Pagini

miercuri, 27 aprilie 2011

Religie, obedienţă şi sclavagism

    Se întâmplă că în această societate a noastră a fi ascultător reprezintă o valoare. De exemplu, majoritatea părinţilor doresc să aibă copii "ascultători". În limba română verbul a "asculta" este echivocabil între cele două sensuri pe care le poate avea:
1. a asculta cu sensul de a auzi ce spune o persoană
2. a asculta cu sensul de-a auzi ce spune persoana respectivă şi de-a executa ceea ce s-a auzit.
    Engleza este mai darnică cu noi şi ne oferă cuvinte diferite pentru ambele sensuri ale verbului; în engleză avem "to listen" pentru primul sens şi "to obey" pentru al doilea. Ne-a parvenit şi nouă termenul "obedient" probabil prin filiera franceză din latinescul  obediens, ~ntis. Despre acest sens al ascultării numit obedienţă trebuie să vorbim acum.
     Pentru a afla ce înseamnă de fapt această obedienţă vom folosi o tehnică pe care o numesc eu "reducere la extremă". Ca atare să ne imaginăm obedientul perfect, suprem şi absolut. Un astfel de specimen nu ia nici un fel de decizie, doar execută ceea ce dictează stăpânul său. Obedientul suprem nu are nici un fel de idee proprie, este echivalentul unui instrument cu formă umană, al unei maşini; nu este cu nimic mai presus decât un computer clasic care execută programele dictate de către utilizatorul său după placul acestuia. Este însă mai prejos decât un sclav deoarece sclavul măcar poate să-şi urască stăpânul, să se răscoale sau să se sinucidă. Obedientul suprem nu deţine nici măcar aceste opţiuni de lux, creierul lui este astfel circuitat încât să asculte şi să se supună fără să crâcnească; nu este om şi nici măcar animal. Este un trup de om lipsit de creierul său, creier care a fost deturnat de către stăpânii săi prin îndoctrinare repetată pentru a fi folosit pentru scopurile acestora. Un căţel al lui Pavlov care nu mai poate muşca şi nici măcar lătra. O prelungire corporală a creierului stăpânului.
    De fiecare dată când se pretinde obedienţă din partea cuiva se pretinde transformarea acelei persoane într-un instrument şi i se cere să renunţe la propria capacitate de-a gândi. Se pretinde transformarea  momentană a acelei persoane în simulacrul de individ prezentat mai sus. Dacă i s-ar pretinde supunerea în virtutea unui fapt care poate fi justificat logic de ce să i se mai pretindă supunere în loc să i se justifice logic? Dacă o acţiune este justificată sub aspect logic şi raţional atunci cum mai este relevantă supunerea?
    În fapt, chiar se pot detecta ideologiile nocive care promovează comportamente nejustificabile raţional după gradul de supunere pe care îl necesită din partea aderenţilor. Cu cât mai iraţională este acea ideologie cu atât  obedienţa şi necesitatea suspendării judecăţilor critice devin mai necesare.
    Pe lângă faptul că această obedienţă este dezumanizantă, ea vine la pachet cu altă oroare - evadarea din faţa responsabilităţii. Odată ce omul se consideră un instrument şi nu acţionează în baza unei decizii pe care a luat-o el ci în baza unei decizii luate de altcineva, instinctele lui spun că responsabilitatea se află pe umerii celor care au luat decizia respectivă nu pe ai săi. Şi astfel obedientul, instrumentul, devine capabil de-a comite orice fel de atrocitate pe care o dictează stăpânul său, începând de la torturi inimaginabile sau de la uciderea copiilor şi a femeilor însărcinate şi până la genocid. În procesul de la Nurenberg au fost condamnaţi vreo 24 de inşi, ca şi cum doar acei 24 de inşi au fost responsabili pentru toate crimele de război comise de către germani în timpul numitului război. E de-a dreptul stupid să crezi că 24 de oameni pot aduce singuri la îndeplinire ceea ce a făcut maşina de război nazistă. Totuşi la proces au fost condamnaţi 24 de oameni, nu a fost condamnată ideologia nazistă nici cea a obedienţei pe care se bazează orice maşină de război şi nici erorile de logică, căci dacă ar fi fost condamnate şi acestea la moarte aşa cum au fost condamnaţi cei 24, le-ai fi vazut studiate în prezent prin şcoli în aşa fel încât oamenii să se poată apăra de efectele lor, dar acest lucru nu se întâmplă pe nicăieri, nici măcar în ţările civilizate. Ceea ce se poate întâmpla şi chiar se întâmplă sunt alte atrocităţi, care într-adevăr nu ajung nici de departe la nivelul celor din timpul nazismului, dar de care toţi se pot spăla pe mâni argumentând că ei doar au executat ordine. Au renunţat la propriul creier şi la responsabilitate şi au executat ordine fără să gândească. Într-adevăr, a nu gândi este o crimă împotriva propriei fiinţe dar şi împotriva altora.
    Mi se pare cel puţin ironic faptul că teologii se folosesc de dogma liberului arbitru pentru a scăpa de problema răului în timp ce religia pe care o promovează are ca principal scop aservirea psihică a credincioşilor şi eliminarea totală a ceea ce ei numesc liber arbitru. Ascultând muzică religioasă asculţi un singur cântec, acela al obedienţei, un cântec al sclavagismului mental; sentimentul de renunţare la creier iese prin toţi porii religiei, a dogmelor religioase şi a anecdotelor de prin cărţile sfinte, iar când spun despre religioşi că sunt sclavii lui Dumnezeu, nu cuvântul "sclavii" este o metaforă ci celălalt.  În fapt unii dintre ei chiar au recunoscut că sunt sclavii lui Dumnezeu, şi pe deasupra mai erau şi încântaţi de asta. Dumnezeu este o metaforă pentru un grup de indivizi care se folosesc de această obscenă construcţie culturală pentru a-şi menţine o pepinieră de sclavi controlaţi prin cap, nu de alta, dar cei care sunt controlaţi prin trup sunt mult mai greu de întreţinut.

miercuri, 20 aprilie 2011

Îndoctrinarea religioasă

    Pe la această oră se ştie destul de bine că aproape toţi că cei care s-au născut în Grecia antică au crezut în Zeus şi Apollo, cei care se nasc în Arabia Saudită cred în Allah şi Mahomed, cei din India în Khali şi Krishna, cei din România în Hristos şi Yahve, iar cei din ţările nordice nu prea cred în nici unul dintre aceştia deoarece pe lângă faptul că nu sunt învăţaţi să creadă aceste bazaconii ca fiind adevărate mai au şi parte de educaţie serioasă în acest sens. La fel de bine se ştie că toate aceste creaturi ale imaginaţiei numite zei, există în aceeaşi măsură în care există Greuceanu, Darth Vader, Superman sau alte personaje de basm şi ficţiune.
    Este un fapt incontestabil, acela că progeniturile oamenilor vor adopta cea mai mare parte a doctrinelor unei culturi indiferent de gradul de intersecţie al acestora cu realitatea. Aş fi fost fericit dacă s-ar fi întâmplat aşa doar în cazul religiei însă o scurtă trecere prin istorie ne arată fără echivoc capacitatea extraordinară a creierelor umane de-a persista fără probleme într-o ignoranţă atât de crasă, încât la distanţe foarte scurte de timp, de mai puţin de 50 de ani, ne speriem de ceea ce au crezut înaintaşii noştri. Eu unul sunt şocat chiar şi de ceea ce cred contemporanii mei.
    Lăsând la o parte religia, avem o colecţie impresionantă de atrocităţi executate de propria noastră specie şi de absurdităţi pe baza cărora primele au fost justificate. Sclavagism, Holocaust, tortură, nazism, iobăgie, Hiroshima şi Nagasaki sau femeia considerată animal de casă în cea mai mare parte a istoriei scrise. Pe la vremea când acestea s-au întâmplat, existau raţionalizări pentru ele iar oamenii chiar purtau discuţii şi chiar găseau justificări pentru ele, la fel cum găsesc justificări şi raţionalizări pentru actualele ţicneli ale societăţii. În loc ca raţiunea să troneze asupra iraţiunii constatăm că prima este folosită cu deosebit zel pentru a o justifica pe cea de-a doua.
    Nu ar fi drept şi nu ar reprezenta o dovadă de onestitate a noastră să ne întrebăm dacă nu cumva păcătuim faţă de raţiune la fel cum au păcătuit toţi până în ziua de azi? Sau credem că noi avem ceva special care ne împiedică să ne înşelăm asupra unor chestiuni esenţiale, la fel cum au crezut şi ceilalţi?
   Ar fi drept, ar fi şi onest, şi benefic dar se pare că ar fi şi cam greu. Cât de benefic ar fi fost, se poate estima dacă ne gândim la statutul avut de femei în societate până nu demult, statut care a transformat specia umană într-o entitate foarte grav handicapată şi lipsită de aportul intelectual al  aproximativ jumătate dintre membrii ei, iar dacă cineva nu înţelege ce înseamnă asta trebuie să ia tot patrimoniul cultural al numitei specii, să elimine jumătate din el şi apoi să-şi imagineze unde am fi fost astăzi în acel context.

   Toate atrocităţile comise de specia umană împotriva ei însăşi sunt fructele unor ideologii false care nu sunt neapărat de sorginte religioasă dar sunt bazate în mod exclusiv pe tehnici retorice, falsităţi logice şi negarea realităţii. Religia are şi ea o parte a leului în colecţia de comportamente masochiste ale speciei însă de la distanţă, cea mai mare atrocitate pentru care este responsabilă constă în războiul peren pe care îl duce cu gândirea de tip sceptic. Religia promovează acceptabilitatea la nivel social al credinţelor schizofrenice, refuzul intenţionat al informaţiilor ştiinţifice şi încrederea în idei care par plăcute dar care sunt demonstrate ca fiind false şi absurde. Religia promovează negarea realităţii şi scufundarea adevărului într-o mocirlă teologică construită pe deformarea limbajului prin modificarea sensului cuvintelor.
  
    Această religie este rădăcina tuturor relelor şi a minciunilor sfruntate deoarece construieşte fundamentul psihologic pe care pot prospera celelalte ideologii la fel de false şi depărtate de realitate. Dacă este acceptabil social în secolul XXI ca un individ să nege în public faptul că teoria evoluţiei este adevărată fără să i se recomande automat mai multe drumuri către spitalul de psihiatrie aceasta se întâmplă din cauza religiei. În momentul în care o asemenea aberaţie este permisă şi tolerată, care mai este justificarea unui om pentru a  nu permite şi a nu tolera credinţa conform căreia femeia nu ar trebui să aibă dreptul la vot? Cum putem face discriminare între absurdul uneia şi absurdul celeilalte? Ar crede cineva că un regiment de indivizi care gândesc raţional s-ar fi sinchisit de cretinismele îndrugate de Hitler sau de cretinismele pe care le îndrugă în prezent teologii? Eu unul i-aş fi recomandat lui Hitler un consult serios la cap şi le recomand călduros şi teologilor acelaşi lucru.
  
    Aşa arată situaţia şi concluzia este simplă: religia, această schizofrenie socială organizată, trebuie să fie exterminată foarte rapid, din toate direcţiile şi din rădăcini, iar asta nu o să vină din partea statului sub nici o formă. Statul este constituit din nişte sisteme organizaţionale care în cea mai mare parte a lor beneficiază din plin de iraţionalitatea, ignoranţa şi prejudecăţile produse şi promovate de căre religie. Nu fără motiv vedem îndoctrinare religioasă în şcoli, bani turnaţi cu nemiluita în conturile bisericilor şi exonerarea popilor de la datoria de-a da seamă pentru colaborările lor cu anumite regimuri dictatoriale.
  
    Exterminarea acestei plăgi psihologice numită religie poate veni doar din partea comunităţii oamenilor care gândesc liber, nu din partea celor care au avut nenorocul să fie îndoctrinaţi şi care au pierdut controlul minţii lor. Poate veni din partea unor oameni care sunt cu adevărat responsabili pentru ceea ce fac pe aceasta planetă şi pentru care a trăi nu înseamnă o lungă pregătire pentru vreo viaţă imaginată după moarte, aşa cum au fost învăţaţi să-şi imagineze semenii noştri, ci nevoia impetuoasă de-a lăsa un lucru bun şi util posterităţii.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Marketing religios

    Adeseori în viaţa de zi cu zi, când discuţi cu alţi oameni sau când citeşti o carte, pe creierul tău pot apărea ocazional pete de logică sau de cultură generală.
 Pentru ca acestea să dispară cu desăvârşire foloseşte detergentul Dumnezeu - spală creierul perfect.
 Dacă vrei să ai cel mai spălat creier foloseşte cu încredere detergentul marca Dumnezeu.
 Pentru ca toată familia ta să aibă creierul perfect plat şi spălat foloseşte-l pe Dumnezeu de fiecare dată.              
  
    Detergentul Dumnezeu  a fost creat şi rafinat după o formulă străveche in epoca bronzului de către şamanii şi magicienii noştri, special pentru a-ţi spăla creierii, ţie şi copiilor tăi. Această formulă magică este atât de potentă încât acţionează chiar şi ulterior spălării, protejându-ţi ţesătura neuronală de orice fel de tentativă de gândire critică şi de obiectivitate.
    Spre deosebire de alţi detergenţi obişnuiţi, acesta vine întotdeauna la promoţie: trei dumnezei într-unul la acelaşi preţ, sub forma pachetului Sfânta Treime Promoţională. Îl poţi achiziţiona în România din imensa noastră reţea de magazine care numără peste 18 000 de unităţi, iar mai nou copiii tăi îşi pot curăţi creierele de logică şi de raţiune chiar şi la şcoală cu ajutorul lui Dumnezeu. Te invităm deci în mult prea multele noastre magazine bisericeşti unde poţi primi ca bonus şi câteva dintre balsamurile noastre cu aromă de lămâie tămâie care imprimă gândirii un puternic miros de ignoranţă. 
    Nu uita că agenţii noştri de vânzări sunt întotdeauna alături de tine, dar mai ales în cele mai importante momente ale vieţii, naşterea, căsătoria şi moartea, atunci când sunt gata să ţi-l vândă pe Dumnezeu pentru un preţ cât mai ridicat posibil.
   Pentru comenzi online poţi accesa 24 de ore din 24 site-ul nostru!

miercuri, 13 aprilie 2011

Emil Boc are cruciuliţe la creier

    Întrebat care este motivul pentru care Guvernul a decis suplimentarea fondurilor alocate bisericilor, primata numită Emil Boc, actualmente prim ministru al României, a răspuns astfel:
    “Eu cred că şi bisericile trebuie sprijinite în România. Fără credinţă în Dumnezeu, nici dumneavoastră şi nimeni din ţara asta nu poate face nimic”
     Aceste fonduri au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. În caz că există cineva care nu ştie ce anume este acest fond şi la ce foloseşte o să citez din lege:
    Art. 30.
   (1) În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
  (2) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe baza de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
     A se nota că sintagma "cheltuielile urgente sau neprevăzute" reprezintă doar un înlocuitor pentru "dăm bani când vrem noi la cine vrem noi, dar o facem în aşa fel încât să pară că e justificat, măcar la nivel lingvistic".
     Trecând mai departe la analiza perlei teocrate a lui Emil Boc, observăm că el crede că bisericile trebuie să fie sprijinite în România. Nu ştie, doar crede. Nu trebuie să prezinte dovezi pentru adevărul afirmaţiei, deoarece credinţa lui în sprijinirea bisericilor este mare şi neştirbită de istorie, de logică, realitate sau de bunul simţ. Apoi ne spune că fără credinţă în Dumnezeu, nimeni din ţara asta nu poate face nimic, fără să precizeze despre care dumnezeu e vorba. Este vorba despre Allah, Thor, Vişnu, Quetzalcoatl, Yahve, Thor, Khali sau despre Krishna, Zamolxe, Hades, Poseidon şi Odin? Dacă eu cred în toţi cristoşii, dumnezeii şi paştele mamii lor de teocraţi nesimţiţi se pune sau nu?
    Lăsând acestea la o parte, afirmaţia este în mod evident o manifestare a unor halucinaţii, deoarece un necredincios ca mine poate să cureţe cartofi, să joace ţurca sau să se uite le filme fără nici un fel de credinţă în vreun dumnezeu. Ba chiar pot să fiu ateu şi sa mă duc în fiecare zi pe plantaţie să muncesc, ca să mă taxeze statul şi să aibă Emil Boc de unde da bani la biserici. Uitându-ne sumar la ţările cu nivel ridicat de trai putem observa cum credinţa în dumnezei şi draci este cel puţin irelevantă în ceea ce priveşte dispoziţia unui om de-a acţiona în vreun fel, dar sincer vorbind este cu desăvârşire nocivă imboldului de-a acţiona cu succes pentru o cauză serioasă.
    Altă aberaţie cruntă conţinută în afirmaţia premierului este semnul de identitate pus între banii daţi pentru construcţia bisericilor şi credinţa în Dumnezeu. Chiar dacă sunt corelate, România a ajuns la un număr de biserici atât de mare încât construcţia altora nu îi poate face pe oameni mai cretini decât sunt de fapt. Conform statisticilor, ţara noastră e cea mai credinciosă din Europa, iar lui Boc i se pare că nu e destul de credincioasă. Probabil pe viitor o să investească în achiziţionarea de 20 de milioane de cruci pe care o sa ni le introducă la toţi în cur de mai multe ori, ca să intre credinţa în Dumnezeu mai adânc în noi. 
    Deci Boc a considerat că cea mai urgentă cheltuială a statului român în situaţia de faţă este investiţia în construcţia de biserici, care ar trebui să facă poporul mai credincios, iar poporul devenind mai credincios să rezolve astfel situaţia tristă în care se află.
    În realitate, nevoile băneşti urgente se află în altă parte, orice fel de investiţie în biserici nu o sa-i facă pe români mai stupizi decât sunt, PDL-ul va avea aceeaşi soartă pe care a avut-o şi PNŢCD-ul, iar problemele României nu vor fi rezolvate decât atunci când aceşti teocraţi turbaţi vor dispare din administraţia statului.

   P.S. Cine votează cu PDL este handicapat mintal. Nu, nu spun asta ca să jignesc pe cineva, vorbesc serios şi nu folosesc termenul de handicapat cu vreo conotaţie peiorativă. Valabil şi pentru cei care ar vota cu PSD sau PNL, partide care ar face exact acelaşi lucru dacă ar fi în locul actualilor guvernanţi.

vineri, 8 aprilie 2011

Apelul la majoritate - III

   Nereuşind să mă răcoresc destul criticând apelul la majoritate în primele două articole, (primul şi al doilea) iată că îl scriu şi pe cel de-al treilea. În acesta voi prezenta o foarte sumară colecţie de idei din cale afară de ţicnite, idei care au fost sau sunt crezute de către numere impresionante de oameni.
 
     1. Ştiaţi bunăoară că printre canadienii secolului XVI era foarte răspândită ideea conform căreia testiculele de castor sunt bune pentru contracepţie? Le uscau, le puneau în alcool şi apoi beau "ceaiul". Nu ştim numărul de sarcini prevenite pe această cale, însă ştim că femeile care ingerau soluţia puternic alcoolizată de testicule de castor  măcar trăgeau o beţie cruntă.
     2. Imediat după aducerea lor în Europa, roşiile au fost cultivate pe post de plante ornamentale. A durat ceva vreme până când un deştept s-a prins că se mănâncă fructele, nu florile sau frunzele. Ceilalţi le ţineau probabil în glastre aşa cum ţinem noi acum muşcatele deoarece aşa văzuseră la vecini.
     3. Doar până acum câteva sute de ani, majoritatea problemelor de sănătate de la nivelul capului, de la migrene şi până la probleme psihice serioase, erau tratate printr-un procedeu numit "trepanaţie". Acesta consta în a da o gaură în craniul pacientului pentru ca spiritele rele să aibă pe unde ieşi sau pentru a se elimina o presupusă presiune intracraniană. Toată lumea făcea trepanaţii pentru că toată lumea făcea trepanaţii; dacă funcţiona sau nu, se pare că era irelevant. Bineînţeles că pacientul găurit în cap nu o mai ducea mult dar asta era pusă pe seama altor evenimente magice sau duhuri necurate.
    4. Probabil majoritatea speciei umane crede în prezent în faptul că există viaţă după moarte, deşi toate dovezile arată cu degetul spre faptul că omul mort e mort de-a binelea. Situaţia acestei credinţe iraţionale este ceva mai ciudată deoarece oamenii, chiar dacă afirmă credinţa în viaţă după moarte, adeseori se comportă ca şi cînd nici ei nu cred ce spun. De exemplu la o înmormântare creştinească ai fi crezut că ar trebui să sară toţi în sus de bucurie pentru norocul proaspătului decedat de-a păşi în viaţa eternă însă când te uiţi la ei bocesc de crapă şi pietrele cimitirului. Aceeaşi situaţie şi cu războaiele religioase sau cele purtate de oameni religioşi. Dacă tot cred în viaţă eternă atunci de ce se mai omoară? Mie mi s-ar părea inutil.
    5. Tot prin vremuri nu foarte de mult apuse, mercurul era privit ca un panaceu. Aveai diaree, luai mercur, aveai bronşită, luai tot mercur, erai impotent, se rezolva evident, cu mercur. Clar că oamenii habar nu aveau cât de toxică este substanţa, căci dacă ar fi avut habar nu s-ar mai fi chinuit să vindece orice cu mercur timp de 1000 de ani. Ar fi putut să-l folosească la termometru ca să ia temperatura bolnavului însă toată lumea susţinea că tratamentul cu mercur funcţionează în baza apelului la majoritate.
    6. Prin anii 1500 în Anglia, una dintre cele mai răspândite substanţe folosită în tratamentele de înfrumuseţare era pişatul de căţelandru. Acesta era un produs de lux şi doar doamnele din înalta societate şi-l permiteau. Se frecau cu mai sus numitul pişat pe faţă, se spălau pe dinţi, făceau baie în el ori îl administrau oral. A se nota că respectivele fiinţe nu sunt diferite la nivel genetic de ceea ce există în prezent că doar specia umană n-a evoluat deloc în 500 de ani. Ceea ce a evoluat a fost societatea şi din cauza asta nu ne mai frecăm feţele cu pişat de căţel ci cu creme şmechere pe care le găsim recomandate în revistele pentru femei astfel: avem poza unei cutii cu respectivul produs aşezată lângă poza unei femei frumoase. Corelaţia implica cauzalitate deci e clar că femeia respectivă e frumoasă din cauză că s-a dat cu smacsul din cutia care este afişată lângă poza ei.
    7. 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. Sunt mulţi, aproape 10 000 000. Şi numărul lor nu arată decât puterea deziluziei şi a prostiei colective. Adeseori cetăţenii din această categorie împing în faţă apelul la majoritate de fiecare dată când au ocazia pentru a-şi susţine părerile nefondate.
    8. În străvechea Mesopotamie se credea că pentru ca o femeie să fie fertilă trebuie să facă o excursie până la templul zeiţei Iştar şi să facă sex cu un necunoscut imediat ce se mărita. Astfel, proaspetele mirese se aşezau prin jurul templului şi aşteptau să vină un necunoscut să le abordeze, iar dacă aceasta se întâmpla, nu aveau dreptul să-l refuze. Da, este vorba tot de specia Homo Sapiens, aia din care facem noi parte. Până şi un câine dacă ar fi putut gândi s-ar fi stricat de râs la auzul acestora, neexplicându-şi cum pot fi atât de degenerate şi stupide unele animale (oamenii). Adică te însori şi-ţi trimiţi femeia să facă sex cu altul? Această metodă superbă de augmentare a fertilităţii a rezistat doar în baza faptului că toţi indivizii din comunitate credeau că funcţionează.
    9. Una dintre cele mai savurate metode de distracţie de pe vreme romanilor era uciderea unor fiinţe umane de către alte fiinţe umane sau de către animale. Lupte cu gladiatori sau uciderea creştinilor în arenă. Să ne imaginăm că în lipsa tehnologiei cinematografice, a cascadorilor şi a actorilor, romanii se uitau la măcelul din arenă cu aceeaşi implicare emoţională cu care ne uităm noi la "Braveheart", fără să le treacă prin cap că e ceva neregulă cu genul ăsta de distracţie. Le-ar fi trecut prin cap că e ceva în neregulă cu distracţia lor în aceeaşi măsură în care ne-ar trece nouă prin cap că e ceva în neregulă cu vizionarea de filme cu conţinut violent şi asta din cauză că era o chestiune acceptată la nivel cultural de către toţi.
    10. La un anumit moment din istoria omenirii 99% dintre oameni credeau că Pământul e plat. Asta în condiţiile în care curbura planetei este observabilă de pe orice munte mai înalt sau de pe malul mării. Toată lumea ştia că Pământul e plat, iar cei care ar fi susţinut altceva erau anihilaţi social sau executaţi direct.
    11. Foarte mult timp oamenii au crezut că bolile sunt provocate de mirosuri urâte făcând din nou confuzie între corelaţie şi cauzalitate. Măcar bolnavii care mureau în chinuri groznice o făceau într-un cadru mai parfumat, însă dacă i-ar fi trecut unuia prin cap că toţi ceilalţi se înşeală, mai ales având în vedere tabloul realităţii, poate că s-ar fi apucat chiar să facă investigaţii serioase.
    12. Credinţa în vrăjitorie, actualmente susţinută doar de câteva culturi retardate de prin Africa era pe post de regulă în Europa Evului Mediu. Persoana suspectată în cazul acesta chiar era testată prin aruncarea în apă; dacă plutea atunci rezulta că e vrăjitoare şi urma execuţia, dacă nu plutea atunci rezulta că nu e vrăjitoare, dar de înecat se îneca. Era de ajuns ca comunitatea să te suspecteze de vrăjitorie ca să ai semnat certificatul de deces.
    13. În materie de largime a colecţiei de idei tembele considerate ca fiind adevărate nimeni nu întrece marile religii. Cantitatea de absurd integrată într-un sistem de idei este direct proporţională cu nevoia acelui sistem de idei de-a produce decepţie colectivă. Putem observa asta uitându-ne la prescripţiile religiilor abrahamice relativ la necredincioşi sau eretici. Aceştia trebuie exterminaţi de urgenţă, cu toate că teoretic vor fi pedepsiţi întru eternitate. Adevărul este definit ca fiind ceea ce corespunde cu realitatea iar religiile sunt atât de depărtate de realitate încât este imposibil să nu fie corodate de critici justificate. Pentru ca procesul de coroziune să fie eliminat este necesar ca toţi apartenenţii la cultul respectiv să creadă doctrinele respective. În momentul actual, pentru religie există o singură opţiune, aceea de-a dispare. Iar acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, după cum criticile la adresa ei vor fi mai susţinute sau nu.

    Am fi crezut că după o lungă istorie a speciei presărată cu iraţionalitate colectivă şi idei teribil de false considerate de către majoritate ca fiind adevărate,  adeseori extrem de nocive si pentru susţinătorii lor şi pentru ceilalţi, ne-am fi lecuit de acest defect ereditar. Nu se întâmplă dintr-un motiv simplu, din cauză că apelul la majoritate este ceva acceptabil social. Este acceptabil social ca în susţinerea unei idei să se facă referire la numărul de indivizi care îl susţin ca şi cum acest fapt ar fi o dovadă pentru adevărul respectivei idei. Din punct de vedere strict logic, apelul la majoritate este un hering roşu, o tehnică de diversiune menită să scape individul de la prezentarea dovezilor pentru afirmaţiile pe care le face. Nu există nici un fel de diferenţă la nivel formal între propoziţiile următoare:
Cred că există dumnezei şi draci deoarece şi ceilalţi cred.
Cred că Pământul e plat deoarece şi ceilalţi cred.
Mă duc în arenă la spectacolul cu gladiatori deoarece şi ceilalţi fac la fel.
Cred că vrăjitoria e reală deoarece şi ceilalţi cred. 
În mod paradoxal, leacul pentru apelul la majoritate este el însuşi. Oamenii se vor feri să-l facă doar dacă va ajunge să fie inacceptabil social, iar asta se va întâmpla când un grup social foarte solid îl va expune ca ceea ce este. Nu este imposibil deloc; să nu uităm că până în 1971 în Elveţia, era acceptabil social să consideri femeile fiinţe inferioare, deci cetăţeni de mâna a doua fără drept de vot. Acum nu mai e acceptabil social şi ca atare au dreptul să voteze.

marți, 5 aprilie 2011

Apelul la majoritate - II

     Unii ar fi crezut că mi-am vărsat toată frustrarea pe apelul la majoritate în articolul în care am arătat că este de fapt un apel la prostia generală, dar mai am de spus câte ceva despre acesta. În acel articol am tratat chestiunea oarecum din punct de vedere empiric însă acum a venit vremea unei altfel de analize a conceptului de majoritate.
Atunci când vorbim de majoritate, teoretic toată lumea ştie ce înseamnă asta, însă practic nu prea se ştie iar cei care fac uz de apelul la majoritate ştiu chiar mai puţin decât ceilalţi ce anume reprezintă "majoritatea". Chiar dacă nu e clar ce înseamnă, puturoşii intelectual folosesc conceptul cu o siguranţă care ţine de nesimţire.
    1. Conceptul de majoritate vine "la pachet" cu antonimul său, "minoritatea". Acestea două se completează reciproc şi formează "totalitatea". Problemele intervin în momentul în care trebuie să stabilim de unde începe şi unde se termină acest tip de discriminare pe baza numărului. În cadrul unei totalităţi reprezentată prin 100%, majoritar reprezintă orice procent între 51% si 99% iar minoritar orice procent între 1% şi 49%. Tupeul celor care propun apelul la majoritate ca un procedeu valid de-a extrage concluzii variază direct proporţional cu procentul în care se regăseşte în totalitate majoritatea pe care o propun ei. Tupeul deci, este unul extraordinar în cazul unei majorităţi de 90%, dar destul de slăbuţ în cazul uneia de 60%. Dacă faptul că mai mulţi susţin o opinie reprezintă o dovadă pentru corectitudinea acelei opinii, atunci tot ei trebuie să explice care este limita de la care cei mulţi sunt atât de mulţi încât ceilalţi nu mai contează. Este acea limită 51%, 60%, 75% sau cât?
    2. O altă situaţie care nu este conştientizată atunci când se face apelul la majoritate este aceea în care, deşi un anumit număr de oameni e majoritar în cazul unui grup, el este minoritar în cazul altuia. De exemplu, creştinii ortodocşi sunt majoritari în rândul românilor dar minoritari în Europa. Mai mult, creştinii în general sunt minoritari în cazul în care avem în vedere întreaga specie:


    În particular, orice fel de sectă creştină (catolicism, mormonism, ortodoxie, etc) reprezintă o minoritate în cadrul populaţiei globale. Ca atare, atunci când se mai trezeşte vreunul să explice că doctrina lui e adevărată deoarece o majoritate susţine asta, i se punctează că pe lângă faptul că toţi aceia sunt stupizi, mai sunt şi o minoritate la nivel mondial; este posibil ca altă dată să fie mai reţinut în a exprima astfel de idioţenii.
    3. Deoarece nu ma pot trata acest subiect la modul serios prea mult timp, iată cum funcţionează apelul la majoritate în cadrul unui grup de patru indivizi. Gheorghe crede că porcii zboară deoarece aşa cred şi Maria, Nicu şi cu Vasilica. De ce crede Maria că porcii zboară? Pentru că aşa cred şi Gheorghe, Nicu şi cu Vasilica. Care, Vasilica, crede exact acelaşi lucru deoarece este crezut de către Gheorghe, Maria şi Nicu. Iar Nicu n-a văzut porci zburând pe nicăieri însă crede că e adevărat din cauză că i-au spus că cred ceilalţi trei. Mai pe scurt, toţi cred pentru că toţi cred şi fiecare crede din cauză că oricare celălalt crede. Nici unul dintre ei nu are vreun alt motiv să creadă în afară de faptul că oricare dintre ei crede. Ei cred pentru că cred.

    Zilnic vedem la televizor (nu eu, că nu deţin aşa ceva) nişte oameni plătiţi din banii noştri să ne reprezinte interesele, oameni care fac apel la majoritate şi la popularitate în mod repetat şi care susţin că pe baza acestora trebuie implementate politici publice. Întrebarea mea e simplă: îi plătim din banii noştri ca să-şi manifeste iraţionalitatea sau să ia decizii informate? Dacă tot îi vedem că îşi manifestă în mod deschis iraţionalitatea, atunci de ce-i mai votăm?