Pagini

luni, 21 noiembrie 2011

Evoluţie sau creaţie?

    Există actualmente un grup de oameni care provine aproape exclusiv din rândul credincioşilor creştini şi care nu crede în adevărul teoriei evoluţioniste. Am să încerc să arăt de ce aceştia se află într-o mare greşeală care le poate afecta viaţa într-un mod decisiv, şi am să fac acest lucru pe limba lor:
    Întotdeauna evoluţionismul provoacă, nelinişteşte, şi mulţi oameni au trecut printr-o perioadă de frământări, înainte de-a accepta dreapta credinţă în teoria evoluţionistă. Până şi Charles Darwin s-a îndoit multă vreme de adevărul evoluţiei, chiar dacă lui i se revelase acest adevăr într-un mod privat pe vremea când hălăduia prin pustietatea Insulelor Galapagos. El nu a fost convins pe loc ci a ţinut morţiş să demonstreze adevărul evoluţiei crescând porumbei timp de mai mulţi ani şi selectându-i după anumite trăsături. Teoria evoluţionistă a schimbat viaţa a milioane de oameni, şi ţi-o poate schimba şi ţie dacă îţi vei deschide inima şi vei lăsă la o parte pentru un moment orice fel de îndoială.
     Ca să înţelegi evoluţionismul trebuie să crezi că este adevărat, să vrei să crezi că este adevărat, să te rogi cu ardoare să ţi se reveleze adevărul, la fel cum şi mie mi s-a revelat cînd m-am uitat prin atlasul botanic şi prin cel zoologic, ce-i drept, fără să mă rog prea mult. 
     Uite-te la virusuri, la streptococi şi stafilococi, la viermi şi paraziţi, la ploşniţe, purici şi ţânţari, uite-te cum se măncâncă animalele unele pe altele şi cum mor în chinuri groaznice, cum ai putea să crezi că vreun dumnezeu a lăsat lucrurile astfel? Uite-te la păsărele, la floricele, la albinuţe şi la căţelandri, la ursul polar şi la ursul panda, cum ai putea să crezi că aceste vieţuitoare minunate au apărut aici deodată prin magie? Este ca şi cum ai crede că un om ar apărea pe planetă dintr-un accident, dar noi ştim că pentru ca omul să apară este nevoie ca părinţii lui să lucreze din greu şi în repetate rânduri pentru a-l concepe, să transpire efectiv muncind la conceperea lui dintr-un spermatozoid şi un ovul. Noi ştim că omul nu ajunge să existe deodată, ci stă în burta mamei sale vreo nouă luni, timp în care îi dă acesteia dureri de şale, apoi se naşte, e mic, idiot, căcăcios şi plângăcios şi te scoate din toţi pepenii, mai apoi ajunge adolescent şi începe să se certe cu tine şi abia după aceea se maturizează, dar lucrul ăsta nu se întâmplă deodată, pocnind din degete, sau în timpul somnului din vreo coastă, ci într-un timp lung de peste 20 de ani printr-o evoluţie graduală.
    Există multe minuni care atestă adevărul evoluţiei şi mulţi oameni sfinţi care mărturisesc acest adevăr, oameni care au văzut fosile şi apariţia unor specii noi, oameni care au primit revelaţia evoluţiei din morfologie şi biologie moleculară, din embriologie şi distribuţia geografică a organismelor. Noi trebuie să ne încredem în spusele acestora, fără să ne gândim că ar putea să greşească deoarece ei sunt nişte sfinţi oameni de ştiinţă, nişte autorităţi în domeniul lor care ştiu mai bine decât noi despre ce vorbesc. 
     De asemeni nu trebuie să punem la îndoială cuvântul cărţilor sfinte, cum sunt Originea Speciilor a lui Darwin sau Gena Egoistă a lui Dawkins, căci dacă am pune la îndoială cuvântul cărţilor sfinte, atunci cum am mai putea să spunem că sunt sfinte?


     Desigur, nu avem nevoie de cărţi sfinte, nici de profeţi şi nici de minuni, este suficient să ne uităm la un schelet de maimuţoi şi la unul de om, să vedem că sunt aproximativ identice şi lucrurile sunt clare, însă adevărul este că anumite detalii tehnice şi cunoştinţe ne scapă.  Adevărul este că raţiunea noastră nu poate pricepe cum stă treaba cu ADN-ul şi cu bazele lui heterociclice azotate, purinice şi pirimidinice şi că nu putem cunoaşte absolut toate mecanismele evoluţiei şi toată biochimia pe care se întemeiază. 
    Iar  prin părţile pe unde nu ne ajută mintea, noi trebuie să avem credinţă în evoluţie, credinţă neştirbită, şi în evoluţie şi în sfinţii ei parinti, Darwin, Haeckel şi cu ceilalţi oameni de ştiinţă. Noi nu trebuie sa punem la îndoiala adevărul evoluţiei deoarece exista un dragon invizibil în ceruri, un dragon evoluat prin selecţie supranaturală, care o sa ne ardă cu focul lui întru eternitate dacă blasfemiem împotriva sfintei evoluţii. Dacă însa vom apăra sfânta credinţă în evoluţie, atunci au să ne crească aripi printr-o mutaţie ADN şi vom putea zbura până în ceruri unde o sa avem o viaţă eternă în sânul dragonului invizibil iar acolo vom avea tot ceea ce ne vom dori să avem.
    În numele lui Darwin,  al lui Wallace şi al sfântului Dawkins - Archaeopteryx!
 

vineri, 11 noiembrie 2011

Design inteligent sau design stupid?

    Când credincioşii se uită la natură au impresia că aceasta este rezultatul unui proiect inteligent iar eu cand mă uit la natura umană şi văd cum face selecţie observaţională îmi dau seama că daca este rezultatul vreunui proiect, atunci e vorba de un proiect stupid. Totuşi, a te uita în realitate şi a te concentra doar pe ceea ce te face să te simţi bine excluzând lucrurile care nu te fac să te simţi bine nu e singura chestiune care mă determină să nu pot crede în designul inteligent. Mai sunt si bolnavii de epilepsie. Dacă e vorba de vreun proiect inteligent, atunci de ce există bolnavi de epilepsie?


    Şi dacă tot există bolnavi de epilepsie atunci de ce se urcă pe statuia lui Hristos să se roage de el sa-i scape de epilepsie? Nu este epilepsia un dar de la Dumnezeu? Şi chiar dacă n-ar fi, nu se pot ruga la el din orice poziţie? Iar odată ce s-au urcat de ce pică de pe statuie şi îşi rup oasele, nu putea proiectantul supranatural să le faca oasele mai elastice şi capacităţile de căţărare mai performante în aşa fel încât să poată cădea de pe statuia lui fiu-so de mai multe ori fără să aibă probleme?
    Nu poate să-mi răspundă nimeni la aceste întrebări, deci nu există nici un Dumnezeu. S-au cel puţin aşa ar arăta argumentaţia ateistă dacă ar fi o reflexie în oglindă a argumentaţiei teiste. Credincioşii se uită la o chestie, văd că funcţionează în anumite situaţii şi trag de aici concluzia că există Dumnezeu. Păi dacă e pe-aşa, mă uit şi eu la altă chestie, văd că nu funcţionează în anumite situaţii şi trag concluzia că nu există Dumnezeu.
    Ca de exemplu ochiul uman. Teiştii îl citează pe Darwin care a spus:
"Să presupui că ochiul, cu toate planurile inimitabile pentru a ajusta focalizarea în funcție de diferite distanțe, pentru a admite diferite niveluri de lumină și pentru corectarea aberațiilor sferice și cromatice, ar fi putut fi format datorită selecției naturale, pare, mărturisesc sincer, de o absurditate uriașă.”
    Apoi, uită să treacă mai departe şi să continue citatul, probabil din cauza unor defecţiuni ale memoriei care este de altfel proiectată de către dumnezeul cel inteligent:
"Ratiunea imi spune ca daca se poate arata existenta a numeroase gradatii de la un ochi simplu si imperfect la unul complex si perfect, fiecare stadiu fiind folositor posesorului sau, dupa cum cu siguranta se si intimpla; apoi daca ochiul variaza mereu si variatiile se mostenesc, ceea ce de asemenea se intimpla in mod neindoielnic; si daca astfel de variatii sint folositoare oricarui animal in conditii de viata schimbatoare, atunci dificultatea de a crede ca un ochi perfect si complex ar putea fi format prin SELECTIE NATURALA, desi pare de neinvins pentru imaginatia noastra, nu ar trebui considerata ca subminindu-ne teoria."
    Cert este că teiştii se uită adânc la construcţia ochiului şi se minunează de pefecţiunea acesteia, uitând să se mire în acelaşi timp de defecţiunea creierelor lor teiste. Intr-adevăr, ochiul este o piesă de tehnologie naturală care funcţionează binişor în anumite limite dar care într-un cadru mai larg este o tehnologie de cea mai proastă factură. Dacă n-ar fi fost aşa nu am mai fi construit microscoape, telescoape, spectroscoape, telescoape în infraroşu şi nici ochelari de soare. Ochiul uman are acces la o bandă extrem de redusă din spectrul electromagnetic; dacă am fi avut vedere microscopică de exemplu, am fi putut observa micile vietăţi care ne-au decimat şi ne-au ucis sistematic în chinuri groaznice de când existăm.

    Există varietăţi de ochi de păsări şi de insecte care ridiculizează capacitaţile ochiului uman în materie de rezoluţie sau de cadre pe secundă. Din cauza asta ne este şi foarte greu să prindem nişte nenorocite de muşte. În comparaţie cu capacităţile pe care ar fi putut să le aibă, ochiul uman este unul handicapat, şi handicapat foarte grav. Imaginea pe care ne-o oferă despre realitate este una trunchiată şi este trunchiată extrem de grosier dar, în capul credinciosului căcatul şi mucii sunt o dovadă pentru existenţa lui Dumnezeu, deci cum n-ar fi şi ochiul la fel de dovadă?
    În viziunea teistă există lucruri perfecte iar asta se întâmplă din cauza unui scurtcircuit cerebral. Există mecanisme sau obiecte care sunt perfecte în anumite situaţii la anumite activităţi, la fel cum un ciocan este perfect pentru bătut cuie. El nu este perfect pentru vopsit uşa, nici pentru reparat procesoare şi nici pentru curăţat cartofi. Este un fapt simplu al lumii în care trăim şi nu pricep cum oamenii sunt atât de limitaţi în cogniţie încît să nu observe acest fapt. Cert este că limitarea lor este una dintre sursele mele de frustrare şi totodată o dovadă împotriva oricărui fel de proiect inteligent. Despre proiect inteligent vom putea vorbi abia după ce vom ajusta prin tehnologie şi ştiinţă toate biasurile de cogniţie, toate erorile inerente construcţiei creierului şi toate limitările simţurilor noastre aşa cum am făcut doar într-o mică măsură pănă acum. Până atunci, se pare că ne urcăm pe statui şi ne rugăm la fiinţe mitologice să ne scape de epilepsie.