Nişa ecologică a religiei

    Aşa după cum foarte uşor se poate observa, un organism poate supravieţui doar într-un anume tip de mediu, iar acest mediu se numeşte nişa sa ecologică. Nu este greu de văzut de ce de regulă amfibienii nu pot supravieţui în deşert, de ce nu există reptile în Antarctica şi de ce limbricii nu sunt observaţi zburând noaptea din floare în floare. Pur şi simplu nu au evoluat să trăiască hrănindu-se cu nectar.

    Dar nu despre limbrici este vorba în acest text ci despre o altă specie de paraziţi numiţi popi. Nişa ecologică a popilor este constituită din mulţimile de credincioşi - dacă dispar credincioşii atunci popii vor trebui să se adapteze la acest mediu lipsit de credincioşi şi să încerce o meserie reală, astfel încetând să mai fie paraziţi şi devenind oameni care sunt utili societăţii.

   Evident, şi pentru credincioşi - pentru oamenii religioşi - există o nişă ecologică, există un mediu care este propice apariţiei şi dezvoltării unor astfel de indivizi şi mai există medii în care dezvoltarea religiei este foarte improbabilă. Putem observa în graficul de mai jos care sunt mediile în care religia prosperă şi care sunt mediile care nu sunt favorabile dezvoltării religiei:

    Pe scurt, cu cât creşte bogăţia unei societăţi cu atât mai probabil este ca oamenii din acea ţară să nu fie religioşi şi cu cât sunt mai săraci cu atât mai mult este probabil să fie religioşi. Există desigur particularităţi în funcţie de ţară, aşa cum e cazul S.U.A. - o ţară bogată în care însă bogăţia este distribuită atât de inegal încât rivalizează din acest punct de vedere cu ţările din lumea a III-a. Tot în S.U.A., în ciuda caracterului secular al  Constiuţiei, religioşii au găsit modalitatea de-a ocoli limitele impuse de aceasta printr-un aparat de propagandă foarte sofisticat şi susţinut financiar foarte puternic.

    Dar în principiu lucrurile sunt clare - religia nu se poate dezvolta acolo unde există un nivel de trai ridicat, unde există educaţie serioasă şi securitate socială deoarece sărăcia la rândul ei este corelată foarte puternic cu lipsa de securitate socială, cu un grad sporit de violenţă în societate, cu un coeficient de inteligenţă scăzut şi altele din acestea.  

     Mai toată ideologia religioasă este construită şi evoluată în aşa fel încât să conserve şi să dezvolte nişa ecologică a religiei iar această nişă ecologică este reprezentată prin persoane lipsite de educaţie şi cu un nivel scăzut de trai. Religioşii pot spune că sunt împotriva planificării familiale, a contraceptivelor şi a avortului din motive teologice dar teologia este doar o mască pentru adevărata agendă a lor - controlul populaţiilor. Ceea ce doresc religioşii este familia cu cât mai mulţi copii, pe cât de mulţi pe atât de săraci şi needucaţi, deci pradă uşoară pentru popi. Religioşii vor spune că fac operă caritabilă însă opera lor caritabilă nu urmăreşte să dea oamenilor instrumentele cu care aceştia pot scăpa de sărăcie, nu urmăreşte să acţioneze în aşa fel încât acei oameni să-şi obţină independenţa financiară ci urmăreşte să-i facă veşnici prizonieri ai carităţii.

    Sărăcia şi ignoranţa produc religiozitate aşa cum şi religiozitatea produce sărăcie şi ignoranţă. Oferta religioasă i se pare unui om care este mulţumit de viaţa sa la fel de apetisantă pe cât i-ar apărea de apetisantă o mâncare virtuală unui om sătul. La fel de apetisante par şi ipotezele religiei despre natura realităţii pentru un om care a scăpat de îndoctrinarea religioasă dar care a avut parte de educaţie ştiinţifică.

    De aceea o să tot vedem pe susţinătorii religiei promovând tot felul de politici şi ideologii care să producă oameni săraci şi inculţi, teren fertil pentru dogmele religioase, teren fertil pentru tehnicile de manipulare, teren fertil pentru popi, teologi şi politicieni.

   Religia - acest limbric al speciei umane - a parazitat destul pe noi. Trebuie să scăpăm de el şi aceasta se poate face distrugându-i nişa ecologică, informând oamenii despre problemele pe care le naşte şi făcând această lume una indezirabilă pentru cei care profită de pe urma ei.    

Fotbal creştin-ortodox

    Dragi împătimiţi ai fotbalului religios, revenim cu cronica meciului tur din etapa a III-a Diviziei Naţionale Creştine, disputat între F. C. Credinţa fără Dovezi  şi F. C. Închinarea la Moaşte.

    Meciul a început foarte bine pentru gazde, când un presing făcut cu multă habotnicie la mijlocul terenului îl obligă pe Fotinie să paseze la portar. Fotinie însă loveşte mingea fără prea multă credinţă şi aceasta este interceptată de Bisercea, care driblează portarul şi înscrie.

    Închinarea la Moaşte pleacă în căutarea golului egalizator şi în minutul 33 ratează prin Crucitu o bună ocazie de-a înscrie, atunci când acesta scapă singur cu portarul dar alunecă în momentul şutului împărtăşindu-se din pământul de la marginea careului de 16 m.

   Sfârşitul primei părţi a meciului se încheie neclar, cu cele două echipe ţinând de minge cu sfinţenie. La începutul reprizei secunde, în minutul 48 - Crucitu nu se înalţă la cer, ci peste apărarea adversă, trimite cu capul balonul în plasa porţii lui Pravoslavnic şi relansează meciul.

   Doar la 3 minute după golul egalizator o degringoladă în careul Credinţei îl prinde pe portarul Pravoslavnic ieşit din poartă iar Grigorie este obligat să păcătuiască cu mâna în careu pentru a evita un gol sigur. Arbitrul este nemilostiv cu el şi îi dă un cartonaş roşu, în ciuda promisiunilor de pocăinţă şi a rugăciunilor pentru iertarea păcatelor.

   Lovitura de pedeapsă este executată de Crucitu care îşi potriveşte mingea cu multă evlavie, îşi face trei cruci şi  înscrie cu un şut plasat în dreapta lui Pravoslavnic.

   Ultimul incident mai notabil al meciului are loc în minutul 89 când Tămâie este lovit cu cotul în figură de către un adversar, un gest nesportiv şi necreştin care provoacă o încăierare între jucătorii celor două echipe. Antrenorul Credinţei intră pe teren pentru a-şi calma ucenicii dar este trimis în tribune de către arbitrul partidei, care pune în cele din urmă punct confruntării consfinţind victoria Închinării la Moaşte.

   

Marcatori: Bisercea 25' / Crucitu 48', 54'

Cartonase galbene: Paisie (13'), Cazanie (66'), Vecernie (73'),  Cruciulescu (89')

Cartonaşe roşii: Grigorie (51')  

Au jucat:

Închinarea la Moaşte: Pafnutie - Fotinie, Cazanie, Vecernie, Ortodoxea - Mănăstireanu, Credulea, Crucitu, (Cruciulescu  67'), Smeritu - Bisericescu, Apostolescu.

Antrenor: S. Popa.

Credinţa fără Dovezi: Pravoslavnic - Grigorie, Paisie, Prostea, Prescură (Cuminecătură  75') - Cădelniţescu, Tămâie, Bisercea, Moască - Aghiasmă (Catapeteasmă 80'), Bulşit.

Antrenor: V. Popa

Spectatori - 66.666

Reclama e sufletul comerţului şi al nesimţirii

    Deja ne-am obişnuit să avem toţi parte de doza periodică de insulte numită reclamă. La prima vedere reclama pare cu totul şi cu totul altceva, însă în esenţa ea este constituită din jigniri şi tehnici de manipulare care servesc unui singur scop - îmbogăţirea unor oameni cărora bogăţia nu le mai ajunge. La prima vedere ele parcă vin s-o ajute pe sărmana fiinţă umană care de-abia se mai descurcă fără ultimul gadget, fără ultima cremă de mâini, fără cea mai şmecheră maşină şi dracu' mai ştie ce briz-briz inutil. În fapt reclamele vin să te ajute să te uşurezi de bani cât mai repede cu putinţă şi mai vin să te ajute să-ţi distrugi echilibrul psihologic pentru că scopul unei reclame nu poate fi îndeplinit decât distrugând echilibrul psihologic prin crearea unor noi nevoi. Nevoi pe care nu le-ai mai fi avut daca nu ai fi văzut reclama în primul rând.

    În mod tradiţional, reclamele ţintesc, stimulează şi exacerbează cele mai frumoase sentimente şi predispoziţii umane: invidia, lăcomia, egocentrismul şi frica - frica de-a fi rejectat sau frica de-a fi umilit, metodele principale fiind insultele, minciunile şi ameninţările. Că vecină-ta o să facă haz de tine din cauză că ai un detergent mai prost, ba că femeile n-or să stea ciorchine pe tine dacă n-ai o maşină scumpă, ba că nu eşti bărbat adevărat dacă nu te dai cu aftershave. Că nu se uită bărbaţii la tine dacă nu eşti cremuită, vopsită, cercelată şi îmbrăcată de la casa de modă, ba că or să se uite femeile la tine doar dacă te dai cu dracul ştie ce deodorant. Şi bineînţeles dacă nu bei apă cu zahăr dintr-o sticlă pe care scrie "Coca-Cola" nu poţi să faci parte din grupul virtual de prieteni ai vreunei nulităţi celebre de statura lui David Bechkam.

   Nu sunt bărbat adevărat dacă nu mă dau cu aftershave? Dar ăia care au trăit înainte să se inventeze aftershave-ul şi se dădeau ori cu spirt ori nu se dădeau cu nimic din cauză că erau bărboşi, ei bine ăia ce erau, erau femei cumva, nu erau bărbaţi adevăraţi?

    Reclama este o dublă insultă pentru specia noastră deoarece mesajul ei de bază spune odată că fără toate acele obiecte pentru care ea face propagandă, omul este incomplet şi pe deasupra mai spune şi că omul este atât de imbecil încât nu poate să-şi dea seama că îi lipseşte ceva. Eu totuşi, când am văzut că o să rămân fără pâine m-am dus la magazin şi mi-am luat alta, în ciuda faptului că n-am dat peste nici o reclamă care să-mi spună că nu sunt cool dacă nu-mi cumpăr pâine. Chiar stau câteodată şi mă mir îndelung contemplându-mi capacităţile intelectuale care sunt atât de potente încât mă ajută să-mi dau singur singurel seama de nevoile pe care le am, fără să fiu ajutat din toate părţile de reclame. Şi nu ştiu cum se face că niciodată aceste nevoi ale mele nu includ obiecte care sunt prezentate în reclame.

    Aceste tehnici de manipulare nesimţite sunt prezente peste tot, pe internet, la televizor, afară pe pancarte, ca nişte tânţari care te bâzaie, te pişcă şi nu-ţi dau pace ci îţi sug sângele şi te irită tot timpul ca să cumperi, să cumperi şi din nou să cumperi. Ia să ne gândim că n-ar fi vorba de cultul lăcomiei ci de alt cult, să zicem al martorilor lui Yehova. Că în decursul unui film se face deodoată pauză şi apar martorii lui Yehova propovăduind cuvântul Domnului în două reprize a câte cinci clipuri succesive. Că nu poţi să asculţi un radio fără să nu-i auzi pe martorii lui Yehova repetând până la plictiseala supremă că Pământul are 6000 de ani. Că atunci când te plimbi prin oraş ridici ochii către cer dar privirea îţi este obturată de o pancartă în care martorii fac propagandă împotriva tranfuziei de sânge. Păi fiind astfel asediat şi violat mental din toate direcţiile de martorii ăştia n-ai vrea să le mulţumeşti pentru serviciile lor şi să-i trimiţi puţin la mama dracu'?

    La fel trebuie să se întâmple şi cu reclamele acestea şi cu propaganda lor infectă pentru consumerism. Cine este interesat de ele - în speţă nimeni - să le poată consulta doar în locuri special amenajate şi între anumite ore.