Ateii militanți

    Adeseori prin mediile informaționale de orientare favorabilă religiei apare subliniată această denumire de ateu militant, și ea este aplicată celor ca mine. Pe mine nu m-ar deranja în mod deosebit o astfel de denumire, mai ales că în afară de-a scrie texte anticreștine pe internet s-a mai întâmplat și să ajung pe la întâlniri ori conferințe ale ateilor sau să mai ies să protestez împotriva vreunui abuz al religioșilor.

   Totuși, nu ateismul este lucrul pentru care militez, eu militez pentru adevăr într-o sferă culturală specifică, aceea a religiei. Și fac asta dintr-un motiv foarte simplu - acela că oamenii din epoca modernă n-au nevoie ca la cele mai importante întrebari ale vieții să răspundă cu aceleași răspunsuri pe care le-au dat niște indivizi extrem de ignoranți de acum 2000 de ani. Cu cât întrebarea este mai grea și misterul mai mare cu atât mai mult ar trebui să fim sceptici în ceea ce privește presupusa expertiză a celor din antichitate din domeniul moralei, biologiei, astrofizicii sau mecanicii cuantice.

   Care este cel mai mare expert în biologie de care ai auzit în Biblie? Acela care susține că femeia e confecționată din coasta bărbatului?

   Totuși, ceea ce aș vrea să văd în momentul în care accept să fiu numit ateu militant, este puțină obiectivitate și opțional, daca este posibil, și niscaiva onestitate. 

    Aș vrea și eu ca toți creștinii care le prezintă doctrina creștină copiilor lor neștiutori ca fiind adevărată să fie numiți creștini militanți. Aș vrea ca Biserica Ortodoxă să se redenumească Biserica Militantă Ortodoxă, având în vedere că face presiuni pentru creștinizarea desăvârșită și ortodoxă a întregii populații, deși realitatea ar fi mai bine arătată daca s-ar numi Biserica Mafiotă Ortodoxă, considerând construcțiile megalomanice pe care le face inclusiv pe banii ateilor sau vânzarea neobosită de servicii imaginare.

   Aș vrea ca statul român să se numească singur, fără ca eu sa ma mai obosesc s-o fac, "stat militant creștin" din moment ce el sponsorizează religia creștină în detrimentul altor ideologii și din moment ce se predă confesional creștinismul în școli. Așa, ca sa știm cum stăm.

   Aș vrea să nu scape de eticheta de militanți creștini nici cei care protestează împotriva dreptului la avort, împotriva homosexualității sau împotriva cipurilor electronice. La fel, orice individ care face propagandă pentru religia lui în mediul înformatic sau în presa scrisă să fie numit militant creștin sau să se renunțe la a mă numi pe mine ateu militant.

   În opinia acestor oameni, daca ești ateu și dacă exprimi în public cu claritate ceea ce crezi, atunci ești ateu militant, dar dacă ești creștin și faci exact același lucru, ba chiar altele care depășesc cu mult simplul militantism, atunci ești doar creștin. Ateul perfect, nemilitant, în opinia credincioșilor este acel ateu pentru care necredința sa este atât de personală și de intimă încât nici măcar rudelor apropiate nu o mărturisește. Ei bine, eu nu sunt acel ateu perfect, iar necredința mea este la fel de personală pe cât de personală este credința creștină în țara asta, adică deloc.

   Nu doar că nu cred că religia creștina este adevărată, ba pe deasupra sunt foarte convins că este falsă, și în consecință este corect a se proceda cu aceasta exact la fel cum se procedează cu alte ideologii false; pe scurt - jos cu ea!

  

Fanatism, extremism și fundamentalism în religie

    Una dintre cele mai întâlnite scuze pe care le înaintează apologeții religioși întru apărarea religiei este aceea că nu religia este de vină atunci când în baza ei se produc atrocități, ci fundamentalismul și fanatismul.

    Mai exact, se afirmă că ideile și doctrinele religioase nu au absolut nimic de-a face cu comportamentele foarte nocive ale unor oameni religiosi, ci natura fanatică a acelor oameni. Asta este cea mai ușoară cale de-a apăra ideile false de critică și de-a eschiva de la datoria de-a estima valoarea de adevăr a acelor idei.

    Ca să fie consistenți psihic, aceiași apologeți ar spune că nu este nimic în neregulă cu ideea că pruncii sunt aduși de barză ci în neregulă sunt doar indivizii care sunt fundamentaliști întru această credință. Ar spune că nu este nimic în neregulă cu credința că asfaltul este comestibil și foarte nutritiv ci doar cu cei care duc această credință în extrem; că nu-i nimic rău în a linge ocazional asfaltul ci că este rău doar dacă este ronțăit non-stop. Ar trebui să spună că nu este nimic în neregulă cu ideea de-a face sex cu dumnezeul la care te închini ci doar cu acei credincioși care susțin această credință cu fanatism.

   În caz că aceiași apologeți religioși ar avea un discurs onest, ar trebui să nu avem loc de ei atunci când ne asurzesc predicând despre cât de beton este nazismul și cum de vină au fost doar extremiștii și fanaticii naziști iar ideologia este ca un ghiocel proaspăt înflorit, frumos mirositor și cu petalele de un alb desăvârșit.

   Dar știm cu toții că nu avem parte de astfel de predici, că de astfel de predici avem parte doar atunci când vine vorba numai și numai despre ideologia religioasă, iar asta ne trimite cu gândul că predicatorii nu sunt angajați doar într-o încercare timidă de degustare a rahatului ci într-o activitate susținută de distorsionare a realității.

   Fanatismul, extremismul și fundamentalismul nu sunt proprii doar religiilor ci și ideologiilor nerelegioase sau antireligioase, în particular oricăror credințe specifice. 

   Fanatici, extremişti și fundamentalişti nu sunt numiţi decât oamenii care acționează consistent cu credințele pe care le susțin și această proprietate a lor este incriminată de așa-zișii moderați. Ar fi bine totuși ca acești moderați să se judece cu aceeași măsură cu care îi judecă ei pe alții și să observe că excesul de moderație este una dintre cele mai periculoase forme de fundamentalism.

    Excesul de moderație este periculos deoarece moderația nu este vreo valoare absolută, deoarece există unele idei care trebuie susținute cu determinare și profesate cu abnegație - idei demonstrabil adevărate. Și există idei care nu trebuie profesate nicicum, nu cu determinare, cu atât mai puțin cu abnegație și nici măcar cu moderație - idei irationale, aberante și false, precum sunt cele mai multe dintre cele înglobate de religie.