Cine finanţează extremismul religios

   A scăpa de o credinţă în Dumnezeu care este validată social la mai multe nivele - în comunitatea restrînsă, poate în familie şi în mod clar în public şi la nivel politic, este dificil. Este dificil să crezi că toţi acei oameni care afişează această credinţă sînt ori mincinoşi, ori adepţi ai unei fantasmagorii. Odată ce crezi că cea mai mare parte dintre oameni sînt ori incapabili să înţeleagă şi să cunoască adevărul într-o chestiune esenţială, ori că sînt nişte mincinoşi profesionişti, atunci calea este deschisă pentru anumite întrebări foarte neplăcute.

   Daca majoritatea vastă a oamenilor sînt incapabili să profeseze adevărul într-un fel sau altul în sfera religiei, atunci în care alte domenii ale vieţii mai sînt ei incapabili să profeseze adevărul? Este probabil că destui oameni întrezăresc răspunsul şi din această cauză se opresc din a întreba in continuare. Alternativa înseamnă a privi pe orice om ca pe o potenţială şi probabilă sursă de dezinformare şi aceasta alternativă nu este privită pozitiv de fiinţele sociale.

   Cu tristeţe trebuie să constat că ateiştii din România, în majoritatea lor se opresc cu întrebările atunci cînd vine vorba de status quo - asta însemnînd că ei susţin ideologia generală imperială. Imediat după revoluţia agriculturală, au aparut primele imperii, suprastructuri socio-politice care conţineau diferite etnii si ţări, şi care odată cu trecerea secolelor au început sa domine suprafaţa planetei din ce în ce mai mult, în detrimentul comunităţilor izolate. Noi aici am facut parte din imperiul Roman, din cel Otoman, parţial din cel Austro-Ungar, apoi din cel German, din cel Sovietic.... şi acum facem parte din Imperiul American. Că îi spunem sferă de influenţă, alianţă militară sau comunitate ori uniune de state, se poate  - însă eu fiind nostalgic dupa denumirile mai vechi, am sa-i spun imperiu. 

   Şi imperiul sub care ne aflăm propovăduieşte o anumită religie imperială, care este un tip de capitalism neoliberal, susţinut cu preoţi, profeţi şi cu biserici dedicate, cu ritualuri religioase care sînt declarate ca fiind cu totul şi cu totul altceva dar care servesc la exact aceleaşi funcţii la care serveau preoţii, profeţii şi ritualurile vechilor religii.

   Iar religia imperială este foarte potentă; pe mulţi nevinovaţi am vazut căzînd pradă ei şi acceptînd credinţe care de care mai dezaxate şi ridicole,  cum ar fi aceea că S.U.A. este o democraţie.  În ceea ce priveşte imperiul, ateismul şi critica religiei, trebuie expusă urmatoarea decepţie organizată, care vizează dinamica fundamentalismului religios şi în particular al celui islamist.

   Circulă prin cercurile ateiste de pilda, următoarea imagine:

    O imagine care face cît 1000 de cuvinte în a ilustra absurditatea islamului extremist şi totusi o imagine foarte incompletă, care poate induce pe cineva în eroare, îl poate trimite sa gîndească că religia este de vină aici. Religia este de vină, dar nu numai ea. Într-o societate modernă, oamenii se vor îndrepta în mod natural către civilizaţie, iar ca să se îndrepte în sens invers, ei trebuie să fie stimulaţi. Şi există dovezi despre cum au fost stimulaţi financiar foarte puternic mujahedinii (fundamentaliştii religioşi) din Afganistan, au primit sute de milioane de dolari din partea S.U.A. şi au fost şi dotaţi cu armament, pentru a-l folosi împotriva guvernului din acea vreme din Afganistan, susţinut de Uniunea Sovietică.

   Cînd oamenii ca mine arată pe bună dreptate cum "exportatorul global de democraţie şi drepturi ale omului" exportă în fapt terorism şi susţine ideologii retrograde şi criminale precum islamofascismul, noi sîntem acuzaţi de susţinerea unor teorii ale conspiraţiei. Dar ce fel de teorie a conspiraţiei să fie aceasta, cînd cei care o instrumentează nu doar că nu o ascund ci se laudă in public cu isprava de-a genera un razboi responsabil de moartea a sute de mii de oameni, folosind fanatici fundamentalişti religioşi? Ba încă există şi înregistrări pe youtube cu dovezile presupuse inaccesibile, şi documentaţie cît cuprinde pentru cine vrea să caute şi sa studieze; nu este vorba de nici o conspiraţie.

   O întreaga ţară a fost distrusă şi lăsată pradă luptelor între secte fundamentaliste islamice ca urmare a politicii expansioniste şi războinice a S.U.A., şi nu este singurul caz ci doar unul care arată că acest obicei al Imperiului de-a finanţa terorişti islamişti pentru a destabiliza state seculare şi socialiste nu este recent, ci chiar foarte vechi. Găsesc deplorabil faptul că ateii şi secularistii se revoltă împotriva extremismului islamic ca şi cum ar fi o ideologie care-şi extrage seva din neant şi nu se revoltă împotriva finanţatorilor săi, şi asta dovedeste că spălarea pe creieri nu are milă faţă de nici un om.

  

   mai sus avem în poză pe Osama bin Laden, proslăvit într-un cotidian occidental din anul 1993 ca un brav luptător antisovietic

    Căutînd mai atent printre finanţatorii extremismului islamic dăm foarte repede peste Arabia Saudită. In Arabia Saudită oamenii sînt decapitaţi - legal, sînt încarceraţi, torturaţi şi biciuiţi  pentru blasfemie - legal, sînt crucificaţi pentru crima de a se opune sistemului - legal, femeile nu au drepturi - prin lege,  nu există libertate de expresie - prin lege, tot prin lege hoţilor li se taie mîinile şi prin lege femeile care comit adulter sînt ucise cu pietre; Arabia Saudita este o dictatură absolută, este o monarhie absolută şi o teocraţie absolut de abjectă, este inamicul civilizaţiei, o ruşine a speciei noastre. Cu toate acestea, Arabia Saudită este aliatul şi prietenul ţărilor occidentale şi în baza acestei prietenii ea exportă petrol şi extremism islamic peste tot pe unde apucă. Şi de aici ne dăm seama cum toată vorbăria despre drepturile omului care iese din gura slujbaşilor imperiali este doar vorbărie şi că acesti indivizi nu au nici cea mai vagă consideraţie pentru viaţa umană.

    Nu există sancţiuni împotriva acestui regat medieval, nu sînt ajutate grupările care ar vrea răsturnarea acestui regim atroce ci se toarnă bani şi arme în Arabia Saudită în timp ce conducătorii ei îşi exportă ideologia wahhabistă în ţările vecine şi chiar mai departe, plătind ucigaşi îndoctrinaţi care omoară femei şi copii în numele lui Allah. În acest timp, conducătorul Imperiului, S.U.A., este mult mai ocupat să răstoarne regimuri seculare din Orientul mijlociu, prin mîrşave şi mincinoase practici ale serviciilor sale  secrete, pe motiv că ar fi dictaturi şi că nu-s respectate drepturile omului, în timp ce ei susţin pe cel mai dictatorial, mai opresiv şi mai antiuman regim din zonă, un veşnic focar de infecţie cu demenţă religioasă şi conflicte religioase şi interetnice.

   Şi se întîmplă astfel deoarece imperiul sub care trăim se închină profitului şi de aceea, dacă războiul produce profit pentru unii, Imperiul face razboi, iar dacă fundamentalismul religios îi ajută pe unii să facă profituri, Imperiul investeşte miliarde în fundamentalism religios; de aceea dacă cineva  vrea să traiască într-o lume lipsită de descreieraţi fanatici religioşi, va rosti împreuna cu mine: 

   - moarte Imperiului, moarte Imperiului şi moarte ideologiei profitului, care-l menţine în existenţă! Jos cu această orînduire mincinoasă, subversivă şi tembelă, care vrea să conducă lumea înspre civilizaţie sponsorizînd şi folosind ideologii sălbatice şi inumane din epoca bronzului; astfel de practici n-au ce să caute în secolul XXI, iar cei care le avansează n-au ce să caute în poziţii de imensă putere politică, ci ei trebuie degrabă îngrijiţi cu cea mai mare grijă într-un sanatoriu, de către cei mai buni specialişti de boli mintale.

Cea mai tare distracţie

   Distracţia în ziua de astăzi nu mai trebuie căutată. Te caută ea pe tine. Dacă nu te duci tu la distracţie, cumva te găseşte ea pe tine. Prin reclame şi anunţuri, postere şi fluturaşi, prin prieteni şi cunostinţe. Există nenumărate posibilităţi, oportunităţi şi soluţii pentru distracţie, atît de multe încît cîteodată uiţi cum este să nu fii distrat. Baruri, discoteci, muzică, filme, substanţe interzise sau alcool, plăcerea gustului, senzaţii tari, hoteluri cu saună şi masaj, concerte, jocuri de copii pentru oameni mari, socializare live şi pe internet, concursuri şi petreceri, într-un cuvînt - entertainment la puterea a zecea.

   Pe la o vreme însă, după ce te-ai distrat în fel şi chip şi în toate poziţiile posibile, după ce le-ai încercat pe toate - ai ajuns la saturaţie, îţi dai seama că eşti plictisit de toate acestea şi că eşti gata pentru ceva nou şi deosebit, ceva care să fie cu totul şi cu totul dintr-o alta gamă de distracţii, ceva dintr-o altă sferă a experienţei. Şi aici vin eu să-ţi recomand o distracţie nemaiîntîlnită, una care este atît de tare încît te poate distrage de la orice fel de altă distracţie. Iată cum se procedează:

   poţi să te aşezi undeva într-o poziţie confortabilă, astfel încît să ai coloana vertebrală în poziţie verticală şi să începi să îţi observi atent propria respiraţie, să observi cum inspiri şi cum expiri. Mai devreme sau mai tîrziu, un stimul va apărea la orizont, un gînd, o senzaţie, un sunet, sau o imagine, acestea vor apărea şi te vor distrage de la obiectul declarat al atenţiei, care este respiraţia ta. Iar cînd îţi vei aminti ca ai fost distras,  atunci îţi întorci atenţia înapoi la respiraţie. Asta este tot, cel mai simplu şi totodata cel mai greu exerciţiu pe care-l poate face un om. A face 10 - 15 minute din acest lucru în fiecare zi ţi se va părea la început poate nu foarte distractiv însă cu timpul această meditaţie poate deveni o distracţie de care nu mai vrei să te desparţi.

   Ea nu reprezintă decît jocul cu propria atenţie. În mod normal atenţia ne este captată, manipulată şi comandată de stimuli veniţi din exterior şi odată cu atenţia, ne este comandat şi fluxul gîndurilor în anumite direcţii. În timpul meditaţiei se exersează controlul conştient al atenţiei de către om, în dauna controlului atenţiei noastre de către stimulii exteriori. În contextul în care lumea prezentă este populată de obiecte şi entităţi care duc o competiţie pe viaţă şi pe moarte pentru atenţia oamenilor, şi devin astfel din ce în ce mai potente în a o controla, acest exerciţiu devine esenţial pentru a păstra o anumită independenţă şi un anumit control al lumii exterioare de către individ.  

   Există mai multe versiuni ale acestei meditaţii, în care îţi îndrepti atenţia înspre diferite aspecte ale minţii şi observi filmul gîndurilor tale sau petrecerea propriilor  senzaţii, observi gîndurile venind şi plecînd, emoţiile venind şi plecînd, senzaţiile venind şi plecînd; este o formă de distracţie în care vizionezi o întreagă noua lume - lumea minţii tale. Este o lume misterioasă, cel puţin la fel de demnă de vizitat pe cît sînt o discotecă sau vreun parc de distracţii şi îţi este rezervată numai şi numai ţie şi nimănui altcuiva. Printre efectele laterale ale acestei practici se afla o rezistenţă crescută la stress, un sistem imunitar mai bun, rezistenţă crescută la durere, o stare psihologică generală mai bună, o memorie mai performantă şi opţional este probabil să realizezi nişte lucruri foarte interesante, cum este acela că tu nu eşti egal cu gîndurile tale.

   Această activitate distractivă este gratis pentru toată lumea, şi poate fi practicată informal oriunde: în autobuz, în timp ce cureţi cartofii sau faci un duş, cînd o arzi prin supermarket, cînd te scobeşti printre dinţi sau cînd te plimbi prin parc. Distracţie placută!

Piaţa liberă este dictatură totală

    Este în prezent în mare vogă această ideologie a pieţei libere, la care foarte mulţi oameni subscriu. Şi acesta nu este un fapt extraordinar, avînd în vedere că sponsorii acestui curent de negîndire sînt plini de bani şi pot face reclamă nesfîrşită şi lobby etern acelor idei care susţin piaţa liberă.

   În esenţă, această tristă ideologie susţine că cererea şi oferta determină cursul economiei în cel mai bun mod cu putinţă, adică dacă îi lăsăm pe oameni să negocieze după voia lor ceea ce vor să cumpere, împreună cu producătorii, toată lumea va fi satisfăcută în cel mai înalt grad posibil. Problema generală a unui astfel de mecanism (dement) de reglare a economiei noastre este aceea că presupune că oamenii sînt mai deştepţi decît sînt în realitate, şi că ei ştiu foarte bine care-s serviciile şi obiectele de care ei au cea mai mare nevoie, presupune ca noi sîntem nişte actori raţionali. Iar noi ştim că aceasta este o eroare gravă, deoarece oamenii nu sînt în întregime raţionali şi chiar dacă ar fi deştepţi, ei nu pot fi deştepţi în toate domeniile, ci doar o minoritate va putea să fie suficient de pregătită intelectual ca să putem zice că aceia cunosc de ce au ei nevoie.

   Pe teren situaţia este mai dezastruoasă decît niciodată; unii cred ca ei au nevoie urgentă de-o trusă de şurubelniţe ca să poată răsuci un şurub la biroul din sufragerie, de ultima tabletă ieşită pe piaţă cu toate gadgeturile asociate, de un gel cu parfum pentru atmosfera din maşină, alţii de o brichetă cu led şi de o sticla de whiskey de care n-au mai băut niciodată, sau respectiv de o vopsea de păr cu culoarea exactă văzută într-o revistă de modă, ori poate de o operaţie estetica la degetul mic de la piciorul stîng şi neapărat o excursie la Paris.

  În fapt, lucrul de care acesti indivizi au cea mai urgentă nevoie, este nu mai mult creier, căci ei au destul creier, ei au nevoie să înceapă să-şi folosească creierul într-un mod nou, ciudat şi deosebit, de exemplu să înceapă să se întrebe la ce servesc toate acestea, pentru ce sînt ele? Şi tot întrebîndu-se aşa, unii dintre cei mai răsăriţi şi-ar răspunde că acestea le servesc ca să-i facă fericiţi. Iar dintre aceştia, cei mai avansaţi ar reuşi să descopere fără prea mare greutate, că deşi fericirea le este promisă, ea este una de foarte scurtă durată, o durată care variază undeva între 2-25 de secunde, după care apoi se revine la starea iniţială de plictiseală acerbă, anxietate reprimată şi de sentiment pătrunzător de neîmplinire. Unii chiar ar putea să se întrebe dacă este bine să fii fericit în continuu, dacă este bine să fii fericit cu motiv sau fără motiv, şi care sînt motivele pentru care este justificat să te simţi fericit.

   Tot trăind şi cugetînd la aceste lucruri, ei vor păşi inevitabil pe la o vreme pe calea adevărului şi vor recunoaşte că nu este atît de sigur că le trebuie neaparat un set nou de pahare, şi nu este atît de sigur că cel mai necesar lucru pentru ei este o pereche de căşti pentru smartphone, la fel cum nu este adevărul absolut că imediat în acest moment şi pe această planeta nu se mai poate trăi fără o sticluţă de ojă violet, sau fără o sticlă de vin roşu. E posibil să descopere că nu este o doctrină infailibilă aceea care zice că maşinuţa teleghidată e o prioritate absolută pentru copil, ci că în acest aspect lucrurile sînt foarte, foarte complicate.

   Sînt foarte complicate şi noi ar trebui să fim sceptici de fiecare dată cînd cineva ne zice că ştie de ce avem nevoie, dar mai ales cînd noi inşine ne zicem că ştim de ce avem nevoie. De unde ştim? Cum am aflat? Ce ne-a convins? Am judecat destul, şi dacă da, ce metode de judecată am folosit? Sînt nişte metode verificate, ori noi gîndim în acest aspect mai degrabă după ureche? De aceste întrebari este foarte mare nevoie, mare şi urgentă, şi apoi abia vom putea să spunem că avem o idee vagă despre rezonabilitatea a ceea ce considerăm necesităţi ale noastre.

    Utilizînd mai departe creierul în acel nou şi deosebit mod, vom afla cum că piaţa liberă este de fapt o vînzare de minciuni de dimensiunile colosale ale mai multor supermarketuri, este o hipervînzare de minciuni. Se spune că piaţa este liberă deoarece oamenii pot în mod liber să solicite din partea ei producerea unor obiecte şi servicii, însă cum ar putea ei sa facă acest lucru într-un mod neinfluenţat, cînd ei sînt supuşi non stop unei propagande extrem de sofisticate, executată cu mijloace ştiinţifice şi care funcţioneaza deci la fel de precis precum legile fizicii?

    Nu este vorba doar de reclamă, care este un produs psihologic specific designat pentru a influenţa oamenii să cumpere anumite servicii, este vorba de aspectul general al culturii consumeriste, este vorba de muzică, filme, literatură, arhitectură, modă, şi este vorba de comportamentul general al oamenilor de lîngă noi, care ne influenţează într-un mod decisiv. Odată ce cultura satisfacerii anumitor nevoi şi nu a altora, s-a înrădăcinat în societate, toti indivizii ajung să fie conduşi foarte puternic în a face anumite alegeri şi nu altele - ei fiind influenţati subconştient de comportamentul comunităţii. 

   Ceea ce îşi doresc oamenii sa aibă, este determinat deci cu aceste mijloace culturale şi ideologice, şi nu stă la latitudinea presupusei voinţe "libere" a omului, aceeaşi voinţă liberă care din punct de vedere ştiinţific este inexistentă. La nivel practic, alegerile noastre sînt dictate de această ideologie represivă, conservatoare şi retrogradă, parvenită de pe undeva din secolul XVI prin Ţările de Jos, dar cu rădăcini adînci în pamîntul lăcomiei. Este o ideologie represivă, conservatoare şi retrogradă deoarece prin totalitarismul ei, ne ocupă minţile cu întrebari stupide, false dileme şi orizonturi intelectuale foarte mărginite, împiedicîndu-ne să privim mai departe, cheltuindu-ne energia şi viaţa în nişte întreprinderi care ar putea fi considerate cel puţin bizare şi cel mult caraghioase dintr-o perspectivă mai largă.

   În loc să ne întrebăm de pildă, în ce fel de fiinţe trebuie să evoluăm, ce este bine să vrem pentru noi - ca specie, şi în loc sa reflectăm la condiţia umană, noi ne întrebăm ce culoare ne-ar plăcea mai mult să avem la adidaşi, şi ce fel de formă trebuie sa aiba ochelarii de soare, reflectînd la aceste futilităţi în faţa rafturilor supermarketului. Pentru a scapa din calea acestei ideologii dezastruoase a gîndi critic la dictatele ei este necesar, dar ca bonus, cine reuşeşte, scapă cu mai mulţi bani în buzunare şi mai mult timp liber. Iar dacă libertatea se găseşte pe undeva, atunci ea sigur se află în afara pieţei libere, care nu este o piaţă a gîndirii atente, nu este o piaţă a raţionalităţii, ci este o piaţă a ignoranţei mascată în libertate.

Adevărul este viaţă

   Uitîndu-ne în treacăt la formele de viaţă, noi vom observa că acestea sînt nişte structuri chimice complexe, care reacţionează constant cu alte substanţe şi stări fizice din mediul înconjurător, încît după caz, ele îşi pot menţine structura, se pot replica sau se pot distruge. Viaţa reprezintă totodată şi o altă stare de agregare a materiei, un material aflat undeva între fluid şi solid. De exemplu, o şopîrlă este o astfel de colecţie de molecule complexe care dacă este scoasă din mediul în care trăieşte ea, dacă este scoasă din junglă şi transportată în vid, se va dezintegra automat. Daca ea intră în reacţie constantă cu substanţele din care-s facute insectele, în cadrul acelei reacţii care se numeste digestie, şi dacă intră în reacţie cu oxigenul din aer în cadrul reacţiei care se numeşte respiraţie, şopîrla noastră îşi va menţine structura chimică într-un echilibru aproximativ stabil, adică ea va supravieţui. Anumite temperaturi prea ridicate sau prea joase, anumiţi factori mecanici pot colapsa structura chimică a şopîrlei, o pot omorî, o vor strivi, la fel şi alte forme de viaţă pentru care şopîrla constituie substanţă nutritivă.    

    Astfel că şopîrla poate trăi şi se poate reproduce, adică poate să-şi menţină structura chimică, doar dacă identifică corect şi reacţionează cu substanţele chimice şi stările fizice care îi menţin structura, şi doar dacă evită substanţele şi stările fizice care îi distrug structura. Sopîrla trăieşte doar dacă identifică corect hrana şi partenerii pentru reproducere, şi moare dacă nu identifică corect prădatorii ei şi temperaturile sau mediile periculoase. Numim aceste categorii de substanţe chimice şi stări fizice - oportunităţi şi respectiv pericole. Oportunităţile sînt temperatura potrivită, hrana, aerul şi reproducerea, iar pericolelele sînt prădatorii, temperaturile extreme, gazele toxice şi factorii mecanici adverşi. Mai mult sau mai puţin, viaţa de pe planetă în întregime respectă regulile care determină şi existenţa unei minuscule şopîrle. 

    Toata viaţa organismului reprezinta un slalom pe care creatura îl face printre oportunităţi şi pericole, ea încercînd să intre în reacţie cu oportunităţile şi să evite intrarea în reacţie cu pericolele, într-un dans nebun al reacţiilor chimice şi al interacţiunilor fizice. Şi în cadrul acestui dans nebun al supravieţuirii, este esenţial ca organismul să identifice corect atît oportunităţile cît şi pericolele. 

    Pentru această activitate de bază, viaţa a dezvoltat organe de simţ care creează o reprezentare a mediului exterior organismului, prin acumularea de informaţii din afară. Organele de simţ nu sînt decît porţi specializate prin care părţi infime din mediul exterior sînt incluse înăuntrul organismului, iar informaţia din ele este stocată şi interpretată. De exemplu, simţul gustului este un simţ rudimentar, probabil evoluat din simţul tactil; el funcţionează prin interpretarea mesajului chimic al unei părţi din mediul exterior care ajunge înăuntrul organismului; acest simţ este insuficient adeseori în ceea ce priveşte reprezentarea mediului în oportunităţi şi pericole, deoarece adeseori, atît oportunităţile cît şi pericolele sînt reprezentate de alte vieţuitoare, alte vieţuitoare din care este foarte dificilă extragerea unei mostre pentru gustat.

   Un simţ ceva mai elevat pe scara evoluţiei este simţul olfactiv, cel care funcţionează la fel ca gustul doar că se foloseşte de faptul că atît obiectele cît şi vieţuitoarele deţin o adevărata "aură olfactivă" iar moleculele lor sînt împrastiate mult mai departe decît ne apare nouă la o analiză vizuală obişnuită şi mult mai departe decît conturul lor care ne parvine vizual. Aceste molecule sînt stocate şi interpretate aproximativ  după aceeaşi reţetă după care funcţionează şi simţul gustului. Simţuri mai puternice sînt auzul şi văzul şi acestea bat pînă la distante de zeci de kilometri, detectînd pericolele şi oportunităţile după modul în care se reflectă lumina pe suprafaţa lor şi respectiv după vibraţiile pe care acestea le emit. Reptilele şi liliecii deţin simţuri mai neobişnuite, avînd respectiv mijloace specializate de detecţie a căldurii şi de vedere prin ultrasunete. 

   Toate aceste simţuri laolaltă vin şi creează o reprezentare a realităţii exterioare, care deşi nu este tocmai perfectă, ea dă de veste vieţuitoarei despre pericolele şi oportunităţile aflate împrejur. Cu cît imaginea mai precisă cu atît şansele de supravieţuire mai mari; cu cît imaginea mai distorsionată şi mai falsă, cu atît şansele de supravieţuire mai mici. Astfel, dacă sistemele de detecţie şi reprezentare ale realităţii funcţioneaza nesatisfăcător şi oportunităţile nu sînt descoperite, o moarte lentă este cea mai probabilă, iar atunci cînd pericolele nu sînt descoperite, o moarte rapidă este garantată. Un animal care vede o imagine falsă este un animal orb, unul care aude un sunet fals este un animal surd şi un om care crede o minciună este handicapat într-un mod grav.

   Gradul în care realitatea coincide cu reprezentarea devine astfel esenţial pentru supravieţuire şi teoria spune că de aceea a şi evoluat această reprezentare sofisticată a realităţii la cele mai multe dintre animale, deoarece ea este necesară supravieţuirii şi potenţează viaţa. Exista totuşi vieţuitoare care au alte metode de adaptare, care folosesc reprezentări rudimentare ale exteriorului dar care suplinesc prin număr, aşa cum sînt bacteriile sau plantele, dar şi la acestea trebuie să existe o reprezentare primitivă a mediului exterior, o amprentă a sa, şi aceasta amprenta rămîne esenţială. O plantă trebuie să detecteze corect lumina şi pămîntul căci frunzele crescute în întuneric şi rădăcinile crescute în aer nu o vor ajuta sa trăiască.

    Capacitatea de-a reprezenta corect realitatea a atins apogeul la specia umană, şi acea reprezentare a realităţii de cea mai înaltă calitate se numeşte în limbajul nostru adevăr. Calitatea cea mai proastă a unei reprezentări a realităţii se numeşte minciună sau decepţie. Minciuna este reprezentarea unei oportunităţi ca un pericol sau a unui pericol ca o oportunitate. Noi reprezentam realitatea într-un mod mult mai sofisticat decît o face o simplă poză sau experienţa unui miros sau a unui sunet, o facem prin multe formule, cifre şi litere, adeseori baze întregi de date.  

   Unii se gîndesc la om ca la o creatură cumva ieşită din tiparele şi decorul obişnuit al regnului animal şi al celui vegetal, însă civilizaţia noastră pe cît de sofisticată este, pe atît de precis respectă dictatele ancestrale ale vieţii. Toate telescoapele, microscoapele şi antenele noastre, toate detectoarele întregului spectru electromagnetic, seismografele, submarinele şi aceleratoarele de particule, toate ştiinţele cercetării trecutului şi ale viitorului, fizica, astronomia, chimia, istoria şi arheologia, nu sînt decît instrumente specializate de simţ, cu care noi mirosim, vedem, auzim şi interpretăm trecutul şi viitorul, vedem imaginea realităţii la distanţe de miliarde de ani lumină şi imaginea realităţii infinit de mici, şi facem asta pentru a detecta pericolele şi oportunităţile. Aceasta este funcţia vieţii, aceasta este structura şi manifestarea ei, viaţa este o perpetuare a propriei sale existenţe.

    Se întîmplă că avem în acest moment o imagine foarte precisă a realităţii, cunoaştem care-s cele mai mari pericole şi care-s cele mai mari oportunităţi pentru noi la momentul actual. Ei bine, chiar noi sintem, chiar noi înşine reprezentăm cel mai mare pericol şi cea mai mare oportunitate. Cea mai mare oportunitate şi cel mai mare pericol nu se află în spaţiul stelar, nici în miezul planetei sau în străfundurile microcosmosului ci se află în noi, noi sintem cel mai mare potenţial de creaţie si de distrugere. Noi sîntem cel mai mare pericol atunci cînd trăim în minciună şi sîntem cea mai mare oportunitate cînd trăim în adevăr. 
     Şi adevărul este ca foarte mulţi oameni trăiesc în minciuna, cei mai mulţi dintre ei înfricoşaţi de false pericole şi urmărind false oportunităţi - aceasta este reţeta pentru autodistrugere. Decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trăi o viaţă bună minţindu-se pe ei însişi şi la fel de decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trai o viaţă bună minţind pe alţii. Ca oameni decepţionaţi ei toţi îşi reduc considerabil şansele de supravieţuire, dupa grandoarea minciunii pe care o spun sau pe care o trăiesc.

   Iar cei care vor sa trăiască în lumină şi nu în întuneric, sînt convocaţi şi invocaţi să procedeze cu fervoare la distrugerea minciunii, să o stîrpească de la radacină. În timp ce este foarte dificil să descoperim care sînt cele mai importante adevăruri şi cum ar putea fi acelea exprimate, este mult mai uşor să vedem care sînt minciunile cele mai mari şi mai gogonate, cele care au cea mai mare întindere, cea mai mare putere şi cel mai mare potenţial de daune. Acestea nu sînt lucruri care ţin de individualitatea unor persoane ci sînt minciuni colective, susţinute de societăţi întregi. Dacă vom extermina pe toţi mincinoşii chiar în momentul de faţă, probabil că n-ar mai rămîne nimeni în picioare şi problema tot nu va fi rezolvată. Lupta nu este impotriva oamenilor ci a ideologiilor şi informaţiilor false care îi manipulează. Să le luam în primire, să le lovim fără încetare, sa nu le lăsăm sa respire; distrugînd minciuna şi punînd adevărul în locul ei, vom crea şi vom susţine viaţa.        

Cine sînt teroriştii?

    Probabil că pe la ora asta, prea multă lume ştie despre terifianţii terorişti ai statului islamic, care decapitează oameni şi-i execută în moduri care de care mai înfricoşătoare. Scopul teroriştilor este evident şi declarat - să bage groaza în noi - iar canalele mass-media nu pregetă nici un efort să ne ţină la curent cu ultimele execuţii şi atrocităţi, de-ai putea să juri că sînt plătiţi de aceiaşi terorişti ca să le facă treaba, ca să ne terorizeze, să ne înfricoşeze, să bage groaza în noi.

  Vă spun adevărul, nu are de ce să vă fie frică de terorişti vreodată, noi toţi vom muri oricum - este inevitabil - şi cel mai bun lucru pe care ni-l aduce moartea este că ne scapă complet de frică. Moartea ne scapă de orice frică, şi odată morţi, nouă nu ne va mai fi frică de terorişti, nu ne va mai fi frică că ni se rup încălţările în mijlocul străzii, nu ne va mai fi frică să nu fim acceptaţi în vreun grup de oameni, nu ne va mai fi frică de mătreaţă sau de căderea părului, nu ne va mai fi frică de-a întîrzia la serviciu sau de-a muri de foame, vom fi complet eliberaţi de frică.

   Voi aţi vazut vreodată cum arată un om mort? Arată el ca şi cum i-ar fi frică de ceva? Nu cumva arată ca şi cînd ar fi  total detaşat de problemele vieţii? Nu doar că nu tremură deloc de frică ci dimpotrivă, este mai ţeapăn decît un stîlp de beton. Nici măcar în fund nu-l doare, nu-l interesează, nu-i pasă, orice lucru care se întîmplă în jurul lui îl lasă... complet rece.

    De aceea este bine de ştiut ca oricît de multă frică ţi-ar fi, mai devreme sau mai tîrziu frica se va sfîrşi, se va termina, va dispărea, aşa că cel mai bine este să-ţi vezi acum de viaţă şi nu de frică. Tot bine de ştiut este că frica suprimă instantaneu judecata critică şi că omul înfricoşat este gata să îşi sacrifice intelectul, demnitatea şi puterea ca să scape de frică, el este dispus sa procedeze după cum îi spune primul individ care vine şi îi promite să-l scape de frică. Frica produce submisiune instantaneu, şi din cauza asta există o industrie a fricii care transformă pe oameni  în sclavi obedienţi, o industrie care înfricoşează oamenii prin intermediul a zeci şi mii de căi, astfel încît ei să devină submisivi şi proşti. Din frica de moarte, ei renunţă la viaţă - renunţă la viaţa de om şi continuă sa traiască sub forma de oi, gîşte sau alte animale domestice.

   Sa angajăm totuşi acea gîndire critică în legatură cu acest subiect al teroriştilor. Statul islamist şi cu toţi teroriştii care ne sînt arătaţi cu degetul de către media, în ciuda acelor execuţii în stil medieval, nu face nici cît o ceapă degerată cînd vine vorba de putere de distrugere -  ei din punct de vedere armat sînt nişte muşte subnutrite. Totuşi, sînt acuzaţi şi băgaţi în faţă ca terorişti ai lumii de către SUA, ţara cu cea mai mare putere de distrugere de pe faţa pămîntului şi cu o istorie a conflictelor care face orice grupare teroristă sa apară precum porumbelul păcii.

  Este ca şi cum un un grup de militari profesionişti, înarmaţi pînă în dinţi cu tancuri, lansatoare de grenade şi de rachete, mitraliere şi puşti cu lunetă, arată înspre un sărăntoc care a scos cuţitul la ei, şi urlă din răsputeri: teroristul, teroristul, vrea să ne distrugă!!! Trebuie neapărat să mai tăiem de la educaţie şi să bagam la "apărare", sîntem atacaţi şi mai avem nevoie de nişte submarine nucleare şi de niste avioane supersonice; trebuie să supraveghem toată populaţia, trebuie să primim puterea de-a încarcera oameni fără proces şi de-a tortura pe alţii pentru informaţii, trebuie degrabă să primim drept de viaţă şi de moarte asupra cetăţenilor, altminteri nu ne putem apăra de groaznicul terorist.

   Apoi ca să fim cinstiţi, sărantocul acela îşi vîntură cuţitaşul în faţa militarilor profesionişti doar pentru că este lăsat să o facă; dacă militarii ar vrea să-l pună jos, nu le-ar lua mai mult de o fracţiune de secundă...Ei probabil că se bucură să-l vadă acolo spărgîndu-se în figuri, şi probabil ca îl şi învaţă cum sa ţină briceagul mai drept şi mai sus, dacă nu cumva chiar ei i l-au vîndut.

   Trecînd mai departe, la alte calcule şi statistici, putem consulta nişte grafice care se găsesc cu duiumul pe internet, şi în care găsim riscul de-a muri din cauze de terorism. Aflăm că este de cîteva mii de ori mai probabil să te sinucizi, adică să te omori singur, fără sa te oblige nimeni, decît să o păţesti de mîna teroriştilor. Gîndiţi-vă la asta, este de 2000 de ori mai probabil să te omori singur, din proprie iniţiativă decît sa ţi-o tragă vreun terorist. Ca să punem informaţia în context, este de 5-6000 de ori mai probabil să mori din cauza unor erori medicale decît din cauza teroriştilor; undeva între 5000 şi 30000 de ori mai probabil să te cureţi din cauză că eşti obez decît de mîna groaznicului terorist, şi tot de cîteva mii de ori mai probabil să mori din cauza plimbării cu maşina decît de la terorism.

  Acestea fiind spuse, am văzut noi cumva politicieni turbaţi de grabă şi îngrijorare, care să declanşeze fanatice cruciade împotriva suicidului, a erorilor medicale, a obezităţii sau a accidentelor rutiere, care să solicite de la buget investiţii imense pentru eliminarea acestor ameninţări asupra vieţilor noastre, de mii de ori mai potente decît terorismul? Nu, nu există, nu s-a întamplat aşa ceva, şi nu s-a întîmplat din cauză că în lupta cu obezitatea nu poţi să invoci dezvoltarea industriei de armament şi nu poţi să te duci peste o altă ţară ca să o bombardezi şi să o jefuiesti căutînd potcoave de terorişti vii sau morţi.

   Nimeni nu trebuie să-i caute pe terorişti, deoarece ei se află în vederea tuturor, e clar cine sînt, cum, şi pentru ce terorizează ei populaţia, şi vor continua să o facă atît timp cît oamenii se vor feri să spună adevărul şi vor lasa minciuna să prospere.