urma fata de alte directii de dezvoltare ale umanitatii; mult prea in urma.

Ateu comunist versus U.S.A.

    Vad ca prin aceasta tara exista o pregnanta directie ideologica anticomunista; daca spui ca esti comunist oamenii se crispeaza si isi arata indispozitia cam in acelasi stil in care se crispeaza si isi arata indispozitia crestinii atunci cand spui ca esti ateist, dar daca vrei sa superi pe cei mai multi deodata, nu trebuie decat sa le mariti pe acestea doua si sa te declari ateu comunist - asta chiar face treaba.

    Eu dintotdeuna am fost un mare fan al criticii, mai ales un fan al criticii sistemelor religioase sau politice; doar daca sunt criticate pot acestea evolua, doar criticand si spunand adevarul despre ele le faci cel mai mare serviciu. Ceea ce imi apare suspect la anticomunisti este nu faptul ca critica perioada comunista - aceea are destule lucruri de criticat, este adevarat - ci faptul ca nu sunt preocupati mai deloc de critica sistemului actual, in care se mai intampla pe deasupra sa si traim.

    Mai mult, atunci cand perioada comunista este criticata, este criticat sistemul in intregul lui, ni se spune ca sistemul era prost iar oamenii erau cinstiti, educati, modesti, toti victime ale comunismului, in timp ce criticile la adresa regimului prezent nu vizeaza niciodata ideologia si practicile avansate de sistem - acestea sunt perfecte, iar de vina pentru situatia dezastruoasa actuala sunt oamenii, care sunt corupti, hoti, needucati sau evident... comunisti, niste nenorociti care distrug perfectiunea capitalista. Cum s-au transformat peste noapte unii intr-altii, ori mie imi scapa, ori este posibil ca Romania sa fi avut din timpuri stravechi o pepiniera de oameni imorali care ar fraterniza cu orice sistem ce serveste intereselor proprii si care practica o ideologie politico-economica proprie, caracterizata prin furt, tradare si inselaciune. Sa criticam totusi putin si capitalismul, daca tot traim in el si ne gandim ca poate ne-ar interesa mai mult decat critica fostului sistem.

    Am observat ca anticomunismul este asociat de regula cu un sentiment pro-american si in textul de fata am sa explic de ce un astfel de sentiment este gresit, din moment ce este bazat pe informatii eronate despre situatia din U.S.A. si despre practicile acestui stat, despre care eu spun ca este un stat fascist:

 1. U.S.A. este tara care investeste la nivel mondial cel mai mult in armament; 40% din suma totala a investitiilor in moarte si distrugere sunt facute de catre acest stat; aproape suma pe care o investesc toate celelalte tari la un loc. Sa nu-mi vindeti mie gogosi ca acesti indivizi sunt gata sa se sacrifice pentru bunastarea omenirii; ei se pregatesc (serios) sa sacrifice omenirea pentru bunastarea lor.

2. Toate aceste sume imense de bani sunt folosite in mod traditional de catre americani pentru a se confrunta cu alte mari si vestite puteri militare mondiale, precum: Guatemala, Peru, Cambodgia, Iran, Irak, Somalia, Sudan, Pakistan, Palestina, Libia, Panama, El Salvador si altele; cele mai multe tari in care armata americana si-a facut de cap sub pretextul inlaturarii vreunui dictator si a instituirii de regimuri democratice au fost in fapt destabilizate si aduse in dezastru economic si social pentru a li se putea exploata resursele naturale. U.S.A. nu este doar un stat razboinic, este cel mai razboinic stat de pe fata planetei, cu cele mai mari investitii in armament si cu cele mai multe razboaie si conflicte armate.

3. U.S.A. este un stat politienesc, statul cu cea mai mare rata de incarcerare la nivel mondial; desi ei reprezinta doar 5% din populatia globului, detin 25% din populatia totala a inchisorilor. Aceasta inseamna ori ca in America oamenii devin de 5 ori mai infractori decat in mod normal ori ca foarte multi nevinovati sunt stocati in inchisorile americane pentru crime imaginare.

4. Guvernul american si cu "securitatea" lor au crezut probabil ca 1984 este un manual pentru pentru punerea in practica a unui sistem totalitarist absolut; acestia nu s-au multumit doar sa-si puna sub supraveghere populatia; ei isi spioneaza nu doar propria natiune dar spioneaza si pe altele; au urmarit pana si telefonul cancelarului Germaniei si a altor sefi de state; scopul lor este supravegherea, controlul total si desfiintarea concurentilor prin practici marsave mascate sub tone de propaganda mincinoasa despre libertatea care vine la pachet cu produsele culturii americane. Valorile "democratice" ale societatii americane, cu libertatea promisa cu tot, sunt inaintate in aceasta lume nu prin consiliile O.N.U. si nu prin tratative de pace, prin consultanta in probleme sociale ci prin foarte multe bombe, drone, gloante, dispozitive si sisteme de spionaj sau lovituri de stat.

5. De-abia au reusit de curand sa piarda titlul de cea mai obeza tara in favoarea Mexicului, dar nici locul II nu este de aruncat.

6. SUA nu este in top la educatie ci pe undeva dupa jumatatea clasamentului; doar putin inaintea Romaniei - deci ganditi-va ce educatie catastrofala este acolo. SUA este in schimb printre premianti la minorele care raman insarcinate, de cele mai multe ori fara s-o programeze.

7. Tot in top sunt americanii la inegalitatea distributiei bogatiei, unde cei mai bogati 7% din populatie detin 63% din bogatia tarii, adica de 24 de ori mai mult decat media ceilorlalti 93%. 46 de milioane de locuitori sunt sub limita saraciei, adica 16% din totalul locuitorilor. Sigur ca o astfel de situatie sociala, combinata cu ideea ca valoarea unei fiinte umane se traduce in cati bani are, da dureri de cap foarte multor americani si nu degeaba ajung din nou in top cu lucruri nefericite, ca bolile, tulburarile psihologice si stress-ul.

9. Acest stat american descreierat vrea sa ne duca rapid inspre pierzanie pe toti; el este cel unul dintre cei mai mari consumatori si risipitori de resurse, specialist in exploatarea irationala a naturii si in dezastre ecologice, nu doar la el in tara ci si peste hotare. Daca toti oamenii de pe planeta ar consuma atatea resurse pe cat este media consumului in U.S.A., atunci ne-ar trebui trei planete, nu una. Ei acuma risipesc pe prostii ceea ce mai tarziu altii nu vor putea sa foloseasca pentru lucruri vitale.

10. Daca spui adevarul despre operatiunile ilegale si fasciste ale guvernului si securitatii americane esti numit tradator de tara si cautat de C.I.A. ca sa te omoare. Asta nu-i libertate, acesta nu este un stat care respecta drepturile omului desi pozeaza in aparatorul lor la nivel mondial si se duce sa implementeze cu napalm aceste drepturi ale omului.

12. Tara vrea sa se numeasca civilizata insa in cadrul tarilor civilizate sare in ochi printre multe altele gradul de fundamentalism religios al cetatenilor, credinta in mituri si superstitii religioase sau nationaliste, necunoasterea istoriei sau a evolutiei dar cunoasterea amanuntita a unor ierarhii sociale imaginare si irelevante, a discutiilor despre vedete si alte subiecte cel putin neserioase pentru un om matur.

13. Economia americana nu este profitabila, asa cum se crede, este falimentara si traieste din datorii, datorii care cresc vertiginos si nu scad. Consumul tarii nu poate fi sustinut de valoarea pe care o produce economia si ceea ce fac americanii acum ca sa poata trai, este sa printeze dolari din neant, devalorizand dolarul - dar aceasta devalorizare este impartita cu toate tarile carora le este datornica USA, alde China, Japonia, tarile exportatoare de petrol, si toti oamenii de pe planeta care detin dolari sau bunuri valorificabile doar in dolari, asa cum este in unele cazuri petrolul. Si aceste tari nu sunt deloc fericite vazand ca investitiile lor se duc in neantul din care vin dolarii americani. In foarte scurt timp aceasta situatie va exploda ori in razboi mondial ori in falimentarea completa a tarii.

14. Sistemul electoral din U.S.A. este ca cel din Romania, doua pseudopartide cu pseudoideologii care se succeda la conducere pentru a implementa politici care de care mai dezastruoase pentru popor, si pentru a transfera resturile de bogatie de la cei mai saraci inspre cei mai bogati. Nu exista optiuni, nu exista cai de iesire reale, libertatea de alegere este libertatea de-a vota Partidul Unic de oligarhi care se numesc cateodata democrati si cateodata republicani.

15. Spre deosebire de Romania, in U.S.A. au loc atentate teroriste, prea putine avand in vedere numarul de dusmani pe care-i are acest stat razboinic pe fata Pamantului; populatia este evident, terorizata. Voi nu ati fi terorizati daca ati vedea cum sunt distruse ambasadele Romaniei prin lume si niste arabi nervosi strigand Allah akbar, calcand in picioare si arzand steagul vostru? 

16. A vorbi despre somaj in contexul asta este desigur - deplasat, dar vreo 12 milioane de americani nu au de lucru.  

17. Cultura sociala dominanta in U.S.A. nu este una care sa promoveze valori si nici adevaruri, ea promoveaza pseudovalori si minciuni; acolo sunt doar niste manelisti mai bogati decat la noi, insa in esenta sunt tot manelisti. Sigur ca exista pana si in U.S.A. oameni sanatosi si cu scaun la cap dar ei sunt o minoritate, caci pentru ca sa iesi curat din mocirla propagandista si din acea cultura a lacomiei si a minciunii, iti trebuie o maiestrie deosebita. 

Aceasta este tara in care "comunist" este pe post de injuratura iar forma atenuata - socialist - este o insulta, si aceasta este tara care sustine si a sustinut la nivel mondial propaganda anticomunista prin mijloace artistice precum filmul si muzica dar si prin dezinformare directa. 

Tarile capitaliste in care chiar se traieste bine si care nu sar la razboi de doua ori pe an nu se ocupa cu incriminarea socialismului sau a comunismului; ba inca au luat bucati intregi si consistente din ideologie si au aplicat-o acolo, la ele, chiar cu succes. 

Informatiile care vin totusi din America ar trebui privite cu deosebit scepticism, mai ales ca au fost recent prinsi cu mata in sac in operatiunea de supraveghere a lumii si aceea este doar pojghita de la suprafata butoiului cu rahat.