Aşa după cum foarte uşor se poate observa, un organism poate supravieţui doar într-un anume tip de mediu, iar acest mediu se numeşte nişa sa ecologică. Nu este greu de văzut de ce de regulă amfibienii nu pot supravieţui în deşert, de ce nu există reptile în Antarctica şi de ce limbricii nu sunt observaţi zburând noaptea din floare în floare. Pur şi simplu nu au evoluat să trăiască hrănindu-se cu nectar.
Dar nu despre limbrici este vorba în acest text ci despre o altă specie de paraziţi numiţi popi. Nişa ecologică a popilor este constituită din mulţimile de credincioşi - dacă dispar credincioşii atunci popii vor trebui să se adapteze la acest mediu lipsit de credincioşi şi să încerce o meserie reală, astfel încetând să mai fie paraziţi şi devenind oameni care sunt utili societăţii.
Evident, şi pentru credincioşi - pentru oamenii religioşi - există o nişă ecologică, există un mediu care este propice apariţiei şi dezvoltării unor astfel de indivizi şi mai există medii în care dezvoltarea religiei este foarte improbabilă. Putem observa în graficul de mai jos care sunt mediile în care religia prosperă şi care sunt mediile care nu sunt favorabile dezvoltării religiei:
Pe scurt, cu cât creşte bogăţia unei societăţi cu atât mai probabil este ca oamenii din acea ţară să nu fie religioşi şi cu cât sunt mai săraci cu atât mai mult este probabil să fie religioşi. Există desigur particularităţi în funcţie de ţară, aşa cum e cazul S.U.A. - o ţară bogată în care însă bogăţia este distribuită atât de inegal încât rivalizează din acest punct de vedere cu ţările din lumea a III-a. Tot în S.U.A., în ciuda caracterului secular al Constiuţiei, religioşii au găsit modalitatea de-a ocoli limitele impuse de aceasta printr-un aparat de propagandă foarte sofisticat şi susţinut financiar foarte puternic.
Dar în principiu lucrurile sunt clare - religia nu se poate dezvolta acolo unde există un nivel de trai ridicat, unde există educaţie serioasă şi securitate socială deoarece sărăcia la rândul ei este corelată foarte puternic cu lipsa de securitate socială, cu un grad sporit de violenţă în societate, cu un coeficient de inteligenţă scăzut şi altele din acestea.
Mai toată ideologia religioasă este construită şi evoluată în aşa fel încât să conserve şi să dezvolte nişa ecologică a religiei iar această nişă ecologică este reprezentată prin persoane lipsite de educaţie şi cu un nivel scăzut de trai. Religioşii pot spune că sunt împotriva planificării familiale, a contraceptivelor şi a avortului din motive teologice dar teologia este doar o mască pentru adevărata agendă a lor - controlul populaţiilor. Ceea ce doresc religioşii este familia cu cât mai mulţi copii, pe cât de mulţi pe atât de săraci şi needucaţi, deci pradă uşoară pentru popi. Religioşii vor spune că fac operă caritabilă însă opera lor caritabilă nu urmăreşte să dea oamenilor instrumentele cu care aceştia pot scăpa de sărăcie, nu urmăreşte să acţioneze în aşa fel încât acei oameni să-şi obţină independenţa financiară ci urmăreşte să-i facă veşnici prizonieri ai carităţii.
Sărăcia şi ignoranţa produc religiozitate aşa cum şi religiozitatea produce sărăcie şi ignoranţă. Oferta religioasă i se pare unui om care este mulţumit de viaţa sa la fel de apetisantă pe cât i-ar apărea de apetisantă o mâncare virtuală unui om sătul. La fel de apetisante par şi ipotezele religiei despre natura realităţii pentru un om care a scăpat de îndoctrinarea religioasă dar care a avut parte de educaţie ştiinţifică.
De aceea o să tot vedem pe susţinătorii religiei promovând tot felul de politici şi ideologii care să producă oameni săraci şi inculţi, teren fertil pentru dogmele religioase, teren fertil pentru tehnicile de manipulare, teren fertil pentru popi, teologi şi politicieni.
Religia - acest limbric al speciei umane - a parazitat destul pe noi. Trebuie să scăpăm de el şi aceasta se poate face distrugându-i nişa ecologică, informând oamenii despre problemele pe care le naşte şi făcând această lume una indezirabilă pentru cei care profită de pe urma ei.